Învățământ la distanță. Boul și vițelul, de Grigore Alexandrescu

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,

În zilele noastre de soartă-ajutat,

Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,

Dobândi-n cireadă un post însemnat.

– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,

Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:

Decât multă minte, ştiu că e mai bine

Şa ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa d-a vie?ii veselă schimbare,

Cum şi de mândrie boul stăpânit,

Se credea că este decât toţi mai mare,

Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea, plin de bucurie,

Auzind că unchiul s-a făcut boier,

Că are clăi sumă şi livezi o mie:

„Mă duc – zise-ndată – niţel fân să-i cer.’

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,

Ajunge la unchiu, cearcă a intra;

Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:

„Acum doarme – zice – nu-l poci supăra.’

– „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată

După-prânz să doarmă! Obiceiul lui

Era să nu şază ziua niciodată;

Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.’

– „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;

S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;

Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,

Primit în casă daca vrei să fii.’

La o mojicie atâta de mare,

Viţelul răspunde că va aştepta;

Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,

Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,

Însă socoteşte că unchiu-a orbit;

Căci fără-ndoială nu putea a crede

Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,

Să-l găsească vreme, la dânsul veni:

O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,

Ca să-i facă bine, de el pomeni.

„Boierule – zise – aşteaptă afară

Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.’

– „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.

Cerințe:

-Explicați expresia ,,puțin la simțire’’.

-Ce înțelegeți prin cireada? Clasa politică? Elitele clasei politice?

-Identificați boul care s-a ridicat deasupra tuturor (sau a fost ridicat).

-Explicați versurile: Cum şi de mândrie boul stăpânit,/Se credea că este decât toţi mai mare,/Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

-Identificați nume de viței, ajunși boi în toată firea, care s-au cățărat pe treptele puterii.

-Identificați nume de ,,doamne vaci’’, ajunse în poziții înalte.

Presbiter Iovița Vasile

Addenda

O văcuță proastă căita cocean
Sub birou la șeful bou de Stolojan
L-a găsit, iar boul, mare cavaler
I-a promis văcuței chiar și-un minister.

Cu mulți ani în urmă, la vot ne-amăgeam
Iar vițelul Ciolo vâna cu Haisam
Gâște, capre, iepuri…până și furnici
Până-n ziua-n care, niște securici
L-au vânat pe dânsul cu bani și hârtii
Să-i cânte lui Soros multe melodii
Chiar de n-are voce, vițelul Ciolan
Chițăie întruna ca un șobolan;
,,Vă iau bani din taxe că e dreptul meu
Să-mi iau și eu partea din PNRR-eu!

,,Cum şi de mândrie boul stăpânit,/Se credea că este decât toţi mai mare,/Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.„
Boul, din mândrie și dragoste de bani,
(Cum, de fapt, sunt boii, toți, contemporani)
Fiind bou, nu taur cu pistil fertil
Pas cu pas și-n creier devenea steril
Iubitor de-arginți, iubitor de case
Ce să vezi…surpriză! Și de cifra șase
A ajuns în funcția de bou satrap
Altor boi s-arunce cu paltonu-n cap…

Mărturisim pe Hristos

9 comentarii la „Învățământ la distanță. Boul și vițelul, de Grigore Alexandrescu

  1. Octavian Athanasiu spune:

    S-a suit scroafa-n copac…

    1. Exact asa s-a întâmplat.

  2. ,,Cum şi de mândrie boul stăpânit,/Se credea că este decât toţi mai mare,/Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.„
    Boul, din mândrie și dragoste de bani,
    (Cum, de fapt, sunt boii, toți, contemporani)
    Fiind bou, nu taur cu pistil fertil
    Pas cu pas și-n creier devenea steril
    Iubitor de-arginți, iubitor de case
    Ce să vezi…surpriză! Și de cifra șase
    A ajuns în funcția de bou satrap
    Altor boi s-arunce cu paltonu-n cap…

  3. ,,Identificați nume de viței, ajunși boi în toată firea, care s-au cățărat pe treptele puterii.„

    Cu mulți ani în urmă, la vot ne-amăgeam
    Iar vițelul Ciolo vâna cu Haisam
    Gâște, capre, iepuri…până și furnici
    Până-n ziua-n care, niște securici
    L-au vânat pe dânsul cu bani și hârtii
    Să-i cânte lui Soros multe melodii
    Chiar de n-are voce, vițelul Ciolan
    Chițăie întruna ca un șobolan;
    ,,Vă iau bani din taxe că e dreptul meu
    Să-mi iau și eu partea din PNRR-eu!„

  4. -Identificați nume de ,,doamne vaci’’, ajunse în poziții înalte.

    O văcuță proastă, căuta cocean
    Sub birou la șeful bou de Stolojan
    L-a găsit, iar boul, mare cavaler
    I-a promis văcuței chiar și-un minister

    1. Multumesc pentru acuratetea identificărilor și pentru transpunerea în versuri. Ati scris minunat.

    2. Le-am transpus într-o addenda.

  5. perseathunbergii spune:

    Ioane, ai verificat informația ?(!)

Răspunde-i lui Marturisim pe Hristos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *