ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

,,Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă’’ (Iezechiel 44, 2). Cu aceste cuvinte a anunţat Proorocul lui Dumnezeu Naşterea Domnului din Pururea Fecioara Maria. Pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, Sfânta Biserică Ortodoxă mărturiseşte, fără schimbare, că Maica Domnului a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naşterea Mântuitorului, adevăr care se exprimă prin expresia consacrată ,,Pururea Fecioară Maria’’, de aceea şi cântăm: ,,Întru Naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare’’.

Vrăjmaşul lui Dumnezeu, al oamenilor şi al mântuirii lor, diavolul, tatăl minciunii, n-a putut suferi aceste adevăruri şi a socotit ca acolo unde s-a semănat grâul cel curat să vină şi să arunce neghinele sale otrăvite şi pierzătoare de suflete. Cel care s-a ridicat cu trufie împotriva Stăpânului şi Făcătorului a toate, a cutezat să grăiască, prin discipolii săi, şi împotriva Preacuratei Fecioare Maria. Acela care a izvodit ,,evanghelia’’ cea mincinoasă după Iuda, a grăit cuvinte de hulă şi împotriva celei ,,mai curate decăt strălucirile soarelui’’; cei care duc campanii de presă împotriva Bisericii defaimă cu neruşinare şi pe cea care ,,a realizat în persoana ei cel mai înalt grad de sfinţenie accesibil unei fiinţe omeneşti’’.

Cei dintâi care au proferat hule împotriva Maicii Domnului au fost aceia pe care îi Sfântul Evanghelist Ioan îi numeşte ,,sinagoga satanei’’ ( Apocalipsa 2, 9), iudeii cei necredincioşi, care până în ziua de astăzi sunt stăpâniţi de o ură necurmată împotriva a tot ceea ce este sfânt, curat şi drept. Sectele şi bisericile mincinoase sunt creaţia lor şi acestea au preluat toate inepţiile născocite împotriva Bisericii Ortodoxe, singura care păstrează adevărurile Dumnezeieşti mântuitoare, fără umbră de schimbare.

Încheierea acestui cuvânt de învăţătură o socotesc potrivită cu începutul unei frumoase rugăciuni, adresate Maicii Domnului: ,,O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Stăpână, ceea ce eşti mai înaltă şi mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea Proorocilor, podoaba cea aleasă a Arhanghelilor, întărirea cea tare a Mucenicilor, lauda cea preamărită a Apostolilor… Prin tine Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ţie, noi robii tăi, Doamna noastră’’ (Rugăciunea de la Acatistul Buneivestiri).

Presbiter Iovița Vasile

,,Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa ceia ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se-nchine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus; Doamne, mărire Ţie!’’ Aşa cântăm noi, Biserica lui Dumnezeu, în această luminată zi a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi întunericul neştiinţei şi al rătăcirii se risipeşte, pentru că ne-a răsărit nouă Soarele Dreptăţii. Sfântul Ioan Damaschinul ne îndeamnă ca şi noi ,,cele de cuviinţă să le prăznuim astăzi şi să cinstim Naşterea lui Hristos şi luminat să strigăm; cu păstorii să dănţuim, cu îngerii să cântăm, cu magii să ne închinăm Dumnezeului nostru, Cel Care S-a născut pentru noi şi mulţumită fie Celui Care a venit întru ale Sale ca un străin’’. Nebunul rege Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el, şi până în ziua de astăzi necredincişii iudei rămân orbi şi surzi la Sărbătoarea noastră căutând, dacă ar fi cu putinţă, să o desfiinţeze, să o facă uitată, sau măcar să-i deturneze sensul. Dar nu este cu putinţă.

Se cuvine astăzi să ne lămurim asupra relatării Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei privitoare la Naşterea Domnului şi la vremea închinării magilor. Deoarece textul biblic vorbeşte despre magii Răsăritului imediat după ce ne-a încredinţat despre Naşterea Pruncului Iisus, se poate naşte o confuzie privitoare la timpul când au venit ei la Betleem.

Cronologia evenimentelor este aceasta: în ziua de 25 decembrie S-a născut Mântuitorul lumii. În aceaşi zi a strălucit steaua în Răsărit şi a fost văzută de magi, care se găseau la o depărtare considerabilă faţă de Betleem. Văzând steaua, au şi pornit spre locul Naşterii. După cum a scris Sfântul Ioan Damaschinul, călătoria lor până la Ierusalim a durat un an, căci ei înşişi au mărturisit în faţa lui Irod: ,,Un an de zile este astăzi de când vedem steaua şi făcând călătoria până aici, ne-am povăţuit de dânsa’’. Sfântul Evanghelist Luca a scris că păstorii aflaţi în acel ţinut au venit imediat la Betleem ,,şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle’’ (Luca 2, 16). Deoarece magii au sosit abia după un an de la Naştere, ne spune Sfântul Matei că aceştia au intrat ,,în casă’’ (Matei 2, 11) şi acolo s-au închinat Pruncului Iisus, aducându-I daruri.

Irod a aflat de la magi vremea că au văzut întâia oară steaua în urmă cu un an, de aceea a luat hotărârea aceea draconică de a ucide pruncii până la vârsta de doi ani, crezând că între aceştia, negreşit, va fi şi Dumnezeiescul Prunc, pe Care-L lăudăm şi Căruia să ne închinăm cu Credinţă mare. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

După ce strămoşii noştri, Adam şi Eva, au căzut în păcatul neascultării, Dumnezeu a avut grijă, dintru început, să înştiinţeze întreaga omenire de Întruparea şi trimiterea în lume a Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atunci când a rostit cuvintele consemnate de scriitorul sfânt la Cartea Facerii 3, 15: ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul’’. Sămânţa femeii este, potrivit tălmăcirii Părinţilor Bisericii, Cel Care urma să Se nască din femeie, din Preacurata Fecioară Maria. Din vremea aceea, oamenii au avut cunoştinţa venirii Mântuitorului şi a început o lungă aşteptare, de-a lungul multor generaţii, până la ,,plinirea vremii’’.

Proorocii pe care Dumnezeu i-a ridicat în mijlocul lui Israel s-au făcut mesageri ai Lui şi au vestit Naşterea Mântuitorului, asfel ca oamenii, nu numai cei din Israel, să fie pregătiţi spre a-L primi. Prin Sfântul Prooroc Isaia, Dumnezeu a vorbit lumii despre Naşterea din Preacurata Maria: ,,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel (Isaia 7, 14). Aceste cuvinte le-a citat şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, la vremea când ele s-au împlinit. Cu alt prilej, acelaşi Sfânt Prooroc scria la trecut despre Naşterea Pruncului Iisus, ca despre un fapt împlinit, atât de mare era credinţa lui în ceea ce i-a descoperit Dumnezeu: ,,Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie’’.

Sfântul Prooroc Miheia a înştiinţat lumea cu exactitate despre locul unde avea să Se nască Mântuitorul lumii: ,,Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul Care va paşte pe poporul Meu Israel’’.
,,După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin Prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus Moştenitor a toate şi prin Care a făcut veacurile’’ (Evrei 1, 1-2).

Suntem în ajunul Marii Sărbători a Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste puţină vreme vor veni colindătorii, după tradiţia Bisericii neamului românesc, şi vor rosti vestea bună a Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Să cântăm, să-L lăudăm, să I ne închinăm. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

În vremurile străvechi, în secolele de prigoană împotriva Bisericii, au fost unii care au căzut din Dumnezeiasca Credinţă, dar mulţi din cei persecutaţi voiau mai bine să moară, decât să se lepede de Hristos. Alteori, nu se învoiau între ei, fiecare dorind să fie primul care să pătimească pentru Mântuitorul. Aşa a fost şi cu cei zece Sfinţi Mucenici din Creta, pe care Biserica îi pomeneşte astăzi, şi care au primit cununa muceniciei în zilele lui Deciu împăratul păgân, pe care scriitorii din vechime îl numesc, pe bună dreptate, ,,sluga cea osârduitoare a satanei’’.

Cei zece Sfinţi Mucenici au fost prinşi şi aduşi la ighemonul vremii spre a a da seama de Credinţa lor. ,,Aceştia, stând înaintea muncitorului, ce fel de cuvinte cu mult curaj nu au răspuns şi ce fel de bărbăţie nu au arătat! Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit şi ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Căci au fost bătuţi, munciţi, târâţi pe pământ, cu pietre ucişi, batjocotiţi, scuipaţi şi au răbdat tot felul de batjocuri treizeci de zile! Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul pe divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, plini fiind de mărime de suflet şi de îndrăzneală. Iar ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre chinuri, ca să-i omoare cumplit; însă aceştia erau gata a răbda până al suflarea din urmă’’.

Când a venit vremea să fie ucişi, nu se învoiau între ei care să fie cel dintâi sub sabie şi să primească cununa muceniciei, astfel că s-a iscat ceartă între ei. Atunci unul dintre ei, Teodul, i-a împăcat cu cuvinte bine cumpănite: ,,Acela va fi mai întâi între dânşii, care îşi va da capul sub sabie mai pe urmă decât toţi; pentru că, dacă nu se va înfricoşa şi nici nu va arăta vreo mâhnire sau schimbare a feţii, văzând tăierea celorlalţi şi moartea, atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor şi biruitor’’. Astfel s-au învoit ca fiecare să-şi plece capul sub sabie, după cum a rânduit Dumnezeu.

Înainte de a li se tăia cinstitele capete, au rostit fiecare această rugăciune: ,,Iartă, Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi toată patria, ca să scape de întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă Buna Credinţă, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o, Împărate veşnic’’.

Fiecăruia i s-a tăiat capul, iar sufletele lor sfinte s-au înălţat spre locaşurile cele cereşti, unde-i avem ocrotitori şi rugători către Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 443-446).

Presbiter Iovița Vasile

Biserica a rânduit cu înțelepciune să citim și să explicăm această pericopă evanghelică, pe care cei mai mulţi din afara ei nici nu o bagă în seamă socotind-o ca pe ceva inutil sau greu de înţeles. Învăţămintele pe care le găsim în ea sunt, cum vom vedea, indispensabile vieţii noastre creştine, de aceea ne aplecăm asupra lor cu toată luarea-aminte.

Citind această enumerare de nume, ne vom opri asupra câtorva din ele. Un nume poate părea ceva abstract, nesemnificativ, dar el indică o persoană şi viaţa acesteia, viaţă ce poate fi uneori pilduitoare, altădată întristătoare, oricum, de luat în seamă, căci omul trebuie să înveţe şi din cele bune, şi din cele rele. Întâlnim în genealogia Mântuitorului numele acestea: Iuda, Tamara, Zara şi Fares. Cine au fost ei? În Cartea Facerii citim că Iuda, unul din cei doisprezece fiii ai lui Iacov, a luat pentru cel întâi născut al său, Ir, pe Tamara ca soţie a acestuia. După o vreme, din cauza răutăţii sale, Dumnezeu l-a dat morţii pe Ir. În puterea leviratului a luat de soţie pe Tamara, Onan, dar şi acesta a trăit puţin. Urma ca fiul cel mai mic al lui Iuda, Şela, să o ia de soţie, dar nu avea vârsta potrivită. Până să ajungă acesta la maturitate, Iuda şi-a trimis nora în casa tatălui ei. Între timp, a murit şi soţia lui Iuda, Şela s-a făcut mare iar Iuda nu i-a dat-o de soţie pe Tamara. Aceasta şi-a lepădat hainele de văduvie, s-a îmbrăcat într-un voal şi astfel deghizată a ieşit în întâmpinarea socrului său. Crezând că este o femeie uşuratică, Iuda, socrul său, a intrat la ea iar din această împreunare prin înşelăciune s-au născut doi gemeni, Fares şi Zara, număraţi de Sfântul Evanghelist Matei între strămoşii Domnului.

Când Iosua, fiul lui Navi, a trebuit să ducă pe Israel în Canaan, el a trimis două iscoade în Ierihon. Aceştia au intrat în casa unei femei desfrânate, Rahab, care era de neam străin. Regele Ierihonului a prins de veste şi şi-a trimis oameni să-i prindă. Rahab însă i-a ascuns pe acoperiş, punând nişte fuioare peste ei, şi astfel le-a salvat vieţile. Se vede de aici că, deşi era desfrânată, avea un suflet bun şi, prin fapta ei, s-a potrivit voii lui Dumnezeu, căci El voia să-l ducă pe Israel în Canaan. Ei bine, Rahab este în rândul strămoşilor Domnului Iisus Hristos (V 5).

În vreme ce se plimba pe acoperişul casei regale, David a văzut o femeie deosebit de frumoasă pe care, în cele din urmă, a adus-o în casa lui şi a cunoscut-o. Mai mult decât atât, David şi Batşeba, pun la cale uciderea lui Urie, soţul acesteia ceea ce era o mare fărădelege (II Regi 11). Pentru aceasta Dumnezeu l-a mustrat şi pedepsit cu asprime pe regele David. Din această relaţie neîngăduită s-a născut Solomon. David, Solomon şi Batşeba sunt pomeniţi în Evanghelia după Matei ca strămoşi ai Mântuitorului (v. 6).

O altă femeie, anume Rut, a fost de neam străin, moabiteancă. Ea s-a ataşat de soacra sa şi de poporul Israel, fapt pentru care Sfânta Scriptură are cuvinte de laudă la adresa ei. Este şi ea una din femeile pomenite ca făcând parte din neamul Domnului nostru Iisus Hristos (v. 5).

Ce constatăm din aceste sumare consideraţiuni privitoare la genealogia Mântuitorului? Că între strămoşii Săi după trup sunt mulţi oameni drepţi precum Avraam, Isaac şi Iacov, Dreptul Iosif, dar şi păcătoşi. Şi unii şi alţii aveau mare nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze şi să vină în lume. Şi El a venit şi pentru drepţi şi pentru păcătoşi, aşa cum erau strămoşii Săi şi cum, de fapt, era întregul neam omenesc. El nu S-a ruşinat de aceşti strămoşi, cum nu s-a ruşinat nici a lua chip de rob, nici să Se facă ascultător până la moartea pe cruce (Filipeni 2, 7-8). Nu S-a ruşinat nici să ia asupra Sa toată povara şi murdăria păcatului omenesc. Proorocul Isaiia a descris în acest fel umilinţele indurate de El pentru noi: ,,Dispreţuit era şi Cel din urmă dintre oameni; Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, Unul înaintea Căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi desconsiderat’’ (Isaia 53, 3).

Vedem apoi că pe lângă ascendenţii israeliteni ai Domnului, sunt număraţi şi unii din neamurile păgâne ale vremii, ceea ce deja anunţă că, nefiind primit de poporul Israel, El va fi primit ca Mântuitor de păgâni, cei care s-au înnobilat cu numele Său şi au devenit Noul Israel, adică Biserica Lui cea sfântă.

Femeile înscrise în genealogia Domnului, dintre care Sfânta Fecioară Maria este deasupra tuturor, prin sfinţenie, stau mărturie că şi partea femeiască îşi are chemarea şi menirea sa de la Dumnezeu, lucru de mare lipsă între păgânii care socoteau femeia ca pe o sclavă, ca pe o fiinţă inferioară. Aşa a scris, câţiva ani mai târziu Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă’’ (Galateni 3, 25-29). Prin urmare, femeii i se dă aceaşi demnitate ca şi bărbatului, iar membrii Sfintei Biserici a lui Hristos sunt adevăraţii descendenţi ai lui Avraam, în raport cu iudeii care nu L-au primit pe Mântuitorul. Sfântul Ioan Gură de Aur scria despre partea femeiască în iconomia mântuirii: ,,Da, este lucru cu totul neobişnuit ca Dumnezeu Cel negrăit, Cel netălmăcit, Cel neînţeles, Cel asemenea Tatălui, a primit să vină pe pământ din pântece fecioresc, a primit să se nască din femeie şi să aibă strămoşi pe David şi pe Avraam. Dar pentru ce spun pe David şi pe Avraam? Lucru cu totul plin de spaimă şi uimire este că El a avut strămoşi pe acele femei păcătoase despre care am vorbit mai înainte. Când auzi acestea, ridică capul sus! Nu te gândi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului Celui fără de început şi adevărat Fiu, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu! A primit să Se facă rob Tatălui, pentru ca ţie, robului, să-ţi facă Tată pe Stăpânul’’ (Omilii la Matei, p. 29).

Genealogia pe care a consemnat-o Sfântul Evanghelist Luca (3, 23-38) are un caracter ascendent, porneşte adică de la Domnul Iisus, urcă până la Avraam dar, nu se opreşte aici: arată că toţi strămoşii Săi sunt fii ai lui Adam, fii ai lui Dumnezeu (v. 38). El Însuşi fiind Fiu al lui Dumnezeu, este Dumnezeu adevărat. Întrupându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, a luat firea noastră omenească, făcându-Se şi Om adevărat. De aceea şi Sfânta Scriptură Îl numeşte pe Domnul Fiul lui Dumnezeu dar şi Fiul Omului (Ioan 1, 18; 1, 34; 5, 25; Matei 8, 20; 9, 6 ; 18, 11, etc). Suntem, aşadar, fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai Mântuitorului; suntem din marea familie a lui Dumnezeu care este întreg neamul omenesc, cu regretul că nu toţi oameni vor să creadă în Dumnezeul Adevărului.

Sunt acestea numai câteva din învăţăturile dumnezeieşti pe care ni le aduce, în această Duminică, Sfânta Evanghelie a lui Matei. Acum înţelegem, fără îndoială, că această Carte a neamului lui Iisus Hristos este o bogăţie de învăţături mult folositoare sufletelor noastre, iar citirea şi tălmăcirea ei acum, înainte de Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului, este un act de înţelepciune al Bisericii Dreptmăritoare. Genealogia Domnului nu ni se mai pare acum o înşiruire de nume fără înţelesuri, ci un dar al lui Dumnezeu spre luminarea minţilor noastre slabe şi neputincioase. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Sfanta Muceniţă Iuliana a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit.

Păgânii i-au tăiat Sfintei capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

Presbiter Iovița Vasile

Potrivit legilor așezate de Dumnezeu în creația Sa, astăzi 21 decembrie, ora 11,22, va avea loc solstițiul de iarnă. De-aici începînd, fiecare zi va crește cu două minute, pînă la solstițiul de vară.

Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui mucenicească. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

Presbiter Iovița Vasile

Astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Tiburtie, cel care a pătimit la Roma împreună cu Sfântul Sebastian şi ceilalţi Sfinţi Mucenici. Era mare prigoană împotriva creştinilor şi acest Sfânt a fost dovedit ca unul care credea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru credinţa lui, a fost adus în faţa eparhului păgân Favian, care văzând minunile ce se săvârşesc cu puterea lui Dumnezeu, a cutezat să-şi ridice glasul împotriva Făcătorului său cu aceste spurcate cuvinte: ,,Cine nu ştie că Hristos al vostru v-a învăţat meştesug de vrăjitorie?’’ Sfântul Tiburtie s-a întristat de această hulă izvodită de diavolul şi a dat un răspuns aspru nemernicului eparh, netemându-se de ceea ce avea să urmeze: ,,Taci, ticălosule, nu îndrăzni a pomeni cu hulă, prin buzele tale cele purtătoare de venin, numele cel atât de mare şi înfricoşător! Nu face urechilor mele atâta necaz, ca să te aud lătrând asupra numelui Domnului meu’’. După această înfruntare, Sfântul Tiburtie a fost condamnat la moarte şi omorât cu suliţele.

Ceea ce a spus el, rămâne, din păcate, un trist adevăr, căci până în ziua de astăzi vrăjmaşii nebuni ai lui Iisus Hristos nu contenesc a lătra cele mai grozave hule împotriva Sa, hule plăsmuite de diavolul şi puse în gura nemernicilor săi slujitori. De fapt, dacă cercetăm Noul Testament vom constata că iudeii lătrau cuvinte de hulă împotriva Mântuitorului cu o ură sălbatică, ură ce s-a perpetuat şi s-a amplificat până în zilele noastre. Orbului vindecat de Domnul i-au spus; ,,Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); altădată I-au spus Mântuitorului în faţă: ,,Oare nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,are demon şi este nebun’’ (Ioan 10, 20), au cutezat spună cei orbiţi de ură şi necredinţă.

Vrăjmaşii Mântuitorului au îndrăznit să scornească minciuna precum că Fiul lui Dumnezeu şi-ar fi făcut ucenicia, în tinereţe, într-o mănăstire budistă. Guvernul britanic s-a şi grăbit să finanţeze o expediţie care să aducă ,,dovezi’’. Minciuna a fost vădită. Întrebat despre aceasta, Părintele Cleopa a răspuns tot cu o întrebare: ,,Cum putea Ziditorul a toate să înveţe de la făpturile Sale păcătoase?’’ Hula împotriva Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu mai cunoaşte limite. În optica lor neghioabă, Fiul lui Dumnezeu trebuie discreditat în orice chip, trebuie şters din minţile oamenilor, încât locul Său să fie luat de antihristul în care va locui diavolul. Dumnezeu le îngăduie toate josniciile. Dreptatea Lui însă se va înfăptui, şi fiecare îşi va primi răsplata sau osânda.

Presbiter Iovița Vasile

Preoții și credincioșii din Sălaj vor să-l izgonească pe Episcopul Petroniu din județ ca pe un rău făcător
Astăzi la Catedrala Sfânta Vineri din Zalău în prezența Mitropolitului Andrei Andreicuț și a preoților din județul Sălaj s-au dezbătut gravele probeleme legate de cazul Petroniu. La intrarea în biserică Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat de un grup de credicioși care i-au înmânat o scrisoare și mai multe copii ale unor articole din presă despre Petroniu, și i-au cerut categoric schimbarea episcopului.
Memoriul preoților pentru izgonirea lui Petroniu
În cadrul dezbaterilor a fost prezentat și un memoriu cuprinzător despre toate nelegiuirile făcute de Episcopul Petroniu. Preoții au cerut cel puțin izgonirea episcopului Petroniu din Sălaj. La finalul citirii memoriului de către unul dintre preoți, toți preoții participanți la reuniune au aplaudat în semn de susținere a acestuia.
„MEMORIU ADRESAT ÎPS ANDREI, MITROPOLITUL CLUJULUI, MARAMUREȘULUI ȘI SĂLAJULUI
Semnatarii acestui memoriu ne exprimăm îngrijorarea și indignarea față de evenimentele petrecute în ultimul timp în Episcopia Sălajului. Dată fiind tulburarea care s-a produs, vă aducem la cunoștință că este de neconceput revenirea PS Petroniu la conducerea eparhiei.
Motivele pe care le invocăm sunt legate de aspectele morale ce provoacă sminteală, de comportamentul și acțiunile contrare statutului, canoanelor, a voturilor monahale și a jurământului depus de PS Petroniu. Prezentăm aici câteva fapte care, de 16 ani, au produs atât sminteală, consternare și revoltă – în rândul credincioșilor, cât și sentimente de frică, nesiguranță și revoltă față de nedreptățile și poverile financiare orchestrate de cei doi – în rândul multor preoți care au sau nu au curajul să le mărturisească.
Iată la ce ne referim:
– Episcopul Petroniu, de ani de zile, își vopsește părul și barba, motiv de sminteală pentru preoți și credincioși (oare nu l-a văzut nimeni în Sfântul Sinod?);
– comportamentul său e dictatorial, iar unii preoți au fost pedepsiți pe nedrept cu dojane arhierești sau canon la mănăstire;
– conduita sa e nepotrivită la slujbele arhierești, e milităros și mândru, nefiind în stare să comunice și să empatizeze cu credincioșii;
– credincioșii au sesizat ca PS Petroniu nu sărută icoanele și Sf. Evanghelie, de la pandemie încoace;
– unii preoți, după 15-20 de ani de preoție, ca să fie siguri că primesc distincție, au plătit PS Petroniu diferite sume de bani;
– nu a participat la slujbele de Paraclis în posturile Adormirii Maicii Domnului sau la Liturghia Darurilor în Postul Mare;
– la conferințele preoțești nu mai ia nimeni cuvântul, spre deosebire de conferințele de pe vremea PS Ioan, care erau adevărate comori duhovnicești;
– prezența sa în parohii nu a adus niciun beneficiu pastoral, misionar;
– ca să îi cumpere bunăvoința și o atitudine firească, s-a încetățenit între preoți obiceiul de a-i oferi, înainte sau după slujire, în parohie, sume de bani;
– a pedepsit pe cei incomozi sau care aveau atitudine, de aceea, preoți de valoare și teologi au părăsit Eparhia, slujind azi în străinătate sau în alte orașe din țară, în Brașov, Sibiu, Maramureș, Bihor, Arhiepiscopia Clujului etc.
– numirile în parohii s-au făcut după bunul plac sau după alte criterii, nu după cele statutare și canonice (a numit preoți consilieri pentru câteva zile ca să îi poată numi apoi, fără concurs, în orașe);
– a participat la petreceri cu membrii permanenței în localuri din oraș și în alte localuri, uneori și cu mireni, care se terminau cu abuzuri, respectiv beții, dovadă înregistrarea care îl surprinde pe PS Petroniu în stare de ebrietate, civil; se cunosc foarte bine astfel de episoade în rândul preoților și al credincioșilor;
– pentru a-și satisface pofta de îmbogățire, cum s-a văzut din mărturiile preotului Pop Ionuț în presă, în Episcopia Sălajului au fost taxe mari, atât lunare, cât și periodice;
– a impus cumpărarea cărților proprii și a altor tipărituri, toate la suprapreț (când Biblia costa 60 de lei, noi plăteam o carte puțin însemnată cu 100 de lei);
– numărul de cărți impuse variau între 4-5 exemplare la parohii mici, până la 30 la parohiile din oraș, iar la mănăstiri – 100-150 de exemplare. Peste 20 de volume!;
– a practicat, direct sau prin interpuși cămătăria – un astfel de caz a fost menționat în presă;
– a făcut angajări fictive la Episcopie, personal clerical și neclerical, banii publici pentru aceste posturi ajungând la Episcopie;
– a adunat o avere impresionantă, în timp ce preoții și credincioșii construiau cu greu biserici, renovau biserici și case parohiale sau așezăminte sociale etc. etc. etc.
Pentru toate acestea și altele asemenea, știute și neștiute de noi, apelăm la înțelepciunea și buna-credință a IPS Voastre, a Sfântului Sinod, și chiar la înțelepciunea celor în cauză, să înțelegem cu toții gravitatea momentului și să încercăm vindecarea în timp a acestor răni de pe sufletul preoțimii și al poporului credincios din Sălaj. Vina nu ne aparține, nu am scos noi la lumină aceste fapte. Doar punem în cuvinte faptele acumulate de-a lungul timpului, în văzul tuturor. A venit vremea în care, cu bărbăție, să-și asume. Nu am vrea să fim povară pe sufletul PS Petroniu, dar acesta-i tristul adevăr!
Vă rugăm acum, în al doisprezecelea ceas, să meditați la ceea ce a ajuns Episcopia Sălajului! Dacă veți lua aminte la reacțiile credincioșilor de pe rețelele de socializare, vă veți înfiora. Scandalul va trece în latura lui anecdotică, de can-can, dar va rămâne pentru totdeauna schema narativă în memoria credincioșilor: aceea că Biserica și clerul stau sub semnul corupției, al păcatului, chiar al neroziei. E un moment de răscruce acum, în care se mai poate face doar atât pentru salvarea a ceea ce se poate salva: un gest reparatoriu. PS Petroniu nu este fiu al Sălajului, astfel încât să fie nativ împletit cu viața județului, suntem siguri că ar putea găsi un loc unde să își poată regândi obiectivele, viața. Râmânerea sa în continuare în județul nostru ar însemna un adevărat dezastru duhovnicesc și pentru credincioși, și pentru preoți! După toate cele cunoscute folcloric, din om în om, dar și după cele apărute în presă, nimeni nu mai poate privi cu indulgență sau cu inocență/ naivitate situația. Dacă dorim binele bisericii și salvarea din sminteală a tuturor, să ne gândim cu toții că situația a degenerat așa de urât, încât un compromis, oricât de mic, ar face foarte mult rău absolut tuturor, inclusiv PS Petroniu. Imaginați-vă ce vor gândi și ce vor simți credincioșii noștri ori de câte ori ne-am ruga pentru PS Petroniu sau când îl vor vedea în sfânta biserică, având memoria faptelor sale, cele enumerate succint mai sus…
Situațiile de criză scot la iveală întotdeauna adevărul caracterelor umane, iar Înaltpreasfinția Voastră sunteți cel mai în măsură să ne ajutați să recâștigăm încrederea credincioșilor. Avem nădejde că nu ne veți abandona în sminteală pe toți, credincioși și preoți din Sălaj!
Supuși fii duhovnicești!”,
Semnat de preoții din Episcopia Sălajului.
(Preluare de pe Monitorul de Sălaj)

Comentariu
Memoriul de mai sus este un monument de ipocrizie. Preoții care pînă mai ieri se turnau între ei, pentru a-și cîștiga merite în fața lui Petroniu, bravează acum ca mari apărători ai dreptății, dar numai după ce s-au convins că impostorul nu va reveni în Sălaj. Cei care-i făceau temenele de un penibil cras sunt acum lei paralei. Chiar am uitat că după fuga acestuia, în Dumninica din 8 decembrie, îl pomeneau cu zel, gata să rupă membranele difuzoarelor? Rușine să le fie celor care s-au înjosit cu practica delațiunii!
Și apoi, distinșii preoți refuză să pună degetul pe rană și să spună deschis că Episcopia noastră este măcinată de cancerul ereziilor, oficializate în Creta, datorită și celor doi semnatari, pseudo-mitropolitul Andreicuț și vrednicul de uitare, Florea Petru! Exprim aci un punct personal de vedere și spun că înlăturarea lui Petroniu nu înseamnă nimic, dacă nu va fi urmat în scaun de un episcop vrednic, neatins de morbul ecumenismului, care să condamne deschis documentele eretice din Creta și să se declare împotriva cmb. Poporul Ortodox din Sălaj are dreptul să-și aleagă păstorul, fără amestecul puterii lumești. Sinodul de la București și-a arătat incapacitatea de a alege pentru Sălaj un episcop vrednic și nu a făcut nimic pentru a curma fărădelegile lui Petroniu, așa încît e bine să se abțină. Din Viețile Sfinților știm că au fost oameni cu viață dreaptă, pe care Poporul i-a ales ca episcopi, iar apoi au ajuns la măsura sfințeniei. Sfantul Ciprian al Cartaginei este o pildă luminoasă.
După cum cunosc eu năravurile de pe la noi, sinodului i se va impune o altă persoană pentru Episcopia Sălajului, om al sistemului și din nou o luăm de la început, repetăm aceleași imense greșeli, le ascundem sub preș, pînă cînd iarăși se va sparge buboiul, și-atunci mai facem o adunare în care ne arătăm mînia proletară și…
Un lucru e cert: de ni se va trimite un episcop ecumenist, lucrurile vor începe rău și vor sfîrși și mai rău. Sistemul nu lasă nimic la voia întîmplării. Cum să-i lase pe sălăjeni să-și aleagă păstorul?

Presbiter Iovița Vasile

Ortodoxia înseamnă Dreapta Mărire a lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă trăire în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a spus şi Sfântul Evanghelist Matei a lăsat scrise aceste cuvinte: ,,Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 14). Sunt puţini cei care o află, nu pentru că ea ar fi cu anevoie de găsit, ci pentru că puţini o caută şi încă şi mai puţini se silesc să trăiască după Sfânta învăţătură. Ortodoxia este tocmai poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă. Despre ceea ce este în afara Ortodoxiei, Mântuitorul a afirmat: ,,Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Matei 7, 13). Cunoscând cât de cât alcătuirea religioasă a lumii, ne dăm seama că număr foarte mic, din totalul populaţiei, se află pe calea cea strâmtă.

Ortodoxia oferă lumii singura învăţătură mântuitoare şi singura stabilitate de care aceasta are nevoie. Sectele, protestanţii, catolicii şi toate bisericile mincinoase au învăţături fluide, schimbătoare de la epocă la epocă, în funcţie de interesele momentului, ceea ce nu poate genera decât confuzie şi dezorientare. Ortodoxia stă ca o stâncă pururi nemişcată în acest vălmăşag al facerii şi prefacerii, deoarece ea păstrează fără umbră de schimbare Sfintele Dogme, învăţăturule celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi tot ceea ce Sfinţii Părinţi au mărturisit de-a lungul secolelor şi adesea au pecetluit cu sângele lor. Văzând această neschimbare Dumnezeiască, vrăjmaşii Ortodoxiei ne acuză de închistare şi înapoiere, de lipsă de adaptare, de conservatorism excesiv. Până la urmă ei nu fac decât să recunoască, involuntar, fidelitatea Ortodoxiei faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu, iubite cititorule, că prin grija părinţilor noştri, am fost făcuţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe, atunci când am primit Sfântul Botez. Nici nu ne dăm noi seama ce dar incomensurabil ni s-a dat, fiind născuţi din părinţi ortodocşi şi crescuţi în singura Credinţă mântuitoare.

Presbiter Iovița Vasile

În ultimele două Duminici, toți preoții din Episcopia Sălajului au avut ocazia să devină, măcar temporar, nepomenitori. Pseudo-episcopul eretic Petroniu este suspendat din funcție, e ca și inexistent pentru credincioșii sălăjeni, așa încît preoțimea nu mai e ținută să-l pomenească. Nimeni n-ar fi avut de suferit din pricina aceasta, era pur și simplu un exercițiu util. Ar fi trebuit ca toți să răsufle ușurați – bine c-am scăpat de un eretic patentat – care a atras cascade de ură și hule asupra Bisericii noastre și, mai grav, a smintit mii de suflete care au apucat pe căile sectare ale pierzării.

Stupoare! Majoritatea preoților din Sălaj l-au pomenit, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Bisericile din Zalău au fost monitorizate, cele din mediul rural – mai puțin. Oamenii noștri, parcă ar fi fost înțeleși, l-au pomenit cu aceași slugărnicie, probabil cu gîndul ascuns că Petroniu ar putea reveni oricînd și nu cumva să-și atragă mînia lui.
Petroniu nu are cum să revină în Episcopia Sălajului nici măcar ca mirean. Dispariția lui ne arată însă punctul în care ne găsim. O masă amorfă de preoți fără verticalitate, care se aliniază comandamentelor antihristice ale vremii. Nu ne așteptăm de la ei să se ridice întru apărarea Sfintei Credințe Ortodoxe. Și totuși, cîteva excepții binecuvîntate sunt. Dumnezeu să-i ridice din anonimat, la demnitatea mărturisirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Dă, Doamne!

Presbiter Iovița Vasile

Întreaga viaţă a omului pe pământ stă sub imperiul chemării lui Dumnezeu. Ba am putea spune că Dumnezeu îl cheamă pe fiecare din noi încă de dincolo de începutul vieţii acesteia, adică ne chemă de la neexistenţă la existenţă, pentru că pe toţi ne-a ştiut încă înainte de zămislirea noastră. Cuvântul Domnului către Proorocul Ieremia spune: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit Prooroc pentru popoare’’ (Ieremia 1, 54). Aceasta o mărturiseşte şi Marele Prooroc Isaia: ,,Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din pântrecele maicii mele mi-a spus pe nume’’ (Isaia 49, 1). Înţelegem dar că orice făptură este cuprinsă în planul cel din veşnicie al lui Dumnezeu şi fiecare a venit şi va veni în lume la vremea statornicită şi ştiută numai de El.

Imediat după naşterea noastră Dumnezeu Cel Atotputernic ne cheamă şi ne aşteaptă să ne împărtăşească marele dar al Botezului prin care ne face mădulare ale Bisericii Sale și ne deschide drumul spre Împărăţia Sa cea veşnică. Prunci fiind, Mântuitorul nostru Iisus Hristos rosteşte cuvintele acestea, ca să ne apropie de Sine: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor’’ (Matei 19, 14). Fiul lui Dumnezeu vrea să ne păstrăm haina Botezului şi nevinovăţia prunciei în toată vremea vieţii noastre pentru a ne încununa cu cununa vieţii veşnice. Cât de frumos şi folositor este îndemnul de la Sfânta Liturghie care spune că ,,toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’!

Anii de tinereţe ai omului sunt plini de vigoare dar să ne gândim câţi tineri îi irosesc în petreceri zgomotoase şi indecente, în lucruri amăgitoare care aduc multă stricăciune sufletelor, le ruinează vieţile şi-i duc pe drumurile morţii premature, fără măcar să mai aibă vreme de pocăinţă. Aduc teribilă întristare familiilor lor când ar fi putut să fie ascultători de părinţi, cu frică de Dumnezeu, lucrând şi înmulţind binele printre semeni. De aceea ne îndeamnă cu stăruinţă Bunul Dumnezeu: ,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău din zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de răstrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: ,,N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1). Să nu ne amăgim nicidecum cu gândul că tineri fiind, avem toată viaţa în faţă şi mai târziu Îi vom avea destulă vreme să-L slujim pe Dumnezeu. Să ne gândim câţi tineri se sfârşesc înainte de vreme şi nu mai ajung oameni bătrâni. Sfântul Nicodim Aghioritul scria aşa: ,,Cei ce-şi dau seama de viaţa ticăloasă ce o duc, şi voiesc s-o schimbe, deseori sunt biruiţi şi amăgiţi cu această armă: ,,după aceasta, după aceasta’’, ,,mâine, mâine’’, ,,întâi să fac aceasta şi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu şi la viaţa spirituală; să fac azi aceasta şi mâine mă voi îndrepta’’. Frate, aceasta este cursa vrăjmaşului care a prins pe mulţi şi totdeauna prinde pe toată lumea. Cauza ei este lenevirea şi ignoranţa noastră, pentru că faţă de o astfel de cauză, de care depinde toată mântuirea sufletului nostru şi toată cinstirea lui Dumnezeu, nu luăm toată energia şi tăria noastră să zicem: ,,Acum, acum să duc viaţă duhovnicească, să mă pocăiesc, iar nu mâine’’. ,,Acum’’ şi ,,azi’’ sunt în mâna mea, iar ,,după aceasta’’ şi ,,mâine’’ sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi în puterea mea ,,după aceasta’’ şi ,,mâine’’, ce cale de biruinţă şi de mântuire ar fi aceasta ca întâi să doresc a fi rănit şi apoi tămăduit, a face neorânduială şi apoi a mă înţelepţi’’ (Războiul nevăzut, p. 107).

Vremea maturităţii noastre este cea în care Dumnezeu aduce spor de înţelepciune şi cu atât mai mult aşteaptă El de la noi să trăim în curăţie, dreptate şi adevăr. Atunci se foloseşte Dumnezeu de noi pentru a aduce în lume alte şi alte fiinţe nevinovate. De aici se naşte datoria noastră de a ne creşte copiii în frică de Dumnezeu spre a-i face vrednici cetăţeni ai raiului. Sfântul Apostol Pavel vine cu îndemnul dumnezeiesc: ,,De aceea, vă rog, eu cel întemniţat pentru Domnul, sa umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi’’ (Efes. 4, 1).

Dacă Dumnezeu ne dă ani încât să ajungem bătrâneţele, tot El ne cheamă la înţeleaptă şi dreaptă vieţuire, potrivit vârstei căci spunea Dreptul Iov: ,,Oare nu la bătrâni sălălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?’’ (Iov 12, 12).

Ajunşi la neputinţele şi greutăţile bătrâneţelor şi apropiindu-ne de ceasul morţii auzim iarăşi chemarea cea sfântă a lui Dumnezeu: ,,Veniţi la Mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi’’ (Matei 11,28).

Când va veni iarăşi Fiul lui Dumnezeu, ne va chema să ieşim din morminte, să înviem din morţi şi să mergem la Judecata cea înfricoşătoare, iar dacă vom fi vrednici pentru Împărăţia cerurilor, ne va chema, pentru ultima oară, cu aceste cuvinte: ,,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă, ce la întermeierea lumii’’ Matei 25, 34).

Chemarea sfântă o auzim şi în Sfânta Evanghelie a acestei Duminici. Ea ne spune că un om oarecare a făcut cină şi a chemat pe mulţi. I-a chemat el însuşi, cum vedem, apoi a trimis slujitorii săi să le spună celor chemaţi: ,,Veniţi, că iată, toate sunt gata’’ (Luca 14, 17). Răspunsul celor chemaţi a fost mai mult decât întristător: cel dintâi era legat de ţarina sa şi a refuzat oarecum politicos, dar a refuzat, să dea curs chemării; al doilea a socotit că-i este mai folositor să se ocupe de cele cinci perechi de boi pe care-i cumpărase; al treielea se împiedică de grija pentru femeia sa. Iată grijile lumii! Iată spinii lumii care împiedică sămânţa să rodească şi pe om să răspundă la chemarea lui Dumnezeu, căci ce este cina despre care vorbim? Este Împărăţia lui Dumnezeu pe care prea mulţi oameni o pun în balanţă cu lucruri trecătoare, de nimic, până la urmă.

Împărăţia cerurilor nu va rămâne însă o alcătuire pustie, căci astfel nici n-ar fi împărăţie. Stăpânul, adică Dumnezeu, Şi-a trimis sluga ape uliţele cetăţii la cine credeţi dumneavoastră? La săraci, la neputincioşi, la orbi şi la şchiopi, la oameni cei mai dispreţuiţi de lume. Ei erau, cu toate infirmităţile lor trupeşti, de mare preţ în ochii lui Dumnezeu. Pe aceştia îi cheamă şi aceştia răspund Stăpânului. Ei au răspuns toată viaţa lor. Şi cum să nu răspunzi Bunului Stăpân când El te cheamă la bine, la răsplată nemăsurată, la împlinirea menirii pentru care te-a adus la existenţă?

Ştiţi cum au răspuns drepţii lui Dumnezeu la chemarea Stăpânului? Avraam nu a rostit niciun cuvânt când i-a cerut să iasă din pământul său. Dar ,,a zidit acolo un jertfelnic Domnului şi s-a închinat Domnului Celui ce i se arătase. Apoi s-a ridicat Avraam şi de acolo şi s-a îndreptat spre miazăzi’’ (Facere12, 8-9). Răspunsul lui a fost, aşadar, fapta şi ascultarea. Dumnezeu S-a arătat în rug lui Moise şi l-a chemat pe nume. ,,Iată-mă, Doamne!’’ – a fost răspunsul său. Părintele Cel ceresc a ales pe Sfânta Fecioară Maria şi a chemat-o să împlinească voia Sa, aceea de a-L naşte pe Mântuitorul lumii. ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’ (Luca 1, 38). Acesta a fost răspunsul smerit al celei mai curate decât strălucirile soarelui. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat pe neînsemnaţii locuitori ai ţării sfinte spre a-i face Apostoli ai Săi, răspunsul lor n-a întârziat: L-au urmat pe Mesia.

Acum este vremea să reflectăm la felul cum răspundem noi, fiecare, chemării, de fapt numeroaselor chemări Dumnezeieşti. Aceasta este întrebarea: cum?

Presbiter Iovița Vasile

Luați acestă afirmație ca pe un postulat. Cine are posibilitatea să călătorească prin locurile unde în vechime se găseau Sodoma și Gomora, va afla un loc pustiu, arid, înfricoșător, deasupra căruia nici păsările nu mai zboară. Pună la îndoială oricine ce vrea, pentru noi relatarea biblică e sfantă și fără mutare.

Dacă in vremurile acelea aria întinăciunii era restransă la o regiune mica, astăzi diavolul și-a scos din iad toate cohortele demonice, și le-a pus în conlucrare cu sataniștii de pe întregul glob terestru, cu intenția vădită de a-și răspîndi spurcăciunile în toată lumea, pentru a abate toate făpturile lui Dumnezeu de la viața în Hristos. Nu vor reuși.

Mă uit cu scîrbă la manifestările lor, numite pride (mandrie). Trebuie să fii prost sau nebun sau demonizat pentru a te mîndri cu niște boli extrem de grave și de grețoase. Pentru că orice s-ar spune, mulțimea necurățiilor sodomite sunt catalogate în majoritatea tratatelor de medicină drept boli, și oricît se străduiesc antihriștii să nege, faptul rămîne evident.

Îndemn biblic: Nu vă faceți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului (neputința de a naște prunci), ci osîndiți-le pe față. Căci ceea ce fac ei întru ascuns (spurcăciunile sodomite, n.m.), rușine este a le și grăi (Efeseni 5, 11-12). Le osîndim, ne depărtăm cu silă de ele.

După primul tur al alegerilor prezidențiale, rezultatul a fost dezamăgitor pentru draci și asociații lor. Și-au făcut socotelile: Călin Georgescu are votul popular, noi avem instituțiile și serviciile. Avem puterea. Hai să le arătăm că suntem mai puternici. Și ne-au arătat. CCR, instituție anume creată pentru a servi sistemul antihristic, a anulat alegerile. Fie sănătoși. Pămîntul pe care călcăm e sfant, asemenea pămîntului pe care a călcat Moise. E podit cu moaștele Mucenicilor, cum spunea poetul Ioan Alexandru, și așa va rămîne. Dumnezeu ne este garant și ocrotitor.

Presbiter Iovița Vasile

Este vorba de Florea Petru, pînă mai ieri locatar în sediul Episcopiei Sălajului și falnic șef al acesteia, aflat acum în centrul unui imens scandal, cu grave repecusiuni asupra vieții bisericești, din această parte de țară.
1.Petrișor al nostru a fost ales și ridicat pe scaunul episcopal de puterea lumească, nicidecum de Biserică. Acest fapt ar fi trebuit să-i atragă caterisirea imediată, dacă am trăi în vremuri cît de cît normale.
2.A fost unul dintre semnatarii documentelor eretice ale sinodului tîlhăresc din Creta, din 2016. A avut la dispoziție aproape nouă ani să-și retragă semnătura și să se pocăiască. N-a făcut-o, e greu de crezut că o va face în viitor. Ca eretic dovedit, trebuia caterisit de ani buni, însă sinodalitatea din Biserica noastră a fost desființată. Dumnezeu are infinite posibilități de a suplini sinodaliatea.
3.A avut un mod de a conduce dictatorial. Nu putem vorbi de păstorire, ci de o conducere autoritară prin care a atras valuri de ură și hulă asupra Bisericii noastre.
4.A produs o sminteală inimaginabilă asupra credincioșilor noștri, mulți din ei s-au îndreptat spre sectele pierzătoare sau au căzut în indiferentism religios. Cine mai aduce acele suflete în staulul Bisericii? Vai de cel prin care vine sminteala…
5.Scandalul pe care l-a provocat, prin agoniseala de bunuri materiale incredibilă, vine abia pe locul 5. E un păcat ce se poate îndrepta relativ ușor, prin împărțirea celor 49 de proprietăți imobiliare celor care ar avea realmente nevoie de ele. Nu o va face. Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă.
Mă gîndesc cu tristețe că Florea Petru ar putea fi chemat maine la judecata particulară. Ce va răspunde în fața Atotputernicului Dumnezeu?

Presbiter Iovița Vasile

PS Cu cîteva luni în urmă, Petrică a dat dispoziții scrise preotului din satul meu ca în cazul în care voi muri, să nu mă ducă în biserica părinților mei și să nu-mi facă Slujba Înmormîntării. Fie liniștit, Părinții îngrădiți de erezie vor avea grijă să fiu prohodit după toată rînduiala, iar mormîntul mi l-am pregătit cu mîna mea, încă din 2015. Și oricum, nu doresc să fiu înmormîntat de preoți ecumeniști.

Sfântul Spiridon al Trimitundei, pe care-l pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, a fost în copilărie păstor de oi. Vieţuind în bunătate şi simplitate, Dumnezeu l-a chemat la o slujire înaltă, aceea de păstor al oilor cuvântătoare ale Turmei lui Hristos. Cu alese daruri l-a împodobit Părintele ceresc, încât multe minuni s-au săvârşit prin el, spre folosul celor aflaţi în neputinţe ori în împrejurări grele ale vieţii.

În anul 325 s-a adunat la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic, deoarece Biserica lui Hristos era mult tulburată de erezia lui Arie şi a celor de un cuget cu el. Aceştia învăţau că Domnul Iisus Hristos este făptură creată de Dumnezeu Tatăl, tăgăduind astfel Dumnezeirea Fiului. Între cei 318 Părinţi adunaţi acolo a fost şi Sfântul Spiridon al Trimitundei. Într-un rând, un filozof peripatetic iscusit a cutezat a grăi împotriva adevărului, deoarece era de partea lui Arie. Atunci Sfântul lui Dumnezeu, Spiridon, a mărturisit Dreapta Credinţă şi pentru a întări cele spuse şi a înlesni înţelegerea învățăturii despre Sfanta Treime, a luat o cărămidă în mâna stângă, iar cu dreapta a făcut semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi îndată strângând cărămida, o, preaslăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile lui. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filozoful, care înspăimântându-se cu sufletul, tăcea ca şi cum nu mai ştia să vorbească, nemaiavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere Dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere’’.

Istoricii bisericeşti au scris despre Sfântul Spiridon că ,,era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a Dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nimic din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi’’. Odată, s-au adunat în sobor episcopii din Cipru şi unul dintre ei, Trifilie, a luat cuvântul şi, mândru de sine, a început să înveţe. Vorbind despre cele scrise de Sfântul Evanghelist Marcu, a cutezat să schimbe un singur cuvânt din rostirea Mântuitorului: ,,Scoală-te şi-ţi ia patul tău’’. Trifilie a zis ,,culcuş’’ în loc de ,,pat’’, moment în care Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a mustrat pentru această îndrăzneală, apoi a ieşit din biserică, dându-ne tuturor pildă de statornicie şi rigoare în păstrarea adevărurilor de credinţă (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-237). Cinstitele sale moaște se află în Insula Corfu (Kerkira), pe care-o apără de primejdiile venite din toate părțile.

Pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Presbiter Iovița Vasile