ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 12-a

Sf. Ierarhi Meletie de Antiohia, Antonie II de Constantinopol, Alexie şi Meletie de Harkov; Sf. Mucenici Saturnin, Plotin şi Hristea; Cuviosul Benedict; Cuvioasa Maria�

      �Iubite cititorule! Participând la săvârşirea Sfintei Liturghii, poate te-ai întrebat care este originea acestei Dumnezeieşti Slujbe, şi poate n-ai găsit imediat răspunsul. De aceea, socotesc că ne este de folos să ştim că obârşia Sfintei Liturghii este în voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, stând cu Sfinţii Apostoli la Cina cea de Taină, a luat pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor’’.A luat apoi potirul în care se găsea rodul viţei şi le-a spus: ,,Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor’’.Sfântul Evanghelist Luca a consemnat şi porunca Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea’’(Luca 22, 19).

Sfinţii Apostoli au fost cei dintâi care au primit şi au împlinit această Dumnezeiască poruncă. Sfântul Evanghelist Luca ne-a lăsat scris în Cartea Faptele Apostolilor (2, 42, 46) precum că, după Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii, aceştia ,,în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţirea inimii’’.

        �În curgerea vremii, Biserica lui Hristos a îmbogăţit ,,frângerea pâinii’’ cu cântări şi rugăciuni până când Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur ne-au lăsat rânduiala Sfintei Liturghii în formele pe care le avem noi astăzi şi în care se săvârşeşte în Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe de pe toată faţa pământului. Credinciosul care are ocazia să participe la Sfânta Liturghie într-o ţară Ortodoxă, precum Grecia, Bulgaria, Serbia ori Rusia, va înţelege desfăşurarea acesteia,  chiar neştiind limba respectivă, deoarece această Sfântă Slujbă are aceaşi rânduială în toată lumea.

Acum cred că ai înţeles, cinstite cititorule, ce privilegiu ţi se dă atunci când eşti prezent în sfânta biserică, la Dumnezeiasca Liturghie. Ai înţeles, desigur că aceasta este o Slujbă Dumnezeiască şi omenească, deopotrivă. Spre sfârşitul ei, vei auzi întotdeauna chemarea preotului: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu Credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi’’, de aceea sileşte-te să te spovedeşti din vreme şi când vei auzi cuvintele de mai sus, să te duci în faţa sfântului altar, ca să primeşti Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Să nu se găsească în tine nici umbră de îndoială privind adevărul că, sub chipul pâinii şi a vinului, Îl primim pe Hristos Însuşi, şi vei vedea cu câte daruri folositoare te va împodobi Dumnezeu.

Pr. Ioviţa Vasile

�

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 10-a

Sf. Mucenici Haralambie, Porfirie, Vaptos şi Pavel; Sf. Muceniţe Enata şi Valentina; Trei Sf. Muceniţe ucise cu sabia; Cuvioşii Zinon, Prohor, Vladimir şi Longhin; Sf. Ierarh Anastasie; Cuvioasele Ana şi Scolastica

�

        �Împăratul păgân roman, Septimiu Sever, a domnit între anii 193-211. Atunci Biserica din Magnesia era păstorită de Sfântul Episcop Haralambie. Cumplite erau chinurile pe care le îndurau cei binecredincioşi din pricina orbirii acestui împărat, care ar fi vrut ca aceştia să părăsească pe Hristos Domnul şi să se închine spurcaţilor şi mincinoşilor zei. Aşa voiesc şi nemernicii vremurilor noastre, să şteargă pomenirea lui Hristos de pe toată faţa pământului.

,,Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat’’(Psalmul 118, 46). Sfântul Haralambie a stat în faţa tiranului Septimiu Sever, slujitorul puterilor diavoleşti. Atunci s-a întâmplat un episod cutremurător pentru toată lumea, căci împăratul cel fără Dumnezeu, cuprins de furie a încordat arcul şi, îndreptând săgeata spre cer, a grăit cu cuvinte de diavolul insuflate: ,,Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc război asupra Ta! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi Te voi prinde cu mâinile!’’ La aceste nelegiuite vorbe, s-a făcut cutremur şi cei de faţă s-au înfricoşat de moarte pentru îndrăzneala acestui neom. Dumnezeu i-a dat imediat un semn care l-ar fi putut întoarce la pocăinţă, căci împăratul a rămas spânzurat în văzduh de legături nevăzute. Numai mijlocirea Sfântului Haralambie l-a scăpat de legături. Împăratul n-a învăţat nimic din acest semn Dumnezeiesc, ci mai mult s-a încrâncenat împotriva Bisericii.

,,Eu, care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voiesc să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape’’ –a spus Sfântul Episcop Haralambie când a ajuns la vârsta de 113 ani. După o vreme, i-a fost dat să părăsească lumea aceasta. Fiind dus în faţa călăului, Dumnezeu l-a făcut să moară fără tăiere de sabie, şi cei prezenţi acolo au văzut Sfinţii Îngeri ducând la cer sufletul Sfântului.

Iubite cititorule, te-ai cutremurat când ai citit ceea ce a cutezat să facă şi să rostească tiranul Septimiu Sever. Şi eu m-am îngrozit de ce poate fi în stare un om, şi am reprodus cu strângere de inimă cuvintele sale. Asemenea blasfemii se rostesc şi în vremea noastră de nelegiuiţii lumii. Când le auzi, binecuvântează pe Dumnezeu şi mărturiseşte-L cu toată puterea ta, gândeşte-te la răsplata vieţii veşnice şi adu-ţi aminte că sfârşitul acestor ticăloşi va fi în iezerul de foc, unde se vor chinui în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 15) (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 137-147).

 

Pr. Ioviţa Vasile

Este cel mai vechi cor din lume, cu o existenţa neîntreruptă de doua mii de ani. A apărut în vremea când Mântuitorul nostru Iisus Hristos cerceta pe pamânt lumea aceasta păcatoasă. Atunci Fiul lui Dumnezeu semăna printre oameni samânţa cea buna a Evangheliei, tămăduia neputinţele oamenilor, orbilor le da vedere, celor fără grai le aducea darul vorbirii, pe morţi îi învia şi mângâia pe cei năpăstuiţi de nedreptăţile veacului aceluia. Neputând suferi binele dumnezeiesc sădit în lume, vrajmaşul diavol şi-a chemat discipolii, i-a dăscălit cu cuvinte tenebroase, apoi i-a aliniat, i-a pus  pe trei linii şi a dat tonul. Ce s-a auzit atunci? Blasfemii fără seamăn la adresa Mantuitorului, izvodite în străfundurile iadului, de care mintea sănătoasă se cutremură şi refuză să creadă că sunt reale. ,,Şi mulţimea a răspuns: Ai demon’’ (Ioan 7, 20); ,,Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’(Ioan 9, 24); ,,Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?”(Ioan 10, 20). Cum a fost cu putinţă?, se întreabă omul sănătos la minte. A fost  şi, din păcate, este şi acum. Pentru că dirijorul corului a fost, şi este şi acum, scabrosul diavol, tatăl minciunii. Partiturile lui nu se cântă, se răcnesc.

Am spus că existenţa corului este neîntreruptă. Au trecut anii, s-au succedat generaţiile, dar dirijorul a rămas acelaşi. Acelaşi care ţine şi acum cu bagheta cu labele şi-i struneşte pe discipolii săi  preasupuşi. Partiturile nu le-a schimbat, le-a adăugat altele noi. Şi corul le-a asimilat repede, şi blasfemiile curg din gurile lor băloase. Aşa ni se spune că:

,,IPS Longhin pomeneşte pe IPS Onufrie, care la rândul său pomeneşte pe Kiril, iar Kiril… Şi de unde a avut IPS Longhin bani ca să înalţe aşezămintele de la Bănceni? Pe noi nu ne interesează că se ocupă de creşterea şi mântuirea câtorva sute de copii oropsiţi… Dar cu apartenenţa la KGB cum rămâne?’’ Măi lichelelor! Ruşine ştiu că nu vă este. De Dumnezeu nu vă temeţi. Mai lăsaţi-ne în pace, nu vedeţi că sunteţi pestilenţiali şi lumea se depărtează de voi ţinându-şi batistele la nas? Nesimţirea voastră pare că nu mai are sfârşit.

,,Degeaba trâmbiţaţi voi precum că ÎPS Serafim ar fi antiecumenist. N-aţi văzut că i-a oferit patriarhului un tablou? Cum e antiecumenist, dacă-l pomeneşte pe patriarhul Bartolomeu?’’ Proştilor! Fără voia voastră recunoaşteţi că Bartolomeu este eretic şi nevrednic de pomenire. Metoda voastră este cea a prostului care aruncă un bolovan în apă, apoi trebuie sa vină zece oameni întregi la minte ca să-l scoată.

,,Nici ÎPS Iustinian de la Baia-Mare n-a condamnt ecumenismul, cât timp a fost în viaţă’’. Ştiţi bine că l-a condamnat, a fost împotriva ciumei ecumeniste, dar voi, ca nişte otrepe greţoase, vă răspândiţi minciunile puturoase.

,,Părintele Theodor Zisis ar face mai bine să-şi vadă de grecii lui, că noi românii avem atâta ştiinţă de carte cât să înţelegem Scrierile Sfinţilor Părinţi’’. Părintele Theodor Zisis e un adevărat slujitor al lui Hristos, nu mugitor în corul hulitorilor, cum sunteţi voi. Când v-a băgat în seamă şi v-a acordat interviuri a fost bun. A condus doctoratele câtorva români, care acum bolesc în cloaca ecumenistă. Acum bun este diversionistul acela soios, Sava zis Lavriotul, dezbinătorul, care-l depăşeşte şi pe Iuda şi nu se mai mulţumeşte cu treizeci de arginţi murdari. Vrea şi primeşte mult mai mult

Pentru părinţii şi fraţii sinceri, cu gânduri bune, atât vreau să spun: feriţi-vă de hulitorii diavolului, staţi la distanţe mari, că aceştia au şi apucături de sconcs, aruncă dejecţiile unde şi când nu gândeşti.

Corul hulitorilor nu se ocupă numai cu hule şi blasfemii, mai şi laudă uneori. Îi laudă pe cei asemenea lor; îşi laudă stapânul; laudă pe cei are le cântă în strună; se laudă întreolaltă. Când însă ai îndrăznit să la arăţi în oglindă feţele hidoase şi descompuse de ură, devii deodată ţinta lor, încep să urle cu intensităţi sporite şi nu se lasă până nu te murdăresc din  toate direcţiile cu noroiul ce-l frământă sub picioarele lor strâmbe. Degeaba puneţi pe voi straie şi veşminte preoţeşti şi vă insinuaţi ca slujitori ai lui Hristos. Lumea vă vede cine sunteţi şi ceea ce a spus Mântuitorul celor care răcneau împotriva Sa, vă spune şi vouă: ,,Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el; când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii’’ (Ioan 8, 44).

Am încheiat. Dă-le, drace, tonul.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 8-a

Sf. Mucenici Teodor Stratilat, Nichifor, Ştefan, Licarion, Filadelf, Policarp; Sf. Muceniţe Marta şi Maria; Sf. Prooroc Zaharia; Sf. Ierarhi Macarie şi Sava II; Cuviosul Perghet

�

            ,,Precum cerul se împodobeşte cu stele, tot astfel Biserica lui Dumnezeu cu Sfinţii Mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel şi Mucenicii împodobesc Biserica. Pomenirea Mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângâiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de Mucenici’’.

          �Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Teodor Stratilat. ,,Teodor’’înseamnă,în graiul grecesc, ,,Darul lui Dumnezeu’’. Cu adevărat a fost el un dar pentru Biserica din vremea aceea, dar şi pentru cei binecredincioşi, până la sfârşitul veacului acestuia. Dumnezeu dă fiecărui credincios al Său încercări pe măsura puterilor lui. Celor curajoşi şi iscusiţi în cuvânt le rânduieşte să mărturisească pe Hristos Mântuitorul; celor neînfricaţi le dă calea muceniciei.

Sfântul Teodor Stratilat a trăit pe vremea nelegiuitului împărat Liciniu şi a fost dregător al acestuia în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră. Printr-o scrisoare iscusită, l-a făcut pe Liciniu să vină în Iraclia, alegând să pătimească între ai săi. Socotind că Sfântul Teodor este un slujbaş credincios zeilor celor fără de putere, a venit în cetate. Sfântul însă a sfărâmat toţi zeii cei mari, pe care i-a adus Liciniu, împărţind aurul săracilor. Apoi l-a înfruntat cu tărie pe tiranul cu apucături de fiară: ,,Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului Celui Viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc Preacuratului meu Stăpân, Hristos, Cel Care şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumnezeu, Cel Care trăieşte în veci… Tu eşti Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, sunt darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului’’.

          �Curajul Sfântului a înfuriat peste măsură pe tiranul împărat, de aceea a poruncit să-l supună celor mai crâncene şi nemiloase chinuri, pe care Sfântul le-a răbdat, întărit fiind de Hristos Domnul. Când a venit vremea despărţirii de vremelniciile înşelătoare ale lumii, Sfântul şi-a plecat de bună voie capul sub sabia călăului şi, în ziua de 8 februarie, şi-a dat sufletul în mâinile Ziditorului său. Pentru ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.104-113).�

Pr. Ioviţa Vasile

 

Nota: Am preluat acest text de pe Ortodoxinfo

 

PS Longhin a adresat un cuvânt credincioșilor prezenți la slujba de Duminică, 4 februarie, la Bănceni, cu privire la derapajele de la Ortodoxie a semnatarilor „sinaxei” de la Roman și a celor care i-au influențat spre un drum greșit, cel al schismei.

Să fim foarte atenți cu noua grupare de la Rădeni și sinaxa de la Roman, cu părintele sava, ne pare rău de el, au pus masonii mâna pe ei, cu bani (nn. e vorba de un milionar din Grecia care-l finanțează pe mon. Sava, implicit pe preotul Staicu și alții), cu aceasta i-au rupt din adevărata credință ortodoxă. Dacă se poate să se pocăiască, cât este timp, pentru că Biserica există și va fi până ultima zi, a venirii lui Hristos pe acest pământ. Dumnezeu să răsplătească tuturor care s-au adunat la Roman, la sinaxă, că atât de urât m-au judecat pe mine, cei pe care i-am îmbrățișat pentru mărturisirea lor, iar acum de erezia lor mă dezic cu totul de acei oameni care au pornit pe altă cale, spre împărăția iadului.

 

Precizare

Ca persoana implicata in apararea Sfintei Credinte Ortodoxe, intind mana Parintilor de la Radeni si tuturor Parintilor si fratilor prezenti la Roman. Stiu cu certitudine ca multi n-au stiut ce semneaza. Va propun sa ne intalnim oricand doriti, pentru a reveni la momentul Botosani. Conditia minima este ca trei persoane sa nu participe, din motive pe care le stiti prea bine de la Beius, confirmate ulterior. Veti vedea ca nu suntem manati de ganduri si intentii rele. Vointa sa avem, si putem depasi acest impas. Va cer iertare si va imbratisez frateste.

Pr. Iovita Vasile

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 6-a

Sf. Mucenici Iulian, Evilasie, Maxim, Faust, Vasile; Sf. Muceniţe Fausta, Doroteia, Teofila; Sf. Ierarhi Vucol, Fotie Mărturisitorul, Vaast, Amand; Cuvioşii Varsanufie, Ioan Proorocul, Iacob Pustnicul  şi Ioan

�

Omul nu este dator să respecte legile samavolnice. Când voinţa ticăloasă a vreunui sistem silnic, a unui dictator sau tiran, este turnată în tiparele legilor strâmbe, este  de lăudat cel care nu le respectă. Cel care respectă orbeşte o lege îndreptată voit împotriva binelui cetăţenilor ţării, se face complice nemernicului care a impus acea lege. Deasupra tuturor legilor civile, stau legile Dumnezeieşti şi nu ne este îngăduit să le nesocotim pe acestea, de dragul cine ştie cărui puternic al zilei, care se consideră pe sine îndreptăţit de a face orice, fără îngrădire.

Vă puteţi imagina că Sfântul Prooroc Daniel s-ar fi supus legii regelui Darius Medul? Vă aduceţi aminte: când trepăduşii din jurul regelui au vrut să-l învinuiască, nu i-au găsit nicio pricină. Şi ce-au făcut? I-au inventat una: ,,Dacă nu-i găsim lui Daniel nicio pricină, cu toate acestea, îi vom afla lui una, în legea Dumnezeului său’’(Daniel 6, 6). Aşa au ticluit o poruncă scrisă, o lege prin care se interzicea tuturor ca vreme de treizeci de zile să se închine altui dumnezeu sau om, bine ştiind că Proorocul Daniel va fi primul care o va încălca. Şi aşa s-a întâmplat. Imediat ce a aflat de acea lege abuzivă, a intrat în cămara sa şi, ca totdeauna, s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeul adevărului, conştient fiind de primejdia la care se expune. Trepăduşii au dat năvală şi l-au surprins. Urmarea a fost că Proorocul lui Dumnezeu a fost aruncat în groapa cu lei, spre moarte. Dar Dumnezeu, Care dă legile Sale, ocroteşte pe cei care le urmăresc şi le respectă. Aşa s-au petrecut lucrurile şi-n acest caz. Daniel Proorocul a scăpat teafăr, iar răutatea vrăjmaşilor lui s-a întors împotriva lor.

În vremea persecuţiilor împăraţilor romani păgâni, aceştia au dat legi draconice împotriva fiilor Bisericii lui Hristos, interzicându-le Credinţa în Mântuitorul lumii şi obligându-i să jertfească demonilor. Au ţinut seama Sfinţii Mucenici de aceste legi? Sau: era bine ca ei să respecte aceste legi? Nici vorbă. Ei au ales să moară pentru Cel Care a murit pentru ei şi pentru lumea întreagă pe Cruce, pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

În vremea noastră se prefigurează silniciile sistemului tiranic al antihristului. Mai voalat ori pe faţă, sunt date legi împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Acestea se vor înăspri cu trecerea vremii, până când se va ajunge la ,,strâmtorarea cea mare’’. Fericit va fi acela care va preţui fără rezerve legile Dumnezeieşti, iar pe cele antihristice le va dispreţui, după cum merită. Acela va fi primit în locaşurile cele veşnice ale împărăţiei lui Dumnezeu.

�

Pr. Ioviţa Vasile

În cuprinsul Sfintei Liturghii în limba greacă veche nu este cuprinsă pomenirea conducătorilor ţării. Totuşi, cu trecerea vremii, cârmuitorii credincioşi au început a se pomeni pentru binele pe care-l făceau Sfintei Biserici şi pentru ataşamentul faţă de aceasta, ceea ce, socotesc eu, era un lucru bun şi potrivit. Cum să nu fie pomenit Sfântul Ştefan cel Mare la Sfânta Liturghie, având în vedere tocmai aspectele enunţate mi sus?

În vremea comunismului, conducătorii erau pomeniţi şi era o obligaţie a preoţilor să o facă, altfel riscau să fie socotiţi adversari ai orânduirii socialiste, cu toate consecinţele ce puteau decurge din aceasta. Ne aducem aminte de formula ,,pentru conducătorii Republicii Socialiste România, Domnului să ne rugăm’’. Căpeteniile comuniste se voiau pomenite nu pentru că ar fi avut un dram de credinţă, sau vreo urmă de simpatie pentru Sfânta Biserică. Motivul era acela că, fiind într-o insolubilă criză de legitimitate, voiau să demonstreze, pe orice cale, dragostea şi respectul de care, chipurile, s-ar fi bucurat din partea populaţiei României. Cu alte cuvinte, pomenirea lor avea o puternică tentă politică. După petrecerea din lume a comunismului, stăm şi ne întrebăm: ce i-a folosit lui Ceauşescu şi soţiei sale faptul că au fost pomeniţi la Sfintele Liturghii din toată ţara, dacă au rămas necredincioşi până la moarte.? Nimic!

După 1989, obiceiul s-a menţinut. Chiar dacă a fost vorba de liber-cugetătorul Ion Iliescu, de Emil Constantinescu, de Traian Băsescu, care numai ortodox nu e, sau de Klaus Iohannis, ale cărui convingeri sunt un amestec ciudat de idei eretice ecumeniste, evanghelice, catolice, încât dacă i s-ar cere să-şi definească crezul ar fi pus în mare încurcătură. Am observat, în ultimii ani, că mulţi din preoţi evită să-l pomenească atât la Sfânta Liturghie cât şi la alte Sfinte Slujbe. Motivul? Nu este ortodox şi nu manifestă nicio brumă de simpatie pentru Biserica Ortodoxă. Dacă îl veţi vedea la vreo slujbă ortodoxă, prezenţa lui e pur decorativă şi conjuncturală, pentru că aşa sunt comandamentele vremii. Nu e nicio supărare dacă în clădirile evanghelicilor, Klaus Iohannis e pomenit cu ardoare de dimineaţa până seara.

La pomenirea conducătorilor sunt asociaţi ,,mai-marii oraşelor şi ai satelor’’. Aceştia lipsesc cu desăvârşire din sfintele biserici. Poate doar înainte de alegeri îi mai vezi pe ici, pe colo. În rest… De aceea e bine ca fiecare sa fie pomenit de secta sau gruparea căreia îi aparţine, sau să nu fie pomenit deloc, că oricum nu-l interesează.

Cărţile noastre bisericeşti păstrează informaţia potrivit căreia Sfânta Melania Romana, pomenită la 31 decembrie, participa la Sfânta Liturghie. Auzind că este pomenită o anume femeie despre care ştia că este eretică, a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi împărtăşi din Jertfa ta’’. Socotesc că nu avem niciun temei să punem la îndoială alegerile Sfinţilor lui Dumnezeu.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

NOTA: Am preluat acest text de pe blogul ORTODOXIAMARTURISITOARE a Parintelui Claudiu Buza

În Numele Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Amin.

În urma conştientizării trădării ce s-a făcut în Creta de către toţi ierarhii noştri împotriva Bisericii şi a neamului românesc, prin acceptarea ecumenismului, conform canoanelor lăsate de Sfinţii Părinţi, ne-am îngrădit de această erezie. Iubind aceste două valori – Biserica şi neamul –ne-am înrolat şi noi în lupta antiecumenistă.

La începutul acestui fenomen – îngrădirea, unic în Biserica Ortodoxă Română, în ciuda faptului că eram puţini, și prigoniți, şi risipiţi în toate colţurile tării, prin Duhul Sfânt, eram una în cuget şi simţire, având acelaşi țel: de a apăra credinţa noastră de erezie. În întâlnirile noastre din cadrul Sfintelor Slujbe, abia acum, îngrădiți, trăiam fericiţi sentimentul descoperirii vieţii libere în Hristos, fără presiunea sistemului. Cu tot entuziasmul și cu nerăbdare, așteptam să ne regăsim în bucuria următoarei sărbători. Ce fericiţi eram când aflam că încă un suflet se mai adăuga la luptă.

În acest avânt s-a concretizat sinaxa naţională a preoţilor, monahilor, monahiilor şi mirenilor mărturisitori, de la Botoşani, încheiată cu o rezoluţie care a oferit soluţii clare pentru viitor. Dovada că cele hotărâte acolo au fost de la Duhul Sfânt este tocmai faptul că cel rău s-a pornit să strice unitatea şi să schimbe ţelul luptei la care ne-am pornit. Aducând între noi un duh partinic, el a reuşit în scurt timp, pentru unii, să schimbe sensul luptei, făcându-i din asupriţi –asupritori, din fraţi – vrăjmaşi, întorcând armele dinspre ecumenism, unii împotriva altora.

Deşi părinţii ne-au înştiinţat că tocmai din mijlocul nostru se vor ridica dezbinători şi vor veni noi vremuri de cernere, totuşi, atât de nepregătiţi ne-a găsit duhul dezbinării, încât acum ne privim şi ne purtăm cu suspiciune şi neîncredere unii în alții.

Părăsim păcatul, nu învăţătura, ieşim din lume, nu din Biserică, ne lepădăm de satana, nu de credinţă, ne stricăm obiceiurile cele rele, nu pe cele bune, ne îngrădim de erezie, nu de oameni, aşa cum am fost îndemnaţi „să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Iisus” (Ev. 12, 2). „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” Doar prin cele două nebiruite puteri ale Duhului Sfânt: Adevărul şi Dragostea, vom ajunge la biruinţă şi nu prin cei doi slujitori ai diavolului: minciuna şi ura. Acestea din urmă aduc dezorientarea, dezbinarea, erezia şi urâciunea pustiirii peste care vine mânia lui Dumnezeu, pe când Adevărul şi Dragostea aduc echilibru, unitate, părtăşie şi nădejdea Slavei, peste care se revarsă binecuvântările cereşti.

Bine ar fi, îngrădiți fiind deja, să ne facem steag din împlinirea şi păzirea poruncilor lui Dumnezeu, pentru a gusta din trăirea sfinţitoare, spre desăvârşirea noastră în Hristos, prin prezenţa Harului Duhului Sfânt între noi. Aceasta niciodată nu ne va duce la o luptă fără folos. Tânjim cu tot sufletul spre unitatea credinţei pentru care au luptat toţi sfinţii Bisericii noastre. „Deci dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi şi ne-a dat prin har veşnică mângâiere şi bună nadejde, să mângâie inimile voastre şi să vă întărească în tot lucrul şi cuvântul bun” (2 Tes. 2, 15-17).

Aceasta vrem să fie mărturisirea noastră de credinţă acum şi pururea și-n vecii vecilor. Amin!

Comunitatea de credincioși din Ivești

 

�

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 5-a

Sf. Muceniţe Agata şi Teodula; Cuviosul Teodosie; Sf. Mucenic Antonie; Sf . Ierarhi Polieuct, Teodosie şi Avit

�

Părinţii greci au lăsat scrise un şir de fapte petrecute în 1893, în ţara lor. La Părintele Daniil din Katunakia a venit un învăţător, purtând cu sine povara unor păcate grele. A mărturisit că, în urmă cu oarecare vreme, se hotărâse să ducă o viaţă creştinească şi a început să studieze Sfânta Scriptură, să se roage şi să ţină post aspru. Într-o noapte, pe când se ruga înaintea icoanei, a văzut o flacără care a intrat în el, şi de-atunci a simţit o bucurie deosebită. Au urmat mai multe vedenii, fie în somn, fie în stare de veghe. A văzut chiar un înger care l-a îndemnat să postească şi să se roage şi mai mult. Aşa a ajuns să mănânce doar de două ori pe săptămână. Ţinând în mână Sfânta Scriptură, se ruga fierbinte ca Dumnezeu să-i descopere vedeniile Sfinţilor Prooroci şi cele scrise de Sfântul Ioan Evanghelistul în Cartea Apocalipsei. I s-a arătat ceea ce el credea cu tărie că ar fi fost Mântuitorul Iisus Hristos, îndemnându-l să nu spună ceea ce vede, întrucât duhovnicii n-ar fi avut discernământul necesar,

Ceea ce credea că este îngerul său, l-a sfătuit să privească timp îndelungat la soare, unde vedea tot felul de lucruri ciudate. Aşa a ajuns să-şi vatăme vederea. Au urmat tot felul de excese. Printre altele şi-a produs arsuri grave la mână cu o lumânare, convins fiind că suferă ca un Mucenic. După ce a trecut prin atâtea încercări bizare, i s-a arăta cineva care avea chipul lui Hristos şi i-a spus că Părinţii Bisericii ar fi schimbat Botezul primit de la Sfinţii Apostoli şi că ar fi mai bine să meargă la protestanţii germani, adevăraţii păstrători ai credinţei apostolice. S-a dus la Spitalul German din Tesalonic şi le-a povestit vedenia, apoi a fost botezat de aceştia. Aşadar, făcuse şi ultimul pas, acela de a se lepăda de Sfânta Credinţă Ortodoxă, urmând ereticilor celor fără Dumnezeu.

Ascultându-l vreme îndelungată, Părintele Daniil şi-a dat seama de înşelarea diavolească în care căzuse învăţătorul Nicolae, pentru că neavând priceperea deosebirii duhurilor, s-a încrezut prosteşte în duhurile rele, gândind că de fapt îi vorbeşte un înger, sau chiar Mântuitorul i s-ar fi arătat. Neliniştea şi îndoiala au pus stăpânire pe el, de aceea a şi venit la Părintele Daniil. Acesta l-a povăţuit cu multă înţelepciune şi i-a arătat că înşelarea lui a fost posibilă pentru că s-a încrezut, fără rezerve, în puterile sale, fără să se adreseze duhovnicului.

La urmă l-a uns cu Sfântul Mir, după rânduiala Bisericii de care se lepădase, şi-n acest fel s-a izbăvit de înşelarea în care l-a atras pierzătorul de suflete (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa şi Cartea Ortodoxă, 2007, p.270-273).

�

Pr. Ioviţa Vasile

�

�

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 3-a

Sfântul şi Dreptul Simeon; Sf. Proorocoţă Ana; Sf. Mucenici Adrian, Euvul, Vlasie, Pavel, Simon, Stamate, Ioan, Nicolae; Sf. Prooroc Azaria; Cuviosul Claudiu şi Sava; Sf. Ierarhi Nicolae şi Simeon; Sfântul Roman

�

      �Înainte de Naşterea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Egipt trăiau un mare număr de evrei vorbitori de limbă greacă care, cu trecerea vremii, au uitat limba strămoşilor lor, cea în care a fost scris Vechiul Testament. Din această pricină, a trebuit ca această primă parte a Sfintei Scripturi să fie tălmăcită în limba greacă, cunoscută de evrei. Regele Ptolemeu al Egiptului a dat poruncă şi s-au ales din Israel şaptezeci de bărbaţi înţelepţi şi buni cunoascători ai limbii ebraice şi ai celei eline. Lor li s-a încredinţat această operă extraordinară. Între ei se număra şi un oarecare Simeon, cel despre care am scris în cuvântul zilei de ieri. Lui i s-a dat, spre traducere, Cartea Proorocului Isaia.

Când a ajuns cu traducerea la cuvintele care vesteau Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, adică acolo unde se spune: ,,Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chem numele lui Emanuel’’,nu a putut înţelege cum va naşte cea care nu a cunoscut bărbat şi a vrut să şteargă cuvântul ,,Fecioară’’şi să-l înlocuiască cu o expresie ce i se părea lui a fi mai potrivită, ,,tânăra femeie’’. Atunci i s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i: ,,Nu fi necredincios faţă de cele scrise şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel Care se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul’’.

        �Anii treceau. Traducătorii au isprăvit munca lor din care s-a alcătuit Septuaginta, ceea ce înseamnă ,,a celor şaptezeci’’, care se păstrează în Biserica Ortodoxă şi după care se traduc cărţile vechi-testamentare în limbile popoarelor, pentru ca acestea să ajungă la toată făptura. Dreptul Simeon ajunse mult înaintat în vârstă şi contemporanii nu-şi explicau cum poate trăi omul acesta atâţia ani, 360 la număr. Taina o ştia însă Dreptul Simeon.

După Naşterea Mântuitorului, ,,din îndemnul Duhului’’, cum a scris Sfântul Luca Evanghelistul, Dreptul Simeon a venit la templu, deoarece se împlinise vremea aducerii şi închinării Pruncului Iisus. Acolo a primit pe Domnul Iisus Hristos, când avea numai patruzeci de zile, a binecuvântat pe Dumnezeu şi s-a bucurat pentru că ţinea în braţele sale pe Mântuitorul lumii! Atunci a socotit că viaţa lui pământească s-a împlinit într-un chip negândit de mintea omenească şi şi-a cerut dezlegarea din trup, cu acea binecunoscută rugăciune: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’(Luca 2, 29-31).

 

Pr. Ioviţa Vasile

.LUNA FEBRUARIE

Ziua a 2-a

Sfinţii Mucenici Agatador, Iordan şi Gavriil

�

,,Bucură-te cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule Drepte, cel ce ai primit în braţe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel Care ne-a daruit nouă şi învierea’’. Aceasta este cântarea, cu care Biserica lui Hristos Îl cinsteşte pe Pruncul Iisus, Cel de patruzeci de zile, adus la templul din Ierusalim spre împlinirea Dumnezeieştilor rânduieli, căci spune Legea Sfântă: ,,Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţească de sângele ei; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei… După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotul la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat; preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi de curgerea sângelui ei’’(Levitic 12, 2-7).

În această zi s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Despre necurăţie nu poate fi vorba când vorbim de Preacurata Fecioară Maria, căci ea a fost fecioară înainte de Naştere, în vremea Naşterii şi după Naştere, adică în vecii vecilor. Cărţile noastre bisericeşti o numesc ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’. Dar din smerenie şi din dragoste pentru Legea lui Dumnezeu, a adus pe Pruncul Iisus spre a-L închina Domnului. Nu a adus jertfa celor bogaţi, mielul de un an, ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum obişnuiau cei mai săraci, pentru că săracă era Fecioara şi în sărăcie a crescut şi Pruncul Iisus.

La templu aştepta de mulţi ani să vină această zi sfântă Dreptul Simeon, cel încărcat de ani mulţi, pentru că lui i se vestise că nu va muri până când nu va ţine în braţele sale pe Mântuitorul lumii. Ce privilegiu, ce cinste i s-a dat acestui om! L-a luat în braţe pe Prunc, a binecuvântat pe Dumnezeu şi L-a rugat să-i facă dezlegarea din trup, cu cuvintele: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’(Luca 2, 29-31).

La templu s-a rânduit de Dumnezeu să fie şi Ana Proorociţa, cea care ,,de templu nu se depărta, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni’’(Luca 2, 37).

        �Din vremea binecredinciosului împărat Iustinian, Biserica are această zi sfântă de sărbătoare, căci cinstind după cuviinţă Întâmpinarea Domnului, au încetat molima şi cutremurul ce se abătuseră asupra Bizanţului şi Antiohiei.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua întâia

Înainte –prăznuirea Întâmpinării Domnului Iisus Hristos

Sfinţii Mucenici Trifon, Tion, Carion, Satur, Revocat, Saturnin, Secund, Anastasie şi Nil; Sf. Muceniţe Perpetua şi Felicitas; Cuvioşii Petru, Vendimian, Timotei, David, Simeon, Gheorghe, Trifon; Vasile Mărturisitorul; Cuvioasa Brigita

�

,,Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei care Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă, sau femeie, sau copii sau ţarine, sau case, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică’’(Matei 19, 28-29).

Între cei care au lăsat toate acestea pentru Hristos, au fost Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas. Cele ce urmează, au fost scrise de Sfânta Perpetua, cea care avea numai douăzeci şi doi de ani, a primit Sfânta Taină a Botezului şi s-a făcut fiică a Bisericii lui Hristos. Fiind căsătorită, Dumnezeu i-a dat un copil care a fost piatra de încercare a Credinţei sale. Întemniţată de păgâni, pentru că mărturisea pe Hristos, Sfânta Perpetua îndura asprimile temniţei, având totuşi îngăduinţa de a-şi alăpta copilul, care apoi era întors în familia din care lipsea ea. Tatăl său era păgân şi a încercat în toate chipurile să o facă să se lepede de Hristos. Sfânta suferea cumplit din pricina părinţilor, a unui frate şi, mai ales, a copilului. Stau şi mă întreb: câte din femeile de azi ar avea tăria să treacă prin asemenea încercări, fără să se lepede de Iisus? Dumnezeu i-a dat o vedenie din care a înţeles că va fi condamnată la moarte şi nu se va lupta cu fiarele, ci cu diavolul.

A sosit şi ziua în care cele două Sfinte L-au mărturisit pe Mântuitorul. Cei care au urmat după dânsele au scris despre pătimirea lor. Gladiatorul din arenă a întins tremurând sabia spre gâtul Sfintei Perpetua şi ea însăşi a primit a fi ucisă, apropiindu-şi sabia.

Sfintei Felicitas i s-a dat să treacă prin aceleaşi suferinţe. Era servitoarea Sfintei Perpetua. Înainte de chinurile muceniciei a născut o fetiţă. Numele celor care au pătimit împreună cu cele două Sfinte Muceniţe sunt scrise în sinaxarele noastre bisericeşti (După vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.18-29).

Pentru sfintele lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi nevrednicii şi întăreşte pe toate mamele, ca să nască fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

�

�

 

În calendarele tipărite de Patriarhia Româna, precum şi în celelalte puse in circulaţie de diverse persoane, ziua de azi, miercuri 31 ianuarie, ca şi cea de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, apar cu menţiunea ,,harţi’’. Semnificaţia termenului ,,harţi’’: termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare sau suspendare a postului, miercurea şi vinerea, din anumite săptămâni’’ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag. 186). Aşa înţeleg cinstiţii noştri pseudo-episcopi să ,,erodeze’’ posturile Bisericii Ortodoxe, până la dispariţie. Pentru o corectă informare, menţionez ceea ce prevăd vechile Sinaxare:

• Miercuri, 31 ianuarie, zi obişnuită de post
• Întâmpinarea Domnului, 2 februarie, dezlegare la peşte

Din această pricină am susţinut necesitatea de a aduce Calendarul Bisericii Ortodoxe Române la forma lui  corectă, fără influenţe ecumeniste. Altfel, riscăm să ajungem într-o stare de confuzie, în care să nu mai putem respecta Posturile rânduite de Sfânta Biserică. Calendarul indreptat se găseşte pe acest blog, postat pe data de 2 decembrie 2017, în condiţii grafice nu foarte bune, pricinuite de ştiinţa mea mărginită de a opera pe calculator.

Cer iertare pentru întârzierea cu care am sesizat cele de mai sus.

Pr. Ioviţa Vasile

Zilele trecute, unul din fratii preoţi cu cuget ortodox, a fost in cabinetul pseudo-episcopului său. În discuţia avută, sfinţia sa a dat bună mărturie privind sinodul II tâlhăresc din Creta. Sesizând că e vorba de o mărturie ortodoxă sinceră, pseudo-episcopul i-a spus, printre altele: ,,Să nu te alături celor care au întrerupt pomenirea. Nu vezi că aceştia se dezbină?’’Aşadar, aceasta este dorinţa fierbinte a episcopilor eretici, de a produce dezbinarea şi a discredita lupta cea bună pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Credeţi că vor reuşi? Nici vorbă!

,,Povestea’’ aceasta scurtă e, cum desigur aţi înţeles, un fapt real.

Sărut mâinile Părinţilor de la Rădeni şi celorlalţi de peste munţi, care s-au îngrădit, prin nepomenire, de episcopii eretici.

Pr. Ioviţa Vasile din Ardeal

LUNA IANUARIE

Ziua a 31-a

Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. Mucenici Victor, Victorin, Nichifor, Claudiu, Diodor, Serapion, Papia şi Ilie; Sf. Muceniţe Atanasia şi fiicele sale, Teodota, Teoctista, Eudoxia, Trifina; Sf. Ierarhi Atanasie şi Nichita; Cuviosul Pahomie; Cuvioasa Marcela

�

Cinstite cititorule! Sfânta Biserică pomeneşte astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, doi dintre cei mulţi pe care-i numim ,,Doctori fără de arginţi’’. La începutul uceniciei în Teologie, ne întrebam ce va fi însemnând această expresie şi la cine se referă ea. Răspunsul ni l-a dat unul din profesori, spunându-ne că acei Doctori au existat în Biserica noastră şi, din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, îşi foloseau priceperea şi ştiinţa pentru alinarea şi tămăduirea semenilor, fără să primească ceva în schimb. De aceea, este de înţeles că unde lucrau ei, Dumnezeu trimitea ajutorul său cel ceresc şi oamenii îşi dobândeau sănătatea. Spun cărţile bisericeşti că, după o vreme, Sfântul Chir ,,a lăsat meşteşugul cel doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, şi acum nu cu doctorii şi cu ierburi, ci cu rugăciuni şi cu cuvântul tămăduia toate bolile; iar pentru nişte faceri de minuni ca acestea, se preamărea numele lui Iisus Hristos; şi mulţime de mari închinători la idoli lăsându-şi rătăcirea lor, se întorceau la Hristos, adevăratul Dumnezeu’’(După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)..

          �Am rememorat aceste scurte date despre Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cu gândul la medicii de azi. Aceştia, după absolvirea Facultăţii, şi înainte de a fi declaraţi medici, depun aşa numitul jurământ al lui Hipocrat, prin care făgăduiesc că vor trata orice bolnav cu toată priceperea şi bunăvoinţa. Cum îşi împlinesc făgăduinţele, constatăm atunci când trecem pragul unei instituţii medicale. Nu vreau să arunc cuvinte grele asupra tuturor medicilor. Ar fi nedrept, pentru că încă mai avem şi acum doctori fără de arginţi. Puţini, dar avem. Cuvântul meu se îndreaptă spre doctorii criminali. Acesta este cuvântul potrivit. Căci cum poate fi definit monstrul în halat alb care şi-a pătat mâinile cu uciderea a mii de copii nevinovaţi prin avort? Cum poate fi calificat cel care are datoria sfântă de a opera, dar n-o face până când nu obţine banii murdari pe care-i doreşte? Cum să numim individul care îşi lasă semenii să moară, când Dumnezeu a pus în mâna lui putinţa de a-i salva? Şi, în sfârşit, cum să numim un sistem medical, care închide spitale, scumpeşte medicamentele, îngreuiază accesul în spitale, cu gândul nemărturisit, dar vădit, de a extermina o parte a populaţiei, în special bătrânii? Sistemul nu este ceva impersonal, este o alcătuire de oameni, medici şi politicieni, care vor da greu răspuns în faţa lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

�