E vorba de ,,cel mai puternic om de pe planetă’’, preşedintele SUA, Joe Biden. Puteau foarte bine să trimită în Israel o sosie, o copie de cauciuc sau un tablou în mărime naturală, peste care să treacă rapid camerele de luat vederi, ca să nu ne dăm seama, rezultatul ar fi fost acelaşi. L-au dus chiar pe Biden, în carne şi oase, şi încercăm să înţelegem ce urmăresc antihriştii purtându-l prin lume, în loc să-l retragă şi să-l ţină undeva izolat, ca să nu mai auzim de el.
Biden e inexistent ca persoană. A avut la dispoziţie o viaţă destul de lungă, pe care ar fi trebuit s-o trăiască după Poruncile lui Dumnezeu. N-a făcut-o, acum e târziu. Omul e pierdut, la propriu şi la figurat, îl ţin în biroul oval pentru că mai au nişte lucruri de demonstrat. Aşa a fost şi cu vizita în Israel. Regia americană, ştiind că are de purtat un cadavru, a aranjat ca acesta să fie primit de pseudo-patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil, eretic şi schismatic, om al sistemului antihristic, care l-a înnobilat şi cu oarecari distincţii bisericeşti. Apoi l-au rugat să intervină pentru ca creştinii să nu fie persecutaţi de extremiştii evrei. Biden nu ştia unde se găseşte, nu înţelegea care-i rostul prezenţei acelor bărboşi în jurul scaunului său, dar s-a vrut să credem că este viu, că acţionează, că îşi exercită funcţiile prezidenţiale în plinătatea puterilor sale fizice şi intelectuale. Farsă grosolană, praf aruncat în ochii lumii. Nu şi ai noştri.
Prezenţa lui Biden la Ierusalim a fost o repetiţie în vederea întronizării lui antihrist. Antihriştii vor să ştie cum se vor comporta oamenii atunci. E bine să ştim şi noi. Pseudo-patriarhul Ierusalimului va avea un rol de primă mărime, va fi prezent cu toată suita, şi-i va aşeza pe cap coroana de rege al universului. Nu va fi Teofil, va fi un urmaş al lui. Faptul că un patriarh zis ortodox îl va încorona pe antihrist, îi va conferi acestuia autoritate şi credibilitate. Amândouă vor fi false.
Cadavrul lui Biden începe să miroase. Mult nu-l vor mai putea ţine în funcţie. Omul ajuns Casa Albă printr-o fraudă nemaiîntâlnită în istoria lumii, îşi va sfârşi drumul pe care singur şi l-a croit încă din pruncia sa.
Presbiter Ioviţa Vasile
De ce ne facem că nu știm
Zoe Dantes 31 Iulie 2022
La 29 iulie 2019, scriam aceste lucruri. Azi, situația este actuală, vizibilă, certă și trăită de fiecare dintre noi! Pe viața noastră și a familiilor noastre! De ce ne facem că nu știm?
De 30 de ani trăind în țara asta, nu avem dreptul să ne prefacem că nu știm ce se întampla cu noi. Știm. Toți! Știm fără să fie nevoie să avem epoleți. Poate uneori știm mai multe ca ei.
E suficient să te duci pe holurile instituțiilor statului și să auzi acolo mercurialul. Cât trebuie să dai, cui trebuie să dai, cine al cui e, cine pe cine ține în brațe. Cine l-a numit pe cine și de la ce partid e. Ba înca ți se șoptește să nu cumva să zici ceva de un partid sau altul, în funcție de cine e la ciolan.
De ce ne facem că nu știm că „săgețile”, „maimuțele” din prima linie sunt măturate ori de câte ori se schimbă puterea. Cei din eșalonul doi sunt acolo de dinainte de ’89. Ei sunt cei care împart „legea”, „dreptatea”.
De ce ne facem că nu știm că sumele vehiculate pentru a accesa un post într-un sistem sunt știute cu mare exactitate.
De ce ne facem că nu știm că rețelele de crimă organizată sunt acoperite de unii lucrători în poliție, unii dintre procurori, judecători, jandarmi, fisc și toate celelalte instituții imperios necesare colectării de taxe pentru diverși indivizi puși acolo doar pentru asta.
De ce ne facem că nu știm că rețelele de trafic de droguri, de prostituție, de cămătărie și de tot ce mai vreți, nu sunt conduse din umbră de oamenii cu epoleti indiferent din ce structură ar face parte și indiferent de ce culoare are partidul de la guvernare.
De ce ne facem că nu știm că noi toți le-am dat voie să faca acest lucru, prin tăcere, prin lipsă de cultură, educație și demnitate.
De ce ne facem că nu știm că ne-au distrus bătrânii, ne-au distrus educația copiilor, viziunea despre viitor și orice speranță? De ce ne facem că nu știm, că toți din cei 30 de ani au mai dărâmat câte o cărămidă din statul ăsta, cu acceptul nostru, prin lipsa acerbă de acțiune a noastră, a tuturor.
De ce ne facem că nu știm că au furat voturi? Toți. De 30 de ani! Că s-au așezat la o masă rotundă unde și-au împărțit țara și pe fraierii ei. Au împărțit și și-au zis probabil că trebuie să se protejeze unii pe alții cu orice preț?
De ce ne facem că nu știm că oamenii profesioniști din sistem au fost înlăturați pentru că erau incomozi, iar pe cei pe care nu au reușit să-i pună pe fugă, au avut grijă să-i facă „penali”, să-i descrediteze cu orice preț și cu complicitatea noastră a tuturor, cei care am tăcut și am fost mirători de ocazia la mizeria ce se derula în fața noastră pe televizoare.
De ce ne facem că nu știm că aproape toată presa este împarțită pe căprării și face jocurile de manipulare în favoarea unora sau altora.
De ce ne facem că nu știm că epoleții din spate pun la cale tot felul de scenarii când au nevoie sa deturneze atenția opiniei publice?
De ce ne facem că nu știm că viitorul nostru ca stat este eșuat, suntem capturați de un stat rapace, care de cele mai multe ori apare ca o pisică blândă și ies toți să spună că vezi Doamne, ei nu știau, că fac comisii de anchetă, că urmăresc cu îngrijorare și atenție, că nu știu nimic de protocoale ilegale, de mâinile „date pe sub masă” ca să le fie tot lor bine!
De ce ne facem că nu știm toate astea? Că suntem o natiune în marea ei parte, de melci, fără coloană vertebrală, fără demnitate, fără nici o asumare de responsabilitate. Și pentru că ne prefacem că nu știm, merităm tot ce ni se va întampla. Copiilor, bătrânilor, tinerilor si viitorului nostru al tuturor!
Cred că ce este mai crunt, încă nu a sosit! Urmează! Pentru că noi ne facem că nu știm! Ce ne așteaptă! Întunericul nu e departe! Asta, așa ca să știm! Pentru vremurile ce vor veni! Vorba chinezului: „Să trăiți vremuri interesante!”.
E doar un blestem.
Care revoluție?
Col. (r) Marin Neacsu 31 Iulie 2022
În decembrie ’89 noi, românii, unii zic că singuri, alții zic că ajutați de țările civilizate, Ceaușescu zicea că sub influența dușmanilor și a agenturilor stăine, am înfăptuit oficial o revoluție, deși și aici părerile sunt împărțite, alții îi zic lovitură de stat, unii loviluție, alții îngrămdeală, în fine, fiecare cu eticheta proprie în funcție de ceea ce a făcut sau citit/auzit fiecare. Culmea e că și cei care au participat la eveniment, ori de aceeași parte a baricadei, ori din poziții opuse, au păreri diferite despre ce s-a întâmplat. Ca la noi, la nimeni.
Una peste alta, luând de bună (așa cum ni se tot spune de doi ani încoace|) și ascultând doar versiunea oficială, să zicem că a fost o revoluție. Ia să vedem ce spune DEX-ul despre revoluție: „Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți”.
Asta am făcut noi în decembrie? Păi Iliescu, Silviu Brucan (Bruckner), Petre Roman, Alexandru Bârlădeanu, Gelu Voican-Voiculescu, Sergiu Nicolaescu, generalul Iulian Vlad, Ardeleanu, Băsescu, Boc, Orban, Năstase… urmați de toți ceilalți la nivel local, ce valori reprezentau, din ce instituții publice făcuseră parte, ce ideologie fumau? Din start, ori definiția este greșită, ori noi ne mințim singuri cu nesimțire. Eu nu văd că s-ar fi întâmplat nimic din tot ce scrie la dicționar că ar fi trebuit să conțină o revoluție. Dar să zicem că nu mă pricep eu la definiții, la ideologii, la filosofii, la finețuri politice…
De ce a fost ucis Ceaușescu? Să nu îmi spuneți că a fost executat după ce a fost judecat și condamnat, că iar pun mâna pe dicționar și ne rămân definițiile în gât. Păi ce, aia a fost judecată? Ăia de l-au „judecat” au zis că l-au omorât pentru că:
– ar fi înfometat poporul;
– ar fi distrus economia națională;
– ar fi ingrădit libertatea de expresie și de mișcare a românilor;
– ar fi pus căluș presei;
– ar fi ținut poporul în frig, oamenii ieșeau afară din casă ca să se încălzească la coadă la butelii;
– ar fi condamnat politic opozanții;
– ar fi fost dictator.
Ce vremuri de restriște! Îl ascultam pe Virgil Ogășanu acum câteva zile la un post tv când povestea cum și-a luat primul Volkwagen second hand – prin ’70 parcă -, din Germania, cu banii economisiți din diurnă după ce a mâncat un turneu întreg doar conserve și pâine uscată adusă de acasă. Patru sute de mărci l-a costat. L-a adus cu trenul acasă. Virgileeee, ai fost un norocos, taică! Cu 400 de euro acuma nu îți cumperi nici cauciucurile, cât despre trenuri, nepoții noștri o să le mai vadă doar în poze sau filme de epocă.
Ia să vedem ce s-a schimbat față de momentul Ceaușescu :
– Foamete. Avem, nu ne putem plânge. Pe toate posturile tv ni se arată spectrul foametei care ne paște, vedem cum ard din senin câmpurile, culmea doar cele cultivate cu grâu. Ne plâng televiziunile de milă, au auzit ei, ăștia de la CNN că următoarea plagă care duce la foamete este încălzirea globală;
– Distrugerea economiei naționale: obiectiv îndeplinit. Dacă Ceaușescu a „distrus-o”, cei care l-au urmat au desăvârșit opera, ca să vadă toate generațiile care vor urma ce a făcut „criminalul”. „Să nu uiți Darie !”. Noroc că nu prea a mai rămas nimic de distrus așa că va urma o perioadă de „relaxare economică”;
– Libertatea de mișcare. Ce nu a reușit nici Ceaușescu, care ne-a îngrădit doar plimbările afară, au reușit urmașii lui care nici la serviciu sau în vizită la părinți nu ne mai lasă. Și să nu creadă cineva că a scăpat, din toamnă, revenim la programul de „iarnă”.
– Sugrumarea libertății de exprimare. Ei da, pe atunci îți era frică să vorbești liber la telefon, puteai fi ascultat, și la scrumierele din tren fumai în liniște, să nu te asculte „tovarășu’”. Acuma avem Facebook, Tik-tok, telefonie mobilă, WhatsApp, acuma nu te mai interesează dacă ești ascultat, sunt chiar folositori tovarășii, îți poți întreba telecomanda de la mașină ce a zis nevastă-ta să iei din piață, că îți spun băieții. Acuma ai voie să vorbești dar o faci degeaba. Oricum, nu te asculta decât ei și te blochează când vor ei. Acum vorbești la telefon și când nu vrei.
– Înghețul. E adevărat până acuma a mai fost cum a mai fost, dar, grație politicii „înțelepte” a guvernului și a Ursulei nu știu cum, de acum ce se întâmplă doar la București, va fi în toată țara. Vom îngheța simultan și în mod egal de la ăl cu țâța-n gură pân la ăl cu barba sură ! Curentul electric s-a scumpit, iar gazele se dau „amărâților” care ne-au luat și aurul și pădurile și pământurile. Înainte nu aveai voie să aprinzi un reșou, un bec, acuma ai voie, dar cine își mai permite?
– Condamnările politice. Păi ce s-a schimbat ? Criminalii, violatorii, hoții, traficanții de țigări, armament, carne vie, se plimbă în voie, se scaldă în bani iar magistrații ne prezită la tv filme de prost gust cu politicieni încătușați care apoi sunt eliberați ți „scăpați”. Așa e Ghiță?
Ceaușescu fost un dictator. Acum nu mai avem dictatori, avem președinți-„jucători” guverne militarizate, ISU dotat cu mijloace de impunere a forței, pînă acum eram „consultați” la orice măsură sau lege ce urma a fi fost promulgată, dar gata, s-a terminat și cu asta. Este adevărat că și noi am devenit mai „permisivi”, nu ne mai interesează nuimic de parcă suntem anesteziați. Privim cum suntem „operați” de parcă nu ar fi vorba de noi.
Acum, la final, întreb și eu ca prostu’: care revoluție ?
Înțelepciunea Părinților Pustiei. Dragostea
Patericul Mare
Un nevoitor, aflând pe un demonizat care nu putea să postească, se ruga cu dragostea lui Dumnezeu, după cum este scris:
„să nu caute cineva ale sale, ci ale celuilalt” (1 Corinteni 10, 24),
ca demonul să se mute în el și acela să fie slobozit. Și Dumnezeu i-a auzit rugăciunea. Și îngreuiat fiind nevoitorul acela de către demon, stăruia în post și rugăciune, dedându-se la multă nevoință. Și mai ales pentru dragostea lui, în câteva zile, Dumnezeu a slobozit demonul din el.
Patericul Mare. Apoftegmele părinților pustiei, Ed. Bizantină, 2015
Cinci cuvinte despre post – 3. Puterea postului
Sfântul Efrem Sirul
Preaminunatul și preaiubitul post este lucru plin de vrednicie și plăcut Domnului.
Postul este car ce ne ridică la cer.
Postul naște pe proroci și-i înțelepțește pe legiuitori.
Postul este păzire bună de mai dinainte pentru suflet și nădejde de încredere pentru trup.
Postul e vitejie în războaie, postul stinge focul cel puternic.
Postul a închis gura leilor, postul aduce rugăciunea.
Postul este maică a sănătății.
Postul este învățător al tinereții, podoabă a bătrânilor și bun însoțitor pe cale în călătorii.
Postul este pace în casă.
Postul este strajă și ocrotire a fecioriei.
Postul se face pricină a pocăinței.
Postul îndeamnă la lacrimi.
Postul nu iubește lumea, nici cele ce sunt în lume.
Astfel, să nu dăm niciodată înapoi de la post, căci îngerul fiecărei biserici îi însemnează pe cei care postesc.
Postul este bucuria sfinților proroci. Întru el dănțuiesc apostolii și mucenicii, căci cu toții fără osteneală au lucrat și s-au nevoit plini de râvnă întru post.
Sfântul Efrem Sirul, în Sfinții Părinți despre folosul și puterea postului, Ed. De suflet, 2017
Roagă-te cu mine!
MultPatimitorul Parinte Gheorghe Calciu
Preotul trebuie să se roage pentru toți. Rugăciunea mea este de mijlocire. De aceea îmi dați pomelnice și eu mă rog pentru dumneavoastră. Dar să știți că dacă nu vă rugați cu mine, degeaba! Pentru că preotul nu este „mama Omida”, care spune nu știu ce chestii acolo, în timp ce tu poți să o iei razna! Rugăciunea mea să fie împreună cu a voastră și atunci Dumnezeu face minunea.
De multe ori când cineva venea la mine pentru rugăciune, îi spuneam: „Roagă-te cu mine!”. Erau lucruri foarte grele în familie, fie boli grele, fie tulburări în casă, și se întâmpla minunea, lucrurile se schimbau. Uneori vin oameni și spun: „Părinte, să știți că rugăciunea Sfinției voastre a avut putere și m-a scos dintr-o împrejurare: soțul meu s-a schimbat, sau copilul meu, care făcea rău, s-a întors acum la credință și este bun”. Și eu le zic: „Nu rugăciunea mea, ci rugăciunea noastră. Că dacă mă rugam numai eu singur, nu știu dacă Dumnezeu mă asculta, că și eu sunt om păcătos, nu?”.
Dar dacă mă rog pentru alții, mă rog cu dragoste, pentru că iubesc pe fiecare și înțeleg suferința umană mai bine decât înțelege unul care n-a trecut prin ea. Prin această rugăciune, Dumnezeu face minunea și vindecă: pe cel bolnav îl ridică din patul durerii, pe cel orb îl luminează, celui bolnav la minte îi luminează mintea și-l întoarce la credință.
Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, Mănăstirea Diaconești
Să știm că suntem neîncetat împreună cu Hristos. Cine nu va fi un om fericit când va înțelege aceasta?
„Suntem purtători de Dumnezeu. Când ne mișcăm, să ne amintim că Îl ducem cu noi pe Hristos peste tot. El acceptă să rămână înlăuntrul nostru – însă nu ia parte la păcatul nostru –, iar îndată ce vărsăm o lacrimă ori ne facem cruce ori spunem „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, ne luminează îndată cele dinlăuntru și ne dăruiește lucrarea Sa nezidită și dumnezeiască. Prin urmare, noi suntem sălașurile lui Dumnezeu”.[…]
„În sfârșit, ce facem când ne rugăm? Ați văzut câte izvoare ni-L dăruiesc pe Hristos – „apa săltătoare spre viață veșnică” (In. 4, 14)? Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos. O spun toți Părinții, toți sfinții Bisericii, și o veți pricepe și voi dacă o să încercați. Dumnezeu nu nedreptățește pe nimeni. Așadar, când ne rugăm, se săvârșește intrarea lui Hristos. Așa cum copiii evreilor și adulții și-au așternut hainele ca să intre Hristos în Ierusalim, tot așa și noi, cu rugăciunea, Îi așternem lui Hristos propriile noastre haine ca să intre înlăuntrul nostru. Îi așternem durerea noastră, necazul nostru, dorințele noastre, nădejdile, credința și necredința noastră. Hristos primește să-I așternem înainte chiar și păcatele noastre, ca să le calce în picioare măgărușul – fiindcă a intrat în Ierusalim pe mânz de asin (cf. In 12, 15) și – să le risipească, așa încât omul care se roagă să audă: „Și Eu, Dumnezeu, intru înlăuntrul tău!”
La rugăciune, împreună cu greutățile și nădejdile noastre, întindem și mrejele ca să-L prindem pe Hristos. Ucenicii au aruncat mrejele ca să prindă pești și, în cele din urmă, L-au prins pe Hristos. Avem și noi mrejele noastre. Sunt toate cele pe care le facem și-I plac lui Dumnezeu: virtuțile noastre, postul, privegherea, rugăciunea noastră, chiar și numai o jumătate de oră pe zi. Tot ce facem, Dumnezeu primește ca un covor și pășește pe el împărătește, ca să ne binecuvânteze și să ne îmbogățească.
Să știm că suntem neîncetat împreună cu Hristos. Cine nu va fi un om fericit când va înțelege aceasta? Am spus că Hristos a luat trup. Hristos nu se poate să mai trăiască fără trupul Său. Tot așa nici noi nu mai putem trăi fără Hristos. Prin urmare, trupul nostru Îl învăluie pe Hristos, Care S-a îmbrăcat cu acest trup. În Vechiul și în Noul Legământ există același simbolism. În Vechiul Legământ Dumnezeu se numea „Iahve”. Numai ce auzi numele acesta și te înfricoșezi!
Și totuși, în Noul Legământ, S-a smerit și S-a făcut cum suntem noi, S-a întrupat în Hristos, S-a aplecat ca să ne mântuiască. De aceea nu mai este cu putință să ne despărțim de El. Suntem neîncetat nedespărțiți de Hristos!
La Sfânta Liturghie turnam in Sfantul Potir vin și apă, iar după sfințire, punem și o părticică din Sfânta Pâine. Binecuvântăm vinul și turnăm în Sfântul Potir, îl facem Sângele lui Hristos. Hristos este acolo. Dar de ce punem și vin, și apă? Dacă nu punem și apă, nu devine Hristos. Dacă punem numai apă și nu turnăm vin, iarăși nu devine Hristos.
De ce? Ca să ne amintească de întâmplarea praznicului de azi. Vinul este simbolul lui Hristos Care îmbată inimile, iar apa este poporul lui Dumnezeu. Așa cum Hristos nu poate să existe fără trup – Dumnezeu nu acceptă să mai stea undeva fără om, fără popor –, tot așa, unde sunt eu, acolo Se află și Dumnezeu.
Prin urmare, bucuria noastră este tihnită și ușor de dobândit, pentru că El este bucuria noastră.”
fragmente
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Editura Sf. Nectarie, 2016, p. 19-30)
„Nu trebuie sa ne smerim fata de cei ce nu se smeresc, deoarece o vor exploata ca pe o slăbiciune si ,in consecință, ne vor afunda mai rău.Cei renascuti in Duhul, atunci când il intalnesc pe un smerit, se smeresc si ei mai mult, in timp ce cei care nu sunt renascuti, atunci când întâlnesc un smerit, gasesc ocazia de a se sui în cârca lui, de a se folosi de el ”
Sfantul Sofronie Saharov.
Raspuns celor care au credinta gresita ca nepomenitorii sunt in afara Bisericii,credinta eretica,gresita iar printre cei care au aceasta credinta gresita se numara si parintele Elpidie.
E scrisoarea celui mai venerabil batran,gheronda din Sfantul Munte Athos.
Ereticii ecumenisti sunt in neascultare fata de batranii monahi.
„Persecuțiile monahilor care au cuget ortodox
Monahul Gavriil
Sfânta Chilie a Cuvioșilor Hristodul din Patmos și Arsenie Capadocianul
Sfânta Mănăstire Cutlumuș, Sfântul Munte Athos
Sfântul Munte, 25.06.2022
Preacuviosului Egumen,
Părintelui Arhimandrit Nicolae
și binecuvântatei conduceri (gherontie=Sinaxa părinților)
din Sfânta Mănăstire Cutlumuș
Cinstiți Părinți, binecuvântați!
Cu respectul cuvenit față de voi, în calitate de conducere mănăstirească a tuturor fraților dependenți de Mănăstirea noastră, aș dori să vă supun atenției un subiect foarte serios, care trebuie abordat cu sentimente frățești și pe baza obligației pe care o au toți creștinii, și mai ales noi, monahii, de a nu ceda în probleme de credință și adevăr.
Este vorba despre persecuția neîndreptățită, fără iubire de frați și nimicitoare pe care o suportă de ani de zile fratele nostru Părintele Cosma Ieromonahul de la Chilia Sfântul Atanasie al Alexandriei, care aparține de Schitul Sfântului Panteleimon. Ieromonahul în cauză locuiește aici în Sfântul Munte de treizeci și doi (32) de ani, dintre care ultimii douăzeci (20) ca monah care aparține de M-rea Cutlumuș în Chilia pe care am menționat-o.
Motivele care m-au determinat să vă adresez această scrisoare într-o manieră frăţească sunt următoarele: Ieromonahul Cosma este fiul meu duhovnicesc și, datorită acestei legături duhovniceşti, sunt la curent cu situația lui și îndeosebi cu acuzaţiile la adresa lui pe care se străduiesc să i le aducă conducătorii (administratorii) Sfintei Mănăstiri și a Schitului, care sunt cu totul nedrepte și inexistente.
Decizia sa de a nu participa la slujbele de obște în biserica principală (catolicon) a Schitului, precum și evitarea împărtășirii bisericești cu Părinții din Schit au un suport dogmatic și canonic. Nu vrea să-l pomenească pe Patriarhul eretic (αἱρετίζοντα) Bartolomeu, promotor și stâlp al panereziei ecumenismului, pentru că, pomenindu-l, înseamnă că și el crede la fel. Procedează corect în ce privește evitarea împărtășirii cu părinții din Schit, pentru că aceștia au comuniune cu schismaticii și nehirotoniții din Ucraina, pe care nu-i recunoaște mai mult de jumătate dintre ortodocși, zece din cele paisprezece Biserici Autocefale. V-ați gândi vreodată să recomandați clerului și călugărilor din aceste zece Biserici să aibă comuniune cu schismaticii, așa cum au făcut, din păcate, unii egumeni, ieromonahi și monahi aghioriți? Nu cumva, în loc să-l urmăriți pe P. Cosma, ar fi trebuit, ca Sfântă Mănăstire, să cereți Sfintei Chinotite să nu fie recunoscut noul mitropolit necanonic Epifanie al Kievului și să nu permiteți clerului noii biserici pseudo-autocefale să lucreze ca cler ortodox când vizitează Sfântul Munte?
Acesta este motivul principal pentru comportamentul, în opinia voastră, inacceptabil și chipurile anti-monahal al comportamentului bunului Ieromonah, despre care ar trebui să vă răzgândiți după explicațiile suficiente pe care vi le-a dat în scris prin scrisoarea sa din 31.8.2021/13.9.2021, al cărei conținut mi l-a comunicat și mie, ca Părinte al lui duhovnicesc, și cu care sunt total de acord. Călugărul trebuie desigur să respecte principiile monahale și să-și țină făgăduințele, slujbele, îndatoririle, obligațiile comune datorate Mănăstirii și Schitului. Totuși, mai presus de toate acestea, mai presus de mult-proclamata ascultare fără discernământ față de stareți și episcopi, mai presus de episcopocentrismul de inspirație papală, chiar și mai presus de rugăciunea și slujba de obște, este mărturisirea Ortodoxiei, a adevărului mântuitor, a cărei absență le face pe toate celelalte inutile. Nu așa spunea marele conducător monahal, Cuviosul Teodor Studitul, atunci când îi critică pe călugării din vremea lui care justificau inovațiile și ereziile? „Deci, dacă sunt monahi unii în vremurile de acum, să arăte din fapte. Lucrul monahului este să nu tolereze nici din întâmplare vreo inovație a Evangheliei, ca să nu fie luați drept exemplu de erezie și de comuniune cu ereticii de către mireni, spre a lor pierzanie” (PG 99, 1049).
A nu avea comuniune cu ereticii și schismaticii este o învățătură statornică a tradiției apostolice și patristice, iar pozițiile evanghelice și patristice sunt nenumărate. Mă limitez să amintesc doar două exemple, al unui Mare Ascet, care a întemeiat monahismul și este numit Dascălul pustiului, și al celui mai mare teolog al celui de-al doilea mileniu, care a strălucit ca aghiorit și a proslăvit întreaga Ortodoxie, dar și Sfântul Munte. Mă refer la Marele Antonie și la Sfântul Grigorie Palama. Marele Atanasie ne relatează despre primul că a fost uimitor și bine-cinstitor în probleme de credință. Nu a avut comuniune niciodată cu meletienii schismatici, nici cu ereticii manihei și arieni, dintre care pe unii i-a alungat din mănăstirea sa când a aflat din convorbiri cum rătăceau. El a spus chiar că sunt mai rele decât otrava șarpelui cuvintele lor: „A fost foarte minunat și bine-cinstitor în cele ale credinței. Nu a avut comuniune nici cu melitienii schismatici, știind răutatea și apostazia lor de la început; nici nu a vorbit prietenește cu maniheii sau cu alți eretici decât până la povățuire spre întoarcerea la buna-credință, socotind și vestind că prietenia și tovărășia cu ei este o vătămare și pierzare a sufletului. Așa se scârbea și de erezia arienilor și poruncea tuturor să nu se apropie de ei și nici să țină reaua lor credință. Când s-au dus la el cândva unii dintre arieni supărați, după ce a examinat și a aflat că sunt necredincioși, i-a alungat din latura lui, spunând că sunt mai rele decât veninul șarpelui cuvintele lor” (Viața 68).
Sfântul Grigorie Palama, în calitate de ieromonah aghiorit, a întrerupt pomenirea ereticului Patriarh Ioan Caleca. În scrisoarea sa „Venerabilului kir Dionisie cel dintre monahi” notează de la început că există trei tipuri de ateism. Primului tip îi aparțin ateii prin excelență, adică cei care neagă existența lui Dumnezeu. Celui de-al doilea tip de ateism îi aparțin ereticii, care distorsionează învățătura despre Dumnezeu, iar celui de-al treilea tip de ateism îi aparțin cei care tac și nu ii combat pe ateii din primul tip și nici pe ereticii din al doilea. La fel ca și astăzi, atunci existau aghioriți care nu doreau să intre în conflict cu patriarhul eretic. Ei chiar l-au criticat pe Sfântul Grigorie pentru că, în loc să se ocupe cu rugăciunea și să practice ascultarea, așa cum sfătuiesc și patriarhii, episcopii și stareții eretici de astăzi, el s-a dedicat criticării rătăcirii lui Varlaam. Sfântul Grigorie, deși era încă ieromonah, nu a ezitat să-l critice cu un limbaj aspru pe patriarhul varlaamit Ignatie al Antiohiei și să scrie că Biserica există acolo unde există adevărul. Rătăcirea și erezia te scot din Biserică. Acum cei amăgiți și ereticii răspândesc ideea la credincioșii necatehizați că nepomenirea patriarhului sau a episcopului, adică îngrădirea canonică, te pune în afara Bisericii, în timp ce înăuntrul Bisericii sunt ecumeniștii eretici. Deci Sfântul Grigorie Palama era în afara Bisericii când nu l-a pomenit pe patriarh? Și în afara Bisericii au fost cei trei episcopi și tot Sfântul Munte, printre care și Sfântul Paisie, care au întrerupt timp de trei ani pomenirea patriarhului Atenagora (1969-1972)? Sfântul Grigorie spune: „De fapt, cei din biserica lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt din adevăr nu sunt nici din biserica lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint pe ei înșiși, numindu-se păstorii și arhipăstori sfințiți pe ei înșiși și unii pe alții; căci noi am fost învățați că nu este caracterizat creștinismul prin fețe, ci prin adevăr și acrivia credinței.” (Desființarea scrisorii lui Ignatie 3).
Al doilea motiv care m-a motivat să scriu această scrisoare, în afară de a-mi declara acordul față de atitudinea mărturisitoare și vrednică de laudă a Ieromonahului Cosma, care se bazează pe învățătura și practica din toate timpurile a Sfinților, a fost admirația mea, și exprim aceasta cu profundă tristețe și amărăciune, că această persecuție de durată și neomenoasă împotriva lui este în mod esențial îndreptată încă o dată către persoana mea umilă. Ieromonahul Cosma este absolut de acord cu pozițiile și părerile mele cu privire la ceea ce tulbură Biserica în ultima vreme și zguduie ecleziologia ortodoxă și, din acest motiv, este singurul preot din zona din jurul Chiliei mele unde pot să particip la Liturghie și să mă împărtășesc cu preacuratele Taine. Prin urmare, impunându-i, fără motive serioase, fără abateri specifice, pedeapsa opririi de la slujbă, care, conform Dreptului Canonic, se impune cu un rechizitoriu specific și o procedură anume, căutați în esență să ne lăsați lipsiți de Liturghie și neîmpărtășiți pe mine și pe părinții din jurul meu, așa cum ați făcut mai devreme, persecutându-l pe părintele Irineu total pe nedrept.
Al treilea motiv pentru care vă scriu această scrisoare este faptul că trebuie evitată smintirea credincioșilor, care respectă și cinstesc Sfântul Munte, când sunt făcute cunoscute măsurile inumane, pentru prima dată auzite și nemaiauzite pe care le-ați luat împotriva Ieromonahului Cosma, ca să încovoiați reacțiile lui ortodoxe. Vă sunt cunoscute și nu le voi enumera. Nu l-ați încovoiat nici cu amenințarea expulzării din Chilia lui, nici cu întreruperea alimentării cu apă timp de nouă (9) luni. Monahii sunt prigoniți, nu prigonesc. Nu voi argumenta mai departe, pentru că știu că vă voi întărâta, dacă nu v-am întărâtat deja, susținând pe un frate al nostru persecutat, calomniat și șantajat pe nedrept. Grija voastră părintească și pastorală ar fi trebuit sa se îndrepte către alţi fraţi dependenţi ai mânăstirii noastre, care au ieșit deplin de pe calea vieții și a desăvârșirii monahale, și pe ei ar fi trebuit să-i învăţaţi și să-i aduceţi în simţiri, nu pe Părintele Cosma, care, sub călăuzirea mea și a altor Bătrâni, face ceea ce este de la sine înțeles, ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și nu celor puternici și tari ai lumii.
Pedepsele impuse pe nedrept și ilegal, atunci când nu provin din grija frățească și părintească, ci dintr-o încercare de șantaj și intimidare pentru a atinge scopuri neortodoxe, nu sunt validate de Dumnezeu. Vai, dacă Dumnezeu ar fi validat prigonirile ereticilor și a propovăduitorilor de erezii împotriva ortodocșilor!
Mă rog ca Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Părinți mărturisitori și mai ales ale Părinților Aghioriți, să-l întărească și mai departe pe Părintele Cosma pe calea ortodoxă și să vă lumineze și pe voi să încetați a-l persecuta pe nedrept. Pedeapsa de șase luni de oprire de la slujire pe care i-ați impus-o nu este „trezitoare”, așa cum credeți, ci nedreaptă și răzbunătoare! Alții trebuie să se trezească și să înțeleagă cele de la sine înțeles pentru monahi. După sfatul și îndemnul meu, dar și al altor Bătrâni, nu va respecta regula opririi de la slujire pentru că nu este conformă nici cu litera, nici cu spiritul Sfintelor Canoane și, în consecință, nici măcar cu Carta Sfântului Munte și cu Regulamentul Intern al Mănăstirii.
Cu respect și nădejduind în încetarea persecuției împotriva noastră,
Monahul Gavriil”