ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

LUNA  APRILIE

Ziua a 22-a

Sf. Ierarh Teodor Sicheotul; Sf. Apostol din cei 12 Natanail (Simon Zilotul); Sf. Mucenici Nearh, Epipode şi Alexandru; Cuviosul Vitalie

            ,,Cel Care mă judecă pe mine este Dumnezeu. De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu laudă’’. Acest îndemn ne este dat nouă prin Epistola către Romani (4, 4-5) a Sfântului Apostol Pavel.

Astăzi Biserica pomeneşte pe Cuviosul Vitalie, care a ales să aducă suflete pe calea mântuirii, într-un chip aparte, atrăgând asupra lui batjocura semenilor. Acesta şi-a scris toate desfrânatele din Alexandria şi se ruga pentru ele ca Bunul Dumnezeu să le întoarcă de pe căile pierzării. Mai mult, cu banii câştigaţi în timpul zilei se ducea în casa desfrânatelor, îi dădea câte unei femei şi îi spunea: ,,Te rog, ca pentru aceşti bănişori să te păzeşti toată noaptea aceasta în curăţie, neprimind pe nimeni la păcat’’. Apoi se aşeza la rugăciune într-un colţ, citea Psalmii lui David şi se ruga până dimineaţa pentru femeia aceea. Aşa a trecut pe la toate desfrânatele şi când isprăvea, se întorcea cu rugăciunea la cea dintâi. Unele alegeau să doarmă, altele stăteau ele însele şi se rugau, ruşinându-se de faptele lor. Pe toate le îndemna Cuviosul la pocăinţă, înfricoşându-le cu grozăvia chinurilor din iad. Aşa s-a făcut că multe din aceste desfrânate au părăsit păcatul şi s-au măritat cu bună rânduială, altele s-au călugărit sau au rămas să trăiască singure, dar în curăţie.

Femeilor de la casa cea cu rău nume le-a poruncit să nu spună nimic despre faptele sale, astfel încât oamenii au ajuns să-l socotească ca pe un desfrânat, care aduce hule asupra tagmei călugăreşti. Cuviosul primea cu răbdare toate ocările oamenilor şi chiar se bucura în sine că oamenii îl socotesc păcătos. Clevetirile au ajuns la Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, însă n-a osândit pe Cuviosul, ştiind că numai Dumnezeu judecă cu dreptate.

Într-una din zile, Cuviosul ieşea din casa desfrânatelor şi a întâlnit un tânăr care mergea acolo pentru păcat. Tânărul l-a lovit peste obraz şi l-a mustrat cu prefăcută indignare: ,,Ticălosule şi necuratule, pentru ce nu te pocăieşti şi nu te lepezi de necurata ta viaţă, ca prin tine să nu se batjocorească mai mult numele lui Hristos?’’ Cuviosul i-a prezis că va ajunge să adune, cu răcnetele sale, toată suflarea Alexandriei, şi aşa s-a întâmplat, căci tânărul s-a îndrăcit şi s-a făcut arătare pentru tot oraşul.

După moartea Cuviosului, femeile care ştiau viaţa lui sfântă au povestit tuturor cât bine a lucrat Dumnezeu prin acest Sfânt, şi astfel clevetitorii porniţi asupra lui s-au ruşinat că osândiseră pe Cuviosul Vitalie, înţelegând cuvintele Apostolului, ,,nu judecaţi ceva înainte de vreme’’.

Preot Ioviţa Vasile

 

LUNA APRILIE

Ziua a 20-a

Sf. Mucenici Victor şi alţi cinci, Zotic, Zinon, Achidin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona, Antonin, Anastasie şi Gabriel; Cuvioşii Teodor, Atanasie, Ioasaf, Alexandru; Sf Ierarhi Teotim din Tomis, Anastasie I, Grigorie; Sf. Apostol din cei 70, Zaheu�

Hristos a iniat!

        �Iubite cititorule! De mai multe ori am scris cu bucurie că pe scaunul Bisericii din Roma au stat Papi adevăraţi, cu dragoste pentru Hristos şi aproapele, care nu s-au socotit a fi mai presus de ceilalţi episcopi şi stăpâni peste Biserică, ci au slujit tuturor, după cuvântul Mântuitorului: ,,Ştiţi că ocârmuitorii nemurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care dintre voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi’’ (Matei 20, 25-28)

          �Astăzi pomenim, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Fericitul Atanasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei. Acesta a trăit în vremea Sfântului Grigorie Dialogul, Papă al Bisericii Romei (590-604). Cei doi Sfinţi erau despărţiţi de o depărtare cu anevoie de străbătut, dar uniţi întru slujirea Mântuitorului. Câtă dragoste frăţească era între cei doi arhierei ai lui Hristos, mărturiseşte o scrisoare trimisă de Sfântul Papă Grigorie fratelui său, Sfântul Atanasie Sinaitul.. ,,Mă înştiinţezi, Preasfinţia ta, preaiubitule, că de ar fi fost cu putinţă, ai fi voit fără hârtie şi fără trestie să vorbeşti cu mine, şi pătimeşti de durere că depărtarea cea mare a Răsăritului de Apus ne opreşte pe noi. Însă adevărat zic, că şi în hârtie îmi vorbeşte gândul vostru, că în cuvintele Preasfinţiei tale este arătată dragostea voastră către noi şi nu suntem despărţiţi cu locurile, noi cei ce cu darul Atotputernicului Dumnezeu suntem uniţi prin legătura dragostei… Ci vă rog pe voi, rugaţi-vă pentru mine, neputinciosul, ca Domnul, scoţându-mă dintr-atâtea de multe învăluiri şi primejdii de la longobarzii cei ce au năvălit asupra Romei, mai degrabă să mă treacă la limanul odihnei celei veşnice. Cu mulţumire am luat binecuvântările voastre cele îndurate, pe care mie, omule al lui Dumnezeu, fiind sărac cu duhul, mi le-ai trimis, zicând:  Ce să dea săracul, decât numai cele ce sunt ale săracului? Dar de  nu v-aţi fi făcut săraci cu duhul pe voi singuri, binecuvântările voastre n-ar fi fost atât de îndurate’’.(După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 228-231).

          �Înţelegem de-aici cum cugetau adevăraţii arhierei ai Bisericii Romei şi  constatăm câtă diferenţă este între aceştia şi papii cei semeţi, care se socotesc stăpâni peste Biserică, locţiitorii lui Hristos, şi în numele Lui răspândesc o mulţime de erezii, încât catolicii nu mai sunt o Biserică, ci o adunare de eretici.

Preot Ioviţa Vasile

 

Părinţii care s-au îngrădit de pan-erezia ecumenistă, prin nepomenirea episcopilor eretici, au fost acuzaţi de schismă. Împotriva Sfintelor Canoane, au fost apoi judecaţi în consistorii şi în final s-au scris nişte hârtii fără valoare, prin care au fost anunţaţi că au fost ,,caterisiţi’’.

Dintru început voi face apel la semantica limbii române, aşa cum e consemnată în instrumentele normative ale limbii, adică în dicţionare. DEX-ul defineşte schisma drept ,,separare formală a unui grup de credincioşi de comunitatea religioasă căreia îi aparţine’’. În speţă, ar fi vorba de Biserica Ortodoxă Română. Pornind de la această definiţie, vom spune că un preot care a întrerupt pomenirea este o persoană, nu un grup de persoane. Apoi, preotul respectiv nu s-a separat de Biserica Ortodoxă, ci a întrerupt comuniunea cu altă persoană, cu episcopul căzut în erezie, ceea ce iarăşi nu corespunde definiţiei. Pentru pseudo-ierarhii români există însă reguli diferite de exprimare. Aşa au ajuns să decreteze ,,Anul omagial al Sfântului Maslu’’. Ce enormitate! Cum să aduci omagii Sfântului Maslu, când acestea sunt adresate, conform aceluiaşi dicţionar, doar persoanelor? Agramatisme de felul acesta nu fac cinste celor care se socotesc a fi stăpâni peste Biserica Ortodoxă Română.

Trecem acum la textele Sfintelor Canoane.  Canonul 15 al Sinodului I – II de la Constantinopol Spune desluşit, cu multă limpezime, despre preoţii care s-au îngrădit de erezie şi implicit de eretici: ,,CĂCI CEI CE SE DESPART PE SINE DE COMUNIUNEA CEA CU ÎNTÂIUL STĂTĂTOR AL LOR PENTRU OARECARE EREZIE OSÂNDITĂ DE SFINTELE SINOADE, SAU DE PĂRINŢI, FIREŞTE DE COMUNIUNEA CU ACELA, CARE PROPOVĂDUIEŞTE EREZIA ÎN PUBLIC, ŞI CU CAPUL DESCOPERIT O ÎNVAŢĂ ÎN BISERICĂ, UNII CA ACEŞTIA NU NUMAI CĂ NU SE VOR SUPUNE CERTĂRII CANONICEŞTI, DESFĂCÂNDU-SE PE SINEŞI DE COMUNIUNEA CU CEL CE SE NUMEŞTE EPISCOP CHIAR ÎNAINTE DE CERCETAREA SINODICEASCĂ, CI SE VOR ÎNVREDNICI ŞI DE CINSTEA CUVENITĂ CELOR ORTODOCŞI CĂCI EI NU AU OSÂNDIT PE EPISCOPI, CI PE PSEUDOEPISCOPI ŞI PE PSEUDO-ÎNVĂŢĂTORI, ŞI NU AU RUPT CU SCHISMĂ UNITATEA BISERICII, CI S-AU SILIT SĂ IZBĂVEASCĂ BISERICA DE SCHISME ŞI DE DEZBINĂRI’’. Iată cine sunt ,,schismaticii’’ pe care-i încriminează cu atâta vehemenţă pseudo-episcopii români: tocmai aceia care s-au silit să izbăvească Sfânta Biserică de schisme! În orice lucru este o măsură şi trebuie să primeze măcar bunul simţ elementar. Faţă de episcopii eretici, preoţii nepomenitori nu pot fi în raport de schismă. Schisma s-a produs în Creta şi autorii ei sunt semnatarii documentelor, împreună cu cei care li s-au alăturat ulterior. Avem de-a face, în acest caz, cu o împletire dintre erezie şi schismă, această împletire definind cu precizie raportul episcopilor români cu Biserica Ortodoxă Română. Şi acest raport l-au produs domniile lor, ocupanţii scaunelor episcopale. Căderea din treapta episcopală în erezie este ireversibilă, căci spune Canonul 3 al Sfântului Atanasie el Mare: ,,celor ce au căzut şi au apărat nelegiuirea (adică erezia), pocăindu-se, să li se dea iertare, dar să nu li se dea lor loc în cler’’. Prin prisma acestui Canon, scaunele episcopale din Biserica Ortodoxă Română pot fi socotite vacante, iar episcopii vor fi socotiţi în rândul mirenilor, cu condiţia să se pocăiască şi să părăsească erezia. Trist, dar adevărat.

Schisma cea mai cunoscută în istorie este cea din 1054, când Apusul căzut în erezie s-a rupt din Trupul tainic al Mântuitorului, Sfânta Biserică. Care este rezultatul? Sfânta Biserică Ortodoxă a rămas a fi singura păstrătoare infailibilă a Revelaţiei Dumnezeieşti, în vreme ce Apusul boleşte până astăzi în erezie. Faptul că apusenii pretind că sunt ,,biserica’’, iar ortodocşii sunt acuzaţi de schismă, nu schimbă cu nimic realitatea.

Desigur că propaganda ecumenistă nu va înceta să arunce venin, invective şi calomnii împotriva preoţilor, călugărilor şi mirenilor care s-au îngrădit de erezie. Este un semn al neputinţei, al lipsei de legitimitate. Aceaşi propagandă vrea să dea impresia că fenomenul delimitării de episcopii eretici s-ar reduce la câţiva preoţi. Vă spunem cu certitudine, numărul  celor îngrădiţi, preoţi, călugări, mireni, este mult mai mare. Cunosc preoţi care în viitor au intenţia să  se ridice împotriva ecumenismului, de aceea nu este bine să-i acuzăm pe cei care încă mai pomenesc numele ierarhilor.

Preot Ioviţa Vasile

LUNA APRILIE

Ziua a 19-a

Sfinţii Mucenici Pafnutie şi Agatanghel; Sf. Ierarhi Gheorghe Mărturisitorul şi Trifon al Constantinopolului; Cuvioşii Ioan şi Simeon

            ,,Să nu ucizi’’(Ieşire 20, 13). Este a şasea din cele zece Porunci date de Dumnezeu, prin Moise, poporului Israel şi lumii întregi. Călcarea acestei porunci este de o gravitate deosebită şi se numeşte păcat strigător la cer, după cum îi spune Dumnezeu Însuşi lui Cain, ucigaşul fratelui său, Abel: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10).

Viaţa este darul lui Dumnezeu, unic şi nerepetabil. Datori suntem să punem preţ pe acest dar, deoarece viaţa aceasta pământească este timpul în care suntem chemaţi să ne lucrăm mântuirea. Nu ne este îngăduit să ridicăm viaţa aproapelui, dar nici propria noastră viaţă, prin sinucidere. Această poruncă se încalcă şi atunci când unei femei însărcinate i se provoacă avortul, adică se curmă viaţa unei fiinţe nevinovate, lipsită de apărare, care nici măcar nu ajunge să vadă lumina zilei. În anii care au urmat după revoluţia din 1989, societatea românească a evoluat spre mai rău şi prin numărul mare de avorturi. A fost an în care au fost suprimate vieţile a peste un milion de prunci nevinovaţi, ceea ce este o grozăvie fără seamăn! Sa ne imaginăm că aceşti prunci ar fi fost lăsaţi să se nască şi ei ar fi înfrumuseţat românimea, prin nevinovăţia lor. Vinovaţi de acest păcat sunt femeile care solicită avortul, soţii lor, care le îndeamnă sau consimt la acest act criminal, mijlocitorii şi medicii care provoacă avorturile. Biserica a rămas singura care apără, cât îi este cu putinţă, viaţa pruncilor care urmează să se nască. De aceea este privită cu ură de slujitorii satanei, care încurajează avortul prin legi permisive. Greu răspuns vor da toţi aceştia la Judecata lui Dumnezeu!

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’(Matei 10, 28). Vorbim totuşi de o ucidere sufletească nu în sensul propriu, al nimicirii acestuia, ci în sensul afundării acestuia în păcate necurmate, neurmate de pocăinţă. Ucigaşi sufleteşti sunt ereticii de toate felurile, care răspândesc învăţătura lor pierzătoare ca pe o otravă, şi care duc multe suflete în rătăcire şi implicit în pedeapsa veşnică a iadului. Ucigaşi sunt socotiţi şi cei care îndeamnă pe aproapele la păcat, sau îi favorizează înfăptuirea păcatului, sau sunt ei înşişi sminteală altora. ,,Cel care urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este’’(I Ioan 3, 15).

Războaiele, revoluţiile, pogromurile, genocidurile au fost şi sunt încălcări organizate ale acestei Porunci Dumnezeieşti.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

 

Florin Zamfirescu (Facebook):

„Draga Uniune Europeana.�

Trebuie sa-ti marturisesc ceva important.

Acum mai bine de zece ani am dorit sa ma cuplez cu tine.

Erai plina de promisiuni, prevedeam un mariaj fericit.

Abia mai tarziu am inteles ce le-ai impus celor pe care i-am trimis se te peteasca.�

Si ceeace noua nu ne-au spus: ca ne voiai fara industrie, fara agricultura si ca mai voiai ca toate averile noastre sa fie instrainate.

Fiindca veneam la tine, cea bogata, poate ca am fi acceptat…

Dar, mai Uniune Europeana, am observat apoi ca esti o curva perversa, ca vrei sa dereglezi mintile oamenilor, ca nu ai nimic sfant.�

Am inteles apoi ca averile tale, care ne-au atras, sunt de fapt furate chiar de la cei care, ca si noi, au crezut ca le aduci fericirea.

Nu mai vreau cu tine, Uniune!

Ne-ai distrus,ne-ai adus in sapa de lemn, ne-ai facut dusmani cu vecinii nostri, chiar si cu Sarbii cu care eram cuscri.

Crezi ca pe noi ne multumeste ca-ti recunosti „greseala” cu Milosevici?

Tu ucizi si pe urma regreti!

Ne-ai distrus invatamantul, cultura, ne-ai readus comunismul de care noi fugisem!

Ne-ai distrus creativitatea si identitatea!

Esti mai perversa decat Satana, sau esti chiar Satana, stimata Uniune, care te-ai transformat intr-o inchisoare din care nu se mai poate iesi.

Nu mai pot sa fac nimic, sunt singur si scarbit, o sa dispar si gata. Ma gindesc insa la copiii si nepotii nostri pe care i-am nenorocit, renuntand la identitate, la autonomie, la cultura si la traditii.

Sub „corectitudinea ta politica” ai introdus rasismul, fiindca numai asa pot sa-mi explic interesul tau pentru decaderea moravurilor si smintirea mintilor europene.

Ne vom reintalni, Uniune, in campii cu verdeata si vom mai discuta noi,fiindca cine rade la urma, rade mult mai bine!�

se dedica filosofului�

Andrei Plesu…”

�

A trecut Săptămâna luminată. Din această săptămână, intrăm în rânduiala obişnuită a zilelor de post, adică miercurea şi vinerea. De câţiva ani, alcătuitorii calendarelor noastre bisericeşti, din prea marea ,,dragoste’’ ce o au pentru noi, au introdus nu mai puţin de 12 dezlegări la peşte în toate zilele de miercuri şi vineri, până la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Cu alte cuvinte, au desfiinţat zilele acestea de post. Ca să ne convingem că este aşa, n-avem decât să consultăm calendarele şi sinaxarele vechi şi vom constata că aceste dezlegări au fost introduse în anii din urmă, pe nesimţite, mizând pe iuţeala mâinilor şi nebăgarea noastră de seamă. Ca la circ. Dacă-i întrebăm pe cei îndreptăţiţi să răspundă, ne spun stânjeniţi şi cu jumătate de gură că, au fost introduse aceste dezlegări la peşte fiind o perioadă de bucurie, după Sărbătoarea Învierii. Deci ar fi vorba de grija pe care ne-o poartă mai-marii noştri ca să ne asigure un trai tihnit, fără zile de post, iar noi ar urma să ne adaptăm la aceste schimbări.

Desluşim aici o încercare de erodare a rânduielilor bisericeşti care să ducă, în cele din urmă, la dispariţia Posturilor. Exact ce-şi doreşte şi diavolul care, în felul acesta, n-ar mai fi deranjat postul şi de rugăciunile noastre. Îi rugăm pe ierarhii noştri să nu se considere din cale-afară de deştepţi, că nu sunt, şi pe noi să nu ne socotească peste măsură de proşti, că nu suntem. Suntem cu ochii pe ei şi vom semnala orice abatere de la Sfânta Credinţă Ortodoxă, atâta cât Dumnezeu ne va sta în ajutor.

Iubitori de Hristos, nu vă potriviţi celor scrise în calendar, ignoraţi acele dezlegări la peşte şi ţineţi rânduiala posturilor aşa cum a fost statornicită de Biserica lui Hristos. Nimănui nu-i este îngăduit să schimbe o iotă sau o cirtă din cele ce ne-au lăsat Sfinţii Părinţi.

Preot Ioviţa Vasile

”Scrisoare deschisă către Președintele Senatului (domnul Călin Popescu-Tăriceanu) și către Președintele Camerei Deputaților (domnul Liviu Dragnea)

Îmi exprim deopotrivă nedumerirea, dezaprobarea și îngrijorarea cu privire la grabnicele dumneavoastră declarații publice prin care vă prezentați susținerea totală și fără rezerve față de recenta acțiune militară realizată în Siria de SUA, Marea Britanie și Franța. Iată motivele:

1. Sunteți Președinții PARLAMENTULUI României, iar în această calitate ar trebui să vă îngrijoreze în primul rând faptul că premierul britanic, doamna Theresa May, a luat decizia implicării țării sale în bombardamente FĂRĂ APROBAREA PARLAMENTULUI BRITANIC!

Cum puteți fi de acord cu așa ceva!? Nu tocmai dumneavoastră, nu tocmai noi vorbim despre Constituția care spune că Parlamentul este forul reprezentativ suprem al poporului!? Cum să aplaude o intervenție militară efectuată fără aprobarea Parlamentului britanic tocmai Președinții Parlamentului din România!? Aveți idee despre scandalul din Marea Britanie care are loc în chiar aceste clipe? Cunoașteți faptul că Theresa May trebuie să dea socoteală chiar azi în fața Parlamentului britanic pentru faptul de a nu-l fi consultat!? Știți că, tot azi, se va încerca votarea în Parlamentul britanic a interdicției absolute a implicării armate a Marii Britanii fără acordul prealabil al Parlamentului!? Ați mai aflat, între timp, că deja a fost realizat un sondaj de opinie al cărui rezultat este acela că 54% dintre cetățenii Marii Britanii dezaprobă gestul premierului britanic de a decide bombardarea Siriei fără acordul prealabil al Parlamentului!?”, arată Liviu Pleșoianu, pe pagina personală de Facebook.

Sunt realmente îngrijorat de atitudinea dumneavoastră, nu o accept și o dezaprob ferm! Este împotriva oricăror principii democratice să implici o țară într-o intervenție militară fără acordul Parlamentului acesteia! În țara noastră ni s-ar părea în regulă o atare situație!?

2. Așa cum nu susțin reținerea sau arestarea preventivă a unor oameni fără a exista indicii temeinice și probe indubitabile, tot așa nu susțin nicio intervenție militară înainte de prezentarea PUBLICĂ a probelor care să o justifice!

Știți, oare, că abia de câteva ore a intrat în acțiune echipa de experţi ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)!? OIAC, care îşi are sediul la Haga, a afirmat că îşi continuă misiunea de anchetă privind presupusul atac chimic din Douma, în pofida loviturilor aeriene ale SUA, Franţei şi Marii Britanii! Cu alte cuvinte, deși s-a purces deja la bombardarea Siriei, nu există încă niciun rezultat OFICIAL al vreunei anchete, domnilor Președinți ai Parlamentului României! Vă sună pe undeva cunoscut? Seamănă oare cu maniera de acțiune a unor instituții de forță de pe la noi? Nu cumva ați picat în capcana dublei măsuri!?

Chiar dacă se va DOVEDI că Președintele sirian a folosit arme chimice, nu e corect să așteptăm mai întâi să DOVEDEASCĂ!? Nu așa cereți și cerem și în cazul DNA, tocmai pentru a preîntâmpina orice abuz sau orice eroare!?

3. Mă așteptam la o minimă reținere din partea dumneavoastră și dintr-un alt motiv, care ține chiar de evidențe, probe, documente, recunoașteri și fapte. Sunt convins că nu vă e străină situația ulterioară intervenției din Irak, din anul 2003, intervenție justificată la acel moment de „probe evidente referitoare la producerea de arme de distrugere în masă”. Sunt convins că aveți cunoștință despre declarațiile lui Hans Blox, cel care a condus echipa ONU în Irak și care a exprimat în repetate rânduri faptul că echipa Organizației Națiunilor Unite NU a descoperit NICIO DOVADĂ despre existența arsenalului incriminat! Probabil știți și ce a spus Scott Ritter (şi el fost inspector ONU): încă din 1998, nici guvernul britanic şi nici cel american nu s-au aflat în posesia vreunui raport care să ateste că existau dovezi categorice că Saddam Hussein ar fi produs și/sau deținut arme de distrugere în masă.

 

CONCLUZIE:

Dacă tot s-a făcut vorbire (pe bună dreptate) în ultimele zile referitor la deviza SRI („Patria a priori”), în ideea că e greșită și că nu înseamnă „înainte de toate”, ci „înainte/independent de experiență”, atunci mă tem că, prin graba de a vă manifesta public susținerea față de bombardarea Siriei, ați căzut chiar dumneavoastră în capcana acestui „a priori”! Înainte de a se finaliza ancheta, înainte de a fi prezentate probe, înainte de a exista acordul Parlamentului (cazul Marii Britanii), v-ați exprimat… aprioric. Vă recomand să nu vă mai exprimați pe viitor în chestiuni atât de sensibile decât „a posteriori”…

Evident că folosirea unor arme chimice e o crimă împotriva umanității, însă toate normele care stau la baza relațiilor internaționale cer și administrarea unor probe. Or, despre ce probe putem vorbi câtă vreme au avut loc bombardamente ÎNAINTE ca echipa de experţi ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice să-și înceapă propriu-zis activitatea!??

De asemenea, dacă suntem responsabili, în România și în toate celelalte țări, vom căuta explicații și soluții nu doar cu privire la problema momentului, ci și cu privire la situația generală creată în Siria. Până la orice nou atac, cu sau fără arme chimice, în Siria au murit deja 500.000 de oameni și 2.000.000 au fost răniți! Și să nu-mi spună NIMENI că, în ceea ce privește Siria, statele occidentale sunt binele absolut, pur, inocent și imaculat! În Siria, singurii inocenți sunt civilii răniți și civilii care mor…

P.S. În ceea ce-l privește pe Iohannis, nu am absolut niciun comentariu. Ar fi complet lipsit de rost…”

(Text preluat de pe portalul Ortodoxinfo)

 

 

Hristos a înviat!

Toate evenimentele aflate în desfăşurare converg spre izbucnirea celui de-al treielea război mondial. Elementul determinant care împiedică, pentru moment, aceasta conflagraţie este voia lui Dumnezeu, respectiv îngăduinţa Sa. Când Stăpânul cerului şi al pământului va permite, proorociile biblice şi cele ale Părinţilor Bisericii se vor împlini întocmai.

1. Proorociile privitoare la acest război. ,,Şi a trâmbiţat al şaselea înger şi am auzit un glas… Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul. Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri care erau gătiţi spre ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, ca să omaoare a treia parte din oameni. Şi numărul oştirilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor’’ (Apocalipsa 9, 13-16). Cel patru unităţi de timp enumerate, ceas, zi, lună, an, arată că în atotştiinţa lui Dumnezeu lucrurile şi evenimentele sunt aşezate cu exactitate în timp. Constatăm că aceste conflictele armate de acum se desfăşoară în regiune fluviului Eufrat, respectiv în Turcia, Siria şi Irak. Se vorbeşte de armatele Chinei ca fiind factorul principal, arătându-se şi numărul combatanţilor: 20 000 ori 10 000, rezultând un număr de 200 milioane de luptători, adică atât cât poate mobilize China la un moment dat. Cifrele sunt realiste, ţinând seama că actualmente militarii activi ai Chinei sunt în număr de 2,3 milioane. Exactitatea cifrei e menţionată de Sfântul Apostol Ioan (,,am auzit numărul lor”).

,,Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în râul cel mare al Eufratului şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui’’ (Apocalipsa 16, 12). Observăm că Sfântul Ioan Apostolul foloseşte trecutul pentru a anunţa evenimente viitoare. Explicaţia e simplă: Apostolul Domnului fiind în duh, a văzut toate evenimentele zilelor noastre cu multe secole înainte ca ele să aibă loc şi le-a descris în Cartea Apocalipsei, după cum i s-a dat lui poruncă de la Dumnezeu: ,,Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea’’ (Apocalipsa 1, 19). Împăraţii (şefii de state) cu oştirile lor au să vină de la răsăritul soarelui, adică din est, indiciu care se potriveşte perfect configuraţia geo-politică a Asiei şi a lumii întregi.

2. ProfeţiaSfântuluiPaisieAghioritul
   “Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii.

(din cartea “Stareţii despre vremurile din urmă”)

În vremea când Sfântului Apostol Ioan i s-au descoperit cele descrise în Cartea Apocalipsei, era imposibil pentru mintea omenească să-şi imagineze cum ar putea fi secate apele Eufratului. Faptul a devenit acum posibil prin sistemele de irigare. Cu puţină vreme în urmă Siria a fost lipsită de mare parte din apa necesară existenţei printr-un act de voinţă a lui Erdogan, în urma vizitei unui înalt demnitar american. Să mai amintim că războiul din Siria a fost provocat şi e întreţinut prin voinţa mai-marilor lumii, care au planurile lor demente privitoare la viitorul omenirii.

          3.Premizele celui de-al treielea război mondial există:

– conducători sceleraţi, fără frică de Dumnezeu

– armate dotate şi organizate ca niciodată în istorie

– conflicte militare regionale în Orient, create şi întreţinute artificial

– nebunia a cuprins mare parte din oamenii lumii acesteia

– înmulţirea răutăţii în lume4. Părinţii Bisericii spun că acest război nu va fi de lungă durată, dar va fi deosebit de sângeros. Turcia, care ocupă ilegitim actualul teritoriu, va dispărea de pe harta lumii. O treime din populaţia ei va fi ucisă, o treime  se va converti la Dreapta Credinţă, cealaltă treime se va risipi în întinderile Asiei. Grecii îşi vor lua Constantinopolul, oraşul care le aparţine de drept.

4. În faţa iminenţei războiului mondial, avem fericita posibilitate de a ne încredinţa purtării de grijă şi milei Atotputernicului Dumnezeu. Fără voia Lui cea sfântă, niciun fir de păr nu se poate clinti din creştetul nostru.

�

Preot Ioviţa Vasile

 

 

LUNA APRILIE

Ziua a 16-a

Sfintele Muceniţe Irina, Agapia, Hionia, Hariesa, Nichia, Galina, Gali, Nunehia, Vasilisa, Teodora, Irina; Sfinţii Mucenici Filic, Ianuarie, Fortunat, Septemin, Leonid, Mihail din Smirna

        ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie’’(Ieşire 20, 12). Dumnezeu a statornicit între copii şi părinţi relaţii fireşti, Dumnezeieşti, de iubire. Orice societate omenească este una sănătoasă atâta vreme cât este alcătuită din familii sănătose, duhovniceşte vorbind. Relaţiile din sânul familiei nu pot fi guvernate decât de Poruncile lui Dumnezeu. Încercarea de a substitui aceste Porunci cu cine ştie ce sisteme ,,morale’’, ticluite de mintea omului, este un eşec din capul locului. Nici nu trebuie să teoretizăm prea mult despre legăturile dintre copii şi părinţi, deoarece Dumnezeu le-a aşezat într-un făgaş atât de înţelept, încât acestea se pot desfăşura în cea mai bună rânduială. Aşa cel puţin ar trebui să fie.

Din păcate, societăţile contemporane au tendinţa, uşor de sesizat, de a submina aceste legături familiale. Copiii sunt încurajaţi să nu mai asculte de părinţi. De cealaltă parte, părinţilor li se impun obligaţii sociale inutile, artificial create, spre a avea cât mai puţin timp de a petrece în familie. Pornind de la cazuri izolate de violenţă asupra copiilor şi invocându-le ca justificare, legiuitorii au elaborat legi care să reducă autoritatea părinţilor. Astfel, copilul îşi poate denunţa părinţii pentru incidente minore, iar sancţiunile pot merge până la decăderea lor din drepturile fireşti. Scăpaţi de sub grija părinţilor, copiii alunecă spre tot felul de tentaţii periculoase şi asistăm la multe drame prin care trec, deopotrivă, copiii şi părinţii. Societatea devine astfel un organism bolnav, în aceaşi măsură în care familiile sunt subminate. Cine are interesul ca familiile să fie slăbite şi societatea să ajungă în suferinţă? Puterile întunericului, slujitorii diavolului care lucrează din umbră, iar atunci când ies la arătare pozează în binefăcători ai umanităţii şi dau lecţii de morală.

Remediul este cunoscut, la îndemână oricând şi este propovăduit din faţa Sfintelor Altare: întoarcerea la Dumnezeu şi la Biserica Ortodoxă. Oricâte schimbări şi mutaţii s-ar produce în lumea aceasta, Biserica rămâne singura instituţie care păstrează nealterate Poruncile Dumnezeieşti şi-i cheamă pe oameni la bună şi dreaptă vieţuire. Acest fapt explică de ce Biserica lui Hristos este ţinta atâtor atacuri, din partea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

�

 

LUNA APRILIE

Ziua a 15-a

Sf. Apostoli din cei 70 Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mucenici Crescent, Teodor, Pavsilip, Suchie cu alţi 18, Luchian, Polieuct, Codrat, Antioh, Ixoron, Mema, Foca, Serghie, Dometie, Adrian, Zosima, Victor, Talchis, Iordan, Anastasie, Teodor, Iacob, Teodosie; Sf. Muceniţe Vasilisa şi Anastasia; Sf. Ierarh Leonid; Cuviosul Mstislav�

          ,,De asemenea a trecut ceva timp de când am început să discredităm pe preoţi, să le ruinăm misiunea pe pământ; pentru noi, reprezintă o mare piedică. Influenţa lor are din ce în ce mai puţin efect asupra oamenilor. Libertatea conştiinţei a fost decretată în întreaga lume, devenind principiu, astfel nu ne mai despart decât câţiva ani până când vom reuşi să distrugem complet creştinismul; cât despre celelalte religii, dificultăţile vor fi minore, dar acum este prematur să discutăm. Regele evreilor va fi adevăratul papă al Universului, patriarhul bisericii internaţionale’’(Milton William Cooper, Partea nevăzută a lumii, Ed. Elit, f. a., p. 253). Acest citat este extras dintr-un document mai vechi, din 1896, nerecunoscut pe faţă de urmaşii celor care l-au elaborat. Este de înţeles. Faptul că această prevedere, şi toate celelalte, sunt puse sistematic în practică, arată că avem de-a face cu un document autentic, care a fost ţinut secret o vreme, apoi, prin vrerea lui Dumnezeu, a ajuns cunoscut.

În vremea ciumei comuniste, preoţii, ierarhii şi monahii erau definiţi în documentele securităţii drept ,,armata neagră’’ şi au fost socotiţi o mare primejdie pentru societatea cu viitor de aur. Aceştia au fost luaţi cu brutalitate de la sfintele altare şi întemniţaţi. Mulţi au murit muceniceşte. Canonizarea lor este interzisă. Biserica, adică poporul lui Dumnezeu, le recunoaşte jertfa, le cinsteşte sfintele moaşte şi le alcătuieşte acatiste.

După 1989, Biserica a avut o perioadă scurtă de libertate. Bisericii i se recunoştea autoritatea în societate şi lucrurile păreau că se îndreaptă spre normalitate. N-a trecut prea mult şi, încet-încet, cei ce se arătau a fi prieteni ai Bisericii Ortodoxe şi-au arătat adevărata faţă: s-au înverşunat împotriva ei cu o ură diabolică, emisiunile religioase au fost suprimate, trepăduşii au început să caute greşeli în Biserică pe care le-au mediatizat hiperbolic. Nu contează că, după o vreme, adevărul iese la lumină şi minciunile sunt dovedite. Ţinta lor nu este distrugerea creştinismului, aşa cum eronat este el înţeles azi. Ţinta este Biserica Ortodoxă cu slujitorii ei adevăraţi, ,,marea piedică’’ în calea înfăptuirii unor ambiţii nebuneşti. Nu trebuie să ne mirăm. N-au ajuns nemernicii lumii să spună despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos cel mai înjositoare minciuni, plăsmuite în străfundurile iadului? Noi credem în cuvintele Sale, din care nu va rămâne o cirtă neîmplinită: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

Citind cele de mai sus, vei înţelege, cinstite cititorule, de unde vin campaniile de presă împotriva Ortodoxiei, cine le orchestrează şi care este ţinta lor finală.

Pr. Ioviţa Vasile �

 

LUNA APRILIE

Ziua a 14-a

Sf. Ier. Martin Papă al Romei; Sf. Mucenici Ardalion, Hristofor, Antonie, Ioan şi Evstatie; Sf. Muceniţă Tomaida�

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Preasfinţitul Martin, care a păstorit Biserica din Roma numai patru ani, 649-653, din pricini pe care le vom vedea în cele ce urmează.

Patriarhul Alexandriei, Cir, a născocit atunci o nouă erezie care a tulburat profund Biserica lui Hristos şi mulţi au avut de pătimit pentru că nu se învoiau cu el, păzind Dreapta Credinţă. S-au învoit cu el Serghie, patriarhul Constantinopolului şi urmaşii săi Pir şi Pavel. Casa împărătească era de partea ereticilor, astfel că împăratul Costa, la îndemnul lui Pavel, a scris o carte numită ,,Tipos’’, prin care lăuda erezia monotelită şi a poruncit ca să fie trimisă Bisericilor, cerându-le să creadă asemenea lor. Erezia monotelită învăţa, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură voinţă, după cum ereticii monofiziţi învăţau şi încă învaţă că Fiul lui Dumnezeu a avut o singură fire.

Era vremea când pe scaunul de păstor al Romei se afla Sfântul Martin. Dorind să-l atragă la erezia monotelită, împăratul i-a trimis ,,Tiposul’’, cerându-i să-l întărească cu autoritatea sa episcopală. Păstorul cel bun a lepădat reaua credinţă a ereticilor şi a dat un răspuns pilduitor pentru toate timpurile: ,,Chiar dacă toată lumea ar voi să primească această nouă învăţătură, eu nu o voi primi, nici nu mă voi depărta de evanghelica şi apostolica învăţătură şi de la aşezămintele Sfinţilor Părinţi, măcar de voi pătimi şi moartea’’.

        �De-aici a venit sfârşitul păstoririi Sfântului Martin la Roma, căci rău-credinciosul împărat a trimis oameni cu poruncă de a-l prinde şi a-l înstrăina de turma sa. Într-o noapte, au prins pe Sfânt şi l-au dus în Insula Naxia, unde a petrecut un an, în multe lipsuri şi înfometare. Această neomenie nu l-au slăbit în Credinţă pe arhiereul lui Hristos, ci l-au întărit. Slăbit fizic şi bolnav, a fost dus în Bizanţ şi trimişii împărăteşti şi ai patriarhului eretic veneau  la el cu vorbe grele şi mincinoase. Când l-au dus în faţa senatorilor pe o targă, Sfântul nu  mai putea să se ridice, într-atât de mare-i era suferinţa. Mărturisirea şi statornicia lui au rămas aceleaşi: ,,Iată în mâinile voastre sunt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu cei rău credincioşi, cât timp vor sta în credinţa cea rea. Încercaţi cu lucrul şi veţi vedea ce fel este darul lui Dumnezeu în robii lui’’.

Sfântul a fost mutat în Herson şi ţinut în temniţă încă doi ani. După trecerea acestei vremi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Fie ca pe scaunul adunării catolice eretice din Roma şi din toată lumea să ajungă păstori vrednici, precum Sfântul Martin. În acel moment s-ar înfăptui şi unirea dorită de Biserica Ortodoxă.

Preot Ioviţa Vasile

De două mii de ani, raţiunea de a exista a iudeilor pare să fie tăgăduirea Persoanei Dumnezeieşti a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfintele Evanghelii dau mărturii indubitabile asupra modului ingrat în care s-au purtat evreii cu Marele lor Binefăcător. O ură necurmată ce a culminat cu răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Şi după moartea Sa, iudeii, temându-se de faptul Învierii, au rânduit ostaşi care să păzească mormântul. Când Învierea s-a produs, toate strădaniile lor s-au îndreptat spre a ascunde acest Adevăr Dumnezeiesc şi Mântuitor. Mijloacele şi metodele de care s-au folosit, şi se folosesc în continuare, sunt acestea: minciuna, puterea banului, închisoarea şi asasinatul. Să le luăm pe rând.

Constatând că mormântul păzit cu străşnicie era gol, iudeii ,,adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi’’(Matei 29, 12-15). Ce rost mai avea ca Sfinţii Apostoli să fure un trup mort? Era imposibil să ascundă trupul mort fără să se afle. Dar trupul mort ar fi fost cea mai puternică dovadă că Mântuitorul n-a fost decât ,,amăgitorul Acela’’ (Matei 27, 63), cum Îl socoteau iudeii pe Mântuitorul. Nu de moartea Domnului se temeau şi se tem evreii, ci de Învierea Sa, căci Învierea e adevărul cardinal al existenţei noastre şi al învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel are o demonstraţie excepţională: ,,Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi Credinţa voastră’’ (I Corinteni 15, 13-14). Asta ar fi vrut iudeii: să ascundă adevărul Învierii şi pe cale de consecinţă să ne zădarnicească Credinţa, învierea şi mântuirea. N-au reuşit. Nu vor izbuti niciodată.

Închisoarea e modalitatea de a reduce la tăcere şi a pedepsi pe cineva. Întemniţarea nedreaptă a cuiva poate căpăta şi o aparenţă de ,,legalitate’’. Temniţa e pentru făcătorii de rele, cum erau cei doi tâlhari răstigniţi alături de Mântuitorul. Pus între aceştia, Cel fără de păcat, devenea şi El răufăcător. În optica iudeilor. ,,Dacă Acesta n-ar fi fost răufăcător, nu ţi L-am fi predat ţie’’(Ioan 18, 30). Logic, nu?  Când a fost vorba de a alege între eliberarea Mântuitorului şi cea a tâlharului Baraba, evident au ales să fie eliberat inocentul Baraba, iar pe ,,răufăcătorul’’ Iisus L-au dat să fie răstignit. De temniţă a avut parte şi Sfântul Ioan Botezătorul, cel vinovat de a fi spus adevărul. Asupra primejdiei întemniţării a fost prevenit şi Episcopul Bisericii din Smirna: ,,Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile’’(Apocalipsa 2, 10).

Asasinatul e ultima cale de a ascunde adevărul. Pare o metodă sigură, dar nu este.  După ce Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr din morţi, după patru zile, acesta era dovada vie a Dumnezeirii Domnului Hristos. Minunea aceasta zădărnicea toate planurile iudeilor. Modalitatea de a scăpa de prezenţa lui Lazăr, care-i incrimina, a fost simplă: ,,S-au sfătuit arhierei ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din cauza lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus’’ (Ioan 12, 10-11).

Dacă între iudei s-a răspândit ,,până în ziua de azi’’ minciuna precum că Ucenicii au furat trupul lui Iisus din mormânt, între noi s-a răspândit Adevărul mântuitor care ne spune că Hristos a biruit moartea. Hristos a înviat!

Preot Ioviţa Vasile

 

Părintele Daniel Petru Corogeanu a ajuns celebru după ce cazul exorcizării măicuței de la mănăstirea Tanacu, în vârstă de 23 de ani, a fost intens mediatizat. Se întâmpla în anul 2005 și povestea șoca o țară întreagă. Procesul a fost unul controversat și multe probe au fost respinse. Preotul a susținut tot timpul că este nevinovat.De exemplu medicul legist susținea că măicuța ar fi murit în urma unei doze de adrenalină, iar asistenta de pe salvare care i-ar fi administrat-o a recunoscut că într-adevăr ea i-ar fi făcut injecția. Conform unei anchete făcută de jurnaliştii de la BBC, tânăra a murit din cauza injecţiilor cu adrenalină făcute de medici. La acel moment, cadrele medicale care au intervenit au fost anchetate însă nu au fost găsite vinovate (mai multe aici.).Dar mărturiile nu au fost luate în calcul în proces, iar preotul a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Procurorul care a anchetat cazul a murit subit. După ce a stat la serviciu 12 ore, i s-a făcut rău, iar apoi în doar o lună de zile a murit. Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a dat sentință definitivă a murit și el la fel de suspect și neașteptat, scrie VoxBiz.ro.În anul 2011, ieromonahul Daniel a fost eliberat din închisoare, dar a ales să se izoleze de lume. Acesta s-a retras într-o casă izolată din localitatea vasluiană Portari (comuna Zăpodeni). Casa situată departe de sat, la marginea unei păduri, i-a fost oferită în mod gratuit de un om de afaceri din zonă, despre care localnicii spun că părintele Daniel Corogeanu l-ar fi vindecat, înainte de a ajunge în închisoare, în mod miraculos, prin rugăciune, în timp ce medicii nu i-ar fi acordat nicio şansă, potrivit adevarul.ro.

De când a ieşit din închisoare, părintele Daniel Corogeanu nu a fost văzut de nimeni din sat, localnicii afirmând că doar cei foarte apropiați reuşesc să îi calce pragul casei, la care poţi ajunge după un drum anevoios, aproape impracticabil. Iniţial, după ieşirea din detenţie, s-a speculat că, în casa situată după dealurile satului Portari, părintele Corogeanu ar fi improvizat un schit, unde continuă să desfăşoare slujbe religioase, însă verificările efectuate de reprezentanţii Episcopiei Huşilor au infirmat această ipoteză. Caterisit în urma ritualului de exorcizare din 2005, părintelui Corogeanu îi este interzis să mai slujească.

Pentru oamenii din sat, părintele Corogeanu continuă să fie un subiect sensibil. Localnicii manifestă aceeaşi dragoste faţă de fostul călugăr, considerându-i pe jurnalişti principalii vinovaţi pentru ceea ce i s-a întâmplat părintelui, iar magistraţii sunt acuzaţi că au făcut o gravă eroare judiciară în acest caz. Pe tot parcursul procesului, desfăşurat la instanţa din Vaslui, zeci de susţinători l-au urmat pe părintele Corogeanu în sălile de judecată, aceştia plângând în hohote la arestarea sa.

Iar recent, fostul episcop de Huși Corneliu Bârlădeanu, care s-a lepădat în mod josnic de părintele Daniel, a avut tot un sfârșit dur, fiind lăsat de râsul lumii în urma unei filmări compromițătoare ce conținea un act de homosexualitate săvârșit cu un elev seminarist, acesta nefiind singurul caz de care este acuzat fostul episcop, actual doar simplu călugăr, în urma deciziei de eliberare a postului de episcop de Huși.

(Text preluat de pe portalul Ortodoxinfo)

,,Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert; că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel care ia în deşert numele Lui’’(Ieşire 20, 7). Numele lui Dumnezeu este mai presus de orice nume. Nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să preamărească îndeajuns Preasfântul nume al lui Dumnezeu. Numele Lui, rostit cu evlavie în orice limbă a pământului, înnobilează şi sfinţeşte acea limbă. Simfonia cerească, în care miriadele de Îngeri slăvesc numele Preasfinte Treimi fără încetare, ar trebui să se regăsească şi pe pământ, deoarece şi acesta este populat de făpturile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos cântă la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac’’, şi glasurile ei se unesc cu glasurile cereşti. Orice învăţătură sfântă şi dreaptă, rostită de slujitorii bisericeşti, este în numele Preasfintei Treimi, a Tătălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ceea ce incumbă primirea şi ascultarea acelei învăţături.

Puterile iadului nu suferă ca numele Domnului să fie preamărit, după cuviinţă, de toată făptura. De aceea îşi inspiră şi îşi îndeamnă slujitorii lor diavoleşti dintre oameni să aducă grele hule numelui Preasfânt. Şi aceştia işi ascultă stăpânii, mergând de la tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu până la rostirea celor mai josnice cuvinte la adresa Lui. Piaţa este plină de cărţi blasfemiatoare, prin care, cei ce şi-au vândut sufletele, se întrec în a batjocori numele lui Dumnezeu. Orice om de bună Credinţă se cutremură auzind ce poate ieşi din mintea unui om, adus la existenţă, totuşi, de Bunul Dumnezeu.

Vremurile se îndreaptă într-acolo, încât nu va mai fi îngăduit măcar să se pronunţe numele Preasfânt. Vor veni timpuri de mărturisire pentru unii şi de mucenicie pentru alţii. Sfântul Apostol Petru a scris pentru învăţarea noastră: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu suferă ca ucigaş, sau ca fur, sau ca făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă precum un creştin, să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Ci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?’’ (I Petru 4, 12-16).

Preot Ioviţa Vasile