ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

E vorba de ,,cel mai puternic om de pe planetă’’, preşedintele SUA, Joe Biden. Puteau foarte bine să trimită în Israel o sosie, o copie de cauciuc sau un tablou în mărime naturală, peste care să treacă rapid camerele de luat vederi, ca să nu ne dăm seama, rezultatul ar fi fost acelaşi. L-au dus chiar pe Biden, în carne şi oase, şi încercăm să înţelegem ce urmăresc antihriştii purtându-l prin lume, în loc să-l retragă şi să-l ţină undeva izolat, ca să nu mai auzim de el.

Biden e inexistent ca persoană. A avut la dispoziţie o viaţă destul de lungă, pe care ar fi trebuit s-o trăiască după Poruncile lui Dumnezeu. N-a făcut-o, acum e târziu. Omul e pierdut, la propriu şi la figurat, îl ţin în biroul oval pentru că mai au nişte lucruri de demonstrat. Aşa a fost şi cu vizita în Israel. Regia americană, ştiind că are de purtat un cadavru, a aranjat ca acesta să fie primit de pseudo-patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil, eretic şi schismatic, om al sistemului antihristic, care l-a înnobilat şi cu oarecari distincţii bisericeşti. Apoi l-au rugat să intervină pentru ca creştinii să nu fie persecutaţi de extremiştii evrei. Biden nu ştia unde se găseşte, nu înţelegea care-i rostul prezenţei acelor bărboşi în jurul scaunului său, dar s-a vrut să credem că este viu, că acţionează, că îşi exercită funcţiile prezidenţiale în plinătatea puterilor sale fizice şi intelectuale. Farsă grosolană, praf aruncat în ochii lumii. Nu şi ai noştri.

Prezenţa lui Biden la Ierusalim a fost o repetiţie în vederea întronizării lui antihrist. Antihriştii vor să ştie cum se vor comporta oamenii atunci. E bine să ştim şi noi. Pseudo-patriarhul Ierusalimului va avea un rol de primă mărime, va fi prezent cu toată suita, şi-i va aşeza pe cap coroana de rege al universului. Nu va fi Teofil, va fi un urmaş al lui. Faptul că un patriarh zis ortodox îl va încorona pe antihrist, îi va conferi acestuia autoritate şi credibilitate. Amândouă vor fi false.

Cadavrul lui Biden începe să miroase. Mult nu-l vor mai putea ţine în funcţie. Omul ajuns Casa Albă printr-o fraudă nemaiîntâlnită în istoria lumii, îşi va sfârşi drumul pe care singur şi l-a croit încă din pruncia sa.

Presbiter Ioviţa Vasile

Comisia Europeană a propus ca cele 27 de state membre U.E. să-şi reducă fiecare consumul de gaz cu 15% din august 2022 până în martie 2023 sau cine mai știe până când, dar „Ţările Uniunii Europene încearcă să atenueze planul Comisiei Europene care le cere să utilizeze o cantitate mai mică de gaze, în timp ce Europa se pregăteşte pentru o iarnă cu incertitudini de aprovizionare, de la principalul său furnizor de gaze, Rusia” (Reuters).

După imensa și încă actuala gogoașă teroristă Covid-19 – născătoare și beneficiară a profiturilor de miliarde USD direcționate în buzunarele corporațiilor farmaceutice – arma biologică C-19 a fost temporar întreruptă de „Operațiunea Ucraina”. Pentru că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, au cam început să sară țăndări din – U.E. (nouă Uniune Sovietică), beneficiara unei asidue reclame deșănțate cu cearceaful stropit cu licurici galbeni. În vârful lagărului concentraționar U.E. se află instalată momentan o scorpie „reptiliană”, un hibrid nociv, o combinație diabolică dotată artificial și temporar cu puterea șarpelui boa și veninul cobrei regale. Ea crezându-se jalnic și hilar o Cleopatră a secolului al XXI-lea!

Ursula, numele uzual al scorpiei reptiliene cleopatriată, acea coruptă implicată în afacerea cu vaccinuri anti-sănătate și anti-supraviețuire (mai știm noi și pe câțiva de la noi, cu „comandant” cu tot) asvârle venin ori încotro își îndreaptă orificiul bucal și limba nebifurcată deocamdată. Va proceda la fel, nestingherită, ba chiar susținută pentru tembelismele repetate deși a demonstrat deja atingerea nivelului de incompetență. La prima „deraiere” de la ordinele primite va primi cunoscuta replică din „Othello” al marelui Will: „Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să moară!”… Și dacă nu vrea, i se dă o mână de ajutor, așa cum s-a întâmplat recent cu două paparude instalate ca șefi de guverne, doi flotanți, aruncați recent la tomberon. S-a apreciat că și-au atins limita menționată și „Out!”.

Bruxelles-ul a îndemnat ţările să reducă acum utilizarea gazelor, pentru a ajuta la umplerea depozitelor înainte de iarnă şi a avertizat că este probabilă o întrerupere completă a livrărilor gazelor rusesc. Dar planul U.E. s-a confruntat cu rezistenţa unui grup de guverne, unele fiind categoric împotriva reducerilor obligatorii, iar altele nedorind să lase Bruxelles-ul să le controleze consumul de energie. Spania, Portugalia, Grecia… au refuzat „Diktatul gazelor Ursulei”. „Nu există niciun motiv ca spaniolii și grecii să fie solidari cu Germania, Franța și Italia, care singure și-au creat dependența de gazele și petrolul din Rusia. Din lăcomie și prostie. România va refuza? Logic ar fi să refuze. Având însă în vedere modul în care „autoritățile” noastre s-au poziționat până acum, adică „ghiocel style”, mă tem că azi vom auzi că România e de acord, fără condiții și comentarii. Iar asta va fi însemnat o gravă încălcare a art.135 din Constituție, care obligă statul la protecția și utilizarea în interesul național ale resurselor naturale ale țarii” (Gh. Piperea).

Jalnic și revoltător „ghioceii” dâmbovițeni au acceptat cu osanale Diktatul terorist „Kälte und Dunkelheit” (Frig și Întuneric)[1], un fel de sosie revăzută și adăugită a „Nacht und Nebel” (Noapte și Ceață)[2] din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nimic nu este întâmplător, Noua Dictatura de la Bruxelles – „EU-Diktatur” – seamănă din ce în ce mai mult cu a celui de-Al Treilea Reich. Ba chiar o depășește în minciună și sadism.

Proaspătul re-numitul ca Ministru al Agriculturii – incomodul Daea – deranjează: vrea refacerea irigațiilor, vrea agricultură românească, dar asta nu place Occidentului, deci nu va sta mult în funcție. A vrut ajutorarea producătorilor români, demarase crearea unui lanț de magazine pentru aceștia, dar a venit un cretin care a spus: NU! „S-a terminat cu vremea gostaturilor!”… și le-au desființat

Remember

Nebunia globalistă a debutat cu „boala vacii nebune”, au urmat: gripa aviară, pesta porcină acum se vrea moartea vitelor, mâine a oilor, caprelor… dar cu dezaxații cum rămâne? Ni se recomandă „hrană proaspătă” cu greieri, lăcuste și alte delicatesuri globaliste marca Bill Gates & Gloabe-Asociații. Bine le-a răspuns Daea: „Nimeni nu-i poate obliga pe români să înlocuiască mâncarea noastră tradiţională cu feluri simandicoase preparate din lăcuste sau gândaci. […] Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc”.

Așteptăm cu nerăbdare de-bilderbergificarea celor ce se cred dumnezeii planetei.

Totul pentru noi! Nimic pentru voi, românii!

Ca o bomboană pe coliva românilor, Germania vrea gazele românilor. Cică ei și așa fac foc cu lemne iarna, deci n-au nevoie de gaze. „Ghioceii” dâmbovițeni o vor accepta și pe-asta. Nimic nou, vă aduceți aminte? Parcă mai ieri, alți „faraoni” U.E.-iști afirmau la fel de diktatorial: „Gazele din Marea Neagră nu sunt ale României, sunt ale U.E.!”. Pentru a împăca și capra și varza, propun ca din acest moment, românii să consume zilnic, en gros, cantități imense de fasole boabe, iar gazele rezultate să fie colectate în ambalaje etanșe și eliberate în toate localitățile Germaniei. Urgent! Gaze vreți, gaze vă dăm!

Ion Măldărescu

,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).

Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.

Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.

Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.

Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).

Presbiter Ioviţa Vasile

Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis(Ioan 17, 3).

Cunoașterea lui Dumnezeu în viața aceasta pământească aduce începutul și pregustarea vieții celei veșnice. Cunoașterea lui Dumnezeu este pentru noi viața veșnică cât mai suntem încă pe pământ. Dar ce este viața veșnică în veacul de apoi, ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit (I Corinteni 2, 9).

A nu te mai sătura de vederea lui Dumnezeu, a fi mereu cu Dumnezeu, întru uimire și bucurie de negrăit prin cuvânt, întru laudă și bunătate neîncetată – nu este aceasta viața îngerilor și a drepților din lumea cealaltă? Nu este viața aceasta întru cunoașterea lui Dumnezeu? Câtă vreme ne aflăm aici, pe acest pământ, așa cum spune Apostolul, vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față (I Corinteni 13, 12). Acum Îl cunoaștem pe Dumnezeu numai în parte, dar apoi Îl vom cunoaște întru totul.

Iată că nu ar trebui să socotim că omul ajunge la credința că Dumnezeu există undeva și într-un anumit fel, judecând toate după mintea sa. Omul acela Îl cunoaște pe Dumnezeu, care simte respirația vie a lui Dumnezeu în sine și în tot ceea ce se află împrejurul său; acela care, cu inima și cu mintea și cu sufletul, simte prezența măreață și înfricoșătoare a singurului Dumnezeu Adevărat, în firea și în viața sa personală.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006, pp. 295-296)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

– Părinte, ce este judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu?

– Judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu este îndelunga răbdare, care are înlăuntrul ei şi smerenia, şi dragostea. Dumnezeu este foarte drept, dar şi mult milostiv, şi milostivirea Lui biruieşte dreptatea Sa. Îţi voi da un exemplu, ca să înţelegi. Dacă un oarecare om nu a avut niciodată ocazia să audă despre Dumnezeu, unul ca acesta nu se va judeca potrivit cu starea în care se află, ci potrivit cu starea în care s-ar fi aflat dacă L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Pentru că altfel Dumnezeu nu ar fi drept. Dreptatea dumnezeiască are propriile ei relaţii matematice. Unul şi cu unul uneori fac doi, iar alteori două milioane.

– Părinte, cum se aplică dreptatea dumnezeiască unuia care greşeşte?

– Dreptatea omenească spune: „Ai greşit? Trebuie să fii pedepsit!”. Însă dreptatea dumnezeiască spune: „Recunoşti greşeala ta şi te pocăieşti? Eşti iertat”. Vezi, chiar şi de legea omenească este judecat cu indulgenţă unul care face o crimă, atunci când se pocăieşte cu sinceritate şi merge singur şi mărturiseşte fapta, deşi nu există nicio bănuială asupra persoanei lui. Şi dacă de oameni este judecat cu indulgenţă, cu cât mai mult de Dumnezeul Cel drept-judecător şi mult-milostiv.

Suntem în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu ne urmăreşte cu atenţie şi cunoaşte inima fiecăruia. Nu ne va nedreptăţi. Fiindcă există dreptatea dumnezeiască şi răsplătirea dumnezeiască şi Dumnezeu ne iubeşte – ceea ce este mai important decât orice – tot binele ce l-ar face cineva nu se pierde. De aceea este pierdut şi cu desăvârşire lipsit de minte cel care cere să fie îndreptăţit de oameni.

Am observat că atunci când omul este nedreptăţit şi pune în lucrare dreptatea dumnezeiască, Dumnezeu îl îndreptăţeşte chiar şi în această viaţă. Îmi aduc aminte cum în armată, după război, a venit generalul să împartă decoraţii. Eu lipseam în ziua aceea. Când a strigat numele meu a ieşit unul ce era din Tesalia şi a luat acela decoraţia. Ceilalţi militari n-au spus nimic, pentru că atunci te băga la închisoare dacă spuneai minciuni. Când a plecat generalul, acela s-a ascuns, pentru că ceilalţi l-ar fi omorât în bătaie. După ce m-am întors, se temea şi de mine. M-a luat pe de-o parte, m-a luat pe de alta, apoi mi-a spus: „Să mă ierţi, am făcut asta şi asta”. „Bine ai făcut că ai luat-o, i-am spus. Ce aş fi făcut eu cu ea?”. O purta după aceea la defilări. După patruzeci de ani vine aici la mănăstire mareşalul Armatei Întâia din Tesalia şi-mi aduce o decoraţie a lui Alexandru cel Mare. Când am văzut-o, mi-a venit să râd. După patruzeci de ani! M-a impresionat următorul lucru: acel soldat era din Tesalia, din Tesalia a venit şi mareşalul. Vedeţi cum se întâmplă? Atunci când cerem să ni se facă dreptate, le pierdem în cele din urmă şi pe cele de aici, dar şi cele pe care ni le pregăteşte Hristos pentru cealaltă viaţă, dacă nedreptăţim pe alţii. Adică pentru lucruri de nimic le pierdem pe cele mai importante, pe cele veşnice. Cele de aici, fiind oricum fără valoare, ce vom face cu ele?

(Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Nepomenitorii sunt nişte răzvrătiţi, o minortate aflată în afara Bisericii. Aşa spune propaganda ecumenistă mincinoasă. Oare? Aşa să fie? Haideţi să ne lămurim.

1.Avem circa 56 de arhierei ecumenişti în Ţară şi în diaspora………..……….56

2.Fiecare are, în medie, 15 ecumenişti în subordinea sa (vicari, consilieri, inspectori, secretari, bagători de seamă, aşadar  56 x 15 =……………………..840

3. 200 de protopopi + 200 de secretari ai  lor……….………………………….400

4. Circa 300 de stareţi şi stareţe devotaţi nebuniilor ecumeniste………………300

5. Cam 1000 de cadre didactice din Seminarii şi Facultăţi Teologice…………1000

6. Alţii……………………………………………………………..…………..1000

TOTAL………………………………………………………………………..3596, 3600 prin rotunjire.

Acesta ar fi numărul ecumeniştilor care paraziteaza, tulbură şi subminează viaţa Bisericii Ortodoxe Române din interiorul ei. Am fost generos în evaluarea lor. Să vedem cum e cu nepomenitorii. Simplu:

1.15 preoţi nepomenitori + un diacon. Nu-i socotim aici pe cei pe care Staicu Ioan Ciprian, agentul securist infiltrat al patriarhiei i-a amăgit şi i-a abătut de la calea mărturisirii adevărului. Vor fi şi ei vreo 15.

2. Câteva sute de mii de credincioşi  îngrădiţi de erezie, care i-au urmat pe preoţi. Menţionăm că nişte milioane de credincioşi petrec în neştiinţă, deoarece preoţii care-i ,,păstoresc’’ refuză să la le vorbească despre situaţia grea în care se află Biserica noastră.

3.Adevărul. Adevărul Dumnezeiesc Veşnic şi Neschimbător. Este greşit să zicem că Adevărul e de partea noastră. Noi să ne străduim să stăm neclintiţi de partea Adevărului. Aceasta e cheia mântuirii noastre. Pentru că Adevărul nu e o noţiune abstractă, e O Persoană, e Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întrupat în istorie.

Concluzii: Ecumeniştii se află într-o minoritate înspâimântătoare faţă de cei care s-au îngrădit de ereziile ecumeniste. Ei însă deţin controlul asupra tuturor bisericilor şi mănăstirilor noastre şi asta le dă iluzia că ar fi stăpâni ai Bisericii. Nu sunt nici stăpâni, nici slujitori.

Sunt trădătorii ei.

Presbiter Ioviţa Vasile

Forţa aceasta demon­ică, ce stăpâneşte lumea la ora actu­ală, se întrece, într-adevăr, prin metode care se con­cen­trează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la ori­zon­tul acesta ome­nesc nu sunt altceva decât metode de dis­trugere a vieţii umane. Aceste mijloace de otrăvire a omu­lui sunt aşa de put­er­nice şi înrădăci­nate încât nu le mai poţi sta înainte.

Au apărut toate sis­temele aces­tea de ali­men­taţie, care sunt puse la dis­pozi­ţia omu­lui de la mic la mare, fără echivoc, tot cu scopul de a-l dis­truge şi mai ales pe copil cât este de mic, din faşă dacă s-ar putea. Dar îmi spunea un cerc­etător din Amer­ica, că de la 4, 5 ani copiii sunt expuşi la cele mai mari peri­cole prin aceste vac­cin­uri ce provoacă boli care atacă organ­is­mul din ce in ce mai mult până la vârsta de 15–20 de ani, deci ele nu au nea­părat un efect ime­diat.

Acum vin şi iţi răs­toarnă toate aceste val­ori în care tu ai cres­cut: nu mai este brânza bună, nu mai este oul bun, nu mai este carnea bună, nu mai e fasolea bună, nu mai e toată recolta agri­colă buna. Şi mă întreb eu: Ei, bine, dacă omul nos­tru a trăit sănătos până în jurul a 70 de ani – 80 de ani, cum poate veni omul acesta mod­ern cu atâta igno­ranţă să schimbe val­o­rile unui om care a reuşit să trăiască cu atâta vital­i­tate în atâta muncă până acum? E sufi­cient să iei o sin­gură zi din vara unui ţăran de-al nos­tru, care stă 24 de ore cu coasa în mână şi trage cu tot efor­tul, bea apă asta de izvor şi măn­âncă ce poate şi el pe lângă cei 4, 5, 6 copii pe care îi are acasă şi îşi duce viata totuşi atât de sănătos şi plin de energie şi să vezi care este de fapt real­i­tatea lucrurilor.

Dar vine omul mod­ern cu tehnica lui şi întoarce lumea. Copilul nos­tru firav, copilul pri­căjit, bea coca-cola, poate dacă are un lapte la 3 zile, sau o săp­tămână, dar în mai tot restul tim­pu­lui este supus la cen­zura asta ali­men­tară, încât ajunge să fie la un moment dat ca un cobai al soci­etăţii. Ei vin cu tehnica asta, care chipurile îi pre­lungeşte viaţa, dar de fapt el îi scurtează viaţa, făcându-l rudă cu toate bolile posi­bile din lumea aceasta.

Pe lângă fap­tul că viaţa bietu­lui român îi este ata­cată, prin fabrici şi în uzine, în mine, în toate locurile aces­tea grele de muncă pe care le suportă săr­manul, i s-a mai adău­gat şi această sub­nu­tri­ţie, iar în tim­pul liber pe care îl mai are, cască gura la tele­vi­zor, o altă odraslă a mod­ernismu­lui, la cal­cu­la­tor, de unde îşi culege toate infor­maţi­ile min­ci­noase ca să îşi poată cârpi toată nenorocita asta de viaţă. Pe câtă vreme omul nos­tru de alta­dată – sănătos, voinic, cu casa lui, cu copiii, cu soţia lui, acolo săr­bătoreau sănătoşi şi feric­iţi zilele de duminici, săr­băto­rile mari: Paşti, Crăciun, Sfânta Maria, Boboteaza – în toata această vreme colab­ora creştinul cu harul lui Dum­nezeu pe pământ, care îl făcea pe om să trăiască în toata ener­gia şi spir­i­tu­al­i­tatea lui, într-o dimen­si­une reală a exis­ten­ţei.

Este greu să porneşti acum de la o cerc­etare mai amănun­ţită ca să îţi dai seama de unde şi încotro merge lumea aceasta în declinul ei şi până unde merge şi cât mai rezistă omul să ducă povara aceasta, ca să mai poata avea o mul­ţumire sufletească în ceea ce face. Pen­tru că toate tend­in­ţele care vin asupra noas­tră nu au alt scop decât dis­trugerea şi pierzarea noas­tră ca spetă umană. Nu se mul­ţumesc numai să ne per­vertească sufle­tul prin patimi, ci vor să dis­trugă cu ură şi orice suflare de viaţă. De acum omul să se aştepte la boli, la cat­a­clisme, cum a fost acum cu 100–200 de mii de oameni morţi în urma cutremu­ru­lui din Haiti, pen­tru că ei inten­ţionează să provoace o încăier­are între state, ast­fel încât, să izbuc­nească, fer­ească Dum­nezeu, un război mon­dial, prin care să dis­trugă cea mai mare parte din omenire.

Ceea ce este intere­sant este că toţi cei care par­tic­ipă la maşina aceasta de dis­trugere, nu îşi pun şi ei între­bări: cât vor mai trăi în fond, dacă dis­trug tot ce este în jur ca să trăiască numai ei ca neam? Până unde vor merge şi cât cred că vor trăi? Căci întot­deauna groapa pe care o sapi altuia, tu cazi sin­gur în ea. Dar cu toţii vor cădea în ea, toţi care fac aceste greu­tăţi omenirii, întregii cre­aţii a lui Dum­nezeu, pen­tru că aici este ţinta.

Eu am mai spus-o şi o repet: sin­gura solu­ţie este întoarcerea la tra­di­ţie şi ieşirea din soci­etatea aceasta mod­ernă, puţin câte puţin, aşa uşor. Să revenim la vechile obi­ceiuri ale strămoşilor noştri, la cul­ti­varea unui petic de pământ, pen­tru că şi firea însăşi ne va veni în aju­tor. Firea român­u­lui nu poate fi fal­si­fi­cată decât foarte greu, pen­tru că omul nos­tru are o fibră foarte sănătoasă şi put­er­nică.

(Extras din nterviul realizat de Monahia Fotini, la 18 ianuarie 2010, de prăznuirea Sfinţilor Athanasie şi Chiril)

sursa atitudini.com

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.

Așa este. Fiecare faptă a noastră, pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, și fiecare virtute are nevoie de discernământ. Discernământul este sarea virtuților. De aceea și Hristos ne spune în Evanghelie: „Orice jertfă va fi sărată cu sare”. Să ne gândim, de pildă, de cât discernământ are nevoie asceza! Omul trebuie să aibă în vedere puterile pe care le are, și starea lui duhovnicească etc.

Căci, dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poți face nimic, iar acest lucru va fi spre paguba întregii tale vieți duhovnicești. De aceea, Părinții spun că tot ce este peste măsură este de la diavol. Pentru Cuviosul Paisie cel Mare, de pildă, care putea să postească chiar și douăzeci de zile, nu era o exagerare când ținea adesea post negru de trei zile. Însă unul căruia îi tremură picioarele și nu poate posti cele trei zile (se referă la primele trei zile din Postul Mare, când nu se mănâncă și nu se bea nimic) nici măcar o dată pe an, dacă ar voi să țină mereu post negru, aceasta ar fi o exagerare, adică de la diavol.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 311)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Omilia rostită de Sfântul Luca al Crimeei la 16 aprilie 1948. Pe atunci era Arhiepiscop de Simferopol. Textul original tradus aici este preluat din colecția de omilii a Sfântului Luca al Crimeei „Grăbește-te să-L urmezi pe Hristos” (Спешите идти за Христом).

Adesea, foarte des, auzim spunându-se că vremurile noastre sunt cu greu prielnice pentru realizarea mântuirii noastre și că dacă ai fi trăit în vremurile Sfinților Apostoli, desigur ai fi devenit sfânt, ca ei. .
Te-ai gândit vreodată la situația în care s-au aflat Apostolii și toți contemporanii Domnului nostru Iisus Hristos? Te-ai gândit la ceea ce ei nu și-au putut imagina: cine a trăit cu ei, ce a propovăduit însuși Fiul lui Dumnezeu înaintea lor? Desigur, toți L-au privit ca pe un Profet; unii L-au considerat un mare Prooroc; dar numai Sfântul Petru l-a numit Fiul lui Dumnezeu. Când Domnul nostru Iisus Hristos i-a întrebat pe Apostoli cine credeau ei că este, Apostolul Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Și acest răspuns a fost atât de uimitor, atât de profund, atât de excepțional, încât Domnul a răspuns: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mat. .16;17). Fericiți sunteți, că ați primit această revelație de la Însuși Tatăl Ceresc.

Deci să nu credeți că dacă ați fi trăit în zilele Sfinților Apostoli, ați fi fost curați și sfinți, căci știm că mulți oameni nu au crezut în Hristos, L-au defăimat, L-au urât și L-au răstignit. De ce crezi că ai fi fost tu printre cei care au crezut în El și nu printre cei care l-au dezonorat pe Hristos?
Să nu vă închipuiți, deci, că timpul Apostolilor a fost mai favorabil mântuirii decât este timpul nostru. Nu spune: „Ah, dacă am fi trăit în vremea în care marii părinți ai Bisericii, postitorii, eroii rugăciunii și pustnicii își duceau podvig-ul, când străluceau în biserică marii luminatori, sfinții lui Dumnezeu. !”. Să nu credeți că acelea au fost vremuri mai ușoare și mai favorabile decât astăzi. Dimpotrivă, a fost mai greu și mai dificil decât în ​​vremurile prezente, pentru că erau atunci mulți hristoși mincinoși, tot felul de eretici, care au abătut oamenii de pe calea mântuirii și i-au condus pe mulți, la înșelarea lor. Dacă ai cunoaște istoria Bisericii, nu ai spune că vremurile în care cei Trei Mari Sfinți Dascăli, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, și-au purtat lupta ascetică au fost un timp propice pentru mântuire. Dacă ai ști ce vremuri grele și îngrozitoare au fost, ce furtună a năvălit atunci în Biserică, cât de multe erezii au sfâșiat-o, câte persecuții și chin au trebuit să sufere acești Trei Sfinți și mulți alții, atunci ai ști că timpul acela a fost departe de a fi favorabil mântuirii. Dimpotrivă, timpul nostru este foarte favorabil mântuirii, pentru că ce face mântuirea noastră, care ne călăuzește pe calea lui Hristos, ce ne face copiii lui Dumnezeu? De multe ori am spus că este calea suferinței, că cineva își poate salva sufletul doar pe calea suferinței, iar timpul nostru este tocmai cel al suferinței, al suferinței celei mari. Așadar, este un timp prielnic și nu trebuie decât să îndurăm aceste suferințe, așa cum creștinii trebuie să le îndure dacă vor să fie mântuiți.

Prin urmare, nu este nevoie să ne amintim vremurile trecute și să le binecuvântăm, blestemând timpul prezent. Trebuie știut că în orice moment și în orice loc, oamenii care caută cu adevărat mântuirea o pot găsi. Este suficient să căutăm mântuirea cu toată puterea noastră, cu toate fibrele sufletului nostru, să căutăm să-L urmăm pe Hristos, să împlinim poruncile Lui. Și dacă ești înconjurat de un număr mare de oameni care Îl resping pe Hristos, oameni răi, chiar și cei care îl defăimează pe Hristos, înseamnă că El îți aparține ție, ție cel pe care Apostolul Petru l-a numit „un neam ales, o preoție împărătească” (1 Pi. .2,9), care să strălucească în fața celor răi prin credința ta, curăția ta, sfințenia ta. Acest lucru necesită muncă constantă și neobosită.

Vedeți câte sunt acum lângă gară și în spatele stației, vagoane răsturnate, epave de vagoane și locomotive; vezi munții aceia de fier ruginit? Iată, moartea fierului, care moare, pentru că rugina îl devorează. De ce corodează ea fierul ? Pentru că este neglijat, nu se mai folosește, vagoanele sunt cam abandonate, nimănui nu-i pasă de ele. Ei bine, aceasta este imaginea sufletului tău dacă rămâne în pasivitate, în totală neglijare a mântuirii lui, imaginea a ceea ce dacă nu ne îndreptăm veșnic spre bunătate, puritate și sfințenie, vom fi ca o bucată de fier vechi, dar atunci nu rugina ne va acoperi sufletele, ci cel mai rău: moartea. Moartea duhovnicească va lua in stăpânire sufletul neglijent. Mișcarea este o lege generală a naturii: acolo unde nu există mișcare, există moarte. Toate forțele sufletului tău trebuie să se afle într-o mișcare nestăpânită și continuă, trebuie să fie în acțiune constantă, trebuie să tindă spre Hristos, trebuie să nădăjduiască spre Împărăția lui Dumnezeu. Este necesar ca sufletul să fie curățit de focul suferinței, așa cum fierul este curățit de rugină prin foc, căci se transformă prin topire în foc.

De asemenea, știi că sufletul tău nu va fi acoperit de umbra morții atâta timp cât toate forțele duhului tău, toate sentimentele tale sunt îndreptate către nevoia de a merge înainte, înainte, înainte, de a alerga, de a fugi, mereu înainte, precum Apostolul Pavel care s-a străduit să meargă înainte; să avanseze, fără să-și amintească de trecut, tot mereu înainte, înainte, înainte. Lasă-ți duhul să rămână permanent în căutarea constantă a lui Hristos, și atunci vei moșteni mântuirea!

Sursa: http://www.lalorgnettedetsargrad.gr/2022/07/22/saint-luc-de-crimee-si-nous-avions-vecu-aux-temps-des-apotres/

Traducere din limba franceză: Dr. Gabriela Naghi

Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.

Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită diavolul de viu. Ci, mai mult, mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu să te izbăvească de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti, ca să nu cazi şi tu în acelaşi păcat. Ci, mai bine, să zici: „Eu mai rău sunt şi azi e rândul aceluia, iar mâine, al meu.”

Să ştii că dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, şi nepătimire, adu-ţi aminte de moarte totdeauna şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavol şi vei cădea într-un păcat, mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi pocăinţă şi să pui iarăşi început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine. Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărî, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul.

Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căuta la faţa frumoasă şi cu bun chip. Înfrânarea gândului se arată atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el. Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul şi cu suspine şi cu lacrimi să strigi către Stăpânul Hristos şi să zici: „Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu cu darul Tău în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul care mă biruieşte, biruieşte-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alină-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.”

Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ. Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa îţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului. Dumnezeului nostru slavă!

Sursa: Sfântul Nil Pustnicul – „Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 305 – 306.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Un student la Teologie este chemat, într-o bună zi, la cancelaria Facultăţii şi i se spune că urmează să plece la o reuniune ecumenistă în Australia. Ce-am putea înţelege din asta? Că omul este merituos şi e firesc să fie recompensat pentru strădaniile sale.

În timpul studenţiei  are posibilitatea să călătoarească în vreo 15-20 de ţări ale lumii. Ce-i rău în asta? Nimic. Doar că banii vin de undeva. Şi nu sunt puţini. Nu vin de la familie, nici din munci prestate în vacanţe, nici din împrumuturi bancare. Odată şi-o dată va trebui să fie returnaţi. Nu cash, ci sub formă de servicii, când va sosi scadenţa. Noi te-am finanţat – al nostru eşti.

Studentul nostru a terminat Facultatea, a fost hirotonit diacon, apoi preot celib. După ce a trecut pe lângă câteva mănăstiri, a fost călugătit. Avem aşadar un ieromonah în toată regula, după toate Canoanele.

Nu trece mult, e ales – ştim de cine, de finanţatori, fireşte – apoi hirotonit, în treapta episcopală şi ocupă o funcţie de episcop vicar. Stă omul ce stă pe acest scaun, apoi nu se înţelege cu episcopul titular şi se pune problema să plece din funcţia pe care cu onor o ocupa. Unde?

Undeva, într-un loc unde să fie el jupânul, fără  concurenţă, fără dispute sterile. Asta presupune să înfiinţăm o nouă episcopie. Păi, hai s-o înfiinţăm, că nu e mare lucru. Spunem şi noi că trebuie să îmbunătăţim activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi pentru asta se impune să…să… Iată-l pe împricinat instalat, cu toate onorurile, în scaunul episcopal nou creat. Să-i fie de bine, am zice noi. Să stăpânească sănătos domeniul peste care tocmai a fost făcut suveran.

Mai trec nişte ani şi apar imagini cu nişte masoni reuniţi în catedrala episcopală a arhiereului nostru! Nicio reacţie din partea episcopului. Acum chiar e timpul să ne punem nişte întrebări, dar ştim că nimeni nu ne va da răspunsurile adevărate. Şi-atunci, ne mulţumim cu ceea ce am văzut şi auzit (cu urechile noastre, evident).

Dumneavoastră aţi înţeles, desigur, despre ce este vorba.

Presbiter Ioviţa Vasile

– Când este sfântul căruia-i porţi numele, să te duci la biserică, să asculţi Sfânta Liturghie, să te împărtăşeşti, dacă eşti spovedit. Dacă poţi, fă oleacă de pomană la tine acasă, la câteva suflete amărâte. Vine o bătrână la mine nu de mult: „Părinte, scrie acolo!” „Ce să pun, mătuşă?” „Pune pe Ghiţă, pe Costicuţă, pe Tincuţa, pe Neluţu…!”

„Mătuşă hăi! Unde ai găsit tu nume de sfinţi de ăştia? Eu am îmbătrânit în mănăstire, şi de sfântul Ghiţă n-am auzit. Unde ai găsit pe sfântul Costicuţă? În calendar nu-i, în Prolog nu-i, în Minei nu-i, în Penticostar nu-i, în Triod nu-i. De unde l-ai scos?”. „Nu, nu. Aşa-i cheamă!” „Fugi, mătuşă de aici! Îţi baţi joc de slujbele Bisericii?”

Nu Ghiţă, ci Gheorghe l-a chemat; nu Costicuţă, ci Constantin, că „sfântul Costicuţă” nu există sau Costăchel sau Costache cum îi zici tu acasă; şi „sfânta Tincuţa”. N-am auzit de când sunt de „sfânta Tincuţa” sau Catrina sau Catinca. Sfânta Ecaterina, marea muceniţă, fiică de împărat. I-am văzut sfintele moaşte la Muntele Sinai în sicriu de aur. Aşa, când veniţi cu pomelnic, să nu puneţi nume de acestea, că vă bateţi joc de sfinţii lui Dumnezeu. Cum să scriu eu aşa, că trebuie să scot părticele? Părticica n-o pot scoate decât pentru un nume ortodox. Să ştiţi! Eu vă spun. Nu mă interesează că aveţi ciudă pe mine. Eu sunt un putregai; mâine sunt în groapă, dar să nu ziceţi că n-aţi auzit şi nu v-am spus!

– Se pot pun două nume la botez?

– Nu se pun două nume la botez în veac. Numai unul şi ortodox! Niciodată să nu puneţi două nume la copii. Unul şi ortodox! Că părticica este pentru un suflet, nu pentru două. Aşa este!

Mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Aşa să vă văd în rai, mamă, pe toţi! Pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci! Toti să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi, mamă!

Dacă aş avea eu un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului… Acolo! Ştiţi voi cât de frumos este acolo? Vai de mine! Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria)

Text ales şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Ca să nu se creadă de cineva că numai pe cele bune le menționăm, deși nimic nu este absolut în lumea aceasta, consemnăm și al doilea subiect, un fapt care s-a petrecut cu cinci ani mai înainte de venirea mea în Mănăstire și cunoscut de toți părinții de atunci.

Era 25 Noiembrie 1905 și la masa de seară se citea de către fratele rânduit Viața Sfintei Ecaterina. Dar s-a întâmplat să sfârșească citirea înainte de terminarea mesei părinților și citețul neștiind de unde să completeze citirea, unul dintre frații cei mici și simpli, Neofit cu numele, i-a spus să pună completare de la Sfântul Mercurie. La aceasta, bătrânul Simeon, care de mulți era tipicarul Mănăstirii, biruit fiind de mânie pentru intervenția monahului Neofit în drepturile sale, a rostit înaintea tuturor cuvântul „Taci!”, spre uimirea tuturor fraților și, poate, și a lui însuși, dar mai ales a lui Neofit, care numai din iubire de frați se grăbise să-l ajute pe fratele, iar nu cu intenția să-l disprețuiască pe tipicar.

Nu au trecut cinci minute și frații s-au ridicat de la masă. În timp ce citețul spunea rugăciunea de mulțumire, bătrânul Simeon a căzut pe pardoseala trapezei ca lovit de trăsnet și s-a sfârșit de stop cardiac, spre mâhnirea tuturor, dar și spre uimirea frățimii. Și a căzut frică și cutremur peste toți, aducându-și aminte de cuvintele Domnului, Care spune: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, căci zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd Fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[1]. Nu cunoaștem judecata lui Dumnezeu în acest caz, însă cred că nemărginita Sa milostivire a urmărit două lucruri: mai întâi – să-i înțelepțească pe ceilalți frați, iar în al doilea rând – pedepsirea și ispășirea păcatelor celui ce a disprețuit.

După mărturia obștească, tipicarul Simeon era întru toate bun, înțelept, cinstit, evlavios și un râvnitor scrupulos al rânduielii bisericești, însă era aspru cu frații. În scurt, îi lipsea untdelemnul, ca și la fecioarele cele nebune. De multe ori îl asuprim pe sărac, pe bolnav și credem că nici o primejdie nu ne vine din aceasta și nu știm că suspinul și durerea lor sunt duse îndată la tronul Domnului Savaot, Care a spus: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”[2].

Sursa: Arhim. Gavriil Dionisiatul (+1983), Lavsaiconul Sfântului Munte.

[1] Matei 18, 10; [2] Matei 25, 40.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Înțelepții Sionului, adică liderii cei mai importanți ai evreimii, cei care au puterea de a decide în marile probleme ale evreimii. Încă din secolul al XIX-lea a devenit evident că problemele evreimii au anvergură planetară, privind practic soarta întregii omeniri.

Pornim de la un adevăr indubitabil: revoluția bolșevică din Rusia, din toamna anului 1917, este integral opera unor evrei, unii mari finanțiști, alții mari specialiști în manipularea publicului – alde Lenin și Troțky, în organizarea de atentate teroriste etc. Efectele instaurării bolșevicilor la guvernarea Rusiei sunt și ele cunoscute: au dat peste cap rânduielile milenare ale planetei, sub pretextul luptei de clasă, al luptei dintre exploatați și exploatatori. Au fost declarați clasă parazitară toți cei care se aflau în pătura suprapusă a societății: aristocrația, burghezia, țărănimea înstărită, intelectualitatea, cei care ajunseseră într-o situație materială mai bună prin merite personale sau ale părinților. Aceștia trebuiau să-și piardă privilegiile câștigate, de cele mai multe ori, prin muncă și talent. Și în primul rând trebuiau să-și piardă proprietățile private, prin naționalizare, prin trecerea averilor în proprietatea socialistă, a întregului popor. Pierderea moșiilor și a întreprinderilor, oricât de mici, însemna desființarea clasei suprapuse ajunsă la anumite privilegii prin talent, muncă sau moștenire. Aceasta a fost opera înfăptuită în numele ideii comuniste.

În Europa comunismul a durat până în toamna anului 1989, an de aniversare a Revoluției Franceze, altă mare cacealma a istoriei fraudate, în care amestecul evreiesc este mai puțin evident. Paravanul a fost masoneria. Dar există o continuitate între Paris 1789 și Petrograd 1917, asupra căreia nu insistăm.

Scopul nostru este să punem în evidență o informație peste care am trecut ușor cu vederea în urmă cu aproape 30 de ani.

Este vorba de o mărturie involuntară pe care a făcut-o Wilhelm Filderman, lider al evreilor din România și personalitate de prim rang în comunitatea mondială a evreimii. Pentru evreii din America conta ca fiind „cel mai important evreu din Europa”. Este foarte probabil să fi avut acces la discuțiile și deciziile luate la nivelul cel mai select al evreimii: înțelepții Sionului…

De la acest nivel de responsabilitate Wilhelm Filderman face în anii 1950 o dezvăluire senzațională: comunismul va mai dura câțiva ani doar, cel mult 30-40.

Această dezvăluire o face însă într-n cadru restrâns, într-o împrejurare benignă și ușor de trecut cu vederea: Filderman lasă secretarului său particular de la Paris, tot evreu plecat din România, sarcina de a se ocupa de soarta Jurnalului său, ținut de-a lungul vieții, jurnal cu informații extrem de importante pentru România în care Filderman a trăit aproape toată viața. Drept care intenția lui Filderman a fost ca Jurnalul să ajungă în posesia ACADEMIEI ROMÂNE.

Nota bene: Wilhelm Filderman este evreul cel mai important care neagă holocaustul din România, așa cum neagă și caracterul anti-semit al guvernării mareșalului Ion Antonescu. Jurnalul său este sigur că face dovada acestor adevăruri incomode pentru evreii sioniști.

Și acum urmează detaliul cel mai important: așadar, cu limbă de moarte, Filderman lasă executorului său testamentar obligația de a depune la Academia Română prețiosul manuscris numai după ce în România nu vor mai fi la putere comuniștii! Cu alte cuvinte Filderman a mizat pe faptul că secretarul său, binișor mai tînăr, va apuca căderea comunismului!

Așadar, Filderman știa sigur că regimul comunist din România nu va mai dura mult! România însă nu putea să scape de comunism decât într-un context cel puțin european, odată cu celelalte țări comuniste din fostul lagăr sovietic, odată cu însăși Uniunea Sovietică. Filderman știa că în aceste țări regimul comunist va sucomba în curând!

De unde știa asta Filderman? De la calitatea sa de lider evreu de grad înalt!

Noi, amărîții de noi, trăitori în lagărul comunist, eram îndoctrinați cu ideea că societatea capitalistă este pe ducă, că viitorul aparține dictaturii proletare, comunismului. Nu vedeam nici o șansă să cadă regimul comunist, cel mult visam ca acesta să capete „o față umană”, ceea ce se și întâmpla. Încet-încet, excesele iudeo-bolșevice erau îndepărtate și lucrurile începuseră să se normalizeze. Nu ne prea dădeam seama, căci propaganda anti-comunistă, organizată tot de evrei, ne manipula și ne controla în toate atitudinile posibile, pregătind „revolta” anti-comunistă din toamna anului 1989, când, dintr-un loc necunoscut, a venit dispoziția „la loc comanda” în materie de comunism! Asta după ce, vreme de câteva decenii, 1917-1989, milioane de oameni nevinovați au plătit cu viața, cu libertatea, cu demnitatea lor experimentul comunist.

La ce a fost necesar acest experiment? Și de ce s-a renunțat la el? Cumva pentru că un anumit scop fusese atins?

Așa se pare și, pentru persoane mai informate, ne amintim mărturia altui evreu informat, un mare rabin, rabinul Reichorn din Praga. O mărturie care merită reținută și analizată cu toată atenția. S-o punem în chenar:

Rabinul Reichorn din Praga, la 1896, despre planul de iudaizare a proprietăţilor funciare:

«în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră».

Mai deslușit spus, în strategia Sionului a acționat încă din secolul al XIX-lea o strategie politică care va promova „în numele justiţiei sociale şi a egalităţii”, adică în numele ideii comuniste, ideea ca „marea proprietate să fie împărțită la ţărani, țărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă”, adică băncilor evreiești, „devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră”.

„Noi vom fi marii proprietari și puterea va fi a noastră!”

Deci acesta a fost scopul instaurării comunismului, dar și al căderii comunismului! Instaurarea comunismului a dus la des-proprietărirea celor ce, în termeni bolșevici, exploatau, ca proprietari, clasa muncitoare, inclusiv țărănimea săracă. Proprietatea privată a fost desființată de comuniști în folosul proprietății publice, a tuturor și a nimănui. În comunism proprietatea nu mai era a proprietarilor de drept, dar nici a evreilor, era impersonală, a poporului. Comunismul, proiectat de evrei, nu era decât o etapă a procesului de instaurare a puterii mondiale a evreimii. Mai era nevoie de un transfer al proprietății publice în folosul unor persoane private! Ceea ce nu se putea petrece sub un regim comunist!

Transferul de proprietate se putea face numai prin restaurarea proprietății private, iar principiul proprietății private, legitimarea ei, nu se putea face în comunism. Evreii, ca să devină „marii proprietari”, aveau nevoie de abandonarea comunismului și revenirea la respectul pentru proprietatea privată. Revenira la situația de dinaintea instaurării regimului comunist!

Aparent, aceasta a însemnat un act de dreptate: restituirea proprietăților deținute înainte de naționalizare, ceea ce s-a legiferat imediat după căderea comunismului. Numai că restituirea proprietăților s-a făcut incomplet, haotic, iar odată cu vechii proprietari au apărut și proprietari noi, care au profitat de meandrele legilor și au devenit mari proprietari funciari, mari întreprinzători industriali, economici, principali beneficiari ai revenirii la societatea capitalistă.

Cazul României este concludent: românii, deși re-împroprietăriți după 1990, nu mai stăpânesc decât o mică parte din fondul funciar, restul a fost acaparat după 1990 de investitori străini, majoritatea evrei, cum tot evreii dețin majoritatea capitalurilor din economie, direct sau prin interpuși! Evreii au ajuns marii proprietari și puterea este a evreilor!, putem conchide. Conform planului multi secular la care au lucrat cu o abnegație fantastică. Jos pălăria! Sunt demni de toată admirația!

Inteligența evreilor este vestită, iar istoria recentă o dovedește cu prisosință. Au avut inteligența de a imagina un proiect realizabil prin care să dobândească o putere fără egal în istorie! Cui i-ar fi trecut prin minte un asemenea plan și cine s-ar fi înhămat, câteva generații la rând, la un asemenea proiect?!

Numai că în plan politic există două tipuri de inteligență care, de obicei se exclud: inteligența de a ajunge la putere și inteligența de a folosi această putere într-un mod folositor, util, benefic. Evreii, lucrând mult pe ascuns, în clandestinitate și deseori uzând de procedee ilegale și imorale, incorecte, au ajuns la bogăție, la putere, controlează în mare măsură destinele planetei. Au ajuns la guvernare!

Ajunși în această postură ei trebuie să renunțe însă la clandestinitate, la diversiuni, la minciună, la practici incorecte. Societatea trebuie condusă în mod transparent și eficient! Talentul, inteligența de a conduce, de a guverna, este cu totul altceva decât talentul de a ajunge la guvernare. Guvernarea este ora adevărului.

Este vorba de diferența dintre a demola și a edifica. E nevoie de inteligență și pentru a distruge, pentru a găsi punctele slabe ale adversarului, pentru a le exploata.

Când ajungi însă la putere, când ajungi să guvernezi, viclenia nu mai este bună la mare lucru. Guvernarea se face la lumina zilei, în văzul și pe înțelesul tuturor. Inteligența de a guverna, de a edifica, se pare că evreii nu o au! Au știut să dobândească puterea, au știut să-și distrugă adversarii, concurenții la dobândirea puterii, dar nu știu să folosească puterea într-un mod onorabil, benefic pentru omenire. De aceea această planetă, această omenire a ajuns în starea de degringoladă din ultimele decenii, stare de derută, de nesiguranță. Este efectul prezenței unui număr tot mai mare de evrei în conducerea planetei!

Ne aducem aminte de o întâmplare din primii ani de după 1990. La sediul Agerpres am participat la o întâlnire quasi-oficală cu o delegație de parlamentari chinezi. La un moment dat s-a ajuns și la întrebarea: voi, acolo în China, de ce nu ați renunțat la comunism? De ce mai aveți un partid comunist la conducerea țării?

Răspunsul a fost de neuitat: În China nu am renunțat la comunism deoarece în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există niciun evreu!…

De reținut, legat de acest subiect – rolul evreimii în destinul omenirii, și altă părere, tot a unui evreu, exprimată în urmă cu aproape 100 de ani și deja uitată, nu are nicio circulație în mentalul public contemporan. Sperăm să o (re)punem în circuitul public de idei. Marcus Eli Ravage, text publicat în „Century Magazine”, Februarie 1928. Îl transcriu cu o ușoară stilizare, cu speranța că îi voi spori puterea de circulație. Merită:

Voi, creștinii, încă nu ați început să vă dumiriți cât suntem de vinovați față de voi! Nici până azi nu ați priceput că noi, evreii, suntem intrușii. Noi suntem subversivii. Noi v-am distrus lumea în care erați obișnuiți să trăiți, v-am pervertit idealurile, v-am schimbat destinul, am făcut ravagii în lumea și în viața voastră.

Noi am fost la originea nu numai a ultimului mare război, ci și la toate revoluțiile majore din istoria voastră. Noi am adus dezbinare, neînțelegeri, confuzii și frustrări în viața voastră privată și publică, și asta facem în continuare. Nimeni nu vă poate spune cât timp vom continua așa! Cine știe ce destin măreț și glorios ați fi avut dacă noi v-am fi lăsat în pace!”(s.n.)

…Dacă noi v-am fi lăsat în pace!

Distribuie!

 (Preluare de pe blogul Ion Coja)

Sionistii se pregătesc să pună întreaga lume sub presedentia Națiunilor Unite (ONU) sub conducerea unui singur om, antihristul, pe care îl vor pune în funcția de președinte al ONU. Deocamdată, cea mai înaltă poziție la ONU este funcția de „secretar general”. Locul presedintelui ONU este vacant, ca sa poata fi ales primul, dar si ultimul presedinte.

Antihristul va fi ales presedinte al ONU cand va veni vremea pentru a fi propulsat ca guvernator al intregii lumi. Cand natiunile lumii vor fi pregatite printr o criza multipla de proportii pentru o forma unica mondiala de guvernare, atunci va fi ales presedintele Natiunilor Unite (ONU), stapanul lumii (Sfantul Lavrentie de Cernigov spune ca atunci cand vom vota un imparat a toata lumea, acela, el, este antihristul).

Antihristul va fi primul si ultimul presedinte al Natiunilor Unite (ONU). Având în vedere că sionistii au pregatit oameni pentru toate pozițiile cheie – vor provoca o criză economica de mari proporții, fără precedent, așa incat Marea Depresiune economica din anii 1930 va fi surclasata ca un crash financiar prea mic. Prin aceasta viitoare criză planetara, valoarea banilor din intreaga lume va cobora la zero și întregul sistem economic se va prăbuși. Acest lucru va duce la distrugerea economiilor tuturor țărilor, deoarece circulatia banilor lichizi pentru economie este de aceeași valoare si importanta ca circulatia sângelui in organismul uman. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi digitale (bani digitali) astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui.

După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore guvernarea unui salvator (antihristul) care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul pierderii propriei libertăţi a fiecarui cetatean. Aceasta criza econimica va crea un haos fără precedent. Din acest haos natiunile vor fi scoase la liman de un „salvator”, antihristul, care va aparea ca un geniu la nivel planetar pentru a „salva” lumea.
Când veti vedea criza economică ca ia proportii peste tot în lume, atunci sa stiti ca aratarea in public (pentru a i se face lobby) a antihristului este aproape…

Selecţie şi editare: Felix