Predică la Duminica a 28-a după Pogorârea Sfântului Duh. Chemările lui Dumnezeu

Întreaga viaţă a omului pe pământ stă sub imperiul chemării lui Dumnezeu. Ba am putea spune că Dumnezeu îl cheamă pe fiecare din noi încă de dincolo de începutul vieţii acesteia, adică ne chemă de la neexistenţă la existenţă, pentru că pe toţi ne-a ştiut încă înainte de zămislirea noastră. Cuvântul Domnului către Proorocul Ieremia spune: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit Prooroc pentru popoare’’ (Ieremia 1, 54). Aceasta o mărturiseşte şi Marele Prooroc Isaia: ,,Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din pântrecele maicii mele mi-a spus pe nume’’ (Isaia 49, 1). Înţelegem dar că orice făptură este cuprinsă în planul cel din veşnicie al lui Dumnezeu şi fiecare a venit şi va veni în lume la vremea statornicită şi ştiută numai de El.

Imediat după naşterea noastră Dumnezeu Cel Atotputernic ne cheamă şi ne aşteaptă să ne împărtăşească marele dar al Botezului prin care ne face mădulare ale Bisericii Sale și ne deschide drumul spre Împărăţia Sa cea veşnică. Prunci fiind, Mântuitorul nostru Iisus Hristos rosteşte cuvintele acestea, ca să ne apropie de Sine: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor’’ (Matei 19, 14). Fiul lui Dumnezeu vrea să ne păstrăm haina Botezului şi nevinovăţia prunciei în toată vremea vieţii noastre pentru a ne încununa cu cununa vieţii veşnice. Cât de frumos şi folositor este îndemnul de la Sfânta Liturghie care spune că ,,toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’!

Anii de tinereţe ai omului sunt plini de vigoare dar să ne gândim câţi tineri îi irosesc în petreceri zgomotoase şi indecente, în lucruri amăgitoare care aduc multă stricăciune sufletelor, le ruinează vieţile şi-i duc pe drumurile morţii premature, fără măcar să mai aibă vreme de pocăinţă. Aduc teribilă întristare familiilor lor când ar fi putut să fie ascultători de părinţi, cu frică de Dumnezeu, lucrând şi înmulţind binele printre semeni. De aceea ne îndeamnă cu stăruinţă Bunul Dumnezeu: ,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău din zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de răstrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: ,,N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1). Să nu ne amăgim nicidecum cu gândul că tineri fiind, avem toată viaţa în faţă şi mai târziu Îi vom avea destulă vreme să-L slujim pe Dumnezeu. Să ne gândim câţi tineri se sfârşesc înainte de vreme şi nu mai ajung oameni bătrâni. Sfântul Nicodim Aghioritul scria aşa: ,,Cei ce-şi dau seama de viaţa ticăloasă ce o duc, şi voiesc s-o schimbe, deseori sunt biruiţi şi amăgiţi cu această armă: ,,după aceasta, după aceasta’’, ,,mâine, mâine’’, ,,întâi să fac aceasta şi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu şi la viaţa spirituală; să fac azi aceasta şi mâine mă voi îndrepta’’. Frate, aceasta este cursa vrăjmaşului care a prins pe mulţi şi totdeauna prinde pe toată lumea. Cauza ei este lenevirea şi ignoranţa noastră, pentru că faţă de o astfel de cauză, de care depinde toată mântuirea sufletului nostru şi toată cinstirea lui Dumnezeu, nu luăm toată energia şi tăria noastră să zicem: ,,Acum, acum să duc viaţă duhovnicească, să mă pocăiesc, iar nu mâine’’. ,,Acum’’ şi ,,azi’’ sunt în mâna mea, iar ,,după aceasta’’ şi ,,mâine’’ sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi în puterea mea ,,după aceasta’’ şi ,,mâine’’, ce cale de biruinţă şi de mântuire ar fi aceasta ca întâi să doresc a fi rănit şi apoi tămăduit, a face neorânduială şi apoi a mă înţelepţi’’ (Războiul nevăzut, p. 107).

Vremea maturităţii noastre este cea în care Dumnezeu aduce spor de înţelepciune şi cu atât mai mult aşteaptă El de la noi să trăim în curăţie, dreptate şi adevăr. Atunci se foloseşte Dumnezeu de noi pentru a aduce în lume alte şi alte fiinţe nevinovate. De aici se naşte datoria noastră de a ne creşte copiii în frică de Dumnezeu spre a-i face vrednici cetăţeni ai raiului. Sfântul Apostol Pavel vine cu îndemnul dumnezeiesc: ,,De aceea, vă rog, eu cel întemniţat pentru Domnul, sa umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi’’ (Efes. 4, 1).

Dacă Dumnezeu ne dă ani încât să ajungem bătrâneţele, tot El ne cheamă la înţeleaptă şi dreaptă vieţuire, potrivit vârstei căci spunea Dreptul Iov: ,,Oare nu la bătrâni sălălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?’’ (Iov 12, 12).

Ajunşi la neputinţele şi greutăţile bătrâneţelor şi apropiindu-ne de ceasul morţii auzim iarăşi chemarea cea sfântă a lui Dumnezeu: ,,Veniţi la Mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi’’ (Matei 11,28).

Când va veni iarăşi Fiul lui Dumnezeu, ne va chema să ieşim din morminte, să înviem din morţi şi să mergem la Judecata cea înfricoşătoare, iar dacă vom fi vrednici pentru Împărăţia cerurilor, ne va chema, pentru ultima oară, cu aceste cuvinte: ,,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă, ce la întermeierea lumii’’ Matei 25, 34).

Chemarea sfântă o auzim şi în Sfânta Evanghelie a acestei Duminici. Ea ne spune că un om oarecare a făcut cină şi a chemat pe mulţi. I-a chemat el însuşi, cum vedem, apoi a trimis slujitorii săi să le spună celor chemaţi: ,,Veniţi, că iată, toate sunt gata’’ (Luca 14, 17). Răspunsul celor chemaţi a fost mai mult decât întristător: cel dintâi era legat de ţarina sa şi a refuzat oarecum politicos, dar a refuzat, să dea curs chemării; al doilea a socotit că-i este mai folositor să se ocupe de cele cinci perechi de boi pe care-i cumpărase; al treielea se împiedică de grija pentru femeia sa. Iată grijile lumii! Iată spinii lumii care împiedică sămânţa să rodească şi pe om să răspundă la chemarea lui Dumnezeu, căci ce este cina despre care vorbim? Este Împărăţia lui Dumnezeu pe care prea mulţi oameni o pun în balanţă cu lucruri trecătoare, de nimic, până la urmă.

Împărăţia cerurilor nu va rămâne însă o alcătuire pustie, căci astfel nici n-ar fi împărăţie. Stăpânul, adică Dumnezeu, Şi-a trimis sluga ape uliţele cetăţii la cine credeţi dumneavoastră? La săraci, la neputincioşi, la orbi şi la şchiopi, la oameni cei mai dispreţuiţi de lume. Ei erau, cu toate infirmităţile lor trupeşti, de mare preţ în ochii lui Dumnezeu. Pe aceştia îi cheamă şi aceştia răspund Stăpânului. Ei au răspuns toată viaţa lor. Şi cum să nu răspunzi Bunului Stăpân când El te cheamă la bine, la răsplată nemăsurată, la împlinirea menirii pentru care te-a adus la existenţă?

Ştiţi cum au răspuns drepţii lui Dumnezeu la chemarea Stăpânului? Avraam nu a rostit niciun cuvânt când i-a cerut să iasă din pământul său. Dar ,,a zidit acolo un jertfelnic Domnului şi s-a închinat Domnului Celui ce i se arătase. Apoi s-a ridicat Avraam şi de acolo şi s-a îndreptat spre miazăzi’’ (Facere12, 8-9). Răspunsul lui a fost, aşadar, fapta şi ascultarea. Dumnezeu S-a arătat în rug lui Moise şi l-a chemat pe nume. ,,Iată-mă, Doamne!’’ – a fost răspunsul său. Părintele Cel ceresc a ales pe Sfânta Fecioară Maria şi a chemat-o să împlinească voia Sa, aceea de a-L naşte pe Mântuitorul lumii. ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’ (Luca 1, 38). Acesta a fost răspunsul smerit al celei mai curate decât strălucirile soarelui. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat pe neînsemnaţii locuitori ai ţării sfinte spre a-i face Apostoli ai Săi, răspunsul lor n-a întârziat: L-au urmat pe Mesia.

Acum este vremea să reflectăm la felul cum răspundem noi, fiecare, chemării, de fapt numeroaselor chemări Dumnezeieşti. Aceasta este întrebarea: cum?

Presbiter Iovița Vasile