Preoții sălăjeni se întrec în pomenirea unui episcop inexistent

În ultimele două Duminici, toți preoții din Episcopia Sălajului au avut ocazia să devină, măcar temporar, nepomenitori. Pseudo-episcopul eretic Petroniu este suspendat din funcție, e ca și inexistent pentru credincioșii sălăjeni, așa încît preoțimea nu mai e ținută să-l pomenească. Nimeni n-ar fi avut de suferit din pricina aceasta, era pur și simplu un exercițiu util. Ar fi trebuit ca toți să răsufle ușurați – bine c-am scăpat de un eretic patentat – care a atras cascade de ură și hule asupra Bisericii noastre și, mai grav, a smintit mii de suflete care au apucat pe căile sectare ale pierzării.

Stupoare! Majoritatea preoților din Sălaj l-au pomenit, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Bisericile din Zalău au fost monitorizate, cele din mediul rural – mai puțin. Oamenii noștri, parcă ar fi fost înțeleși, l-au pomenit cu aceași slugărnicie, probabil cu gîndul ascuns că Petroniu ar putea reveni oricînd și nu cumva să-și atragă mînia lui.
Petroniu nu are cum să revină în Episcopia Sălajului nici măcar ca mirean. Dispariția lui ne arată însă punctul în care ne găsim. O masă amorfă de preoți fără verticalitate, care se aliniază comandamentelor antihristice ale vremii. Nu ne așteptăm de la ei să se ridice întru apărarea Sfintei Credințe Ortodoxe. Și totuși, cîteva excepții binecuvîntate sunt. Dumnezeu să-i ridice din anonimat, la demnitatea mărturisirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Dă, Doamne!

Presbiter Iovița Vasile

2 comentarii la „Preoții sălăjeni se întrec în pomenirea unui episcop inexistent

  1. Mihai spune:

    In Siria sa reluat masacrul creștinilor, o familie ortodoxă soț și soție, el decapitat, ea împușcată

    1. iovita_vasile spune:

      Doamne păzete pe fratii nostri din Patriarhia Antiohiei. Rabdă o prigoană crîncenă sub ochii binevoitori ai partenerilor nostri americani. Sau datorită lor. Acolo e vreme de mare mucenicie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *