De mai multă vreme, s-a acreditat ideea că întreruperea pomenirii ierarhilor căzuţi în erezie e suficientă, de aceea orice demersuri ulterioare în lupta cu erezia ar fi neavenite şi contraindicate. S-a mers până-ntr-acolo încât să se spună că a contesta legitimitatea ierarhilor eretici nepocăiţi ar fi schismă. Fals! Întrerupere pomenirii, şi implicit a comuniunii, e doar primul pas dintr-un lung şir, în această luptă cu vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai Bisericii noastre. După ce Domnul Sofronie Drincek a participat la sinodul eretic din Creta şi apoi a apostaziat, trecând la gruparea greco-catolică, printr-un act public, am fost unul din cei care i-am cerut să plece din scaunul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. A fost acesta un gest de răzvrătire şi am căzut cumva în schismă? Să fim serioşi. Şi să fim bine înţeleşi: prin îngrădirea de erezie, ne-am îngrădit şi de schismă. Aşa glăsuieşte Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol despre cei care au intrerupt pomenirea: ,,Nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’. Cum nu se poate mai limpede.
Am spus de multe ori că nepomenitorii au datoria sfântă să rămână în Biserica lui Hristos, singura mântuitoare. Este bine ca de fiecare dată să se declare fii ai Episcopiei de care aparţin, atenţie!, având dreptul de a fi păstoriţi de un episcop ortodox care să înveţe drept cuvântul adevărului. Este o datorie prevăzută de Sfintele Canoane de a-ţi cerca episcopul în privinţa mărturisirii Dreptei Credinţe, el fiind cel dintâi chemat pentru păstrarea şi păzirea acesteia. Oricare dintre fiii Episcopiei, clerici sau mireni, pot cere explicaţii ierarhului atunci când constată că acesta s-a abătut de la Sfânta Credinţă Ortodoxă. Ne este cu desăvârşire interzis să întreprindem acţiuni care se situează în afara Sfintelor Canoane, dar vom greşi grav dacă vom rămâne pasivi când Dreapta Credinţă e negociată, nesocotită, batjocorită, pusă pe picior de egalitate cu ereziile lumii.
Sfintele Canoane nu ne îngăduie să înlăturăm un episcop căzut în erezie, chiar dacă am avea mijloacele necesare. Ne cer, în schimb, să încercăm prin vorbă bună să-l aducem la pocăinţă şi Adevăr. Întreruperea pomenirii e chiar vorba bună, modalitatea delicată, fină şi paşnică prin care încercăm îndreptarea ierarhilor căzuţi, nicidecum răzvrătire, cum pretind dumnealor. Cele două arme, rugăciunea şi cuvântul vorbit sau scris, ne sunt date în lupta cea bună, în aceste vremuri de erezie, schismă, apostazie şi cumplită prigoană abătută asupra Bisericii noastre. Tăcerea şi pasivitatea, în aceste împrejurări grele, sunt o cumplită complicitate cu cei care vor să ne distrugă Biserica.
Dacă ierarhii români s-ar fi rupt de Biserica noastră în bloc şi şi-ar fi întemeiat adunare separată, vorbeam acum de o schismă de netăgăduit; dacă aceiaşi ierarhi s-ar fi lepădat public de Credinţa Ortodoxă (cum a făcut domnul Sofronie Drincek), şi ar fi trecut în tabăra papistaşilor, aveam o apostazie evidentă. Realitatea însă este mult mai gravă şi perfidă: schisma şi apostazia lor sunt interne, ascunse, nedeclarate public. Din interiorul Bisericii luptă împotriva acesteia, cum bine vedem de patru ani. Colaboraţionismul făţiş cu forţele întunericului în vremea falsei pandemii, nu mai lasă loc de îndoieli.
Starea de erezie în care se află ierarhii români e adevăr axiomatic. Această stare e întregită, cum am spus, de schismă şi apostazie. Mai mult şi mai rău de-atât, nu se poate. Spunea Înalt-Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Longhin; ,,opriţi-vă, căci dacă nu, vă va opri Dumnezeu’’.
Presbiter Ioviţa Vasile
„Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om.
Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.
Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.” (Mat. 15;18-19)
*„Omul, neurmând poruncii de a stăpâni asupra naturii, a renunţat la libertate. A renunţat la libertate însă prin libertatea însăşi, într-un fel în care lasă omului oricând posibilitatea să revină asupra acestei renunţări măcar în parte sau să dorească să revină asupra ei.
Dacă nu avea libertate să renunţe la ea în mod liber, nu i s-ar fi cerut să şi-o afirme stăpânind asupra naturii. Baza întregii măreţii a chipului dumnezeiesc al omului stă în libertatea lui. Dar în ea a fost implicată şi putinţa căderii, putinţa de a-şi afirma libertatea renunţând în acelaşi timp la ea într-o anumită măsură şi de a aproba continuu, prin libertatea sa, renunţarea la libertate.
Ca să poată împlini ordinul de a deveni Dumnezeu – cum zice Sfântul Vasile – omul trebuie să-l poată şi refuza. Dumnezeu Se face neatotputernic în faţa libertăţii umane, pe care nu o poate încălca, pentru că ea provine din atotputernicia lui Dumnezeu.
Desigur omul a fost creat numai prin voinţa lui Dumnezeu, dar nu poate fi îndumnezeit numai prin ea.
A fost necesară o singură voinţă pentru creaţie, dar e nevoie de două, pentru îndumnezeire. O singură voinţă, pentru a aduce la existenţă chipul; dar două, pentru a face chipul asemănare.
Iubirea lui Dumnezeu e aşa de mare, că nu vrea să constrângă pe om. Căci nu este iubire fără respect.
Voinţa divină se va supune tatonărilor, ocolirilor, revoltelor înseşi ale voinţei umane, pentru a o aduce la o liberă constimţire. Aceasta este providenţa divină.
Persoana umană e cea mai înaltă creaţie numai pentru că Dumnezeu pune în ea posibilitatea iubirii, precum şi a refuzării ei. Dumnezeu riscă ruina eternă a celei mai înalte creaţii ale Sale, ca să poată fi cea mai înaltă. Paradoxul este ireductibil.
Chiar în măreţia sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil să poată cădea.”
**„În viaţa noastră pământească, multe lucruri nu le înţelegem niciodată cu mintea noastră. Este de ajuns pentru noi să ştim, să ne încredinţăm şi, fără îndoială, să credem că Dumnezeu nu este nedrept şi că, în cea din urmă zi a judecăţii, nu se va găsi niciunul dintre osândiţi care să-I spună altceva Domnului afară de cuvintele: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale” (Psalmul 118, 137).
Până ce vom intra în viaţa viitoare, trebuie să lăsăm de-o parte înţelegerea deplină a judecăţilor, nepătrunse în viaţa aceasta, şi a sfârşitului lor, ştiut numai de înţelepciunea lui Dumnezeu!
Aşadar, să încetăm şi noi a ne desface aripile raţiunii noastre curioase faţă de lucrurile pe care nu le cunoaştem. Valurile nesfârşitului ocean al Raţiunii Supreme, care se rotesc neîncetat, se înalţă şi coboară, întrec agerimea oricărei înţelepciuni, nu numai a celei omeneşti, ci şi a celei îngereşti. Şi cum am putea pricepe noi cauzele finale ale judecăţilor dumnezeieşti, celor atât de adânci?
Cine poate pricepe rânduiala lui Dumnezeu, potrivit căreia unul s-a născut păgân, iar altul creştin?
De ce propovăduirea Evangheliei în multe ţări s-a făcut auzită atât de târziu şi din această pricină multe mii de oameni au pierit, neavând posibilitatea de a se mântui prin învăţătura lui Hristos, în timp ce în alte ţări s-a făcut auzită atât de repede?
De ce un stat este plin de eretici, iar altul este liber de toate viciile falsei credinţe şi s-a înrădăcinat cu putere în el buna credinţă?
De ce pe unii pedeapsa lui Dumnezeu (pentru păcate) îi ocoleşte (până la o vreme), iar pe alţii îi loveşte?
De ce uneori cei nevinovaţi sunt supuşi judecăţii, osândiţi şi omorâţi, iar păcatele unor oameni se răsfrâng asupra copiilor şi urmaşilor lor? (…)
Este de ajuns pentru noi să credem că pricina tuturor cauzelor este Voia lui Dumnezeu; cine caută mai multă putere şi stăpânire, acela nu cunoaşte fiinţa lui Dumnezeu. (…)
Dar, înainte de Dumnezeu şi de voia Lui cea sfântă, nu a existat nimic, de aceea cauza tuturor cauzelor este unul Dumnezeu, Cel mai dinainte de veci, tare şi nemuritor, Cel în Sfânta Treime slăvit. Ce voieşti, aşadar, să afli mai mult? Dumnezeu a îngăduit, Dumnezeu a binevoit, Dumnezeu a făcut totul.
Pentru noi, voia lui Dumnezeu trebuie să fie adevărul desăvârşit, iar urmarea liniştită şi bucuroasă a rânduielilor voii şi proniei lui Dumnezeu să fie cea mai mare înţelepciune.”
Din păcate, noi suntem precum spunea marele poet al inimilor şi cugetelor neamului românesc,
„Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;”
(..)
„ Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, –
Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.”
*Părintele Dumitru Stăniloaie – „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. I.
**Sfântul Ioan Maximovici – unchiul Sf. Ioan Maximovici din San Francisco – Mitropolit de Tobolsk şi Siberia, „Iliotropion sau Acordul dintre voia omului şi voia lui Dumnezeu”
Aici linkul cu Pr Serghei Romanov https://youtu.be/g3H7EQeSVmY
Legiferarea sodomiei in alta tara ortodoxa dupa Grecia https://financialintelligence.ro/muntenegru-a-legalizat-parteneriatul-civil-intre-persoane-de-acelasi-sex/
Iadul e foarte primitor. Abia-i asteapta pe acesti nelegiuiti. Dumnezeu sa-i intoarca, sa nu ajunga acolo.
Pe 20 iunie, slujbașii cezarului din Toronto au emis instrucțiuni revizuite privind combaterea răspândirii virusului COVID-19, care interzic oferirea Sfintei Împărtășanii credincioșilor .
Toate lăcașurile de cult trebuie să respecte următoarele cerințe:
Se suspendă toate activitățile legate de comuniune, după cum recomandă Ministrul Sănătății din Ontario.
Avizul legat de COVID-19 al Ministerului Sănătății din Ontario solicită „Suspendarea [activității] care crește riscul de transmitere a bolii, inclusiv,„ Împărtășirea sau distribuirea de materiale sau obiecte, microfoane, covorașe de rugăciune, șaluri de rugăciune, apă etc. ”
Noile linii directoare legate de prevenirea răspândirii virusului, „Suspendă activitățile legate de cântare în interiorul bisericilor și serviciul corului” și limitează participarea la serviciile religioase la cel mult 30% din capacitatea spațiului.
De asemenea, Departamentul de Sănătate Publică din California a interzis compet săptămâna trecută cântarea in interiorul bisericii.
Mitropolia ortodoxă greacă din Toronto a Patriarhiei Constantinopolului a publicat pe YouTube un videoclip al slujbei de duminică începând cu 5 iulie, la Biserica Sf. Nicolae din Toronto, în care părintele Fanourios Pappas anunța emoționat adunării credincioșilor că, cu o seară înainte, fusese informat de autoritățile statului, cu privire la noile instrucțiuni, prin care se atestă interzicerea oferirii Sfintei Împărtășanii, credincioșilor ortodocși.
Referindu-ne la „persecuția Bisericii”, părintele Fanourios a spus turmei sale:
Frații mei, astăzi, sunt cuprins de o mare tristețe. Noaptea trecută, ni s-a transmis de la Arhiepiscopia noastră că guvernantii orașului Toronto au interzis Sfânta Împărtășanie în bisericile din orașul Toronto și se pare că persecuția Bisericii continuă. Nu am cuvinte să-mi exprim dezamăgirea și tristețea. Și simt că nu pot împărtăși cu voi astăzi nici un cuvant de învățătura, deoarece simt că nu pot vorbi despre credință, despre Hristos. Simt că în acest moment vreau doar să-i cer lui Dumnezeu să ne ierte, să ne ierte puțina credință, să ne ierte slăbiciunea, să ne ierte, pentru că nu suntem vrednici să păstrăm marea binecuvântare a credinței ortodoxe.
Sursa:http://orthochristian.com/132432.html