Nu-mi plac definiţiile, dar despre rugăciune trebuie să spun că este fără îndoială o lucrare pornind de la Dumnezeu şi care se întoarce la Dumnezeu. Duhul rugăciunii este un dar pe care Duhul Sfânt îl pune în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin. Noi îl facem mai activ sau mai puţin activ. Şi în acelaşi timp rugăciunea rupe o barieră care se pune între noi şi Dumnezeu.
Minunea cea mare este să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă-L chemăm cu toată puterea, Dumnezeu ni Se revelează, ni Se face cunoscut. Căutaţi în adâncul inimii voastre şi-L veţi găsi acolo pe Dumnezeu. Strigaţi din toată inima şi Dumnezeu vă va răspunde şi minuni se vor face în sufletul vostru şi duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide şi veţi vedea adevărul dumnezeiesc, care este singurul mântuitor.
Rugăciunea are atâta putere încât poate schimba voinţa neschimbabilă a lui Dumnezeu. Rugăciunea poate aduce sănătate trupească şi sufletească pentru cel care se roagă, înmoaie inimile în familiile care sunt înrăite, întoarce de la păcat pe cel care săvârşeşte păcatul.
Am stat în închisoare cu mulţi oameni, cu ierarhi, cu preoţi buni, cu călugări şi am înţeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie. În momentul când te aşezi la rugăciune, diavolul te atacă şi după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îţi pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumeşti. Până şi curiozitatea de a şti cât e ceasul lucrează în mintea ta, sau curiozitatea de a şti dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca nişte acţiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.
Părintele Porfirie spune că aceste gânduri care ne vin în minte în timpul rugăciunii sunt ca nişte avioane. Întâi le auzi departe, foarte încet, ca pe un zgomot fără insistenţă puternică, apoi zgomotul creşte, şi creşte, şi creşte, şi când ajung deasupra capului tău te copleşesc cu vuietul lor şi apoi trec mai departe. Dar dacă intri în conversaţie cu aceste gânduri, ele fac din inima ta aeroport.
Mă întreabă unii credincioşi cum să facă să lupte împotriva gândurilor care le vin în minte când se roagă. Primul lucru este să nu le dai atenţie. Adică să le laşi să treacă peste capul tău. Al doilea lucru este să chemi ajutorul lui Dumnezeu şi al îngerului păzitor. Şi al treilea lucru este să nu deschizi inima ta pentru o conversaţie cu gândurile rele. Fiindcă demonul e mai puternic decât noi. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă. Aşa se explică de ce suntem atât de atacaţi când ne rugăm. E o armată de demoni care ne aduc toate gândurile acestea josnice.
Dacă inima ta este pătrunsă cu adevărat de Duhul Sfânt, dacă rugăciunea ta îţi contopeşte întreaga inimă şi sufletul, atunci nu mai trebuie să spui multe rugăciuni, ci doar: „Doamne, nu mă lăsa!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, care e cea mai puternică rugăciune. Numele lui Iisus este dulce la rostit, izgoneşte demonii şi aduce îngerii înapoi, iar în inimă şi în minte aduce blândeţea purtării faţă de ceilalţi. Dar dacă nu ai ajuns acolo, urmează regula rugăciunii din cartea de rugăciuni, deoarece chemând Numele lui Dumnezeu prin toate rugăciunile care se fac, chemi pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Duhul Sfânt, pe Sfânta Treime, pe Dumnezeu Tatăl, pe Sfinţi, pe toţi Mucenicii, iar inima ta intră în vibraţie lăuntrică cu toţi aceşti Sfinţi.
Câteodată vin aici, la biserică şi nu este nimeni înăuntru. Este linişte. Intru şi în clipa în care am intrat pe uşă, am impresia că toţi Sfinţii au faţa către mine, şi-au întors privirea către mine. Simt că nu sunt singur. Mă simt înconjurat de nişte puteri duhovniceşti. Şi de multe ori aud paşi mergând prin biserică… Nu văd nimic, dar se aud paşi uşori. Se aude o mişcare. Sigur, o să ziceţi: „Bine, dar biserica e veche şi trosneşte”. Poate că trosneşte biserica, dar poate că Dumnezeu îmi dă de ştire că sunt împreună cu Sfinţii, că mă rog cu ei, sau ei se roagă împreună cu mine. Dumnezeu îmi dă de ştire. Şi ştiu că în clipa aceea, într-adevăr, nu sunt singur aici şi dacă este noapte, oricât de târziu, nu-mi este frică. Nu simt urâtul, ci numai un fel de bucurie care nu-mi aparţine, care este străină de mine, nu iese din inima mea, ci-mi vine din altă parte.
(Extras din Părintele Gheorge Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 24-26)
Text selectat şi îngrijit de Dr. Gabriela Naghi
Frica exagerată de boală
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Dacă cineva care este cuprins de frica de a nu se îmbolnăvi sau de frică, în general, îşi face cruce, îl ajută Hristos. Câţi dintre cei care au diferite boli nu trec pe la Colibă! Unii simpli îşi fac semnul crucii, sărmanii, apoi iau cănuţa ce o am acolo şi beau apă. Alţii care se tem, nici nu o ating.
Cu câteva zile mai înainte a venit cineva care avea o funcţie înaltă. Atât de mult se temea sărmanul de microbi, încât îşi albise mâinile, tot curăţindu-le cu spirt. Chiar şi maşina sa şi-o freca cu spirt. Mi-a fost milă de el. Ştii ce înseamnă să ai o astfel de funcţie şi să te mişti aşa? I-am dat rahat dulce, dar nu l-a luat, pentru că l-am apucat eu cu mâna. Dar şi în cutie de ar fi fost, tot nu l-ar fi luat, deoarece s-ar fi gândit că şi în cutie l-a pus cineva cu mâinile lui. Când am văzut aceasta, am luat rahatul, l-am frecat de pantofii lui şi apoi l-am mâncat. I-am făcut destule de acestea şi m-am chinuit să-l fac să se elibereze puţin din acea psihoză.
Iată, şi astăzi a venit aici o tânără care avea frică de boală. Când a intrat înăuntru, n-a luat binecuvântare, pentru că se temea să nu se molipsească de microbi, iar când a plecat, după atâtea pe care i le-am spus ca s-o ajut, iarăşi n-a luat binecuvântare. „Nu-ţi sărut mâna, îmi spune, pentru că mă tem să nu mă molipsesc de microbi”. Ce să mai spui? În felul acesta îşi fac viata lor neagră.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 49-50
Tristeţea provine din ataşamentul de lucrurile văzute
Dacă vrei să scapi de tristeţe, nu-ţi lipi inima de nimic şi de nimeni. Tristeţea provine din ataşamentul de lucrurile văzute.
Niciodată nu a existat, nu există şi nu va exista un loc fără tristeţe pe pământ. Locul fără tristeţe poate fi numai în inimă, când Domnul e în ea.
În necazuri şi ispite, Domnul ne ajută. El nu ne scuteşte de ele, ci ne dă puterea de a le îndura uşor, fără chiar să le observăm. (Sfântul Nicon de la Optina)
Patericul de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 498
Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut
Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex
Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
În viaţa de obşte ascultarea ne face a înţelege puţin câte puţin psihologia altora. Învăţând a vieţui cu cineva, înveţi a vieţui cu milioane de alti oameni asemănători lui. Astfel, treptat, intri într-o adâncă suferinţă pentru întreaga omenire. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile fiinţei omeneşti, şi nu numai la nivelul treburilor şi greutăţilor zilnice. Aceste treburi mărunte şi frecuşurile ce le însoţesc sunt, desigur, de neocolit, dar ele nu sunt finalitatea vieţii noastre. Ţelul nostru este a ajunge după chipul lui Hristos. Dacă, în calitate de «eu», nu pot purta o mică obşte, cum voi putea purta, precum Hristos, întreaga omenire în timp şi în spaţiu?
Viaţa creştină este a ajunge asemenea lui Hristos, a avea aceleaşi mişcări ale inimii, aceleaşi gânduri ca Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Pavel. Dacă rămânem statornici cu cugetul la acest ţel, dacă din toată fiinţa noastră suntem în această mişcare lăuntrică, mintea nu ni se va pierde în lucruri mărunte. Pizmuirile, zavistiile, frecuşurile şi măruntele probleme ale vieţii zilnice vor trece neluate în seamă.
Slujim liturghia împreună. Dar plătim şi preţul: fiecare dintre noi trebuie să se grijească de mântuirea tuturor. Viaţa noastră este o nesfârşită mucenicie.
Nu este altă cale decât rugăciunea neîntreruptă în vremea lucrului. Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut. Deschideţi o uşă – cereţi Domnului să vă deschidă uşa pocăinţei. Puneţi cărămizi – spuneţi-vă că în deşert lucraţi şi că nimic nu poate ţine, de nu va împreună-lucra Dumnezeu la zidire. Nu am obiceiul să cer sfat duhovnicesc de la conducători de stat şi generali, însă cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o bătălie, zicea: «Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita».
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014, p.50
Multumesc pentru articol.As vrea sa va rog daca puteti sa-mi scrieti putin despre pr.Elpidie.El e o persoana harismatica desi a spus in cadrul discutiilor cu parintii nepomenitori ca „Duhul sufla unde vrea” si am simtit un duh cmb-ist in atitudinea lui desi a spus numai atunci cand s a pomenit de sf canoane si aici mi s a pus in minte un mare semnde intrebare.E ceva interesant legat de subiectul acesta pt ca e vorba de raportare la adevar si nu ai cum sa fii altfel ca parinte duhovnicesc decat ass cum au predanisit Sf Parinti si Marii Scriitori Bisericesti.Si mai e ceva:parintele e constient ca prin atitudinea sa si pozitia sa ferma el intareste randurile ecumenistilor.Consolideaza ecumenismul in sferele duhovnicesti destul de asa-zis inalte.Apoi mai e un aspect putin complicat:are la activ fapte de milostenie ca si dragoste crestina.Mai e un alt aspect:nu am auzit si vazut opiniile marilor parinti Gavriil,Rafail ,Iulian,Maxim Caravas pentru ca acest p.Elpidie spune pr nepomenitori ca are 23 de ani de experienta in contact cu parintii de ls Sf Munte.Cu ce parinti de la Sf Munte merge la inaintare?Efrem de la Vatoped si altii ca ei care sunt ecumenisti?Daca se invarte numai in mediile acestora atunci vorbim de curata inselare si ma indoiesc ca era chiar realul hristos cel cu care converseaza asa patetic.Eu stiu ca Hristos Cel Adevarat te scutura si iti arata Adevarul ortodoxiei nu chestiuni de detaliu din trecut cum spune acesta ca ii dadea detalii cum era viata de familie alaturi de Maica Domnului si Dreptul Iosif.
Ceea ce ridica multe nedumeriri printre multi crestini este faptul ca: 1.pr.Elpidie a dus viata coplesitor de grea cu multe fapte de milostenie pt copiii nefericiti din Africa. 2.Pr.Elpidie are renume de prooroc.Ba chiar insusi Pr.Justin Parvu a spus ca el va fi Apostolul crestinatatii ortodoxe a vremurilordin urma si sa dea Dumnezeu.Si cu toate acestea nu e in Adevar si Adevarul nu e cu el.Cum poti fi Apostol al ortodoxiei pe moment ce nu ai radacini adanci in ortodoxie?Si aceste lucruri nu au cum sa ramana enigme sau lucruri de trecut cu vederea pt ca raportat la acest Elpidie vorbim de pozitie corecta in ortodoxie.
Agenda secreta Davos 2022:
https://youtu.be/SujevjcxGoY
Foarte bine pusă problema de Stanciu Florin. Mulți dintre mirenii care urmează preoților nepomenitori își pun aceste întrebări. Părinte, va rugam sa ne răspundeți acestor întrebări care aduc sminteala între noi. Iertati! Doamne ajuta!
Hristos S-a inaltat
Draga Elena, draga Stanciu Florin,
Tocmai am vrut sa va raspund la Comentarii, dar pana m-am invartit putin pentru documentare, textul meu a disparut. Nu stiu, dar banuiesc de ce.
In aceste circumstante am decis sa scriu un text lamuritor si sa-l postez pe blog, sper in urmatoarele zile. In esenta, am luat cuvenita distanta fata de Parintele Elpidie, care intre timp a vizitat Romania si a poposit la Manastirea pomenitoare Sfantul Filip din Dobrogea, cea care-l promoveaz asiduu.
Mi se pare curios ca daca tastez titlul unui articol al meu, ,,Parintele Elpidie Vaianakis ne baga din nou in ceata”, mi se raspunde ca nu se gaseste. E si acesta un mod de a acenzura. Deci: in scurt timp voi scrie acel articolas. Pace si binecuvantare.
Multumim părinte!
O, Dumnezeul meu! Cât de vicleni şi de necredincioşi suntem faţă de Tine!
Sfântul Ioan de Kronstadt
La ce chemare neînchipuit de înaltă a fost chemat neamul omenesc în primul rând prin zidirea sa după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar în al doilea rând prin rezidirea şi răscumpărarea lui din cădere de către Fiul lui Dumnezeu prin baia celei de-a doua naşteri, care este Botezul, prin pecetluirea cu Sfântul Duh, prin Pocăinţă şi prin împărtăşirea Dumnezeieştilor Taine – a Trupului şi a Sângelui Domnului! Şi cea mai mare parte a omenirii nu preţuieşte acest preamare dar al lui Dumnezeu, iar mulţi jignesc prin necredinţă acest pogorământ al lui Dumnezeu şi acest dar al lui Dumnezeu! O, Dumnezeul meu! Cât de vicleni şi de necredincioşi suntem faţă de Tine, ce împătimiţi de pământ, de stricăciune, de trupul nostru, de lume, ce zace întru rău!
Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 27