Întrebări fireşti, răspunsuri necesare

Recent, mi s-a adresat o scrisoare cu o sumă de întrebări. Încercând a o reproduce prin copy-paste, n-am găsit modalitatea tehnică, aşa încât public răspunsurile mele, suficiente pentru ca cititorii să-şi facă o imagine asupra conţinutului acelei scrisori,

Încerc să vă răspund cât pot de succint.

1. Nu sunt un om cult, deşi mi-aş dori. În domerniul Dreptului bisericesc am multe şi mari lacune datorate, în parte, Părintelui Floca Ioan, care introducea în structura examenelor lucruri absolut inutile şi deosebit de dificile, care consumau timp şi efort cu nemiluita. Cei care l-au avut profesor la Sibiu ştiu despre ce vorbesc. Am făcut doi ani de Drept bisericesc fără a studia măcar un Canon. Cărţi nu existau, aşa încât trebuia să ne mulţumim cu nimicul care ni se servea. Abia în anii din urmă am studiat Sfintele Canoane şi ne-am dat seama cât de ignoranţi suntem.
2. Vă rog să vă referiţi la Sfintele Canoane cu respectul cuvenit, având în vedere că fac parte din Revelaţia Dumnezeiască şi sunt legile după care se conduce Sfânta Biserică Ortodoxă. Lacunare nu sunt, dimpotrivă, au o redactare amplă şi se completează, în chip fericit, unele pe altele.
3. Scopurile întreruperii comuniunii sunt clare şi reies din cuprinsul Canoanelor: izbăvirea Bisericii de schisme şi dezbinări, atragerea atenţiei asupra ereziilor care au pătruns în Biserică, aducerea ierarhului căzut în erezie la Dreapta Credinţă, îngrădirea (delimitarea) nepomenitorilor de erezii.
4. Întreruperea pomenirii este absolut obligatorie. Fiecare preot a jurat la hirotonirea sa că va apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă aşa cum ne-a fost dăruită de Dumnezeu prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, cu dogmele care au fost formulate la Sinoadele Ecumenice, cu Sfintele Canoane păstrate în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Indiferenţa noastră în vremea când Credinţa ne este primejduită de eretici înseamnă gravă călcare de jurământ şi dispreţ faţă de tezaurul Sfintei Ortodoxii. Aceaşi datorie sfântă de a apăra Credinţa Ortodoxă o au şi mirenii noştri. Cuvântul ,,opţional’’ n-are ce căuta în vocabularul  ortodoxului atunci când  Credinţa ne este batjocorită.
5. Ortodocşii nu vor pomeni numele niciunui episcop străin de eparhia lor, deoarece aceasta înseamnă alunecare în schismă. Există o formulă de pomenire generică, cuprinsă în Sfânta Liturghie, rostită de preot în taină şi care are următorul conţinut: ,,Încă Te rugăm: Pomeneşte, Doamne pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău…’’. Aşadar, oriunde ar trebui pomenit episcopul locului în condiţii normale, se foloseşte formula citată. Mai trebuie făcută precizarea, absolut necesară, că pomenim nominal episcopi ortodocşi la fel cum îi pomenim pe mireni, pentru diferite trebuinţe (sănătate, izbăvire de vrăjmaşi etc), ceea ce nicidecum nu e o greşală.
6. Relaţia nepomenitorilor cu episcopii din alte eparhii e una simplă, firească: comuniune cu cei care sunt în Adevăr, întreruperea comuniunii cu cei căziţi în erezie.
7. Comuniunea trebuie întreruptă cu toţi ereticii. Sunt unii care rămân o vreme în comuniune cu ereticii fără să-şi dea seama. Nu s-au informat, nu li s-a explicat. Comuniunea cu aceştia se păstrează până când vor ajunge să cunoască realitatea şi atunci fiecare se va poziţiona cum va găsi de cuviinţă. Sfântul Gherasim de la Iordan şi Sfântul Ioanichie cel Mare au căzut în erezie din neştiinţă. Îndată ce şi-au dat seama de aceasta, s-au pocăit, s-au lepădat de erezie şi au devenit Sfinţi.
8. Categoric, lucrările clericilor condamnaţi nominal de Sinod, nu sunt Sfinte Taine. O spun desluşit Sfintele Canoane. Se poate însă întâmpla ca starea de erzie a cuiva să se datoreze neştiinţei şi această stare poate fi pasageră, cum rezultă din cele două exemple citate înainte. De aceea este necesară judecata Sinodului. Un exemplu binecunoscut este cel al lui Nestorie. Eretic înverşunat, el a fost invitat la Sinodul III Ecumenic tocmai pentru a i se arăta rătăcirea pe care o propovăduieşte şi a fi rugat să revină la Dreapta Credinţă. Dacă s-ar fi pocăit şi şi-ar fi recunoscut erezia, ar fi fost primit şi ieratat, iar Tainele săvârşite de el în vreme ce era eretic, ar fi fost recunoscute drept valide, socotindu-se că a fost vorba de o rătăcire trecătoare. Refuzând să se prezinte la Sinod, Nestorie a fost condamnat, caterisit şi excomunicat, dimpreună cu cei de un cuget cu el. Sinodul a elaborate primele patru Canoane în care s-a statornicit că aceia care au căzut în nestorianism sunt străini de preoţie şi decăzuţi din treaptă; cei înlăturaţi de Nestorie pentru că au cugetat drept, au fost restabiliţi în treapta lor; cei care cugetă ortodox ,,să nu se supună nicidecum şi în niciun chip episcopilor care s-au dezbinat, sau celor care se despart de Biserică’’; cei care ar cugeta în continuare precum Nestorie, să fie caterisiţi.
9. Patriarhul Ioan al Antiohiei a fost un aprig susţinător al lui Nestorie. Aşadar a fost eretic. După încheierea Sinodului III Ecumenic (431), Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei, a încercat, vreme de doi ani, să-l aducă pe Ioan al Antiohiei la Dreapta Credinţă. În cele din urmă a reuşit, cei doi s-au împăcat, astfel că Ioan nu a murit ca eretic şi, evident, Tainele săvârşite de el au fost recunoscute. Exemplele citate ne arată de ce este absolut necesar ca Sinodul să se pronunţe în privinţa ereticilor.
10. Vedeţi că dacă facem recurs la ,,jurisprudenţa’’ Bisericii, lucrurile se lămuresc. Şi nu ne limităm la Canonul 15. Încă de la anul 65 după Naşterea Mântuitorului, anul scrierii Epistolei către Episcopul Tit, Sfântul Apostol Pavel stabileşte cu limpezime; ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te’’ (Tit 3, 10). Observaţi că Apostolul Domnului nu face distincţie între clerici, monahi şi mireni. Apoi vă rog să vedeţi şi Canonul 31 Apostolic şi să cercetaţi precedentele Sfinţilor şi  Părinţilor greci care au întrerupt pomenirea. Socotesc că documentarea noastră a fost şi este suficient de temeinică, pentru că nu  vrem să ne primejduim mântuirea bizuindu-ne pe puterile noastre. Sprijinindu-ne pe Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre, este evident că înlăturăm răstălmăcirile şi înterpretările greşite de care pomeniţi.

V-am răspuns precât stă în puterile mele. Ceilalţi Părinţi nepomenitori sunt mult mai bine documentaţi şi răspunsurile lor ar fi, indubitabil, mult mai bune şi mai potrivite. Adresaţi-vă Părinţilor  Claudiu Buză, Cosmin Tripon, Grigorie Sanda, Ioan Ungureanu şi domnului teolog Silviu Mihai Chirilă.

Presbiter Ioviţa Vasile