Raspuns celor care au credinta eretica si gresita ca nepomenitorii sunt in afara Bisericii

E scrisoarea celui mai venerabil batran,gheronda din Sfantul Munte Athos.
Ereticii ecumenisti sunt in neascultare fata de batranii monahi.

„Persecuțiile monahilor care au cuget ortodox

Monahul Gavriil
Sfânta Chilie a Cuvioșilor Hristodul din Patmos și Arsenie Capadocianul
Sfânta Mănăstire Cutlumuș, Sfântul Munte Athos

Sfântul Munte, 25.06.2022

Preacuviosului Egumen,
Părintelui Arhimandrit Nicolae
și binecuvântatei conduceri (gherontie=Sinaxa părinților)
din Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Cinstiți Părinți, binecuvântați!

Cu respectul cuvenit față de voi, în calitate de conducere mănăstirească a tuturor fraților dependenți de Mănăstirea noastră, aș dori să vă supun atenției un subiect foarte serios, care trebuie abordat cu sentimente frățești și pe baza obligației pe care o au toți creștinii, și mai ales noi, monahii, de a nu ceda în probleme de credință și adevăr.

Este vorba despre persecuția neîndreptățită, fără iubire de frați și nimicitoare pe care o suportă de ani de zile fratele nostru Părintele Cosma Ieromonahul de la Chilia Sfântul Atanasie al Alexandriei, care aparține de Schitul Sfântului Panteleimon. Ieromonahul în cauză locuiește aici în Sfântul Munte de treizeci și doi (32) de ani, dintre care ultimii douăzeci (20) ca monah care aparține de M-rea Cutlumuș în Chilia pe care am menționat-o.

Motivele care m-au determinat să vă adresez această scrisoare într-o manieră frăţească sunt următoarele: Ieromonahul Cosma este fiul meu duhovnicesc și, datorită acestei legături duhovniceşti, sunt la curent cu situația lui și îndeosebi cu acuzaţiile la adresa lui pe care se străduiesc să i le aducă conducătorii (administratorii) Sfintei Mănăstiri și a Schitului, care sunt cu totul nedrepte și inexistente.

Decizia sa de a nu participa la slujbele de obște în biserica principală (catolicon) a Schitului, precum și evitarea împărtășirii bisericești cu Părinții din Schit au un suport dogmatic și canonic. Nu vrea să-l pomenească pe Patriarhul eretic (αἱρετίζοντα) Bartolomeu, promotor și stâlp al panereziei ecumenismului, pentru că, pomenindu-l, înseamnă că și el crede la fel. Procedează corect în ce privește evitarea împărtășirii cu părinții din Schit, pentru că aceștia au comuniune cu schismaticii și nehirotoniții din Ucraina, pe care nu-i recunoaște mai mult de jumătate dintre ortodocși, zece din cele paisprezece Biserici Autocefale. V-ați gândi vreodată să recomandați clerului și călugărilor din aceste zece Biserici să aibă comuniune cu schismaticii, așa cum au făcut, din păcate, unii egumeni, ieromonahi și monahi aghioriți? Nu cumva, în loc să-l urmăriți pe P. Cosma, ar fi trebuit, ca Sfântă Mănăstire, să cereți Sfintei Chinotite să nu fie recunoscut noul mitropolit necanonic Epifanie al Kievului și să nu permiteți clerului noii biserici pseudo-autocefale să lucreze ca cler ortodox când vizitează Sfântul Munte?

Acesta este motivul principal pentru comportamentul, în opinia voastră, inacceptabil și chipurile anti-monahal al comportamentului bunului Ieromonah, despre care ar trebui să vă răzgândiți după explicațiile suficiente pe care vi le-a dat în scris prin scrisoarea sa din 31.8.2021/13.9.2021, al cărei conținut mi l-a comunicat și mie, ca Părinte al lui duhovnicesc, și cu care sunt total de acord. Călugărul trebuie desigur să respecte principiile monahale și să-și țină făgăduințele, slujbele, îndatoririle, obligațiile comune datorate Mănăstirii și Schitului. Totuși, mai presus de toate acestea, mai presus de mult-proclamata ascultare fără discernământ față de stareți și episcopi, mai presus de episcopocentrismul de inspirație papală, chiar și mai presus de rugăciunea și slujba de obște, este mărturisirea Ortodoxiei, a adevărului mântuitor, a cărei absență le face pe toate celelalte inutile. Nu așa spunea marele conducător monahal, Cuviosul Teodor Studitul, atunci când îi critică pe călugării din vremea lui care justificau inovațiile și ereziile? „Deci, dacă sunt monahi unii în vremurile de acum, să arăte din fapte. Lucrul monahului este să nu tolereze nici din întâmplare vreo inovație a Evangheliei, ca să nu fie luați drept exemplu de erezie și de comuniune cu ereticii de către mireni, spre a lor pierzanie” (PG 99, 1049).

A nu avea comuniune cu ereticii și schismaticii este o învățătură statornică ​​a tradiției apostolice și patristice, iar pozițiile evanghelice și patristice sunt nenumărate. Mă limitez să amintesc doar două exemple, al unui Mare Ascet, care a întemeiat monahismul și este numit Dascălul pustiului, și al celui mai mare teolog al celui de-al doilea mileniu, care a strălucit ca aghiorit și a proslăvit întreaga Ortodoxie, dar și Sfântul Munte. Mă refer la Marele Antonie și la Sfântul Grigorie Palama. Marele Atanasie ne relatează despre primul că a fost uimitor și bine-cinstitor în probleme de credință. Nu a avut comuniune niciodată cu meletienii schismatici, nici cu ereticii manihei și arieni, dintre care pe unii i-a alungat din mănăstirea sa când a aflat din convorbiri cum rătăceau. El a spus chiar că sunt mai rele decât otrava șarpelui cuvintele lor: „A fost foarte minunat și bine-cinstitor în cele ale credinței. Nu a avut comuniune nici cu melitienii schismatici, știind răutatea și apostazia lor de la început; nici nu a vorbit prietenește cu maniheii sau cu alți eretici decât până la povățuire spre întoarcerea la buna-credință, socotind și vestind că prietenia și tovărășia cu ei este o vătămare și pierzare a sufletului. Așa se scârbea și de erezia arienilor și poruncea tuturor să nu se apropie de ei și nici să țină reaua lor credință. Când s-au dus la el cândva unii dintre arieni supărați, după ce a examinat și a aflat că sunt necredincioși, i-a alungat din latura lui, spunând că sunt mai rele decât veninul șarpelui cuvintele lor” (Viața 68).

Sfântul Grigorie Palama, în calitate de ieromonah aghiorit, a întrerupt pomenirea ereticului Patriarh Ioan Caleca. În scrisoarea sa „Venerabilului kir Dionisie cel dintre monahi” notează de la început că există trei tipuri de ateism. Primului tip îi aparțin ateii prin excelență, adică cei care neagă existența lui Dumnezeu. Celui de-al doilea tip de ateism îi aparțin ereticii, care distorsionează învățătura despre Dumnezeu, iar celui de-al treilea tip de ateism îi aparțin cei care tac și nu ii combat pe ateii din primul tip și nici pe ereticii din al doilea. La fel ca și astăzi, atunci existau aghioriți care nu doreau să intre în conflict cu patriarhul eretic. Ei chiar l-au criticat pe Sfântul Grigorie pentru că, în loc să se ocupe cu rugăciunea și să practice ascultarea, așa cum sfătuiesc și patriarhii, episcopii și stareții eretici de astăzi, el s-a dedicat criticării rătăcirii lui Varlaam. Sfântul Grigorie, deși era încă ieromonah, nu a ezitat să-l critice cu un limbaj aspru pe patriarhul varlaamit Ignatie al Antiohiei și să scrie că Biserica există acolo unde există adevărul. Rătăcirea și erezia te scot din Biserică. Acum cei amăgiți și ereticii răspândesc ideea la credincioșii necatehizați că nepomenirea patriarhului sau a episcopului, adică îngrădirea canonică, te pune în afara Bisericii, în timp ce înăuntrul Bisericii sunt ecumeniștii eretici. Deci Sfântul Grigorie Palama era în afara Bisericii când nu l-a pomenit pe patriarh? Și în afara Bisericii au fost cei trei episcopi și tot Sfântul Munte, printre care și Sfântul Paisie, care au întrerupt timp de trei ani pomenirea patriarhului Atenagora (1969-1972)? Sfântul Grigorie spune: „De fapt, cei din biserica lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt din adevăr nu sunt nici din biserica lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint pe ei înșiși, numindu-se păstorii și arhipăstori sfințiți pe ei înșiși și unii pe alții; căci noi am fost învățați că nu este caracterizat creștinismul prin fețe, ci prin adevăr și acrivia credinței.” (Desființarea scrisorii lui Ignatie 3).

Al doilea motiv care m-a motivat să scriu această scrisoare, în afară de a-mi declara acordul față de atitudinea mărturisitoare și vrednică de laudă a Ieromonahului Cosma, care se bazează pe învățătura și practica din toate timpurile a Sfinților, a fost admirația mea, și exprim aceasta cu profundă tristețe și amărăciune, că această persecuție de durată și neomenoasă împotriva lui este în mod esențial îndreptată încă o dată către persoana mea umilă. Ieromonahul Cosma este absolut de acord cu pozițiile și părerile mele cu privire la ceea ce tulbură Biserica în ultima vreme și zguduie ecleziologia ortodoxă și, din acest motiv, este singurul preot din zona din jurul Chiliei mele unde pot să particip la Liturghie și să mă împărtășesc cu preacuratele Taine. Prin urmare, impunându-i, fără motive serioase, fără abateri specifice, pedeapsa opririi de la slujbă, care, conform Dreptului Canonic, se impune cu un rechizitoriu specific și o procedură anume, căutați în esență să ne lăsați lipsiți de Liturghie și neîmpărtășiți pe mine și pe părinții din jurul meu, așa cum ați făcut mai devreme, persecutându-l pe părintele Irineu total pe nedrept.

Al treilea motiv pentru care vă scriu această scrisoare este faptul că trebuie evitată smintirea credincioșilor, care respectă și cinstesc Sfântul Munte, când sunt făcute cunoscute măsurile inumane, pentru prima dată auzite și nemaiauzite pe care le-ați luat împotriva Ieromonahului Cosma, ca să încovoiați reacțiile lui ortodoxe. Vă sunt cunoscute și nu le voi enumera. Nu l-ați încovoiat nici cu amenințarea expulzării din Chilia lui, nici cu întreruperea alimentării cu apă timp de nouă (9) luni. Monahii sunt prigoniți, nu prigonesc. Nu voi argumenta mai departe, pentru că știu că vă voi întărâta, dacă nu v-am întărâtat deja, susținând pe un frate al nostru persecutat, calomniat și șantajat pe nedrept. Grija voastră părintească și pastorală ar fi trebuit sa se îndrepte către alţi fraţi dependenţi ai mânăstirii noastre, care au ieșit deplin de pe calea vieții și a desăvârșirii monahale, și pe ei ar fi trebuit să-i învăţaţi și să-i aduceţi în simţiri, nu pe Părintele Cosma, care, sub călăuzirea mea și a altor Bătrâni, face ceea ce este de la sine înțeles, ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și nu celor puternici și tari ai lumii.

Pedepsele impuse pe nedrept și ilegal, atunci când nu provin din grija frățească și părintească, ci dintr-o încercare de șantaj și intimidare pentru a atinge scopuri neortodoxe, nu sunt validate de Dumnezeu. Vai, dacă Dumnezeu ar fi validat prigonirile ereticilor și a propovăduitorilor de erezii împotriva ortodocșilor!

Mă rog ca Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Părinți mărturisitori și mai ales ale Părinților Aghioriți, să-l întărească și mai departe pe Părintele Cosma pe calea ortodoxă și să vă lumineze și pe voi să încetați a-l persecuta pe nedrept. Pedeapsa de șase luni de oprire de la slujire pe care i-ați impus-o nu este „trezitoare”, așa cum credeți, ci nedreaptă și răzbunătoare! Alții trebuie să se trezească și să înțeleagă cele de la sine înțeles pentru monahi. După sfatul și îndemnul meu, dar și al altor Bătrâni, nu va respecta regula opririi de la slujire pentru că nu este conformă nici cu litera, nici cu spiritul Sfintelor Canoane și, în consecință, nici măcar cu Carta Sfântului Munte și cu Regulamentul Intern al Mănăstirii.

Cu respect și nădejduind în încetarea persecuției împotriva noastră,

Monahul Gavriil”

Selecţie şi editare: Ioan

10 comentarii la „Raspuns celor care au credinta eretica si gresita ca nepomenitorii sunt in afara Bisericii

  1. Ioan spune:

    Si vom fi inlocuiti de la opinca la patriarh,dupa o vreme pamantul tarii va ramane pustiu si de abia dupa o vreme mai indelungata romanii vor fi readusi de peste tot si se va repopula tara cu romani.Asa a spus Cuvioasa Parascheva unui crestin ortodox in octombrie 2020.De ce?Pentru apostazia romanilor si imbratisarea ecumenismului ,lucru care nu le-a fost ingaduit si l-au facut si nu s-au cait iar tara va fi repopulata cu oameni noi,ortodocsi.
    https://saccsiv.wordpress.com/2022/08/01/aurescu-da-vestea-mare-romania-pregateste-importuri-de-sute-de-mii-de-muncitori-asiatici/

  2. Ioan spune:

    Noi ne ascundeam prin catacombe si prin ascunzatori ca sa nu ne afle nenorocitii dar uite ca i-a aflat mai intai Dumnezeu pe ei si a curatat pamantul tarii acesteia de nelegiuitii care au omorat cu zile si chinuit oameni drepti care nu aveau nicio vina asupra lor decat umila lor lupta pentru Adevarul credintei ortodoxe.

  3. Duhul Capitanului spune:

    Luptăm până la capăt!

    1. Binele va invinge, n-am nicio umbra de indoiala.

  4. Ioan spune:

    Ciuperca Cladosporium este protector impotriva radiatiilor nucleare,radiatiilor cosmice.Acest tip de ciuperca e parte din echipamentul cosmonautilor cu rol de protectie anti-radiatii.Ea produce melanina care are rolul de a „manca”radiatiile nucleare si a le transforma in substante chimice.Acest soi de ciuperca se dezvolta armonios numai in zone cu nivel de radiatii nucleare foarte ridicat pe care le absorb curatind intr-un timp scurt intreaga zona de radiatiile contaminante.Deci au rolul de decontaminare radioactiva.E concluzia recenta a savantilor.Asadar problema contaminarii radioactive fizice s-a rezolvat;ramane cealalta problema a contaminarii radioactive spirituale in erezia ecumenista care depaseste ca si contaminare si sechele si deformare genetica cu mult contaminarea radioactiva fizica.Aceasta contaminare radioactiva spirituala anuleaza procesele vitale nu numai ale oamenilor atinsi ci intregului mediu biologic,intregii lumi a plantelor si animalelor.Vreti dovada chiar sa fie?E pilda smochinului neroditor care s-a uscat dintr-o cauza spirituala.El nu a patit contaminare radioactiva fizica sa se usuce in zece zile ci a suferit contaminarea radioactiva spirituala si anume blestemul divin care are puterea de a face fara viata fiinte biologice,oameni,animale si plante la modul instantaneu .Dar ecumenismul contamineaza radioactiv spiritual nu numai organismele vii fizice ci mai ales contamineaza in acest sens si transmite contaminarea destul de molipsitoare sufletului omenesc pe care il lipseste de functia vitala fiind de fapt mort in aceasta viata ,acesta traind doar prin intuitie,imaginatie ,naluciri ,tetraplegie spirituala,coma spiriuala,si senzatii,intrega fiinta de acest soi fiind inerta.Doar cand esti in moarte primesti cele ale mortii;viata ca sens desavarsit al existentei nu se poate imbina,nu se poate uni cu ale mortii.Ortodoxia este insasi existenta vietii pe pamant;catolicismul,protestantismul,ecumenismul sunt moartea insasi.Si ortodoxia fiind ea insasi „a fi”,fiinta,existenta,viata este imposibil sa o unesti tu cu „a avea”,cu moartea,cu imaginarul cu pretentii la existenta de sine care este catolicismul si toate ereziile mortaciuni ca el.

  5. Ioan spune:

    Ecumenismul este cauza disparitiei vietii pe pamant si nimic altceva .Cutezanta de a inventa o alta noima a lucrurilor pe pamant duce la sfarsitul vietii.Niciodata omul nu va putea distruge viata pe pamant orice ar face.E ca si cum un soldat si-ar mitralia ambele maini mai inainte sa-si mitralieze dusmanul.Singurul Care va schimba noima lucrurilor pe pamant pe care o stim E doar Dumnezeu.Numai El Este autorizat pentru disparitia vietii pe pamant si numai atunci cand vrea El.Dumnezeu nu distruge viata pe pamant cand se asteapta omul.El gata viata de pe pamant cand vrea El pentru ca El Este Stapanul.Deciziile la El sunt si nicaieri altundeva.De fiecare data cand omul a vrut sa termine lumea Dumnezeu a schimbat noimele intelegerii lucrurilor ca sa arate ca El Este Stapanul si Tatal si ca Tata El schimba oranduirea lumii ca sa arate ca oamenii sunt doar fiii Lui si nu decidentii in locul Lui.Cine gandeste la proximitatea sfarsitului vietii pe pamant si inmulteste aceasta frica nejustificata se crede decident in locul lui Dumnezeu si va trebui sa-si reseteze instant gandirea pentru a nu pati el insusi resetarea nedorita de el.Toata randuiala lumii vazute sta in”a fi”;cand apare”a avea” omul isi inceteaza misiunea lui”sunt” in calitate de om si intra in custodia lui”am”.Pentru cei care il au pe „a avea”tu nu mai esti cel care esti ci esti avutul celui care te are.Aici nici Dumnezeu nu poate aduce alte noime in lumea asta ci doar tu.Aceste sunt singurele noime pe care nimeni nu le poate schimba,nici Dumnezeu Insusi ci omul.Aici doar omul prin natura sa are putere lasata de la Dumnezeu sa schimbe noimele lumii fie sa ramana pe scara lui „a fi”fie sa se inmormanteze singur.

  6. Ioan spune:

    Acest om va fi viitorul tar al Rusiei.Mihail.Scriu cu mare emotie.George Mihailovici Romanov.Nu va mirati pt ca si dinastia britanica de Windsor a plecat tot din colateral pt ca George al VI lea care a domnit acolo cateva luni nu a avut succesori iar urmatorul la tron,fratele lui nu a avut intai-nascuti parte barbateasca ci pe Elisabeta a II a,actuala regina.Acest George Mihailovici Romanov,om dintr-o bucata si hotarat din cate vad e fiul ducesei Maria Vladimirovna din dinastia Romanov dar e urmasa pe linie colaterala a tarului Alexandru al III lea Romanov.Doamne,cum se plinesc proorociile sub ochii nostri! Priviti-l.Cativa dintre noi vom fi la inscaunarea lui.Doamne ajuta.Priviti-l.
    https://youtu.be/R4Fk2O-V34I

  7. Ioan spune:

    Iata viitorul tar Mihail.George Mihailovici Romanov.Priviti-l.
    https://youtube.com/shorts/wWhMNDlr1Qo?feature=share

  8. Mihai spune:

    Pe cei care s-au îngrădit de erezie sau care sunt împotriva ereziilor, au avut grijă dumnealor sa ii categorisească schismatici și conspirationisti,

    1. Afirmatiile lor au valoarea unei cepe degerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *