Sfinției sale, Pr. Claudiu Buză și celor împreună cu acesta, Clerici și laici în România
Salonic, 9 august 2023
Stimați și iubiți Părinți și frați,
Binecuvântați,
Am primit textul dumneavoastră – scrisoare, în care vă exprimați îngrijorarea față de ceea ce învață părintele arhimandrit grec Elpidios Vaiannakis, care s-a aflat în România, cu consecința că parte a obștei, și chiar din binecuvântatul spațiu al Îngrădirii, să se zguduie și să oscileze.
Prima mea recomandare, pentru a pune capăt grijilor și ezitărilor, sugerează să nu dați importanță și să nu ascultați ce spune clericul în cauză, așa cum nu ați asculta de un ecumenist sau cripto-ecumenist român, care nu aparține celora dintre noi, care ne luptăm şi ne îngrijorăm pentru Sfânta Ortodoxie. Părintele Elpidios este cleric al Patriarhiei Ecumenice. Ca preot vicar aparține Sfintei Eparhii de Rodos, care se află sub jurisdicția Bisericii din Constantinopol. Mitropolitul Rodosului Kyrillos nu numai că îl pomenește pe patriarhul Bartolomeu, conducătorul ecumeniştilor, dar este de acord şi cooperează la deschiderile sale ecumeniste. Iar Părintele Elpidios își pomenește mitropolitul cu bucurie și fără să protesteze. Urmează întru totul linia ecumenistă a lui Bartolomeu.
De multe decenii, noi, antiecumeniștii, ne luptăm în Grecia cu conferințe, simpozioane, publicații împotriva ecumenismului, dinainte și după pseudo sinodul din Creta. Mii de clerici, călugări și laici au semnat texte împotriva ecumenismului și a acțiunilor Patriarhului Bartolomeu. În toate acestea, părintele Elpidios lipsește, tace.De aceea, precum îmi scrieți, evită să răspundă atunci când i se pun întrebări despre probleme ecumeniste actuale. Cu toate acestea, tăcerea înseamnă consimțământ și acceptare, așa cum spuneau cei vechi, sau cel puțin lașitate, dar nu mărturisire și bărbăție. Sfântul Grigorie Palama spune chiar că cei care tac și nu vorbesc, atunci când Ortodoxia este în primejdie, aparțin celui de-al treilea tip de ateism. Primului tip îi aparțin necredincioșii și ateii; celui de-al doilea ereticii, care alterează credința în Dumnezeu, iar al treilea pe cei care întăresc cu tăcerea lor și lasă răspândirea nestingherită a primelor două tipuri de ateism¹. Sunt multe mărturii agiografice și patristice despre obligația de a mărturisi și de a cerceta, atunci când Ortodoxia este în pericol, „când Dumnezeu este cel în pericol”. Sfinții Mucenici și Sfinții Mărturisitori sunt cea mai mare mărturie practică. Citez o singură mărturie a Sfântului Teodor Studitul: „Porunca Domnului este să nu tăcem în vremea în care Credința este în pericol. Vorbește, vorbește și nu tăcea… Acum, când vine vorba de credință, nimeni nu poate spune: Ce sunt eu? Preot? Niciunde. Arhonde? Nici de acesta. Soldat? Și unde? Agricultor? Și nici asta nu sunt. Sărac, care caută să obțină doar hrana de zi cu zi. Nu am de ce să-mi fac griji din acest motiv. O, pietrele strigă, iar tu ești tăcut și nepăsător?”² Adică, în cuvinte simple: „Este porunca Domnului să nu tăcem când Credința este în primejdie. Pentru că spune [Sfânta Scriptură] „Să vorbești și să nu taci” [Fapte 18, 9]… Când vine vorba de Credință, nu poți spune: „Cine sunt eu? Nu sunt Preot, nici domn, nici soldat, nici fermier. Sunt un om sărac care scoate pâinea zilei. De aceea nu am de ce să vorbesc despre această chestiune”. Vai, pietrele vor striga și tu rămâi tăcut și indiferent?”.
Părerea părintelui Elpidie că cei mai mulți ierarhi sunt buni și strălucesc ca stelele și că puțini sunt cei care se abat de la Credință era valabilă cu câteva decenii în urmă, când ecumenismul nu predomina, ca acum, desigur, cu ratificarea sinodală în Creta (2016), și nu fuseseră introduse multe alte inovaţii. Acum este valabil opusul; majoritatea ierarhilor și aproape toți Întâistătătorii (patriarhi, arhiepiscopi) sunt ecumeniști. Puțini sunt Ortodocși, iar printre ei se numără mărturisitorii și cei curajoși. Din acest motiv, cei care nu se supun episcopilor eretici și susțin adevărurile Credinței, aparțin Bisericii, pentru că Biserica există acolo unde există Adevărul, așa cum susțin în unanimitate Sfintele Scripturi și Tradiția patristică. Acolo unde nu există adevărul, ci înșelarea și erezia, acolo Biserica nu există. Cei care întrerup pomenirea numelui episcopului eretic, nu părăsesc Biserica și nici nu provoacă o schismă, ci salvează Biserica de schisme și dezbinări, așa cum prevede Canonul 15 de la Sinodul I – II (861 d.Hr.) din vremea Marelui Fotie. Acestea le-am dezvoltat și într-o carte mică pe care am scris-o intitulată „Îngrădirea nu este schismă. Lămuriri datorate”³ (Thessaloniki 2022). Broșura a fost tradusă și în limba română⁴. Cităm doar opinia relevantă a Sfântului Grigorie Palama: „Cei care aparțin Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului; iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos”. Cu cuvinte simple; Biserica este acolo unde este adevărul; cei care nu sunt cu adevărul sunt în afara Bisericii.
Mulți clerici, dar și mireni, pentru a-și justifica inacțiunea, recurg la profeții și la eshatologie, uitând că, în afară de faptul că nimeni nu știe când va veni exact sfârșitul, conform învățăturii adevărate a Domnului, mărturisirea dreptei Credințe, a Ortodoxiei, este o condiție necesară a mântuirii. Sinergia omului cu Harul Divin este o doctrină de bază a Teologiei Ortodoxe, în contrast cu „destinul absolut” al protestantismului.
Pe bună dreptate subliniați în scrisoarea dumneavoastră și alte abateri ale părintelui Elpidios de la învățătura ortodoxă, precum părerea sa despre cele zece (și nu nouă, după învățătura bisericească) ordine îngerești și despre înlocuirea rugăciunii isihaste „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-te pe mine păcătosul”, cu rugăciunea „Iisuse, te iubesc”. Și acestea sunt incluse în ignoranța și disprețul Tradiției Patristice, așa cum este recomandat de mișcarea eretică a „Teologiei Post-Patristice”, care se răspândește în spațiul ortodox din cauza influenței protestante, principala formatoare fiind „Academia de Studii Teologice” a Sfintei Mitropolii a Demetriadei din Volos. Rugăciunea isihastă a fost predată și practicată de mari Sfinți Părinți, cu rezultate duhovnicești foarte mari și este trist că părintele Elpidios îndrăznește să anuleze învățătura lor. Nu am de gând să prezint aici importanța și puterea fiecărui cuvânt din această rugăciune învățată de Domnul și patristică, amintesc doar că se referă la exemplul rugăciunii smerite a vameșului îndreptățit „Dumnezeule, milostiv fii mine, păcătosului” (Luc. 18, 13), pe când cea propusă de părintele Elpidie „Iisuse, te iubesc” amintește de rugăciunea mândră a Fariseului, care și-a etalat virtuțile, pentru că odată cu ea cel care se roagă nu cere mila lui Dumnezeu, ci își manifestă egoist dragostea pentru Iisus.
Prin aceste câteva cuvinte îmi exprim dragostea frăţească, dar şi bucuria şi lauda, pentru vigilenţa dumneavoastră pastorală şi bună dumneavoastră preocupare.
Cu dragoste și urări cordiale întru Hristos Iisus,
† Protopresbiter Theodoros Zisis