O lege necanonică, abuzivă, opresivă, nedreaptă şi absurdă
În anul 2015, cu un înainte de sinodul II tâlhăresc din Creta, cinstiţii noştri ierarhi au avut grijă să alcătuiască şi să aprobe o lege prin care să-şi sporească atribuţiile punitive împotriva preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi mirenilor care ar îndrăzni să conteste cele ce li s-a impus să aprobe la adunarea cretană. Legea are un titlu stufos şi greoi: ,,Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi ale instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române’’. Încă din titlu se poate vedea caracterul legii, iar în cele ce urmează voi susţine şi argumenta.
1.În art. 5 sunt prevăzute un număr de 12 (11) sancţiuni fără drept de contestare. Împotriva oricărei logici, împotriva dreptului la apărare, supuşii episcopului pot fi sancţionaţi fără măcar să-şi poată spune punctul de vedere, fără a putea apela la o instanţă superioară. Astfel e legiferat abuzul, bunul plac discreţionar al ierarhilor. Aceste sancţiuni sunt: dojana arhierească, oprirea mirenilor de la Sfânta Împărtăşanie, canon de post şi pocăinţă la mănăstire, mutarea disciplinară la o parohie de rang inferior, suspendarea din oficiul de paroh, degradarea din rangurile onorifice, perderea dreptului de a fi hirotonit, canonisirea la mănăstire pentru 30 de zile, oprirea clericilor de la unor lucrări sfinte, timp de 30 de zile, trecerea în ascultări inferioare timp de 30 de zile, mutarea disciplinară într-o altă mănăstire, excludere din monahism. Las la o parte faptul aceaşi sancţiune, canonisirea la mănăstire, e prevăzută de două ori.
2.Prin art. 21 se aduce o jignire tuturor membrilor Bisericii, excluşi fiind, desigur, episcopii, prin aceea că e prevăzută sancţionarea consumului de droguri şi al substanţelor halucinogene asimilate drogurilor! Ca şi cum consumul de droguri ar fi un fenomen răspândit şi îngrijorător în Biserică, legiuitorii sancţionează cu asprime fapte inexistente. Chiar presupunând că unul din preoţi ar consuma droguri, el e supus sancţiunilor bisericeşti şi civile, adică e pedepsit de două ori pentru aceaşi faptă. Această prevedere e suficientă pentru a fi îndreptăţiţi să cerem retragerea legii, ca una care înjoseşte nepermis demnitatea preoţilor şi a celorlalţi membri ai Bisericii.
3.Art. 39 sancţionează ,,contrazicerea public, în scris sau prin mijloace audio vizuale, a poziţiei oficiale a Bisericii’’. Ca şi cum ar fi fost văzători cu duhul, cei care au redactat legea au prevăzut că parte din membrii Bisericii se vor opune sinodului II tâlhăresc din Creta. Cu alte cuvinte, încearcă să ia pliromei Bisericii dreptul de a recepta sinodul sau a-l respinge, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istorie. Dimpotrivă, Poporul lui Dumnezeu s-a pronunţat întotdeauna negreşelnic atunci când a fost necesar. Un singur exemplu: în anul 754 a avut loc un sinod cu participarea a 338 de episcopi care a hotărât că sfintele icoane trebuie îndepărtate din Biserici şi din casele credincioşilor şi distruse. Poporul lui Dumnezeu, călugări şi mireni, s-au ridicat cu vehemenţă întru apărarea sfintelor icoane. Altfel, am fi acum cu toţii nişte iconoclaşti. Doamne, fereşte! Pe lângă aceasta, poziţia oficială a Bisericii a fost stabilită, o dată pentru totdeauna, de Sfinţii Părinţi şi de Sfintele Sinoade Ecumenice şi locale şi nimeni n-are dreptul să hotărască altceva, cum s-a întâmplat în Creta.
4.Art. 14 sancţionează încălcarea jurământului depus la absolvire sau la hirotonie. Ce se spune în acest jurământ? ,,Jur înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viaţa mea, voi păzi şi voi propovădui învăţătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aşa cum s-a descoperit de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit şi s-a predat de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfinţii Părinţi’’. Dumneavoastră, cinstiţi ierarhi, aţi păzit sau aţi trădat învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe? Aţi păzit sau aţi încălcat Sfintele Canoane? Aţi respectat sau aţi nesocotit poziţia Bisericii stabilită de Sfinţii Părinţi? Evident, le-aţi călcat toate acestea în picioare. Şi-atunci, cine e pasibil de pedeapsă?
Jurământul este încălcat de toţi clericii care, prin pasivitate, nu i-au atitudine faţă de rătăcirile din Creta, adică nu păzesc Învăţătura Bisericii Ortodoxe. Caterisiţi-i pe toţi, că legea vă permite! Aici absurdul atinge proporţii monumentale. Dacă respecţi jurământul şi te împotriveşti sinodului tâlhăresc, prin nepomenirea ierarhului, eşti caterisit. La fel de bine poţi fi caterisit dacă nu iei nicio atitudine sau aprobi cele convenite în Creta. În ambele cazuri, caterisirea este perfect ,,legală’’. Ce fel de lege e aceasta?
5.O intruziune grosolană în practica şi tradiţia Bisericii este prevăzută la art. 29, alin. 7: ,,Clericul care care oficiază logodna separate de cununia religioasă se sancţionează cu dojană arhierească sau cu împlinirea unui canon de post şi pocăinţă la mănăstirea’’. De când există Sfânta Taină a Cununiei, între logodnă şi Cununie a existat un timp, mai scurt sau mai lung, sau Cununia s-a săvârşit imediat după logodnă, potrivit împrejurărilor şi după opţiunea celor doi tineri. În învăţătura lui Simeon al Tesalonicului, cuprinsă în Molitfelnic, este prevăzută această posibilitate: ,,Iar de va fi trecut câtăva vreme după logodna lor, atunci preotul având ştire, pregăteşte iarăşi masa în mijlocul bisericii…’’, şi urmează Cununia. Dicţionarul Explicativ defineşte logodna ca fiind ,,intervalul de timp dintre această ceremonie (a logodnei, n.a.) şi nuntă’’. Invocând faptul că legiuirile bisericeşti se adaptează prevederilor din Codul Civil, ierarhii noştri încalcă cu brutalitate practica şi tradiţia Bisericii şi mai inventează o abatere pentru care preoţii pot fi pedepsiţi. Este un precedent care va fi urmat de altele poate şi mai grave. Legiuirile bisericeşti din perioada neagră a comunismului erau mult mai echilibrate, fără atâtea restricţii şi pedepse şi urmau Sfintelor Canoane. Actualul Regulament seamănă mai degrabă cu un cod penal coercitiv şi abuziv în care s-au introdus un număr extrem de mare de ,,abateri’’, cu pedepse pe măsură. Este un instrument de intimidare a preoţilor, monahilor sau mirenilor care ar cuteza să se opună atunci când bunele rânduieli bisericeşti sunt încălcate sau desfiinţate.
- Grijulii, episcopii noştri au intuit că după sinodul II tâlhăresc o seamă de preoţi vor fi caterisiţi şi alungaţi din biserici, nu şi din Biserică, aceasta fiind cu neputinţă. Odată alungaţi, este evident că îşi vor continua slujirea, de aceea au prevăzut în Regulament interdicţia de înfiinţare a paracliselor particulare şi slujirea Sfintei Liturghii, fără aprobarea scrisă a episcopului (art. 40, alin. 1). Propun ca toţi Sfinţii care au slujit Sfânta Liturghie în catacombe, peşteri, închisori sau case, să fie caterisiţi post-mortem, deoarece nu aveau aprobarea scrisă a episcopului.
7.Un principiu elementar şi de bun simţ, prezent în legislaţia civilă, ne spune că un judecător nu este admis să judece într-un proces în care s-a antepronunţat, are interese sau este parte. În legislaţia bisericească, episcopul are rolul suveran în cauze în care este parte, prin faptul că aprobă (sau nu) hotărârea Consistoriului eparhial. Nepomenirea ierarhului la Sfintele slujbe pentru motive de erezie, este, să zicem, un ,,conflict’’ între preotul nepomenitor şi episcop. Cu toate acestea, episcopul ordonă judecarea preotului prin oameni aleşi şi numiţi de el, le indică dinainte sentinţa şi apoi, fireşte, o aprobă, căci de respins nu poate fi vorba. Curată imparţialitate! Nicio putere nu mai are Canonul 107 al Sinodului de la Cartagina, care spune: ,,S-a hotărât în acest Sinod că un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii’’.
8.Vă rog să observaţi cu atenţie articolul 59, care ne arată cum s-au pus ierarhii la adăpost de eventuale pedepse. ,,Sfântul Sinod este unica instanţă de judecată canonică a membrilor săi’’ (a episcopilor, n.a.) Cu alte cuvinte, Poporul Dreptcredincios nu are niciun cuvânt atunci când un episcop săvârşeşte abateri grave de la bunele rânduieli ale Bisericii. La hirotonirea episcopului, Poporul lui Dumnezeu, Biserica, exclamă ,,vrednic este’’. Prin simetrie, tot Poporul poate interveni şi să spună ,,nu este vrednic!’’
Articolul prevede o procedură greoaie, complicată, imposibil de pus în practică şi sunt sigur că niciun ierarh nu va ajunge să fie judecat nici într-o mie de ani, după acest articol. Iată prevederile acestui articol: un episcop poate fi trimis în judecată numai la sesizarea Sinodului mitropolitan din care acesta face parte. Zadarnic ar sesiza o mie de credincioşi că un episcop e eretic, nu vor fi luaţi în seamă. Urmează ca Sinodul Permanent sesizat să aprobe introducerea în Sfântul Sinod a cauzei. Dacă nu aprobă, lucrurile se opresc aici. Se prevede că dosarul se întocmeşte de Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină a Sfântului Sinod. Este necesară apoi aprobarea Patriarhului României. După aceasta, Sfântul Sinod trebuie să aprobe trimiterea în judecată cu două treimi din voturi. Următorul pas este judecata propriu zisă. ,,Sentinţa acestei instanţe se aprobă, se respinge sau se modifică prin votul secret a două treimi din membrii Sfântului Sinod, întruniţi în şedinţă special de judecată’’. Este mai mult decât evident că această procedură a fost gândită ca să facă imposibilă judecarea unui episcop, indiferent de gravitatea faptei, indiferent că e vorba de erezie, schismă, apostazie sau omor. Şi ce proceduri simple şi rapide sunt prevăzute în cazul preoţilor, diaconilor, monahilor şi mirenilor!
Mă oporesc aici cu această analiză. După parcurgerea ei, fiecare îşi va da seama că Regulamentul în discuţie este, aşa cum am relevat în titlu, necanonic, abuziv, opresiv, nedrept şi absurd. Singura cale de îndreptare este retragerea şi desfiinţarea lui, lucru care, desigur, nu se va întâmpla. Biserica se află sub prigoana ierarhilor.
Preot Ioviţa Vasile