Mărturisirea unui suflet despre Părintele Arsenie Boca

Hristos S-a înălţat!

Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.( Filipeni 4;4-7)
Au nu ştiţi că Sfinţii vor judeca lumea? (I Corinteni 6; 2).

Un minunat fragment din scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, spre ajutorul căruia, ca vas ales al lui Dumnezeu, nădăjduiesc mulţi dintre ortodocşii Sfintei noastre Biserici, în aceste zile rele.

Sfânta închisorilor, Aspazia Oţel Petrescu spunea despre Duhovnicul de Foc:
„Simţeai cum împreună cu Părintele cântau copacii, cântau pasarile – trilurile lor se împleteau cu ale preoţilor care cântau. Simţeai într-adevăr că toată natura este în genunchi şi se roagă. Şi că marele preot care oficiază această slujbă nu este de fapt Părintele Arsenie, ci Însuşi Mântuitorul. Avea puterea asta, să-ţi sugereze puterea Mântuitorului în Sfânta Liturghie. Şi pentru Sfinţia Sa era atât de prezent lucrul acesta, incât de foarte multe ori, când rostea cuvintele epiclezei plângea, dar nu se simţea în voce lucrul ăsta, se vedea numai în felul cum i se zguduie umerii. Iar cei care erau prezenţi – şi cei care erau obisnuiţi, şi cei care veneau pentru prima oară – plângeau…  Şi, mai târziu, când l-am intâlnit pe Părintele Paisie, mi-am dat seama că nu poţi sa rezişti la prezenţa Divinităţii decât plângand. Când simţi izvorul acela de iubire care curge printre lucruri şi printre oameni şi care-ţi dă atâta măreţie faptului că eşti om, nu poţi să primeşti lucrul ăsta decât cu lacrimi, decât plângând. Aşa se explică de ce toată lumea plângea. Părintele Arsenie putea să ni-L facă prezent pe Mântuitorul acolo printre noi, să-I simţim prezenţa. El este prezent oricum în toate bisericile Lui, dar Părintele Arsenie avea darul să ţi-L concretizeze (dacă pot sa spun aşa), să-L simţi de adevărat. Şi lucrul acesta nu puteai să-l faci decât cu lacrimi în ochi. Inima însă îţi cânta de bucurie şi plânsul era un plâns de bucurie, nu era un plâns „sentimental”, ca să zic aşa.(..)
Toata viaţa mea am sa fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (Zorica Laţcu – n.r.) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al Credinţei Ortodoxe Române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român.

Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine, simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în privirea lui.

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicatie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca, pentru cei care-l aveau alături, era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo, la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om Sfânt“.

Text îngrijit şi editat de Dr. Gabriela Naghi