Un episcop grec crede că ierarhii Sinodului grec care promovează necesitatea vaccinării au devenit mai degrabă reprezentanți ai lui Mițotakis decât ai lui Hristos. Fostul Mitropolit de Kalavryta Ambrosie al Bisericii Ortodoxe a Greciei a declarat că episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei au abandonat Împărtăşania cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi promovează vaccinarea împotriva coronavirusului, relatează Romfea.
Mitropolitul Ambrosie, în adresarea sa către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, întreabă dacă „sprijinul înverşunat al episcopilor pentru impunerea vaccinului credincioşilor nu-i transformă oare într-o unealtă a diavolului?Ați abandonat eforturile de a vaccina credincioșii cu Vaccinul numit Trupul și Sângele lui Hristos și cu o perseverență fără precedent vă angajați în promovarea Vaccinului lui Mițotakis!, a spus arhiereul.
El crede că din reprezentanții Mântuitorului Hristos, ierarhii Bisericii Ortodoxe Greceşti care susțin promovarea vaccinurilor ,,au devenit reprezentanți ai serviciului public de sănătate. Neglijați grija pentru suflet și vă preocupă doar trupul! I-ați alungat pe credincioși din casa Domnului! Bisericile sunt goale! V-ați păstrat și ați făcut rău Bisericii Mame!”, a scris Mitropolitul Ambrosie.
Mai devreme, UJO a informat că la 14 ianuarie 2022, fostul mitropolit Ambrosie de Kalavryta a făcut apel către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei și a rugat să fie considerat „nebun pentru Hristos”, deoarece nu înțelege necesitatea vaccinării.
(Preluare de pe UJO)
Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii
Sfântul Nicolae Velimirovici
Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii. Fiecare rugăciune adevărată este o luptă pentru viaţă şi o recunoaştere a vieţii.
Care este adevărata rugăciune? Este cea care te face mai tare decât moartea, prin care învingi frica şi groaza morţii.
Dacă te ridici de la rugăciune şi, privind în tine însuţi, simţi aceeaşi frică de moarte ca şi mai înainte, atunci să ştii că rugăciunea nu ţi-a fost adevărată.
Dacă te ridici de la rugăciune şi, privind în tine însuţi, simţi o nepăsare faţă de moarte, atunci să ştii că rugăciunea ţi-a fost adevărată.
Dacă te ridici de la rugăciune şi, privind în tine însuţi, simţi o dorinţă pentru unirea cât mai repede cu adevărata viaţă, atunci să ştii că rugăciunea ta este o biruinţă.
Înainte de a fi fost urcat pe Cruce, Hristos biruise o dată moartea. Acest lucru s-a întâmplat la rugăciunea din Grădina Ghetsimani.
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani este singurul model al rugăciunii desăvârşite şi purtătoare de biruinţă, care a fost arătată vreodată omenirii şi lăsată ei ca arvună.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, p. 208-209
Cuviosul Părinte Proclu , :Chipul Blândeții lui Dumnezeu
13 noiembrie 1928-28 ianuarie 2017
„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”!
Cuvioase Părinte Proclu, roagă-te Domnului Hristos pentru noi!
Când diavolul dă năvală, este cel mai mare pericol. Și-atunci, ca să putem reuși, trebuie mai mult rugăciune scurtă și deasă, cu multă smerenie, și Duhul Sfânt le va izgoni.
Dar aceste duhuri vin pe măsură ce cineva caută să-și păzească mintea; dacă eu îmi las mintea în împrăștiere, ori îmi fac rugăciunile și mintea mea este cine știe pe unde, nu-mi fac nimic. Numai atunci, când unesc osteneala cu smerenia și-mi adun mintea. Iar atunci când simt că s-a retras diavolul și nu mai am nicio ispită, atunci zicea părintele Cleopa că tebuie să fiu mai atent, că vine fără veste.
Sursa: Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010
Lângă Părintele Proclu
O dată l-am întrebat ce să fac atunci când se întâmplă să trec printr-o ispită sau o problemă care pare fără ieșire și părintele m-a sfătuit să nu dau vina pe nimeni și să spun: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Apoi mi-a explicat că fără paza gândurilor și îngrădirea minții cu rugăciunea, este cu neputință să biruiesc ispitele: „Să nu te descurajezi să lupți şi să spui Doamne Iisuse cât mai des, pentru că atunci când eşti în ispită vin multe gânduri şi te tulbură. Să nu stai de vorbă cu gândurile pentru că gândurile sunt draci. Şi atunci când crezi că au plecat, să nu stai fără rugăciune, să te rogi pentru că vin altele mai mari”.
Atunci când eram tulburată îmi spunea: „Să nu te tulburi pentru nimica toată! Ai ocazia să câștigi. Aceste ispite pe care le ai sunt nimica toată, sunt niște fleacuri, niște jucării. Nu le lua în seamă! Acum eşti în practică, trebuie să te smerești, trebuie să te lași călcată în picioare și să nu cârtești în ascultare. Cea mai mare nevoință în mănăstire este să răbdăm când ne năpăstuiește cineva”. „Chiar dacă nu vrei să te rogi, trebuie să încerci să-ţi dai toată silința, pentru că este nevoie de multă rugăciune. Să te rogi şi pentru neamul tău, pentru cei adormiți că Duhul Sfânt îi ajută. Să ai grijă cât trăiești să te rogi pentru ei. Să ai răbdare, să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, să te bucuri când ești ocărâtă. Eu am bucurii când sunt ocărât, când sunt defăimat de oameni. Mulți oameni vin pe aici şi unii spun lucruri chiar nepotrivite”.
Altădată l-am întrebat: „Părinte, cum să mă rog atunci când mă mâhnesc sau atunci când mă mânii?” și răspunsul a fost: „Să te rogi și să spui slavă lui Dumnezeu pentru toate, să spui Doamne Iisuse cât mai des şi să te rogi la Maica Domnului, să spui mereu: «Maica Domnului nu mă lăsa». Şi cât poți să te smerești”.
De la părintele Proclu am învățat cum să mă strecor printre ispite fără tulburare astfel încât să nu-l rănesc pe aproapele: „Să nu te contrazici cu nimeni, să nu ai nimic cu nimeni. Când ai ispite să rabzi, să spui: pentru păcatele mele și slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Tot timpul să te consideri mai mic decât ceilalți. Dacă privești de sus cazi în mândrie, să privești de jos faţă de aproapele. Să nu te consideri mai bună decât ceilalți că ai căzut, să te vezi cea mai păcătoasă, iar pe ceilalți să-i vezi mai buni. Dacă în mănăstire nu cârtești şi nu vorbești de rău scapi de tulburări. Şi cu cât te mărturisești la duhovnic, scapi de duhurile rele. În mănăstire trebuie să-ţi tai voia, să nu te contrazici cu nimeni şi să nu te superi. Duhul Sfânt se lasă simțit în inima omului în măsura în care te apropii de Dumnezeu şi faci voia Lui”.
Într-o zi am îndrăznit să-l întreb cum se simte în căsuța sărăcăcioasă în care stă și mi-a spus că aici se simte ca în mănăstire, că are multe bucurii şi că este foarte mulțumit.
Credincioșii veneau zilnic la părintele chiar şi în zilele în care ploua afară şi era vreme mohorâtă. Adeseori spunea: „Sunt dator să mă rog pentru toţi şi nu pot să fiu nepăsător. Eu sunt în urmă şi trebuie să mă fac mai prost decât sunt, şi aşa cum sunt, sunt dator să mă rog pentru toţi. Dacă nu mă plimb, mă plimbă alții”.
Am mai observat că părintele avea mare evlavie la Maica Domnului. Mai mereu spunea rugăciuni la Maica Domnului şi îi sfătuia pe oameni să ceară mijlocirile ei și să strige neîncetat: „Maica Domnului, nu ne lăsa! Maica Domnului, ajută-ne!”. Obișnuia ca fiecărui credincios să îi facă semnul Sfintei Cruci pe cap şi să îi spună: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine!”.
Cât am stat lângă Părintele am văzut că toţi cei care i-au călcat pragul, au plecat bucuroși şi mulțumiți. Au fost persoane care au venit de mai multe ori din toate colțurile țării. Avea o dragoste aparte pentru om. Le spunea rugăciuni credincioșilor după dorința fiecăruia și nu lăsa pe nimeni să plece nemângâiat. Le spunea: „Eu aşa mă rog pentru voi: «Doamne, ajută-i să ajungă în rai pe toţi care mi-au călcat pragul şi m-au ajutat»”. Părintele avea un chip curat, privirea senină şi ochii înlăcrimați în care puteai citi suferința pe care o avea pentru aproapele.
Altădată am adus vorba despre rugăciune și l-am rugat să mă învețe tainele rugăciunii inimii. Părintele mi-a atras atenția că pentru rugăciunea Doamne Iisuse trebuie multă smerenie și m-a îndemnat să o rostesc cât de des pot: „Când te rogi apar fel şi fel de probleme, vin persoane care te deranjează, care sunt trimise de vrăjmaș ca să te întrerupă, dar tu să nu te oprești şi să nu te tulburi. Să te rogi cu lacrimi la rugăciune! Să dormi şi să mănânci cu măsură! Dacă mănânci, dormi mult. Să te rogi la Dumnezeu tot timpul. Şi când te întorci pe partea cealaltă în timpul somnului, să spui Doamne Iisuse, să adormi din Doamne Iisuse şi să te trezești cu Doamne Iisuse. Pentru că dacă adormi aşa, aşa vine şi dorul de Dumnezeu”. Și pentru că părintele purta nestinsă în inima lui flacăra acestui dor de cer, îmi zicea mai tot timpul: „Să ai dorul de Dumnezeu. Călugărul este dator să aibă dorul de Dumnezeu. Eu când o să mor o să fiu călugăr”…
Revista Ortodoxă Atitudini, Nr. 48
Duhul Sfânt ne miluieşte şi ne ajută pe măsura smereniei noastre:
Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi şi nu mai realizezi nici măcar faptele bune pe care le-ai făcut, în acea minunată clipă ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la desăvârşire.
Atunci când raza Duhului Sfânt îi atinge pe cei îmbunătăţiţi duhovniceşte şi se pogoară în inima lor, aceştia se văd mici şi neînsemnaţi, văd doar mila lui Dumnezeu şi multele lor scăderi şi, astfel, apar la ei lacrimi izvorâte din suspinul inimii.
Duhul Sfânt ne miluieşte şi ne ajută pe măsura smereniei noastre. Noi, cu puterile noastre, nu putem face nimic. Doar cu ajutorul Duhului Sfânt vom învinge, şi asta pe măsură ce vom înainta în rugăciune. Pe măsură ce te nevoieşti şi alergi la Dumnezeu, cu atât mai mult te va ajuta Duhul Sfânt şi-ţi va descoperi ce ai nevoie.
De multe ori dăm vina pe celălalt ca fiind răspunzător pentru păcatele noastre. Nu-i adevărat! Noi suntem răspunzători, nu altcineva. Dacă vom trăi în pace şi înţelegere, dacă va dispărea duşmănia dintre noi, Duhul Sfânt ne va ajuta.
(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton, Braşov, 2010, p. 59)
Reprezentanții “Bisericii” Catolice din Germania s-au declarat persoane LGBT
În Germania, 125 de preoți, referenți ai comunităților, profesori și administratori de “biserici” catolice și-au declarat apartenenbța la comunitatea LGBTQ+.
125 de reprezentanți ai “Bisericii” Romano-Catolice din Germania și-au declarat public apartenența la comunitatea LGBTQ+, cerând totodată schimbarea legislației eclesziastice și a muncii, potrivit săptămânalului german Zeit.
După cum se precizează în mesaj, printre cei care și-au dezvăluit apartenența la LGBTQ+ se numără preoți, pastori-referenti și lideri ai comunităților catolice, profesori și profesoare din școli religioase, angajați și angajate ale administrației bisericești.
Un grup de papistasi a organizat acțiunea “#OutInChurch. Pentru o biserică fără frică”, în care au făcut un coming-out colectiv, adică au recunoscut deschis că sunt queer sau oameni care nu sunt heterosexuali.
Participanții la acțiune au publicat lista completă a cerințelor pe Instagram. Activiștii au cerut modificarea legii muncii și a legislației ecleziastice, pentru ca “orientarea sexuală și identitatea de gen să nu mai fie motive de concediere sau discriminare”. Ei doresc, de asemenea, ca “declarațiile calomnioase privind sexul și sexualitatea” să fie eliminate din învățătura Bisericii.
Potrivit publicației, aproximativ 20 de asociații și organizații catolice au manifestat solidaritate pentru catolicii-queer. Într-o declarație comună, aceștia au spus că “nu mai trebuie să existe cu frică undeva în umbră dacă nu se conformează imaginii de gen standardizată de biserică”.
UJO a scris mai devreme că în Finlanda a fost adusă în judecată urmărirea penală a parlamentarului Päivi Ryasanen pentru citarea unui pasaj din Biblie, unde homosexualitatea este numită profanare.
Sursa : UJO
Cuviosul Părinte Procul ne povătuțește cu dragoste:
Și mai este încă ceva, un cuvânt pământesc care zice: „Tăcerea este a veacului viitor și vorbirea a veacului acestuiaˮ. Asta e o treaptă pe pământ și de la treapta asta te poți ridica la ce am spus. Dar, noi n-am ajuns acolo, suntem abia la temelie. În primul rând este ascultarea de un duhovnic, să plângi, să te smerești și să te pocăiești, iar prima virtute este să nu te mânii, a plânge și a nu te răscula, a nu te tulbura, a învăța să ierți și a trece cu vederea neajunsurile altora. Asta îl răstoarnă pe diavol.
Și cum se răstoarnă diavolul?
Când diavolul lucrează prin om, îi faci un izbai omului. Și când i-ai făcut un izbai, îl doare pe diavol că i-ai stricat lucrarea lui.
Dar și când te smerești înaintea altui om, l-ai răsturnat pe diavol prin om, fuge dracul din el și atunci omul cade deasupra lui.
Da. Eu îți spun așa. Cineva tot a venit mereu și tot m-a ocărât și eu am început a zice Doamne Iisuse și el îmi spunea câte o sută de cuvinte și când îmi punea o întrebare și îi răspundeam, acele o sută nu mai aveau valoare și el iar zicea alte cuvinte, rapid, că avea două Facultăți. Și până la urmă ce să vezi, că am observat așa: Duhul Sfânt nu se uită la câte Facultăți ai, se uită la câtă credință și smerenie ai și pe măsura smereniei Duhul Sfânt îi ia Facultățile din minte, iar acela rămâne ca un copil fără minte și vorbește ca un nebun. Bineînțeles, dacă este cineva care are 2, 3 Facultăți, ori cine știe ce mai are el și are și smerenie atunci mă plec până la pământ. Acela e un om complet. Dacă are Facultate și nu are smerenie, este un om nebun. Mândria nu e a oamenilor celor sănătoși, e a oamenilor bolnavi. Pot să aibă aripi să zboare pe sus și când ai auzit că zboară pe sus și n-are smerenie, să faci semnul Sfintei Cruci.
Care sunt semnele după care putem cunoaște că cineva este smerit?
Smerenia este înlăuntru și până la urmă se va descoperi. Tot cel care e smerit, cunoaște pe cel smerit. Cel mândru nu cunoaște pe cel smerit, el cunoaște numai întunericul. Când Duhul Sfânt i-a desăvârșit cuiva smerenia, acesta este semnul: când îl va lăuda toată lumea, el n-are nevoie de lauda nimănui și el în mintea lui, în sufletul lui nu se mai schimbă. El știe că e păcătos, vinovat Judecății, că e omul cel mai păcătos. În luptă sunt mai multe trepte: este om care este în luptă și chiar de moare, câștigă că el e în luptă cu duhurile. Iar cea mai mare primejdie este când se încrede în el, că el e cineva și lovește cu cuvântul în cineva. Atunci Duhul cel Sfânt îl lasă în părăsire. Dar are mare însemnătate, că Duhul Sfânt, doar pe măsura smereniei, se lasă simțit de sufletul nostru.
E foarte greu să câștigi virtutea asta. Eu, de exemplu, tot vreau să fiu smerit. Toată viața m-am gândit, dar oare cum să fii smerit? Tot vedeam pe alții smeriți și ziceam: „Măi, ce bine ar fi să fiu ca el!ˮ. Numai că asta se dobândește foarte greu.
Este o smerenie apărută în afară. Dacă scopul e bun, asta nici nu strică, dar nici n-ajută. Îi o apă goală.
Parintele ProcluSmerenie de suprafață.
Dar, smerenia aceea-i adevărată în care plânge inima și ca să plângă inima, trebuie să duci viață de pocăință. În această smerenie, Duhul cel Sfânt îl împăciuiește pe om înlăuntru și chiar dacă în afară e amărât, înlăuntru el e plin de bucurie și de pace și n-ar mai vrea să audă de veacul acesta înșelător. Pe acel smerit foarte puțini îl înțeleg pe fața pământului, că stând între mulți și bătând în struna multor persoane care sunt fără de Dumnezeu, rămâne sărac și de multe ori acela dorește liniște și să se retragă. Că dacă ai momente de liniște, poți să te descurci mult între cei mulți, pentru că ai simțit dulceața liniștii și când vin lovituri de la diavol, știi cum te-a mângâiat, cum te-a ajutat Duhul Sfânt și atunci Duhul Sfânt te ajută și între mulți. Dar atât te ajută, cât nu te dai după ei, cât ai mărturia Sfinților Părinți și doar dacă ai răbdare, îi poți folosi pe ei. Atunci când vezi că mărturia Sfinților Părinți nu mai corespunde și te împiedică chiar ei, atunci ești nevoit să te retragi dintre ei, că ascultarea atât e valabilă, cât nu te desparte de Dumnezeu. Asta-i clar.
Și în viețile de obște, atât a mai rămas de valoare, ca să poată spori un suflet. Și mai ales dacă s-a dus cineva într-o mănăstire, foarte mult ajută dacă a crescut duhovnicește, că nu se mai răstoarnă. Nu-l mai răstoarnă diavolul. Poate să-i vadă pe toți ducându-se de-a dura, cel rău nu-l mai vatămă. Dacă ai povățuitor, duhovnic și zici Doamne Iisuse și te silești să te fure somnul din rugăciune și nu ieși din sfatul duhovnicului, vei căpăta cunună de mucenic, că mulți care sunt cu adevărat ascultători în viețile de obște, devin ca niște mucenici și rugăciunile lor vor fi foarte mult primite la Dumnezeu. Și ei capătă o minte și o inimă de prunci, nu mai au răutate și au plată multă în ceruri. Amin.
(Material aparut in Revista Atitudini, Nr. 51, Interviu realizat de Stavrofora Justina Bujor, după o înregistrare din anul 1998, în care Părintele Proclu se adresează unor studenți și tineri monahi)
Să ne pregătim pentru cealaltă viaţă
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Când omul va fi ajutat să creadă în Dumnezeu şi în viaţa viitoare, în cea veşnică – adică prinde sensul cel mai adânc al vieţii – şi se va pocăi şi îşi va schimba viaţa, va veni îndată mângâierea dumnezeiască prin harul lui Dumnezeu care îl va schimba, alungându-i toate metehnele moştenite. Mulţi oameni care s-au pocăit şi s-au nevoit smerit şi cu mărime de suflet s-au umplut de har, au devenit şi sfinţi cărora ne închinăm acum cu evlavie şi le cerem mijlocirile, deşi mai înainte au avut patimi şi neputinţe moştenite. Cuviosul Moise Etiopianul, de pildă, deşi a fost tâlharul cel mai sângeros având o răutate moştenită, îndată ce a crezut în Dumnezeu s-a pocăit, s-a nevoit, a alungat toate patimile, l-a cercetat harul lui Dumnezeu şi s-a învrednicit să ia şi harisma proorociei. A întrecut în sensibilitate chiar şi pe Marele Arsenie, care era din cea mai mare familie de nobili din Roma, cu virtuţi moştenite şi cu o mare cultură.
-Părinte, ce trebuie să aibă cineva totdeauna în mintea sa, ca să facă voia lui Dumnezeu?
– Să-şi aibă mintea sa la Dumnezeu. Să se gândească pentru ce am venit în viaţa aceasta. Aici n-am venit să le facem pe toate şi să ne aranjăm bine. Am venit ca să ne pregătim pentru cealaltă viaţă. Aşadar mintea noastră trebuie să fie permanent acolo şi la orice ne ajută să mergem acolo. Prin înfruntarea cu bărbăţie a situaţiilor, prin nevoinţa smerită şi cu mărime de suflet, omul înţelege sensul vieţii duhovniceşti.
Viaţa duhovnicească este bucurie, este petrecere duhovnicească. Ştiţi ce înseamnă petrecere! Să prindeţi sensul cel adânc al monahismului, nobleţea duhovnicească, sensibilitatea patristică. Sensul cel adânc al vieţii – nu al monahismului, ci al vieţii – toti oamenii sunt obligaţi să îl prindă. Dacă ar fi făcut aceasta, nimeni nu ar fi avut deloc parte de lucruri josnice, de nemulţumiri etc. Fiindcă există răsplata dumnezeiască să căutăm cum să scoatem vreo dobândă pentru acolo, iar nu cum să ne asigurăm aici demnitatea noastră şi cum să câştigăm cinstiri omeneşti.
Când omul se aranjează pe sine însuşi în viata cea adevărată, se bucură de toate. Se bucură că trăieşte, se bucură ca va muri. Nu pentru că s-a îngreuiat de viaţa sa, ci se bucură că va muri şi va merge lângă Hristos.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003
https://www.activenews.ro/stiri/Avocatul-Gheorghe-Piperea-EI-TOTI-VOR-FI-RESPONSABILI.-DE-SCAPAT-NU-SCAPA-Interviu-exclusiv-de-OLIVIA-STEER-cenzurat-pe-YouTube-172354