(Părintele Martir Ștefan Marcu (28 Noiembrie 1906 – 28 Septembrie 1989) a fost întemnițat timp de 16 ani la Vaslui, Sadaclia, Tismana, Galaţi, Jilava, Aiud, Valea N eagră, Peninsula (Valea Neagră), Poarta Albă)
„Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de duşmani în jurul său. Aici satana îşi concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e bună şi sabia de la cingătoare, dar sabia spiritului e cea mai eficace împotriva răului.”
Şef legionar al judetului Putna şi fin de cununie al lui Corneliu Zelea Codreanu, Preotul Ştefan Marcu a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite. Cunoscut şi iubit în tot ţinutul Vrancei, Parintele Marcu a menţinut vie flacăra credinţei şi a dragostei de neam printre români, aplecându-se cu durere şi milă la toate nevoile oamenilor. În 1940, a înfiinţat chiar o cantină pentru evreii saraci, gest pentru care comunitatea evreiască i-a ramas recunoscătoare multă vreme. “Răsplata” acestor osteneli a fost un martiriu de zeci de ani în temniţe şi la Canal, unde statutul de “popă bandit” i-a înmulţit umilinţele şi chinul.
Eliberat în 1964, a murit cu puţin înainte de evenimentele din ’89, într-un “accident” ce poate fi suspectat de conotaţii politice. În seara zilei de 28 septembrie 1989, pe când se întorcea de la piaţă, pe trecerea de pietoni, din faţa scării blocului unde locuia, o maşină l-a lovit şi numai după câteva ore de chin şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile Ziditorului.
“Accidentul” poate fi suspectat de conotaţii politice, cu atât mai mult cu cât şoferul avea legături cu Securitatea, iar ochiul vigilent al partidului făcea verificări, în blocul în care locuia, cu o săptămână înainte de accident“.
(Pr. Ştefan Marcu – un simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea de Adrian Petcu şi pr. Ionel Ene, în revista “Rost”)
Martir te fac!
“Venind de la șantier în pas de marș, repetam în gând rugăciunea: Doamne al puterilor, fii cu noi, căci altul afară de tine, ajutor întru necazuri, nu avem! Doamne al puterilor, miluiește-ne pe noi!
… Și diavolul a intrat în Iuda. Iar Iuda era de astă dată un preot dobrogean, Andrei Ioan, ucenic al lui Hristos. Și l-a vândut pe Hristos și pe frații săi. (…)
Dincolo, pe lădiţă îşi făcea rugăciunea preotul Ştefan Marcu, din munţii Vrancei. Andrei Ioan se apropie în vârful picioarelor, plecând de la mine şi-l lovi peste obraz: Ce-i cu semnele astea mistice? Nu ştii că sunt interzise? Vrei să fim pedepsiţi toţi pentru tine? Marcu, în picioare, îi răspunde senin: Loveşte-mă şi pe obrazul celălalt.
Şi Iuda loveşte. Loviturile cad peste cap şi în coastă. Pe faţa lui Marcu apare roşul sângelui. Rezemat de stâlpul patului, primeşte sălbaticele loviri. Iuda urlă şi loveşte: Te învăţ eu trăire creştină! Martir te fac!
Când Iuda se opreşte gâfâind, cu sudori pe frunte, Marcu, tăcut îşi face semnul crucii. Iuda se îndepărtează, mârâind sudalmi, cu tot calendarul ortodox…“
(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornița cea mare, Editura Tehnică, București, 1996, pp. 112-113)
Selecție și editare – Sora Gabriela Naghi