Papa a murit. Trăiască papa!

Papa Benedict al 16-lea și-a încheiat călătoria pământească. Peste mai puțin de 40 de zile va sta în fața Dreptului Judecător, despuiat de toate măririle lumești, asemenea oricărui muritor de rând, supus aceleiași negreșelnice Judecăți particulare.

Se spune că e primul papă care va fi îngropat de un alt papă. Lucrurile nu stau chiar așa. Ne întoarcem în timp la sfârșitul mileniului întâi.

Papa Ștefan al V-lea a decedat în 891. În locul lui a fost numit Formosus. Pontificatul lui a durat până-n 896, când s-a recurs la metoda clasică de vacantare a scaunului papal – otrăvirea.

A urmat pontificatul lui Ștefan al VI-lea, mare dușman al lui Formosus, autor al unor fapte macabre și barbare, greu  de găsit chiar la triburile primitive, cele fără de Dumnezeu. L-au scos pe Formosus din sicriu, l-au îmbrăcat în veșmintele papale și au început un proces absurd și grotesc, formulând tot felul de acuzații împotriva lui. A fost găsit vinovat și s-au anulat toate hotărârile luate de Formosus. La urmă, a fost despuiat de vesmintele papale, i s-au tăiat cele trei degete, cu care se binecuvântează, de la mâna dreaptă, apoi a fost târât afară și îngropat într-un mormânt obișnuit.

Barbaria nu s-a oprit aci. Papa Formosus a fost dezgopat iarăși și cadavrul i-a fost aruncat în Tibru. După câteva zile, cadavrul a fost recuperat de călugări și pus iarăși în mormânt. Papa Teodor al II-lea a poruncit să fie scos dim mormânt și să fie reînhumat în basilica Sfântu Petru, cu toate onorurile cuvenite unui suveran pontif.

Papa Ioan al IX-lea a anulat procesul de condamnare al lui Formosus în 898, iat cei care au comis faptele teribile au fost excomunicați. După puțini ani, papa Sergiu al III-lea a anulat toate actele predecesorilor, care l-au apărat pe Formosus (Wilkipedia).

Acestea sunt faptele. Judece fiecare după cum găsește de cuviință. Papa Formosus a avut parte de patru îngropăciuni. Greu de crezut, dar adevărat.

În anul 2013, papa Benedict al XVI-lea s-a retras din scaun pe neașteptate, lăsându-i consternați pe papistașii din lumea întreagă. S-a retras, sau a fost retras? Dintru început mi-am dat seama că Benedict nu corespundea exigențelor celor care pretind că diriguiesc lumea. Ocultiștii, sataniștii, antihriștii, ecumeniștii vremii aveau omul pregătit să urce în jilțul de la Vatican: acualul papă Francisc. Când am auzit ereziile și blasfemiile pe care acesta le-a slobozit ex cathedra, urbi et orbi, asupra lui Dumnezeu și a tot ce este sfânt, m-am dumirit. Acesta era individul de care aveau ei nevoie. Acesta se potrivește perfect proorociei Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, cuprinse în Cartea Apocalipsei, capitolul 13, referitor la fiara – prooroc mincinos, care iese din pamânt, păstrează aparențe de slujitor al Mielului Hristos, dar grăiește ca un balaur. Or, balaurul, știm prea bine, este chiar diavolul.

Presbiter Iovița Vasile

Un comentariu la „Papa a murit. Trăiască papa!

  1. Duhul Capitanului spune:

    Un eretic mai puțin…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *