Cărţile noastre de istorie bisericească relatează amplu despre ereziile primelor secole, îndrepate împotriva învăţăturii sănătoase a Domnului nostru Iisus Hristos. Ce nu spun aceste cărţi este faptul că mare parte din aceste erezii au fost scornite de evreii necredincioşi şi hulitori de Hristos, care le-au răspândit prin oameni răi şi slabi de minte, atraşi la rătăcire chiar din sânul Sfintei Biserici.
Evreii susţineau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost numai Om nu şi Dumnezeu, prin urmare Preacurata Fecioară Maria trebuie numită nu ,,Născătoare de Dumnezeu’’, ci ,,Născătoare de Hristos’’ sau ,,Născătoare de Om’’. Cel care a primit acestă blasfemie şi a propovăduit-o cu tărie a fost chiar patriarhul nevrednic al Constantinopolului, Nestorie. Până atunci luptase cu îndârjire împotriva ereticilor vremii, ceea ce i-a atras porecla de ,,mâncător de eretici’’. Nestorie s-a învoit cu evreii, a atras de partea sa mai mulţi ierarhi şi a produs mare tulburare în Sfânta Biserică. ,,Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zămislit în pântece de femeie, până să se nască; nici nu voi numi Născătoare de Dumnezeu pe femeia care a născut om cu trup din firea sa’’ – afirma nevrednicul ierarh. S-a apucat apoi să scrie cărţi pe care le-a trimis în cuprinsul Bisericii lui Hristos. Unii au primit învăţătura lui pierzătoare de suflete, alţii au rămas statornici în Dreapta Credinţă. În acest fel, Biserica era sfâşiată de nesăbuinţa şi ambiţia acestui Nestorie. În aceste împrejurări grele, Sfântul Chiril al Alexandriei i-a scris ereticului şi l-a mustrat pentru reaua credinţă. A trimis numeroase scrisori Bisericii prin care arăta rătăcirea lui Nestorie şi chema poporul lui Dumnezeu să nu-l urmeze în rătăcirea lui.
Atunci, binecredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr a poruncit să se ţină un Sinod la Efes, în anul 431. Sinodul a fost primit de Biserică ca al III-lea Ecumenic pentru contribuţia Părinţilor la apărarea Dreptei Credinţe şi restabilirea adevărului revelat. Sfinţii Părinţi care au participat au condamnat erezia lui Nestorie, afirmând, în aceaşi vreme, că Sfânta Fecioară Maria a născut pe Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care a fost şi Om adevărat. Prin urmare, este drept şi adevărat ca Preacurata Fecioară să fie numită ,,Născătoare de Dumnezeu’’, aşa cum o pomenim şi noi în slujbele bisericeşti şi în rugăciunile noastre. Pentru cutezanţa sa diavolească, Dumnezeu a pedepsit pe Nestorie cu moarte cumplită.
Presbiter Ioviţa Vasile
Bogdaproste, Parinte, ca ne mangaiati cu aceste sfinte invataturi. Sunt atat de accesibile si de binevenite!
Multumesc, D Ioana. Binecuvantare de la Dumnezeu.
In curand vom intra si in postul Sf Apostoli Petru si Pavel
S-ajute Dumnezeu sa ne fie de folos spre pocainta si spre crestere duhovniceasca. Doamne ajuta.
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre, Cinstite Părinte Vasile!
„Ce cuvânt poate zugrăvi, Maică a lui Dumnezeu Fecioară, frumuseţea Ta cea dumnezeiesc strălucitoare? Căci cele ale tale nu pot fi hotărnicite de cugete sau de cuvinte, pentru că toate covârşesc şi cuget şi cuvânt! Dar cu putinţă este să fii cântată, tu cea care primeşti cu iubirea de oameni [cântarea]!
Fiindcă tu eşti loc al tuturor harurilor, plinătatea a a toată frumuseţea şi bunătatea, tablă şi icoană însufleţită a tot binele, şi a toată bunătatea, ca una care singură ai fost învrednicită în chip concentrat de harismele Duhului, sau mai degrabă ca una care singură ai avut în chip minunat în cele dinlăuntru ale tale pe Cel în Care sunt vistieriile tuturor acestor [harisme], şi te-ai făcut Lui cort minunat. Iar acum, prin moarte, ai trecut de aici către nemurire, şi cu dreptate te-ai mutat de pe pământ la cer, ca să fii împreună locuitoare cu Acesta în corturile cele mai presus de ceruri de-a pururea, grijindu-te de acolo de moştenirea Ta şi cu rugăciunile Tale cele neadormite către Dânsul făcându-L milostiv tuturor.(..)
O, fecioară dumnezeiească şi acum cerească, cum voi grăi toate ale tale? Cum te voi slăvi pe tine, vistieria slavei?
Şi numai pomenirea ta sfinţeşte pe cel care o face! Şi numai aplecarea spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o pe dată către înălţimea cea dumnezeiască!
Prin tine se limpezeşte ochiul minţii! Prin tine se luminează duhul prin venirea Duhului Dumnezeiesc! Căci te-ai făcut vistiernică şi cuprindere a harurilor, nu ca să le ţii pentru tine, ci ca să umpli de toate de har. Căci Împărţitorul vistieriilor nedeşertate supraveghează împărţirea lor [şi] pentru ce ar fereca cineva o fericire care nu se împuţinează?
Dăruieşte, aşadar, cu îmbelşugare, întregului tău popor, acestei a tale moşteniri, milele tale şi harurile tale, o, Stăpână! Dă-ne dezelgare de cele cumplite care ne stăpânesc!
Vezi de câte şi de ce fel suntem istoviţi, de ale noastre, de cele străine, de cele din afară, de cele dinlăuntru!
Pe toate le întoarce spre mai bine cu puterea ta, pe cei dinlăuntru şi pe cei de un neam cu noi îmblânzindu-i unii faţă de alţii, iar pe cei care din afară ne împresoară precum fiarele cele sălbatice alungându-i.
Dă-ne în locul pătimirilor noastre ajutorul şi vindecarea ta, împărţind şi sufletelor şi trupurilor noastre harul cel îmbelşugat şi de ajuns pentru toate. Şi dacă nu-l încăpem, fă-ne mai încăpători.
Şi dă-ne cu adăugire, încât mântuiţi şi puterniciţi cu harul tău, să-L slăvim pe Cuvântul Cel mai înainte de veac, Care din tine S-a întrupat pentru noi, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Duhul Cel de viaţă făcător, acum şi pururea şi în vecii cei fără de sfârşit. Amin!”
Sf. Grigorie Palama, Omilia a 37-a
La Întru tot cinstita Adormire a Întru tot Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și Pururea Fecioarei Maria-fragment
Pr Elipidie, subtitrat in Romana https://youtu.be/-EFic_ej2pg
Draga Strajerule,
Multumesc pentru materialul trimis. Isprava Fratiei Tale se afla acum pe blogul meu.