Păgînul Savu Teofan trebuie să fie înlăturat de pe scaunul mitropolitan și din Biserica noastră

De ce?

1.Pentru că a organizat la Mănăstirea Sihăstria Putnei o reuniune a sodomiților, cu participare selectă, cum ar fi ne-preotul ortodox Constantin Necula și zoofilul Vasilică Danileț. Drept răsplată, starețul de la Sihăstria Putnei, Nectarie Clinci, a fost ales episcop vicar pentru schismaticii din Republica Moldova, un post creat artificial pentru a-i răsplăti devotamentul pentru sistemul antihristic. Nu spun mai multe.

2.Pentru că aceași reuniune a fost trasă la indigo la Mănăstirea Nemț. Stareț: Benedict Sauciuc.

3.Pentru că în urmă cu ceva vreme, o preotesă din mitropolie, Daniela Ceredeev, despre care ziceam eu că a căpiat, promova spurcăciunile rătăcirilor asiatice și le recomanda ortodocșilor! Cu înalta binecuvantare a lui Teofan Savu.

4.Pentru că, recent, celebrul Constantin Sturzu, unul din stîlpii ecumenismului diabolic, a participat la o spucăciune în care o muiere pierdută în hățișurile păgînismului asiatic, îi învăța pe auditori tehnici porcești de obținere a unor plăceri trupești, prin împreunare nelegiuită în afara Tainei Sfintei Cununii. Poate că aceste tehnici vor fi ademenitoare pentru Teofan Savu, Constantin Sturzu și cei asemenea lor, din Mitropolie, dar nu pentru cei care-L iubesc pe Hristos și se străduiesc spre a-și dobîndi mîntuirea.

5.Pentru că un fals preot, Vasile Ungueanu din Iași, a declarant deschis că el crede în reîncarnare!

6 „Tantra ne conduce la mântuire sau îndumnezeire”. Așadar, nu Sfanta Învățătură Ortodoxă ne călăuzește spre îndumnezeire și mîntuire, ci rătăcirile păgîne asiatice. Nemernicilor, nu vă e rușine?

7.Zice minciuno-preotul Vasile Ungureanu: „Eu nu cred nici în iad, nici în întuneric, pentru că Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne țină în întuneric.”

„Eu mi-am pus întrebarea de ce suntem mai multe rase pe pământ? Neagră, mulatră, galbenă, roșie… și atunci gândul meu mi-a trimis că Pământul a fost vizitat de alți colocatari din sistemul nostru solar. Au venit și din Pleiade, și din Sirius.”
„Sunt multe persoane care au dezbrăcat haina materialistă a lumii și s-au înălțat. Dar ele vin cu o învățătură și cu o educație din altă existență. Că Mozart la 5 ani compunea muzică. Dacă n-ar fi venit din altă existență, n-ar fi știut să compună muzică la 5 ani. Pentru că el a continuat o operă pe care o scrisese în alte existențe. Eu cred în această reîncarnare.”

În treacăt fie spus, acest așa-zis preot combate nu doar învățătura de credință a Bisericii pe care pretinde că o slujește, ci și Sfintele Canoane, afirmând într-o altă discuție[6]purtată cu aceeași Elena Roșcanu: „Noi ne-am născut liberi, frumoși și iubitori. Nu trebuie să-ți încurci și să-ți îngrădești viața cu niște canoane care nu mai sunt normale și n-au fost niciodată.”
Pentru aceste erezii, acest impostor și mădular putred ar trebui înlăturat urgent din Biserică, prin caterisire, anatemizare și excomunicare. Cine să facă aceaasta? Teofan Savu? Daniel Ciobotea?

Nu! Marele Arhiereu Iisus Hristos.

Presbiter nevrednic, Iovița Vasile



Un comentariu la „Păgînul Savu Teofan trebuie să fie înlăturat de pe scaunul mitropolitan și din Biserica noastră

  1. Mihai spune:

    Singurov o să crape de ciudă nu alta, dacă mai punem la socoteală ceea ce propagă influencerul Calistrat Cipan, Dumnezeu cu mila
    Concluzia este faptul că acești indivizi in frunte cu Teofan Savu și-au ratat cariera, pe de altă parte pseudoierarhii inclusiv cei români nu ratează ocazia in a se ruga cu acei pierduți adepții ai acelor blestemații mai sus menționate precum hindușii și budiștii la adunări sataniste precum san egidio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *