ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Acum apar și hoteluri lux pe Muntele Athos

Ne simtim o adevarată rusine, văzând un loc pe care l-am iubit atat de mult, este modificat atat din punct de vedere estetic cât si spiritual. Avem fotografiile pe care le-am primit de la un alt „grup” (care arată suficient pentru un viitor „hotel”) din Kapsala, în chilia „Axion Esti”, după cum am fost informați.

Celulele de concentrare cândva mici, cu lămpi cu ulei și puține sobe pe lemne și doar un telefon public în Dafni sau Karyes, au fost înlocuite cu fotovoltaice, calorifere, telefoane mobile și transmisiuni live ale târgurilor.  
Micile pâraie pitorești au fost înlocuite cu fabrici de apă îmbuteliată, cele câteva magazine din Dafni și Karyes au devenit supermarketuri! Potecile de pământ sau de piatră au devenit drumuri asfaltate.

„Aproape” de putere (chiar și cu antihrist și biserica-războinic SYRIZA când a devenit guvern), NSRF și fonduri care vor deschide într-o zi ultima ușă din spate, aceea a intrării femeilor (deja bărcile de călătorie ghidează femeile la un distanță foarte apropiată). Parcarea de la Assos Odeon din cel mai comercial loc din centrul Salonicului nu le-a fost suficientă, s-au extins și într-o fabrică de îmbuteliere de apă pentru restaurantele chirilice… 

Și cel mai rău, mărturisirea Credinței Ortodoxe împotriva Patriarhului de atunci, de înclinație latină Ioannis Veccos, fostul martiriu, întemnițările, jertfa au devenit în zilele noastre pomenirea lui Bartolomeu (cu nesfârșitele rugăciuni comune cu tot felul de eretici),dar şi colectivităţi cu ucraineni intransigenţi, schismatici, după dictatele Fanarului şi Occidentului.

Aceasta a fost precedată desigur de persecuția Sfinților care au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu după pseudo-Sinodul de la Kolymbari (2016)

Nu, acesta nu este Muntele Athos pe care l-am experimentat.  Acesta nu este Muntele Sfânt pe care l-am iubit. Este atât de trist să-l vezi pe odată sfânt, pierdut iremediabil…

(Preluare de pe O paidagogos blogspot)

Omul acesta nu-și găsește liniștea. Crede el că a ajuns la o asemenea statură morală care-l îndreptățește să demoleze tot cei stă în cale: Sfântul Siluan Atonitul, Sfântul Sofronie de Essex, cărora le contestă sfințenia, Părintele Dumitru Stăniloae, sfintele moaște etc. Am scris la vremea aceea despre cutezanța luciferică a acestui personaj și am fost apostrofat, să nu mai scriu despre el.

Acum am văzut filmul acela care circulă pe internet și m-am întristat din nou. Vulcănescu a pierdut orice urmă de decență și se lansează într-un atac furibund asupra Oastei Domnului, în fapt asupra Vlădicăi Longhin de la Bănceni, exact în aceste momente când  ierarhul nostru român trece prin momente cumplite. De ce acum? Pentru că acum a primit comanda, și știm de la cine. Vulcănescu se erijează în mare apărător al Ortodoxiei, lovind necruțător în ea. Se crede un fel de ideolog șef care ar fi însărcinat să vegheze la puritatea Credinței Ortodoxe, aruncănd noroi și anateme, după cum îi dictează cei care-l finanțează generos. Vedeți, vrea să spună, noi îl apărăm pe Înalt-Preasfințitul Longhin, dar suntem îngrijorați pentru faptul că, dacă i s-ar întâmpla moarte, nu poate fi numărat între ortodocși, tocmai pentru că are un jurământ prestat la Oastea Domnului. Serios, domnule ideolog șef?

I-aș aminti acestui suflet vândut că anatemele pe care le-a pronunțat cu atâta vehemență se vor întoarce împotriva lui și pedeapsa lui Dumnezeu va fi necruțătoare. Omul acesta n-are turmă, poate un grup restrâns în Liverpool, pare-se, care nu-i pot asigura un trai cât de cât decent. Și-atunci a fost nevoit să caute alte surse de finanțare. Și le-a găsit în latura ecumenistă a sistemului antihristic. Aceștia te sufocă cu bani, dar trebuie să execuți întocmai și la timp ordinele lor. Asta și face Vulcănescu. De unde are bani pentru a se plimba prin lume, fără a fi nevoit să economisească? Acum ține de Patriarhia Antiohiei, avându-i ca superiori pe ierarhul Siluan și pe pseudo-patriarhul Ioan, cel care la Karlsruhe a avut o prestație ecumenistă grețoasă. Din această poziție, face tot ce i se cere. Și i se cer multe și grele.

Îmi amintesc de doi tineri care intenționau să lucreze în Anglia și i-au cerut Vulcănescului să-i primească în comunitatea lui. Da, vă primesc cu condiția ca eu să vă administrez toate veniturile bănești! Vă vine să credeți? N-a trecut mult și a ieșit cu un filmuleț în care se arăta indignat de popii care vânează buzunarele oamenilor. Așa-i stă bine oricărui fățarnic.

Cred că era Postul Paștilor din anul 2018, când ne-am dus la Bănceni la o întâlnire cu Părintele Zisis, organizată de Înalt-Preasfințitul Longhin. Atunci Vulcănescu, bun cunoscător de greacă, a făcut oficiile de traducător și a fost la înălțime. Am crezut că putem să-l numărăm printre noi, pentru că la vremea aceea îl pomenea pe Serafim al Pireului, care n-a fost în Creta, iar cârdășia acestuia cu echismaticii ucraineni nu se produse. Ne-am înșelat. Oare atunci nu știa că Vlădica Longhin îndrumă pe calea Bisericii o parte din membrii Oastei Domnului? Știa, și aici se arată ipocrizia acestui individ rătăcit prin hățișurile ecumenismului. Ai fost bine primit și apreciat, și-acum te-a apucat brusc dorința de a păstra puritatea Ortodoxiei.

Ca să vă faceți o imagine despre starea actuală a Oastei Domnului, vă spun că e scindată, în principal, în trei ramuri:

-Ramura ecumenistă de la Sibiu, condusă de Streza și Vasile Mihoc

-Ramura apropiată de neo-protestanți, care nu mai are nimic de-a face cu Biserica noastră

-Ramura ce stă sub ascultarea Bisericii, și bine e povățuită de Vlădica Longhin

Pe lângă acestea, mai există grupulețe cărora e mai dificil să le stabilești încadrarea. Țin minte că în Cluj existau vreo patru adunări separate, însă curgerea vremii a subțiat mult rândurile Oastei. La mine-n sat, existau vreo șaizeci de ostași. Au mai rămas câteva persoane vârstnice, care nici nu se mai adună.

L-am cunoscut și pe Traian Dorz. Câtă vreme am slujit în satul meu, am căutat să-i țin pe ostași aproape de Biserică. Ruptura mea cu ei s-a produs într-o zi de Bunavestire. Ostașii mei n-au fost la biserică. După încheierea Sfintei Liturghii, am ieșit în drum exact în momentul când ostașii mei mergeau încolonați frumos spre satul vecin, unde urma să vină un pastor baptist (Iosif), spre a le inocula otrava ereziei.

Revin la Matei Vulcănescu. Nu știu dacă aceste rânduri vor ajunge sub ochii săi clarvăzători, dar l-aș invita să facă un film și să jure public, cu mâna pe Sfânta Scriptură, că nu e în slujba antihriștilor. Chiar dacă ar face acest lucru, nu l-aș crede. Faptele lui demonstrează, din păcate, că a semnat pactul cu diavolul. Și asta e grav. Extrem de grav.

Presbiter Iovița Vasile

,,Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ’’(Psalmul 73, 9). Iată o dorinţă şi o cutezanţă luciferică, din vremea când a fost înălţat primul altar pentru cinstirea lui Dumnezeu. Această vrere diavolească nu s-a înfăptuit, ba dimpotrivă, putem spune că locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu se înmulţeau cu fiecare sfântă biserică zidită. Slugile diavolului nu s-au împăcat cu această realitate şi au căutat, în fiecare epocă, să şteargă de pe pământ locurile sfinte în care se adunau credincioşii.

În anii comunismului întunecat, s-au pus îngrădiri draconice pentru a limita numărul bisericilor ce urmau a fi ridicate. În multe locuri, au fost  slujbaşi comunişti care au închis ochii atunci când se zidea un locaş sfânt. Omul acela mic, cu puteri discreţionare, Ceauşescu Nicolae, a ordonat dărâmarea mai multor biserici. S-a arătat şi atunci spiritul inventiv al românilor, căci unele au fost salvate, fiind pur şi simplu mutate, prin translaţie, în alte locuri. Ceea ce a urmat, se ştie: Ceauşescu a fost asasinat mişeleşte chiar de tovarăşii lui. Nu i-au ajutat nici măcar rugăciunile impuse silit Bisericii de autorităţile de atunci.

După 1989au venit noii stăpâni. A fost perioada în care barbarii americani au bombardat Serbia Ortodoxă şi bisericile sale sfinte cu o sălbăticie neegalată, susţinuţi de catolici, evrei şi musulmani.

Cum aceste încercări, şi multe altele, n-au avut efectul scontat, diavolul şi vrăjmaşii oameni pregătesc o nouă strategie. Ne-a vorbit despre ea Sfântul Lavrentie de la Cernigov: ,,Vine timpul, şi nu e departe,  când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile, atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului, ci la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele, că va fi vremea împărăţiei lui antihrist, şi el va fi pus împărat. Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în Credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate ce vă spun, căci totul se pregăteşte cu mare viclenie. Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încoronat ca împărat în marea biserică din Ierusalim, cu participarea clerului şi a Patriarhului’’ (Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa învăţăturile şi minunile, Ed, Credinţa Strămoşească, 2003, p. 170).

Ceea ce a spus Sfântul Lavrentie se confirmă, chiar în zilele noastre.

Presbiter Iovița Vasile

Anul trecut vine de la Brăila o fată tânără. Îmi scrisese pe mess că e o tragedie uriașă în viața ei. O primesc și îi citim rugăciuni de sănătate cu fesul Sfântului Ioan Rusul.

La sfârșit îi zic: și totuși care e tragedia?

Părinte, sunt căsătorită cu un cadru militar. E un om foarte muncitor și vrednic, dar să nu audă de copii. O zis că mă omoară dacă aude că rămân însărcinată. Urăște bebelușii, zbiară ca un nebun numai dacă aduc vorba.

Eu sunt îndrăgostită de toți pruncii din lume. Vreau să am copilașii mei, să-i strâng în brațe, asta e lumina mea, mila mea și dorul meu.

Fata plânge în hohote. O îmbărbătez.

Îmi zice: sunt însărcinată. Mi-e o frică de moarte să nu afle. Trebuie să-l scot afară, că altfel dă divorț.

Mă crucesc de răutatea fiarei. Îmi vine să urlu.Îi zic:

Pruncuțul ăsta vă va strânge în brațe. Vă va adormi la sân. Va zice mama. Va avea ochii dumneavoastră. Va căuta sânul. Va bate în burtă. Va învăța să meargă. Va gânguri. Veți fi universul lui. Mâna lui Dumnezeu.

Plângea femeia să moară. Dar asta voiam. Să realizeze ce valoare infinită are un bebeluș.

Ce să fac, părinte?

Mai bine muriți de o mie de ori decât să-l omorâți. Să dea divorț. Să plece. Dacă vă bate, chemați politia, colegii lui. Îl aruncă afară pe el în secunda doi, nu pruncul mic și minunat și scump. Aveam o înverșunare ca înaintea morții.

Femeia pleacă promițându-mi că orice în cer și pe pământ s-ar întâmpla, nu va omorî sfințenia din ea.

Îmi scrie peste o săptămână. Fiara cazonă a făcut urât de tot, amenințări, urlete, palme. Fata a plecat la mama ei.

După 7 luni, femeia aduce pe lume o fetiță superbă. E lumina ochilor ei. E perfectă și are în ea o sfială sfântă, ca a bebelușului care simte că nu e vrut. Nici nu plânge. Doar oftează încet.

La spital, vine matahala cu buchet de flori. Își cere iertare. Se așază în genunchi lângă pat și plânge. Femeia mă întreabă dacă să se mai întoarcă la el. Sigur, căsătoria e sfântă, dar lăsați-l în probe. Urmăriți-l atent. Dacă se deșteaptă iar fiara în el, dați-i cu flit.

După trei luni vin la noi la Biserică. Omul e schimbat la față. Nu mai are timp de urlete. Schimbă scutece. Dă biberon la păpușică. Îngenunchează sub patrafir.

Uneori un șoc puternic e necesar ca să aruncăm iadul din noi.

(Preluare de pe ActiveNews)

Poporul care a primit în hotarele sale pe unul din Apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este popor binecuvântat şi este vrednic a sta în marea familie a lui Dumnezeu, Biserica din lumea întreagă. Românii au avut privilegiul de a primi Evanghelia împărăţiei de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie. De unde ştim că a fost întâiul chemat? Din Evanghelia Sfântului Ioan (1, 35-42), unde ni se spune că doi dintre Ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, dintre care unul era Sfântul Andrei, L-au urmat pe Domnul până la locuinţa Sa, unde au rămas în ziua aceea. Sfântul Andrei s-a dus şi a căutat pe fratele său, pe cel care avea să devină Sfântul Apostol Petru şi i-a spus: ,,Am găsit pe Mesia (care se tălmăceşte Hristos). Amândoi s-au înfăţişat Mântuitorului şi au primit a fi Apostoli ai Săi. A urmat chemarea Sfinţilor Apostoli Filip şi Natanael, apoi a celorlalţi, până s-a împlinit numărul de doisprezece.

După Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia au hotărât să stabilească prin sorţi ariile geografice în care urmau să propovăduiască fiecare Evanghelia, după porunca Învăţătorului: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă’’ (Matei 28, 19-20).

Sfântului Apostol Andrei i-au revenit mai multe regiuni, între care şi Scitia Minor, Dobrogea noastră de astăzi. În mijlocul acelor oameni s-a auzit întâia oară învăţătura mântuitoare a Domnului Iisus. Aici s-au înălţat cele dintâi biserici, aici s-au hirotonit primii episcopi, preoţi și diaconi, aici au pătimit cei dintâi Sfinţi Mucenici. Cu deplin temei, Sfântul Andrei este socotit Apostolul românilor şi ocrotitorul întregii ţări.

Diavolul n-a răbdat să vadă cum oamenii sunt aduşi la Hristos de la rătăcirea idolilor şi a zeilor, şi a pus în mintea antipatului Egheat să omoare pe Sfântul Andrei. Apostolul a mărturisit cu curaj în faţa mai-marelui zilei: ,,Împăraţii Romei încă nu au cunoscut aceasta, cum că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor, întru adevăr a arătat cum că idolii aceia nu numai că nu sunt dumnezei, ci şi draci necuraţi şi vrăjmaşi ai neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia, ca, mâniind pe Dumnezeu, să Se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar când Se va mânia Dumnezeu asupra lor, Se va întoarce de la oameni. Atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până într-atât îi amăgesc pe dânşii, încât îi scot din trup goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei’’.

Ajungând vârsta de optezeci de ani, Sfântul Apostol Andrei a fost răstignit pe o Cruce în formă de ,,X’’, ducându-se la Domnul nostru Iisus Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 619-642).

Presbiter Iovița Vasile

Vremea aceea a venit. Cele de departe au ajuns aproape, sub ochii noștri. Când spun aceasta, am în vedere niște imagini dintr-o biserică răpită de bandiții schismatici ucraineni ai blestematului Epifanie, patronați de Bartolomeu din Constantinopol, ereticul, apostatul și schismticul. Ce ne este dat să vedem? Aceste slugi ale satanei au pictat imaginea unui câine, se pare al lui Zekenski, între Sfinții lui Dumnezeu. Și ca sacrilegiul să fie complet, câinelui i s-a pictat aureola de sfânt în jurul capului!

Urâciunea pustiirii bântuie peste Biserica lui Hristos. Mai multe n-aș vrea să scriu. Ajunge zilei răutatea ei. Sunt convins că vremea intrării noastre în catacombe e aproape. Vino, Doamne Iisuse!

Presbiter Iovița Vasile

Într-un moment de curaj și confruntare, Părintele Caius Negrea de la Așezământul Eclesial Social „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Bocșa, Caras-Severin, aduce la lumină o controversă complexă în sânul Eparhiei Caransebeșului. Acesta îl acuză cu fermitate pe Episcopul Lucian al Caransebeșului, Lucian Mic, că încalcă Canoanele Ortodoxe prin obligarea preoților să participe la „săptămâna de rugăciune ecumenică”, relatează r3media.ro.

Refuzând să participe la săptămâna de rugăciune ecumenică, Părintele Negrea dezvăluie divergențe dogmatice în Eparhia Caransebeșului.

Într-o scrisoare transmisă direct episcopului, Părintele Negrea își exprimă cu mâhnire și îngrijorare preocupările legate de o posibilă înstrăinare a slujitorilor Bisericii de la fundamentul eclesiologic Ortodox. El susține că această deviere este evidentă în participarea la evenimente precum „săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, începând cu ianuarie 2021. La aceste întâlniri, participă nu doar episcopul ortodox, ci și cei romano și greco-catolici, alături de preoții lor.

În scrisoare, Părintele Negrea subliniază că această practică reprezintă un „minimalism dogmatic” dăunător și face trimitere la mesajul Evangheliei lui Hristos, subliniind că aceasta trebuie să fie interpretată în lumina învățăturilor Sfinților Părinți și hotărârilor Sfintelor Sinoade și Canoane.

Controversele au atins apogeul în data de 20 iunie, când Părintele consilier bisericesc Alin Câmpean a comunicat cu fermitate obligativitatea preoților de a participa la întâlnirile ecumenice. În scrisoarea sa, Părintele Negrea explică că o astfel de directivă este o încălcare flagrantă a Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe și relativizează adevărul de credință în sufletele credincioșilor.

„Obligația ca și preoții să participe la rugăciuni comune cu eterodocșii, în locașuri ale acestora sau în cele ortodoxe, considerăm că nu este o lucrare plăcută înaintea lui Dumnezeu”, subliniază Părintele Negrea, făcând referire la Canoanele 6 și 9 Laodiceea.

Într-un apel la învățătura Sfinților Părinți, Părintele Negrea atrage atenția că ascultarea față de episcop, stareț sau duhovnic trebuie să aibă limite, mai ales când vine vorba de practici care contravin învățăturilor ortodoxe. În acest context, face trimitere la Sfântul Simeon Noul Teolog, care susține că ascultarea trebuie să fie acordată doar atât timp cât nu intră în contradicție cu învățăturile Domnului și ale Sfinților Părinți.

Aceasta nu este prima contestare în Eparhia Caransebeșului în ceea ce privește „întâlnirile ecumenice”. Părintele Laurențiu Iacob a fost suspendat de la slujire din cauza poziției sale. În timp ce unii privesc aceste acțiuni ca pe o apărare a tradițiilor ortodoxe, alții susțin că dialogul și unitatea creștinilor ar trebui să primeze într-o lume tot mai divizată. Cu viitorul relațiilor dintre preoți și ierarhie în Eparhia Caransebeșului rămânând incert, controversa continuă să captiveze atenția comunității ortodoxe.

(Preluare de pe ASNews.ro. Titlul îmi aparține)

Intr-o convorbire cu iezuitul D.Tramp, V.Putin l-a anuntat acum un an ca a prins si executat mai multi mercenari din UK si SUA care luptau in Ucraina impotriva armatei ruse. Putin i-a spus iezuitului ca asa vor pati toti cei care nu au ce cauta acolo, pentru ca armata rusa lupta cu nazistii ucrainieni ai ,,Viteazului Zelensky’’ nu cu Anglia sau SUA. ,,Stiu ca dumneavoastra in America aveti mare grija de drepturile criminalilor, dar noi aplicam imediat pedeapsa capitala daca avem probe clare pentru crimele pe care le-au facut. Dumnezeu ii va judeca, eu doar ii trimit la El.’’, a spus Putin. ,,Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri distrugerea unui laborator farmaceutic de la Kiev suspectat de fabricarea vaccinurilor COVID-19 care au ajuns în brațele cetățenilor ruși. Uzina Farmak a fost spulberată miercuri seară de rachete de croazieră hipersonice lansate de pe o fregata rusă în Marea Neagră, a anunțat Real Raw News. Explozia și mingea de foc care a urmat au ucis aproximativ 150 de angajați. Agentul FSB Andrei Zakharov și dr. Angelica Balabinov au spus la un apel că Moderna a contractat-o pe Farmak să producă și să distribuie injecțiile de cheag în Europa de Est. Dr. Balabinov este angajatul și imunologul FSB care a corelat vaccinurile cu o creștere bruscă a HIV în rândul cetățenilor ruși, determinându-l pe președintele Putin să închidă fabricile farmaceutice din Rusia, să distrugă stocurile de vaccinuri și să execute sumar profesioniștii medicali care au sfidat edictul său de interzicere a vaccinurilor COVID-19 în Federația Rusă. În octombrie, FSB a dobândit informații care sugerează că Farmak a creat o conductă figurativă prin care reprezentanții săi au introdus clandestin vaccinurile mortale peste graniță și au înființat centre clandestine de inoculare pentru a injecta cetățenii ruși dornici. La fel ca oamenii din fiecare țară, populația rusă a fost păcălită crezând că boosters salvează vieți și, potrivit lui Zaharov, mulțimile de oameni naivi încă cer otrava. Pe 17 octombrie, FSB și poliția din Moscova au percheziționat Boxberry – un serviciu de livrare pentru magazine online și alte companii comerciale la distanță lungă – și au găsit zeci de cutii care conțineau produse identice: vaccinuri COVID-19. Angajații au fost arestați, iar vaccinurile au fost trimise la Ministerul Științei pentru analize chimice. „Au urmărit fiolele până la Farmak”, a spus dr. Balabinov. „Este foarte descurajant; după cum am văzut înainte, o analiză toxicologică a arătat că flacoanele aveau venin de la cobra caspică.” O săptămână mai târziu, armata rusă, la ordinul ministrului apărării, Serghei Şoigu, a luat cu asalt o biserică din Sankt Petersburg, unde Medicii fără Frontiere administrau vaccinuri „gripale” unor mase de cetăţeni ruşi. Medicii și asistentele, precum și o mână de cetățeni, au fost „reținuți” pentru interogatoriu. „Da, la început, au spus că vor doar o vaccinare împotriva gripei. Dar le-am spart și ei au recunoscut adevărul…”, a spus Zaharov. „Acel lot a venit și de la Farmak”, a spus dr. Balabinov. „Și din nou, am găsit venin.” În acel moment, a spus Zakharov, FSB a plantat agenți sub acoperire în Farmak pentru a verifica dacă compania a scos într-adevăr serurile potențial letale. După ce au confirmat prezența focarelor de cheag, agenții și-au raportat constatările Ministerului Apărării, care l-a informat apoi pe Putin. „ Președintele Putin a lovit fabricaa noaptea, când erau mai puțini oameni acolo”, a spus Zaharov. O navă de război rusească în Marea Neagră, a spus Zaharov, a tras o salvă de rachete de croazieră hipersonice 3M22 Zircon, care călătoresc la Mach 9 și pot învinge sistemele de apărare aeriană, la uzina Farmak. Barajul a distrus complexul până la pământ – niciun zid nu a mai rămas în picioare. „Acești demoni, toți, trebuie să fie tratați asa. Dacă își aduc otravurile în Rusia, sunt vânați corect. Președintele Putin – nu va permite aceste mizerii aici”, a spus Zaharov.’’

Mihai (preluare de pe blogul lui Ion Coja)

Mulţi dintre oamenii lumii acesteia, atunci când trec prin grele încercări se revoltă împotriva lui Dumnezeu, întrebând: ,,de ce, Doamne?’’, ,,dacă exişti, cum ai putut îngădui aceasta?’’

Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul, care este pomenit astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, stă mărturie şi pildă de răbdare în cele mai cumplite suferinţe Acesta s-a născut din părinţi creştini, şi-a luat soţie creştină şi trăia în slujba împăratului persan, Isdegherd. S-a întâmplat însă că din prea multă ascultare de împărat, a adus împreună cu acesta închinare şi jertfă idolilor. Auzind de căderea lui din Credinţa în Hristos, mama şi soţia l-au mustrat cu asprime şi durere, ştiind că s-a făcut vrednic nu de împărăţia cea cerească, ci de iadul cel plin de nesfârşite chinuri. S-a cutremurat de grozăvia păcatului său şi a cugetat întru sine: ,,Ştiu ce voi face, ca să nu piară până în sfârşit sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat la uşa milostivirii lui Dumnezeu, până când îmi va deschide; căci ştiu că-mi va deschide. Pentru că este Îndurat şi Milostiv şi nu voieşte moartea păcătosului, ci primeşte cu bucurie pe cei care se pocăiesc’’.

Aşa a aflat împăratul păgân că sluga sa este creştin. Cum diavolul îşi inspiră totdeauna slujitorii, şi de data aceasta le-a dat gând păgânilor să taie pe rând toate degetele Sfântului, de la mâini şi de la picioare, apoi celelalte părţi ale trupului. Când i-au tăiat degetul mare de la mâna dreaptă, Sfântul Iacov a răspuns: ,,Ajutorul meu şi nădejdea mea, Doamne, Dumnezeul Cel Mare întru tărie, Care cu degetul Tău cel Dumnezeiesc izgoneşti dracii, primeşte acest deget care s-a tăiat pentru Tine, din îndemnarea drăcească’’. I-au tăiat al doile deget şi Sfântul a strigat: ,,Primeşte, Doamne, şi a doua ramură din livada Ta, pe care a zidit-o dreapta Ta’’.Călăii nu s-au lăsat înduplecaţi, i-au tăiat şi al treielea deget şi îndată glasul Mucenicului lui Hristos s-a auzit, zicând: ,,De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, şi cu cei trei tineri izbăviţi din foc mă voi mărturisi Ţie, Doamne, şi în cetele Mucenicilor voi lăuda numele Tău, Hristoase’’.

Aşa continuând, după fiecare retezare de deget, Sfântul Iacov rostea cuvinte de laudă şi preamărire către Dumnzeu. I-a dat Dumnezeu putere să rostească şi cea din urmă rugăciune şi apoi i-au tăiat cinstitul cap, şi asemenea Dreptului Iov, ,,nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu’’(Iov 1, 22) (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 517-525).

Presbiter Iovița Vasile

În cărţile noastre bisericeşti mai vechi se afla o Rânduială privitoare la modul cum trebuie primiţi evreii care vin la Sfânta Credinţă Ortodoxă şi voiesc a fi mădulare ale Bisericii lui Hristos. Între întrebările care li se adresează, este şi aceasta: ,,Mai întâi, te întreb pe tine de te lepezi cu adevărat de toată credinţa jidovească şi de toate născocirile lor, şi de toată lupta lor împotriva lui Dumnezeu, ce o au împotriva Domnului nostru Iisus Hristos şi asupra Preacuratei Maicii Sale, şi asupra tuturor Sfinţilor, şi asupra tuturor creştinilor, şi de toată defăimarea lor împotriva Bisericii, ca a unor potrivnici ai lui Dumnezeu, şi îi afuriseşti pe ei?’’

Întrebarea este justificată de un adevăr întristător, acela că, de-a lungul a mai bine de două mii de ani, evreii au dus o luptă plină de ură împotriva lui Dumnezeu şi a tot ce este arătat mai sus. Şi pentru că este cunoscută încrâncenarea lor, în mijlocul tuturor popoarelor creştine care i-au primit şi găzduit, evreii au născocit o puzderie de secte zise ,,creştine’’ care, asemenea unor cutii de rezonanţă, au preluat şi amplificat învăţăturile mincinoase ale acestora. Se ştie că şi Martin Luther a făcut reforma aceea diabolică sub înrâurirea evreilor, care i-au şi furnizat ,,argumentele’’ scripturistice împotriva învăţăturii celei sănătoase a Bisericii. Reformatorul a fost, aşadar, unealta evreilor, iar reforma s-a făcut în sensul dorit de ei.

Distinșii noștri ierarhi au primit poruncă, s-au conformat și au cenzurat textul de mai sus, la fel ca multe altele, pentru a nu leza sensibilitățile evreilor. Nimănui nu-i este îngăduit să schimbe slujbe și rânduieli bisericești, dar acest fapt ne arată cu adevărat cine dictează în Biserica Ortodoxă Română. În niciun caz ierarhii de paie. Ei sunt niște simpli executanți, care tremură la gândul că și-ar putea pierde privilegiile. În acest context se înscrie și reînhumarea moaștelor Părintelui Mucenic Constantin Sârbu.

Între aberaţiile plăsmuite de evrei se află şi aceea că preacurata Fecioară Maria ar fi fost o femeie de rând, care a născut pe Omul Hristos, dar a avut şi alţi fiii, după cum ar dovedi-o chiar Noul Testament, când vorbeşte despre ,,fraţii Domnului’’ (Matei 12, 46-50; 13, 55-56; Marcu 3, 31-35; 6, 3; Luca 8, 19-21;Ioan 2, 12; 7, 3, 5, 10, etc). Biserica Ortodoxă a dovedit, în numeroase rânduri, că această învăţătură evreiască este mincinoasă şi drăcească, încât nu merită să o fac eu încă o dată. Aleg să afirm, şi de data aceasta, învăţătura despre Maica Domnului, aşa cum este păstrată se Sfânta Biserică. Preacurata Fecioară Maria a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naştere, ceea ce noi exprimăm prin expresia ,,Pururea Fecioară Maria’’. Cea pe care noi o numim ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’,a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat. Ce este împotriva acestei învăţături, de la cel rău este, cinstite cititorule.

Presbiter Iovița Vasile

În vremea împăratului păgân Maximin, trăia în Alexandria o fecioară de neam mare, înţeleaptă, frumoasă la chip şi bună cunoscătoare a filozofiei vremii. Rudele şi mama sa ar fi vrut să o mărite. Trăind în mijlocul  păgânătăţii şi fiind vreme de mare prigoană împotriva Bisericii, tânăra Ecaterina a văzut deşertăciunea zeilor nesimţitori şi a început căutările sale până când a ajuns la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu.

La un praznic păgânesc, împăratul a venit la Alexandria şi au început să junghie tot felul de animale pentru a le aduce jertfe zeilor, încât văzduhul s-a umplut de putoarea fumului şi mulţi se duceau să sărbătorească. Văzând atâta rătăcire în popor, Sfintei Ecaterina i s-a făcut milă de ei şi a stăruit să fie primită de însuşi împăratul, în faţa căruia a mărturisit: ,,Cunoaşte, o, împărate înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, încât slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nebun, ca să se închine unor urâciuni ca acestea… Ci cunoaşte pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut Om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toata lumea împreună stă şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit’’.

Din palatul imperial, unde a mărturisit neînfricată, Sfânta Ecaterina a fost dusă în temniţă şi apoi judecată şi condamnată la moarte. Păgânii care slujeau diavolilor au închipuit pentru Sfânta cele mai crude chinuri: au pus patru roţi pe o osie cu fiare ascuţite în aşa fel încât două roţi să se întoarcă în dreapta şi două în stânga, iar în mijlocul lor să fie legată aleasa lui Dumnezeu. Îngerul Domnului a venit şi a izbăvit-o din acele chinuri cumplite, încât toţi se mirau de puterea nemărginită a lui Dumnezeu.

Văzând cruzimea de fiare a persecutorilor, împărăteasa Augusta a mustrat pe împărat şi acesta s-a umplut de mânie şi s-a pornit împotriva ei. Ne-oamenii au tăiat pe împărăteasă şi aceasta s-a săvârşit cu rugăciunea Sfintei Ecaterina, care i-a spus: ,,Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!’’     Sfânta Ecaterina s-a rugat Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru popor şi pentru sine, apoi i-au tăiat cinstitul cap. Credincioşii au văzut Sfinţii Îngeri venind şi luând sfintele moaşte pe care le-au dus în Sinai (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 489-503).

Când vei privi icoana Sfintei Ecaterina, cinstite cititorule, adu-ţi aminte de pătimirea acesteia şi cere rugăciunile ei către Dumnezeu, pentru ajutorul şi mântuirea ta.

Presbiter Iovița Vasile

Românii exultă la aflarea veștii că mediocrii neamului Câțu, Voiculescu și Mihăilă sunt cercetați de dna. De ce acum și nu imediat după comiterea infracțiunilor? Pentru că acum aveau nevoie antihriștii de o bombă care să  atragă atenția. Sau poate celor de la dna le-a trebuit acest timp ca să învețe că un million înseamnă o mie de mii, iar un miliard – o mie de milioane. Și de ce numai cei trei? Firesc era să avem o coloană de câteva sute de ticăloși, așteptând să le vină rândul la audieri. Nu, ar fi prea complicat.

Vă spun de pe-acum să nu vă bucurați de răul altora, pentru că nu li se va întâmpla, și nici să nu le plângeți de milă. Cei trei nu vor avea nimic se suferit. Nici vorbă de închisoare, cum li se pare unora. Să ne întoarcem puțin în timp, să vedem câteva precedente.

1Băsescu Petrov a distrus întreaga flotă a României și a fost pedepsit cu două mandate prezidențiale, (cu ajutorul ștampilei voastre, distinși români), apoi l-ați ales senator și până in ziua de azi își execută pedeapsa la locul de muncă, în zisul parlament european.

2.Laura Codruța Koveși. A distrus multe vieți, cariere și familii, când era prea-puternică la dna. A fost neîndurătoare cu cei care periclitau poziția politică a grangurilor vremii. Cum să-l lași pe Dragnea să facă ceva pentru țara aceasta – știți că a vrut să aducă tezaurul de la Londra – când în vârful piramidei trebuia să ajungă un ilustru nimea-n drum? Știți la cine mă refer. Laura s-a pretat și la plagiat, ceea ce a cântărit greu la numirea ei ca justițiar european. Așa își răsplătește sistemul antihristic slujitorii fideli, înainte de a-i trage pe linie moartă.

3.Magistrații dna de la Ploiești. Împotriva lor au existat dovezi zdrobitoare. S-au prefăcut că-i cercetează, timpul a trecut, lumea a uitat și cazul a fost închis. Ați mai auzit de Portocală? Eu – nu.

Așa va fi și cu aceștia trei. Să ne dea Dumnezeu sănătate și vom mai vorbi despre ei peste câțiva ani. De bine, se înțelege. Ce pot să spun cu certitudine e că pedeapsa le va veni de unde nu se așteaptă. Lor și tuturor celor care au susținut vaccinarea, ca metodă de exterminare a făpturilor lui Dumnezeu. Cei de la Antena 3 aplaudă. Vedeți-i cât sunt de mici, de murdari și de fățarnici?

Presbiter Iovița Vasile

Toți dumnezeii neamurilor sunt demoni (Psalmul 95, 5)

În ultimii ani, ni se spune, din ce în ce mai insistent, că Allahul islamicilor este, de fapt, Dumnezeul propovăduit de Biserică şi, prin urmare, n-ar exista incompatibilităţi între cele două religii. Fals! Allah a fost un zeu al arabilor preislamici pe care proorocul cel mincinos Mahomed l-a propovăduit ca fiind dumnezeu. Biserica nu are nimic de-a face cu zeii păgânilor care nu sânt altceva decât demoni ai iadului. Iată ce a răspuns Sfântul Mucenic Mihail Monahul când împăratul musulman i-a propus să treacă la islamism: ,,Să nu-mi fie mie aceasta, ca să las pe Dumnezeul meu şi să urmez diavolului’’ (Vieţile Sfinţîlor pe mai, ziua a douăzeci şi treia).

Când turcii i-au cerut Sfântului Mucenic Gheorghe cel Nou din Sredţa să se apropie de credinţa lor deşartă, acesta a răspuns cu neclintire: ,,Nu se cade nouă, creştinilor, să luăm parte la obiceiurile voastre păgâneşti şi să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, şi să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de Proorocii Lui nici de Apostoli. Ci s-a arătat general sârguincios al cetei satanei, având steagurile diavolului? Deci nici voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea cea adevărată’’ (Vieţile Sfinţilor pe mai, ziua a douăzeci şi şasea).

Înţelegem din aceste cuvinte ale Sfinţilor că există o singură cale de apropiere a islamicilor de creştini: aceea a primirii de către aceştia a singurului Dumnezeu adevărat prin Sfântul Botez.

Sunt multe voci care propun Bisericii o apropiere de budism şi celelalte religii păgâne ale Indiei, lăudând ,,înţelepciunea’’ acestor orientali. Cum să te apropii de o religie fără Dumnezeu? Căci aşa e socotit budismul. Cum să crezi în toate învăţăturile diavoleşti ale lui Buda, cel ce a cutezat să se facă pe sine dumnezeu? Cum să crezi în învăţătura satanică despre reîncarnare şi să tăgăduieşti învierea? Este cu neputinţă oricărui dreptmăritor creştin.

Multe sunt laudele care se aduc lui Confucius, un ,,înţelept’’ chinez care a lăsat o seamă de învăţături potrivnice lui Dumnezeu. Apoi japonezii, poporul acesta atât de avansat în cele ale tehnicii, au ca dumnezei o mulţime de zei pe care îi cinstesc şi la care se închină. Iată dar, că în lumea în care trăim sunt o mulţime de dumnezei mincinoşi la care se închină păgânii. Cu multă îndreptăţire a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Căci deşi sunt unii numiţi dumnezei, fie în cer fie pe pământ, – precum sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate şi noi prin El’’ (I Corinteni 8, 5-6). La întrebarea Proorocului Ieremia (16, 20) ,,poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei?,răspunsul este, din păcate, cât se poate de categoric: poate!

Presbiter Iovița Vasile

Sfânta Cecilia a trăit la Roma şi a auzit de mică învăţăturile Evangheliei lui Hristos, de aceea s-a hotărât să rămână fecioară şi să se păzească de orice fel de însoţire. Părinţii ei au hotărât însă altfel, şi au logodit-o cu un tânăr de vază, care însă era necredincios. A venit vremea nunţii şi atunci fecioara Cecilia i-a destăinuit mirelui taina credinţei sale: ,,Iată, precum mă vezi, eu am pe îngerul Domnului care îmi păzeşte fecioria şi pe care tu nu-l vezi. Şi de te vei atinge de mine, apoi îndată te va omorî, pentru că stă aici gata să mă apere pe mine, roaba sa’’.Cuvintele acestea l-au înfricoşat pe Valerian şi el a consimţit să meargă la episcopul Romei de atunci, Urban I (222-230), care, spun cărţile bisericeşti, se ascundea prin morminte şi prin peşteri, din pricina păgânilor sângeroşi, porniţi cu încrâncenare împotriva credincioşilor Bisericii. Păstorul l-a primit cu lacrimi de bucurie, ştiind că l-a trimis Sfânta Cecilia, şi a zis: ,,Pe tânărul acesta l-a primit ca pe un leu în camera sa, iar către mine l-a trimis ca pe un miel, că de n-ar fi crezut el învăţătura ei, n-ar fi venit la mine. Deci deschide, Doamne, inima lui până la sfârşit, ca să Te cunoască pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, iar de satana şi de toate lucrurile lui să se lepede’’.A rânduit Bunul Dumnezeu ca Valerian să primească învăţătura cea mântuitoare şi apoi marele dar al Sfântului Botez.

În mijlocul acelei păgânătăţi, Sfânta Cecilia a adus la Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe alţi doi, pe Tivurtie, fratele lui Valerian şi pe Maxim, fiind şi ei botezaţi de la episcopul Urban al Romei, căci atunci episcopii nu socoteau a fi sub demnitatea lor a boteza pe cei care veneau la Hristos.

Pentru viaţa ei curată şi pentru râvna pentru Hristos Mântuitorul, Sfânta Cecilia a fost arestată de mai-marii vremii şi supusă judecăţii. Au dus-o într-o baie aprinsă şi au chinuit-o trei zile şi trei nopţi, dar Preabunul Dumnezeu i-a stat în ajutor şi a răcorit baia. A venit apoi călăul şi de trei ori a lovit-o cu sabia peste grumaz, însă nu i-a tăiat capul. A mai trăit trei zile şi a întărit pe credincioşi, apoi s-a mutat la Domnul în locaşurile cereşti. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p.433-441).

Presbiter Iovița Vasile

Preasfinţiei Sale Lucian,

Episcopul Caransebeșului

Subsemnatul, preot Caius Negrea, slujitor la Așezamantul Eclesial Social ” Intrarea in Biserica a Maicii Domnului ” din Bocsa, Caras-Severin.

Cu mâhnire şi multă îngrijorare, constatăm o înstrăinare a multora dintre slujitorii Bisericii noastre ‒ preoți și ierarhi ‒ de la fundamentul eclesiologiei ortodoxe, reprezentat de mesajul Evangheliei lui Hristos şi aşa cum a fost receptat de Sfinții Părinți și predanisit nouă prin învățăturile lor, respectiv prin hotărârile Sfintelor Sinoade (locale şi ecumenice) şi prin Sfintele Canoane, privitor la care Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că sunt cârma Bisericii lui Hristos.

În concret, deşi nu e un fenomen recent, observăm că, mai ales începând din ianuarie 2021, în Eparhia Caransebeșului, și nu numai, are loc anual așa-zisa ,,săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, la care participă episcopul ortodox al locului, episcopul romano și cel greco-catolic, împreună cu preoții lor, dar și aparţinători ai confesiunilor participante, fapt posibil printr-un păgubos „minimalism dogmatic”. Sfântul Ciprian al Cartaginei ar caracteriza această stranie obişnuinţă prin cuvinte deosebit de sugestive: „obiceiul fără adevăr este o veche amăgire”. În ce mă priveşte, nu doresc să fiu călcător cu bună știință al Sfintelor Canoane, care poruncesc:

‒ ,,Nu se cuvine nimănui să se roage împreună cu ereticii sau schismaticii” (Canonul 33 Laodiceea ‒ Concordanţă: Can. 10, 45, 46, 64 Ap.; 19 I Ec.; 7 II Ec; 2, 4 III Ec.; 11, 95 Trul.; 6, 7, 8, 10, 14, 31,32, 34 Laodiceea; 1, 47 Sf. Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.);

‒ „Episcopul, preotul sau diaconul care s-a rugat numai împreună cu ereticii să fie afurisit, iar dacă le-a permis acestora să săvârșescă ceva precum unor clerici, să fie caterisit” (Canonului 45 Apostolic) (Concordanţă: Canoanele 10, 46 şi 64 Ap.; 2 şi 4 III Ec.; 6, 9, 32, 33, 34 şi 37 Laodiceea,; 9 Timotei al Alexandriei);

‒ „[…] să nu fie permis cuiva să fie în comuniune cu cei excomunicați […]. Iar dacă vreunul dintre episcopi sau dintre preoți, sau dintre diaconi, sau unul dintre cei care fac parte din din canon (catalogul clericilor) ar fi descoperit că are comuniune cu cei excomunicați, să fie şi el excomunicat, ca unul care tulbură canonul bisericesc” (Canonul 2 al Sinodului din Antiohia).

Totodată, nu doresc să nesocotesc învăţăturile şi poveţele clare ale Sfinţilor Părinţi privitoare la Biserică şi relaţiile cu heterodocşii, adică la eretici:

‒ Sfinţii Părinţi au crezut că ,,Biserica lui Hristos este una, deoarece Mantuitorul a întemeiat o singură Biserică (Matei, 16, 18), nu mai multe, pentru că Biserica are un singur Cap, pe Iisus Hristos, ea fiind înfăţişată ca o singură Mireasă a lui Hristos” (Efeseni, 5, 27), ca o casă a lui Dumnezeu şi a lui Hristos (Evrei, 3, 6 şi 10, 27), ca un trup unic a lui Hristos (Romani, 12, 5), ca o singură turmă (Ioan, 10,16; 21,15).

‒ După Sfinţii Părinţi, erezia înseamnă „a te abate în vreuna dintre dogmele privitoare la dreapta noastră credinţă” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 32, 49-51). Sfântul Vasile cel Mare afirmă că Sfinţii Părinţi i-au numit eretici „pe cei care s-au rupt şi s-au înstrăinat cu totul de credinţă” (Canonul 1). Iar pricinile apariţiei ereziilor purced din faptul că nu iubim, pe cât se cuvine, pe Dumnezeu şi pe aproapele (Ioan Moshu, Limonariul (Livada duhovnicească), 74). Prin urmare, „este eretic şi se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate, chiar şi cu puţin, de la credinţa ortodoxă” (Sfântul Fotie cel Mare, Sintagma Canoanelor, XII, cap. 2).

Înşir, în acest sens, şi alte referinţe patristice remarcabile:

(1) Sfântul Ioan Gura de Aur, Cuvânt despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu , 9 „[…] adesori v-am pomenit de lipsiţii de Dumnezeu eretici şi vă rog şi acum, să nu le faceţi vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri, sau în băutură, sau în prietenie, sau prin legături cu ei, sau prin dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea şi care face pogorământ faţă de ei se face pe sine străin de Biserica sobornicească”);

(2) ereticii sunt „vrăjmaşii Bisericii Soborniceşti” (Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvant apologetic II, 77, 5. Cf. Sfântul Atanasie cel Mare, Împotriva arienilor, I, 2);

(3) „duşmanii Bisericii” (Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 126, 3 ‒ PG, 32, 553 A);

(4) „erezia… desparte de Biserică” (Sfântul Grigorie al Nisei, Contra lui Eunomie, IV); „Erezia îl desparte pe orice om de Biserică” (Şedinta I a Sinodului VII Ecumenic);

(5) cugetul rău-credincios îi scoate pe eretici afară din „trupul Bisericii” (Sfântul Epifanie al Salaminei, Panarion, XLVIII, 11),

(6) „înstrăinându-i şi de Dumnezeu, şi de Biserica Sobornicească” (Sfântul Grigorie Teologul, Epistola 102). Şi aceasta pentru că „toţi ereticii adună pentru rătăcirea lor dovezi din Scriptura cea de Dumnezeu insuflată, strâmbând, prin înţelesurile lor rele, cele grăite drept de Duhul Sfânt” (Sf. Chiril al Alexandriei, Epistola 39), făcându-se „lucrători vicleni” (2 Corinteni, 11, 13).

Deşi poate părea foarte aspră sau, oricum, radicală, această poziţie a Părinţilor Bisericii faţă de erezie şi eretici („copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu”) nu este lipsită de dragoste, dar este străină de mincinosul şi făţarnicul „iubirism” new-age-ist, potrivnic Iubirii împletite cu Adevărul, împotriva adevăratei iubiri, care nu ascunde înşelarea şi minciuna, ci le denunţă, pentru a-i păzi mai dinainte pe credincioşi. Biserica învaţă că orice „lucrare a dragostei”, care aduce, în final, pierderea mântuirii sufletului nu este de la Hristos, ci de la diavol. Cu privire la acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne povăţuieşte: „Dacă vei vedea defăimată buna-cinstire, nu-i da întâietate împăcării în detrimental adevărului, ci împotriveşte-te cu bărbăţie până la moarte […], netrădând nicidecum adevărul!” (Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, Omilia XXII). Şi adaugă cu tărie: „Nu primiţi nicio dogmă de rea-credinţă sub pretextul/chipul dragostei” (Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni, Omilia II, 1).

În această privinţă se exprimă minunat, între alţi Sfinţi Părinţi, şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (Epistola XII): „Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor – ferească Dumnezeu! –, ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să-i vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aş putea să fiu atât de sãlbatic –, ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare-aminte şi cu cercare multă … Numai un lucru îl voiesc de la voi: vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”.

De asemenea, îmi arăt în această mărturisire dezacordul total în legătură cu atribuirea cu atâta uşurinţă a termenului de ,,biserică” celorlalte „denominațiuni creștine” (romano și greco-catolicilor, precum și cultelor protestante și neo- sau para-protestante, începând cu Amsterdam 1948 și continuând cu Sinodul din Creta, din 2016, şi, mai ales, după ). Biserica lui Hristos, cea ,,Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (Simbolul Credinței), este „stâlpul și temelia adevărului” (1 Timotei, 3, 15). Nu este îngăduită o asemenea relativizare terminologică, care a fost atât de bine precizată în scrierile Noului Testament (Ioan, 15,1-6; Efeseni, 4, 4-5).

Or, ereticii şi schismaticii nu fac şi, fără pocăinţă, nu pot face parte din Biserică, neavând credința dreaptă, căci s-au despărțit de bunăvoie de Biserica lui Hristos și nu se mai luptă după lege. (1 Timotei, 1, 18; 6, 12 și 2 Timotei, 4, 7; 2, 5).

Cât despre cei ce au schimbat sau schimbă cele primite de la Sfinții Părinți, Sfântul Ignatie Teoforul (Epistola către Heron, II, 1) zice: „Oricine vorbește împotriva celor poruncite, chiar dacă este vrednic de crezare, chiar de postește, chiar de trăiește feciorelnic, chiar de ar face minuni si ar proroci, să-ți fie ca un lup îmbrăcat în piele de oaie care lucreaza stricăciunea oilor”. Merită a fi menţionată aici şi o altă zicere patristică: „dacă se falsifică ceva, cât de mic, se vatămă chiar întregul, căci prin aceasta se strică Evanghelia. Așa cum, în cazul monedelor împărătești, cel care a tăiat, chiar și puțin, din ceea ce este gravat pe aceasta a făcut ca întreaga monedă să fie falsă, tot așa cel care a răsturnat, chiar și cea mai mică credință sănătoasă, distruge totul” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Galateni, I, 6).

În data de 20 iunie a.c., cu prilejul întâlnirii preoților din cercul pastoral Bocșa la Centrul Eparhial, părintele consilier bisericesc Alin Câmpean ne-a comunicat în mod expres obligativitatea ca preoții să fie prezenți alături de ierarhul lor la întâlnirile ecumenice.

Îmi este peste puteri să înțeleg  astfel de demers, care încalcă flagrant Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe și relativizează adevărul de credință în sufletele credincioșilor noștri. Obligația ca și preoții să participe la rugăciuni comune cu eterodocși, în locașuri ale acestora sau în cele ortodoxe, considerăm că nu este o lucrare plăcută înaintea lui Dumnezeu (cf. Canoanele 6 și 9 Laodiceea).

Dumnezeiasca Liturghie ne învederează „adevărul lucrurilor”, adică unitatea şi unicitatea Bisericii, a dreptei credințe şi a Sfintelor Taine. Câteva exemple doar:

(1) „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim… ”, apoi Crezul. Ce avem aici? Avem Dragostea îngemănată cu dreapta credinţă, fiindcă, pentru cugetul Bisericii, Dragostea (Dumnezeu Cel în Treime − 1 Ioan, 4, 8.16) şi Adevărul (Hristos, Dumnezeu-Cuvântul înomenit − Ioan, 14, 6) sunt una. Aşa-zisul „dialogul” contemporan „al dragostei”, care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos şi porneşte din puţinătatea de credinţă, este, în realitate, refuzul de a simţi şi de a trăi, în Duhul Sfânt, credinţa adevărului, adică refuzul singurei iubiri de adevăr (2 Tes, 2, 10-12) şi mântuitoare;

(2) „Unitatea de credinţă şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând… ”, spre a avea îndrăznire să rostim împreună „Tatăl nostru… ”. Fără dreapta credinţă, nu se poate rosti „Tatăl nostru” în Duh (cf. Efeseni, 4, 3 ş.u.), ci numai cu gura (Isaia, 29, 13; Matei, 15, 8). A se vedea, în acest sens, tâlcuirea Sfântului Grigorie al Nisei (Despre Rugăciunea domnească, II): cuvintele rugăciunii noastre ar fi „o înjurătură şi o batjocură”; pe de altă parte, cel „zăbavnic la inimă… şi iubitor de minciuni… să ştie că nu-L cheamă Tată pe Cel din cer, ci pe cel din iad, care este şi el mincinos şi se face tată al minciunii ce se iveşte în fiecare”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Să te ferești de momelile ereticilor. Află că sub pielea de oaie se ascund lupii care cu tine se poartă cu dulceață și blândețe, însă cu Domnul luptă ca niște fiare turbate. Fugi departe de răutățile lor și rămâi credincios tradiției Părinților, adică învățăturii și Credinței care izvorăsc din Sfintele Scripturi. Nu pune pacea și înțelegerea mai presus de adevăr!”.

Prețuind foarte mult virtutea ascultării, suntem profund îngrijorați de aceste hotărârii ale Prea Sfinției Voastre, care contravin Sfintelor Canoane, dar, pe de altă parte, nu pot să tac în privinţa acestor realităţi triste şi întristătoare.

„Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu.” (Sfântul Grigorie Teologul, din Nazianz);

„A trece sub tăcere cuvântul Adevărului este totuna cu a te lepăda de Hristos” (din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul);

„Tăcerea în vreme de primejduire a credinței este totuna cu apostazia” (Sfântul Nicodim Aghioritul).

Cunoaștem și învățătura Sfinților Părinți care spun că ascultarea de episcop, stareț sau duhovnic să fie deplină, dar până la erezie sau păcat. Vorbind despre necesitatea de a avea un călăuzitor în viață (părintele duhovnicesc), pentru ca „mintea omului să se urce din nou la cele din care a căzut”,  Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „[…]Stăpânul (scil.: Hristos) ne învață să nu ne lăsăm înșelați doar de cuvinte, dându-i crezare oricărui om care zice despre sine că este duhovnicesc, ci [doar] după ce suntem încredințați mai întîi din viața și faptele lui; și, dacă cuvintele și faptele lui se află în armonie cu învățăturile Domnului și ale Apostolilor și ale Sfinților Părinți, atunci să-l primim și să ascultăm cuvintele lui ca și cum ar fi cuvintele lui Hristos; altminteri, chiar dacă-i înviază pe cei morți, chiar dacă arată mii de alte minuni, să-l îndepărtăm de la noi și să-l urâm ca pe un drac, mai ales dacă vedem că, deși este mustrat, nu primește să-și schimbe cugetarea proprie, ci încă zăbovește în cunoașterea rătăcită a lui și crede că viețuiește și petrece în ceruri” (Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog, Cuvânt teologic, I).

De aceea, cu mâhnire, dar şi cu cuviincioasă hotărâre, Vă rugăm respectuos să luaţi act de această mărturisire şi că, pe viitor, nu vom da curs unor asemenea directive, nepotrivite şi în opoziţie cu învățăturilor statornicite de Sfinții Părinți ai Bisericii.

În nădejdea că aceste abateri şi încălcări canonice din Eparhia noastră vor fi îndreptate, rămânem pe mai departe fii supuși și ascultători ai Preasfinţiei Voastre.

Pr, Caius Negrea                     Bocșa, 2.XI. 2023.