Cel mai simplu lucru este să fii Iuda. Spui că ești prieten, dar când ai ocazia, nu eziți să primesti treizeci de monede de argint, cu un sărut pentru a-i trăda pe cei din preajma ta.
Cel mai simplu lucru este să fii Pilat. De fiecare dată când lucrurile devin dificile, te speli pe mâini.
Nu iți asumi responsabilitatea nici pentru acțiunile tale, nici pentru viața ta.
Cel mai simplu lucru este să fii unul dintre cărturari și farisei.
Pentru întreaga lume, parelnic cinstit, drept, curat, dar în interiorul tău, ascunzi ură, furie, gelozie, mândrie, viclenie.
Cel mai simplu lucru este să fii gloata.
Precum gloata evreilor. Nu ai voință. Nu iti asumi nicio responsabilitate.
Nu-ți pui mintea să gândească.
Doar urmezi si mimezi.
Exact ca oile in turma.
Și ceri să fie răstignit, cel pe care l-ai aplaudat până ieri.
Cel mai simplu lucru este să fii Baraba.
Să-ți construiești propriu libertinaj, profitand de munca altcuiva.
Cel mai simplu lucru este să fii talharul din stânga.
Care chiar și acolo, în ultima clipă, nu spune ” sunt păcătos”, ci înjura, striga, învinovățește și batjocorește pe alții pentru propriile greșeli.
Greu este să fii urmator lui Hristos…
Să fii răstignit zilnic de dragul celor pe care îi iubești și totuși să șoptești pe Crucea pe care o porți: Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac.
Traducerea: Felix
Aceste mâini întinse îmbrățișează lumea…
Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei
Însăși nașterea lui Iisus arată moartea Sa: și ce strălucire măreață se revarsă asupra Crucii privite în această lumină!
Acest înscris care cuprinde vina Celui Nevinovat, acești slujitori ai legilor răzbunătoare, această unealtă a caznei – toate acestea le strânge în jurul Său Pătimitorul Cel de bună voie spre a ne aminti hotărârea sfatului Celui Preaînalt pe care o împlinește nedreapta judecată omenească, întru neștiință oarbă, mânată doar de răutate.
Aceste mâini întinse îmbrățișează și sprijină lumea care atârnă deasupra hăului pe care l-a săpat sub ea dezmățul.
Această privire ce se stinge încă mai trimite raza milostivirii și, îndreaptată fiind în sus, de mii de ori își înnoiește rugăciunea înălțată nu doar pentru chinuitorii cei vinovați, ci, mai mult încă, pentru tot neamul omenesc cel împreună vinovat: Părinte! Iartă-le lor! (Luca 23, 34).
Acest sânge dumnezeiesc… O, dragoste nemărginită! O singură picătură din acest sânge ar fi fost îndeajuns pentru a curăți fărădelegile noastre și pentru a stinge gheena noastră – iar Tu Îl verși șiroaie!
Tu, Cela Ce ești milostiv chiar până la nemilostivire! Iartă mustrările recunoștinței uluite! Destul, destul! Sau nu! Varsă până la secătuire acest râu nesecat al fericirii, această apă a vieții!
Ah… nu știu ce să fac: să plâng ori să mă bucur?
Să plâng pentru moartea Ta sau să mă bucur pentru nemurirea pe care o am în ea?
La Crucea Ta mila și adevărul s-au întâmpinat; la mormântul Tău dreptatea și pacea s-au sărutat (Psalmul 84, 11).
Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, Cuvinte despre Taina Crucii, Ed. Sophia, București, 2002, pp. 27-28
E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruieşte în vreun fel un suflet de ucenic credincios
Preotul martir Constantin Sârbu
Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte… E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruieşte în vreun fel un suflet de ucenic credincios. Este o întunecare a minţii totdeauna când păcatul pune stăpânire pe o inimă, iar diavolul reuşeşte să o smulgă din părtăşia frăţească, făcând-o o unealtă de vânzare. E noapte totdeauna când frăţietatea se dezbină, când ucenicii se despart, când legământul dintâi este călcat, când mânia şi ura împing omul la răzbunare.
Ce grozavă este o astfel de noapte şi ce mult prăpăd poate face ea când răzbate acolo unde lumina n-ar trebui să dispară niciodată!
(…) Ce minunată e convieţuirea unei familii când este armonie între soţi, grijă pentru copii, dragoste şi înţelegere între ei! Şi dintr-o dată, în inima unuia dintre soţi pătrunde o săgeată străină! Mintea se întunecă, inima se aprinde veninos, viaţa se otrăveşte, sufletele se zdrobesc. Şi dragostea dintâi nu se mai poate reface niciodată, sau niciodată aşa cum a fost.
Ce minunată este viaţa unui suflet cu Hristos! Ascultarea lui faţă de fraţi este smerită şi sinceră. Dragostea lui pentru ai săi şi pentru toţi semenii este prietenoasă şi înţelegătoare. Blândeţea e domoală şi caldă. Vorba cuviincioasă şi dulce, faţa luminoasă şi plină de bunătate. Inima lui este deschisă şi apropiată; totul este luminos! Dar deodată un păcat ascuns, un duh străin, o învăţătură duşmănoasă vine în suflet prin altă uşă în locul acesta sfânt şi stingând toată lumina dulce, aduce dintr-o dată o noapte fioroasă peste tot.
Şi vai, când noaptea se prăvăleşte deodată în plină zi, totdeauna are loc o răstignire şi o moarte nevinovată: uneori moare credinţa, alteori nădejdea, alteori dragostea. Mai grozav este atunci când mor toate deodată.
După ce a ieşit Iuda
După ce pleacă un vânzător, rămâne în locul lui o oroare.
După ce pleacă un vrăjmaş, rămâne o primejdie.
După ce pleacă un frate, rămâne o durere.
După ce pleacă un soţ, rămâne un gol amar, nu numai în casă, ci mai ales în suflet.
După ce pleacă un răzbunător, rămâne totdeauna o ameninţare.
Iuda a plecat singur, dar s-a întors cu o gloată, căci ura reuşeşte să-i strângă pe oameni mult mai grabnic decât dragostea, dar reuşeşte să-i păstreze mult mai puţin.
După ce a ieşit Iuda, Iisus a zis: „Acum Fiul Omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El!“. Nu poţi ajunge la Inviere decât prin Cruce. Nu poţi ajunge la slava veşnică decât prin pătimiri, aşa cum nu poţi ajunge în cer decât prin pământ”.
(din: Lacrimă şi har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011)