ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Cartea Apocaslipsei, care încheie canonul Sfântei Scripturi, ne descrie lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vorprimi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea Adevărului şi la mântuire. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’(v. 8-9).

Nu după multă vreme, a urmat pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’.Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’(v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’.Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem şi înţelegem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’(Luca 1, 13-17).

Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’(Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios făgăduinţelor Sale.

Presbiter Ioviţa Vasile

Smerenia, dacă e să vorbim de etimologia rusă a termenului, începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare : a împăcării cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu oamenii a căror judecată o exprimă pe cea a lui Dumnezeu ; este, deci, o împăcare, o împăcare. Smirenie (rus.) are ca rădăcină cuvântul mir, ce poate fi tradus atât ca lume,cât şi ca pace.În acelaşi timp, este o împăcare cu toate circumstanţele acestei vieţi, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu.

Cred că trebuie să mă explic. Unul dintre Părinţii Bisericii spunea că toate evenimentele istorice la scară universală sau în ceea ce priveşte viaţa fiecăruia dintre noi, sunt determinate de corelaţia dintre trei voinţe : voia lui Dumnezeu, mereu bună, atotputernică, însă care şi-a fixat drept limită libertatea omenească de a alege ; voinţa satanică, mereu malefică, însă nu atotputernică, incapabilă de a produce răul, întrucât diavolul nu este stăpân peste făptură ; şi între acestea două, voinţa omenească, mereu îndoioasă, care răspunde atât apelurilor Dumnezeieşti, poruncilor şi rugăminţilor lui Dumnezeu, cât şi intrigilor satanei, falselor promisiuni, atracţiei către rău, pe care omul o simte în sine. Apostolul Pavel spune că deosebeşte în sine însuşi două stihii : legea vieţii veşnice, ce tinde spre Dumnezeu, şi legea stagnării, legea care duce către distrugere, către degradare. Aceste stihii sunt în fiecare dintre noi. De aceea, între influenţa voii Dumnezeieşti şi a celei satanice nu facem mereu alegerea cea bună : ezităm, facem adesea alegerea greşită, dar uneori şi pe cea bună.

Nu orice eveniment poate fi definit ca act al voii lui Dumnezeu. De obicei, situaţia este mult mai complexă, după cum omul este sau nu lucrător al voii lui Dumnezeu, sau conducător al voinţei rele satanice. Însă chiar şi în faţa celei mai întunecate, celei mai fioroase situaţii Dumnezeu ne poate spune : exact aici trebuie să aduci lumină, în această zonă a urii trebuie să aduci dragoste, în acest haos trebuie să faci armonie ; sau : locul tău este acolo unde voinţa satanică acţionează cel mai distructiv, mai hotărât…În acest sens, Părinţii Bisericii priveau situaţiile în care se aflau ca act al voinţei lui Dumnezeu, nu în sensul că Dumnezeu ar fi înrăutăţit în mod intenţionat situaţia, ci că anume acolo era locul lor. Împăcarea interioară cu circumstanţele nu înseamnă că trebuie să-i considerăm pe toţi din jurul nostu a fi oameni buni, ci că locul nostru este printre ei pentru a le aduce ceva.

Dacă etimologia termenului slav ne duce cu gândul la împăcare, linişte interioară, şi provenienţa latină a termenului humilitas, descoperă noi sensuri ale acestui cuvânt. Humilitas provine de la humus, pământ roditor adică, sau pur şi simplu pământ. Exprimându-ne alegoric,vedem pământul, iată, tăcut, întins sub cer ; primeşte deopotrivă şi ploaia şi soarele, şi seminţele, cu aceeaşi neîmpotrivire ; primeşte bălegarul şi tot ceea ce aruncăm din viaţa noastră ; în el se înfige plugul şi-l răneşte adânc, iar el stă tăcut, primindu-le pe toate şi aducând rod. După cum au spus unii gânditori, smerenia este starea sufletului omenesc care primeşte tăcut, supus, orice i se dă şi din tot ce i se dă aduce rod.

Aşadar, căutând smerenie, e binevenită întrebarea : cum privim la faptul că Dumnezeu ne trimite într-o situaţie sau alta ? Cu împăcare lăuntrică sau cu protest, sau selectiv ? « Nu vreau asta, vreau alta – de ce m-ai trimis aici ? Eu vreau bine, trebuie să mă trimiţi într-o atmosferă unde să roiască doar oameni buni, care să mă inspire, să mă ajute, să mă poarte pe braţe ; de ce mă trimiţi acolo unde totul e beznă, totul e rău, totul e lipsă de armonie ? »

E reacţia noastră obişnuită şi este un indiciu al faptului că reacţia noastră nu este una smerită. Iar când spun « smerită » nu am în vedere sentimentul împăcării cu înfrângerea: “Ce să faci, cu Dumnezeu nu te pui, mă voi smeri…”. Nu sentimentul înfrângerii, ci smerenia activă, împăcarea activă, lumea interioară activă fac din noi soli şi apostoli, oameni trimişi în lumea întunecoasă, grea şi amară, care ştiu că acolo le este locul firesc şi acolo vor agonisi harul.

Continuând tema pământului : Teofan Zăvorâtul scrie în una din scrisorile sale unei corespondente : « Sunt uimit… Aţi plecat la băile de nămol să vă tămăduiţi reumatismul, iar când asupra Dvs. se aruncă cu noroi, pentru a vă vindeca sufletul de neajunsurile lui – atunci vă plângeţi ». O astfel de tratare a întrebării este una foarte interesantă. Într-adevăr, băile de nămol le alegem singuri, iar cele de noroi ni le aleg alţii, şi ne plângem. Şi aici este aproape întotdeauna toată deosebirea. Serafim de Sarov spunea că «Trebuie pur şi simplu orice faptă asumată la alegere este mai uşor de îndeplinit, întrucât mândria, orgoliul, îi va da suficientă energie pentru asta, pe când să învingi ceea ce îţi pune în faţă soarta este cu totul altceva : doar nu am ales eu asta ! să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu ; nu cu pasivitate, ci ca o plecăciune adâncă de cerere a binecuvântării de a purcede la lucrarea smereniei.»

Şi încă ceva : nu cred că smerenia este faptul de a lăsa pe cineva să te facă una cu noroiul; orice fel de şef – ofiţer sau preot, sau brigadier – poate fi profund smerit, însă conform responsabilităţii asumate să acţioneze aspru , tare şi hotărât. Nu cred că un asemenea şef, fie egumen la mănăstire, preot de parohie sau ofiţer de armată trebuie să admită haos pe motiv că nu poate lua hotărâri şi nici să le implementeze pe motiv de smerenie. Smerenia e cu totul altceva.

Un scriitor englez a spus că smerenia este înainte de toate realism ; atunci când îmi vine gândul că sunt genial îmi răspund calm : nu fi naiv, eşti chiar foarte mediocru !– acesta este începutul smereniei, care provine de la vederea reală a lucrurilor. In acest sens realismul poate fi educat chiar şi prin simţul umorului. Adesea te poţi privi cu un zâmbet: cât de hazliu eşti când te umfli în pene ! La o atitudine corespunzătoare în acest sens, adesea putem păşi pe tărâmul smereniei, care provine doar din realism.

Însă cel mai profund tip de smerenie este smerenia Sfinţilor, care-şi are provenienţa în vederea frumuseţii şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. Nu din motiv că s-ar fi realizat , prin comparaţie, nimicnicia, ci pentru că, răpuşi de acea frumuseţe de nedescris, nu le rămâne decât să cadă în genunchi într-o cucernică frică, în dragoste şi în mirare, şi atunci nu îşi mai amintesc de sine, pentru că nu îi mai interesează să o facă : cine doreşte să se uite la sine atunci când poate să privească ceva ce depăşeşte orice închipuire a frumuseţii?

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Despre credinţă şi îndoială, Editura Cathisma)

Text selectat şi îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

Un alt Ierarh fruntaș ecumenist al BOR numit în funcție de răspundere în cadrul cmb (este nr. 2 după Pr.Ioan Sauca-secretar general al cmb). Consiliul mondial al ,,bisericilor’’  l-a numit pe. Mitropolitul Nifon al Târgoviștei, al Bisericii Ortodoxe Române, Vicepreședinte al Comitetului Central, pentru a ocupa locul regretatului Mitropolit Ghenadios. Prin urmare, el își va asuma un rol de conducere în comitetul central al cmb. De asemenea, a fost numit co-președinte al Comitetului permanent pentru consens și colaborare.

Mitropolitul Nifon face parte în prezent în Comitetul Executiv al cmb și în calitate de președinte al Comitetului pentru probleme curente. El deține, de asemenea, un rol în Comitetul executiv al Grupului de lucru comun dintre „Biserica” Romano-Catolică și cmb.

Mitropolitul Nifon s-a declarat surprins de votul unanim pentru numirea și alegerea sa ca vicepreședinte al Comitetului Central al cmb. „Voi face tot posibilul să fiu la înălțimea onoarei și a încrederii pe care mi le-ați acordat pentru a servi idealul unității și pentru a întări părtășia în cadrul mișcării ecumenice”, a afirmat el. „Alături de alți creștini, ortodocșii încearcă să înțeleagă misiunea Bisericii lui Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, ca principala datorie în aceste vremuri de suferință și provocări datorate secularizării, războiului, consecințelor pandemiei și crizei alimentare”,Și Mitropolitul Nifon a adăugat: „Bisericile” se roagă și iau măsuri concrete pentru a alina suferința din lume”.

Mitropolitul Nifon este membru al Consiliului Internațional pentru Dialogul Anglican-Ortodox; de la Academia Română de Științe și profesor și decan al Facultății de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște. Este doctor onorific al Universității din Valahia din 2013.

Traducere din limba franceză: Dr Gabriela Naghi

Prevăzători din fire, cinstiţii noştri ierahi au ştiut din vreme ce vor semna în Creta, au anticipat şi reacţia Poporului Ortodox, şi-atunci ce şi-au zis? Haideţi să facem un Regulament al Autorităţilor Canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR. Zis şi făcut. Cu exact un an înainte de sinodul tâlhăresc, au scos acest Regulament, urmărind să se pună la adăpost, dar şi să înmulţească şi să înăsprească pedepsele clericilor care urmau să-şi arate dezacordul faţă de ereziile de la Kolimbari, introduse oficial în Biserică. De prisos să spun că unele prevederi dau episcopilor puteri discreţionare, sancţiunile dictate de ei neputând fi contestate în niciun fel. Trecem peste asta.

O paranteză: preoţii care au aplicat corect şi prompt Sfintele Canoane, în circumstanţele determinate de sinodul tâlhăresc, au devenit ţinta unor ierarhi intransigenţi, că aşa-i stă bine oricărui eretic. Nu ne apucăm de fiecare dată să demonstrăm ceea ce vede toată lumea, adică faptul că ierarhii cretani au păşit oficial pe tărâmul ereziei, trădându-L pe Hristos, trădând Sfânta Biserică Ortodoxă Română (,,ierarhii voştri vă vor vinde’’, zicea Părintele Iustin Pârvu, şi a avut dreptate). Aşadar, ierarhii rămân în scaunele cele înalte, în vreme ce preoţii care apără Biserica de schisme şi erezii sunt înlăturaţi cu brutalitate. Să vedeţi în ce fel.

1.Consistoriile eparhiale sunt instanţele care trebuie să-i judece pe preoţi. Cum se constituie acestea? Episcopul îşi propune oamenii Adunării eparhiale, în care sunt tot oamenii lui. Paranteză: odată am propus şi eu o persoană spre a candida la un loc în Adunare. Nu i-au primit candidatura, deoarece fuseseră desemnaţi alţi ,,aleşi’’, oamenii episcopului, care au şi câştigat ,,alegerile’’.

Adunarea eparhială aprobă, evident. Numirea acestora se face apoi de către episcop! Imparţial, nu?

2.Consistoriul se preface că judecă şi deliberează, ca să ajungă exact la soluţia stabilită de episcop.

3.Când zisa judecată a Consistoriului s-a încheiat, actele sale ajung sub condeiul episcopului imparţial, care ce face?, aprobă hotărârile dacă sunt conforme cu voinţa sa, sau le respinge, pentru ca judecătorii din consistoriu să se mai gândească. Odată aprobate, hotărârile sunt… definitive. Deci cine dă sentinţa finală într-un asemenea proces? Domnul episcop. Ce calitate procesuală are acesta? Parte vătămată rău de tot de răzvrătitul care a avut curajul să întrerupă pomenirea şi să apere Biserica de erezii. Iată cât de frumos judecă domnul episcop într-un proces în care este parte!

Ce spun Sfintele Canoane? Canonul 107 al Sinodului de la Cartagina: ,,S-a hotărât în acest Sinod că un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii’’. Şi ce dacă s-a hotărât?

Din această pricină preoţii noştri, dimpreună cu credincioşii, socotesc aşa zisele caterisiri ca fiind acte silnice de răzbunare ale episcopilor, fără putere, fără a produce efecte în plan duhovnicesc şi pastoral. Dimpotrivă, efectele caterisirilor nedrepte se întorc împotriva celor care le-au pronunţat. Veţi vedea. Preoţii îngrădiţi de erezie îşi continuă slujirea în Biserica Ortodoxă Română, ducând lupta cea bună de apărare a Sfintei Credinţe Ortodoxe, fără gând de a o părăsi – Doamne fereşte – bine ştiind că n-au depăşit cu nimic limitele Sfintelor Canoane. Din Biserică să plece ereticii, nu cei care se ostenesc să o apere!

Presbiter Ioviţa Vasile

Se numeşte Virgil Ţurcaş şi a îndeplinit această funcţie în cadrul Prefecturii judeţului Sălaj, până la data de 21 iunie, ora 13, 40. L-am cunoscut prin anii 90 ai secolului trecut, când ţărăniştii încă nu fuseseră desfiinţaţi de Băsescu Petrov şi şleahta lui. După dispariţia acestora, Virgil Ţurcaş a sărit în luntrea liberală şi a rămas în politică până la sfârşit, îndeplinind diverse funcţii.

În 12 octombrie 2020 era prefect al judeţului. În această calitate i-am trimis o scrisoare deschisă, rugându-l să o transmita lui Iohannis şi lui Orban. Bineînţeles că n-a făcut-o, nu putea să-şi strice blazonul, dar cel puţin a avut buna cuviinţă să-mi răspundă. Redau un mic fragment din acea scrisoare, alcătuită la supărare, deoarece grangurii ţării au instaurat teroarea numită covid peste România: ,,Voi nu ştiţi încotro vă îndreptaţi, dincolo de împlinirea orbească a unor ordine venite de la nişte demenţi. Ţineţi cu dinţii de nişte privilegii, care se vor risipi curând, precum fumul. Vă chemăm să (re) veniţi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi să va bucuraţi de darurile cele veşnice ale Marelui nostru Dumnezeu’’.

Virgil Ţurcaş nu m-a ascultat, a continuat să-şi exercite funcţiile cu mult zel, mai ales după ce plandemia a fost generalizată peste pământul românesc. Îmi spunea cineva, mai demult, că mergea prin instituţiile din oraş, ca să impulsioneze procesul de inoculare a populaţiei cu acea substanţă blestemată, mincinos numită vaccin. Omul i-a atras atenţia cu aceste cuvinte: ,,Lasă oamenii în pace, nu-i trimite la vaccinare, pentru că sunt unii care se simt foarte rău şi te blestemă. Ştii că ai trimis-o şi pe  femeia cutare, care acum are grave probleme de sănătate’’. N-a ascultat, şi pentru că acela cu care vorbea era ortodox practicant, l-a îndemnat să citească coranul. ,,De ce să-l citesc?’’  ,,Ca să vezi că mai sunt şi alte religii, nu numai a voastră’’. Din câte ştiu, Virgil Ţurcaş era botezat în Biserica Ortodoxă, numai că ajunsese ca Ortodoxia să fie a altora. A lui – nu.

Privilegiile şi măririle lumeşti s-au risipit ca fumul, la data şi ora menţionate mai sus. În vreme ce se afla în localitatea Hurez pentru a servi masa, o rafală puternică de vânt a prăbuşit foişorul peste ei. Virgil Ţurcaş şi-a încheiat astfel viaţa pământească la numai 52 de ani, şi tare mă tem că se va duce la Judecata particulară într-o stare care nu îndreptăţeşte prea multe nădejdi de mântuire. Bine spunea Psalmistul: ,,Pentru ce să mă tem în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădelegea vrăjmaşilor mei? Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă. Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare, că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face, ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă moartea’’(Psalmul 48).

Aici stă tragedia omului: se crede nemuritor şi trăieşte ca şi cum moartea loveşte doar în alţii. Iată că nu-i aşa. Mulţi din mai- marii Zalăului ar putea învăţa din această nenorocire. Învăţa-vor, oare?

Presbiter Ioviţa Vasile

Guvernul bagă iar spaima în orătăniile din curtea ţăranului român! Multă vreme am crezut că e vorba doar despre incompetenţă în cazul guvernelor. Îmi e din în ce mai clar că aceste teribiliste marionete pe posturi de guvernanţi dau ascultare poruncilor venite de la casapii UE, care se identifică pînă la contopire cu asasinii la comandă. Şi în UE şi la noi acasă, totul este politică de clan! Porci, nu, găini, nu, raţe şi gîşte, nu! Cu ce va trăi ţăranul român? Ce vor mînca românii? Lăcuste, carne artificială după reţeta lui Bill Gates? Ceai şi lecturi din Platon sau cu costiţe porc pîrlit la televizor. Uniunea Europeană numără din nou orătăniile din curtea ţăranilor, pentru că unor entităţi europene le pică greu la stomac carnea curată de pasăre crescută în aer liber. Au arsuri mari la exporturi şi, rînd pe rînd, încep să interzică ouatul în cuibarele româneşti. Ostracizarea e o lecţie democratică, iar sărăcia şi criza alimentară, realităţi crunte!

Aşadar, nici găina, nici porcul românesc nu vor mai fi ce-au fost. Dacă ţăranul român, strîns cu uşa de statul paralel, vrea să mai audă un cotcodac şi un guiţat în ogradă, trebuie să se supună legilor emise de porcii din Guvern, de „cocoșii galici” ai trupelor de ocupaţie sau de curcile plouate precum Ursula NuȘtiuCum. Românul n-are voie să crească mai mult de cinci porci şi 50 de găini. Dacă are aceste exemplare în bătătură, trebuie să le înregistreze, pe dumnealor, orătăniile, la registrul comerţului. Altfel, dă peste bietul ţăran român o epidemie de pestă porcină africană şi o gripă aviară, precum covidul peste om. Toate astea amintesc de greii anii postbelici şi „cotele” obligatorii, care acum par glume în comparaţie cu ceea ce ni se pregăteşte. O ordonanţă de urgenţă năşită de guvernul unui drogat, pe fondul etichetei false de pestă porcină, spune că ţăranul român nu va mai putea creşte porci dacă nu şi-i înregistrează într-o bază naţională de date, hrănindu-i doar cu furaje şi dezinfectîndu-şi încălţămintea la intrarea în coteţ. Măsurile de protecţie împotriva pestei porcine, care au masacrat sectorul suinelor, a făcut ca România să importe peste 80% din carnea de porc necurată din afară. Asta da, porcărie! Guvernamentală, UE-isto-Globalistă.

Găinile, raţele, curcile şi gîştele nu scapă nici ele de asasinatele la comandă. Dacă ţăranul român nu are autorizaţie la coteţe şi cuibare, adio ouă proaspete! În Franţa, de pildă, creşterea găinilor în curte ţine de tradiţia şi patrimonial lor naţional, dar găinarii Guvernului au trecut la distrugerea sectorului avicol din România. La păsăret stăteam bine şi exportam carne de pui, dar maestru l(Mă)Ciucă vrea să scape ţara de găinaţ, ca să ne protejeze, vezi, Doamne, de aviară. Legea porcului, legea ouălelor stresate, legea creşterii găinilor, raţelor şi gîştelor, legea prunelor uscate în Parlamentul European. Cam astea sînt legile din cuibarul UE! Acolo se clocesc toate ouăle stricate! Cu orătăniile din Guvern care se dau cocoşi în faţa Uniunii, ce-ar trebui să facem? Să dăm drumul vulpilor peste ele? Unde mai punem că după tot războiul Guvernului împotriva orătăniilor domestice, vor fi aduse din import, în caserolă, la preţuri ridicate la pătrat, ouă, găini, gîşte, nestresate, dar îngrăşate cu chimicale. Oare cu ce instrumente măsoară mai marii UE gradul de stres al oului sau al cărnii? Probabil, le ascultă cu urechea, cei într-o ureche.

La cît sînt de săraci românii, nu-i mai interesează cît de stresate sînt ouăle, carnea sau dacă au în curte orătănii euro5! Protejarea împotriva aviarei este motivul unei crize artificiale, care să pună pe butuci sectorul avicol românesc, pentru că nu cotcodăceşte în limbaj UE, în favoarea importurilor de găini care se ouă mai scump în hipermarcheturi, în favoarea cărnii din import cu gust de iască, pentru care găinarii noştri au primit porunca. Ba că ouăle sînt stresate, ba că nu trebuie sa facem zgomote în preajma coteţului cu porci, altfel porcii se stresează şi carnea nu mai e fragedă! De-aia dorm mamelucii în Parlamentul dîmboviţean, copiindu-şi confraţii din taraba bruxelleză. Să păstreze linişte pînă la primul salariu boieresc. Nu mai ştie cum s-o mai dea românul, atîta timp cît dulăii cei mari nu vor pleca de la măcelărie, de lîngă ciolane.

Ce-i mai rămîne ţăranului român? Ceapa, usturoiul, verdeţurile de grădină, dacă nu cumva vine directivă de la UE că şi acestea poluează sau sînt suferinde de stres, pentru că răsar şi cresc sub cerul liber, sub alerte meteo de cod portocaliu. Despre nivelul de trai stresat la maxim al românului nu cotcodăcesc găinarii din Guvern, care cheltuiesc fără stres pe înarmare, comenzi de armament destinate Ucrainei, pe cazarea gratuită a refugiaţilor, pe ajutoarele trimise Ucrainei din fondurile de rezervă ale României şi, mai nou, refuzate de tarlaua lui Zelenski, pe simbriile speciale ale muşteriilor lor şi pentru cele peste zece mii de pensii speciale.
Legile sînt făcute să protejeze animalele de colecţie ale Parlamentului, Președinţiei, Guvernului, Parlamentului şi Justiţiei! Dacă i-am trimite pe toţi cei vinovaţi de trădarea intereselor naţionale la „coteţ” ar fi pace şi loc de trăit pentru toţi.

Maria Diana Popescu, 19 Iunie 2022

Notă. Titlul articolului îmi aparţine (I.V.)

Atenţie: nu jigniti recenzorii, nu-i injurati, nu-i umiliti! Nu au absolut nicio vina. Sunt oameni fara posibilități financiare care incearca sa castige un ban pt a-si creste copiii. STATUL ISI BATE JOC DE EI, PT CA NU II PROTEJEAZĂ SI NU II RESPECTA! Pentru cei care nu doresc sa se recenzeze sau doar partial:

1. Legitimati recenzorul. Notati-va tot ce scrie pe legitimatie. Puteti sa o şi pozati

2. Cereti-i actul de atestare pentru operator de date cu caracter personal. Daca nu il are, nu poate sa va recenzeze, pentru ca nu are dreptul să colecteze datele. Dacă are atestatul, notati-vă datele din el, pozati-l.

3. Cereti sa va dea actul care demonstreaza ca telefonul, tableta sau orice aparat detine pt completarea datelor si răspunsurilor dvs, apartine unei instituții a statului care are dreptul de a colecta datele cu caracter personal pt recensamant. Nu are dreptul sa va completeze datele pe un dispozitiv personal, ci numai pe unul aprobat si care sa apartina de instituții ale statului clar identificate (singurul care ar fi abilitat este STS). Stati linistiti, nici ei nu stiu care sunt aceste institutii.
Daca va arata un astfel de act (desi ma indoiesc,) cereti sa va faca dovada legală ca instituția respectiva este abilitată de lege să adune datele.

4. Daca nu vreti sa răspundeți la intrebari, invocati faptul ca RELIGIA NU VA PERMITE. Tehnologia nu este acceptata de multi preoti, calugari, măicuțe, culte religioase si nimeni nu are voie sa va incalce dreptul la religie si credinta si să vă incalce normele religioase.

5. Înregistrați toata aceasta intalnire si pastrati-o bine. Cereti formularul pe hartie. Daca vi-l dau, puţin probabil, completati numai ce vreti voi. Nu bifați acordul pt prelucrarea datelor.

6. La sfarsitul întrebarilor, va vor cere sa bifati casuta in care va dati acordul pt prelucrarea datelor cu caracter personal: nu bifati asa ceva! Refuzați! Este dreptul vostru in virtutea Constitutiei Romaniei – Art. 26, GDPR etc

7. Refuzati sa semnati pe tableta, telefon etc, menționând ca nu sunteți de acord ca semnatura dvs sa fie preluata de sistem si reprodusa oriunde, oricand, de oricine.

8. Nu dati datele personale ale membrilor familiei: nu aveti dreptul sa dati CNP, serie, nr buletin/carte de identitate al niciunei persoane, fara acordul expres exprimat in scris. Nu au nevoie de CNP la recensamant. Ceea ce fac este un abuz. Va sfatuiesc sa nu il dati nici pe al dumneavoastră.

9. In ceea ce priveste presupusa amenda: recenzorul nu are dreptul sa va amendeze.
Pentru a va amenda pentru presupusul refuz de completare la recensământ, trebuie sa se duca la Politie, sa cheme un agent de politie care sa vina la usa casei, sa va legitimeze si sa constate personal ca refuzați. Dar pt asta trebuie sa ii deschideți, si nu aveti aceasta obligație. nu ii primiți in curte sau in casa. nu aveti aceasta obligatie, iar ei nu au dreptul sa intre pe proprietatea dvs. nicu recenzorul, nici politia. Este valabil si pt cei care stau in chirie.

Nu semnati procesul verbal de constatare a contraventiei, in caz ca vi se întocmește de politie. La mentiuni scrieti ca nu sunteti de acord si mentionati ce v-am scris mai sus.

APARATI-VA DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE!
DACA NU O FACETI VOI, NU O VA FACE NIMENI PENTRU VOI! ESTE OBLIGAȚIA VOASTRA SA AVETI GRIJA DE DATELE VOASTRE

STATUL A DEMONSTRAT CA AUTORECENZAREA A CLACAT. DOUĂ MILIOANE DE FORMULARE COMPLETATE ONLINE NU AU FOST ÎNREGISTRATE CORECT. VA DATI SEAMA CA DATELE VOASTRE SUNT IN PERICOL? SI NU VOR FI PĂZITE DE NIMENI. SUCCES!

Avocat/Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă
Partidul S.O.S România

1. Ce face Biserica lui Hristos atunci când tezaurul Revelaţiei Dumnezeieşti este ameninţat de eretici? Răspunde imediat prin apărarea Adevărului şi condamnarea celor care cutează să strâmbe învăţăturile mântuitoare, concomitent cu încercarea de a-i aduce pe eretici în Biserică, prin pocăinţă. Niciodată în istorie Biserica, Poporul lui Dumnezeu, nu a rămas impasibilă atunci când Dreapta Credinţă a fost primejduită de vrăjmaşii rătăciţi.

2.Cum a reacţionat Biserica faţă de sinodul eretic din Creta? Prin mijloacele canonice statornicite de-a lungul vremii, adică:

– neparticiparea la pseudo-sinod a mai bine de 80 la sută din pliroma Bisericii, ştiindu-se dinainte că va fi o adunare eretică, datorită documentelor elaborate în prealabil şi a multor abateri de la Sfintele Canoane, cum ar fi selectarea participanţilor pe criterii de obedienţă, împiedicarea participării episcopilor cu cuget ortodox, fapt nemaiîntâlnit în Tradiţia sinodală a Bisericii. Astfel, au refuzat să participe ierarhii Sfintelor Biserici din Rusia, Bulgaria, Antiohia şi Georgia.

– Atenţionarea episcopilor şi a celorlalţi clerici, concomitent cu mărturisirea adevărului de Credinţă

– Întreruperea pomenirii acestora la Sfintele Slujbe (Canoanele 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol), până la o prezumtivă pocăinţă

– Întreruperea comuniunii euharistice cu clericii prezenţi în Creta

– Condamnarea de facto a clericilor eretici

– Anatemizarea acestora prin citirea Sinodiconului de la Duminica Ortodoxiei

3.Este necesară condamnarea sinodală a ereticilor participanţi în Creta? Da, este necesară pentru că sinodul are menirea de a încerca îndreptarea ereticilor. În caz de refuz, aceştia sunt caterisiţi, anatemizaţi şi îndepărtaţi din Biserică, adică excomunicaţi. Neputându-se reuni un sinod cu adevărat ortodox, rămâne determinantă şi suficientă respingerea de catre Biserică a sinodului tâlhăresc.

4. Ce se întâmplă dacă un Sinod nu se poate convoca şi reuni, datorită vitregiilor vremii?Când un Sinod nu se poate întruni, Biserica nu poate fi împiedicată în opera ei de mântuire a oamenilor. Dacă Biserica ar putea fi redusă la neputinţă de vrăjmaşii ei, fie chiar şi temporar, aceasta ar însemna că a fost biruită, ceea ce ar infirma – Doamne, fereşte! – cuvintele Mântuitorului ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Sfântul Cuvios Iustin Popovici: ,,Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun Sinod Ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau nu a lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri’’.Iată ce ne spune şi cartea bisericească: ,,Dar cum în realitatea bisericească generală pot, de fapt, să vină şi vremuri nefavorabile întrunirii unui Sinod Ecumenic – istoria dovedeşte aceasta – atunci proclamarea sinodală solemnă poate fi înlocuită prin ceea ce se numeşte consens unanim al Bisericii… Astfel, acel consens unanim al Bisericii  este, de fapt glasul Bisericii întregi…’’ (Pr. Prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, EIBMBOR, Bucureşti 1991, pag. 15).

5.Ce este Sinodul? Este Sinodul infailibil? ,,Sinod’’ este un cuvânt grecesc compus, însemnând ,,drum împreună’’. Sinodul este un instrument al Bisericii, o modalitate de exprimare şi apărare a adevărului. Sinodalii lucrează din încredinţarea Bisericii, în numele ei, ca parte a ei şi sub asistenţa Duhului Sfânt. ,,Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă…’’ (Fapte 15, 28), este formula biblică existentă în cugetul sinodalilor în vremea lucrărilor. Toate hotărârile unui Sinod sunt supuse pliromei Bisericii. Biserica receptează un Sinod ca fiind Ecumenic sau îl respinge şi condamnă acel sinod, atunci când nu exprimă adevărul revelat. Aşadar, un sinod nu este ortodox decât în condiţiile enumerate mai sus, cu alte cuvinte nu este infailibil decât atunci când stă sub puterea Duhului Sfânt. Infailibilă este numai Biserica în întregul ei, avându-L Cap şi Ocrotitor pe Mântuitorul Hristos.

6. Au fost şi sinoade eretice în istorie. Care a fost poziţia Bisericii faţă de acestea? Biserica s-a manifestat prompt şi intransigent, le-a condamnat şi respins, chiar înainte de condamnarea sinodală. Exemple: sinodul I tâlhăresc de la Efes din 449 a fost dezavuat de pliroma Bisericii, încât nici n-a mai fost nevoie de condamnare sinodală; sinodul unionist din 1439 de la Ferrara-Florenţa a fost respins ab initio de pliromă, încât unirea nu s-a înfăptuit, şi nici n-a mai fost nevoie de un sinod care să constate caducitatea hotărârilor; şi în sfârşit, pseudo-sinodul din Kolimbari, din 2016. Am văzut cu toţii că Biserica l-a respins la scurt timp după ce au fost făcute publice hotărârile eretice. Acest pseudo-sinod a fost ordonat de vrăjmaşii Bisericii, ,,hotărârile’’ lui au fost scrise înainte, ceea ce a determinat ierarhii celor patru Biserici ştiute să nu participe. Sinodul a fost astfel respins chiar înainte de a începe.

7.Văzând că Biserica a respins şi condamnat pseudo-sinodul cretan, ecumeniştii participanţi au recurs la o stratagemă vicleană, lansând ideea că numai un viitor sinod se poate pronunţa în privinţa acestuia. Fals! Biserica este mai mare decât sinodul şi ea şi-a spus cuvântul negreşelnic. Ideea a fost îmbrăţişată chiar de unii clerici îngrădiţi de erezie. Cu acest vicleşug ereticii urmăresc să câştige timp pentru a introduce treptat, pe nesimţite, ereziile ecumeniste în Biserică şi pentru a se ţine la adăpost de criticile îndreptăţite, exprimate de teologi de seamă, precum Părintele Theodoros Zisis. În împrejurările actuale, întrunirea unui Sinod Ortodox este imposibilă. Ierarhii eretici ecumenişti sunt majoritari, ei ar trebui să participe la prezumtivul Sinod ca împricinaţi care ori se pocăiesc, ori sunt înlăturaţi din Biserică. Credeţi că e posibilă o atare cale de urmat? Hotărât, nu, dar şi utopiile sunt frumoase. Se conturează din ce în ce mai pregnant un pseudo-sinod în 2025, la care se va hotărî  unirea cu ereticii papistaşi şi va fi confirmată adunarea nelegiuită din Creta. De asemenea sinod avem noi nevoie?

8.În loc de concluzii, câteva întrebări. În faţa ereziilor, Biserica poate rămâne impasibilă, asistând cum acestea pătrund în trupul ei? Nicidecum. Admitem, ipotetic, că peste două luni se reuneşte un Sinod alcătuit exclusiv din episcopii rămaşi ortodocşi. Ar hotărî acest Sinod altceva decât a spus Biserica? Ar recepta sinodul din Creta ca fiind ortodox? Doamne, fereşte! Exclus cu desăvârşire. Atunci de ce ne cramponăm obsesiv de o improbabilă condamnare sinodală? Pentru a ne înscrie în planul ecumeniştilor?

Presbiter Ioviţa Vasile

1.Sfânta Biserica Ortodoxa Română nu are nimic comun cu consiliul mondial zis al bisericilor şi cu niciunul din organismele ecumeniste. Pseudo-ierarhii români să facă bine să se  retragă din aceste alcătuiri satanice, să nu mai vorbească în numele Bisericii noastre, sau să plece din scaunele episcopale pe care, cu nevrednicie, le ocupă.

2.Sfânta Biserică Ortodoxă Română nu a fost reprezentată la sinodul tâlhăresc din Creta, din 2016. Au fost prezenţi 25 de ocupanţi ai scaunelor episcopale, fără mandat din partea BOR. Hotărârile eretice le aparţin şi nu angajează cu nimic Biserica noastră, care nu poate fi părtaşă la un sinod eretic. Semnatarii să se pocăiască, să-şi retragă semnăturile de pe documentele eretice, ori să plece din Biserică.

3.Cerem să înceteze represaliile împotriva credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, clerici sau mireni, îngădiţi de erezie. Prigoana împotriva lor este răzbunare a pseudo-episcopilor eretici. Caterisirile nedrepte nu produc efecte în plan canonic, duhovnicesc şi pastoral. Dimpotrivă, caterisirile nedrepte se întorc împotriva celor care le-au pronunţat.

4.Cerem să înceteze cenzura în Biserica Ortodoxă Română. Textele din cărţile bisericeşti să fie aduse la forma lor iniţială. Să se restabilească, de pildă, forma autentică a Prohodului Domnului, fără denaturări şi concesii făcute vrăjmaşilor Bisericii, tăiaţi şi netăiaţi împreajur.

5.Solicităm imperativ ca să fie desfiinţată reţeaua securist-informativă, prin care preoţii sunt încurajaţi să practice o delaţiune murdară şi înjositoare, prin care s-au distrus relaţiile fireşti între ei. Condamnăm ferm această modalitate a episcopilor de a domina, dictatorial, viaţa bisericească din Eparhii.

6.Adresăm pseudo-episcopilor români cererea de a  interzice prezenţa pe teritoriul canonic al Bisericii noastre a pseudo – patriarhului eretic şi schismatic Bartolomeu din Istambul. Îi atenţionăm pe pseudo-ierarhii români că au datoria canonică de a cere alegerea pe tronul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a unui ierarh cu adevărat ortodox, nevândut, neşantajabil, iubitor de Hristos şi de Biserică.

7.Cerem imperativ pseudo-ierarhilor români să se dezică de ereticul papă Francisc, de prezumtivii lui urmaşi, care cunosc bine Învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, şi totuşi stăruiesc în erziile lor. Să i se intezică, acestuia şi urmaşilor, prezenţa pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române până când îşi vor recunoaşte ereziile şi rătăcirile, se vor pocăi şi îşi vor exprima dorinţa de reveni în Biserica lui Hristos.

8.Îi rugăm pe ocupanţii scaunelor episcopale din România să-i condamne pe schismaticii ucraineni, Filaret şi Epifanie, să nu recunoască ,,autocefalia’’ acordată acestora de de agentul americanilor, Bartolomeu din Istambul. Îi somăm să-şi exprime deschis susţinerea pentru Prea-Fericirea Sa, Înalt-Preasfinţitul Onufrie, Întâistătătorul Sfintei Biserici Ortodoxe Canonice din Ucraina. Orice atitudine ambiguă o vom socoti ca o complicitate la atitudinea lui Bartolomeu, ereticul şi schismaticul. Cerem pseudo-episcopilor să ia atitudine fermă faţă de schisma provocată de Bartolomeu în Biserica Ortodoxă a Macedoniei.

9. Prin tot ce fac, pseudo-ierarhii români pregătesc ,,religia’’ unică a viitorului, în care Dumnezeul Adevărului va fi înlocuit cu blestematul antihrist. Condamnăm această trădare a lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale. Noi Îl avem Domn şi Stăpân pe Mântuitorul Hristos.

10.Întrebăm pe cinstiţii ierarhi români: De ce nu canonizaţi niciun Sfânt din perioada comunistă? Vă e frică? Sunteţi vânduţi? Sunteţi şantajaţi? Vi se interzice? De către cine? Nu credeţi în sfinţenie? Aţi încetat să mai credeţi în Dumnezeu?

11.Denunţăm înscrierea în calendarul ortodox a zilei de 1 septembrie, ca zi a pământului-mamă, o sărbătoare păgână, şi cerem înlăturarea ei.

12. Dacă pseudo-ierarhii  români vor persista în această atitudine profund dăunătoare Bisericii lui Hristos, îi invităm să plece din scaunele episcopale, prin demisie, să ne dea posibilitatea de a ne alege Episcopi Ortodocşi, spre binele şi mântuirea credincioşilor. Nu vom accepta, drept ierarhi, persoane compromise, vândute, şantajabile, atee, agenţi infiltraţi, masoni, impostori necredincioşi meniţi să submineze, din interior, Biserica noastră.

Presbiter Ioviţa Vasile

Arhiereii ecumeniști afirmă sus și tare în predicile care inundă spațiul ortodox că nu există persecuție; ei acuză pe cei care au altă părere, de neascultare, păcat grav; și de conspiraționism care sunt demne de a fi introduse în ghidurile de spovedanie. Desigur, această atitudine e însoțită de o perfectă aliniere la toate deciziile autorităților antihristice.

Unde sunt acum izoletele total ineficiente, plătite nu se știe din ce bani, dar dispărute ca prin magie, unde sunt măștile, dezinfectantele, produsele sanitare și echipamentele medicale de protecție cu care s-a făcut comerț ilicit, sacii negri în care erau învelite cadavrele dezbrăcate ale celor presupus uciși de covid 19, milioanele de doze de vaccin expirate deja prin depozite, țepușe date de greii milionari de carton, recidiviști în cursele înșelării poporului năucit și disperat ? Zeci de mii de oameni rămași fără serviciu și pâine, pentru că au refuzat vaccinarea, sistemul sanitar prăbușit în agonie, învățământul compromis total, economia la pământ, în urma plandemiei covid19, născocită de mințile bolnave ale slujitorilor satanei, corupția întregului sistem politico-economic și social, hoția generalizată. Iar ce este mai dureros, la trădarea de neam și Țară a guvernanților antihristici, la care aderat Ierarhia sinodală în frunte cu Patriarhul BOR, care s-a autocondamnat, printr-o rușinoasă și nedemnă obediență.

Spune Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: „De aceea spun, să nu se piardă nimeni cu firea. Să-şi păstreze sângele rece şi să-i lucreze mintea. Pentru că de nu-i lucrează mintea, chiar şi dintr-o simplă prostie poate trăda. Orice s-ar întâm­pla, trebuie să te rogi, să te gândeşti şi să acţionezi. Cel mai bine este ca să încerci să înfrunţi o situaţie grea într-un mod duhovnicesc. Astăzi însă, lipsesc amândouă vitejiile. Nu există nici vitejie duhovni­cească, care se naşte din sfinţenie şi îndrăzneală că­tre Dumnezeu, pentru a înfrunta o greutate în mod duhovnicesc, nici vitejie firească nu există, ca să nu se înfricoşeze cineva în vreo primejdie. Trebuie ca cineva să aibă multă sfinţenie ca să frâneze un rău mare. Altfel, pe ce se va sprijini?”

Atotbunul Dumnezeu să dăruiască tuturor prin mijlocirile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Prietenilor Săi, Sfinţii, curaj, discernământ și rezistenţă în faţa ispitelor care vin din toate părţile. Să ne amintim vorbele pline de Har Dumnezeesc ale vasului ales al Domnului Hristos, Mitropolitul Longhin, rostite cu trei luni înainte de minciuno-sinodul din Creta 2016: „Noi  știm numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru și aceasta este Una Sfântă Biserică, Apostolicească și Sobornicească și drept măritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este Biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma(Matei 16, 18), al Cărei Cap este Hristos.Nu recunoaștem alte zise biserici surori, identice și nici relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu și de aceea iubim și îi chemăm pe toți să se întoarcă la Adevărata Credință Mântuitoare Ortodoxă, pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos și care este una și El a răscumpărat-o cu Sfânt Sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înainte mergător antihristului și dorește să distrugă din temelii pe Una Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică a lui Hristos. Acest sinod mare sfânt panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște.”

Cetăţenia noastră este în cer, de aceea trecători fiind în această viaţă vremelnică cu frumuseţile ei deșarte, să folosim timpul rămas, pentru a ne umple sufletele de dorinţa arzătoare pentru ţinutul ceresc, lăsându-ne conduși de voia lui Dumnezeu către adevărata noastră țară, adică Împărăţia Cerurilor-Ierusalimul Ceresc. Acolo, „Soarele dreptăţii va străluci de şapte ori mai mult, iar luna va scânteia de două ori mai mult decât soarele care străluceşte acum; stelele vor fi asemenea soarelui nostru… Toate vor fi mai presus de cuvânt, ca unele ce vor întrece toată gândirea, iar fiind spirituale şi dumnezeieşti, se vor uni cu cele inteligibile şi se vor face un alt rai inteligibil şi un Ierusalim ceresc”[13]

Trebuie să rămânem nemişcaţi în Credinţa noastră, căci numai atunci Îl avem pe Dumnezeu împreună Lucrător cu noi. Şi când Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră. Trebuie să apărăm Ortodoxia după puterea dăruită fiecăruia prin Harul Mângâietorului, căci altfel pierdem drumul care duce la mântuire şi spre întâlnirea în veşnicie cu Atotbunul Domn Iisus Hristos. Amin

Dr. Gabriela Naghi

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, 12 iunie 2022 

Din luna martie 2020, odată cu instituirea stării de urgenţă, continuată ulterior cu starea de alertă (care a durat până în 8 martie 2022) , ca urmare a răspândirii aşa zisei plandemii cu covid 19, arhiereii BOR au acceptat toate hotărârile poliţieneşti ale slugilor statului totalitar antihristic. În această perioadă, Patriarhia BOR a acceptat închiderea bisericilor, interzicerea participării credincioşilor la slujbele bisericii, interzicerea participării acestora la slujba Învierii Domnului 2020. Înalta ierarhie a acceptat aplicarea măsurilor de dezinfecţie totală a obiectelor de cult şi icoanelor, iar ulterior desfăşurarea slujbelor în afara lăcaşului de cult, purtarea măştii de protecţie de către credincioşi şi slujitori în interiorul bisericilor, distanţarea persoanelor 2 m în timpul slujbelor, sărutarea Sfintelor Icoane prin intermediul unor protecţii de plexiglas, batjocorirea Sf. Taine ale Bisericii, batjocorirea sfintelor rânduieli de frica infectării cu virusul ucigaş.Tulburarea şi haosul mental indus până la starea de isterie generalizată din cauza spaimei, a fricii de moarte a cuprins lumea la nivel planetar, acestea fiind meşteşugirile celui viclean, ale vrăjmaşului omenirii dornic să se războiască cu Împăratul Hristos şi să ia în stăpânire sufletele celor care deznădăjduiesc şi abandonează lupta. ÎPS Teodosie a fost singurul care s-a opus și al cărui glas s-a făcut auzit în tot acest timp în care oamenii au așteptat zadarnic un cuvânt bun, de întărire și mângâiere din partea Păstorilor lor.

Boala în sine nu este un semn al părăsirii sau absenţei harului dumnezeiesc prin care „tot sufletul viază”, nici o condamnare din partea lui Dumnezeu. După cum nici sănătatea fizică nu este o precondiţie a mântuirii. A concepe suferinţa ca semn al mâniei lui Dumnezeu înseamnă deznădejde pentru cel care suferă. Din punct de vedere duhovnicesc patul suferinţei nu e patul deznădejdii, căci acolo pacientul, robul lui Dumnezeu devenit penitent, aşteaptă vindecarea, salvarea din ghearele durerii şi neputinţei. Vindecarea este tocmai un eşec al puterilor răului care se împotrivesc voinţei lui Dumnezeu ca toţi să se tămăduiască, prin Iisus Hristos, „doctorul sufletelor şi al trupurilor”. Vindecarea este un dar şi un simbol al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată sfatul pentru vremurile tulburi ale Preacuviosului Părinte Justin, care veghează cu dragoste asupra întregului neam românesc ortodox necăjit: „Pune mâna pe Biblie, ia viețile sfinților model. Prin cei slabi, măi, se dovedește puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Așa că stai liniștită, nu te teme! Creștinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân și Împărat, ostaș apărător, puternic și mergi cu El înainte. Să nu vă temeți de ce vă vor spune vouă, nu vă temeți deloc! Al Domnului este pământul și stăpânirea lui. Și noi suntem creștini, a noastră-i toată Împărăția și asta de pe pământ și cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. Dacă El mă paște, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine. Dă Dumnezeu la fiecare! Dragii mei, războiul acesta este într-adevăr unul ane­voios, dar nu fără știința lui Dumnezeu. Creștinul nos­tru de azi trăiește niște vremuri grele, de neputință. Poate că niciodată nu a fost așa de neputincios creștinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, și va fi până la sfârșitul veacului.  Acum, putem spune, întreaga creștinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele și să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?”

Toate comunicatele BOR, prin purtătorul ei de cuvânt, în această criză, trebuia să fie liber de orice compromis în fața oricăror cerințe ale slugilor Leviatanului, care încalcă flagrant drepturile omului, libertățile religioase și principiile de autonomie sacrosanctă a cultului religios, acordând putere de decizie acestora, asupra Sfintelor Taine ale Bisericii. În nici un fel de situație, oricât de gravă ar fi, libertatea de conștiință nu poate fi restrânsă sau condiționată. Această pandemie cu un virus gripal venită de nu știu unde sau fabricată în laboratoarele inițiaților ocultei masonico-sionisto-globaliste este de fapt un război împotriva omenirii, un război împotriva lui Hristos.

Arhiereii trădători ai Ortodoxiei la Creta, au încercat prin acceptarea condițiilor impuse de slugile atee ale cezarului, să minimalizeze Sfânta Euharistie, care este motivul însuși al Liturghiei și inima Bisericii. Fără Sfântul Potir, fără Hristos nu există Biserică! Nu este de înțeles atitudinea pseudo ierarhiei, lașă și înrobită, care are nevoie de consultări la nivel pan-ortodox, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii credincioșilor – încercare nereușită de a fugi de responsabilitatea asumării unei atitudini ferme în acord cu învățătura de neschimbat a Bisericii. Cum au acceptat preoții, masca pe față înaintea Împăratului Hristos?Cum au încuviințat preoții sa fie primiți la slujbe doar un anumit număr de persoane, cu programare, în funcție de spațiul pe care îl are la dispoziție biserica, respectând cei 8 metri pătrați de izolare între persoanele prezente cu mască? Am asistat fără putere de acceptare și înțelegere la o nouă trădare a Ortodoxiei de către ierarhia BOR, după minciuno-sinodul Creta 2016.

De ce s- luat in considerare opinia liber-cugetătorilor neo-marxişti, care au susţinut cu îndârjire infectarea credincioşilor prin folosirea unei singure linguriţe de împărtăşanie, făcând o propagandă deşănţată pentru interzicerea acestei Sfintei Taine în forma hotărâtă de binecuvântații Părinți ai Bisericii? De frica îmbolnăvirii cu virusul gripal, arhiereii au consimţit ca Liturghia să fie descralizată, transformată într-un spectacol televizat. Au fost propuse tot felul de modalități blasfemiatoare de administrare a Sfintelor Taine, de către slugile vândute ale cesarului, adevărate sacrilegii, sub presiunea ateilor neo-marxiști: lingurițe de unică folosință, înmuierea Sfântului Trup în Sfântul Sânge cu mâna, dezinfectări permanente ale mai multor lingurițe de împărtăşanie şi ştergare de unică folosință etc. Patriarhia BOR, a hotărât să aştepte o reglementare la nivel pan-ortodox pentru a se putea stabili modalitatea de împărtăşire a credincioşilor.

A accepta folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşire, pentru a-i menaja pe cei mai slabi în credinţă, însemnă mai degrabă a le spori mereu susceptibilitatea în ceea ce priveşte posibilitatea îmbolnăvirii lor prin împărtăşire şi a rămânerii lor mereu în această lipsă a credinţei. De asemenea, pentru cei credincioşi – care niciodată nu şi-au pus problema îmbolnăvirii lor prin împărtăşirea cu aceiaşi linguriţă – această practică devine smintitoare sau chiar poate introduce în inima lor îndoiala în privinţa realităţii împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Prin urmare, atingerea linguriţei de buzele noastre, ni-L dăruieşte pe Hristos în chip euharistic, ori aceasta trebuie să genereze bucurie în inimile noastre şi dorinţa neîncetată de a ne împărtăşi, în nici un caz teama de îmbolnăvire cu indiferent ce boală, oricât de contagioasă şi mortală ar fi.

Linguriţa simbolizează mai întâi cleştele cu care serafimul din viziunea prorocului Isaia (VI, 6-7) a luat cărbunele de foc, punându-l, din porunca Domnului, în gura proorocului, ca semn al curăţirii lui de păcate şi al misiunii sale profetice. Acest cărbune ceresc închipuie însă pe Hristos Cel Euharistic, de Care ne împărtăşim în cadrul Sfintei Liturghii. Linguriţa o închipuie însă şi pe Maica Domnului, care a purtat în pântecele ei Pâinea cea cerească. Într-o astfel de accepţiune, linguriţa care poartă în ea Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, este o închipuire simbolică a Maicii Preacurate, care L-a purtat în pântecele ei, pe Hristos, Mântuitorul lumii[10].

Transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos este cea mai mare minune de pe pământ. Sfinții Părinți ai Bisericii au văzut-o ca Izvorul puterii împotriva demonilor, Pâinea vieții, Izvorul Vieții Veșnice, Medicina Nemuririi, Antidotul împotriva morții. Însă, „Satana se teme foarte tare de Hristos. De aceea vrea să vină într-o zi ca să conducă lumea în locul lui Hristos, ca antihrist…. Ca să vină antihrist, fiul lui Lucifer, să conducă lumea, va trebui să nu mai fie Sfânta Împărtășanie. Pentru că, atâta vreme cât se face Liturghie și creștinii se vor împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, satana nu poate să pună în practică lucrările lui, nu poate să predomine, nu poate să conducă (…). Copilul meu, Hristos, Sfânta Împărtășanie, este viața noastră. Însuși Hristos este Împăratul nostru, este Împăratul inimii noastre. Însă, inima Bisericii este Sfânta Împărtășanie. Însuși Hristos unește pe toți oamenii. Dacă nu există Sfânta Împărtășanie, nu există unire (…) Dar astăzi, ce ni se cere? Ceva cu mult mai rău! Îți cer să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat. Și numai acest lucru pe care îl spun, fie mireni, fie preoți, reprezintă o mare greșeală și un mare păcat! (…) Lipsa de evlavie, apatia și indiferența sunt cele trei arme prin care satana va stăpâni. Doresc ca noi să nu le primim pe acestea, să le lepădăm de la noi,” ne sfătuiește bine plăcutul Domnului Hristos, Părintele  Elpidie Vaianakis.

Sfântul Chiril al Alexandriei explică acest lucru mai detaliat: „Trupul lui Hristos este sfânt și are puterea de a învinge orice boală. A fost și este Sfânt, nu numai ca și carne cu puterile Sale naturale, ci ca și Templul Logosului divin interior, care sfințește trupul Său cu Duhul Său. Astfel Hristos dă viață fiicei capului sinagogii nu numai prin porunca Sa atotputernică, ci și prin atingerea de ea cu Trupul Lui” (Αναστασίου, Doctrina Patrum, σ. 129, 131-32).

În primul secol creștin, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, un savant al epocii sale și un mare mărturisitor care a preferat să moară decât să se lepede de Hristos, a numit Sfânta Euharistie „medicament al nemuririi”. De frica unei boli, fugim de izvorul vieții și de Viața însăși, atunci când știm că Dumnezeiasca Euharistie vindecă trupul și sufletul?! De aceea, atunci când ne aflăm în faţa Sfintei Împărtășanii, să ne predăm cu dragoste și credință tare îndurării și iertarii lui Dumnezeu și să-L rugăm să restaureze în noi harurile Sale și să ne păzească de toată boala, de calamități și de toate ispitirile satanei și ale duhurilor văzute și nevăzute ale întunericului.

Dragostea de Dumnezeu și de aproapele va deveni de neînțeles pentru mulți. Viața va fi, în general, golită de sens și teribil de tristă. Și va deveni ieftină. Marea problemă a zilelor noastre nu este numai slăbirea credinței în Dumnezeu, ci și ignorarea existenței inițiaților lojilor masonico-sionisto -globaliste, slugile vrajmașului omenirii. La ordinul lor  s-a initiat o vastă acțiune de DISCIPLINARE, la nivel global. Este vorba de disciplinarea coordonată a 3/4 din planetă, care a stat acasă în carantină, în izolare, cu masca pe figură oriunde în locuri închise sau în aer liber. A ține sechestrați la domiciliu oamenii, a-i lipsi de drepturi și libertăți fundamentale și a-i determina să fie obedienți cu astfel de măsuri de excepție – luate la scară planetară, este un fenomen fără precedent. Celelalte pandemii din istorie, infinit mai letale decât aceasta, nu au beneficiat nici pe departe de un asemenea complex economic politico-mediatic-medical capabil să oprească efectiv lumea pe loc. Nu pot să nu mă gândesc că această vastă operațiune de disciplinare este făcută PENTRU ceva, are o anumită finalitate, ce este legată intim de modul în care va arăta lumea nouă post-covid și, mai ales, regimul puterii ce va urma. Pentru cei care vor sări în sus ca arși că fac teoria conspirației le pot spune să stea liniștiți ca și până acum, în special creştinii prostiți de-a valma de arhiereii trădători ai Ortodoxiei la Creta, care amețiți de suflul hidrei ecumeniste nu mai sunt capabili să reacționeze în nici un fel, într-o stare de autovictimizare şi ascultare oarbă față de cei care nu sunt păstori, ci lupi îmbrăcați în piei de oaie.

Dr. Gabriela Naghi

Trăirea noastră în Hristos, îngrădiţi fiind de erezia satanicului ecumenism, de-a lungul celor şase ani, dincolo de impedimentele menţionate care ne-au călit voinţa, ne-au întărit puterea în nevoinţe, posturi, privegheri, şi dragostea faţă de vrăjmasi, ne-a ajutat sub supravegherea iubitoare a Părintelui Duhovnic, să câştigăm puţin din bunurile de mare preţ, bucuria şi pacea, nemaiîntâlnite de mulţi dintre noi, până la acest moment de mare cotitură în viaţa noastră duhovnicească.

În ultimii șase ani de zile, în parohia Schit Orăşeni se duce o luptă strigătoare la cer, cu intrigi și persecuţii din partea MMB, în care au primat orgoliul și ura desăvârșită de a distruge și a anihila pe cei 257 de evlavioși ortodocși în frunte cu Preotul lor, Părintele nepomenitor Ioan Ungureanu. Acești adevăraţi străjeri ai Ortodoxiei au refuzat de a accepta o credinţă căldicică, scăldată în minciuna globalist-ecumenist-iubiristă, rămânând neclintiți în mărturisirea Dreptei Credințe.

Timp de șase ani de zile,binecredincioșii din „cetatea ortodoxă antiecumenistă de la Schit Orășeni’’, cum bine a numit-o un ilustru vizitator și împreună luptător dintr-o Biserică Ortodoxă soră ,,ţin piept cu vitejie uneltirilor, gâlcevilor, şicanelor de tot felul, chemărilor în justiție, din partea slujitorilor simbriaşi ai Mitropolitului Teofan. S-a încearcat fără succes, îngenuncherea și abdicarea lor de la ţelurile înalte ale păstrării Adevărului predanisit de Sfinții Părinți ai Bisericii,  acceptarea ereziilor otrăvitoare răspândite prin documentele minciuno-sinodului Creta 2016. Evenimentele le cunoaşteți frățiile voastre, ele fiind amplu relatate de dl.teolog Mihai Silviu Chirila, participant activ implicat în lupta antiecumenistă dusa in „cetatea ortodoxă antiecumenistă de la Schit Orășeni”. 

,,Frați învrăjbiți împotriva fraților, părinți împotriva copiilor, consăteni împotriva consătenilor, oameni care și-au pierdut mântuirea făcând gesturi pe care nu le mai pot regreta din pricina sfârșitului natural al vieții lor, conștiințe cumpărate, servicii cumpărate de la oricine avea o cât de mică înrîurire asupra situației și vieții noastre, reprezintă o mică parte din arsenalul utilizat pentru a ne înfrânge voința și a ne determina să acceptăm starea de fapt din Biserică de la ora actuală”, spun fraţii noştri întru Hristos, cu durere şi amărăciune în scrisoarea adresată Mitropolitului Teofan .[7]

Despre vremurile rele, pe care le trăim acum în care se pregătește venirea antihristului, Cuviosul Părinte Justin Pârvu, proorocea într-o vreme, despre tulburările și înșelările pe care numai Bunul Dumnezeu le mai poate opri: „Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Iisus Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero viaţa duhovnicească. Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creştinătatea este foarte slăbită şi nu ştiu dacă se va mai îndrepta”[8]

Dr. Gabriela Naghi

Modul în care au fost înșelaţi credincioşii de către ecumeniştii reprezentanţi ai clerului monahal şi laic din BOR, și împiedicaţi să se îngrădească de erezia propovăduită de pseudo-arhiereii semnatari ai documentelor tâlhărescului sinod cretan, concordă întru totul cu părerea acestor „formatori de opinie” antiecumenistă, interpretând în manieră denaturată aplicarea canonului 15 I-II Constantinopol şi cuvintele dumnezeescului Hrisostom. Astfel, s-a vehiculat ideea că al 15-lea Canon nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului sau patriarhului său, nici chiar în caz de erezie, recomandând în toate situațiile așteptarea unei condamnări sinodale. În orice condiții este preferabilă ascultarea și smerenia, chiar acuzațiile nedrepte, decât schisma, care nu are alt izvor decât pe diavolul, „cel care separă”.

„Nimic nu poate irita mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârşi mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puţini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său! Căci faptul acela a fost spre folosul lumii întregi, chiar dacă nu a fost făcut cu această intenţie, în vreme ce acesta [care face schisma] nu numai că nu aduce niciun folos, ci aduce multă vătămare […] Vătămarea aceasta nu este mai mică decât cea adusă de vrăjmaşii [Bisericii], ci cu mult mai mare, pentru că cea dintâi o face mai strălucită, pe când aceasta o face de ruşine în faţa vrăjmaşilor ei, când este luptată de proprii ei fii. Căci acest fapt li se pare [vrăjmaşilor] drept o mare dovadă de înşelare: ca cei care au fost născuţi şi crescuţi în Biserică şi au fost învăţaţi cu exactitate tainele ei cele negrăite, tocmai aceia să se întoarcă fără de veste şi să se pună în rândul vrăjmaşilor ei” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85).

Răspunsul în faţa acestei perfide şi viclene înșelări teologice îl oferă cu dreaptă-cugetare pe înţelesul tuturor, Părintele Mărturisitor Claudiu Buză:

„Textul părții a doua a Canonului ne spune că „despărțirea de comuniunea cu întâiul stătător” se face pentru „oarecare erezie” propovăduită în public nu pentru schismă. Schisma, ca și dezbinarea, sunt consecințe ale ereziei. Dacă mergem la hotărârile pseudo-sinodului de la Creta, din iunie 2016, putem vorbi de legiferarea sinodală a unei panerezii propusă spre receptare tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale. Patriarhia Română a luat „act cu apreciere” în legătură cu aceste hotărâri pe 29 octombrie 2016, apoi, în decembrie, a afirmat că BOR practică un „ecumenism lucid”, ca în cele din urmă să editeze și să distribuie („cu capul descoperit”) prin toate mănăstirile și parohiile din țară „Broșura Patriarhiei” despre „Sfântul și Marele Sinod” din Creta. Așadar, pentru a „izbăvi Biserica de schismă”, „dreptul și datoria” (după Arhid. Ioan Floca) clericului este de a întrerupe pomenirea. Lipsa acestei atitudini duce la „schismă și dezbinări”.[6]

„După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7, 16-19). Nu poţi fi un vrednic lucrător în via lui Hristos, dacă ai idei preconcepute sau te lași influenţat de părerea unora sau altora, legată de evlavia oricăruia dintre noi faţă de Sfinţii Părinţi Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temniţele comuniste, fenomen care a tulburat pacea dintre noi și care încă mai persistă..

Nu stă în puterea noastră, nu avem competenţa teologică, nu putem să-i jignim, fără a-l supăra pe Domnul Hristos, pe cei care au evlavie faţă de oricare dintre aceşti Cuvioşi Mărturisitori ai Dreptei Credinţe, a contesta viața, jertfa și opera lor, denigrându-i, răstălmăcind totul în viziune personală, căutând cu lupa, greșelile strecurate în cărţile și învăţăturile lor, în picturile zugrăvite în biserici, acuzându-i acum când sunt în Împărăţia Celui Prea Înalt de înșelare, rătăcire, sau erezie. Este o abatere gravă de la etica şi morala ortodoxă, călcarea cu bună ştiinţă în picioare a dreptului aproapelui de a avea dragoste şi preţuire pentru cel considerat de el Sfânt, pe care o ştie doar Dumnezeu Cel Atotputernic şi cel considerat Sfânt. Să-i consideri pe fraţii tăi întru Hristos, rătăciţi şi înşelaţi din acest motiv, creând astfel dezbinări şi tulburări în Biserică, este imaginea proprie rătăcitului, înşelatului, care deşi s-a îngrădit de erezie, nu a lucrat destul pentru despătimirea de poftă, mânie şi iuţime, crezând ca dreptatea  este de partea sa, ceea ce a creat o spărtură în scutul său de apărare împotriva  duhurilor necurate care l-au luat în stăpânire, întunecându-i mintea şi discernământul.

Dr. Gabriela Naghi

În perioada dintre cele două Sinaxe, care și-au îndeplinit fiecare în parte mesajul scontat, a avut loc cernerea și îndepărtarea din cadrul mișcării antiecumeniste a unor mici grupulețe extremist-schismatice tocmite de forțele ascunse ale răului deghizat sub masca ecumenismului feroce, să producă zdruncinarea din temelii a unității acestei mișcări bisericești de apărare a credinței ortodoxe, unice în istoria BOR.

Arsenalul acestor mercenari în sutană și a acoliților lor, cu sprijin din afară, a produs de la bun început o seamă de tulburări și dezbinări, neîncredere și înșelare prin vorbe grosolane, atacuri primitive la bunul renume al persoanei, centrate mai ales asupra personalității teologului mișcării antiecumeniste, domnul Mihai Silviu Chirilă și a Părintelui Mărturisitor Claudiu Buză.

Atacurile s-au concretizat în articole, discursuri, conferințe în orașele din aproape toată țara, finanțate de forțele potrivnice binelui, trădători școliți pentru misiuni de manipulare, atac și învrăjbire pentru distugerea, anihilarea și împrăștierea în cele patru zări, a conducătorilor mișcării antiecumeniste și a pleromei ortodoxe cea iubitoare de Hristos.Loviturile sacadate, declanșate în foc de voie de artileria răului, au dus la prăbușirea  Mânăstirii Rădeni. Mânăstirea Schit Orășeni, a fost smulsă cu forța din brațele și inima iubitoare a Părintelui Ioan Ungureanu,  și a credincioșilor din parohie, care au rămas strâns uniți în jurul Sfinției Sale, pentru apărarea Bisericii, izgoniți și umiliți fiind, dar niciodată înfrânți de către slugile simbriașe ale Mitropolitului Teofan.

„ Dacă îţi zic: „Loveşte-mă”, te înfricoşezi! Însă pe Stăpânul îl sfâşii şi nu te înfricoşezi? Ciopârţeşti membrele (trupului) Stăpânului, şi nu tremuri? Biserica este casa părintească! „Un trup şi un duh”. Vrei să te răzbuni pe mine? Opreşte-te la mine! De ce te răzbuni pe Hristos în locul meu? Mai mult: de ce loveşti cu călcâiul în ţepuşă?”[4] 

O mică parte din credincioșii antiecumeniști nepregătiţi, insuficient căliţi în focul luptei duhovniceşti, scârbiţi de atacurile lipsite de onestitate ale grupării minuscule extremist-schismatice, dezamăgiţi și debusolaţi de modul de evoluţie al încercărilor, s-au întors la bisericile de unde au venit, acceptând înfrângerea. Acesta a fost de altfel și scopul final al atacurilor concertate ale grupuleţului de tristă amintire. Reamintim că sancţionarea Preoţilor care au încetat pomenirea celor cu cuget ecumenist este un abuz dictatorial de putere din partea ierarhiei, deoarece singura obligație din canonul 15 I-II Constantinopol este aceea de a nu pedepsi clericii care le întrerup pomenirea,  pentru faptul că au dovedit că ierarhii sunt eretici. Nu episcopul este izvorul Harului dumnezeesc, ci Marele Arhiereu Hristos, prin Duhul Sfânt. Este şi motivul pentru care Preoţii nepomenitori pot sluji Sfânta Liturghie fără Antimisul semnat de episcopul locului.

Așa cum am fost avertizaţi de nenumărate ori, în predicile pline de învăţături în Duh Sfânt ale Sfinţiei Sale, Părintele Mărturisitor Claudiu Buză, „a te așeza confortabil în propria ta existenţă înseamnă a refuza darul lui Dumnezeu prin care se câștigă Împărăţia Cerurilor, luarea Crucii, și urmarea lui Hristos, prin care te întărești în Harul lui Dumnezeu. Aceasta nu numai în scopul egoist al propriei tale mântuiri, ci și pentru a veni în ajutorul aproapelui ca să ajungă la Mărturisire, la îngrădirea faţă de erezia propovaduită de arhiereii trădători ai Ortodoxiei”.

De asemeni de nenumărate ori, Sfinţia Sa Părintele Claudiu ne-a atenţionat „faţă de pericolul pe care îl prezintă pentru întreaga mișcare antiecumenistă, prezenţa unor persoane înzestrate cu calităţi, care s-au transformat într-un soi de justiţiari care pentru a-și satisface mândria și patima mâniei de care sunt stăpâniţi, în blogurile personale sau în ale celor cu același cuget extremist-schismatic, folosind un jargon ofensator pe măsură, atacă pe cei care au avut curajul să înfrunte pericolul pe care îl reprezintă infiltrarea ecumenismului satanic în viaţa Bisericii. Mărturisirea lor se reduce din păcate doar la folosirea canoanelor și versetelor din vieţile Sfinţilor Părinţi, cu care combat pe oricine, fără ca viaţa lor să fie o adevarată trăire în Hristos, prin cuget, simţire și mai ales fapte. Acest păcat este o hulă adusă Duhului Sfânt, chiar dacă recunosc sinodul din Creta, ca fiind tâlhăresc.”

Cu adâncă părere de rău între  „formatorii de opinie” îmbrăcaţi în reverendă (în număr infim), parte din ei dotaţi cu o elocinţă, o memorie şi o inteligenţă remarcabile, sunt şi cei, care susţin în continuare împărtăşirea cu Sfintele Taine în orice biserică sau mânăstire din cadrul BOR, chiar dacă critică din răsputeri erezia arhiereilor şi preoţilor în problema pseudo-sinodului din Creta, a filopapismului manifestat la cel mai înalt nivel, şi a apostaziei mai marilor bisericii în timpul aşa zisei pandemii cu coranavirusul gripal.

Dr. Gabriela Naghi