Pe cât este de înaltă funcția ta, pe atât de mare trebuie să fie şi smerenia ta; pe cât de mare este cinstirea, pe atât de mare trebuie să fie pogorârea de sine întru smerenie; pe cât te înalţă oamenii, pe atât de mult să te smereşti.
Pe cât de mult te cinstesc oamenii şi te slăvesc, pe atât de mult să te socoteşti nevrednic de cinstire. Nu te înălţa pentru oarecare izbânzi, ca să nu fii lepădat de Dumnezeu. Nu cugeta şi nu grăi că ai făcut cutare şi cutare, pentru ca acestea să nu se risipească într-o clipă înaintea ta, însă de ai lucrat ceva bun, spune că nu tu ai făcut acestea, ci harul lui Dumnezeu a lucrat cu tine.
Mântuirea noastră nu este atât în faptele noastre, cât în milostivirea lui Hristos, căci Dumnezeu va primi de la noi cele pe care le va voi, iar ce nu va voi, va lepăda. Toate să le socoteşti lui Dumnezeu, pentru ca El toate ale Sale să le socotească ţie şi să îţi fie întru toate grabnic ajutător. Nu râvni stăpânire sau vreo oarecare cinste pe pământ şi nu te crede vrednic de cinstire, ci te socoteşte că eşti cel mai rău dintre toți. Căci atunci vei fi vrednic de cinste, când te vei socoti nevrednic de aceasta; atunci vei fi mare, când te vei vedea mic; atunci vei fi oareşce, când te vei socoti nimic.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 75)
Selecție și redactare: Dr. Gabriela Naghi
Înfrângerea ispitelor și puterea rațională a sufletului
Sfântul Pahomie cel Mare
Oarecare dintre frați l-au întrebat pe Ava Pahomie: „Cum se face că înainte de a cunoaște tulburarea pe care o produce demonul, noi avem sănătoasă judecata minții, atunci când cugetăm la înfrânare, smerenie și altele; când însă sosește momentul de a pune în practică cele cugetate, ca spre pildă îndelunga răbdare la vreme de furie, lipsa oricărui resentiment la vreme de mânie, cugetul smerit în vremea când laudele se abat asupră-ne și alte multe asemănătoare, ne dovedim a fi neputincioși?”
La aceasta, Sfântul răspunse, zicând: „Pentru că nu urmăm virtuții în mod desăvârșit, de aceea nu cunoaștem tot năravul și înșelăciunea demonilor, așa încât să ne putem feri prin pătrunzătoarea putere a cugetului de prezența demonului tulburător și să respingem vălmășeala unor astfel de gânduri care ne înconjoară. De aceea e de trebuință ca zi de zi și ceas de ceas să vărsăm teama de Dumnezeu – ca și un ulei – peste partea rațională a sufletului, căci ea este aceea care determină acțiunea și ea este lumina care ne face să înțelegem cele care s-ar putea să ni se întâmple; ea ne întărește mintea așa încât să nu poată fi atrasă spre mânie, poftă, vrăjmășie și altceva din patimile care ne silesc spre rău; ea ascute mintea și o înalță spre tărâmul ființelor netrupești, îi dă curaj să disprețuiască uneltirile demonilor și o pregătește să calce, precum este scris, peste șerpi și balauri și peste toată puterea celui rău.”
Viața Sfântului Pahomie cel Mare, în Viețile Sfinților
Duhul Sfânt nu se desparte de Tatăl și de Fiul
Sfântul Marcu Ascetul
Pe cine primește în chip tainic cel ce s-a botezat? Pe Hristos sau pe Duhul Sfânt? Căci odată ai spus că locuiește în el Hristos, altă dată, Duhul Sfânt?
Pe Duhul îl primim prin botez. Dar fiindcă acesta e numit și Duhul lui Dumnezeu, și Duhul Fiului, de aceea prin Duhul primim și pe Tatăl, și pe Fiul.
Atunci Duhul este Treimea?
Noi nu spunem prin aceasta că Treimea este o singură persoană. Dar fiindcă Duhul nu se desparte de Tatăl și de Fiul, de aceea mărturisim că în El se află Treimea, dată fiind dumnezeirea Sa. Căci precum în Tatăl este Fiul și Duhul Sfânt, și iarăși în Fiul – Tatăl și Duhul, așa și în Duhul este Tatăl și Fiul nu prin amestecarea celor trei ipostasuri, ci prin unitatea aceleiași voințe și dumnezeiri. Drept aceea și noi, fie că numim pe Tatăl în parte, fie că pe Fiul, fie că pe Duhul, prin numele cel Unul, numim Treimea în înțelesul în care am spus.
Sfântul Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez, în Filocalia, vol. 1, Sibiu, 1947
„Ia aminte de tine însuți”!
Sfântul Vasile cel Mare
Adică: nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuți. Altceva suntem noi înșine, altceva cele ale noastre și altceva cele din jurul nostru. Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât am fost făcuți după chipul Creatorului. Trupul și simțurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele și meseriile sunt cele dimprejurul nostru.
– Ce spune deci această poruncă?
– Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănătatea, frumusețea, desfătarea cu plăceri, viața lungă; nu admira averile, slava și puterea, nu socoti mare lucru pe cele ce sunt: în slujba acestei vieți trecătoare, ca nu cumva prin râvna pentru ea să disprețuiești viața ta cea adevărată, ci ia aminte de tine însuți, adică de sufletul tău. Pe el împodobește-l, de el poartă de grijă, pentru ca prin luarea-aminte să fie îndepărtată toată întinăciunea venită peste el din pricina răutății, să fie curățit de toată rușinea provenită de pe urma păcatului, să fie împodobit și să strălucească prin toată frumusețea virtuții.
Cercetează-te pe tine cine ești, cunoaște-ți firea ta! Cunoaște că trupul tău e muritor, iar sufletul nemuritor! Cunoaște că viața noastră este dublă: una, proprie trupului, iute trecătoare; alta, înrudită cu sufletul, fără de sfârșit. „Ia aminte, deci, de tine însuți”!
Nu te alipi de cele muritoare, ca și cum ar fi veșnice, nici nu disprețui pe cele veșnice, ca și cum ar fi trecătoare. Nu te uita la trup, că este trecător, ci poartă grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Ia seama cu toată luarea-aminte de tine însuți, ca să știi să împarți fiecăruia ce-i de folos: trupului, hrană și îmbrăcăminte; sufletului, dogmele credinței, creșterea bună, deprinderea virtuții, îndreptarea patimilor. Nu îngrășa mult trupul, nici nu căuta să pui pe dânsul multă carne, pentru că „trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, împotrivindu-se unul altuia”.
Ia seama ca nu cumva îngrășând trupul să dai multă putere părții celei rele din tine. După cum la talerele balanței de îngreunezi un taler, ușurezi pe celălalt, tot așa, cu trupul și cu sufletul: mărirea unuia aduce negreșit micșorarea celuilalt. Dacă trupul e gras și îngreunat cu multă carne, mintea neapărat își îndeplinește slab și neputincios funcțiunile sale; dacă însă, sufletul e puternic și prin îndeletnicirea cu faptele și gândurile bune se ridică la propria sa măreție, atunci e firesc ca starea trupului să se veștejească.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și Cuvântări, Omilia a III-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2004
„Fii îndurător, căci cum altfel mi-e îngăduit să Te laud”?
Sfântul Grigorie Teologul
O, Tu mai presus de toate,
căci cum altfel mi-e îngăduit să Te laud?
Cum Te va cânta cuvântul,
căci nu ești de grăit cu nici un cuvânt.
Cum Te va contempla mintea,
căci nu ești cuprins de nici o minte,
Singur Tu fiind de negrăit,
ca Unul care le-ai creat pe toate cele cu grai
Singur Tu fiind de necunoscut,
fiindcă le-ai creat pe toate cele cu cuget
Toate, și câte grăiesc și câte nu grăiesc, Te cuvântă.
Toate, și câte cugetă și câte nu cugetă, te cinstesc.
Căci dorurile și durerile tuturor sunt în jurul Tău.
Ție ți se roagă toate, toate cele ce cugetă
Alcătuirea Ta cântă imn în tăcere.
În Tine rămân toate. La Tine aleargă împreună-n toate
Și ești sfârșitul a toate și unul și toate și nici unul,
Nefiind ceva din acestea, nefiind toate.
O, Tu ce ai toate numirile,
Cum Te vei chema pe Tine, Singurul ce nu poți fi numit?
Ce minte cerească va pătrunde vălurile mai presus de nori?
Fii îndurător, o, Tu mai presus de toate,
Căci cum altfel mi-e îngăduit să Te laud?
Sfântul Grigorie de Nazianz, Imn către Dumnezeu, în Opere dogmatice, Ed. Herald, București, 2000
Răbdarea biruie dezbinarea
Cuviosul Monah Proclu Nicău
Cât putem, pe persoanele care ne supără, să nu ne răzbunăm. Să nu avem pomenire de rău asupra nimănui, iar dacă cineva ne-a tulburat, să ne rugăm pentru dânsul:
„Doamne, iartă-l pe cel care m-a tulburat!” Cel mai bine îl birui pe diavol prin răbdare. Pe cât răbdăm și nu ne răzbunăm, duhul păcii ne liniștește. Pe măsură ce ne rugăm pentru dușmani și dăm vina numai pe noi, vom simți o mare pace în suflet. Iar când ne spune gândul și ne biruie, că și cutare este vinovat, nu numai eu, atunci Duhul Sfânt ne lasă în părăsire, simțim o greutate în suflet și nu mai putem răbda.
Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2016
Răspândim în jur duhul gândurilor noastre
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
Omul are asemenea puteri, încât poate răspândi în jurul său binele sau răul. Aceste lucruri sunt foarte subțiri. Trebuie să vedem întru bunătate fiecare lucru. Nimic rău să nu gândim despre ceilalți. Când ne gândim la rău, o oarecare putere rea iese dinlăuntrul nostru și se transmite celuilalt, precum se transmite vocea prin undele sonore, și cu adevărat celălalt pățește un rău. Chiar și o privire, chiar și un suspin lucrează asupra semenilor noștri. Până și cea mai mică răzvrătire face rău. Să avem în sufletul nostru sfințenie și iubire; pe acestea să le răspândim la rându-ne.
Ne vorbește Părintele Porfirie. Viața și cuvintele, Editura Egumenița