ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

În cele din urmă, după amânări (din cauza expirării programului de lucru), lunea viitoare, 10.10.22, voi fi judecat (numărul completului: 5) în fața Judecătoriei din Patras, pentru că am celebrat Liturghia în parohia mea în data de 25 martie 2020, sărbătoarea Bunei Vestiri, adică mi-am îndeplinit datoria preoțească și de onoare, așa cum cere Tradiția noastră ecleziastică și conștiința mea.

Aș dori să vă reamintesc că, în conformitate cu hotărârea de guvern de atunci de la data de 16 MARTIE – pana la data de 11 APRILIE 2020, celebrarea Sfintei Liturghii a fost complet interzisă pe întreg teritoriul Greciei (chiar și în Sfintele Mănăstiri și in Muntele Athos!). A fost considerata infractiune penala simpla desfasurare a Sfintei Liturghii, indiferent de prezenta sau nu a credinciosilor in biserici… Așa cum am afirmat în repetate rânduri (a se vedea explicațiile mele din 15.9.2020 către procurorul competent) urmărirea penală pentru o astfel de „infracțiune”, este o onoare deosebită pentru un preot și cu atât mai mult, cea mai înaltă onoare – cel mai frumoasa cununa in terminologia ecleziastică – după preoție, este condamnarea sa pentru îndeplinirea datoriei preoțești.

Cu toate acestea, există o umbră care aruncă o umbră asupra acestei onor deosebit: Faptul că, în țara noastră, Puterea Legislativă a autorizat Executivul să interzică complet slujirea Sfintei Liturghii, iar Puterea Judiciară (Procuratura) competentă consideră celebrarea Sfintei Euharistii ca o crimă, iar preoții responsabili care au îndrăznit să slujeasca ca infractori, iar Conducerea Ierarhica Ecleziastică ramane impasibila, în cel mai bun caz, si în tăcere și in penibil!

Dacă mă gândesc că o prevedere similară de drept, care incriminează săvârșirea Sfintei Liturghii, după moartea lui Dioclețian (311 d.Hr.) a mai fost aplicată în Europa numai în Albania (1967-1990), dacă consider că nici Mahomed Cuceritorul și succesorii săi sultani în cei 400-500 de ani de sclavie turcă, nici Lenin, nici Stalin, nici Ceaușescu nu au îndrăznit o astfel de lipsă de respect față de nucleul cel mai vital al Bisericii, Taina Sfintei Euharistii, pe care Republica Elenă a îndrăznit-o în anul 2020, cu siguranță nu pot purta povara atât cât mi-aș dori pentru onoarea urmăririi penale aduse. Ca să fiu sincer, am fost deosebit de preocupat dacă ar trebui să mă apăr în fața Justiției grecești sau să o las să mă onoreze excesiv, condamnându-mă pentru că, acționând în conformitate cu tradiția mea ecleziastică și conștiința preoțească, am liturghisit la Buna Vestire prin nerespectarea interdicțiilor iraționale și ineficiente și lipsite de respect și neconstituționale ale statului.

Singurul motiv pentru care am decis să mă apăr este că, deși convingerea mea este o onoare supremă pentru mine, este, de asemenea:

– provocarea directă a conștiinței ecleziastice a poporului credincios,

– o rușine pentru statul grec, care dorește să-si revendice un loc în democrațiile moderne care respectă dreptul la libertatea de cult religios pentru cetățenii lor,

-legitimitatea Cezarului de a determina, sfidând ordinea și Tradiția ecleziastică, dacă și când și cum va funcționa în bisericile noastre si pe viitor și, în cele din urmă,

– cauza suplimentară de scandalizare a poporului credincios și slăbirea în continuare a încrederii enoriasilor în conducerea ierarhica din țara noastră!

Επιτέλους, θα δικαστώ! | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
https://tasthyras.wordpress.com/2022/10/05/%ce%b5%cf%80%ce%b9%cf%84%ce%b5%ce%bb%ce%bf%cf%85%cf%82-%ce%b8%ce%b1-%ce%b4%ce%b9%ce%ba%ce%b1%cf%83%cf%84%cf%89/#more-58391

Selecție și traducere: Felix

În România nu ies oamenii la proteste. Am înțeles asta. De ce? Habar nu am. Discuția ar cuprinde sute de argumente. Plecând de la „Psihologia poporului român” și „Psihologia mulțimilor”, ajungând la toate explicațiile din zilele noastre. Dar, Poporul Român are o particularitate aparte. În limbaj de stradă: nu pune botul la minciuna autorităților. Nicicum! Oricât ar încerca, oricâte latrine tv ar cumpăra, oricâți bani ar arunca spre influencerii vieții, nu merge nimic. De aproape trei ani, autoritățile se dau de ceasul morții să amenințe cu moartea, cu frica, cu hârtia igienica verde, cu capsatul obligatoriu,  cu săracia, cu lipsa de curent, cu facturi mărite, cu climat cenging, cu educația sexuală, cu digitalizarea etc., nu se prinde nimic. Indiferent de ce ar face. Pă dosarul cu șină nu-l bate nimeni! Dosarul cu șină îl bate pe Gates de-i sună apa-n cap!

Românul a tăcut și a făcut. Au vrut botniță și certificat igienic verde. A mers doar la corporatiști. Da’ ăștia nu există! Sunt niște prelungiri ale trotinetelor. Atât! Unii funcționează pe baterii și acum. Îi vezi! Nu e nevoie să cauți morții vii. Viața îți scoate în față numărul lor. Sunt ăia cu morțile subite! A funcționat foarte puțin și la alți oameni din varii motive, cu totul altele. Le doresc să nu facă niciodată parte din statisticile lor!

80% din populație a zis „Pas!”. Pe față! Fără frică! Tăcând și făcând! Autoritățile au luat-o razna. Nu au mai avut nici o șansă să ducă planul mai departe. E supărat tare și omeseul! Îți dai seama?! Ce tristețe! Maximă! Doar eram nespălații și idioții Europei! Între timp Europa nu mai vorbește! Că are gura plină! Și e educată, mă! 

Rafila e supărat că lumea nu-și ridică pastilele cu iod. Mvaiii! Nu se poate așa ceva! Să facă ce cu ele? Să le dea statului să și le vâre undeva. Adânc! 

Nu merge cu educația sexuală în școli! Vaaaiii! Da’ la ce vă așteptați? Să dea lumea buzna cu pruncii de mână și să-i învețe cum e cu genul fluid și alte demențe?! Niciodată în țara asta! Așa că umeurile alea pe bani mulți de la stat, să nu se mai plângă că nu prinde! Ștergeți-vă naibii mucii cu banii încasați și schimbați povestea! Băgați alte minciuni! Cum ar fi aia cu Putin care se duce la șamani în Siberia! Că l-ați îngropat naibii de o mie de ori și el e tot viu. Și face ce vrea!  De mână cu licuriciul! Da, da! Sau salvați în continuare pe Zeli! Că vrea Premiul Nobel! Păi e frumos să nu-l primească? O să vă arate pe față cum se fură un milion de coco! Să se sature și el măcar o dată! Ătât e prețul prestației unui actor ratat!

Vine foamea! La coana Europa! Nu la noi! Că românul e ca hamsterul! A strâns provizii pentru trei ani de aici înainte! Zacuști, conserve, brânzeturi, murături la butoaie, făină, cărnuri, lăzi frigorifice sufocate! Nu e ca europeanul educat! Ăia, dacă le dispar semipreparatele și cuptorul cu microunde se vor mănca unii pe alții! Că atât pot! Nu știu altceva! E educați, mă! Să fie ascultători de autorități! Acu’ o să-i îngroape! În foame! Și frig! Că sunt digitalizați! Le-a plăcut cu telecomenzile!  Pentru că ei, europenii educați, nu au trăit nici în frig, nici în foame, nici în întuneric, nici sub bocancul sovietic. Ei au trăit în „lumea liberă„! Ce să vezi? „Lumea liberă” nu i-a învățat să supraviețuiască! Îi învață acum cum să dispară! Rând pe rând!

Românii sunt amenințați cu frigul în case! Pe bune! Habar nu aveți voi, mă, aștia de vă ziceți autorități, cât de inventiv e românul! O să aflați! Și o să vă plăngeți iar la stăpânii de vă țin lesa că nu merge! Păi nu o să meargă, idioților! Că românul nu e ieuropean educat! El știe că trebuie să se descurce în orice condiții. Și o face! Nu stă pe gânduri! Tace și face! 

Știți de ce? Că el, românul, aude clopotul Liturghiei! Și știe că acolo undeva Sus e El! Și dacă El a îngăduit să se întâmple asta, înseamnă că Neamul trebuie să treacă prin încercare! Și trece! Că neamul e Viu! Nu stă la discuție și nici nu negociază! Credința! O trăiește! Și ea, credința, îl ajută să facă imposibilul! Întotdeauna! De mii de ani! Pentru că atunci când romănul pleacă la un drum, primul lucru pe care-l face e să-și facă Cruce! Și să spună: „Doamne ajută!” Și El ajută întotdeauna! Cu marea Lui milă! În ciuda celui fără nume! Care conduce Europa educată! 

Întotdeauna, un neam care se înalță ca un vultur, va face țăndări știința! Știința care ne explică cum ea deține adevărul și ea, știința, e deținută de niște neica nimeni care se vor Noua Ordine Mondială! Adică ONU! Pentru că dintotdeauna văzduhul a fost al vulturului și nu al „jucăriilor” făcute de mințile celor fără Dumnezeu!

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29)

În prezent, zi şi noapte umblăm prin mijlocul focului. Faptul că mai suntem în viaţă ţine doar de milostivirea lui Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu. Iar de jur împrejur se învârtejeşte cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educaţia ateistă: „Hristos este un mort”, „Hristos n-a existat”, „Hristos este o înşelăciune”. Iată programul de educaţie. Oare aşa ceva poate fi acceptat, oare cu aşa ceva se poate colabora? Şi după aceea să te mai consideri creştin? Nu! Noi anunţăm şi declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groaznică, cea mai neruşinată şi cea mai mârşavă hulă, pe care gura omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare, mai iubitoare Fiinţe omeneşti de sub Cer, Care a păşit pe planeta denumită Pământ. Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, şi aceasta – cu preţul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de toţi luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume, nu numai cei ce uneltesc în patria noastră.

Dictatura ateiştilor luptători contra lui Hristos şi a iudeilor trădători de Hristos – iată cine-i vinovat de viaţa noastră mucenicească. Dictatura Iudelor! Există oare ceva mai respingător pentru Biserica lui Hristos şi pentru creştinism?… Cea mai rudimentară şi mai elementară logică dezvăluie şi dovedeşte: colaborarea între ateiştii făţişi, blestemaţii luptători împotriva lui Hristos şi Biserica dreptmăritoare a lui Hristos este cu desăvârşire ilogică şi antilogică. Cei ce stăruie în a căuta o astfel de colaborare, sau deja colaborează, sau – e îngrozitor s-o spunem! -silesc pe alţii la aşa ceva, îi întrebăm prin cuvintele Apostolului: „Ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este oare între Hristos şi Veliar?”(II Cor. 6, 14-15).

Creștinii sunt purtători de Hristos și, în consecință, purtători și posesori ai vieții veșnice; aceasta pe măsura credinței lor și pe măsura sfințeniei lor, care este roada credinței. Sfinții sunt creștinii cei mai desăvârșiți, care s-au sfințit în gradul cel mai înalt cu putință prin exercitarea credinței în Domnul Iisus Cel înviat și veșnic viu. Ei sunt singurii adevărați nemuritori din neamul omenesc, pentru că trăiesc cu toată ființa lor în Cel înviat și nici o moarte nu are stăpânire asupra lor. Întreaga lor viață este din Hristos. Ceea ce este al lor este mai întâi al lui Hristos și apoi al lor.

Creștinul e un om care trăiește prin Hristos și în Hristos. „Viețuiți în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos!“ (Filipeni 1, 27). Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.[…]

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”– acesta este principiul coexistenţei dintre Biserică şi stat. Nu colaborare, ci coexistenţă între Biserică şi stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când „cezarul” prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi nu vrea să ştie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci ţinteşte doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc condiţiile principale pentru colaborare. Sau coexistenţa egală în drepturi a aşezămintelor, şi a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii, care tăgăduiesc şi prigonesc pe Dumnezeu şi cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu şi cele potrivnice lui Dumnezeu. În acest caz Biserica şi statul se despart, se separă fiecare cu ale sale. Nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile lăuntrice ale Bisericii, să nu se atingă de sfintele şi veşnicele ei îndatoriri şi drepturi evanghelice.

Este limpede că Biserica sub orice regim, chiar şi cel ateist, trebuie să-şi găsească un mod de a convieţui (modus vivendi), dar întotdeauna în duhul şi limitele principiului evanghelic de convieţuire: „cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, şi asta sub controlul suprem al Atot-Evangheliei: „să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.

Dacă însă acest lucru este cu neputinţă, nu-i rămâne Bisericii ca „modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând astfel pentru drepturile fundamentale ale credinţei conştiinţei şi ale sufletului“.

(Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica şi statul – Adevărul despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Să nu te înşele, frate, gândul care-ţi spune aşa: iată, Sfinţii Părinţi zic „cazi şi ridică-te”, adică, de câte ori vei cădea, ridică-te şi vei fi mântuit. Asta să fie pocăinţa, să cazi, să te scoli şi iarăşi să cazi? Rătăcitor şi rău este felul acesta de a le răstălmăci zicala, pentru că Părinţii au spus-o ca să scoată din oameni teama de deznădejde şi nu ca să-l facă să păcătuiască cu speranţa că, mărturisindu-se şi pocăindu-se, oricum vor fi iertaţi. Departe de tine un asemenea gând!
De aceea explică Sfântul Isaac: „Curajul pe care Sfinţii Părinţi au voit a ni-l da prin dumnezeieştile lor scrieri … nu trebuie să ne fie ajutor pentru păcat. Ca să avem nădejde în pocăinţă s-au gândit ei să fure din mintea noastră teama de deznădejde”.

Apoi Părinţii au spus „cazi şi ridică-te” şi nu „ridică-te şi cazi”, cum pe dos înţelegi tu. Este o mare diferenţă între una şi cealaltă. Să cazi şi te scoli şi apoi, după ce te ridici de jos să cazi din nou, nu este şi nici nu se numeşte pocăinţă, cum o numeşti tu, ci este şi se numeşte aşa cum o numeşte Sfântul Apostol Petru: „câinele la vărsătura lui se întoarce şi scroafa spălată se tăvăleşte în mocirlă” (II Petru 2, 22). Adevăratul înţeles al zicalei părinţilor este acesta: omul trebuie să se ţină, cu toată puterea, departe de păcat şi să se păzească să nu cadă. Dacă, totuşi, cade, dar din slăbiciune omenească şi nu pentru că aşa a vrut, nu trebuie să deznădăjduiască, ci să se ridice imediat, să-şi mărturisească păcatul şi să se pocăiască sincer fără a mai pierde nici un ceas. Pentru că zice Sfântul Ioan Scărarul: „Este propriu îngerilor să nu cadă. Ba poate nici să poată cădea, cum zic unii. Dar oamenilor le este propria să cadă şi să se ridice iarăşi de câte ori s-ar întâmpla aceasta. Numai dracilor le este propriu ca odată căzuţi să nu se mai ridice niciodată.“

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Despre metanie – pocăință, Editura Panaghia, p. 48-49)

Selecție și eritare: Sora Gabriela Naghi

„Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (I Cor 10:24)

Acesta este principiul Sfinţilor lui Dumnezeu, acum, în trecut, întotdeauna şi în veşnicie. Acesta este principiul pe care trebuie clădită societatea. Acesta este principiul pe care se clădeşte orice fel de societate umană bine-plăcută lui Dumnezeu şi prosperă. Acesta este principiul mântuitor al oricărui fel de dificultate cu care luptă omul contemporan, luptă fără izbândă şi fără nădejde.

Sufletul sfânt se frământă cu ce le va găsi de dormit pentru noapte celor fără adăpost; cu ce îi va hrăni pe cei flămânzi, cu ce îi va îmbrăca pe cei goi. Sufletul sfânt se preocupă de acestea zi şi noapte, înălţând rugi fierbinţi lui Dumnezeu ca să se mântuiască şi aproapele lor; ca să se umple de harul lui Dumnezeu şi inima lor; ca să se îndrepte către Dumnezeu şi minţilor lor; ca răii să se întoarcă de la calea pierzaniei, iar cei nestatornici în Credinţă să se întărească; ca cei care sunt statornici să afle sprijin şi să nu cadă; ca cei care au adormit să ajungă şi să vadă Faţa lui Dumnezeu; iar ca cei ce trăiesc să fie şi ei scrişi în Cartea Vieţii din împărăţia Luminii.

Fiţi deci cu băgare de seamă, fraţilor, cum în acelaşi fel, cuvânt cu cuvânt, diavolul îşi formulează şi el principiul lui ucigaş şi antisocial. Acest principiu drăcesc spune: să nu ne preocupe cum să ne păzim propriile trupuri de întinăciunea păcatului, ci fiecare să privească mai curând la trupurile celorlalţi în scopul de a le îmbolnăvi şi ucide. Să nu ne ocupăm de sufletele noastre, cum am face să le putem mântui, ci mai curând să gândim zi şi noapte la sufletele celorlalţi, cum am face să le calomniem mai bine, să le înnegrim, să le blestemăm, să le sărăcim şi să le distrugem. Nimeni să nu privească la casa sa, cum ar face să şi-o zidească şi să şi-o înnoiască mai bine, ci mai curând să aibă în atenţie strictă casele altora, cum ar face să le ardă din temelii, să le dărâme la pământ. Nimeni să nu se preocupe de propriile hambare, cum ar face să le umple de grâne, ci mai curând fiecare să fie cu ochii pe hambarele altora şi să facă totul pentru a le fura şi a le goli.

Vedeţi, deci, fraţilor, cum acest principiu poate fi şi un principiu al binelui, dar şi unul al răului; este un principiu ca o sabie cu ambele tăişuri bine ascuţite; este fie înger, fie drac. Vă rog să observaţi cum acest principiu în latura lui satanică s-a înstăpânit peste toată lumea de azi!

O, Doamne, Duhule Sfinte, Care ai adus în lume sfintele Tale cuvinte prin gura Apostolului, luminându-ne ca razele soarelui, iar nu arzându-ne, ajută-ne să le împlinim pe ele în sensul lor cel dumnezeiesc spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veci. Amin.

(Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Reproduc mai jos un text care ne dezvăluie intențiile de viitor ale sataniștilor, în privința persoanelor vârstnice. Sfântul Apostol Pavel ne spune că ,,omul lui Dumnezeu trebuie să fie bine pregătit, pentru orice lucru bun(II Timotei 3, 17). Pentru acesta, trebuie să cunoaștem, din vreme, capcanele viclene pe care diavolul le întinde în fața noastră, prin slugile sale satanizate. Cele pe care le veți citi mai jos, reprezintă tocmai o capcană vicleană, ascunsă sub masca grijii pentru făpturile lui Dumnezeu.

Prin folosirea unei brăţări, abonaţii Butonul Roşu pot primi asistenţă personalizată sau ajutor dedicat în situaţii de urgenţă medicală şi securitate personală. ”Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu. Astfel de servicii de asistenţă personală, ajutor de urgenţă, sănătate şi suport viaţă independentă sunt livrate, în comunitate, şi de alte companii poştale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poşta Franceză”, precizează Poşta Română.

În baza parteneriatelor pe care persoanele juridice (autorităţi şi insituţii publice care oferă servicii de asistenţă socială comunitară persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical şi social) le vor încheia cu Poşta Română, factorii poştali se vor deplasa la domiciliile beneficiarilor, îi vor înrola în baza de date împreună cu istoricul medical şi factorii de risc, îi vor instrui şi le vor da în folosire brăţara împreună cu un telefon asociat acesteia, care va asigura monitorizarea şi asistenţa la distanţă. La o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de Urgenţă primeşte accesul la datele medicale ale pacientului care sunt actualizate permanent şi se declanşează protocolul de urgenţă personalizat, precum şi informarea familiei, iar în cazul urgenţelor majore apelează 112. În funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate, dispecerul va iniţia un protocol personalizat ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse (alertarea contactului de urgenţă din apropiere, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, alertarea persoanelor care-l îngrijesc). Beneficiarul este monitorizat permanent până la eliminarea pericolelor sau externare şi primeşte suport pentru revenirea în activitate.

Sursa: News.ro

Dată publicare: 01-10-2022 11:48

Scurt comentariu

În 33 de ani, am învățat să deslușim gândurile ascunse ale acestor impostori criminali ai istoriei. Am învățat să n-avem încredere în ,,greci’’, chiar atunci când ne aduc daruri. Sau, mai ales atunci! Pe deoparte propovăduiesc exterminarea persoanelor vârstnice, inutile, în gândirea lor neghioabă, pe de alta vin și ne propun brățara cu buton roșu, menită să ne localizeze cu maximă rapiditate. După ce ne-au trecut printr-o plandemie artificial creată, cu vieți suprimate criminal, după ce au distrus sistemul de sănătate, se erijează acum în binefăcătorii noștri.

Pe scurt, refuzați darul otrăvit al sataniștilor și atunci când poștașul vă va bate la ușă, explicați-i politicos motivul refuzului. Preveniți-i pe toți bătrânii, pe cunoscuți, vecini, prieteni, apropiați asupra intențiilor criminale ale sataniștilor.

Presbiter Iovița Vasile

După ce a rostit un șir de hule împotriva lui Iisus Hristos, Papa Francisc a fost aplaudat!!! De cei de un cuget cu el, firește! ,,Infailibilul” și-a dat cu stângul în dreptul și L-a lovit cu cruzime chiar pe Iisus. Omul și-a luat rolul de ,,infailibil” în serios și a încercat să-L desființeze chiar pe Iisus! Adică să-I desființeze prin hule atributele dumnezeirii Sale! Doamne, ferește-ne de acest tip de hulă împotriva Duhului Sfânt! Ce va face când Îl va întâlni pe Hristos față în față? Ce răspuns va da? Primul gând al meu fost de revoltă împotriva acestui om demonizat ajuns pe tronul Vaticanului. Apoi am încercat și un sentiment de compasiune pentru sufletul lui, deoarece sărmanul om are nevoie de exorcisme pur și simplu! Necuratul care-l stăpânește a găsit în el omul potrivit, susținut politic, prin care poate lovi creștinismul. Cert este că Biserica Ortodoxă nu poate rămâne indiferentă față de asemenea blasfemii și josnicii. Orice condescendență față de acest impostor reprezintă o aprobare tacită a hulelor sale.

Acest politician demonizat căruia i se spune ,,papa” a anunțat în septembrie 2022 noua religie mondială, Crislamul! Iar dacă au existat și ortodocși care au semnat documentele prin care Crislamul este recunoscut ca fiind noua religie mondială, trebuie pomeniți la exorcisme și ei! De către preoți, firește. Noi, creștinii de rând, putem să întețim rugăciunea, putem să ne rugăm să-i miluiască Dumnezeu pe cei care suferă sufletește și trupește, după cum ne învață Sfântul Paisie Aghioritul. Chiar dacă mulți duhovnici au fost ,,ajutați” să treacă mai devreme la cele veșnice pentru a se putea implementa hoțește ecumenismul și Crislamul, totuși cred că mai există șanse ca Ortodoxia să se revigoreze, iar răul să fie oprit prin intervenția divină.

Altminteri, hăul spiritual care se deschide în fața lumii este înfiorător. Cum să se unească mierea cu motorina și cu otrava? Documentele semnate în septembrie 2022 îi privesc pe toți creștinii! Mucenicii și-au vărsat sângele pentru credința ortodoxă. Ce se dorește prin această ,,unire”? În loc să vină la Ortodoxie, islamiștii îi omoară pe creștini în multe părți ale lumii. Ne-a întrebat cineva și pe noi, pe creștinii de rând, dacă ne dorim această unire? Nu. S-a lucrat peste capetele noastre, ca la catolici, mizându-se pe supunerea specifică papistașilor, nu pe ascultarea caracteristică ortodocșilor…

 Ar putea fi Crislamul un joc politic necesar elitelor pentru depopulare din motive religioase? Eu cred că da. Ce vor face trădătorii Ortodoxiei pentru a nu fi omorâți dacă islamiștii vor fi asmuțiți împotriva creștinilor? Dar conformiștii? Vor trece la islamism?

Cine i-a dat Papei dreptul să anunțe o nouă religie mondială? Cezarul? Dar sufletele noastre nu-i aparțin cezarului, ci lui Dumnezeu. Iar semnatarii ortodocși ar trebui să știe acest lucru și să nu trimită sufletele păstoriților în iad. De câte ori apare cuvântul ,,mântuire” în documentele Crislamului? Dacă nu urmărește mântuirea oamenilor, atunci care va fi rolul noii religii mondiale? De aceea cred că anunțarea noii religii mondiale, pentru ortodocși, reprezintă alertă de grad zero și cod violet!

Cuvintele Sfântului Evanghelist Matei sunt mai actuale ca oricând, deoarece prin Crislam ne sunt puse în pericol și sufletul și trupul: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei, cap. 10, v. 28)

Așa cum era de așteptat, sataniștii nu se mulțumesc doar cu erezia ecumenistă, ci caută acum lepădarea totală de Hristos: prin Crislam, prin pecetluire și apoi prin închinare la antihrist! Iar trădătorii vor avea de suferit și pe plan fizic.

Cine se teme de ceva caută soluții, se apără cumva. Compromisurile care se fac deja pe alocuri reprezintă dovezi ale implementării ecumenismului și chiar ale Crislamului. Așa cum, atunci când ne sunt puse în pericol cele ale trupului, facem proteste pentru a ne cere drepturile, tot așa trebuie găsite modalități constructive de a ne apăra Credința Ortodoxă pentru a se putea mântui și urmașii noștri.

Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne să facem voia Ta în aceste vremuri! Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-ne și ne miluiește, că prea mult te-am supărat cu toții! Trimite-ne duh de pocăință tuturor pentru a ne putea mântui! Amin.

Prof. Lucreția P.

Disperați că multinaționalele au închis fabricile de lapte din România și seceta i-a lăsat fără hrană pentru animale, fermierii au început să ducă în masă vitele la abator. În prezent, se taie 650 de vaci pe zi, iar în acest ritm, până la sfârșitul anului, nu va mai exista nici urmă de lapte românesc, avertizează dr. ing. Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici. Mai mult, politicile absurde ale UE, care au pus gând rău sectorului zootehnic, vor duce la o scumpire fără precedent al laptelui și produselor lactate.

În timp ce Petre Daea, ministrul Agriculturii, pledează la Bruxelles pentru susținerea fermelor de animale, în țară abatoarele nu mai fac față numărului ruiaș de vite duse la sacrificare. Dr. ing. Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici, ne spune că multinaționalele au cumpărat și au închis fabricile mici și mijlocii de procesare a laptelui și au lăsat doar câteva mari. ”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu fabricile de zahăr din România, s-au cumpărat de către multinaționale și au fost închise, exact așa s-a întâmplat și cu fabricile de lapte. În Moldova aproape toate fabricile de lapte s-au închis și fermierii din zona adiacentă a acestor fabrici nu au mai avut ce să facă cu vacile și le-au dus la abator. Acum, în cele trei abatoare de vite din Moldova, se taie câte 650 de vaci pe zi și se stă la coadă, cu programare”, ne-a declarat dr. ing. Dimitrie Muscă. Acesta arată că, pe lângă faptul că nu mai au cui să vândă laptele, fermierii au fost afectați și de secetă, astfel că nu mai au cum să asigure hrana animalelor. Și chiar și pentru fermierii care mai găsesc cumpărători, prețul la poarta fabricii este de 3,15 lei pe litru, deși în supermarket laptele ajunge și chiar depășește 10 lei. ”Dacă acum este prețul în magazine 10 lei litrul de lapte, imaginați-vă cât va fi în decembrie, în condițiile în care vacile, la ora aceasta, se taie”, a afirmat dr. ing. Dimitrie Muscă.

Europenii, forțați să renunțe la carne

Românii n-o să mănânce lăcuste, dar UE și-a luat mâna de pe zootehnie și ne face să renunțăm singuri la carne, ne spune dr. ing. Dimitrie Muscă. ”Pe de altă parte, în Polonia și în Germania s-au dat subvenții mascate, ca să poată să-și țină zootehnia pe linia de plutire. Nu se poate altfel. Proteina animală este indispensabilă în alimentația omului, lipsa acesteia va duce la o populație subnutrită, malformată”, susține dr. ing. Dimitrie Muscă. Între timp, ministrul Petre Daea a încercat să-i convingă pe birocrații de la Bruxelles că în România încărcătura de animale pe unitatea de suprafață este sub media europeană, prin urmare emisiile sunt scăzute. Totodată, acesta a subliniat că propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare și administrative, determinând scăderea numărului de animale din țările membre, implicit scăderea ofertei pe piață, care va fi compensată de țările terțe care nu au aceste standarde de mediu.

Preluare selectivă de pe National

-Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Aţi folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulţi s-au scandalizat. Poate Sfinţia Voastră aţi avut o altă înţelegere a termenilor decât au înţeles ei. La ce v-aţi referit?

-Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desfiinţez fiinţa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o fiinţă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existenţa aceasta, poate să ducă o viaţă pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viaţa. Evident că Harul creşte sau descreşte în viaţa omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălţimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanţă cu voinţa Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiinţa noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viaţa asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez – ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălţimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfinţenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

-Din acest motiv mulţi v-au acuzat că sunteţi prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

-Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea.Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

Au căzut oameni şi cad în păcate diferite. Noi, în general, putem să ne situăm pe poziţie de înger, sau putem să ne situăm pe poziţie de demon, în funcţie de păcatele noastre. Trebuie să fim conştienţi că, tot ceea ce lucrăm în viaţa noastră creştină, afectează şi pe îngeri în ceruri. Bucuria cerească este cu atât mai mare cu cât viaţa noastră spirituală de pe pământ este mai apropiată de ceruri. „Precum în Cer, aşa şi pe pământ” trebuie să fie. Viaţa noastră este mereu într-o strânsă legătură cu Viaţa şi voinţa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemăna cu noi, nici noi cu Cerurile, decât dacă purtăm acelaşi veşmânt.

Poziţia căzută a omului a fost o dată ridicată prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar este nevoie ca şi noi să trăim această jertfă, cei care ne-am botezat în numele Lui. Ca să revenim din nou la starea noastră de virtute, trebuie să ne ridicăm la nişte eforturi peste puterile noastre astfel încât să ajungem din nou în locul din care-am căzut.

-Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu?

-Cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur că da. Vedeţi dumneavoastră acum? Se duc oamenii să urce muntele Ceahlău, chiar dacă este destul de prăpăstios, ca să serbeze de la înălţime Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Tabor. De ce merge vizitatorul la înălţime? De ce se duc creştinii noştri, la 6 August, pe munţi, la înălţime? Se duc ca să ridice şi trupul, şi sufletul lor la înălţime. Că una este să te găseşti pe vârful a 2000 de metri altitudine, şi alta e să priveşti la o înălţime de 500 de metri. Ai un orizont mult mai redus, mult mai obscur, în ceea ce priveşte viziunea ta asupra lumii înconjurătoare. Aşa este şi cu viaţa creştinului în parte, cu cât se urcă mai la înălţime în virtute şi în necompromis, cu atât are o vedere mai clară a patimilor şi a luptei cu ele. Nu este o luptă uşoară, este o luptă grea pentru omul care se dezbracă de vechimea acestui veşmânt şi se îmbracă în sfinţenia cămăşii celei noi a lui Hristos. Dar ca să ajungi la cămaşa lui Hristos, se întâmplă fenomenele cotidiene ale vieţii: prigoană, osândă, batjocură, nemulţumiri şi greutăţi. Aceasta este haina de nuntă, cămaşa lui Hristos, cămaşa jertfei, nu a compromisului cu bucuriile şi comodităţile acestei lumi.

-Vreţi să spuneţi că, pe cât eşti mai la înălţime, pe atât eşti mai responsabil şi te fereşti de orice cădere şi compromis?

-Deci cu cât te găseşti mai la înălţime, cu atât vezi şi gândurile şi bogăţia şi frumuseţea lui Dumnezeu, care se pogoară asupra ta, ca să poţi deveni iertător, blând, milostiv, să fii cu dragoste, să îmbrăţişezi pe toată lumea, şi pe cel care-ţi vrea binele, şi pe cel care-ţi vrea răul, pentru că în tine nu mai există altă viaţă, decât Hristos. Şi cu cât ne vom sui la înălţime, cu atât ne va fi şi mai uşor să ne lepădăm de toate podoabele false ale lumii. Adesea confundăm falsul cu realul. Dar de la înălţime se disting lupii din spatele măştilor.

(Revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010 – fragment)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi       2 octombrie 2022

Au fost încercări foarte grele, dar de acum înainte vor folosi altele. Acum ei se muncesc ca să găsească o modalitate nouă de chinuire. Şi pentru că toate formele trupeşti, materiale s-au epuizat, încearcă altele la nivel nevăzut.

-Ş-i credeţi că n-au găsit?

-Au găsit, într-adevăr, forma aceasta a sfârşitului prin chinurile îngerului digital. Acolo sunt nişte chinuri care aproape depăşesc limitele Piteştiului. Păi se pot controla simţirile de la distanţă. Măcar înainte duşmanul îl aveai în faţă. Aici nu ştii de unde te atacă. Aici nu ştii niciodată cu ce mentalitate vin şi cu ce arme. Acestea ne sunt străine cu totul. Că iudeii merg mereu într-o ascensiune a metodelor, din ce în ce mai satanice şi mai diabolice şi mai tari asupra vieţii umane. Încercările care vor veni, şi deja au început, vor fi aşa de puternice, că greu îţi vei putea păzi mintea de înşelările lumii. Numai rugăciunea lăuntrică ne va păzi. Va trebui să iasă pustnicii din pustietăţi şi să-i înveţe pe creştini rugăciunea prin care să se păzească de năluciri şi înşelări, şi să îşi păzească mintea necontrolată. Încă mai sunt pustnici bineplăcuţi lui Dumnezeu, neştiuţi de nimeni, şi care se roagă pentru omenire. Călugări care stau nemişcaţi într-o chilie, nemişcaţi într-un bordei, sub pământ, în peşteri, şi de acolo nu ies, nu ies nici măcar să vadă răsăritul soarelui sau revărsarea apei de prin faţa chiliei lui; nu are curiozitatea să vadă şi se înfrânează până şi de la această bucurie a contemplării naturii. N-au văzut călugării cum curg apele pe lângă chiliile lor, la fel trebuie să fie şi viaţa noastră ortodoxă. Va trebui să ne învăţăm ochiul şi simţurile de a nu privi frumuseţea materială a acestei lumi, pentru că vor veni multe înşelări.

Viaţa noastră ortodoxă este foarte duşmănită de Occidentul acesta, de aceea ne şi aplică ei atâtea metode diabolice. Dar noi mergem tot cu mucenicia; aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm. Aşa a fost şi Piteştiul, şi Gherla, aşa a fost generaţia de tineri între 1948-1964, care au înfruntat cu bărbăţie fiara bolşevică. Şi prin ei s-a format temelia, esenţa vieţii creştine, ca o oglindă vie pentru viaţa occidentală care este aşa de decăzută. Când noi muceniceam în partea aceasta a Răsăritului, Occidentul îşi vedea de ciocnirea paharelor, se bucura de suferinţa noastră, de toate chinurile şi morţii pe care-i aruncau ca pe nişte cârpe lepădate. Dar tocmai jertfa Răsăritului îi va salva şi pe ei. Poporul nostru este un popor atât de frumos, de aur, încât şi Dumnezeu îl iubeşte şi nu-l lasă pradă căderilor cele mai grele, pentru că românii urcă munţii, piscurile cele mai înalte, că să poată de acolo vedea frumuseţea şi bucuriile raiului de dincolo.

-Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

-Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

-Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

-Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

-Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

-Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti.Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”. Amin!

(Revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010 – fragment)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Am să vă povestesc ceva din închisoare. Viaţa în celulă nu e uşor de descris, pentru că nu o poate înţelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineaţă, nici ostaşi mergând pe câmpul de luptă, nici gingăşiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la scoală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocurile lor, nici frumuseţile şi bogăţiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri şi izvoare şi nici torturile lor. Era una şi aceeaşi pentru mine – ori era viaţa aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, şi cu viaţa noastră chinuită, şi cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepţiile şi trăirile noastre erau mult mai apropiate de viaţa nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată. Că omul întotdeauna, fie că este într-o stare, fie că este în alta, îşi dă seama de deşertăciunea şi-a unora, şi-a altora; are această capacitate cu care se naşte. Deci ridicarea şi îndreptarea este posibilă din orice păcat şi până la sfârşitul vieţii. Dar dacă nu te păzeşti în smerenie poţi rata şi şansa aceasta şi să nu îţi mai revii.Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuşi nu am fost scutiţi de încercări ce porneau de la mici compromisuri şi te aduceau într-o stare de totală neputinţă şi inconştienţă. Era o grea ispitire şi cernere.

Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Unii au cedat pentru o ţigară sau pentru un blid de mâncare, ce ţi se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă – ţigări, erau pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de „raţiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în faţă şi tu te lipseşti de ele. Spune, măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ţi reducem chinurile. Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ţi reducem, în măsura sincerităţii tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îţi dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.

-Cred că lucrau şi cu putere satanică.

-Lucrau cu toate puterile. Era o mare capcană. Pentru că ce se întâmpla apoi? Te rupeai la un moment dat, de cădeai în ispita lor, te rupeai şi de ai tăi, fraţii tăi de suferinţă, dar te rupeai şi de ei, în acelaşi timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să le dai informaţiile pe care le voiau ei, nu mai erai bun de nimic, te părăseau. Şi atunci te găseai părăsit şi de Dumnezeu, şi de lume. Şi foarte mulţi dintre ei cădeau în disperare, cădeau într-o deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare, de-şi pierdeau în scurt timp orice încredere şi convingere; îi cuprindea o boală, o tristeţe, o mâhnire, şi aşa se stingeau, sărmanii.

-Dar sufleteşte îşi reveneau?

-Nu, de aceea zic. O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi ţineau izolaţi, ca să nu aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viaţa politică, din această viaţă satanicească de temniţă. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pentru că omul acesta nu mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

(Revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010 – fragment)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Numai Dumnezeu judecă drept, fiindcă numai El cunoaşte inimile oamenilor. Noi, deoarece nu cunoaştem judecata dreaptă a lui Dumnezeu, judecăm „după înfăţişare”, din afară, şi de aceea greşim în judecata noastră şi-l nedreptăţim pe celălalt. Judecata noastră omenească este o mare nedreptate. Ai văzut ce a spus Hristos? „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă”.Este nevoie de multă atenţie, fiindcă niciodată nu putem şti exact cum stau lucrurile.

Cu mulţi ani în urmă, la o mănăstire din Sfântul Munte era un diacon foarte evlavios. Odată însă s-a îmbrăcat cu haine mireneşti şi s-a întors în ţinutul său. Atunci mulţi părinţi au spus diferite lucruri împotriva lui. Dar ce se întâmplase? Cineva îi scrisese că surorile lui rămăseseră încă necăpătuite şi, fiindcă s-a temut ca ele să nu o apuce pe o cale rea, a mers ca să le ajute. A găsit de lucru la o fabrică şi trăia mai călugăreşte decât înainte.

De îndată ce şi-a căpătuit surorile, şi-a lăsat lucrul şi s-a dus să rămână în mănăstire. Egumenul, când a văzut că le ştie pe toate, tipic, ascultări etc., l-a întrebat unde le-a învăţat, iar acela şi-a deschis inima şi i-a destăinuit totul. Atunci egumenul l-a înştiinţat pe episcop, iar acesta l-a hirotonit îndată preot. Apoi s-a dus la o mănăstire îndepărtată şi ducea acolo o viaţă foarte duhovnicească, cu multă nevoinţă. A ajuns la măsura sfinţeniei şi a ajutat duhovniceşte mulţi oameni. Unii, care nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, poate că-l osândesc şi acum.

Cât de mult trebuie să luăm aminte la osândire! Cât de mult îl nedreptăţim pe aproapele nostru atunci când îl osândim! De fapt, prin osândire ne nedreptăţim pe noi înşine, iar nu pe ceilalţi, deoarece Dumnezeu îşi întoarce faţa de la noi. De nimic altceva nu Se scârbeşte atât de mult Dumnezeu ca de osândire, fiindcă Dumnezeu este drept, iar osândirea este plină de nedreptate.

(Fragment din Cuviosul Paisie Aghioritul, „Patimi și virtuți”, Ed. Evanghelismos)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Preotul îndeamnă pe toți să mărturisească ceea ce au învățat sa creadă despre Dumnezeu. „Propovăduim o înțelepciune celor desavârșiti” (I Corinteni 2, 6)
Acestei întelepciuni ne indeamna preotul să-i deschidem toate usile: „Ușile, ușile cu întelepciune să luăm aminte!”, adică gurile si urechile noastre, ca si cum ar spune: Însușiti-va această întelepciune, grăind-o si ascultand-o necontenit, dar nu cu lenevire, ci cu luare aminte si concentrandu-vă în voi inșivă. Iar credinciosii rostesc întreaga mărturisire, adica Crezul – Simbolul Credinței.

După aceea, preotul zice: „Să stăm bine, să stăm cu frică…” Adică să staruim cu tărie in Credinta pe care o mărturisim și să nu ne lăsăm ademeniți de vorbăria ereticilor. Să stăm cu frică, pentru că e mare primejdie pentru cel ce lasă să-i pătrundă în suflet vreo îndoială despre această Credință mărturisită in Crez.
Stăruind astfel neclintiți in Credința Ortodoxă, vom putea aduce darurile noastre lui Hristos Dumnezeu.

(Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii, Capitolul XXVI)

Selecție și editare: Felix

Avocat: De ce mii de Hasizi din Ucraina au voie să se roage, dar creștinii ortodocși nu? Avocatul a remarcat că mii de pelerini evrei se adună liber pentru rugăciunile în masă, în timp ce Mitropolitul Longhin este judecat pentru organizarea unei procesiuni.

Până la 26 septembrie 2022, peste 23.000 de pelerini evrei au sosit la Uman, care se adună liber pentru rugăciunile în masă, în timp ce a fost întocmit un protocol împotriva starețului mănăstirii Bančen, Mitropolitul Longhin, pentru organizarea unui pelerinaj de rugăciune mult mai restrâns, a menționat asistent – consultant al deputatului Kamjanec – Consiliul orășenesc Podolsk, avocat și șef al Frăției întregii Ucraine.

Potrivit presei, în Uman a avut loc o rugăciune în masă Tikun ha-Klali, la care au participat mii de jidani Hasidim. „Nu există protocol și nu există interzicerea unui eveniment în masă”, a subliniat activistul pentru drepturile omului.

Totodată, scrie ea, pe 24 septembrie, poliția a întocmit un proces-verbal împotriva episcopului Longhin și a unui credincios UPC: „Nu era organizatorul evenimentului, mergea cu o rugăciune către Dumnezeu”.

 „Rămâne doar să ne bucurăm pentru Hasidim”. Drepturile lor de a-și practica liber religia în Ucraina sunt protejate și asigurate în mod fiabil de statul ucrainean. De asemenea, nimeni nu-i persecută, nu le îngrădește rugăciunea comună… Pe de altă parte, un creștin ortodox, cetățean al Ucrainei în propria țară, trezindu-se dimineața, nu poate fi niciodată sigur că biserica lui nu a fost sechestrată, arsă. sau profanată”, a remarcat activistul pentru drepturile omului și a adăugat că se confruntă cu „durere și disperare din cauza Ucrainei noastre și a standardelor duble”.

După cum a scris SPŽ, Mitropolitul Longhin s-a adresat președintelui cu privire la confiscarea bisericilor de către așa-numita UPC*.

*UPC – bandiții mireanului Epifanie Dumenko, pseudo – episcop, recunoscut de ereticul Bartolomeu din Constantinopol și folosit pentru a submina Biserica Ortodoxă Ucraineană, canonica și legitimă, păstorită de PF Onufrie

Preluare de pe Borba za Veru – traducere adaptată, Google

Anii puteau fi mai puțini, dar cineva a avut grijă ca predecesorul, Teoctist, să-și ocupe mai devreme locul în mormânt. Vă mai amintiți de doctorul Sinescu? Realizările lui Daniel sunt multe, de n-ar fi să ne gândim decât la calitățile lui de manager și la contribuția excepțională de la sinodul II tâlhăresc din Creta. Alte merite patriarhale aș dori eu să scot în evidență. Anume:

1.Daniel Ciobotea a întrerupt seria Părinți și Scriitori Bisericești, pe motiv că nu mai există traducători. Colecția a fost inițiată de predecesori, au apărut mai puțin de 40 de volume din 90, cum s-a preconizat la început. Dacă această minunată lucrare ar fi fost împlinită, Biserica noastră ar fi avut un excepțional tezaur patristic în limba română. N-a fost voia managerului din Dealul Patriarhiei, nu s-a împlinit.

2.Nici până-n ziua de azi, Sfintele Canoane n-au fost tipărite în limba româna prin grija Patriarhiei. Dacă le avem totuși, meritul aparține Părintelui Iustin Pârvu, care a editat Pidalionul și Părintelui Diacon Ioan Floca de la Sibiu, cel care a tipărit Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoțite de comentarii extrem de utile. Sunt sigur că Sfintele Canoane nu se studiază în Facultățile de Teolgie, deoarece sunt învechite și trebuie actualizate, după socotința patriarhului Daniel. Dacă ar fi să ne luăm după opiniile ecumeniștilor, întreaga Ravelație Divină ar trebui revizuită și adusă la zi, ca să se potrivească cu toanele lor!

3.Daniel a instituit în Biserica Ortodoxă Română un regim de șantaj și frică. Nu de puține ori, preoții au fost aduși la ordine spunându-li-se că pot fi cu ușurință înlocuiți de alții care așteaptă la rând să primească o parohie. Delațiunea a fost cultivată și încurajată încă din anii de seminar și este extrem de eficientă în controlul exercitat asupra preoților, după cum știu din experiența proprie.

4.În plan pastoral, simonia a fost la loc de cinste. Am mărturia unui preot din județul Cluj, care se pregătea de sfințirea bisericii noi. Ca să dea o amploare deosebită evenimentului, s-au gândit să-l invite pe patriarhul Daniel. Condițiile impuse i-au făcut să renunțe, respectiv a pretins suma de 500 000 de lei la care a adăugat pretenția de a i se asigura șederea vreme de două zile, la mănăstirile din apropiere.

5.A introdus o formă de cenzură în Biserică de tip comunist. Preoților li s-a interzis să scrie, să publice ori să acorde interviuri fără încuviințarea episcopului locului. A continuat denaturarea unor rânduieli bisericești, cele ale primirii neortodocșilor în Biserică, bunăoară. Sinodiconul de la Duminica Ortodoxiei este ținut, în continuare, în afara cărților de cult, deoarece se tem de anatemele bisericești rostite împotriva ereticilor.

6.După același model comunist, atunci când savârșea o sfințire de biserică, aduna toți preoții din protopopiatul respectiv, îi punea în coloană doar cu epitrhilele la gât, fără a sluji, pentru a-și asigura o asistență disciplinată și numeroasă. Zeci de parohii erau lăsate fără Sfânta Liturghie, doar pentru a satisface vanitățile lui Daniel.     

Mă opresc aci. Culorile întunecate în care poate fi descris pontificatul lui Daniel sunt multe. Mă gândesc cu durere la mântuirea sa, de care el nu pare a fi preocupat. Sintetizând, vom spune că Domnul Dan Ilie Ciobotea a fost omul nepotrivit, într-un loc nepotrivit, într-un timp nepotrivit.

Bunul Dumnezeu să-l aibă-n paza Sa.

Presbiter Iovița Vasile