Predică la Duminica a 8-a după Pogorârea Sfântului Duh.Pîinea care se pogoară din cer

,,Iată vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului’’ (Amos 8, 11). Această proorocie a fost rostită şi aşezată în Cartea Sfântului Prooroc al lui Dumnezeu, cu aproximativ 760 de ani înainte de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După ce a aflat întristătoarea veste a morţii Sfântului Ioan Botezătorul, Fiul lui Dumnezeu S-a retras în loc singuratic (Matei 14, 13). Singurătatea a fost însă de scurtă durată, deoarece mulţimile au aflat că Iisus este în acel loc şi au venit la El din toate cetăţile învecinate. Ce i-a adus acolo pe aceşti oameni? Tocmai foamea şi setea după nemuritoarele cuvinte ale lui Dumnezeu, precum a scris Proorocul Amos. Sufletele lor tânjeau după această hrana duhovnicească, ilustrând, cum nu se poate mai bine, spusele Mântuitorului când a fost ispitit de diavolul în pustie: ,,Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu’’ (Matei 4, 4).
O zi întreagă a stat Dumnezeu Fiul cu aceşti oameni simpli, sinceri, ascultători dar împovăraţi de multe beteşuguri, ceea ce l-a făcut pe Sfântul Evanghelist Matei să scrie că Mântuitorului ,,I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor’’ (14, 14). Seara a venit pe nesimţite, oamenii erau împliniţi sufleteşte. Atunci au venit Ucenicii la Domnul, cerându-I să sloboadă mulţimile pentru a se duce în satele apropiate să-şi cumpere mâncarea a cărei lipsă o simţeau acum. Nu, Mântuitorul S-a împotrivit plecării acestor oameni, tocmai pentru a le înmulţi binele Dumnezeiesc ce li-l făcuse în acea zi şi a le da hrana trupească de care aveau nevoie. Puţinătatea hranei ce-o aveau Ucenicii la îndemână, cinci pâini şi doi peşti, a fost motiv de îngrijorare şi nedumerire, ştiind că în faţa lor stau cinci mii se bărbaţi, la care se adăugau femeile şi copii, în număr neprecizat. ,,Şi altceva învăţăm de aici: aflăm filozofia Ucenicilor faţă de cele de neapărată trebuinţă vieţii: ne face să cunoaştem cât de puţin ţineau ei la hrană. Erau doisprezece oameni şi aveau pentru hrana lor numai cinci pâini şi doi peşti! Atât de puţin preţ puneau ei pe cele trupeşti. Erau lipsiţi numai de cele duhovniceşti! Şi nici pe acestea puţine nu le-au oprit pentru ei, ci le-au dat când li s-a cerut. Dat trebuie să învăţăm că, chiar dacă avem puţin, şi cel puţin al nostru să-l dăm celor săraci’’ – ne spune, peste veacuri, Sfântul Părinte al Bisericii noastre, Ioan Gură de Aur.
La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Aveau să se convingă de aceasta Sfinţii Apostoli – pentru a câta oară? – la scurtă vreme: aducând hrana lor, insignifiantă faţă de trebuinţe, Mântuitorul Şi-a ridicat ochii la ceruri, a binecuvântat şi a înmulţit pâinile, încât Ucenicii aveau acum în faţă belşug de hrană, din care au împărţit cu îndestulare bieţilor oameni. Aceştia au primit darul lui Dumnezeu cu mulţumire, la urmă rămânând douăsprezece coşuri line cu fărâmituri.
Învăţătura Sfintei noastre Biserici merge încă şi mai departe. Merge la cuvintele Mântuitorului scrise de Sfântul Ioan Evanghelistul: ,,Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat’’ (Ioan 6, 26). Omul nu se poate împlini numai cu biologicul trupesc; strădania lui se îndreaptă spre cele înalte şi veşnice: ,,Eu sunt pâinea vieţii… Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu’’ (Ioan 6, 48, 51). Aceste cuvinte Dumnezeieşti au depăşit puterea de înţelegere a acelor iudei, cum şi noi suntem neputincioşi, uneori, în a înţelege adâncimea şi sublimul Dumnezeieştilor învăţături. Chiar şi Sfinţii Apostoli s-au arătat profund nedumeriţi: ,,Greu este cuvântul acesta. Cine poate să-l asculte?’’ (Ioan 6, 60). Ceea ce atunci părea greu de înţeles, a căpătat înţelesuri limpezi în săptămâna Sfintelor Patimi, la Cina cea de Taină: ,,Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând Ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu’’. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor’’ (Matei 26, 26-28). La acestea, a adăugat Fiul lui Dumnezeu porunca: ,,Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea’’ (Luca 22, 19).
De-atunci, iubiţi credincioşi, avem noi Dumnezeiasca Liturghie în toate bisericile de pe faţa pâmântului. Cina cea de Taină a fost cea dintâi Liturghie, săvârşită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Ce dar nepreţuit, faţă de care suntem nepăsători de atâtea ori, refuzând binele pe care Dumnezeu ni l-a pus în faţă. Peste nepăsarea noastră, vin acum antihriştii cei fără Dumnezeu, care ne închid bisericile, ne împiedică să primim Pâinea Vieţii, adică Sfânta Împărtăşanie. Ştiţi de ce? Pentru că ei vor să aducă pe antihristul, fiul fărădelegii, pe care vor să-l înalţe, uzurpator, drept conducător al lumii întregi. Al lumii lui Dumnezeu! Piedică de netrecut, în faţa nebuniei, lor stă Dumnezeiasca Liturghie, stă Sfânta Împărtăşanie, cea aducătoare de viaţă veşnică. Înţelegeţi acum unde ţintesc antihriştii ,,români’’, în frunte cu jalnicul papistaş protestant, Iohannis. Lupta lor nebunească e împotriva lui Dumnezeu. Datoria noastră este să le stăm împotrivă şi să nu ne lipsim de Sfânta Împărtăşanie, oricât s-ar încrâncena ei să ne oprească.
Presbiter Ioviţa Vasile