ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Delatiunea  e injositoare pentru fiinta umana. E componenta de baza a politicii dictatorilor, a oricarui sistem totalitar. E materia prima a serviciilor secrete, fara de care acestea si-ar pierde eficienta. Prin delatiune au fost distruse vieti, s-au compromis cariere si s-au nenorocit familii. Nu putine, daca ne gandim doar la perioada comunismului satanic si la ceea ce traim noi acum.

Delatiunea a fost ,,implementata’’, cu  multe ,,succesuri’’, si in Biserica. Cunosc prea bine fenomenul din interior. Fiecare episcop si-a organizat un sistem informational, prin care sa-i controleze in special pe preoti. Din pacate, mare parte din slujitorii Bisericii s-au integrat in acest sistem si isi castiga merite in fata ierarhilor pentru parohiile cele mai bune din sate sau din orase, functii in aparatul administrativ al episcopiei, accederea la rangul de protopop sau inaltarea la ,,demnitatea’’ de staret ori stareta. Cunosc bine practica delatiunii din manastiri. Staretii si staretele fac ,,rapoarte’’ periodice ierarhilor, in care consemneaza tot ce poate fi de folos pentru acestia, privitor la vietuitorii manastirii si la vizitatorii ocazionali ai acestora. Cand savarseam Taina Sfantului Maslu intr-o manastire, toti preotii de mir eram vizati, deoarece multe din asezamintele monahale n-au preot, adica ieromonah. Aceasta ne era rasplata din partea purtatoarelor de straie calugaresti.

Redau mai jos un pasaj dintr-un articol citit zilele trecute si scris de un mirean.

,,Mi-am luat timp în mod particular pentru a vorbi cu zeci de preoți și călugări de la biserici și mănăstiri din România pe acest subiect, în mod special din orașul Y  unde locuiesc. Nu m-am apucat să intru în dezbateri cu ei, am vrut doar să le aflu punctul de vedere. Răspunsurile pe care le-am primit au fost în mare parte nuanțe diferite de ecumenism. Am primit un răspuns vehement de opoziție la ecumenism de la doi preoți dintr-un cartier mărginaș, dintre care unul m-a întrebat dacă sunt trimis de la Patriarhie ca să-i înregistrez pe ascuns și să-i pârăsc. El mi-a împărtășit convingerea lui că există persoane care se dau drept credincioși ca să-i descoasă pe preoții de parohii și apoi să-i raporteze la Patriarhie. Această convingere a fost întărită și într-o discuție cu un fost stareț al unei mănăstiri de maici, care a afirmat că ar fi reperat ocazional asemenea ”intruși” cu ocazia slujirii Sfintei Liturghii în Biserică(Mihai, ,,Minunata’’ noua lume ecumenista, tot mai aproape de Ortodoxie (III), blogul Ortodoxia Marturisitoare)

Dezgustator, josnic, murdar, gretos sistemul securist introdus de ierarhi in Biserica! Iesiti din el, cinstiti slujitori bisercesti. Parasiti-l, cei care v-ati facut calugari.. Ce mai asteptati de la ,,stapanii” Bisericii? Sa va apropie si mai mult de iadul chinurilor vesnice?

Am scris aceste randuri ca sa stim, cu exactitate, in ce stare suntem si in ce punct ne situam.

 

Presbiter Iovita Vasile

�

Dintre Sfinţii Sfinţiţi Mucenici ai lui Hristos, care se pomenesc astăzi, vom învăţa despre Sfântul Efrem, care a păstorit pe pământ românesc, în Tomis (Constanţa de azi), şi Sfântul Vasile, cel care a luminat Chersonul cu Evanghelia lui Hristos. Amândoi au fost trimişi la propovăduire de Patriarhul Ierusalimului, Ermon, în vremea împăratului păgân Diocleţian.

Cel dintâi a binevestit sciţilor dintre Dunăre şi mare, înfruntând multe primejdii şi împotriviri. I s-a tăiat capul, într-o zi de 7 martie.

Sfântul Episcop Vasile a suferit mult, văzând rătăcirea celor din Cherson. Aceştia l-au bătut fără milă şi l-au alungat din cetate, de aceea Sfântul s-a aşezat în peştera unui munte, unde se ruga fierbinte pentru întoarcerea la Dumnezeu a păgânilor. Înţelepciunea lui Dumnezeu a orânduit lucrurile în aşa fel încât păstorul să nu rămână despărţit de Turmă. Singurul fiu al unui demnitar din Cherson a murit. După ce l-au îngropat, părinţii au rămas lângă mormântul lui în noaptea aceea. Atunci li s-a arătat în vis fiul lor, care le-a spus: ,,Pentru ce plângeţi şi vă tânguiţi de moartea mea? Nu puteţi să mă luaţi de aici viu, fiincă zeii noştri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsufleţiţi, învăţându-se de la diavol spre amăgirea şi pierderea oamenilor. Dar de voiţi să mă aveţi viu, rugaţi pe omul acela străin pe care bătându-l l-aţi izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, şi să credeţi în Acel Dumnezeu, pe Care el Îl propovăduieşte’’. Aşa a ajuns Sfântul lui Dumnezeu iarăşi în cetate, a făcut semnul Sfintei Cruci peste mort, l-a stropit cu apă sfinţită şi a chemat Preasfânta Treime. Dumnezeu l-a înviat pe copil, iar mare parte din mulţime văzând minunea, a crezut în Hristos. Biserica sporea în cetate, spre binele locuitorilor ei.

,,Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creştinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau: Se va risipi cu înlesnire creştinătatea, dacă se va ucide dascălul lor’’. Sfatul cel rău al iudeilor a fost ascultat şi Arhiereul lui Hristos a fost prins, legat de picioare, târât prin cetate până ce, în dreptul unei cruci ridicate de Biserică, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p.125-129).

Cunoaşte din această pildă, iubite cititorule, răutatea iudeilor împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale şi înţelege că multe din relele de-acum sunt pricinuite de ei, care lucrează din umbră. Pentru rugăciunile Sfinţilor pomeniţi astăzi, şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Presbiter Iovita Vasile

�

Cu niste zeci de ani in urma, in Postul Craciunului si la Sarbatoarea Nasterii Domnului, in bisericile noastre rasunau frumoasele colinde, cantate de toata suflarea, caci fiecare le stia de la inaintasi, si toti isi uneau glasurile spre marirea lui Dumnezeu.

De la o vreme, copiii s-au organizat in coruri mici si era o placere sa-i vezi stand cuviinciosi, inocenti si decenti, intonand minunatiile care anuntau Nasterea Mantuitorului. Iata, imi ziceam, ce bine-i sa-i avem in biserica si sa le ascultam glasurile cristaline, caci canta cu insufletire si dintre ei ii vom alege pe viitorii cantareti la strana.

A mai trecut un timp, oamenii maturi, de varste diferite au alcatuit mici grupuri sau coruri care sustineau un fel de concerte de colinde sau altfel de muzica bisericeasca. Ii urmaream cu diverse ocazii sau prin transmisiile posturilor de televiziune. Pe nesimtite, printre cantarile bisericesti au inceput sa mai intercaleze cate un cantec patriotic, caci fiecare purtm in inimi dragostea de Neam si Tara. Atunci m-am gandit ca lucrurile merg deja prea departe, ca riscam sa transformam sfintele biserici in ceea ce nu trebuie sa fie, adica in sali de spectacol. Modelul functiona din plin in locasurile papistasilor, care, oricum pierdusera de multa vreme simtul si evlavia pentru cele sfinte. Lucrurile nu s-au oprit aici. Incurajati de anumiti preoti si ierarhi, oamenii au parasit locurile cuvenite din biserica si au transformat soleele din fata Sfintelor Altare intr-un fel de scena. Vajnicii nostri cantareti s-au asezat in amintitele locuri, cu posteriorul spre Altar. Parte barbateasca amestecata cu cea femeiasca cantau cu dezinvoltura in fata sfintelor usi imparatesti, acolo unde nici preotul nu calca, decat avand patrafirul la gat si constiinta sfinteniei locului. Repertoriul a evoluat si printre cele religioase a aparut si cate un cantec cu mandruta, ca doar trebuie sa ne pretuim folclorul, laolata cu celelalte ,,valori’’ nationale. Incet-incet, din aproape-n aproape am calcat pe drumul batatorit de papistasi si am pangarit sfintenia bisericilor noastre, sub atenta indrumare a preotilor si episcopilor.

Intre timp, mai-marii Bisericii au inceput acele saptamani de rugaciune ecumenista, cand in biserici se adunau de-a valma eretici papistasi, protestanti, reformati etc. Sfintele Canoane erau si sunt calcate in picioare cu brutalitate pentru ca, nu-i asa?, ele ne sunt piedici in implinirea poruncii Mantuitorului ,,ca toti sa fie una’’, dupa modelul Preasfintei Treimi (Ioan 17, 21-23). Cum sa fim una, in cumplita ratacire sau in Sfantul Adevar? Nu conteaza, spun ecumenistii, numai sa fim una! Si s-au facut una, toti o apa si un pamant, in ratacire. Exact ce doresc ecumenistii inaintemergatori ai lui antihrist, pentru ca vremea acestuia se apropie si ,,religia’’ lui se cuvine sa fie gata, pentru a se proclama pe sine dumnezeu! (II Tesaloniceni 2, 4). Si mai mult, pentru a se inalta pe sine mai presus de Dumnezeul Adevarului (vers. 4).

Revenind la corurile despre care e vorba. Greco-catolicii au lucrat dupa aceleasi reguli si indicatii si iacata-i in locasurile ortodoxe, pangarind sacralitatea acestora. Dupa asemenea ispravi, s-ar fi cuvenit ca sfintenia bisericilor sa fie restatornicita prin acea ,,Rugaciune la deschiderea bisericii pangarite de pagani si eretici’’. Sa nu fim naivi. Nu s-a facut nimic. Ba, putem spune, ca sfintele biserici au fost spurcate si mai mult, ca apele s-au despartit, dupa cuvantul Scripturilor Sfinte: ,,Cine este nedrept, sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat, sa se spurce si mai greu. Cine e drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant, sa se sfinteasca si mai mult’’(Apocalipsa 22, 11). Nu ca Bunul Dumnezeu ar dori ca oamenii sa sporeasca in nedreptate si spurcaciune, dar textul se refera la aceia atat de intunecati la minte care, iata, nici macar nu-si tempereaza pornirile, ci inainteaza vartos in nedreptate si spurcaciune. Textul apocaliptic ne arata libertatea omului de a spori in ceea ce alege sa traiasca, nedreptate si spurcaciune, sau dreptate si sfintenie. Intelegem acum de ce Sfantul Kuksa al Odesei ne-a lasat scris ca va veni vremea sa nu mai putem merge in biserici. Vremea a venit. Ce sa ascultam acolo? Muzica pop, folk, rock, cu chitare si orgi, si cate va mai fi izvodit diavolul prin slujitorii sai, cu slujitori bisericesti batand ritmul cu picioarele?

Pentru pacatele noastre a ingaduit Preabunul Dumnezeu ca bisericile sfinte sa fie pangarite. De catre cine? ,,De paganii care nu cunosc Numele cel prealaudat si maret… de tulburatorii care au sfasiat Biserica prin nesocotirea si defaimarea cinstitelor Evanghelii si a Traditiilor Apostolice, parintesti si canonice’’.Cu acestia au legat prietesug ecumenistii romani.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

O stire de ultima ora: schismaticul ”mitropolit” Epifanie este de acord cu infiintarea Vicariatului Romanesc pentru cele 127 de parohii vorbitoare de limba romana din Bucovina. ,,Biserica” sa este dispusă să îndeplinească condițiile stabilite de Sfântul Sinod al BOR, enuntate în comunicatul recent cu privire la problema ucraineană.”Desigur, trebuie să negociem. Vom discuta totul; suntem pregatiti’’, a spus Epifanie, menționând, la fel ca și Sinodul Român, că există un vicariat ucrainean în cadrul Bisericii Române. „De ce sa nu oferim românilor aceeași oportunitate?”, a întrebat el.
Epifanie Dumenko este sigur ca problema va fi rezolvată, iar Biserica Română va recunoaște autocefalia schismatică.
Cu toate acestea, el consideră că reorganizarea clerului său este imposibilă, deși Sinodul României a enuntat si acest aspect. Problema legitimității hirotonirilor facute de episcopii schismaticei „Patriarhii ai Kievului” și ai „Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene” schismatice a fost soluționată atunci când Patriarhia Constantinopolului a primit tot clerul în randurile sale pe 11 octombrie.

„Patriarhia Ecumenică, care avea dreptul să facă acest lucru, a acceptat apelurile noastre și a decis să ne primească cu hirotonirea pe care o aveam deja”, a explicat Dumenko. „Constantinopolul a recunoscut anatema ca fiind invalidă pentru Filaret – în consecință, tot ceea ce s-a întâmplat de atunci (în special, hirotonirile pe care le-a făcut) au fost recunoscute ca fiind valabile. ,,Moscova nu poate limita acțiunea harului Duhului Sfânt”, a spus acesta.

Reamintim că întreaga Biserică Ortodoxă, inclusiv Patriarhul Bartolomeu, a recunoscut și a acceptat excomunicarea și anatematizarea ulterioară a lui Filaret.

Referindu-se la ideea re-hirotonirii cu participarea ierarhilor din Moscova și Constantinopol, ca posibil compromis pentru rezolvarea situației, liderul schismatic a spus „acest lucru este nerealist și imposibil” și nu va fi acceptat de poporul ucrainean.

Bisericile Sârbe și Poloneze au respins cu fermitate biserica schismatică ucraineană, menționând tocmai că preoții ei nu sunt cu adevărat hirotoniți. Bisericile Cipriote și Române au subliniat problema în declarațiile lor, iar ierarhii din Bisericile Greaca, Georgiana, Cipriota și Ceho-Slovaca au respins posibilitatea de a sluji cu schismaticii ne-hirotoniti.

Dr. Gabriela Naghi

�

Avva Agaton spunea cu multă dreptate că erezia este despărţire de Dumnezeu. Zadarnic se revendică ereticii a fi slujitori ai lui Dumnezeu, zadarnic îşi numesc adunarea lor Biserică. Ei nu sunt alceva decât nişte lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

Sfântul Gherasim a trăit în asprimile vieţii călugăreşti, în vremurile Sinodului IV Ecumenic din 451 de la Calcedon. Părinţii de la acest Sfânt Sinod au luptat cu multă osteneală împotriva ereticilor monofiziţi, cei care nesocoteau adevărul revelat de Dumnezeu şi învăţau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire. Dumnezeu l-a împodobit cu multe daruri. Avea putere asupra duhurilor necurate, scoţându-le din oameni şi alungându-le în pustie. Ceea ce n-au reuşit vrăjmaşii nevăzuţi, diavolii, au reuşit vrăjmaşii văzuţi ai lui Dumnezeu, ereticii monofiziţi, care l-au atras la rătăcirea lor. Auzind de această cădere, Sfântul Eftimie s-a dus la dânsul şi l-a învăţat Dreapta Credinţă, iar el degrabă a părăsit vătămarea eretică şi s-a pocăit vreme îndelungată pentru înşelăciunea în care căzuse.

Ne-a rămas scris despre Sfântul Gherasim că ,,era atât de postitor, încât în Sfântul şi Marele Post nimic nu gusta până la luminata zi a Învierii lui Hristos, decât numai işi întărea trupul şi sufletul cu Sfânta Împărtăşanie a Dumnezeieştilor Taine’’.

          �Bunătatea lui se arăta pentru toate fiinţele aduse de Dumnezeu la existenţă. A întâlnit într-o zi un leu bolnav din pricina unui ghimpe mare care i-a intrat în picior. În faţa Sfântului s-a arătat blând şi din priviri l-a rugat să-l ajute. Acesta i-a scos ghimpele, i-a curăţat rana şi din acel moment leul nu se mai despărţea de el, încât se mira cât de recunoscătoare poate fi o fiară necuvântătoare.

A venit vremea ca Sfântul Gherasim să se despartă de trup şi să urce spre locaşurile fericirii veşnice. În acea vreme leul lipsea din lavra vieţuirii Sfântului şi când s-a întors, nu l-a găsit. Atunci a început a se tângui ca un om, până când l-au dus la mormânt. ,,Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul ar fi avut suflet cuvântător, ci pentru că Dumnezeu a voit să preamărească pe cel care L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte, şi să ne arate nouă câtă ascultare aveau fiarele către Adam, mai înainte de a lui neascultare şi cădere din Rai’’(După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 61-66).

Presbiter Iovita Vasile

�

1.Nu faceti greseala imensa de a va considera in afara Sfintei Biserici Ortodoxe Romane. Aceasta nu a fost desfiintata, cum ar vrea vrajmasii ei. ,,Nici portile iadului nu o vor birui’’. Cand vorbim de Biserica, vorbim si de har, caci amandoua sunt realitati inseparabile. Dumnezeu stie pe ce cai tainice si prin care din slujitori ne impartaseste harul Sau. Presupunand ca rand pe rand toti credinciosii si slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane ar cadea in erezie, cand ultimul si-ar pierde Dreapta Credinta, abia atunci am inceta sa fim Biserica si harul ni se va lua. Nu se va intampla niciodata. Stim cu totii ca in afara Bisericii nu exista mantuire, de aceea ne vom feri ca de foc sa nu ajungem sa o parasim. ,,Numai putregaiul cade din Biserica’’ (Par. Arsenie Boca). Nu noi trebuie sa parasim Biserica, ci aceia cazuti in erezie si schisma, daca refuza pocainta.

2.Am fost alungati din bisericile de zid, dar din Biserica lui Hristos nu ne pot indeparta, cata vreme pastram Dreapta Credinta, o marturisim si o aparam, dupa puteri. Nu va abateti cu o iota sau o cirta de la Sfanta Ortodoxie. In asta sta marea noastra putere, a celor putini si de asta se tem vrajmasii lui Hristos.

3.Confuzia si dezorientarea sunt mari. Cereti in rugaciuni ca Bunul Dumnezeu sa va lumineze si nu veti ramane fara raspuns.

4.Fata de ierarhii cazuti in erezie, purtati-va cu decenta. Nu-i infruntati cu vorbe grele si necuviincioase. Puteti sa le scrieti si sa va aratati dezacordul fata de erezii si schisme. Fiecare scrisoare de acest fel va fi o marturisire.

4.In saptamana de ,,rugaciune’’ ecumenista nu stati pasivi. Mergeti in  locul respectiv si aratati-le clericilor -episcopi, preoti si diaconi – ca incalca Sfintele Canoane. Nu-i agresati verbal, vorbiti-le cu blandete si fermitate. Celorlalti eretici (catolici, protestanti, reformati, etc) atrageti-le atentia ca sunt in grea ratacire. Purtarea unei pancarte pe care e inscris textul unui Sfant Canon, e o marturisire. Atentie, fortele de ordine nu va vor privi niciodata cu simpatie.

5.Nu va temeti de urmarile marturisirii. Dumnezeu  a pus asupra noastra, a tuturor dreptul si datoria sfanta de a spune Adevarul si a apara Sfanta Ortodoxie, impotriva tuturor vrajmasilor Lui.

6.Cand treceti prin dreptul unei biserici pe turla careia Sfanta Cruce a fost inlocuita cu ciudatenia aceea cu trei transversale, iar in acea biserica se afla Sfinte Moaste, intrati, aduceti acestora cinstea cuvenita apoi parasiti-o, fara a va inchina. Eventual atrageti atentia calugarilor, staretilor, slujitorilor ca Sfanta Cruce trebuie asezata la locul ei.

7.Feriti-va sa nu va otraviti sufletele cu ura, chiar daca aveti in fata un ecumenist inrait. O discutie puteti incepe, daca e posibil, in care sa marturisiti Adevarul. Daca se arata ostili, departati-va.

8.Nu asteptati de la preotii nepomenitori sinceri raspunsuri la toate problemele care va framanta. Sunt unele care ne depasesc, rezolvarea lor poate veni doar de la un Sinod Ortodox, daca-l va randui Dumnezeu, sau de la un episcop ortodox la care nu ajungem cu usurinta. Bucurat-va cand puteti participa al Sfanta Liturghie. Spovediti-va si impartasiti-va ori de cate ori aveti posibilitatea.

9.Pretuiti timpul cum se cuvine. Ne este dat pentru mantuire, nu pentru a-l irosi cu nesabuinta. Vedeti cat de repede trecator este. La spovedanie fiti sinceri si concisi, marturisind tot ce ati scris pe o hartie, dupa un examen riguros de constiinta. Ganditi-va ca altii stau si asteapta sa le vina randul. Nu cautati sa speculati eventualele neajunsuri sau slabiciuni ale unui preot. ,,El poate sa fie ingaduitor cu cei nestiutori si rataciti, de vreme ce si el este cuprins de slabiciune’’ (Evrei 5, 2). Pe multi i-a indepartat diavolul de preot si acum cauta in zadar, cu infrigurare, alti duhovnici.

10.Sa nu socotiti ca, ingradindu-va de erezie, ati facut ceva iesit din comun: ,,Asa si voi, cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem’’(Luca 17, 10). Ingradirea e doar inceputul luptei celei bune, lupta care se va sfarsi odata cu viata noastra. Greul de-acum urmeaza.

11.Nu va ingrijorati la gandul ca suntem putini. Dumnezeu a salvat in corabia lui Noe doat opt suflete (I Petru 3, 20). Important e ca noi sa facem ceea ce suntem datori, iar deznodamantul luptei il va hotari Dumnezeu. Stim care va fi acest deznodamant si asta-i pune pe ecumenisti pe jaratic. Nu mai au liniste. Uitati-va cu atentie la fetele lor.

12.Niciodata sa nu-i scrieti pe eretici pe pomelnicele care se vor citi la Sfanta Liturghie. Nu veti gresi daca va veti ruga pentru ei la Psaltire si in celelalte rugaciuni particulare, cata vreme Dumnezeu le tine calea pocaintei deschisa.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

 

 

 

�

Raspunsul il gasiti in Sfintele Canoane, dupa care „Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”.
Schismaticii pierd mantuirea vesnica. Schismaticii ucrainieni din cele doua grupari au fost ridicati in rang si absolviti de schisma de catre Pseudo-patriarhul Bartolomeu, care cu buna stiinta a incalcat Sfintele Canoane. Orice Biserica care intra in comuniune cu ei si ii recunoaste primeste aceeasi plata: pierderea mantuirii vesnice.

Aprobarea schismei prin recunoasterea structurii schismatice nou infiintate sub supragherea si grija atenta a ereticului miliardar Porosenko si reprezentantul CIA, Mike Pompeo, reprezinta insasi tradarea Bisericii, a neamului din care faci parte, tradarea increderii si voii lui Dumnezeu.
Și noi, de multe ori, ne trădăm acest neam, adică ne trădăm Biserica din care facem parte. Și când zic Biserică sau neam al Bisericii nu mă refer la Biserică doar ca instituție, ci și ca organism. Adică partea văzută a Bisericii este numai vârful icebergului care iese deasupra mării, și dincolo, în planul care nu se vede, dincolo de luciul mării se afla ceilalti ai neamului nostru, toți strămoșii, toți îngerii. Și cu ei suntem neamuri, și cu ei suntem înrudiți. Și atunci, și noi, de multe ori, ne trădăm aceste neamuri, îi trădăm pe îngeri, trădăm Biserica, Îl trădăm pe Însuși Dumnezeu.
Unde este Sfântul Duh, acolo este şi Biserica; și unde este Biserica, acolo este și Sfântul Duh.
În Noul Legământ, Duhul Sfânt îi cheamă pe oameni, îi povăţuieşte, îi zideşte, îi sfinţeşte, „vine în ajutor neputinţelor noastre” (Rom. 8, 26). În bolile noastre sufleteşti, duhovniceşti şi trupeşti, vine şi Se face ajutorul nostru. Sfântul Duh „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Rom. 8, 26), ca să învăţăm şi noi să ne rugăm. Devine mijlocitor, mijloceşte şi mângâie. Când suntem întristaţi, când ne e frică, ne mângâie, ne întăreşte, ne împărtăşeşte harul şi îndurările Lui, şi de aceea se şi numeşte „Mângâietorul”.

Vine în mijlocul nostru, când ca vânt sau ca foc, când în chip de porumbel sau de rug care arde, alteori ca apă vie, ca lumină sau ca multe alte simboluri. Pe toate le foloseşte, prin toate acestea intră înlăuntrul nostru şi dă, din nou, viaţă existenţei noastre.

Esenta este ca prin schisma Il pierdem in veci pe Mangaietorul, caci schismaticii nu pot fi Biserica.
„Toţi fraţii suntem datori, dacă facem ceva, să fie făcut cu iubire şi bucurie întreolaltă. Pentru că acea comoară pe care o câştigă fratele (…) o am şi eu“, zice Sfântul Macarie Egipteanul. E o premisă fundamentală ca să avem între noi iubire şi bucurie. Dacă nu ai iubire şi bucurie, nu poţi să-ţi verşi sângele pentru Hristos. Trebuie să ai propria ta comoară şi pe aceasta să i-o dai lui Hristos. Fiecare, pe a sa.

�

Cu bucurie si iubire pentru toti,

Dr. Gabriela Naghi

�

�

Cercetand cu atentie o serie de articole, am descoperit ca in urma cu aproximativ 2 ani si jumatate, mai precis in 21 aprilie 2016, Patriarhul Daniel l-a primit la Resedinta Patriarhala, pe presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, ocazie cu care Patriarhul si-a aratat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii destinate comunitatatii ucrainene din capitala Romaniei.
Presedintele Ucrainei a adresat rugamintea ca patriarhul Romaniei sa sustina si sa faciliteze realizarea dorintei ucrainenilor de a avea o Biserica Ortodoxa unita, informeaza News.ro.
De asemenea, Porosenko a mentionat ca, in Ucraina, exista peste 100 de parohii ortodoxe in care slujbele religioase se oficiaza in limba romana si, in acest context, a exprimat dorinta ca si ucrainenii din Romania sa poata avea slujbe religioase in limba materna, inclusiv in Bucuresti.

La randul sau, patriarhul Daniel i-a amintit presedintelui Porosenko ca, in Romania, functioneaza un Vicariat Ortodox Ucrainean care are 32 de biserici parohiale si 3 manastiri, in care slujbele religioase se oficiaza in limba ucraineana.
In acest sens, PF Daniel si-a exprimat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii care sa deserveasca comunitatea ucraineana din capitala Romaniei, mentioneaza Patriarhia, intr-un comunicat de presa transmis joi seara.
Doar atat se specifica in comunicat.
Prin urmare, putem deduce ca intelegerea intre cei doi presedinti s-a facut acum 2 ani si jumatate.
Am ramas surprinsa constatand ca unele publicatii, politicieni, teologi au perceput diferit comunicatul sinodului, si anume ca patriarhia conditioneaza Ucraina direct „sprijinim autocefalia, daca veti permite apariția unui vicariat românesc in Ucraina”. Un targ in adevaratul sens al cuvantului.
Cristian Diaconescu, expert în politică internaţională, teologul Radu Preda isi exprima direct opiniile in acest sens. Nimeni nu tine cont de schisma, sau de situatia grava de urgiile si nedreptatile, in care se zbat fratii nostri ortodocsi ucrainieni.
Grea si vicleana decizie pusa de vrajmasul omenirii in fata sinodului BOR:
-va sprijini schismaticii ucrainieni

-va pierde vicariatul, dar va castiga mantuirea vesnica.
Ce va alege Patriarhul BOR?

�

Dr. Gabriela Naghi

�

,,Intre bine si rau, nu poti fi echidistant’’. A spus-o Octavian Paler, o spun logica si bunul simt, o repet si eu, ori de cate ori se iveste prilejul. In privinta gravelor evenimente din Biserica Ortodoxa Ucraineana – canonica si legitima -, Patriarhul Daniel ni se infatiseaza ca un om de echilibru, al dialogului, care dintru inceput a chemat la moderatie si intelegere intre parti. Ce intelegere? Poate exista intelegere intre Patriarhia Moscovei, adica Biserica Ortodoxa Rusa Canonica si ereticul schismatic Bartolomeu? Ce intelegere poate exista intre Biserica si partea schismatica? Niciuna. ,,Echilibristica’’ Patriarhului Daniel inseamna, de fapt, apropierea de schismatici, favorizarea si incurajarea acestora. Schismaticii au la indemana calea pocaintei si a intoarcerii neconditionate in Biserica. Se folosesc de ea, bine; refuza, pacatul ramane asupra lor. Dar in acest caz, sa nu vina cu pretentii de Biserica si sa vorbeasca in numele ei. Sa-si asume  conditia de eretici si schismatici. Nu o vor face, bineinteles. Propaganda lor lucreaza din plin ca sa ne convinga ca binele e rau si ca raul e bine (Isaiia 5, 20). Zadarnic. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a spus cu multa dreptate si limpezime: ,,Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”.�Incercam acum sa ne ascundem dupa deget si ne prefacem ca nu vedem teribila schisma, provocata de Bartolomeu? Ramanem intr-o condamnabila pasivitate, vazand silniciile pe care le indura fratii nostri din Ucraina?

Cand Patriarhul Daniel face referire la faptul ca ,,problema unitatii ecleziale din Ucraina nu e deplin rezolvata’’, se refera exclusiv la partea schismatica filareto-epifanista. Niciun cuvant despre Biserica Ortodoxa Canonica si Legitima din Ucraina, dupa obiceiul comunist, potrivit caruia ceva despre care nu se vorbeste, nu exista. Asadar, Patriarhul Daniel e preocupat exclusiv de schismatici, a caror unitate nu va fi deplin rezolvata decat in momentul cand schismaticilor epifanisti li se vor alatura ereticii schismatici greco-catolici!

Faptul ca Patriarhul Daniel se arata dintr-o data preocupat de parohiile romanesti din Ucraina, e o mare viclenie. ,, Este foarte interesant faptul că acest Vicariat nu poate fi înființat fără acordul statului ucrainean condus dictatorial de schismaticul Poroșenko. Chiar dacă, prin absurd, Mitropolitul Onufrie ar binecuvânta această dorință a BOR, nu ar fi posibil fără aprobarea expresă a președintelui ucrainean și a Ministerului Cultelor condus tot de Poroșenko. Oare Patriarhia Română nu cunoaște aceste lucruri?!’’ (Parintele Claudiu Buza). Infiintarea acelui vicariat despre care se vorbeste, are menirea sa organizeze cumva pe romanii din Ucraina, iar la momentul potrivit sa-i scoata de sub jurisdictia Bisericii Canonice Ucrainene si sa-i livreze pe tava schismaticilor epifanisti. Observam ca avem de-a face cu un plan vast, bine pus la punct in care fiecare isi joaca rolul prestabilit. Inclusiv Patriarhul Daniel. Sa nu va asteptati sa intampine macar o firava opozitie in Sinodul de la Bucuresti. Ceilalti ierarhi tremura in fata lui Daniel si nu vor risca sa li se clatine jiltul arhieresc, de care s-au legat cu funii si curele.

Scenariul e scris, se pune in practica pas cu pas, lucru posibil datorita lasitatii ierarhilor ortodocsi care, cu putine exceptii, au ales calea pasivitatii. Schismaticii, in frunte cu Bartolomeu, par de neoprit. Par, caci in realitate Fiul lui Dumnezeu Cel Intrupat in istorie, nu va parasi niciodata pe Poporul Sau si va pune capat acestor silnicii. Cand? Atunci cand va hotari Dumnezeiasca Intelepciune, cea fara de hotar. Doamne ajuta!

 

Presbiter Iovita Vasile

Sfintele icoane au fost, şi sunt şi acum, ţinta dispreţului evreilor, musulmanilor, ecumeniştilor şi, în general, a tuturor vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai Sfintei Biserici. Aceştia se ridică şi acum cu multe hule împotriva lor. Biserica însă îşi cunoaşte misiunea şi menirea ei, şi de aceea apără icoanele sfinte împotriva tuturor rătăciţilor lumii.

Astăzi pomenim pe Sfântul Tarasie al Constantinopolului. A rânduit Dumnezeu ca el să păstorească turma dreptmăritoare în vremuri grele, când vrăjmaşii văzuţi ai Bisericii au împlinit vrerea văjmaşilor nevăzuţi, diavolii, luptând cu multă răutate împotriva icoanelor. Evreii conduceau din umbră această luptă şi, ne spun cărţile bisericeşti, în Beirut au batjocorit o icoană care avea pe ea Preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Văzând că şi în Biserică s-au osebit unii care nu sufereau a fi cinstite, Sfântul Tarasie a socotit că este de mare trebuinţă ca un Sfânt Sinod Ecumenic să se întrunească şi să stârpească această erezie. De aceea el a stăruit pe lângă tânărul împărat Constantin şi mama sa Irina. Aşa a fost aleasă cetatea Niceea, unde în 24 septembrie 787 au început Sfinţii Părinţi să vorbească despre erezia iconoclastă şi despre sfintele icoane care trebuiau păstrate, împotriva voii tututor vrăjmaşilor întunecaţi la minte de diavolul. 367 de Sfinţi Părinţi s-au adunat la acest Sfânt Sinod Ecumenic întru apărarea adevărului revelat.

Cei care dintre păstorii Bisericii căzuseră în mrejele acestei erezii şi şi-au dat seama de păcatul lor, s-au pocăit şi Sfinţii Părinţi au primit cu bucurie întoarcerea lor şi i-au iertat. Aceştia au citit în auzul tuturor aceste cuvinte: ,,Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din Dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce se leapădă de predaniile Sfinţilor Părinţi, precum se lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, şi nu voiesc să le primească pe acelea care sunt arătate lor din Dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sunt date de către Sfinţii Părinţi să fie anatema; cei ce grăiesc că Soborniceasca Biserică primeşte idoli să fie anatema’’(După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-300).

          �Aş propune ca distinsele personalităţi din lumea ortodoxă, care participă la întâlnirile ecumenice cu toţi iconoclaştii lumii, să citească cuvintele de mai sus în auzul tuturor, apoi să se retragă dintre ei. Pentru rugăciunile Sfântului Tarasie, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Păzeşte-te pe tine însuţi şi învăţătura; stăruieşte în ea, că făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’(I Timotei 4, 16). Dumnezeu a pus aceste cuvinte în gura şi în pana Sfântului Apostol Pavel pentru a ajunge la Episcopul Timotei al Efesului şi, în cele din urmă, la toate Bisericile de pe faţa pământului, implicit la noi, cinstite cititorule. Ne spun aceste cuvinte că episcopul este nedespărţit de învăţătura revelată de Dumnezeu. El este păzitorul acestei învăţături şi o păstrează în întregul ei neschimbată, nealterată de cutezanţa nebună a acelora care deja au decretat că Sfânta Scriptură trebuie transferată din Biserici la muzeu, pentru că este depăşită de vreme! Ar vrea ei, dar nu se va întâmpla aşa. Învăţătura Sfintelor Scripturi va rămâne de-a pururea piatră de temelie a Bisericii lui Hristos.

,,Te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’. Biserica urmăreşte binele vremelnic al tuturor oamenilor şi binele veşnic în împărăţia lui Dumnezeu. Doreşte, cu alte cuvinte, mântuirea tuturor făpturilor. Acest lucru este posibil numai în măsura în care ascultăm de Biserică şi de episcopii adevăraţi, rânduiţi după Sfintele Canoane. Formularea de mai sus dă, oarecum, impresia că Episcopul se substituie Mântuitorului Iisus Hristos, că el mântuieşte pe oameni, cum pretinde pseudo-episcopul Romei, papa. Fals! Cuvintele de mai sus trebuie interpretate în sensul că Episcopul contribuie la mântuirea oamenilor, prin învăţăturile mântuitoare pe care le propovăduieşte, iar mântuirea ne va veni de la Domnul Iisus Hristos, la Judecata universală.

Episcopul poate fi eretic! Să nu fie! Dacă totuşi s-ar întâmpla, harul Dumnezeiesc îl părăseşte şi el nu mai trebuie urmat. Istoria dă prea multe exemple de episcopi, de patriarhi chiar, care au îmbrăţişat erezia. Tot din istorie aflăm că au fost Episcopi apostaţi, care s-au lepădat de Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă salvau aparenţele printr-o ,,slujire’’ de faţadă, făţarnică. Şi de aceştia trebuie să ne depărtăm. Când s-ar întâmpla asemenea lucruri cu totul nedorite, Sinodul este cel care are menirea de a se pronunţa şi a hotărî. Dacă Sinodul nu-şi împlineşte această chemare, negreşit va hotărî Mai-Marele Bisericii, Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

(Acest text l-am scris în anul 2011 şi l-am păstrat în forma lui iniţială. Între timp, între  dorinţă şi realitate s-a săpat prăpastie mare).

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Iubite cititorule, în anul 2011, cei care au fost prezenţi la Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva, la Iaşi, au avut privilegiul rar de a cinsti moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei. Cum ştim din relatarea Cărţii Apocalipsei, Smirna (astăzi Izmir), era una din cele şapte Biserici din Asia, cărora Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a adresat câte un mesaj, prin scrisul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Astăzi vom învăţa câteva lucruri din viaţa Sfântului Policarp.

Din pruncia lui a fost foarte râvnitor pentru lucrurile lui Dumnezeu, făcând milostenii nenumărate, ori de câte ori se ivea prilejul. Când avea douăzeci de ani, în vremea împăratului păgân Domiţian, Sfântul Policarp a auzit că Sfântul Ioan Evanghelistul propovăduia Evanghelia mântuirii în Asia şi din acea vreme a dorit să-l afle şi să-l cunoască. Aşa a ajuns Sfântul în preajma Apostolului. Spun cărţile bisericeşti că din poruncă împărătească, Sfântul Ioan urma să plece în surghiun în Insula Patmos. Înainte de plecare, a hirotonit episcop al Smirnei pe Vucol, iar pe Sfântul Policarp i l-a dat ajutor. După o vreme, sfinţitul Vucol a trecut la cele veşnice şi Biserica l-a ales în locul lui pe Sfântul Policarp. De la el ne-a rămas informaţia potrivit căreia Sfântul Ioan Evanghelistul a intrat odată într-o baie din Efes, unde l-a întâlnit pe ereticul Cerint. Când l-a văzut, Sfântul Ioan i-a îndemnat pe cei de faţă să plece de-acolo îndată ,,ca nu cumva să cadă baia în care se află Cerint, vrăjmaşul dreptăţii lui Dumnezeu’’. Acest fapt ar trebui să fie învăţătură de minte pentru cei care se zic ortodocşi şi se adună sub acelaşi acoperiş cu ereticii nelegiuiţi ai lumii, la întrunirile ecumenice.

Altădată, Sfântul Policarp s-a întâlnit cu un alt eretic, Marcion. Acesta l-a întrebat: ,,Mă cunoşti oare?’’ Răspunsul Sfântului a fost aspru şi necruţător: ,,Te ştiu că eşti cel întâi născut al diavolului’’. Aşa îi priveau Sfinţii lui Dumnezeu pe nelegiuiţii eretici şi se depărtau imediat de ei. Pentru că Îl mărturisea pe Hristos, Sfântul Policarp a fost prins şi supus judecăţii. Păgânul i-a cerut: ,,Leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’.Răspunsul Sfântului Policarp este pilduitor pentru istorie, a străbătut secolele şi se va pomeni până la sfârşitul acestui veac: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum să-L hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’

          �Sfântul Policarp a pătimit în ziua de 23 februarie a anului 143, în mijlocul focului care nu-l ardea. A fost străpuns cu suliţa, iar sângele lui a stins focul. ,,După aceasta, iudeii au rugat pe judecător să nu dea creştinilor trupul lui Policarp, pentru că, ziceau ei, îl vor avea pe dânsul ca dumnezeu, ca şi pe Cel răstignit. Nu ştiau ticăloşii că nu se poate să fie aceasta, ca să-l depărteze de Hristos Domnul, Cel ce pe Cruce a murit pentru mântuirea a toată lumea, şi pe un altul oarecare să-l aibă dumnezeu. Pentru că Lui, adevăratului Fiu al lui Dumnezeu, Îi dăm dumnezeiască cinste, iar pe Mucenicii şi următorii lui Hristos… după vrednicie îi cinstim cu dragoste, noi, cei ce întru Dreapta Credinţă dorim să le fim următori şi părtaşi întru slava veşnică’’(După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 262-272).

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

,,Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum… Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este’’(Matei 5, 33-37). Prin acestea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi vizează pe cei cu frică de Dumnezeu, al căror cuvânt valorează cât un jurământ, sau chiar mai mult, dar şi pe cei dispuşi prea lesne să folosească jurământul pentru a tăinui ceva, a înşela sau a face orice rău.

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Evstatie, Patriarhul Antiohiei. Acesta a trăit în vremuri grele pentru Biserică, deoarece erezia ariană, care tăgăduia Dumnezeirea Mântuitorului, se întinsese ca o pecingine şi mulţi din cei care trăiau în Dreapta Credinţă au avut de suferit. Părinţii de la Sinodul I Ecumenic din 325 au dus o luptă grea cu ereticii pentru a apăra adevărul revelat şi a restabili pacea. Sfântul Evstatie s-a numărat printre ei şi după întoarcerea de la Sinod, a venit în Antiohia ereticul episcop Eusebie al Nicomidiei şi, folosindu-se de vicleşuguri diavoleşti, l-a îndepărtat din scaunul patriarhal. A plătit o femeie desfrânată şi aceasta a venit într-un sinod adunat în pripă şi a strigat în gura mare că Evstatie ar fi tatăl copilului ei. Pentru a întări spusele, cei din sinod i-au cerut să jure, lucru pe care l-a şi făcut fără ezitare. În temeiul acestui jurământ strâmb, Sfântul Evstatie a fost trimis în exil, unde a şi murit.

Dumnezeu însă nu lasă fărădelegile tăinuite. Asupra femeii aceleia a trimis o boală cumplită, aşa încât s-a văzut nevoită să mărturisească despre nevinovăţia arhiereului lui Hristos, Sfântul Evstatie, şi să spună că Eusebie al Nicomidiei a plătit-o cu aur pentru a aduce hulă asupra lui. Copilul avea, într-adevăr, ca tată pe Evstatie, însă acesta nu era Patriarhul, ci un fierar oarecare, purtător al acestui nume ) După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 250-251).

Nedemnii demnitari români prestează un jurământ înainte de a accede în funcţii, prin care ne făgăduiesc că vor lucra cu toată puterea şi priceperea pentru binele poporului. După ani şi ani de jurăminte, am ajuns în această stare deplorabilă. Bunul Dumnezeu să păzească poporul român de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Este realistă aşteptarea multora dintre noi, privind convocarea unui Sinod cu adevărat Ortodox, care să soluţioneze gravele probleme cu care se confruntă Biserica lui Hristos? Categoric, nu! Voci dintre cele mai autorizate ne cer să fim rezervaţi, să nu ne facem iluzii în această privinţă. Într-adevăr, analizând starea actuală a Bisericii Ortodoxe, vom înţelege cât de dificilă, chiar imposibilă, este convocarea şi reunirea unui Sinod, într-un orizont de timp relativ apropiat. Motivele sunt multiple:

Patriarhul Bartolomeu a făcut cel mai mare rău Bisericii, prin atitudinea faţă de schismaticii ucraineni, în total dispreţ faţă de Biserica Ortodoxă Canonică a Ucrainei şi de fapt faţă de întreaga Ortodoxie. Asta ne arată clar că omul acesta este o unelată a vrăjmaşilor Bisericii, nicidecum un arhiereu adevărat, chemat să păstorească Turma încredinţată de Sfintele Canoane scaunului din Constantinopol. Nu Biserica l-a aşezat pe tron, ci aceia care luptă cu ardoare împotriva ei. Prin convocarea sinodului eretic din Creta şi acum prin schisma produsă în Biserică, Bartolomeu este în afara acesteia. Nu mai are autoritatea morală a unui Patriarh adevărat, de la care să aşeptăm ceva bun pentru Biserica noastră. Căderea lui e ireversibilă. Cine-şi poate imagina că Bartolomeu se va pocăi, va condamna ereziile din Creta şi va anula recunoaşterea schismaticilor ucraineni? Nimeni. Ne uităm la el cum a intrat într-o criză de legitimitate fără ieşire şi acum caută cu disperare recunoaşterea Bisericilor pentru acţiunile sale satanice. Abia a găsit câţiva stareţi docili în Muntele Athos, care s-au supus şi i-au primit pe schismaticii, aflaţi sub anatemă, la slujire. Urmează, desigur, recunoaşterea unei părţi al ierarhiei greceşti şi apoi a ierarhilor români, despre care n-avem nici cea mai mică îndoială că vor rămâne consecvenţi, adică îl vor sprijini pe Bartolomeu, laolată cu schismaticii săi ucraineni. A căutat Biserica Ortodoxă Rusă sprijin în rândul Bisericilor naţionale? Nu, pentru că ea stă într-o aşezare canonică incontestabilă, are toată legitimitatea şi îndreptăţirea de a-şi conduce fiii spre mântuire. A întrerupt comuniunea euharistică cu schismaticul Bartolomeu, situându-l, indubitabil, în afara Bisericii Ortodoxe. Faptul că încă stă pe scaunul constantinopolitan şi încearcă să diriguiască într-ale Bisericii, nu mai are nicio relevanţă.

Aceasta e starea grea a Sfintei Ortodoxii, pe care mulţi se prefac a nu o vedea. Acestea sunt faptele extrem de grave cu care suntem confruntaţi şi în funcţie de acestea ne poziţionăm fiecare din noi, care trăim dureros consecinţele nebuniei lui Bartolomeu. A ne îndrepta nădejdile către un ipotetic Sinod Ortodox care ar soluţiona problemele Bisericii, nu e tocmai un act de înţelepciune. La acest Sinod, Bartolomeu dimpreună cu toţi ereticii cretani ar trebui să apară ca împricinaţi, nicidecum ca sinodali, să li se ceară pocăinţă deplină şi, în caz de refuz, să fie judecaţi, condamnaţi, caterisiţi, anatemizaţi şi îndepărtaţi de pe tronurile episcopale pe care le ocupă cu nevrednicie.

Biserica Ortodoxă Rusă poate convoca un Sinod, având în vedere ponderea sa în lumea Ortodoxă, ca şi prigoana sălbatică prin care a trecut în vremea comuniştilor. Oricare Biserică naţională autocefală are acest drept, în condiţiile actuale de puternică agresiune ale forţelor răului. În condiţiile date, chiar un Sinod local poate lua hotărâri necesare şi valabile pentru întreaga Biserică. Condiţia necesară este ca acesta să stea în Adevăr şi să hotărască cele de trebuinţă, în conformitate cu Sfintele Canoane. Dacă nici un asemenea Sinod nu se va întruni, Poporul Ortodox al lui Dumnezeu va fi chemat de Mântuitorul să apere Sfânta şi Dreapta Credinţă Ortodoxă.

Cele expuse mai sus, sunt raţionamente şi aşteptări omeneşti. N-avem nicio îndoială că Însuşi Fiul lui Dumnezeu veghează asupra Bisericii Sale, şi curând vom vedea cine vor fi cei care vor cuteza să se împotrivească Lui.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Mare întâlnire ecumenistă la Facultatea eretică, zisă de Teologie, din oraşul transilvan. Se putea să lipsească întăi-stătătorul, domnul Andrei Andreicuţ? Nu, şi iată ce alocuţiune a susţinut domnia sa în faţa ereticilor români şi străini, şi a unor gură-cască: ,,Eu doar un verset din Sfânta Scriptură îl citez acum, pentru că el se referă la subiect. În cap. 21 al Evangheliei după Ioan este redată rugăciunea Domnului Iisus Hristos: ,,Dar nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis’’ (Ioan 17, 20-21; ierarhul stă cu Sfânta Scriptură în faţă şi are grave probleme de citare).

Unitatea din sânul Sfintrei Treimi ar trebui să se reflecte în unitatea creştinilor pe întreg globul. Din păcate, această unitate pe care o dorea Mântuitorul Iisus Hristos, unitate care apoi ar şi uşura mesajul Evangheliei… din păcate această unitate de-a lungul veacurilor s-a fărâmiţat. Nu ştiu dacă în timpul vieţii mele se va reface această unitate a Bisericii’’.

Este grija cu care va muri acest ierarh transilvan. Nimeni nu i-a spus să nu poarte false griji sau griji inutile, eventual să se preocupe de mântuirea sufletului său şi a celor ce i s-au încredinţat să fie conduşi spre mântuire. Iată ce ne învaţă Sfânta noastră Biserică Ortodoxă privitor la unitatea sa: ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ (Învăţătura de Credinţă Creştina Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 165).

Acum ne întrebăm firesc: după ce umblă ecumeniştii români? După cai verzi pe pereţi sau după potcoavele acestora? De ce bat drumurile ecumeniste ale lumii, ca să caute unitatea Bisericii Ortodoxe, care nu s-a pierdut şi nu se va pierde niciodată? Cititorul cu discernământ înţelege, cu înlesnire, că nu unitatea Bisericii o caută aceştia, ci unicitatea unei ,,religii’’ fără Dumnezeu, în cadrul căreia cei orbiţi de necredinţă să-l slujească pe antihrist, vrăjmaşul Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru aceasta, se pot folosi chiar preasfintele cuvinte ale Fiului lui Dumnezeu! Doamne, câtă întunecime de minte!

 

Presbiter Ioviţa Vasile