Pleroma ortodoxă îngrădită de erezie și Preoții care au întrerupt pomenirea ierarhului cu cuget ecumenist, au rămas în continuare în concepția mai marilor BOR, niște înșelați, rătăciți, schismatici, sectari, apelative răspândite și în conștiința unor creștini pomenitori. Împotriva noastră nu s-a pronunțat o excludere din Biserica Ortodoxă Română, noi am rămas în interiorul Bisericii, predaţi în întregime ascultării de poruncile lui Hristos-Dumnezeu, prin voinţă liberă hotărâţi să rămânem pe vecie „împreună cu Hristos, întru asemănarea Lui” -Sf.Cuvios Sofronie de la Essex
– arhiereii din Sinod în frunte cu patriarhul vremelnic îngăduit de Domnul la cârma BOR, au recurs la tăcere și indiferență, au ignorat cu dispreț totalitarist și bună știință, toate memoriile înaintate de către Preoții Mărturisitori ai Adevărului Hristos în colaborare directă cu domnul teolog Mihai Silviu Chirilă, de domnia sa personal și de nenumărații binecredincioși mireni, documente importante pentru întreaga Ortodoxie, care au rămas fără răspuns, până în ziua de astăzi. Semnalăm cu durere poziția Pseudo episcopului Vincențiu Grifoni care în cadrul predicii rostite după încheierea Sfintei Liturghii la Biserica Sfânta Treime-Urziceni, a proferat cuvinte de dispreț la adresa Părintelui nepomenitor Claudiu Buză, fost slujitor la această biserică, prin care spunea, citez , că „a mai trecut unul care s-a spânzurat ca un Iuda”, „un eretic” căruia „nu-i va merge bine nici lui, nici celor ca el până la sfârșit”.
„Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare-aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute, cu nădejdea plăţii viitoare şi cu răsplata bunătăţilor celor veşnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi(…). Dacă vrei să ştii, şi diavolul ne este de folos dacă ne folosim de el cum trebuie; ne aduce mari foloase şi câştigăm nu neînsemnate lucruri”[2].
Demersuri, memorii și petiții, adresate ierarhiei şi patriarhului BOR, articole care au promovat lupta antiecumenistă de-a lungul celor șase ani, au făcut parte din arsenalul luptei Preoților nepomenitori, a domnului teolog Mihai Silviu Chirilă și a binecredincioșilor care s-au îngrădit de erezia proferată de ierarhii BOR, dusă susținut cu curaj și dăruire, culminând cu a doua Sinaxă de la Botoșani din 1 mai 2019, a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași ai adunării din Creta, după marea Sinaxă națională din iunie 2017, care s-a bucurat de o participare largă și oaspeți de excepție: Părintele Prof. Theodoros Zisis, și fiul acestuia, Părintele Serafim Zisis, monah al Mânăstirii Sfântul Sava din Ierusalim.
Reamintesc pe scurt, următoarelor documente care au facut obiectul Sinaxei de la Botoșani din 1 mai 2019:
„Un călduros salut a adresat grupul de părinți nepomenitori din Republica Moldova, care au fost alături de noi încă de pe vremea primei sinaxe de la Botoșani, din 2017. După câte o alocuțiune aparținând celor doi distinși oaspeți din Grecia, care și-au manifestat bucuria față de existența unor fortărețe ale Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă și au afirmat că, prin lupta antiecumenistă pe care o ducem în toate țările, din ce în ce mai multă lume începe să înțeleagă ce se întâmplă în Biserică și ia atitudine, au fost prezentate două referate, unul aparținând părintelui Theodoros, despre caracterul eretic al papalității, și al doilea al părintelui Serafim, despre perspectivele luptei antiecumeniste în acest moment. Referatul Părintelui Theodoros a fost prezentat de către părintele Ioan Ungureanu, iar cel al părintelui Serafim, de către părintele Grigore Sanda.
Cuvântul doamnei doctor Gabriela Naghi a prefațat partea a doua a evenimentului, dedicată scrisorilor adresate conducerii Bisericii Ortodoxe Române, pe teme stringente legate de prezența ereziei ecumeniste în Biserica noastră și necesitatea imperioasă de a-i pune capăt. Domnia sa a prezentat în câteva cuvinte și activitatea siteului și revistei Mărturisirea Ortodoxă, care, la câteva luni de la înființare, au reușit să capteze atenția tuturor părților implicate în lupta antiecumenistă.
Au fost prezentate ulterior o serie de Documentele adresate Patriarhiei Române, care nu au primit nici un răspuns până acum:
– Prima scrisoare adresată sinodului BOR, a fost: Biserica Ortodoxă Română nu are ce căuta în Consiliul Mondial al Ereziilor. Ea se încheia cu o solicitare adresată ierarhiei de a renunța la ecumenism, de a retrage BOR din CMB și de a repune spiritualitatea și tradițiile ortodoxe în centrul trăirii adevăratei credințe. Petiția a fost citită de către Părintele Claudiu Buză, fiind semnată de aproape 250 de participanți.Menţionez că Pr. prof. dr. Ioan Sauca a devenit secretarul general în funcţie al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), fiind primul român și al doilea ortodox (după profesorul grec Nikos Nissiotis), care ocupă o funcție înaltă la Institutul Ecumenic din Bossey și în cadrul CMB, motiv de mândrie sinceră ecumenistă la nivelul patriarhiei BOR.
– Cea de-a doua scrisoare, intitulată Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română, prezintă coordonatele vizitei papei eretic Francisc în România, din perspectiva ortodoxă, și cere insistent Patriarhiei să ia o poziție corectă canonic față de acest eveniment și să refuze, după modelul Bisericii bulgare, să acorde binecuvântarea credincioșilor ortodocși pentru a participa la acest eveniment. Petiția a fost lecturată de către teologul Mihai-Silviu Chirilă, fiind semnată de 290 de participanți.
– A treia scrisoare, numită Schisma din Ucraina este o altă formă de uniație! demonstrează, cu argumente canonice, că recunoașterea autocefaliei “Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene” este un act schismatic, care îi atrage în schismă pe toți cei ce aderă la ea, fiind în plus o nouă formă de uniație. Documentul solicita ierarhiei române nerecunoașterea schismei ucrainene și neintrarea în comuniune cu cei ce o promovează. Petiția a fost lecturată de Părintele Cosmin Tripon și a fost semnată de 240 de participanți la sinaxă.
– Ultima petiție citită în plenul sinaxei, numită Credincioșii ortodocși nepomenitori au dreptul de a fi îngropați în cimitirele parohiale, a fost un model de notificare pentru credincioșii nepomenitori care doresc să fie îngropați în cimitirele bisericești ortodoxe ale parohiilor de care aparțin. Notificarea reprezintă o dorință a credinciosului ortodox, care este recunoscută și apărată de lege și trebuie respectată și de către preot.
Întâlnirea s-a încheiat cu citirea de către Părintele Ioan Ungureanu, președintele de onoare al sinaxei, a unei declarații, prin care cei prezenți s-au delimitat de toate erorile adunărilor de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș, de toate afirmațiile celor care batjocoresc lupta antiecumenistă a unor Biserici locale și episcopi mărturisitori, ale celor care neagă Tainele în bisericile care nu au întrerupt pomenirea. Declarația reafirmă dorința de a continua mărturisirea împotriva ereziei, în primul rând prin nepomenire, iar la cei ce nu au încă curajul sau pregătirea pentru acest pas, prin mărturisire publică, atenționând că atitudinea noastră nu îndeamnă pe nimeni la inactivitate și lipsă de atitudine față de erezie. Documentul a fost semnat de 257 de participanți”[3].
Marea bucurie oferită în dar de către Domnul Hristos la încheierea cu succes a lucrărilor sinaxei, care a necesitat foarte multă muncă și jertfă la nivel material, logistic și organizatoric, în care s-au implicat Părinții Mărturisitori, domnul teolog Mihai Silviu Chirilă și mulți binecredincioși s-a încercat a fi umbrită de o lovitură a bezbojnicilor virtuali, o conspirație tâlhărească a unor prefăcuți și vicleni asa- ziși mărturisitori, care în umbra anonimatului au vărsat veninul și otrava din prea plinul inimii lor.
Aceste persoane lipsite de bărbăție duhovnicească, pripășiți zilieri în slujba oricui, bârfitori de profesie, au dus zile în șir o acțiune concentrată pe bloguri, prin articole și discuții defăimătoare, obsesiv-mincinoase, prin atacuri directe la persoană, căutând cu nesaț descredibilizarea, umilirea, discreditarea și persiflarea fraților noștri în Hristos din conducerea mișcarii antiecumeniste, în scopul de a o destabiliza definitiv. Acţiunea lor soldată cu un eșec răsunator nu a servit la nimic.
Dr. Gabriela Naghi
Să împingi departe demonul deznădejdii
Ca părinte duhovnicesc şi doctor am constatat boala ta sufletească şi mă gândesc să-ţi trimit leacul cel potrivit ca să te tămăduieşti. Boala ta duhovnicească este deznădejdea. Cea mai gravă şi cea mai mare boală duhovnicească, căci cei care suferă de aceasta, dacă nu iau leacul cel tămăduitor, mor de moarte sufletească şi veşnică. Leacul cel vindecător este credinţa şi nădejdea. De crezi că Dumnezeu este Tatăl tău afectuos, preamilostiv, preamilos şi crezi că a venit în lume să tămăduiască, să mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi crezi că pentru un păcătos care se va pocăi se face bucurie între îngerii din ceruri şi crezi că a primit pe fiul cel risipitor cu braţele deschise şi primeşte pe oricine, pe oricare pierdut, pe oricare vameş sau desfrânată, sau tâlhar sau păcătos; de crezi că pe tâlhar cu o singură rostire de „pomeneşte-mă” l-a băgat direct şi primul în Rai – atunci şi tu, de vei crede şi vei nădăjdui că din această clipă de când ai lăsat păcatul şi te-ai pocăit, Dumnezeu te-a iertat şi crezi că eşti iertat, că eşti mântuit, ei bine, eşti vindecat, eşti tămăduit… Iată aceasta este tămăduirea, credinţa şi nădejdea. Când cu bucurie mare vei primi imediat în credinţă, te vei tămădui. Se va depărta deznădejdea şi va urma deplina vindecare a sufletului tău. Acesta este leacul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl oferă în dar. Celălalt leac, adică deznădejdea, este leac al diavolului, este otravă pe care o oferă diavolul, şi toţi cei ce o primesc şi o beau se otrăvesc în sufletele lor şi mor cu moarte veşnică. Diavolul, prin deznădejde, multe suflete a rătăcit, le-a otrăvit, le-a omorât, căci pe mulţi i-a dus la pierzanie – ba s-au spânzurat, ba s-au înecat, murind astfel înainte de vremea hotărâtă de Domnul. Şi pe mulţi alţii i-a dus în întristare şi deznădejde. Aceasta judec eu ca doctor duhovnicesc al tău. Vicleanul satan se luptă şi încearcă cu deznădejdea să-i întristeze pe mulţi şi să omoare sufletele şi trupurile.
Fii cu grijă deci, fii cu grijă! De cum vei primi scrisoarea mea, să iei cu bucurie leacul credinţei şi al nădejdii. Să izgoneşti departe pe demonul deznădejdii, ca să te tămăduieşti deplin. Să-l bucuri pe Dumnezeu, pe îngeri şi pe noi şi să-mi scrii imediat două cuvinte, ca să ştiu că ai primit-o şi că eşti de acord ca să izgoneşti această deznădejde.
Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugăciuni, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005
Despre apostazia generală
… Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi. Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim? Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem ca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii. Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!” Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.
Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor.
Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugăciuni, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005
Părintele Filothei Zervakos – Despre unirea Bisericilor
Unirea Bisericilor este cu neputinţă de făcut, deoarece papistaşii sunt împotriva Evangheliei lui Hristos şi a Tradiţiei patristice
(epistolă de răspuns către catolicul Morello, martie 1964)
Însă ne face şi mai şovăitori faptul întristător că între noi, ortodocşii, se găseşte Uniaţia, fără nici o justificare. Care lucrează ca un crater care înghite sufletele ortodoxe, sau ca o lupoaică nemiloasă cu chip de oaie, care „cere cu viclenie – după cum spune veşnic pomenitul arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos – să supună popoarele sub papism şi treptat şi pe nesimţite să le latinizeze”. Aşadar nouă, ortodocşilor, Uniaţia ne provoacă întotdeauna frică, fiindcă reprezintă o momeală şi o amăgire. De aceea cu dreptate a fost scris (Estia, 14.09.1963) că „Uniaţia este cauza principală a luptei dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană; luptă care lărgeşte prăpastia despărţirii şi, evident, nu permite începerea dialogului de împăcare între ei şi, mai mult, a dialogului de unire”.
Şi deoarece prin atitudinea lor amăgitoare uniţii otrăvesc legăturile dintre cele două Biserici, ar trebui stabilit ca şi condiţie primordială pentru unire desfiinţarea imediată a Uniaţiei. Totodată, papa trebuie să înceteze să-i considere pe capii Bisericilor Ortodoxe Răsăritene ca pe nişte fii risipitori, care primesc cu plăcere… reintrarea lor în sânurile Romei! Fără acceptarea acestor două condiţii, este de prisos să se vorbească despre „mult dorita unire a Bisericilor”!
Patriarhul ecumenic Athenagora şi papa Ioan Paul, dacă ar avea puţină frică de Dumnezeu, dacă ar avea puţină smerenie, ar trebui să se îmbrace în saci, să plângă pentru păcatele lor, să se pocăiască şi să-şi mărturisească păcatele şi să ceară mila Domnului… şi nu să caute praznice şi ceremonii, laude şi cinstiri. Asta din pricina marii nesocotinţe pe care o au faţă de Dumnezeu, de Tradiţia Apostolică şi de Sfintele Canoane.
Athenagora, linguşindu-l pe papa, i-a spus: „Tu eşti întâiul”, pe când trebuia să-i spună: „Tu eşti întâiul în mândrie, fiindcă te numeşti infailibil, şi eu sunt al doilea, fiindcă mă numesc preasfânt. Nici tu nu eşti fără de greşeală, nici eu preasfânt. Suntem amândoi păcătoşi şi împotriva învăţăturii şi poruncii Domnului, care a spus: «Care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor» (Matei 10, 44), şi: «Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem» (Luca 17, 10)”.
Rugaţi-vă la Dumnezeu să păzească Biserica Ortodoxă şi pe credincioşi de erezii şi de lupii cei turbaţi. Noi trebuie să credem că Domnul nu va lăsa, nu va părăsi Biserica Lui, ci o va apăra, o va ocroti şi-i va nimici pe vrăjmaşii ei, ca pe nişte vase de lut. Să aveţi îndrăzneală, credinţă, nădejde şi, mai mult decât toate, iubire de Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi mereu cu voi.
Avem, nu avem dispoziţie, să păzim poruncile lui Dumnezeu!
Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Fraţilor! Să nu mai aveţi astfel de întrebări. Aici, desigur, puteţi să întrebaţi orice. Dar nu vă lăsaţi încurcaţi în asemenea întrebări. Dacă nu vrei, nu vrei! Dar, din moment ce ai hotărât să devii omul lui Dumnezeu, s-a terminat! Ai sau nu chef, ai sau nu dispoziţie, te vei lupta să faci poruncile lui Dumnezeu, iar una dintre ele este să te rogi. Unul care se asfixiază fără oxigen şi moare trebuie să aştepte să aibă chef ca să tragă o gură de aer? Şi dacă el însuşi este într-o stare în care nu poate respira, ceilalţi din jurul lui nu vor aştepta şi îl vor ajuta. Nu se mai pune problema să întrebe „să îi dăm oxigen acum sau altcândva?” Atunci e cea mai mare nevoie.
Să nu creadă cineva că este ipocrit dacă încearcă să împlinească o poruncă a lui Dumnezeu, deşi nu simte dispoziţia să o facă. Cum răstălmăcim lucrurile!
Zilele trecute discutam cu nişte eleve, iar una dintre ele mă întreabă: „Când mergem la biserică la Liturghie, deşi nu avem dispoziţia pentru asta, poate fi aceasta considerată ipocrizie?” Şi i-am spus: Dacă vă hotărâţi să ziceţi că nu sunteţi creştini, atunci va fi ipocrizie să mergi la biserică. Dar întrucât vă declaraţi creştini, nu se mai pune problema ipocriziei. Ai sau nu dispoziţie, vei merge la biserică. Ai sau nu dispoziţie, te vei ruga lui Dumnezeu. În felul acesta vei arăta că îl iubeşti şi îi vei arăta că vrei să te eliberezi de sinele tău, adică să-ţi depăşeşti sinele şi să încetezi a mai fi întors spre tine. Dacă eşti atent la ce simţi tu, la ce nu simţi, la ce se întâmplă cu tine, la ce nu se întâmplă, nu te vei dezlipi niciodată de sinele tău.
Lasă sinele tău şi prinde-te de voia lui Dumnezeu, de cuvântul lui Dumnezeu, de porunca lui Dumnezeu, de ceea ce spune, de ce porunceşte, şi aceea să faci! Astfel omul cel vechi va muri, după cuvântul Domnului: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” Şi în felul acesta va veni străpungerea inimii. Şi nu va mai fi nevoie să te sileşti să faci rugăciune sau, în general, să faci voia lui Dumnezeu. Va veni de la sine, deoarece va fi o stare firească pentru tine să faci voia lui Dumnezeu. Acum este ceva nefiresc. Aşa cum bolnavul care nu are dispoziţie să mănânce, dar nu refuză să mănânce, va face totul ca să mănânce, să bea, chiar dacă aşa, cu sila. Nu se poate altfel. Atunci când se face sănătos, nu va mai fi nevoie să-i dea cineva cu sila să mănânce. De fiecare dată se va aşeza la masă, ca şi când nu a mai mâncat niciodată în viaţa lui. Presupun că aşa ne aşezăm la masă.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Despre patimi şi rugăciunea minţii, Editura Bizantină, 2017
Mijlocitoare a mântuirii noastre ești tu, Maica lui Dumnezeu!
Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimțământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtașă la lucrarea mântuirii noastre.
Pe de altă parte, Sfinții Părinți greci au afirmat adesea că datorită faptului că firea omenească cea sfântă a lui Hristos nu avea personalitate proprie, ci subzista în Persoana Logosului – adică atunci când Hristos spunea „Eu”, acest „Eu” desemna însăși Persoana Logosului – această fire omenească conținea în ea întreaga omenire, care era, astfel, reunită cu Tatăl. Născându-L pe Fiul lui Dumnezeu după trup, Maica Domnului a dat naștere, potențial, întregii omeniri, devenind în felul acesta într-un sens foarte real Maica oamenilor. Această naștere devine pe deplin concretă în cazul tuturor celor care se unesc în mod efectiv cu Hristos prin Taina Botezului. Toate aceste aspecte sunt exprimate, într-un mod deosebit de poetic, de cântări liturgice ca următoarele:
Mijlocitoare a mântuirii noastre ești tu, Maica lui Dumnezeu, și pe tine se cuvine să te lăudăm, ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care a stricat blestemul cel din vechime și a făcut să izvorască binecuvântare celor care cu credință îl slăvesc pe El.
Mijlocitoare a mântuirii ești tu și a primenirii celei negrăite [înfăptuită de Hristos], ceea ce te-ai născut de la Tatăl mai înainte decât soarele; prin tine firea omenească s-a unit cu Dumnezeu și așezată a fost pe tronul cel de slavă. Plin de strălucire este acoperământul tău și slava ta este recunoscută în tot pământul, o, Maică a lui Dumnezeu. Tu ești slava noastră și avându-te mijlocitoare pe lângă Fiul tău și Ziditorul, toți să ne mântuim prin rugăciunile tale cele neîncetate.
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât tot harul divin trece prin mâinile sale. Această rugăciune a Maicii Domnului este atât de puternică și de specială, diferită de mijlocirea celorlalți sfinți, atât de intim înscrisă în taina mântuirii noastre, încât Biserica Ortodoxă nu ezită în slujbele sale să o invoce prin cuvintele „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi”, fără să aducă prin aceasta vreun prejudiciu singurului nostru Mântuitor.
Părintele Placide Deseille, Credința în Cel Nevăzut, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp.163-165