A treia poruncă bisericească ne îndeamnă ,,să cinstim feţele biserieşti’’. Slujitorii Sfintelor Altare sunt episcopii, preoţii şi diaconii care alcătuiesc cele trei trepte ale preoţiei. Misiunea încredinţată lor de Mântuitorul nostru Iisus Hristos stă în săvârşirea Sfintelor Slujbe, în propovăduirea adevărurilor veşnice şi mântuitoare descoperite de Dumnezeu şi în îndreptarea tuturor sufletelor spre împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel a scris astfel Bisericii evreilor: ,,Căci orice arhiereu (preot), fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă jertfe pentru păcate; el poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron’’ (Evrei 5, 1-4). Preotul este acela care primeşte la Sfânta Spovedanie pe cei credincioşi şi le dă dezlegare de păcate, hotărăşte cine este vrednic a primi Sfânta Împărtăşanie, îndeamnă pe oameni la dreaptă vieţuire, îi sfătuieşte în momentele de cumpănă, îi mângâie când sunt întristaţi, adică se face tuturor toate.
Scriind episcopului Timotei al Efesului, Sfântul Apostol Pavel stabileşte pentru slujitorii Sfintei Biserici: ,,Preoţii care-şi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndioită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura’’ (I Timotei 5, 17). Sfântul Apostol Petru are acest îndemn pentru credincioşi: ,,Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor’’ (I Petru 5, 5). ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seamă de ele – ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, lucru care n-ar fi spre folosul vostru’’ (Evrei 13, 17). Expresia ,,conducătorii voştri’’ se referă nu la cârmuitorii lumeşti, care n-au nicio grijă de sufletele oamenilor, ci la preoţii care se îngrijesc de sănătatea sufletească, dar şi de cea trupească a enoriaşilor.
Ştiind ceea ce Dumnezeu statorniceşte în Sfintele Scripturi privind cinstea cuvenită preoţilor, vrăjmaşii Bisericii din toate vremurile se ridică împotriva slujitorilor Sfintelor Altare cu tot felul de defăimări, cu campanii de presă mincinoase, cu calomnii, şi atunci când le stă în putinţă, cu trimiterea lor în închisori şi chiar cu primejdia morţii. Cele mai multe posturi de televiziune sunt aservite celor străini de neam şi de Credinţa noastră, aşa încât îşi îndreaptă toată nemernicia spre a discredita pe preoţii ortodocşi şi Sfânta noastră Biserică.
Preot Ioviţa Vasile