Nume de Botez, zile onomastice şi zile de naştere

Iubite cititorule! Fiecare din noi purtăm un nume pe care l-am primit la Sfântul Botez. Chiar dacă părinţii au dat nume pruncului înainte, acesta va fi chemat la judecată cu numele pe care l-a rostit preotul când l-a botezat. Biserica noastră Dreptmăritoare ne învaţă, cu bună rânduială, să dăm pruncului numele unuia din Sfinţii pomeniţi în ziua naşterii, sau al altui Sfânt ales din calendar şi să punem noul-născut sub protecţia acestuia. Nu este bine să dăm mai multe nume pentru că omul are un singur suflet, în veci nemuritor. Greşesc grav aceia care dau nume de artişti, care adesea sunt satanizaţi, de fotbalişti celebri ori cine ştie ce nume străine, căci în loc ca pruncul să aibă un Sfânt protector, îl îndreptăm de mic spre cele ale diavolului.

Ziua onomastică este ziua numelui, în care însă se pomeneşte Sfântul al cărui nume îl purtăm. Să nu căutăm a ne substitui acelui Sfânt, cinstindu-ne pe noi înşine, deoarece noi nu suntem sfinţi! Să nu facem prilej de petrecere indecentă, în care putem lesne cădea în păcate precum beţia, desfrânarea ori îmbuibarea, ci mai degrabă să citim viaţa acelui Sfânt, cugetând al faptele sale care l-au făcut bineplăcut în faţa lui Dumnezeu, şi să-i cerem ajutorul în strădaniile noastre spre mântuire. În decursul anului bisericesc pot exista mai multe zile în care se pomenesc Sfinţi diferiţi, al căror nume îl purtăm. Fiecare din aceste zile să ne aducă aminte că suntem în comuniune cu acei Sfinţi, bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele Psalmistului: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Voia lui Dumnezeu să se facă şi întru noi!

Nu vom greşi cu nimic dacă vom lăsa să treacă neobservată ziua noastră de naştere, fără a organiza petreceri zgomotoase, mai ales că acestă zi poate să fie miercuri sau de vineri, sau într-unul din cele patru Posturi de peste an, rânduite de Biserică. Putem, în schimb, să facem o sărbătoare duhovnicească, ducând darul nostru de prescuri şi vin la sfântul altar, şi rugându-l pe preot să săvârşească Sfânta Liturghie, în care să fim pomeniţi noi şi ai noştri, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Când este ziua de naştere a celor apropiaţi nouă, potrivit este a da şi pentru ei pomelnic la biserică, rugându-ne noi înşine pentru sănătatea şi mântuirea lor.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

8 comentarii la „Nume de Botez, zile onomastice şi zile de naştere

  1. Mihai spune:

    Proteste ale ucrainenilor împotriva schismei din Ucraina, aproximativ 1000 de ucraineni protestant la Kiev vizavii de schisma http://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/12/blog-post_719.html?m=1

    1. Oamenii acestia fac ce trebuie. Dumnezeu este cel care va randui lucrurile. Stie El de ce ingaduie Bartolomei si Porosenci. Doamne, pazeste Sfanta Biserica Ucraineana de eretici si schismatici.

  2. Mihai spune:

    Și tot din Ucraina, gura păcătosului adevăr grăiește, ,, primatul” schismaticilor Epifanie, mulțumește s.u.a pt sprijinul acordat https://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/25875-o-mitropolitis-epifanios-euxaristise-tis-ipa-gia-tin-upostirji

    1. Acum spun totul pe fata. Sunt tari si mari, nu le e frica de Dumnezeu si de nimeni. Rusine nu mai au. Ii va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu.

  3. gabrielanaghi spune:

    Un articol interesant,publicat de agentia de stiri Orthodoxologia*
    Departamentul SUA felicita clona lui Denisenko
    De domeniul cosmarului: „SUA a felicitat pe Mitropolitul Epifanie (care este mitropolit ,cum ar fi George Bush Jr., prim balerin la teatrul Bolshoi**) .
    Înființarea bisericii (ortodoxe ucrainiene) a fost un moment istoric pentru Ucraina. SUA
    a sprijinit Ucraina, extrem de vulnerabila ,respectand libertatea de credință religioasa, fără constrângere sau interferență externă (sic) (in timp ce majoritatea ucrainenilor care nu a aderat la acest act ,nu pare să tulbure pe acesti asa-zisi mari democrati care au instigat și sprijinit schismaticii lui Denisenko și acoliții săi, în numele neamestecului și al libertatii religioase, probabil!). dreptul la libertatea religioasă se referă la toti ucrainienii, inclusiv a celor care decid să se alăture sau nu să se alăture noii biserici ortodoxe (nici un cuvânt despre răpirea ierarhilor Bisericii canonice, presiuni, amenințări și violențe exercitate asupra Bisericii canonice care predomină în țară! nici vorba de interferență exterioare straina , atata timp cat nici un ucrainian- nu are are tupeul de a se pretinde a fi patriarh ortodox chiar și atunci când nu îndeplinește nici unul dintre canoanele ortodoxe în acest caz,si care intervine în afacerile Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, fiind în contradicție cu toate normele si prescriptiile canonice!)

    Statele Unite, care sunt marii campioni ai libertății religioase, nu au reușit,-pana in ziua de astăzi
    – ca marele lor aliat turc sa le permita clericilor ortodocși să poarte haine ecleziastice în public,si să deschidă noi biserici. Nici macar alegerea patriarhului de Constantinopol nu este libera: patriarhul trebuie să fie cetățean turc și trebuie să fie aprobat de statul turc. Din 1974, turcii au invadat nordul Ciprului și încearcă să înlăture toate urmele Ortodoxiei. De atunci este o liniște asurzitoare yankee!

    Mulțumită lor, de la războiul lor murdar din Kuweit, a început un nou război religios între șiiți și sunniți. Dar au uitat marea minciuna a domnului Powell, idiotul util și membru senior al Armatei SUA,care înaintea camerelor de luat vederi ale lumii ,cu privire la armele de distrugere în masă, a gasit pretextul necesar, pentru a începe masacrul inutil și criminal în Irak, si ulterior in Siria.

    Acesti ipocriți sângerosi, dacă au avut vreodata o uncie de conștiință,atunci ar trebui să se abțină de la a da altora lecții de toleranță și libertate religioasă,limitandu-se la interiorul granițelor țării lor, de a practica acolo goliciunea spirituală și dragostea de economia liberală și, mai presus de toate,ar fi frumos să decidă limitarea prostiei lor criminale, strict in cadrul granițelor lor naționale.

    Să fim cinstiți, după cum spune un prieten, „americanii nu fac doar prostii, ci și comit crime de război!”

    *https://orthodoxologie.blogspot.com/2018/12/le-departement-detat-americain-felicite.html
    **Teatrul Bolshoi din Moscova-cel mai important teatru de opera si balet de prestigiu international
    Cand se refera la americani,autorul articolului vizeaza oficialii,guvernul si nicidecum americanul de rand care nu are habar ,la fel cu atatia alti locuitori ai planetei.

    1. Americanii se joaca cu focul, si inca cu focul iadului. Pretutindeni pe unde au umblat au semanat moartea. Pentru ei razboiul e un mod de existenta. Cand vad politicienii nostri tembeli cum se ploconesc in fata americanilor, mi-aduc aminte de prostia mea din tinerete cand vedeam in SUA modelul spre care trebuia sa tindem. Nu le doresc sa-i ajunga pedeapsa lui Dumnezeu dar… Articol bun pe care as fi vrut sa-l public, insa Sfanta Sarbatoare a Nasterii Mantuitorului e atat de aproape si nu ne putem ocupa de ticalosiile americanilor.

  4. gabrielanaghi spune:

    Cei care vor să serbeze ziua numelui Cristian/Cristiana, o pot face pe 24 iulie, atunci când este prăznuită Sfânta Muceniță Cristina. Chiar dacă etimologia acestor nume vine de la Hristos, se sărbătoresc în ziua prăznuirii sfântului, nu a Nașterii Domnului.

    Doamnele sau domnișoarele cu numele Natalia au ziua de nume pe 26 august, de ziua Sfinților Mucenici Adrian și Natalia. De asemenea,cei cu numele de Emanuel se sarbatoresc in ziua de 28 octombrie ,cand in
    Biserica Ortodoxă este sărbătorit, Sfântul Emanuel din Creta.
    Parerile sunt impartite atunci cand vine vorba de numele :Florea,Floarea,Florica,Floricel,Florentina,care dupa parerea Pr.Andrei-Mihai Aldea ar trebui sa se sarbatoreasca in ziua de 18 august (Sf.Mc.Flor) si nu de Sarbatoarea Floriilor.

    1. Dumnezeu Atotputernicul sa-i pazeasca pe toti si sa-i miluiasca prin Sfintii Sai, care sunt pe tot pamantul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *