Predică la Duminica a 2-a după Paşti. Înţelegere şi mărturisire

          Hristos a înviat

De multe ori, istoria scrisă sau tradiţia istorică este nedreaptă. Aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul Sfântului Apostol Toma. Spune Istoria Bisericii noastre că, după Înălţarea la cer a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi-au împărţit, prin tragere la sorţi, ariile geografice în care urmau să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei cerurilor. Apostolului Toma i-a revenit misiunea de a duce Vestea cea Bună în îndepărtata Indie, ceea ce a şi făcut. Cu multă trudă şi trecând prin multe primejdii, el a reuşit să întemeieze în mijlocul păgânilor îndieni o înfloritoare Biserică, cea care până în ziua de astăzi se numeşte ,,Biserică a creştinilor Sfântului Toma’’ din Malabar. A împlinit în acest fel misiunea încredinţată lui şi celorlalţi Apostoli de Mântuitorul: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin’’ (Matei 28, 19-20). Mai ştim, din relatarea Sfântului Matei, că unul din semnele premergătoare Venirii a Doua a Mântuitorului este chiar propovăduirea lumii întregi: ,,Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul’’ (Matei 24, 14). Prin urmare, Sfântul Apostol Toma a dus lumina Evangheliei la unul din cele mai numeroase popoare ale lumii, deoarece India se situează pe locul doi în lume, după China, în ceea ce priveşte numărul locuitorilor, ceea ce este un lucru extraordinar, chiar dacă majoritatea indienilor continuă să fie păgâni. Biserica întemeiată de Sfântul Toma şi-a încetat, din păcate, existenţa din vremea când a îmbrăţişat erezia monofizită. Acest fapt nu scade cu nimic meritele Apostolului. Iată dar, ce lucrare mare a săvârşit Sfântul Toma şi cât bine a făcut popoarelor Indiei, de aceea apelativul ,,Necredincios’’ adăuga numelui său este nedrept. Să ne gândim, bunăoară, că noi înşine am avut destule momente de necredinţă, de rătăcire sau îndoială, şi, cu toate acestea, ne place să ne socotim printre cei binecredincioşi sau dreptcredincioşi.

Pericopa evanghelică a acestei Duminici ne spune că în Ziua Învierii, spre seară, când a venit Mântuitorul la Apostoli, deşi uşile erau încuiate, Sfântul Toma n-a fost prezent. N-a fost, cu alte cuvinte, părtaş la marea bucurie a întâlnirii cu Domnul Cel înviat. De aceea, când i s-a spus ,,am văzut pe Domnul’’, a fost peste puterile lui să creadă. N-a fost vorba însă de rea credinţă, ci, mai degrabă de o trecătoare neputinţă omenească de a înţelege un fapt extraordinar. Nu ni se întâmplă şi nouă să spunem despre ceva că e prea frumos pentru a fi adevărat? Nu ni se întâmplă să vedem lucruri uimitoare încât nu ne vine să credem ochilor? Aşa a fost şi în cazul lui Toma: din adâncul fiinţei lui dorea să-L vadă pe Iisus înviat. Această dorinţă o citim în cuvintele sale ,,Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede’’ (Ioan 20, 25). Sfântul Prooroc Maleahi a scris Dumnezeieştile cuvinte: ,,Puneţi-Mă  şi pe Mine la încercare, zice Domnul Savaot, şi veţi vedea că voi deschide, la dorinţa voastră, stăvilarele cerului şi voi vărsa din belşug binecuvântarea, spre binele vostru’’ (Maleahi 3, 10). Şi Toma tocmai asta a făcut: a pus la încercare, a vrut să se încredinţeze, în modul cel mai direct şi lipsit de echivoc, de adevărul Învierii Domnului.

Au trecut opt zile apoi, cum ar fi în ziua de astăzi, Sfinţii Apostoli erau din nou împreună, uşile le ţineau iarăşi încuiate, iar Toma era şi el de faţă. A venit Domnul la ei cu aceleaşi cuvinte: Pace vouă! Apoi prima grijă a Mântuitorului a fost să risipească neputinţa de înţelegere a Sfântului Apostol Toma: ,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios’’ (Ioan 20, 27). Acestei puneri la încercare a Mântuitorului, Acesta îi răspunde întocmai cum i-a fost dorinţa, căci cuvintele Domnului sunt aproape identice celor cu care Sfântul Toma şi-a exprimat neputinţa înţelegerii, cu opt zile în urmă. Şi să nu uităm că Toma era Apostol dar era, deopotrivă şi Ucenic, prin urmare avea mereu de învăţat de la Fiul lui Dumnezeu. De data aceasta învaţă că adevărurile Dumnezeieşti, aşa cum le păstrează şi propovăduieşte Sfânta Biserică, sunt prea vrednice de crezare, chiar atunci când nu le putem experia în felul lui Toma: ,,Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!’’ (Ioan 20 29). Acest lucru l-a înţeles atât de bine, mai târziu, Sfântul Apostol Pavel şi a scris credincioşilor dintre evrei: ,,Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute’’(Evrei 11, 1). Pentru noi orice relatare a Sfintelor Evanghelii echivalează cu însăşi prezenţa noastră la evenimentul respectiv, este ca şi cum am fi noi înşine martori oculari şi auriculari la ceea ce a făcut şi învăţat Mântuitorul. Nu întâmplător se spune că credinţa este o facultate de cunoaştere şi înţelegere fără egal, ce ne este dată pentru binele şi mântuirea noastră.

Înţelegând, cât este omeneşte posibil, adevărul Învierii Domnului, Sfântul Toma a fost cuprins de negrăită bucurie, căci ceea ce fusese până atunci o nădejde palidă, a devenit un fapt real, de necontestat. Aceasta îl şi face să mărturisească din prea-plinul inimii sale: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!’’ (Ioan 20, 28). Excepţională mărturie! Este exact, ceea şi noi mărturisim, acasă sau în Sfânta biserică, despre Mântuitorul: că este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Mi-aduc aminte că în anii întunecaţi ai dictaturii comuniste, trepăduşii de toate felurile încercau din răsputeri să-i convingă pe oameni că Domnul Iisus n-a existat ca Persoană reală, ci este doar un mit. Chiar vestitul Marx care zicea că le ştie pe toate, contesta existenţa istorică a Mântuitorului. Ei bine, această metodă a negării totale s-a dovedit a fi falimentară pe de-a-ntregul. De aceea, în anii încă şi mai întunecaţi în care trăim, metoda s-a schimbat cu una mai subtilă, dar la fel de păgubitoare: se admite că în istorie a existat Domnul Iisus ca Persoană, dar ni se spune că a fost un muritor de rând, un om oarecare ce Şi-a încheiat existenţa odată cu moartea pe Cruce. Este tăgăduită Dumnezeirea Fiului, este tăgăduită şi Învierea. Spre asta converg toate eforturile puterilor iadului şi ale slugilor lor de pe pământ.

Aceste puteri se cutremură în faţa mărturisirii noastre, de fapt în faţa Adevărului Învierii. De aceea, să mărturisim până la sfârşitul vieţii nostre că ,,Dumnezeu este Domnul şi ni S-a arătat nouă’’ înviat din morţi precum femeilor purtătoare de mir, precum celor zece Sfinţi Apostoli, precum lui Toma, precum celor ,,peste cinci sute de fraţi’’ (I Corinteni 15,6), precum lumii întregi. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile