Raspuns celor care au credinta eretica si gresita ca nepomenitorii sunt in afara Bisericii

E scrisoarea celui mai venerabil batran,gheronda din Sfantul Munte Athos.
Ereticii ecumenisti sunt in neascultare fata de batranii monahi.

„Persecuțiile monahilor care au cuget ortodox

Monahul Gavriil
Sfânta Chilie a Cuvioșilor Hristodul din Patmos și Arsenie Capadocianul
Sfânta Mănăstire Cutlumuș, Sfântul Munte Athos

Sfântul Munte, 25.06.2022

Preacuviosului Egumen,
Părintelui Arhimandrit Nicolae
și binecuvântatei conduceri (gherontie=Sinaxa părinților)
din Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Cinstiți Părinți, binecuvântați!

Cu respectul cuvenit față de voi, în calitate de conducere mănăstirească a tuturor fraților dependenți de Mănăstirea noastră, aș dori să vă supun atenției un subiect foarte serios, care trebuie abordat cu sentimente frățești și pe baza obligației pe care o au toți creștinii, și mai ales noi, monahii, de a nu ceda în probleme de credință și adevăr.

Este vorba despre persecuția neîndreptățită, fără iubire de frați și nimicitoare pe care o suportă de ani de zile fratele nostru Părintele Cosma Ieromonahul de la Chilia Sfântul Atanasie al Alexandriei, care aparține de Schitul Sfântului Panteleimon. Ieromonahul în cauză locuiește aici în Sfântul Munte de treizeci și doi (32) de ani, dintre care ultimii douăzeci (20) ca monah care aparține de M-rea Cutlumuș în Chilia pe care am menționat-o.

Motivele care m-au determinat să vă adresez această scrisoare într-o manieră frăţească sunt următoarele: Ieromonahul Cosma este fiul meu duhovnicesc și, datorită acestei legături duhovniceşti, sunt la curent cu situația lui și îndeosebi cu acuzaţiile la adresa lui pe care se străduiesc să i le aducă conducătorii (administratorii) Sfintei Mănăstiri și a Schitului, care sunt cu totul nedrepte și inexistente.

Decizia sa de a nu participa la slujbele de obște în biserica principală (catolicon) a Schitului, precum și evitarea împărtășirii bisericești cu Părinții din Schit au un suport dogmatic și canonic. Nu vrea să-l pomenească pe Patriarhul eretic (αἱρετίζοντα) Bartolomeu, promotor și stâlp al panereziei ecumenismului, pentru că, pomenindu-l, înseamnă că și el crede la fel. Procedează corect în ce privește evitarea împărtășirii cu părinții din Schit, pentru că aceștia au comuniune cu schismaticii și nehirotoniții din Ucraina, pe care nu-i recunoaște mai mult de jumătate dintre ortodocși, zece din cele paisprezece Biserici Autocefale. V-ați gândi vreodată să recomandați clerului și călugărilor din aceste zece Biserici să aibă comuniune cu schismaticii, așa cum au făcut, din păcate, unii egumeni, ieromonahi și monahi aghioriți? Nu cumva, în loc să-l urmăriți pe P. Cosma, ar fi trebuit, ca Sfântă Mănăstire, să cereți Sfintei Chinotite să nu fie recunoscut noul mitropolit necanonic Epifanie al Kievului și să nu permiteți clerului noii biserici pseudo-autocefale să lucreze ca cler ortodox când vizitează Sfântul Munte?

Acesta este motivul principal pentru comportamentul, în opinia voastră, inacceptabil și chipurile anti-monahal al comportamentului bunului Ieromonah, despre care ar trebui să vă răzgândiți după explicațiile suficiente pe care vi le-a dat în scris prin scrisoarea sa din 31.8.2021/13.9.2021, al cărei conținut mi l-a comunicat și mie, ca Părinte al lui duhovnicesc, și cu care sunt total de acord. Călugărul trebuie desigur să respecte principiile monahale și să-și țină făgăduințele, slujbele, îndatoririle, obligațiile comune datorate Mănăstirii și Schitului. Totuși, mai presus de toate acestea, mai presus de mult-proclamata ascultare fără discernământ față de stareți și episcopi, mai presus de episcopocentrismul de inspirație papală, chiar și mai presus de rugăciunea și slujba de obște, este mărturisirea Ortodoxiei, a adevărului mântuitor, a cărei absență le face pe toate celelalte inutile. Nu așa spunea marele conducător monahal, Cuviosul Teodor Studitul, atunci când îi critică pe călugării din vremea lui care justificau inovațiile și ereziile? „Deci, dacă sunt monahi unii în vremurile de acum, să arăte din fapte. Lucrul monahului este să nu tolereze nici din întâmplare vreo inovație a Evangheliei, ca să nu fie luați drept exemplu de erezie și de comuniune cu ereticii de către mireni, spre a lor pierzanie” (PG 99, 1049).

A nu avea comuniune cu ereticii și schismaticii este o învățătură statornică ​​a tradiției apostolice și patristice, iar pozițiile evanghelice și patristice sunt nenumărate. Mă limitez să amintesc doar două exemple, al unui Mare Ascet, care a întemeiat monahismul și este numit Dascălul pustiului, și al celui mai mare teolog al celui de-al doilea mileniu, care a strălucit ca aghiorit și a proslăvit întreaga Ortodoxie, dar și Sfântul Munte. Mă refer la Marele Antonie și la Sfântul Grigorie Palama. Marele Atanasie ne relatează despre primul că a fost uimitor și bine-cinstitor în probleme de credință. Nu a avut comuniune niciodată cu meletienii schismatici, nici cu ereticii manihei și arieni, dintre care pe unii i-a alungat din mănăstirea sa când a aflat din convorbiri cum rătăceau. El a spus chiar că sunt mai rele decât otrava șarpelui cuvintele lor: „A fost foarte minunat și bine-cinstitor în cele ale credinței. Nu a avut comuniune nici cu melitienii schismatici, știind răutatea și apostazia lor de la început; nici nu a vorbit prietenește cu maniheii sau cu alți eretici decât până la povățuire spre întoarcerea la buna-credință, socotind și vestind că prietenia și tovărășia cu ei este o vătămare și pierzare a sufletului. Așa se scârbea și de erezia arienilor și poruncea tuturor să nu se apropie de ei și nici să țină reaua lor credință. Când s-au dus la el cândva unii dintre arieni supărați, după ce a examinat și a aflat că sunt necredincioși, i-a alungat din latura lui, spunând că sunt mai rele decât veninul șarpelui cuvintele lor” (Viața 68).

Sfântul Grigorie Palama, în calitate de ieromonah aghiorit, a întrerupt pomenirea ereticului Patriarh Ioan Caleca. În scrisoarea sa „Venerabilului kir Dionisie cel dintre monahi” notează de la început că există trei tipuri de ateism. Primului tip îi aparțin ateii prin excelență, adică cei care neagă existența lui Dumnezeu. Celui de-al doilea tip de ateism îi aparțin ereticii, care distorsionează învățătura despre Dumnezeu, iar celui de-al treilea tip de ateism îi aparțin cei care tac și nu ii combat pe ateii din primul tip și nici pe ereticii din al doilea. La fel ca și astăzi, atunci existau aghioriți care nu doreau să intre în conflict cu patriarhul eretic. Ei chiar l-au criticat pe Sfântul Grigorie pentru că, în loc să se ocupe cu rugăciunea și să practice ascultarea, așa cum sfătuiesc și patriarhii, episcopii și stareții eretici de astăzi, el s-a dedicat criticării rătăcirii lui Varlaam. Sfântul Grigorie, deși era încă ieromonah, nu a ezitat să-l critice cu un limbaj aspru pe patriarhul varlaamit Ignatie al Antiohiei și să scrie că Biserica există acolo unde există adevărul. Rătăcirea și erezia te scot din Biserică. Acum cei amăgiți și ereticii răspândesc ideea la credincioșii necatehizați că nepomenirea patriarhului sau a episcopului, adică îngrădirea canonică, te pune în afara Bisericii, în timp ce înăuntrul Bisericii sunt ecumeniștii eretici. Deci Sfântul Grigorie Palama era în afara Bisericii când nu l-a pomenit pe patriarh? Și în afara Bisericii au fost cei trei episcopi și tot Sfântul Munte, printre care și Sfântul Paisie, care au întrerupt timp de trei ani pomenirea patriarhului Atenagora (1969-1972)? Sfântul Grigorie spune: „De fapt, cei din biserica lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt din adevăr nu sunt nici din biserica lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint pe ei înșiși, numindu-se păstorii și arhipăstori sfințiți pe ei înșiși și unii pe alții; căci noi am fost învățați că nu este caracterizat creștinismul prin fețe, ci prin adevăr și acrivia credinței.” (Desființarea scrisorii lui Ignatie 3).

Al doilea motiv care m-a motivat să scriu această scrisoare, în afară de a-mi declara acordul față de atitudinea mărturisitoare și vrednică de laudă a Ieromonahului Cosma, care se bazează pe învățătura și practica din toate timpurile a Sfinților, a fost admirația mea, și exprim aceasta cu profundă tristețe și amărăciune, că această persecuție de durată și neomenoasă împotriva lui este în mod esențial îndreptată încă o dată către persoana mea umilă. Ieromonahul Cosma este absolut de acord cu pozițiile și părerile mele cu privire la ceea ce tulbură Biserica în ultima vreme și zguduie ecleziologia ortodoxă și, din acest motiv, este singurul preot din zona din jurul Chiliei mele unde pot să particip la Liturghie și să mă împărtășesc cu preacuratele Taine. Prin urmare, impunându-i, fără motive serioase, fără abateri specifice, pedeapsa opririi de la slujbă, care, conform Dreptului Canonic, se impune cu un rechizitoriu specific și o procedură anume, căutați în esență să ne lăsați lipsiți de Liturghie și neîmpărtășiți pe mine și pe părinții din jurul meu, așa cum ați făcut mai devreme, persecutându-l pe părintele Irineu total pe nedrept.

Al treilea motiv pentru care vă scriu această scrisoare este faptul că trebuie evitată smintirea credincioșilor, care respectă și cinstesc Sfântul Munte, când sunt făcute cunoscute măsurile inumane, pentru prima dată auzite și nemaiauzite pe care le-ați luat împotriva Ieromonahului Cosma, ca să încovoiați reacțiile lui ortodoxe. Vă sunt cunoscute și nu le voi enumera. Nu l-ați încovoiat nici cu amenințarea expulzării din Chilia lui, nici cu întreruperea alimentării cu apă timp de nouă (9) luni. Monahii sunt prigoniți, nu prigonesc. Nu voi argumenta mai departe, pentru că știu că vă voi întărâta, dacă nu v-am întărâtat deja, susținând pe un frate al nostru persecutat, calomniat și șantajat pe nedrept. Grija voastră părintească și pastorală ar fi trebuit sa se îndrepte către alţi fraţi dependenţi ai mânăstirii noastre, care au ieșit deplin de pe calea vieții și a desăvârșirii monahale, și pe ei ar fi trebuit să-i învăţaţi și să-i aduceţi în simţiri, nu pe Părintele Cosma, care, sub călăuzirea mea și a altor Bătrâni, face ceea ce este de la sine înțeles, ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și nu celor puternici și tari ai lumii.

Pedepsele impuse pe nedrept și ilegal, atunci când nu provin din grija frățească și părintească, ci dintr-o încercare de șantaj și intimidare pentru a atinge scopuri neortodoxe, nu sunt validate de Dumnezeu. Vai, dacă Dumnezeu ar fi validat prigonirile ereticilor și a propovăduitorilor de erezii împotriva ortodocșilor!

Mă rog ca Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Părinți mărturisitori și mai ales ale Părinților Aghioriți, să-l întărească și mai departe pe Părintele Cosma pe calea ortodoxă și să vă lumineze și pe voi să încetați a-l persecuta pe nedrept. Pedeapsa de șase luni de oprire de la slujire pe care i-ați impus-o nu este „trezitoare”, așa cum credeți, ci nedreaptă și răzbunătoare! Alții trebuie să se trezească și să înțeleagă cele de la sine înțeles pentru monahi. După sfatul și îndemnul meu, dar și al altor Bătrâni, nu va respecta regula opririi de la slujire pentru că nu este conformă nici cu litera, nici cu spiritul Sfintelor Canoane și, în consecință, nici măcar cu Carta Sfântului Munte și cu Regulamentul Intern al Mănăstirii.

Cu respect și nădejduind în încetarea persecuției împotriva noastră,

Monahul Gavriil”

Selecţie şi editare: Ioan