,,Prin Sfinţii care sunt pe pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Minunat s-a făcut voia Lui Dumnezeu şi în pământul Calcedonului, prin Sfânta Muceniţă Eufimia, cea de neam bun şi însetată după viaţa în Hristos Domnul. S-a săvârşit în vremea lui Diocleţian, în anul 304 pentru că n-a vrut, împreună cu alţi iubitori de Hristos, să participe la sărbătoarea drăcească în cinstea zeului marte. Atunci au fost prinşi creştinii şi supuşi la toate chinurile ce le-au putut imagina păgânii în mijlocul cărora trăiau. Între ei era şi Sfânta Eufimia Fecioara care a fost întărită de Dumnezeu şi a răbdat toate muncile, pentru numele lui Hristos. În cele din urmă, a fost puţin rănită la picior de o ursoaică în arenă şi Dumnezeu a trecut-o la viaţa cea fără de sfârşit.
Voia lui Dumnezeu s-a făcut prin Sfânta Muceniţă Eufimia şi după moartea ei. În acele vremuri Biserica era greu tulburată şi încercată de nişte eretici numiţi monofiziţi, care învăţau, împotriva adevărului descoperit de Dumnezeu, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea Dumnezeiască. Mulţi au fost cei care au căzut în această erezie pierzătoare, iar cei care au mărturisit Dreapta Credinţă au avut mult de pătimit.
Biserica a hotărât ca la anul 451 să se adune la Calcedon Sinodul IV Ecumenic. Au fost prezenţi atunci un număr impresionant se Sfinţi Părinţi, 630, care s-au luptat pentru apărarea Dreptei Învăţături, potrivit căreia în Persoana Mântuitorului au existat două firi, Dumnezeiască şi omenească, neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite. Ereticii monofiziţi susţineau cu înverşunare rătăcirea lor. Întocmai ca în vremea Sfântului Prooroc Ilie, s-a convenit între cele două părţi ca fiecare să-şi scrie mărturisirea de credinţă şi s-o aşeze în racla unde erau cinstitele moaşte ale Sfintei Eufimia, apoi să pună peceţi raclei. După patru zile de rugăciune şi de post, au rupt peceţile şi atunci s-a văzut că Sfânta Eufimia lepădase scrierea ereticilor la picioarele ei, iar mărturisirea Dreptei Credinţe o păstra la loc de cinste. Semnul acesta Dumnezeiesc a fost mângâiere şi întărire pentru cei binecredincioşi, însă ereticii monofiziţi au refuzat să creadă şi să se lepede de rătăcirea lor.
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon a statornicit Dreapta Credinţă. Până astăzi rătăcirea monofizită se păstrează în Armenia, Egipt, Etiopia, Liban şi India. Zadarnic se autointitulează acei eretici ,,biserici’’, căci nu sunt decât nişte jalnice adunări eretice.
Presbiter Iovița Vasile