În decursul anului bisericesc, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Mat. 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că încă din vremea noastră oamenii se despart unii de alţii pe diferite considerente. Crucea este unul din ele. Mică parte din oameni socotesc Sfânta Cruce ca fiind puterea lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 1, 18). Cei mai mulţi, în frunte cu iudeii, se poartă ca duşmani ai Crucii. Cei dintâi vor mântui, ceilalţi vor pieri.
La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Fil. 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar din pricina pe care o arată în continuare Scriitorul Sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos, Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Fil. 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau, fiind orbite şi insensibile la Dreapta Învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi, dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere, iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci.
Acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime extraordinară, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Cor. 1, 17-18). Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Mat. 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile care trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi Sfânt semn.
Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’. Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’
Cu diferite prilejuri, am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Mat. 24,30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui? Nimeni.
Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.
Presbiter Iovita Vasile