Prin anul 57 de la Naşterea Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint şi de fapt, Bisericii de pe toată faţa pământului întâia Epistolă, pe care o avem şi noi cuprinsă în Sfânta Scriptură. Între multele folositoare şi ziditoare de suflet învăţături o aflăm şi pe aceasta care, în cuvinte puţine, ne vorbeşte de împărăţia lui Dumnezeu: ,,Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El’’ (I Corinteni 2, 9). Vedem, din aceste cuvinte, cât de mărginiţi suntem noi oamenii atunci când suntem puşi în faţa realităţilor Dumnezeieşti şi cât de puţin înţelegem şi cuprindem cu slabele noastre puteri adevărurile ce ne sunt date a le şti prin Credinţă. Orice stare, ori situaţie o înţelegi mai bine atunci când o trăieşti. Aşa şi noi, nu vom înţelege Împărăţia lui Dumnezeu decât în vremea când, nădăjduim că vom trăi în ea. Să dea Atotputernicul să fie aşa. Până atunci să ne străduim cât putem să fim găsiţi vrednici de ea. Şi pentru aceasta se pune o singură şi necesară condiţie: să iubim pe Dumnezeu. În iubire sunt cuprinse şi credinţa şi faptele bune şi dragostea pentru aproapele şi harul lui Dumnezeu.
Din păcate, nu întotdeauna ne străduim cât se cuvine să străbatem calea spre Împărăţia Cerurilor fără abateri şi poticneli. Socotim prea adesea că acolo se ajunge lesnicios şi facem atât de puţin pentru a o dobândi. Cu alte cuvinte, dorim să dobândim o răsplată incomensurabilă, plătind un preţ cât mai mic cu putinţă. Socoteli negustoreşti, căci adevărul este altul. Este cel pe care ni-l arată Sfântul Evanghelist Luca în Cartea Faptele Apostolilor: ,,prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu’’ (14, 22).
În Evanghelia acestei Sfinte Duminici îi vedem pe cei doi Sfinţi Apostoli fraţi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, cerând de la Mântuitorul să fie învredniciţi de şederea de-a dreapta şi de-a stânga în împărăţia Sa. Cei mai mulţi comentatori, ca şi ceilalţi Sfinţi Apostoli, au o luare de poziţie critică faţă de cererea celor doi. Chiar s-au mâniat pe ei. Să dea Dumnezeu ca greşeala noastră cea mai mare să fie cea făcută de cei doi Apostoli şi să dorim şi noi cu aceaşi sinceritate, dusă până la nevinovată naivitate, a intra în Împărăţia cea veşnică. Cine nu-şi doreşte să fie părtaş al Împărăţiei? Cine n-ar vrea să stea aproape de Mântuitorul în veşnicie? Numai că, aşa cum spune Cartea Sfântă, nu putem ocoli suferinţele în călătoria noastră, ori mai bine zis, nu ne ocolesc ele pe noi. Este ceea ce n-au înţeles dintru început cei doi Sfinţi Apostoli: în împărăţia veşnică nu se intră printr-o simplă cerere adresată Mântuitorului. De aceea li s-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi. N-au înţeles atunci, dar au înţeles când au trecut prin toate vitregiile ce le implica misiunea Dumnezeiască la care-au fost chemaţi: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’’ (Ioan 16, 33).
Care au fost necazurile şi suferinţele prin care au trecut Apostolii Domnului? Ni le enumeră Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Poporul lui Dumnezeu din Corint: ,,În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; în osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine’’ (II Corinteni 11, 23-27). Sfinţii Apostoli au înţeles când a trebuit să-şi pună viaţa pentru Evanghelie şi s-au dus bucuroşi la moarte, cu nădejdea îndreptată spre răsplata Împărăţiei Cerurilor.
După ce a vindecat pe cei zece leproşi, Mântuitorul a fost întrebat de fariseii vremii: ,,Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu?’’ Acestora le-a răspuns: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru’’ (Luca 17, 20-21). Viaţa de-acum ne este dată spre a o dobândi pe cea veşnică. Încă din vremea vieţii pământeşti avem posibilitatea de a trăi realităţile vieţii viitoare, în Împărăţia Cerurilor, iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Luca 10, 27). Sfântul Apostol Pavel, scriind credincioşilor din Roma, i-a îndemnat să fie cu luare aminte că ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt’’ (Romani 14, 17). Tăgăduitorii învierii morţilor, saducheii cei împuţinaţi la minte, vrând să-L ispitească pe Mântuitorul, au primit răspuns Dumnezeiesc privitor la Împărăţia veşnică: ,,Fii veacului acestuia se însoară şi se mărită, iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii’’ (Luca 20, 34-36).
Cartea bisericească numită Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, în ziua a cincisprezecea, relatează un fapt petrecut în secolul al XIX-lea: ,,Un monah, anume Arsenie, cu metania la Mănăstirea Neamţ, care fusese ucenicul stareţului Silvestru, având mare dorinţă să meargă la Sfântul Munte, a luat blagoslovenie şi s-a dus acolo în anul 1817. Apoi, netrecând multă vreme de la ducerea lui, a murit stareţul lui. Şi el, aflându-se acolo în Sfântul Munte, s-a îmbolnăvit odată foarte cumplit, încât din multă slăbiciune a leşinat. Şi li se părea la toţi cei ce stăteau de faţă că a murit şi îi pregăteau cele de înmormântare. Dar el, întru acea vreme a fost răpit de un tânăr foarte luminat şi a fost dus în locurile cele din înălţime, unde petrec plăcuţii lui Dumnezeu. Şi acolo ajungând, a văzut un bătrân foarte încuviinţat, şezând pe un scaun împărătesc şi raze ca de soare slobozind de la sine, şi la faţă plin de mare dar. Pe care, când l-a văzut monahul, a socotit, din bucuria ce l-a cuprins, că acela este Dumnezeu.. Şi a zis cre tânărul care îl purta: ,,Oare acel bătrân este Dumnezeu?’’ Iar el i-a răspuns, zicând: ,,Nu este Dumnezeu acela, ci plăcutul lui Dumnezeu, Stareţul Paisie de la Mănăstirea Neamţului, de unde eşti şi tu’’. Şi vorbind aşa, numai iată că a văzut şi pe stareţul său, adică Silvestru, aproape de Părintele Paisie, şi îndată căzând, i s-a închinat până la pământ. Iar Stareţul Silvestru i-a zis lui: ,,Frate, ce cauţi mai înainte de vreme aici?’’ Şi el a răspuns: ,,Părinte, mă rog, nu mă lăsa să mă duc de aicea! Pentru că nu au văzut ochii mei niciodată acest fel de frumuseţe’’. Iar stareţul i-a zis: ,,Frate, ţie ţi se cuvine încă multă nevoinţă să arăţi şi multe ispite pentru fapta bună să pătimeşti, până vei veni aici. Tu aici eşti adus numai ca să vezi şi să te întorci înapoi şi la mulţi să le spui că prin multe necazuri poate cineva a se învrednici locului acestuia’’. Şi aşa vorbind, a fost răpit fără de veste de tânărul acela ce îl dusese şi s-a trezit iarăşi în trupul său, întru mare mirare celor ce stăteau acolo de faţă’’.
Ştiind aceste lucruri, bine ne este nouă să intrăm în lupta cea bună şi grea, cu nădejdea biruinţei şi a încununării. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Cand veti vedea in fiecare oras ținându se conferințe pentru pace și vor zice toți „pace,pace”,atunci va veni războiul.Nu va mai fi razboi cu Rusia in Ukraina.Va fi razboi de cateva zile între Ukraina si Georgia.Ce a fost acum a fost un test din partea Americii.SUA îi va provoca pe ruși de pe teritoriul Gteoriei prin lansări de rachete cu rază medie spre Crimeea pt provocări.La început armata ucraineană va ripostă însă repede se vor retrage pt ca vor vedea ca de acolo vor trage americanii si nu armata Geografiei.Pe urmă va urma raderea Georgiei de către ruși cu arsenal atomic.
Geografiei=Georgiei
Cum vor face ei incorporarile?Ei îi cred pe oameni fara discernământ si vor face simulări de provocări ca sa se încinge putin spiritele astfel programul lor global de mărire a efectivelor militare in fiecare țară și pt ca soldații proaspat recrutați sa fie repartizați în alte țări decat in cele de baștină unde soldatul nu va cunoaște limba localnicilor ,pt interesele lor ca sa sperie lumea,sa meargă snur.
Sub nici o forma ridicarea armei asupra fratelui ortodox rus, pe de alta parte ei papusarii isi doresc cu ardoare acest conflict armat, necontind pt ei care vor fi invinsii si invingatorii, miza fiind imputinarea populatiei planetei, revenind la noi la romani, de aparat noi nu maiavemce apara, de instrainat, cam totul a fost dat pe nimic, doar niste hoti cu care neam pricopsit de 30 de ani si ceva
Mai presus decat știința este învățătura Sf Părinti si a Bisericii Ortodoxe despre om cuprinsă în Antropologia creștină ortodoxă care spune clar,pt a se elimina orice discuții,ca învățătura greșită cum ca omul s-ar putea modifica,chipurile,genetic,ESTE EREZIE CU REALE LEGATURI CU TEORIA PAGANA DESPRE CONTOPIREA IN ESENTA A FIRII UMANE CU REGNUL ANIMAL SI VEGETAL.FITI CU MARE ATENTIE SI ELIMINATI DIN CAP ACEASTA RATACIRE ERETICA .
Biserica nu invata de nebună ca OMUL ESTE SINGURA FIINTA TERESTRA CREATA CARE NU SE POATE MODIFICA GENETIC.STIINTA CARE INVATA ALTCEVA DECAT BISERICA ESTE STIINTA MINCIUNII.
https://ortodoxinfo.ro/2021/04/17/resetarea-medicinei-sau-resetarea-omenirii-prin-nanotehnologie/
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, în vecii nesfârșiți!Amin
Starețul Efrem din Arizona: „Viața omului este martiriu …”
„Viața omului este un martiriu. De la căderea noastră din adevărata fericire, culegem rodul neascultării: „[Pământul] va rodi spini şi pălămidă”[1] – așa va fi și pământul inimii. Cum vom ști altfel că suntem alungați, dacă nu prin suferințe și chinuri?
Nu există nimeni care să nu aibă ceva care să-l mâhnească. Creștinii evlavioși sunt și ei loviți, dar adânc în sufletele lor nutresc speranța că într-o bună zi numeroasele nenorociri vor lua sfârșit și vor avea parte de odihnă binecuvântată.
Fără tristeți și suferințe, nimeni nu s-ar aștepta la odihnă în viața de dincolo de mormânt. Această viață este pentru cei care au muncit și au fost greu împovărați de greutățile acestei vieți .
Desigur, sfinții care au câștigat mult har și putere duhovnicească, s-au bucurat de suferință. Dar noi, și eu în primul rând, suferim și uneori răbdarea ne este pusă greu la încercare. Dar slavă lui Dumnezeu, care ne luminează să ne pocăim și să ne îndreptăm. „Duhul este vrednic, dar trupul este neputincios”. [2]
[1]„Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!”(Gen 3:18)
[2] „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.”
(Mt. 26:41)
http://elderephraimarizona.blogspot.com/2017/10/without-afflictions-and-sufferings-let.html
Care este diferența dintre regret și pocăință?
Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei 30 de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi ducându-se s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere.
Ce este regretul și care este diferența dintre regret și pocăință? Regretul este atunci când omul înțelege greșeala lui, când înțelege că a greșit, că a păcătuit, îi pare rău pentru faptele sau gândurile sale, în general pentru modul de viață pe care l-a avut în trecut. Acesta este regretul. Însă aceasta nu este pocăință. Sau am putea zice că este o pocăință incompletă. De ce?
Pocăința nu înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să începi procesul de schimbare. Iuda a înțeles că a greșit, dar nu a completat pocăința sa, nu s-a schimbat, a rămas în tristețea pe care i-a provocat-o simțământul păcatului lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde. Pocăința are, așadar, două direcții. Una către trecut, și alta către viitor. Te pocăiești pentru greșelile trecutului și, în același timp, crezi și încerci să devii al lui Hristos. Pocăința este o mișcare dinamică, nu e ceva static. Am făcut o greșeală și o accept. Nu! Am făcut o greșeală, o accept și, mai mult, o depășesc. Nu rămân acolo, nu cochetez cu păcatul meu, ci-l spovedesc, și mai mult, privesc înainte, spre viitor.
Pocăința înseamnă nu doar evitarea răului, ci și facerea binelui. Vedeți în spitale, când merge doctorul la un pacient, îl examinează și constată boala. Pacientul nu spune nimic, nu are niciun rost să zică. Știu că am o problemă cu stomacul meu. Știu aceasta, însă de acum va trebui să încep procedura de vindecare. Cunoașterea problemei nu rezolvă problema însăși. Este primul pas, însă nu ajunge. Va trebui să încercăm să rezolvăm problema, până va exista un câștig. Așa și aici, faptul că admit că sunt iubitor de arginți este un început. Însă acest lucru nu înseamnă pocăință. Pocăința va fi întregită atunci când voi începe să cultiv milostenia. Biserica noastră, vedem, ne scoate în evidență atât de mult pe Sfânta Maria Egipteanca, încât unii părinți o numesc „pocăința întruchipată”. Cu alte cuvinte, ea este persoana care a demonstrat într-adevăr ce înseamnă să te pocăiești. Și-a recunoscut păcatul și a luat hotărârea de a se schimba. Nu a rămas neclintită, ci a început un proces de descoperire a lui Hristos. Din păcatul desfrânării, trece în viață feciorelnică, din asediul clienților ei, trece în asediul iubitului sufletului ei, Hristos. S-a apropiat de Hristos, L-a dorit, și-a întors dragostea ce o avea înainte pentru desfrânare, către Hristos, către feciorie. Observăm, așadar, că pocăința nu a fost doar pentru un moment, ci a reprezentat o încercare continuă de descoperire a harului, a lui Hristos.
Noi însă se vede de multe ori că facem invers. Facem un păcat, îl spovedim, iar după puțin timp iarăși cădem în el. Iar acest proces durează ani întregi. De ce? Pentru că nu avem pocăință, ci regret. Recunoaștem că am greșit, dar de la acel punct nu începem procesul de vindecare a greșelii.
Sfintele Paști înseamnă trecere. Iudeii serbau trecerea din robia egipteană, prin Marea Roșie, în libertate, în pământul făgăduinței. Acum și noi serbăm Paștile. Noi însă sărbătorim ceva mai profund și esențial, ceva ce s-a petrecut prin harul Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătorim trecerea de la păcat – din întuneric, la Lumina lui Hristos.
Învierea Domnului, așadar, am putea spune că înseamnă pocăință. Învierea noastră personală este pocăința noastră.
Sfinte Paști cu bucurie! Cu alte cuvinte, pocăință bună! Și când Paștile înseamnă pocăință pentru noi, trecere de la întuneric la lumină, atunci ele sigur înseamnă și Înviere!
Arhimandritul Pavel Papadopoulos
Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
Sursa: Μετάνοια και όχι απλά μεταμέλεια
Minunea de la lagărul de munca de la mănăstirea Solovat/Rusia(aici vor fi deportați 139 de milioane de creștini la începutul războiului pt ca nu vor accepta cipurile si vor fi onorați toți intr o ora cu bombă cu hidrogen).
https://www.aparatorul.md/minunea-curajului-monahiilor-de-la-samordino/
Iata cum arata mănăstirea Solovat:
https://youtu.be/NMpc3UiFIuI
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.