Mirul izvorât de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Martori oculari, laici și Sfinţi, oameni din vechime care l-au lăudat pe Sfântul Dimitrie, cum ar fi Ioan Kameniatis, Nichifor Grigoras, Constantin Akropolitul, Ioan Stavrakios și arhiepiscopii Tesalonicului Isidor, Ioan, Gavriil, Sfinţii Grigorie Palama, Evstatie, Simeon și mulţi alţii amintesc în scrierile lor despre mirul Sfântului Dimitrie. Ei l-au văzut cum izvora din puţul unde a fost aruncat trupul mucenicesc, din mormânt, din baldachin și din alte locuri ale Bisericii sale, ca „o curgere ce adapă tot pământul”, ca „un ocean mare”, ca „un râu ce umple toată lumea”, ca „un izvor ce nu seacă niciodată, ci potoleşte setea celor însetaţi”, ca „o altă Scăldătoare a Oilor ce tămăduieşte bolile”.

Monahul rus Isaia de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte, care a vizitat Tesalonicul în 1489 și a văzut Biserica Sfântului Dimitrie „în ziua prăznuirii Sfântului”, a dat ultima mărturie despre mirul „care curgea atât de mult, încât nu dovedeau să‑l adune”. Curgerea mirului a încetat atunci când Biserica a fost transformată în geamie.

Într-adevăr, minunată este îmbelșugata revărsare a neîmpuţinatelor daruri, mulţimea tămăduirilor, râurile de mir ale lui Dimitrie, care curg, potrivit celor spuse de Sfântul Evstatie, din mormântul său, și chiar și din Icoane.

„Dar cum se justifică o astfel de minune?” se întreabă Sfântul Evstatie. Pentru că și Sfântul Nicolae a făcut ocean cu mirul său și Sfânta Ecaterina, Sfânta Eufimia, Sfânta Teodora și mulţi alţii, însă Ocrotitorul nostru pe toţi i-a întrecut prin îmbelșugarea revărsării de mir.

Nu ar trebui să cercetăm care este pricina minunii, spune Sfântul în continuare, ci trebuie să socotim că a fost dată spre folosul și spre întărirea poporului în credinţă și ca să ne încredinţăm că mare este plata „celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu”.

Şi într-adevăr: așa cum un împărat slăvit împarte daruri preţioase vitejilor lui ofiţeri și-i răsplătește cu generoase danii după biruinţă, tot astfel și Dumnezeu, Dăruitorul de îmbelșugate daruri, împarte celor vrednici de El harisme minunate împreună cu veșnicia.

Ce a oferit eparhul Dimitrie Împăratului Dumnezeu de a primit niște daruri atât de bogate? Mai întâi, frica de Dumnezeu. Frica, adică respectul faţă de Dumnezeu zămislește și face să crească în om minunea. Şi cu cât dumnezeiasca frică este mai mare, cu atât și minunea devine mai mare. Pentru că, atunci când avem puţină frică de Dumnezeu înlăuntrul nostru, ni se pare că Acesta doarme nepăsător, nu ia aminte la noi, și de aceea păcătuim ușor. Şi dimpotrivă, cu cât Îl cinstim mai mult pe Dumnezeu, cu atât ţinem cont de mânia Lui și de consecinţele ei, și astfel Îl cunoaștem mai bine și ne păzim să nu-L mai întărâtăm păcătuind. Așadar, trebuie să socotim că belșugul de mir pe care îl izvorăște Marele Mucenic este pe măsura fricii pe care a avut-o el faţă de Dumnezeu.

Dar minunea deosebită cu mirul, potrivit spuselor aceluiași Părinte Evstatie, are și o altă tâlcuire. Ea se leagă de faptul că pătimirile Mucenicului se aseamănă cu Patima Stăpânului Hristos. Au străpuns coasta lui Hristos și a izvorât sânge și apă. Au străpuns coasta Sfântului și a ieșit sânge și mir, care continuă să curgă până astăzi din Moaștele lui. Desigur, Patima dumnezeiască și mai presus de fire a lui Hristos nu se poate compara cu nicio altă pătimire, dar asemănarea rănilor și a minunii îi uimește pe toţi.

Referitor la aceasta Sfântul Grigorie Palama scrie: „Sfântul se predă, este închis şi suferă de la răufăcători, urmându‑L pe Hristos Cel ce a pătimit pentru noi. Şi cu braţele deschise primeşte ultima rană din care curgea sânge şi mir, iar când s‑a oprit sângele, a continuat să curgă mirul pentru totdeauna”. Deci, potrivit învăţăturii patristice, asemănarea patimii sale cu cea a lui Hristos l-a învrednicit pe Sfântul Dimitrie să izvorască atâta îmbelșugare de mir.

Sfântul Evstatie mai face o comparaţie. El numește trupul lui Dimitrie „Rai frumos”, în care au fost sădite ca niște pomi puși de Dumnezeu suliţele vrăjmașului și de atunci curg cu îmbelșugare din Raiul lui Dimitrie mirul și sângele, ca niște izvoare ce adapă toată lumea. Dacă ne-am întoarce în trecut și am vedea izvoarele de mir care izvorau din Biserica Marelui Mucenic, am socoti îndreptăţită întru totul asemănarea Bisericii sale cu Raiul desfătării. Şi dumnezeiescul Părinte trage următoarea concluzie: izvorul îmbelșugat și nesecat al mirului constituie o dovadă clară a vieţii veșnice, dar și a prezenţei lui Dumnezeu. Pentru nevoinţele, sudorile, curăţia, fecioria, precum și pentru sângele vărsat și pentru viaţa pe care Marele Mucenic I le-a închinat, Dumnezeu i-a dăruit, pe lângă viaţa veșnică, din belșug mirul, drept răsplată.

Mirul simţit al Izvorâtorului de Mir, care poate fi pipăit și care curge de veacuri întregi ca o minune vădită a lui Dumnezeu și ca o dovadă a răsplătirii Lui, a fost armă preaputernică împotriva patimilor, săgeată necruţătoare împotriva nevăzuţilor vrăjmași, alungător al întristărilor, leac al bolilor și scut nebiruit împotriva dușmanilor, care de multe ori au încercuit cetatea, voind să o cucerească.

Dar atunci când văzuţii și nevăzuţii vrăjmași simţeau mirosul plăcut al mirului sau vedeau armele de aramă ale lui Dimitrie, sângele și mirul, o luau la fugă și nu se mai întorceau rupând astfel strânsoarea pricinuită de asediu. Așa a supravieţuit Tesalonicul și va trăi în veci, în ciuda multor „admiratori” ai lui.

Deși, pentru mai multă vreme, mirul Sfântului Dimitrie a încetat să mai curgă, în ultimul timp, după ce au fost aduse Sfintele lui Moaște din pământ străin, mai precis în 1987, el a început să-și facă simţită prezenţa. Cei care slujeam în Biserică simţeam uneori bună mireasmă care ieșea din racla cu Sfintele Moaște, dar cea mai mișcătoare experienţă a prezenţei harului Sfântului Dimitrie am trăit-o în după-amiaza zilei de 26 octombrie 1987. Ne întorsesem cu Înalt Preasfinţitul Panteleimon de la o manifestaţie sărbătorească ce avusese loc la Universitatea din Tesalonic cu prilejul prăznuirii Sfântului Dimitrie și al eliberării Tesalonicului. În timpul manifestaţiei vorbitorul nu a amintit nimic despre persoana Sfântului Dimitrie, căruia Tesalonicul îi datorează și eliberarea sa de sub turci, fapt pe care mitropolitul l-a considerat drept o dovadă de lipsă de evlavie faţă de ocrotitorul și izbăvitorul Tesalonicului. Din această pricină mitropolitul a protestat public.

După câteva ore am primit de la Biserica Sfântului Dimitrie un telefon, prin care eram anunţat:

– Veniţi repede, Sfântul izvorăște mir! Toată Biserica este plină de bună mireasmă.

Am plecat cât am putut de repede împreună cu părintele Atenagora și cu monahul Gherasim, care pe atunci erau mireni, și ajungând în Biserică, am simţit într-adevăr o mireasmă cerească. Dar nu era numai mireasma. Ne-am apropiat de raclă, am atins-o și am văzut că era umedă de mir. Şi nu numai racla era umedă, ci și Icoanele, iconostasele și întreaga Biserică, așa cum spune Evstatie, Arhiepiscopul Tesalonicului, că se săvârșea în vremea sa. Nu a fost doar impresia mea, ci o realitate pe care am trăit-o toţi cei ce eram de faţă în acea seară a zilei de praznic a Sfântului Dimitrie. A fost o cutremurătoare experienţă pe care am trăit-o în acea seară, o experienţă cerească care va rămâne neștearsă în sufletele și în amintirea noastră a tuturor. A fost încă o binecuvântare a Sfântului care, prin acest chip minunat, a vrut să-și facă simţită prezenţa sa și să dea răspuns celui care a vrut sau va vrea să treacă cu vederea sau să tăgăduiască prezenţa și sfinţenia sa.

(Extras din Viaţa Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir și aflarea Sfintelor sale Moaște – Mitropolitul Panteleimon al Veriei, Editura Evanghelismos)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi