După ce strămoşii noştri, Adam şi Eva, au căzut în păcatul neascultării, Dumnezeu a avut grijă, dintru început, să înştiinţeze întreaga omenire de Întruparea şi trimiterea în lume a Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atunci când a rostit cuvintele consemnate de scriitorul sfânt la Cartea Facerii 3, 15: ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul’’. Sămânţa femeii este, potrivit tălmăcirii Părinţilor Bisericii, Cel Care urma să Se nască din femeie, din Preacurata Fecioară Maria. Din vremea aceea, oamenii au avut cunoştinţa venirii Mântuitorului şi a început o lungă aşteptare, de-a lungul multor generaţii, până la ,,plinirea vremii’’.
Proorocii pe care Dumnezeu i-a ridicat în mijlocul lui Israel s-au făcut mesageri ai Lui şi au vestit Naşterea Mântuitorului, asfel ca oamenii, nu numai cei din Israel, să fie pregătiţi spre a-L primi. Prin Sfântul Prooroc Isaia, Dumnezeu a vorbit lumii despre Naşterea din Preacurata Maria: ,,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel (Isaia 7, 14). Aceste cuvinte le-a citat şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, la vremea când ele s-au împlinit. Cu alt prilej, acelaşi Sfânt Prooroc scria la trecut despre Naşterea Pruncului Iisus, ca despre un fapt împlinit, atât de mare era credinţa lui în ceea ce i-a descoperit Dumnezeu: ,,Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie’’.
Sfântul Prooroc Miheia a înştiinţat lumea cu exactitate despre locul unde avea să Se nască Mântuitorul lumii: ,,Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul Care va paşte pe poporul Meu Israel’’.
,,După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin Prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus Moştenitor a toate şi prin Care a făcut veacurile’’ (Evrei 1, 1-2).
Suntem, iubite cititorule, în ajunul Marii Sărbători a Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste puţină vreme vor veni colindătorii, după tradiţia Bisericii neamului românesc, şi vor rosti vestea bună a Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Să-I cântăm, să-L lăudăm, să I ne închinăm. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Colinde ceresti la gazda buna!
Primeneste-ti gazdã casa,
umple vadra, pune masa,
fã potecã prin grãdinã
si-n pridvor tine luminã,
cã venim de multisor,
drumul nu ne-a fost usor,
tot prin viscol, tot prin gloatã,
ziua toatã, noaptea toatã,
gerul iernii ne-a pãtruns
dar de-ajuns tot am ajuns,
sã-ti cântãm, sã-ti colindãm,
vestea Nasterii sã-ti dãm
sã te bucuri, sã te-nchini,
de belsug pentru grãdini,
de mioare prin ponoare,
de credintã si de soare,
de noroc la iarmaroc,
de copii pe lângã foc.
George Tãrnea
https://www.youtube.com/watch?v=tsU0RnRenGE
https://www.youtube.com/watch?v=tsU0RnRenGE
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=x3YKOBjzbH0
https://www.youtube.com/watch?v=o3Rx7YeAoOs
Predica Sfantului Luca al Crimeei la Duminica Sfintilor Parinti dupa trup ai Mantuitorului
“Duminica dinaintea Craciunului Sfanta Biserica o inchina pomenirii Sfintilor Parinti, iar in duminica precedenta s-a cinstit pomenirea Sfintilor Stramosi. Cine sunt stramosii si parintii nostri si de ce se savarseste atat de solemn pomenirea lor mai inainte de sarbatoarea Nasterii lui Hristos? Stramosii sunt dreptii Vechiului Testament si, intai de toate, Sfintii Proroci.
De ce este atat de importanta pentru noi pomenirea acestora? Fiecare infaptuire mare a omului, atunci cand isi propune scopuri mari, necesita o pregatire indelungata, profunda; la fel si cele mai mari evenimente din viata neamului omenesc se pregateau in decursul multor ani.
Daca la fel se intampla si cu faptele omenesti, si cu faptele personale, daca se intampla asa si in istoria omenirii, atunci cu mult mai mult ar trebui sa dureze lucrarea pregatirii marelui eveniment din istoria intregii omeniri – procesul de pregatire a venirii in lume a Domnului Iisus Hristos.
Astfel trebuia sa se faca pregatirea neamului omenesc pentru primirea invataturii marete a lui Hristos.
Inchinarea la Dumnezeu cel adevarat, cunoasterea Lui au fost si in timpurile vechi, si in cele mai apropiate, specifice poporului ales al lui Dumnezeu. Celelalte popoare nu aveau Revelatia care a fost data poporului lui Israel, deci vechii pagani Il cunosteau pe Dumnezeu doar din manifestarile naturii inconjuratoare. Religiile lor erau naturaliste, ele divinizau inceputurile materialiste ale lumii, inchinandu-se luminatorilor ceresti, tuturor stihiilor naturii, divinizau animale si pasari si se inchinau la idolii facuti de ei insisi.
S-a cunoscut in vechime si religia poporului indian – budista -, dar ea era infinit de departe de cunoasterea lui Dumnezeu. Cunostea doar desertaciunea vietii omenesti, respingea viata, fiind o religie a pesimismului. De fapt, nu-L cunostea pe Dumnezeu – se poate numi o religie fara Dumnezeu.
Un mare popor al Antichitatii, poporul grec, L-a cunoscut pe Dumnezeu doar partial – prin armonia si frumusetea din jur. Era departe insa de cunoasterea lui Dumnezeu ca Unicul Care Este, ca centru si punct central, al intregii vieti a lumii, al intregii vieti omenesti.
Cunoasterea lui Dumnezeu Unicul Care Este, Care vesnic exista in Sine Insusi, a fost doar mostenirea poporului ales, pentru ca acest popor Il cinstea pe Iahve, iar cuvantul „Iahve” in limba ebraica veche inseamna „Cel ce Este”.
Dar si aceasta cunoastere a lui Dumnezeu, si aceasta inchinare adresata adevaratului Dumnezeu, a fost departe de acea cunoastere care a fost data oamenilor in crestinism. Pentru ca poporul lui Israel Il intelegea pe Dumnezeu ca pe Creatorul lumii, justitiar si judecator. Ei erau aproape la fel de departe ca si grecii antici si paganii de intelegerea lui Dumnezeu ca iubire.
Esenta invataturii lui Hristos se reduce anume la propovaduirea iubirii, a invataturii despre ea. Pentru intelegerea acestui mare adevar trebuia pregatit poporul israelit, intreaga lume, intreaga omenire.
Domnul Dumnezeu, inca din cele mai vechi timpuri, a facut promisiuni neamului omenesc despre trimiterea Mantuitorului in lume. Incepand cu Adam, primul om, Domnul a dat o fagaduinta, inainte de izgonirea lui din Rai:
Samanta femeii va zdrobi capul sarpelui.
Samanta femeii este Domnul Iisus Hristos, iar femeia este Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului.
Vechiul nostru stramos, Iacov, nepotul lui Avraam, ne-a lasat o prorocie despre Mantuitorul lumii. Atunci cand inainte de moarte ii binecuvanta pe cei 12 fii, i-a spus lui Iuda, din a carui semintie trebuia sa Se arate lumii Domnul Hristos:
Nu va lipsi sceptrul din mana lui Iuda si carmuitor din coapsele lui, pana cand va veni Impaciuitorul si Lui I se vor supune popoarele (Facere 49, 10).
El a vorbit despre Impaciuitorul. Acesta este unul si acelasi cu Mantuitorul, pentru ca Mantuitorul a fost Impaciuitorul oamenilor cu Dumnezeu. El a vorbit despre Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, cu aproape doua milenii inainte de Nasterea Sa.
Sfantul Proroc Isaia, de asemenea, a prevestit venirea lui Hristos:
Si va veni Izbavitorul Sionului si va indeparta necredinciosiile fiilor lui Iacov (Isaia 59,28)
Izbavitorul din Sion este Izbavitorul poporului lui Israel, fiindca Sion numit acel munte pe care a fost ridicat Templul lui Solomon, si sub numele de Sion este subinteles adesea poporul evreu.
Nu numai Prorocul Isaia a prevestit venirea Domnului lisus Hristos. Sa ascultam ce spune si Sfantul Proroc Maleahi:
Iata, Eu il trimit pe Ingerul Meu, si el va pregati calea inaintea fetei Mele, si Domnul pe Care voi Il cautati va veni de indata in templul Sau, Ingerul legamantului pe Care voi Il voiti (Maleahi 3, 1).
Si asa a si fost. Prorocul Maleahi prin aceste cuvinte vorbea despre Sfantul Ioan Botezatorul, care a pregatit calea Domnului Iisus Hristos. Atunci a venit Domnul, a venit Cel pe care poporul evreu Il cauta, Ingerul Sfantului, pe Care Il astepta.
Dar cea mai importanta profetie despre Domnul Iisus Hristos a fost data de marele Proroc Daniel cu multi ani inainte de Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iata ce spune acesta:
Sa stii si sa intelegi ca de la iesirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pana la Cel-Uns — Cel-Vestit—sunt sapte saptamani si saizeci si doua de saptamani (el Il numeste pe Hristos chiar si pe nume); si atunci poporul se va intoarce si se vor zidi pietele si zidul in vremuri de stramtorare. Si dupa cele saizeci si doua de saptamani, Cel-Uns va pieri, fara sa se gaseasca vreo vina in El; si va darama cetatea si templul, si sfarsitul cetatii va veni prin potopul maniei lui Dumnezeu si pana la capat va fi razboi —prapadul cel hotarat (Daniel 9, 25-26).
Prorocul vorbeste despre faptul ca vor trece saizeci si doua de saptamani de ani din momentul in care poporul lui Israel se va intoarce din robia babiloniana, va reconstrui zidurile Ierusalimului si templul lui. El spune ca din acel moment pana la moartea Domnului Iisus Hristos vor trece saptezeci de saptamani de ani.
Dar ce este o saptamana de ani?
O saptamana de ani reprezinta sapte ani, fiindca vechii israeliteni masurau anii cu saptamana. Fiecare al saptelea an se numea an sabbatic, si in acel an erau eliberati toti robii. Asadar saptamana de ani inseamna sapte ani, iar saptezeci de saptamani de ani inseamna 490 de ani. Priviti cat este de uimitor! Domnul Iisus Hristos, exact dupa cuvantul Prorocului Daniel, a fost rastignit peste 490 de ani dupa revenirea poporului lui Israel din robia babiloniana.
Prorocul Daniel spune ca, dupa ce va fi condamnat la moarte Hristos, va fi distrus Templul din Ierusalim. Si asa s-a si intamplat, dupa cum stiti, dupa 70 de ani de la rastignirea lui Iisus Hristos. Dupa ce Ierusalimul a fost cucerit de catre comandantul Vespasian, comandantul roman Titus a distrus pana in temelii Templul din Ierusalim. Toate acestea au fost profetite de Prorocul Daniel cu 490 de ani inainte de rastignirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Dar iata si alte cuvinte ale acestui proroc:
Vazut-am in vedenie de noapte, si, iata, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului, si a venit la Cel-Vechi-de-Zile, si a fost adus in fata Acestuia (Daniel 7, 13).
Vechi-de-Zile este numit Dumnezeu-Tatal.
Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia (Daniel 7, 14).
Nu sunt acestea oare prorocii directe despre Domnul Iisus Hristos?
Iata ce spune sfantul Proroc Zaharia;
Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului: iata, Imparatul tau vine la tine drept si biruitor, bland si calare pe asin, pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).
El prorocea despre acest Imparat, despre Domnul nostru Iisus Hristos, Care, dupa cum stiti, a intrat solemn, cu putin timp inainte de rastignire, in Ierusalim, calare pe o asina. In aceasta prorocie n-a fost relatat numai faptul aratarii Domnului Iisus Hristos, dar a fost anticipat cu o precizie extraordinara si faptul intrarii Sale triumfale in Ierusalim.
Cel mai mare dintre toti prorocii este Isaia, numit si Evanghelistul Vechiului Testament, deoarece nimeni ca dansul n-a profetit atat de deplin si de clar tot ceea ce este mai important in legatura cu aratarea si viata Domnului Iisus Hristos si cu intreaga Sa activitate.
Capitolul 53 din cartea Profetului Isaia incepe cu urmatoarele cuvinte:
Cine va crede ceea ce noi am auzit si bratul Domnului cui i se va descoperi? Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla si ca o radacina in pamant uscat; nu avea nici chip, nici frumusete ca sa ne uitam la El si nici o infatisare ca sa ne fie drag. Dispretuit era si cel din urmd dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama.
Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Si noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat.
Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre, ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa…
Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, dar El a fost inmormantat de cel bogat, pentru ca n-a savarsit nici o nedreptate si nici inselaciune nu fusese in gura Lui (Isaia 53, 1-7, 9).
Nu vedeti oare, in aceste cuvinte, adevaratul chip al Domnului Iisus Hristos, Care in toata viata Sa omeneasca, incepand cu nasterea in Betleem, a fost cel mai simplu, cel mai neinsemnat om, a fost fiul unor oameni lipsiti de faima, pentru ca pe Iosif tamplarul il considerau gresit drept tata al Lui? In El nu exista nimic iesit din comun, era extrem de simplu, toata viata Lui pamanteasca a fost foarte modesta.
Cine putea sa dea crezare acestei prorocii? N-au putut sa creada evreii, pentru ca Il asteptau pe Mesia ca pe un mare imparat plin de slava, Care va supune toate popoarele, Care va deveni stapanitor a toata lumea, Care va veni la conducere si va lua puterea.Acestia nu puteau sa creada ca El va fi injosit de oameni, ca Isi va incheia viata ca un raufacator, pe Crucea Golgotei. Gandeau ca este chinuit pentru ca S-a facut vinovat inaintea lui Dumnezeu, dar El suferea de buna voie, suferea pentru noi, si pentru pacatele noastre El a fost pironit pe Cruce. Ca un miel in fata celui ce il tunde, asa nu Si-a deschis gura Sa.
Acelasi Proroc Isaia a vorbit despre Hristos folosind aceste cuvinte:
Iata sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, intru Care binevoieste sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu si El va propovadui popoarelor legea Mea; nu va striga, nici nu va grai tare si in piete nu se va auzi glasul Lui; trestia franta nu o va zdrobi si festila ce fumega nu o va stinge; El va propovadui legea Mea cu credinciosie (Isaia 42, 1-3).
In aceste cuvinte este descris exact chipul bland si smerit al Domnului Iisus Hristos, Care niciodata nu Si-a ridicat vocea la nefericitii care piereau, pe pacatosi ii mantuia, ii ierta precum a iertat-o pe acea femeie pacatoasa, pe care evreii au prins-o in adulter si voiau s-o ucida cu pietre.
In continuare Isaia stabileste scopul si insemnatatea venirii Domnului, scopul vietii si activitatii Lui: va veni pentru ca sa deschida ochii orbilor, sa-i scoata din legaturi pe cei legati si din adancul temnitei pe cei ce stau in intuneric.
Va veni sa-i conduca pe cei orbi pe calea pe care ei n-o cunosteau inca.
Era orb neamul omenesc, nu cunostea calea cea adevarata si, atunci cand S-a aratat Hristos, Care spunea despre Sine: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, doar atunci poporului lui Israel i-a rasarit lumina cea adevarata, s-au deschis ochii lor orbi si au cunoscut caile Domnului.
Este uimitor ca prorocii nu vorbeau doar in termeni generali despre Domnul Iisus Hristos, ci profeteau si evenimente particulare ale vietii Lui, de exemplu moartea pe Cruce despre care citim la Prorocul Zaharia:
Atunci voi varsa peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duhul darului si al indurarii, si ei vor privi la Mine, Cel pe Care L-au strapuns, si vor face plangere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul-nascut si-L vor jeli ca pe cel intai nascut (Zaharia 12, 10).
Prorocul David, la Psalmii sai a profetit :
Ca m-au incojurat caini multi, adunarea celor vicleni M-a impresurat, strapuns-au mainiile Mele si picioarele Mele. Numarat-au toate oasele Mele, iar ei priveau si se uitau la Mine; impartit-au hainele Mele lorusi, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti (Psalmul 21,16-18).
Toate acestea le-a prorocit David cu 1000 de ani inainte de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Si iata ce a mai prorocit:
Si mi-au dat mie in bautura fiere.
Voi stiti ca I-au dat Domnului Iisus Hristos sa bea fiere amestecata cu otet, in timpul rastignirii Lui. Si aceasta a vazut Sfantul Proroc David cu ochii sai duhovnicesti, cu 1000 de ani inainte. Prorocul Isaia a profetit si faptul ca Domnul lisus Hristos, numarat cu raufacatorii, va fi ingropat de cel bogat. Si voi stiti ca El a fost ingropat in gradina lui Iosif din Arimateea.
Multe am putea vorbi despre cuvintele minunate din cartile profetice, despre Domnul Iisus Hristos. Dar este suficient.
Din cele ce v-am spus, in fata voastra se contureaza imagini marete, grandioase, care uimesc mintea omeneasca, ale profetiilor despre Domnul Iisus Hristos. Sa nu-i cinstim oare pe acesti barbati mari, alesi de Dumnezeu, sa nu le cinstim oare pomenirea si in prezent, mai inainte sa sarbatorim Nasterea Domnului Iisus Hristos?
Sa nu-i cinstim oare pentru ca, din cauza acestor prorocii, erau supusi grelelor urmariri, persecutiilor, chinurilor si mortii cumplite? Fiindca ati auzit din Apostolul zilei cat de mult au suferit acesti oameni, cum au fost izgoniti si s-au ascuns in munti, cum a fost taiat cu fierastraul marele Proroc Isaia, cum au fost omorati si greu prigoniti aproape toti sfintii.
Sa nu-i cinstim oare pe stramosii nostri, Care au fost mari drepti, sa nu-i cinstim oare pe stramosul Avraam, care a aratat o asemenea ascultare uimitoare voii lui Dumnezeu: dupa primul cuvant al Domnului, el a lasat pe tatal sau, patria si a plecat pe o cale necunoscuta in pamantul Canaanului, asa cum i-a randuit lui Domnul? Nu s-a dat in laturi sa-I aduca jertfa pe unicul sau fiu, Isaac, dar a fost oprit de un inger!
Sa nu-l cinstim oare pe Iosif, stranepotul lui Avraam, in care Cuviosul Efrem Sirul gaseste multe trasaturi care il fac asemanator Domnului Iisus Hristos Insusi?
Sa nu-l cinstim oare pe marele Proroc Moise, cu care a vorbit Dumnezeu Insusi, care a primit de la Dumnezeu cele zece porunci ale Vechiului Testament; sa nu-l cinstim oare pe acela care in Sfanta Scriptura este numit cel mai bland dintre toti oamenii?
Sa nu-i cinstim oare pe toti cei care au condus omenirea spre primirea propovaduirii Evangheliei lui Hristos?
Sa cinstim dar pomenirea lor, nu doar cu cuvintele, nu doar cu predica pe care o auziti de la mine, nu doar cu Liturghia pe care o savarsim astazi intru pomenirea lor.
Sa le cinstim pomenirea prin aceea ca ne vom deschide inimile noastre in fata Domnului Iisus Hristos Cel ce va sa vina!”
5 ianuarie 1946
Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010
Sfantul Iustin Popovici
Predica a treia in Duminica Sfintilor Parinti
(Ajunul Craciunului, 1973)
Nu este nimic mai important decat Craciunul! De ce? Pentru ca Dumnezeu a coborat in aceasta lume. Şi pana atunci unde a fost El? Noi, prin pacatele noastre, L-am alungat de pe pamant; nu avem nevoie de Dumnezeu. Aceasta reiese din fiece pacat, fie ca vrei, fie ca nu vrei, caci prin fiece pacat al nostru Il gonim pe Dumnezeu de pe pamant. Mai intai Il alungam din sufletele noastre, apoi din telul istoriei neamului omenesc. Şi aceasta se refera la tine, se refera la noi toti. Daca traim in pacate nepocaite, noi izgonim din sufletele noastre, din inimile noastre, din constiintele noastre tot ceea ce este dumnezeiesc.
Ati auzit astazi Sfanta Evanghelie. Domnul este numit aici Emanuel, ceea ce inseamna Cu noi este Dumnezeu (Matei 1, 23). Pana atunci, cine a fost impreuna cu noi? Diavolul! Diavolul – prin pacat, prin fiecare pacat, si al meu, si al tau, si prin pacatele fiecaruia din neamul omenesc. Niciodata nu trebuie sa ne inselam: noi insine fie Il alungam pe Dumnezeu dintru noi, fie Il facem sa intre in noi insine.
De aceea Domnul s-a facut om, de aceea la Craciun El a intrat in aceasta lume si S-a aratat ca om (1 Timotei 3, 16), ca sa ne arate ceea ce trebuie sa fie omul in aceasta lume si cum trebuie sa fie el. Domnul nu S-a facut om in zadar. Nu S-a facut pasare, nu S-a facut floare, ci S-a facut om – om care era cu totul in pacate, cu totul imputit, cu totul in puterea demonilor. De aceea S-a facut om, ca sa-l izbaveasca pe om de aceasta.
Numele Lui, Iisus, inseamna Izbavitor (Matei 1, 21). Izbavitor de ce? De pacate, de pacatele omenesti, caci prin pacate a intrat in aceasta lume si moartea, si a intrat fiece diavol.
De aceea fara Domnul Hristos, fara Craciunul Sau, cu adevarat neamul omenesc poate spune totdeauna pentru sine: cu noi nu este Dumnezeu, ci diavolul.
Cu noi este Dumnezeu – acesta este temeiul ceresc, acesta temeiul credintei noastre, temeiul Evangheliei.
Cu noi este Dumnezeu in aceasta lume.
Iar pana acum L-am avut ca si cum nu ar fi fost deloc. Nu a fost in sensul deplin al cuvantului. Prin ce sa dovedim noi, crestinii, ca intr-adevar cu noi este Dumnezeu? Iata, Domnul a lasat Biserica in aceasta lume.
Ce este Biserica? Sfantul Apostol Pavel spune ca Biserica este Trupul Sau cel duhovnicesc; El este Capul acestui Trup, iar noi madularele Trupului Sau (Efeseni 1, 22; Efeseni 4,15-16), intelegandu-se astfel unirea organica cu Domnul Hristos. Şi astfel fiecare crestin, care implineste sfintele porunci evanghelice, totdeauna poate spune „cu mine este Dumnezeu”. Dar daca crestinul se imbraca in pacate, daca nu se va lupta cu ele, daca nu le va alunga dintru sine, atunci este intr-o alta continua imbratisare – cu cine? Cu diavolul.
Anevoie le-a venit oamenilor sa creada ca Dumnezeu S-a facut om, iata, pentru mantuirea noastra. Dumnezeu cu adevarat S-a facut om si, ceea ce este cel mai important, ne-a daruit toate mijloacele pentru ca fiecare dintre noi daca voieste sa se poata uni cu El, cu minunatul Domn Hristos, Care dupa a Sa smerenie, dupa a Sa bunatate, iata, S-a facut asemenea omului lepros, muritor, cu totul invaluit in pacate omenesti. El a luat pacatele noastre asupra Sa […] ca sa ne izbaveasca de ele. De aceea S-a facut om! De aceea a dobandit numele de Iisus Mantuitorul!
In Biserica lui Hristos noi avem toate mijloacele necesare pentru unirea noastra duhovniceasca cu Domnul Hristos. Acestea sunt Sfintele Taine si sfintele virtuti. Sfantul Botez – atunci cand ne botezam ne imbracam in Domnul Hristos […] si izgonim tot ceea ce este satanic si demonic, ne lepadam de acela si ne predam Domnului Hristos.
Dar atunci care este semnificatia Sfintei Impartasanii? Aceasta este unirea deplina a ta cu El, unirea deplina a omului cu Domnul Hristos. Şi credinta, si dragostea, si rugaciunea si postul? Toate acestea sunt virtuti cu ajutorul carora ne unim cu Domnul Hristos.
Apostolul Pavel ii sfatuieste pe crestini, le spune si ii roaga:
Hristos sa Se salasluiasca, prin credinta, in inimile voastre (Efeseni 3, 17).
Noi nu putem sa intelegem tot ceea ce Domnul a facut si ceea ce este; de fapt, Dumnezeu este mai cuprinzator, mai mare, mai profund decat poate cuprinde orice minte omeneasca, orice cuget omenesc. De aceea Domnul, ca o cale sigura catre El, a daruit credinta, credinta in El. Iar pentru a avea credinta nu este nevoie de scoala multa, nici de comert, nici de bogatie, de nimic. Numai de buna-vointa. Numai de buna-vointa de a crede in Mantuitorul lumii, in Domnul Hristos. Iar apoi fiecare virtute, si dragostea, si rugaciunea, si postul, toate acestea il fac sa Se salasluiasca intru noi, aduc puterea Sa dumnezeiasca, aduc cuvintele Sale de viata facatoare si noi cu adevarat simtim ca este cu noi Dumnezeu si nu ne temem de niciun diavol, nu ne temem de niciun pacat.
Domnul a venit in aceasta lume, ne-a daruit puterea si taria ca sa biruim cu adevarat orice pacat si nu numai pacatul, ci orice moarte, orice diavol – ne-a daruit Viata vesnica. A venit in aceasta lume, a luat asupra Sa trup omenesc, a trecut prin moarte si a inviat cu trupul din morti, S-a suit la Ceruri si ne-a aratat ce va fi cu trupul tau si cu al meu. Nimic mai putin decat aceasta! Şi trupul meu, si al tau trebuie sa intre in moarte. Dar, ca crestini, noi vom invia dupa credinta noastra in Domnul Hristos. In ziua infricosatoarei Judecati Domnul ne va invia din morti si ne va darui Viata vesnica!
Cine crede in Mine are Viata vesnica (In. 3,16),
a spus Mantuitorul. Inca de aici de pe pamant are Viata vesnica. Aceasta inseamna: Domnul este mai puternic decat orice moarte, decat orice diavol, decat orice pacat, mai puternic decat tine si decat mine. Şi atunci cand suntem impreuna cu El, cu adevarat noi suntem biruitori.
Fie ca Sfintii Parinti si Stramosi ai Vechiului Legamant si Sfanta Cuvioasa Mucenita Evghenia pe care astazi o praznuim [24 decembrie, n.n.], care a patimit cu bucurie pentru Hristos si a fost un model de sfintenie, fie ca toti sa ne ajute noua tuturor, iar noi sa ne nevoim pentru a lucra tot binele evanghelic, sa ne nevoim in lucrarea oricarei virtuti evanghelice si astfel sa castigam Imparatia Cerurilor in care, da, Doamne, ca impreuna cu Sfintii praznuiti astazi si cu toti Sfintii, sa-L slavim pe Minunatul si Singurul Domn Hristos, a Caruia este slava si cinstea, acum si in vecii vecilor. Amin.
Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 201
In Manastirea Sfantului Iustin Popovici, Celie, am trait ceasuri frumoase, in doua randuri. Sfantul a fost langa noi. Apoi Manastirea este de o frumusete rara, peisajul e mirific. Singurul lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca maicutele sarbe ereu prea putine. Doamne ajuta.