Să nu-l uităm pe Părintele Daniel Corogeanu

Era anul 2005. Ce repede a trecut vremea! În acel an a plecat la Domnul Irina Cornici, găzduită la Mănăstirea Tanacu pentru starea de neputinţă în care se afla, fiind rău chinuită de demoni. Părintele Daniel şi-a împlinit datoriile preoţeşti faţă de aproapele, aşa cum ar fi făcut orice preot căruia-i pasă de semenul său. Ce li s-a reproşat Părintelui şi maicilor de-acolo a fost faptul că au imobilizat-o pe biata fată, legând-o de nişte scânduri puse în formă de cruce. Puţini vor înţelege ce înseamnă să ai în faţă un bărbat demonizat violent, pe care cu mare greutate l-au adus în biserică patru inşi; nu vor înţelege ce putere ieşită din comun are o fată de douăzeci de ani, demonizată şi ea, pe care abia o ţineau doi bărbaţi şi o femeie, întinsă pe covor, în vreme ce preotul îi citea Molitfele de alungare a demonilor. Cine a trecut prin asemenea împrejurări nedorite va înţelege că Irina trebuia ţinută în vreun fel, iar faptul că au legat-o, n-a fost spre a-i face rău. Cămaşa de forţă se aplică deseori în spitalele psihiatrice şi nu deranjează pe nimeni.

Faptele sunt cunoscute şi nu mai insist. În drum spre spital, fata a murit. Medicul legist a stabilit drept cauză a morţii doza de adrenalină care i-a fost injectată. Proba era hotărâtoare în desfăşurarea procesului, însă a fost respinsă de judecător fără explicaţii. S-a dezlănţuit presa nebună care a început o campanile diabolică împotriva Părintelui. Nimeni nu l-a apărat în acel moment. Aşa se face că a fost condamnat în primă instanţă la 14 ani de închisoare. La rejudecare, magistraţii au înţeles că inculpatul era nevinovat. Neputând să-l achite, i-au redus totuşi pedeapsa la şapte ani, din care a executat patru, până în 2011, când a fost eliberat.

Epilog.,,Da, este răsplată pentru cel drept! Da, este Dumnezeu care-i judecă pe ei în viaţă!’’ (Psalmul 57, 11). Procurorul care s-a ocupat de caz a murit. După 12 ore de stat la serviciu, a avut o criză şi a mai trăit o lună. Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel care a dat sentinţa defnitivă, a murit şi el în condiţii inexplicabile.

Al treielea, sau poate primul vinovat de nedreptăţile ce i s-au făcut Părintelui Daniel a fost pseudo-episcopul homosexual Corneliu Onilă, om al sistemului. În loc să-l cheme pe Părintele Daniel şi să-l cerceteze cu părintească înţelegere, s-a grăbit să satisfacă setea de sânge a hienelor dezlănţuite împotriva Părintelui, dar mai cu seamă a Bisericii noastre, şi l-a caterisit, alungându-l din mănăstire. Dumnezeu nu l-a mai răbdat multă vreme în scaunul episcopal pe care l-a spurcat. A izbucnit scandalul pe care-l ştim, prilej pentru antihrişti de a arunca din nou cu noroi în Sfânta Biserică Ortodoxă Română. Vina aparţine şi patriarhului Daniel şi celorlalţi din casta episcopală, care ştiau patimile spurcate ale lui Onilă şi totuşi l-au tăinuit şi apoi l-au mătrăşit cu grăbire. Onilă va da greu răspuns la Judecată.

De la eliberare, Părintele Daniel s-a retras din lume, neîncetând a-L sluji pe Hristos Domnul. Să ajungi la Preacuvioşia Sa, nu-i lucru lesnicios. Ştie totuşi ce se întâmplă în lume şi s-a detaşat de toţi aceia care L-au trădat pe Hristos în Creta şi în toate împrejurările.

Nu pot încheia fără a ne aminti, cu respect şi recunoştinţă, că Tatiana Niculescu Bran a scris un roman jurnalistic ,,Spovedanie la Tanacu’’, în care descifrează şi stabileşte cu onestitate nedreptăţile şi mârşăviile la care a fost supus un slujitor al lui Hristos, de o lume care n-a încetat să alunece, până astăzi, spre nebunie.

Presbiter Ioviţa Vasile

A FOST O MARE MARSAVIE TOT PROCESUL INTENTAT !

Să-l uitam ? Ferească Dumnezeu. E prezent si azi, cu toate Maicile , pe pomelnicul pe care-l dau la Sf Liturghie.
Dupa Creta, daca ar fi putut fi gasit cu usurinta si s-ar mai fi putut participa la slujbe facute de dansul, era primul la care m-as fi dus !
De vina pentru condamnarea lor au fost si toti colegii preoti contemporani cu drama dansilor, care nu au miscat spre aparare nici un milimetru. În afara Părinţilor Iustin, Filoteu si Savatie care au intervenit in scris printre primii la vremea respectiva, luand-i apararea, cred ca degetele de la o mana sunt prea multe pt a-i enumera si pe altii care au cutezat sa ia atunci atitudine in mass media, presa, online, etc, aparându-l …. Multa vreme subiectul a fost tabu pt marea majoritate. Mila Domnului sa fie cu dânsul si cu toate Maicile care , incercand sa faca bine, au fost atat de ponegrite si condamnate la inchisoare pe deasupra. Din toata inima le doresc ca, pentru nevinovatia si rabdarea de care au dat dovada la toata nedreptatea ce li s-a facut, sa aibă răsplată de la Domnul si cununa Sfineniei s-o dobandeasca ! Dumnezeu sa-i intareasca pe mai departe si sa-i binecuvanteze si sa-i pazeasca de toti lupii ce-i imbracati in piei de oaie. Iar pe cei care i-au judecat si care judeca cele duhovnicesti dupa mintea lor lumeasca şi îmbăcsită de patimi, sa le dea Domnul smerenia necesara si pocainta pentru faradelegea comisa.

Anexez doua linkuri cu interviul dat de dumnealui impreuna cu obstea maicilor, interviu postat si el destul de tarziu pentru a se mai putea interveni in timp util ! Promiteau mult din punct de vedere duhovnicesc, aveu râvna cea buna, ar fi fost o obste minunata, erau niste “copii” foarte maturi, cu adevarat dupa Dumnezeu si cu dragoste de Dumnezeu, ar fi sporit rapid in sfintenie cat altii nu reusesc in zeci de ani, lucru pe care , evident, numai pe cel rau …il poate supara atat de tare, cum, de altfel, s-a si dovedit.

Dumnezeu sa-i binecuvanteze ! Accesati cele doua linkuri :
https://www.youtube.com/watch?v=A6Z0uszJrf0 prima parte
https://www.youtube.com/watch?v=P3UujjSqCiE a doua parte

Gavriil

8 comentarii la „Să nu-l uităm pe Părintele Daniel Corogeanu

  1. GAVRIIL spune:

    A FOST O MARE MARSAVIE TOT PROCESUL INTENTAT !!!
    Sa-l uitam ?? Fereasca Dumnezeu. E prezent si azi, cu toate Maicile , pe pomelnicul pe care-l dau la Sf Liturghie.
    Dupa Creta, daca ar fi putut fi gasit cu usurinta si s-ar mai fi putut participa la slujbe facute de dansul, era PRIMUL la care m-as fi dus !!!
    De vina pt condamnarea lor au fost si toti colegii preoti contemporani cu drama dansilor, care nu au miscat spre aparare nici un milimetru. In afara P.Iustin, P Filoteu si P Savatie care au intervenit in scris printre primii la vremea respectiva, luand-i apararea, cred ca degetele de la o mana sunt prea multe pt a-i enumera si pe altii care au cutezat sa ia ATUNCI atitudine in mass media, presa, online, etc, aparandu-l …. Multa vreme subiectul a fost TABU pt marea majoritate . Mila Domnului sa fie cu dansul si cu toate Maicile care , incercand sa faca bine, au fost atat de ponegrite si condamnate la inchisoare pe deasupra. Din toata inima le doresc ca, pentru NEVINOVATIA si RABDAREA de care au dat dovada la toata nedreptatea ce li s-a facut, sa aiba rasplata de la Domnul si cununua Sfineniei s-o dobandeasca ! Dumnezeu sa-i intareasca pe mai departe si sa-i binecuvanteze si sa-i pazeasca de toti lupii ce-i imbracati in piei de oaie. Iar pe cei care i-au judecat si care judeca cele duhovnicesti dupa mintea lor lumeasca si imbacsita de patimi, sa le dea Domnul smerenia necesara si pocainta pentru faradelegea comisa.
    Anexez doua linkuri cu interviul dat de dumnealui impreuna cu obstea maicilor, interviu postat si el destul de tarziu pt a se mai putea interveni in timp util !!! Promiteau mult din punct de vedere duhovnicesc, aveu ravna cea buna, ar fi fost o obste minunata, erau niste “copii” foarte maturi, cu adevarat dupa Dumnezeu si cu dragoste de Dumnezeu, ar fi sporit rapid in sfintenie cat altii nu reusesc in zeci de ani, lucru pe care , evident, numai PE CEL RAU …il poate supara ATAT DE TARE, cum, de altfel, s-a si dovedit.
    DUMNEZEU SA-I BINECUVANTEZE ! Accesati cele doua linkuri :
    https://www.youtube.com/watch?v=A6Z0uszJrf0 prima parte
    https://www.youtube.com/watch?v=P3UujjSqCiE a doua parte

    1. Mihai spune:

      Acum Onila se află la Văratec

      1. Sa-i dea Dumnezeu gand de pocainta.

    2. Duhul Capitanului spune:

      Ați prins foarte bine esența, parinte Vasile!

  2. Ana spune:

    Stie cineva unde îl putem găsi pe părintele Daniel Corogeanu?

  3. Ana spune:

    Unde o fi stabilit acest preot acum?

    1. Doamne ajuta
      Traieste intr-un loc retras. Rareori primeste pe cineva pentru ca nu vrea sa se expuna. E la curent cu tot ce se intampla in lume, tocmai de aceea nu doreste sa se amestece in tulburarile acesteia. Prefera sa traiasca aproape de Dumnezeu, in slujirea lui Hristos si a semenilor. Raufacatorii Sfintiei Sale au disparut din peisaj. Mai multe nu va pot spune. Pace, sanatate, mantuire.

Răspunde-i lui Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *