Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului. Pregătiţi calea Domnului

Din vremea-n care oamenii cei dintâi au nesocotit şi au călcat porunca dată lor, Dumnezeu n-a încetat să pregătească neamul omenesc pentru venirea în lume a Fiului Său. Dintru început, Dumnezeu a spus şarpelui înşelător: ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul’’ (Facere 3, 15). Sfânta Biserică Ortodoxă ne învaţă, cu înţelepciune şi dreptate, că sămânţa femeii este chiar Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care a binevoit a se întrupa de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a Se face Om asemenea nouă, dar fără de păcat.

Sfinţii Prooroci au fost trimişi în mijlocul poporului îndărătnic, pentru a-l întoarce de la căile sale cele rele şi a-l face vrednic de primirea Mântuitorului, Care avea să se nască ,,la plinirea vremii’’ (Galateni 4, 4). Aşa bunăoară, Isaia a primit de la Dumnezeu vestea cea bună a Întrupării, a împărtăşit-o oamenilor, lăsând-o scrisă în Cartea sa (7, 14): ,,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui, Emanuel’’. Atât de puternică era credinţa lui Isaiia Proorocul că aceste cuvinte se vor împlini, încât a ajuns să vorbească şi să scrie despre Domnul Iisus la timpul trecut, ca de un fapt împlinit, deşi aveau să mai treacă sute de ani până la Naşterea Mântuitorului: ,,Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie’’ (Isaiia 9, 5).

Apropiindu-se vremea ieşirii în lume a Mântuitorului la propovăduire, Sfântul  Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, răspundea oamenilor nedumeriţi: ,,Nu sunt eu Hristosul… eu sunt glasul celui care strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului precum a zis Isaia Prorocul’’ (Ioan 1, 23)… În mijlocul vostru se află Acela pe care voi nu-L ştiţi, Cel Care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei’’ (Ioan 1, 26-27).

Cel dintâi chemat la apostolie, Sfântul Andrei, cel care ne-a adus pe pamânt românesc lumina Evangheliei, s-a dus şi l-a înştiinţat pe fratele său Petru: ,,Am găsit pe Mesia, Care se tâlcuieşte Hristos’’ (Ioan 1, 41). Aceşti Apostoli fraţi, alături de ceilalţi Sfinţi Apostoli, au fost dintre iudeii care L-au primit cu inima deschisă pe Fiul lui Dumnezeu şi au crezut în El; ceilalţi iudei L-au batjocorit şi apoi L-au răstignit.

Porunca sub care stăm noi astăzi, este aceeaşi: ,,Pregătiţi calea Domnului’’, deoarece Mântuitorul nostru ,,iarăşi va să vină să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit’’ . Aşa credem şi aşa mărturisim. Acum însă, noi suntem cei care avem datoria de a pregăti calea Domnului. Calea Domnului este, potrivit Sfintelor Scripturi, chiar Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. ,,Eu am prigonit această Cale, legând şi dând la închisoare pe bărbaţi şi femei’’ (Fapte 22, 4). Spunând că a prigonit Calea, înţelegem prea bine că răutatea dintâi a Apostolului se îndrepta împotriva Bisericii. Apostolul pune semnul egalităţii între Cale şi Biserică, adică le aduce în starea de noţiuni sinonime. Deoarece noi suntem în Biserica lui Hristos, ca mădulare ale acesteia, rezultă, în chip logic, că pregătindu-ne pe noi înşine pentru a doua Venire a Domnului, pregătim Calea Lui.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut grijă, în multe rânduri, să ne atragă atenţia asupra necesităţii de a fi pregătiţi în orice moment pentru a Doua Venire a Sa: ,,Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru… De aceea, şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi Fiul Omului va veni’’.

Prin urmare, grija noastră de căpetenie nu este cunoaşterea vremii când va veni Mântuitorul, ci pregătirea noastră temeinică pentru a-L întâmpina. Cei care au nesocotit aceasta şi au iscodit vremurile, stabilind soroace pentru Venirea Sa, au rătăcit de la adevăr şi au atras şi pe alţii în rătăcire, iar la urmă Dumnezeu i-a arătat ca fiind prooroci mincinoşi

Totuşi, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a îndemnat să fim cu luare aminte la semnele care vor anunţa Venirea Lui: ,,Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi’’ (Matei 24, 33). Semnele ne sunt date tocmai pentru a le cunoaşte, a le înţelege şi a spori în pregătirea noastră. Chiar dacă Domnul nu va veni în vremea vieţii noastre pământeşti, se poate întâmpla să vină neştiutul ceas al morţii, prin urmare, avem încă un motiv temeinic să priveghem şi să ne pregătim, să gătim adică, Calea Domnului. Semnele ce se arată acum ne spun că, într-adevăr, vremea Venirii Mântuitorului s-a apropiat mult. Aşadar, să sporim în rugăciuni pentru noi şi pentru lumea întreagă şi să înmulţim faptele cele bune. Prezenţa  noastră la sfânta biserică  este împiedicată de antihrişti, în fiecare Duminică şi Sărbătoare pentru că aici primim învăţaturile şi bunele sfătuiri pe care le vom urma, deoarece păstorii cei buni priveghează pentru sufletele voastre, ,,având să dea seama de ele’’. Să fim mădulare lucrătoare ale Bisericii, deoarece aceasta este mama noastră şi înfruntă răul din lume; ea singură va fi biruitoare în lupta cu puterile diavoleşti, după sfintele cuvinte ale Mântuitorului ,,porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

Doresc să vă spun şi să vă previn asupra a două semne prevestitoare ale Venirii Domnului. Întâi, despre scurtarea vremurilor pe care le trăim. Simţim cu toţii curgerea vremii ca fiind deosebit de rapidă, timpul nu ne mai ajunge. Chiar necredincioşii admit faptul că durata unei zile astronomice ar fi de numai 16 ore! Ce se-ntâmplă, de fapt? Se împlinesc preasfintele cuvinte ale Mântuitorului, rostite cu două mii de ani în urmă: ,,Căci atunci va fi strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22). În scurtarea zilelor vedem un semn evident al apropierii sfârşitului acestui veac, dar şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Strâmtorarea este pe zi ce trece mai mare, şi ne gândim la aşa zisa pandemie, pretextul diabolic găsit de antihrişti pentru înrobirea făpturilor lui Dumnezeu, pe care voiesc să le piardă în iadul în care ei înşişi se vor chinui în vecii vecilor.

Al doilea semn este pecetluirea oamenilor cu semnul blestemat al antihristului care, sub diferite forme, a început de mai multă vreme. Nu mai putem intra în anumite localuri publice decât trecând prin faţa unui boactăr care, sub motivul luării temperaturii, proiectează asupra noastră un fascicul cu valoarea în terra hertzi de 666. Exact numărul satanic despre care a scris Sfântul Ioan Evanghelistul! Sataniştii vor să ne imprime semnele şi simbolurile lor, în locurile unde am fost însemnaţi la Botez cu semnul Mântuitorului Hristos, Sfânta Cruce. Înţelegeţi viclenia? Cel care de bună voie va primi semnul antihristic, nu va mai aparţine lui Hristos, va fi luat în stăpânire de diavolul şi slujitorii lui şi va pierde orice nădejde de mântuire.

,,Dar, Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?’’ (Luca 18, 8) Va găsi, desigur, dar la foarte puţini oameni, pentru că cei mai mulţi vor fi îmbrăţişat credinţa cea mincinoasă şi pierzătoare a lui antihrist. Să ne străduim să fim printre cei puţini: ,,Intraţi pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 13-14).

Iubiţi credincioşi, Sfântul Prooroc Iezechiel în Cartea sa (33, 4-6) are un mesaj excepţional pentru făpturile lui Dumnezeu: ,,Dacă va auzi cineva sunetul trâmbiţei, dar nu se va păzi când va veni sabia şi-l va prinde, sângele aceluia va fi asupra capului său… iar cel ce se va păzi va scăpa viaţa sa. Dacă însă străjerul a văzut sabia venind şi nu a sunat din trâmbiţă, şi poporul n-a fost prevestit, şi va veni sabia şi va ridica viaţa cuiva, acela s-a răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului’’. Străjerii noştri sunt Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Ei ne-au vestit, în toate timpurile, primejdiile prin care trecem acum. Trâmbiţele lor se aud şi acum. Cine ia aminte? Străjeri de nădejde ar trebui să fie ierarhii Bisericii, că pentru aceasta ocupă scaunele episcopale. Trâmbiţele lor sunt mute, nu se vor auzi niciodată, pentru că dumnealor sunt preocupaţi nu de Turmă, nu de sufletele credincioşilor, ci de tihna şi confortul lor de fiecare zi. Ei au trecut în tabăra vrăjmaşului şi fac voia acestuia. Ne rămâne nouă să priveghem, să ne străduim, să ne pregătim, cu vreme şi fără vreme, pentru Venirea Domnului. ,,Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui’’. Amin.

Presbiter Iovița Vasile