1.Vineri, 15 ianuarie 2021, televiziunile ne-au prezentat un simulacru de vaccinare. K.W Iohannis a înfrânt, voiniceşte, opoziţia ,,opozanţilor’’ şi s-a vaccinat. Asta a vrut el să ne transmită. N-a fost vaccinul antihristic pe care urmează să-l primească naivii, proştii, ignoranţii, toţi cei neîntăriţi în Sfânta Credinţă Ortodoxă.
2.,,Leul Ortodoxiei’’, Serafim din Pireu, s-a vaccinat. Serafim n-a fost leu, a fost o vulpe şireată (scuzaţi pleonasmul!), în perioada când ziceam şi credeam noi că este un anti-ecumenist. Spre bucuria neţărmurită a lui IC Staicu, Serafim Pireuanul a devenit un un ,,lup îngrozitor’’ (Faptele Apostolilor 20, 29), şi a sărit în luntrea vrăjmaşilor lui Hristos. Drum fără întoarcere, şi să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel.
3. L-aţi văzut pe Ierotheos Vlahos vaccinându-se. El este susţinătorul lui Teofan Dănţăuşul, cel din sinagoga evreiască.
4.L-aţi văzut pe pap Francisc (,,pe papa să-l blestemaţi’’- Sfântul Cosma Etolianul), vaccinându-se ostentativ, demonstrativ. Staţi liniştiţi, nu va muri prea curând. Va muri de bătrâneţe, pentru că vaccinul ucigaş nu este pentru el. Este pentru plebe.
5. Bartolomeu din Constantinopol se va vaccina şi el. Ne va face să credem că s-a vaccinat. Blestematul vaccin este pentru vulg, nu pentru elite. Ne va spune că botniţa, vaccinul şi restricţiile sunt venite din cer şi trebuie să ne supunem.
6. Veţi vedea şi alte făpturi jalnice, vrednice de plâns, cum se vor expune, în mass media, ca să ne convingă câtă fericire ne va aduce vaccinarea.
7. Făpturi ale lui Dumnezeu, rătăcite în deşertul antihristic! Drumul vostru duce spre iadul chinurilor veşnice. Acolo vreţi să ajungeţi?
8. Apropiaţi-vă de Hristos, lăsaţi-i pe antihrişti să marşeze spre iad, dacă nu vor să înţeleagă Învăţăturile Bisericii lui Hristos.
9.Nu-i credeţi! Aceştia simulează vaccinarea, ca să ne convingă pe noi, proştii. Ceea ce li se injectează lor sunt fie substanţe benefice, fie substanţe neutre. Ei sunt rotiţe ale sistemului antihristic care au primit poruncă să simuleze vaccinarea. Sistemul are nevoie de ei, şi-i folosesc pentru a-şi atinge scopurile criminale. După aceea, îi vor înlătura, ca pe nişte fiinţe inutile.
Nevrednic de numele Mântuitorului Hristos,
Presbiter Ioviţa Vasile
Se pare că DSP-urile au primit ordin să solicite angajatorilor date despre angajații care doresc, sau refuză vaccinarea.
Domnul avocat Dan Chitic a avut amabilitatea să ofere o consultanță juridică , tuturor celor care sunt “siliți” de angajator, într-o formă sau alta să ofere răspunsuri concrete despre accepția sau refuzul acestui act medical, cerință total inadecvată și ilegală.
Iată care sunt considerentele legale pe care le puteți utiliza pentru a vă apăra drepturile, așa cum le-a formulat Domnia sa:
“1. Angajatorii nu pot utiliza și comunica datele personale ale angajaților, aceasta intrând în conflict cu legea GDPR-ului.
2. Nu există dispoziție legală care să oblige angajatorii să furnizeze informații despre proprii angajați, unor terțe persoane fizice sau juridice.
3. Tratamentele medicale sunt chestiuni strict personale care nu pot fi solicitate și/sau furnizate fără acordul expres al titularului dreptului -Legea drepturilor pacientului.”
Un magazin de cannabis din Walled Lake, orăşel din statul american Michigan, oferă câte un joint gratis pentru cei care arată o dovadă că s-au vaccinat anti-Covid, relatează Fox 2 Detroit. „Pot for shots” (tr. „iarbă” pentru vaccin) se numeşte campania care speră să crească numărul persoanelor vaccinate.
Oricine care poate aduce o dovadă scrisă că s-a vaccinat anti-Covid, va primi un joint cu marijuana, spun companiile care organizează această campanie.„Obiectivul nostru este de a creşte gradul de conştientizare a importanţei vaccinării împotriva coronavirus. Susţinem utilizarea sigură şi responsabilă a cannabisului şi sperăm că acesta este începutul sfârşitului acestei pandemii”, a spus Jerry Millen, fondatorul Greenhouse of Walled Lake.
Alta dovada ca excrocii au inceput sa sileasca oamenii o vom da mai jos.Institutiile statului nu mai functioneaza.CURTEA CONSTITUTIONALA DIN ROMANIA ESTE OBLIGATA PRIN LEGE SA SE AUTOSESIZEZE VIZAVI DE ABUZURI SI INCALCAREA CONSTITUTIEI.DACA NU SE AUTOSESIZEAZA,ATUNCI E UN SEMN CA LEGILE AU INCETAT SA MAI EXISTE SI VA INTRA IN VIGOARE LEGEA PAMANTULUI UNDE PRIORITARA ESTE LEGEA LUI DUMNEZEU MAI PRESUS DE ORICE SI ORICINE.
https://youtu.be/mP9gbXgfGoI
Cad guvernele.Angela Merkel se retrage.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=233107721602046&id=100047084603223&sfnsn=mo
Veti fi vanati de oameni.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=232917018287783&id=100047084603223&sfnsn=mo
In Italia s a facut prima autopsie anticovid.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1905422989611382&id=100004310973990&sfnsn=mo
Constitutia este suspendata. Iohannis o incalca de cate ori vrea intr-o zi. Legile civile sunt facultative. Legile lui Dumnezeu sunt calcate in picioare de toti nespalatii.
Si in Serbia pseudo episcopii au inceput sa se vaccineze
Vizionand aceasta veti intelege totul si despre virusul covid si despre vaccinul anticovid.Veti intelege de ce chiar crestinismul le sta in gat.Ascultati cu atentie si salvati sau daca cineva ar vrea sa transcrie ,e bine.Totul e smecherie pt bani.
https://www.facebook.com/112343463875654/videos/146400687288549/?sfnsn=mo
O sa mai treaca multa vreme pana sa intelegeti ca cei care refuza totul or sa traiasca belferi,iar cei care o sa le pice ca mustele in viespar o sa fie vai de celula lor.
Bil Gates e doar un afacerist pe celulele tale.Tu esti fraierul.Tu te omori cu labutele tale.ESTE EPIDEMIE DE PROSTIE.FACETI TOT POSIBILUL SA NU MAI NASTETI SAU SA NU MAI AVETI COPII INTELIGENTI PT CA I-ATI OMORAT.SE TINDE TOT MAI MULT SPRE BEZNA.CE INSEAMNA IAD?IAD INSEAMNA STARE DE COEFICIENT DE INTELIGENTA DE QI COBORATOARE GRADUAL DE LA STAREA NORMALA DE + COEFICIENT DE INTELIGENTA,ADICA +QI DE 120%,LA STAREA DE -QI DE 4800% PE CARE O AU SI OAMENII SI DEMONII,GRADUAL SI PE STARI,DE LA CEL MAI MIC DRAC PANA LA LUCIFER CARE,CU QI AL SAU DE -4800% SE PREZINTA CA FIIND CEA MAI RETARDATA (IN STADIUL DE MINUS,ADICA IN REGRESIE CONTINUA,ADICA FARA SA SE OPREASCA)FIINTA CARE EXISTA PE UNDEVA.CU CAT TE DEPARTEZI DE DUMNEZEU,CU ATAT STAREA DE RETARD SE MARESTE IN PROGRESIE NEGATIVA IN ASA HAL .
Pt ca nu puteti viziona videoclipul din postarea de mai sus,cautati pe pagina de facebook care se numeste Covid 19 pretext pentru vaccinare si dati derulatorul in jos.Acolo se gaseste si videoclipul de mai sus.
Întâmpină lupta duhovnicească vitejește!
“Să nu laşi chilia ta la vreme de ispită, născocindu-ţi pricini bine întemeiate, ci stai înlăuntru şi rabdă, întâmpinând vitejeşte pe toţi năvălitorii, şi mai vârtos pe dracul negrijaniei, cel ce este cu adevărat cel mai cumplit dintre toţi, dar care, mai mult decât toţi ceilalţi, face sufletul încercat. Căci de vei fugi de luptă sau o vei ocoli, mintea rămâne necercată, temătoare şi uşor de pus pe fugă.” (Avva Evagrie Sihastrul)
Oamenii au devenit nepăsători faţă de propria mântuire, nu caută viaţa dumnezeiască
«Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie». Ce înseamnă această ultimă frază a Simbolului Credinţei? Noi nu putem purta ideea vieţii vecinice decât dacă această vecinicie a şi pătruns în viaţa noastră.
Dumnezeu nu a înfăptuit moartea. Dacă Dumnezeu, cum zice Hristos, este cu adevărat Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, atunci aceştia nu sunt morţi. Pentru Dumnezeu toţi sunt vii.
Akedie, etimologic înseamnă «lipsă de grijă – negrijă pentru mântuire». Cu foarte puţine excepţii, întreaga omenire trăieşte în această stare de negrijă. Oamenii au devenit nepăsători faţă de propria mântuire. Nu caută viaţa dumnezeiască. Ei se mărginesc la chipurile vieţii trupeşti, la nevoile de zi cu zi, la patimile lumii şi la rutină. Cu toate acestea Dumnezeu ne-a făurit dintru nimicnicie după chipul Absolutului şi după asemănarea Lui. Dacă această descoperire este adevărată, atunci lipsa de grijă pentru mântuire nu este altceva decât moartea persoanei.
Deznădejdea este pierderea conştientizării că Dumnezeu vrea să ne dea viaţa vecinică. Lumea trăieşte în deznădejde. Oamenii s-au osândit singuri morţii. Suntem nevoiţi să ne luptăm corp la corp cu negrijania.
Viaţa lumii se organizează în jurul anumitor patimi omeneşti, iar viaţa duhovnicească este marginalizată. Noi trebuie să răstumăm această ordine, să punem viaţa duhovnicească în inima vieţii noastre.
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia : Reîntregirea, 2014
Cuvinte înţelepte -perle ale Ortodoxiei-Sf.Ap.Pavel şi dumnezeescul Hrisostom
„Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu.
Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său.
Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă.
Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.
Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.
Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.
Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri.
Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul.
Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.
Judecaţi în voi înşivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?
Nu vă învaţă oare însăşi firea că necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung?
Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca acoperământ.”
I Corinteni 11;3-15
Câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire să ai şi pentru soția ta!
„Câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire vrea Dumnezeu să ai şi pentru femeia ta. Nu vedeţi că şi în trupul nostru există multe lucruri nedesăvârşite şi multe lipsuri? Unul are picioarele strâmbe, altul mâinile paralizate, un al treilea are vreun mădular bolnav etc. Însă, nici nu se poartă rău cu mădularul acela, nici nu-l taie; dimpotrivă, îl îngrijeşte şi-l ocroteşte mai mult decât pe mădularele sănătoase, şi motivul este lesne de înţeles.
Aşadar, iubeşte-o pe femeia ta tot aşa cum te iubeşti şi pe tine. Nu numai pentru că bărbatul şi femeia au aceeaşi fire, ci şi dintr-o altă pricină, mai însemnată: deoarece nu mai sunt două trupuri separate, ci unul singur; şi bărbatul este capul, iar femeia trupul. După cum spune apostolul Pavel într-o altă epistolă de-a sa „Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeu” (I Corinteni 11, 3).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, Galați, p. 110
Trebuie să știi să fii prezent în pustie, în mijlocul lumii fiind!
Mai întâi de toate, sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu.
Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în ființa mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că „nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”, și dacă acolo unde te găsești ai reușit să faci o unitate creștină, să ai o mulțumire sufletească, considerând că suntem oameni de conștiință, atunci nu poți să părăsești locul, și nu poți să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru că toți suntem nepregătiți, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu, când lumea se desprinde de locul în care luptă.
Dacă ar înțelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, oamenii ar fi mult mai prezenți, s-ar simți foarte bine, chiar în suferință, chiar pe cruce.
Este, de asemenea, o greșeală, să fugi de propria suferință. Niciodată nu te poți elibera cu adevărat, decât atunci când lupți, când ești prezent pe cruce. Și s-o accepți cât se poate mai mult, mai desăvârșit, precum Mântuitorul a acceptat-o.
Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 29-30
Soțul este capul familiei, iar soția este inima – armonia binecuvântată a iubirii
În ce priveşte idealurile, soţul şi soţia trebuie să fie „cu el totdeauna, ca el totdeauna” (I Corinteni 11, 11). Dar în ceea ce priveşte preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui. Dacă este iubire, lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul şi ştiu ce au de făcut.
Atunci când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creaţia lui Dumnezeu, asta nu înseamnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine. Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeşte.
Şi atunci femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap? Dacă bărbatul este capul, femeia este inima. Trebuie să se supună unul faţă de altul (Efeseni 5, 21); fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia (I Corinteni 7, 4). Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.
(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 39-40)
Avocatul Gheorghe Piperea, ne semnalează elemente esențiale din documentarul Rai 3 (televiziune publică italiană) despre neutra, competenta și ne-corupta organizație „mondială” a sănătății.
Am selectat câteva idei:
– zisa organizație a mințit prin omisiune, ținând sub tăcere proporțiile epidemiei timp de mai mult de 2 luni, ca să nu supere China (notă – China este al doilea finanțator al organizației și țara care a făcut posibilă numirea actualului director);( n.m. -nu am părăsit CMB, nu părăsim nici orice altă organizație profund antihristică, la ordinele elitelor ocultei mondiale, puse in practică de către slugile obediente ale cezarului.)
– guvernele lumii au mințit planeta cu privire la proporțiile epidemiei, ca să nu supere China, manufactura globală de produse de larg consum; e bine să rememorăm încrâncenarea cu care unii au negat epidemia, până în data de 14 martie (ziua în care România a fost aruncată în starea de urgență militară), pe motiv că ar fi vorba de „o simplă răceală”;
– China și Bill Gates au acces direct, nestingherit, la toate informațiile, planurile și strategiile zisei organizații, ca și când ar fi o magazie din fundul propriei lor curți;
– Bill Gates, prin două vehicule speciale (o fundație și un trust), este cel mai mare finanțator al organizației; pur și simplu, organizația nu mai are caracter public, mondial, ci a devenit firma privată a lui Bill Gates, încă de pe vremea fostei directoare a OMS, chinezoica Chan; în timp ce șefilor de state li se acordă maxim 5 minute de speech, lui Bill vacinatorul i se acordă 40 de minute, în plenul organizației și în văzul întregului glob.
Despre OMS știam deja că e condusă de un politician etiopian, acuzat la el în țară de corupție și chiar de genocid.
Ce ne-a făcut cunoscut Rai 3, în mod suplimentar, este faptul că Tedros a devenit director al acestei organizații „mondiale” cu sprijinul neprecupețit al Chinei, care a știut să îl țină captiv intereselor sale și, mai ales, a știut să-și conjuge cu Bill Gates strategiile de șah pe care l-a jucat magistral contra restului lumii, profitând la maxim de așa zisa
pandemie.
Se vede treaba că toate criticile, toate spaimele pentru drepturi și libertăți ale celor câțiva eretici care au stat treji în fața acestor scenarii au fost corecte. Ștampila de „conspiraționiști” și cea de „negaționiști” nu au fost decât găselnițe propagandistice de adormire a vigilenței tuturor (sau, mai pe șleau, de prostit proștii).
Propagandiștii fără simbrie și fără competențe medicale ai BOR, au reacționat prompt prin toate mijloacele mass media, să convingă poporul amărât,vai de eil, să ia parte la această vicleană conspirație împotriva vieții intregii umanități.
Apropo de vindecătorul Bill – în afară de faptul că individul ne consideră pe toți niște terminale care pot fi infectați cu viruși/virusuri și, ulterior, vindecați cu anti-viruși/vaccin, e curios că nimeni nu se întreabă de ce Bill se insinuează ca specialist în virusologie și epidemiologie, deși este un IT-ist care nu a terminat niciodată vreo facultate (adică, e unul cu „școala vieții”, ca la noi, pe malul Dîmboviței sau al Someșului). Lumea nou-normalilor face, însă, ca trenul în gară cînd unii „conspiraționiști” ridică niște întrebări și dubii și atrag atenția asupra riscurilor de totalitarism, care nu au fost nicicînd mai mari ca acum, în pandemie.
Industria Big Tech nu numai că a căpătat cîteva trilioane de dolari, suplimentar față de trilioanele de dolari deja deținute, dar au preluat controlul asupra lumii. E o preluare ostilă, totalitaristă. O lume intenționat falimentată. O lume condusă prin fake news prin omisiune – ce nu convine neo-feudalilor Big Tech, nu există, exact ca în cărțile lui George Orwell. O lume care se împarte deja în vaccinați și ne-, după regulile unui oribil (și pe nemestecate înghițit) apartheid sanitar. Dar cu ce drept vă spun eu astea? Eu nu sunt medic – dar Bill și Tedros sunt, veterinarul care conduce „lupta” contra pandemiei în Nemția este, Șică Orban, Vasilică Câțu și Werner Johannis sunt, medicii pediatrii și coloneii care apar în reclamele „noastre” pro-vaccin sunt, influencerii din mass -media sunt.
Iar medicina, se știe, acoperă și dreptul, și geopolitica, și economia. Dar ce spun eu? Medicina acoperă întreaga știință și încape în buzunarul unor „experți” ca Rafila (ex – OMS), Streinu-Cercel, Arafat, Vlad Voiculescu (și el un absolvent de „școala vieții”, fără studii medicale, dar foarte competent pe postul de ministru al sănătății)…
Medicii Adrian Cacoveanu din București și Răzvan Constantinescu din Iași au fost denigrați si reclamați ca în vremurile de aur ale securității bolșevice la Colegiului Medicilor pentru distribuirea pe rețelele de socializare de așa-zis „fake-news” în ceea ce privește vaccinarea anti-covid, aceștia susținand în fapt teoriile unor medici renumiți de talie internațională.
Ca în timpul dictaturii comunisto-masonico-sioniste, medicii care încearcă să avertizeze populația mințită constant de „comisarii Tribunalelor poporului,” sunt puși la zid și se încearcă cu disperare reducerea lor la tăcere.
Doar un pas mai este până la ridicarea avizelor de liberă practică în domeniul medical a medicilor care nu sunt de acord cu politica sanitară a sistemul antihristic.
Așa cum publică presa israeliană – vedeți mai jos – există deja numeroase cazuri de paralizie facială în urma administrării vaccinului, situație întâmpinată chiar de producătorii vaccinurilor în faza de testare și edificată ca atare – PAGINA 6 A PROSPECTULUI PFIZER/BIONTECH RELEVĂ CAZURI DE „PARALIZIE FACIALĂ PERIFERICĂ ACUTĂ”.
În realitate, documentul din care provine citatul de mai sus este cât se poate de real și provine dintr-un Raport SUA asupra vaccinării în UK în care se arată, mai exact, fără citări denaturate, că din 112.807 persoane vaccinate cu Pfizer/BioNTech, 3150 de persoane au fost „în imposibilitatea de a efectua activități zilnice normale, în imposibilitatea de a lucra, au necesitat asistență medicală sau tratament medical”.
„Este un fake-news. Până în acest moment, nu a fost raportat niciun caz de persoană care să fi paralizat după ce a fost imunizată împotriva COVID-19.”, scrie negru pe alb unul, contrazicând fără nici o explicație științifică o realitate documentată.
O altă sesizare pentru încălcarea Codului de Deontologie Medicală a fost depusă, potrivit sursei citate, și pe numele doctorului Răzvan Constantinescu, de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași, definit de „acuzatorul public” de la „Tribunalul Poporului”, drept „un cunoscut partizan al teoriilor conspiraționiste”.
Medicul Adrian Cacovean a comentat situația cu eleganță: „Unii au făcut din medicina comerț și politică”
„Dacă ești medic, ții la pacient și ești atent la starea lui, urmărești dacă tratamentul recomandat îi face bine sau nu are nici un efect sau are doar efecte negative, cel mai des fiind o combinație între efecte.
Din ce am învățat la facultate, apoi pe parcursul stagiaturii, specializării, primariatului, doctoratului, studiilor complementare, congrese, cărți și articole scrise, invențiilor brevetate, din toate medicamentele, dispozitivele medicale învățate au rămas în practică doar câteva, sub 10%, restul fiind ineficiente (neaducând nici un beneficiu), multe fiind cu efecte adverse mai mari decât beneficiul. Am rămas cu cele ale căror efecte adverse sunt neglijabile față de beneficiu, chiar și acestea fiind utile în funcție de circumstanșe, de la caz la caz.
Când am un medicament nou în față sunt foarte circumspect, chiar dacă este testat, omologat, avizat, aprobat și trecut de toate testele clinice și prin toate etapele.
Când este vorba de un coctail biologic experimental cu material genetic amestecat cu material viral, apoi atunci vigilență este extremă.
Numai nebunii, inconștienții, proștii sau cei cu interese materiale pot recomanda, promova așa ceva. Când aceștia vor administrarea cu forța și imaginează pedepse contra celor care au minte să refuze să fie cobai, atunci intră la categoria criminali, crimă organizată, genocid mondial.
Dacă nu ești medic și nu ai consultat acel pacient, nu ai dreptul să recomanzi nici un act medical, nefiind responsabil cu nimic!
Actele medicale nu se fac în masă, ci individual, caz cu caz și aparțin medicului, cu acordul pacientului consultat si informat corect si complet.
Nu vreți asta, atunci faceți voi medicina, desființăm spitalele si operați-vă voi inșiși, știind că nefiind medici singura operație pe care sunteți în stare să o faceți este să vă tăiați venele!
Pandemia asta a facut medici pe banda rulantă, toti ordonă ce să facă și ce să nu facă medicul, cum să taie, ce medicamente are nevoie omenirea etc.
Experiența mea este de peste 500 mii de consultații, peste 6 mii operații făcute în cont propriu, peste 20 mii la care am ajutat, 6 ani facultate, 1 an stagiatura, 7 ani specializare, 5 ani doctorat, capitole de tratat, articole de specialitate, 2 competențe și foarte multă sinceritate și preocupare pentru pacient.
Când spun ceva în domeniul medical vorbesc din experiența și din aroma cărții, care este mai puternică decât politica și minciuna.
Unora le stă în gât asta si au facut din medicină comert și politică”.
Bine punctat:numai nebunii,inconstientii,prostii si avarii promoveaza coctailul Molotov marca Frizer.