Pentru a nu fi înșelați de antihrist, creștinii ortodocși trebuie să redescopere Ortodoxia autentică
Cândva un tânăr l-a întrebat pe Arhiepiscopul Averchie Taușev: „Nu suntem în siguranță în Biserica cea adevărată – Biserica Ortodoxă? Hristos a spus că porțile iadului nu vor birui Biserica Lui”. Privindu-l pătrunzător pe cel care i-a adresat întrebarea, Arhiepiscopul Averchie l-a întrebat la rândul său: „Dar ce anume stabilește dacă tu ești sau nu în acea Biserică?” Toți studenții prezenți erau botezați ortodocși. Bărbatul care adresase această întrebare neașteptată era propriul lor ierarh, propria lor verigă de legătură cu Apostolii. Nu doar că erau cu el în aceeași Biserică, ci și în aceeași eparhie. Atunci cum de putea să pună la îndoială calitatea lor de mădulare în Biserica cea adevărată fără să și-o conteste pe a sa?
Întrebarea Arhiepiscopului Averchie era plină de tâlc. Le spusese adesea că Antihrist va „recunoaște”, va „legitima” și astfel va pune stăpânire pe aparența exterioară a Bisericii Ortodoxe – deși aceștia sunt pași necesari pentru cei care cunosc Adevărul Ortodoxiei și doresc să se împărtășească de harul ei deplin – nu oferă, după cum a spus, „nici o garanție”.
Întrebându-i pe studenți ce anume hotărește dacă sunt sau nu mădulare ale Bisericii celei adevărate, accentua nevoia ca ei să dezvolte în ei înșiși, în mod personal, un simțământ al autenticității, care să-i facă să recunoască atât duhul creștinismului adevărat Ortodox, cât și copiile lui viclene. Creștinii ortodocși, influențați fără vrerea lor de duhul vremurilor, au pierdut înțelesul drept a ceea ce este în fapt Biserica. Perspectiva lor era, ca și aceea a societății în care trăiau, întoarsă în afară, și astfel priveau Biserica tot mai mult ca o instituție. Arhiepiscopul Averchie s-a temut că duhul eclesiologiei ortodoxe va fi înlocuit printr-o concepție papistășească asupra Bisericii, iar conducătorii ortodocși vor fi văzuți în conștiințele credincioșilor drept mini-papi, punându-L astfel în umbră pe Hristos ca și cap al Bisericii. Înțelegându-se greșit Biserica, se vor săvârși – „pentru binele Bisericii” – lucruri vădit potrivnice poruncilor și voii lui Hristos.
Umbrirea celor duhovnicești de către cele pământești în viața bisericească a dus la pierderea a ceva de trebuință tuturor creștinilor: o conștiință a diferenței dintre ceea ce este formal și ceea ce este drept. Întorcându-și atenția către lumea din afară, omul caută mai degrabă „atitudinea acceptabilă” – ceea ce este corect și bun în ochii altora – decât să fie lăuntric cinstit față de Dumnezeu și de propria lui conștiință. Trebuie să înțelegem și să ne aducem aminte că Ortodoxia nu reprezintă numai și nici întotdeauna ceea ce în mod formal este numit „ortodox”, căci în vremurile noastre înșelătoare și rele, apariția pretutindeni a pseudoortodoxiei, care-și înalță capul și se statornicește în lume, este un fapt nespus de dureros, însă, în mod regretabil, unul de necontestat. Această „ortodoxie” mincinoasă se străduiește cu înverșunare să se substituie adevăratei Ortodoxii, așa cum în vremea sa, antihrist se va sârgui să-L înlocuiască pe Hristos cu sine însuși. Un creștinism fără „gust” este umplut cu deșărtăciune lumească ce se recomandă pe sine drept duhovnicie. Iar a „înlumi” creștinismul înseamnă a-l face vulnerabil față de ispitele lui antihrist.
Acești neocreștini vor fericire în lumea aceasta, împovărată cu mulțimea ei de păcate și fărădelegi, așteptând această fericire cu nerăbdare. Ei socotesc că unul din cele mai sigure feluri de a o dobândi este „mișcarea ecumenică”, unirea și unificarea tuturor popoarelor într-o „biserică” nouă care va cuprinde nu numai romano-catolici și protestanți, ci și iudei, musulmani și păgâni, fiecare păstrându-și propriile convingeri și greșeli. Această închipuită iubire „creștinească” în numele fericirii viitoare a oamenilor pe pămînt nu poate decât să calce Adevărul în picioare.
Biserica nu se adaptează niciodată lumii, ea nu trebuie să slujească vremurilor după cum odinioară a spus-o Sfântul Atanasie cel Mare. Să faci din Biserică o unealtă a intrigilor politice, spunea Arhiepiscopul Averchie, înseamnă să le supui pe cele veșnice celor vremelnice, pe cele cerești celor pământești, pe cele sfinte celor păcătoase. Astfel, va avea loc o „vânturare” – o despărțire a celor înțelepți și pricepuți de cei care nu dau nicio atenție „părerilor” lumii și care vor pur și simplu să fie cu Hristos în Împărăția Lui[1]. Așa prorocește și Sfântul Teofan Zăvorâtul despre vremrile pe care le trăim: „În vremea aceea, deși numele creștinilor se va auzi pretutindeni și peste tot se vor vedea biserici și slujbe religioase, toate aceste nu vor fi decât o aparență, în vreme ce pe dinăuntru va fi adevărată apostazie”.
Ca atare, privirea noastră nu trebuie îndreptată „înainte”, ci „înapoi”, către viața pământească a Domnului și Mîntuitorului Iisus Hristos, către învățătura dumnezeiască propovăduită de El pe pământ, către lucrarea lui de Răscumpărare, către slăvita Sa oștire de Mucenici, către Sfinții Părinți și Învățători ai Bisericii, către temeluitorii credinței adevărate.
Pentru noi, „înainte” nu trebuie să însemne apostazie[2]
Învățătura de credință curat ortodoxă a Arhiepiscopului Averchie este una reprezentativă și chiar profetică pentru situația în care se află Biserica Ortodoxă acum, a unei apostazii majore, după legiferarea ecumenismului la pseudo-sinodul din Creta.
[1]Conform Lc 10, 21
[2]Aceste paragrafe reprezintă un rezumat al Învățăturii de credință a Arhiepiscopului Averchie Taușev, așa cum este redată în lucrarea Apostazia și Antihristul după învățăturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, 288 p.
Masterand Constantin Costescu