Lupta împotriva uniației
Văzând că ortodocșii sunt statornici în credință, papii au uneltit viclenia uniației, prin care le promitea preoților ortodocși îmbunătățirea situației materiale prin aderarea lor la hibridul „greco-catolic”. Greco-catolicii își puteau păstra formele exterioare ale cultului, însă erau obligați să îl pomenească și să îl recunoască pe ereziarhul papă ca patriarh al Romei și ca cel mai înalt patriarh al Bisericii.
Din documentele istorice cunoaștem foarte bine intențiile cele viclene ale papistașilor. Episcopul Athanasie Anghel uită de făgăduinţele făcute la Bucureşti în faţa Mitropolitului Teodosie şi a Patriarhului Dositei al Ierusalimului de a păstra dreapta credință şi semnează unirea cu papistaşii. Când se află că el a fost „rehirotonit” episcop papistaș la Viena şi că a depus jurământ să rupă legăturile cu Ţara Românească, începând cu 25 februarie 1701 se întrerupe orice relaţie bisericească cu Athanasie. Iar Patriarhul Dositei al Ierusalimului aruncă anatema asupra lui.
Cei dintâi care au protestat împotriva uniaţiei au fost românii din Șcheii Braşovului sfătuiţi de Patriarhul Dositei să se ferească de a avea legături cu Athanasie.
Braşovenii s-au prezentat la Alba Iulia protestând împotriva instalării unui episcop unit în catedrala istorică a românilor ortodocşi din Ardeal. De la catedrală, suita s-a îndreptat spre reşedinţa mitropolitană (mănăstirea oraşului) unde delegaţia a repetat protestul dar a fost alungată cu forţa.
Vestea unirii unor români din Ardeal cu adunarea papistaşilor şi statornicia braşovenilor în credinţa strămoşească îl determină pe Voievodul Constantin Brâncoveanu să le adreseze acestora la 5 iulie 1701 o scrisoare prin care le făgăduieşte ajutor prin scris şi faptă. Voievodul intervine la împăratul Leopold să nu forţeze pe românii ortodocşi la unire. În urma acestei intervenţii, Leopold garantează românilor ortodocşi libertatea religioasă. Neoficial însă, împăratul Leopold dă dispoziţii generalului Rabutin să facă sforţări de a-i trece pe românii ardeleni la biserica unită.
Scrisoarea Domnitorului către binecredincioșii din Brașov:
„Io Costandin voevod Bojiĭu milostiĭu gospodarŭ zemli Vlahscoe
Molitvelor voastre preoților dela Brașov și altor bătrâni den Șchéĭ sănătate vă poftim, carté ce aț trimis néu venit și toate căte ne scrieț am înțeles. Căt pentru dumnéluĭ piscupul de aciĭ din Ardél, în ce félĭu s-aŭ purtat și ce aŭ făcut am conoscut din scrisoare-vă, de care bună nădéjde am avut și încredințat săntem, că Dumnezeŭ unora ca acestora, cariĭ ocărăscu și nu cinstescu légé întru care s-au pomenit și înainté lui Dumnezeŭ s-au făgăduit, cu degrab le va răsplăti, că de multe ori aceasta am văzut, că cel ce-ș lasă légé sa și poftéște alta, ĭ-aŭ plată de la direptul Judecător Dumnezeu, ĭar molitva voastră și dumnévoastră alalți pravoslavnici, cumcă nimic nu v-aș lunecat, nici aț umblat după acéĭa, ci aț păzit curata lége cé pravoslavnică caré de la părințiĭ și moșii voștri o aveț, de aceasta foarte néu părut bine și ném bucurat, căcĭ cunoaștem că aț făcut lucru cinstit și cuvios, plăcut lui Dumnezeu și oamenilor celor înțelepți, dela care Dumnezeu rugăm să vă întăréscă și să vă păzéscă tot în cea strămoșască pravoslavnică lége, să o puteț ținé și păzi curată și nezmintită, căci noi vedem și de la curté împărătéscă dela Becĭ avem știre că piscupul n-are voe împărătéască ca să facă silă oamenilor, fără că numaĭ ceĭ ce vor vré de voĭa lor. Decĭ nu găndim, nici socotim că să va tinde dumnélui maĭ mult den cătu-ĭ iaste porunca, și ales, că la acé besérică săntem și noĭ ctitorĭ, de vréme ce ĭaste făcută de răposațiĭ Domniĭ aĭ acești țărĭ ce trebuiaște să păzéscă și să urméze légé care au ținut pănă acum și noĭ iarș cu céĭa ce va fi de pre parté noastră a vă păzi și avă ajuta, cu céia ce se va puté, nu vom lipsi. Înțeles-am, că și părințiĭ dela Făgăraș și alțĭ creștini pravoslavnicĭ, ĭarăș asémené nimic nu s-aŭ lunecat cu firé, ce ș-au păzit cinsté legiĭ sale, care și de aceasta mult ném bucurat, măcar că așa li s-au căzut a și face, dé vreme ce noi acé sfăntă besérecă o am rădicat și o am făcut cu acé nădejde că o închinăm présfănțitei săborniceștii a răsăritului Beséreci și că va fi prăn putință preoțiĭ și creștiniĭ lăcuitoriĭ de acolo, de acé pravoslavie să nu să lipséscă și noi iar zicem, cu céia ce ne va fi prin putință aĭ căuta și aĭ păzi nu vom lipsi. Aceasta acum și Dumnezeu pururé să vă fie într-ajutor.
Iulie 5, 7209
Io Costandin voevod”
Lauda Patriarhului Constantinopolului
Cinstindu-l pentru osteneala sa în apărarea dreptei credințe, Patriarhul Calinic al Constantinopolului îi scrie Voievodului Constantin următoarele:
„Prealuminate Doamne, precum vedem, cugeți ca un al doilea Patriarh și ai prevedere pentru orice pricină bisericească și te îngrijești de Biserică în multe; pentru care ne faci să gândim că, deoarece lucrezi și cele ale Domnilor și cele ale Patriarhilor, laudă Luminăției tale și de trei ori laudă se cuvine, bucură-te și te veselește, căci multă răsplată te așteaptă în ceruri pentru ostenelile tale”.
Notă:
În 1690 tipăreşte Manual împotriva schismei papistaşilor”, manual distribuit gratuit. Lângă stema Ţării Româneşti se află scris: „aşezată între lună şi soare pe radioasele ramuri ale Ortodoxiei, răzbind papismul cu baston şi sabie”[1]. Tipăreşte multe alte cărţi de mărturisire ortodoxă şi combatere a ereziilor catolice şi calvine.
[1] Bianu, I. Hodoş, N., Bibliografie românească veche, vol. I (1508-1716), Bucureşti, 1903, p. 398.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 24)
Selecție și editare: Dr. Gabeiela Naghi
10 momente din viaţa Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu
1. ORFANUL ȘI UNCHII SĂI
Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, într-o familie de neam ales, unul dintre frații mamei sale – Șerban Cantacuzino – fiind domnitor al Țării Românești.
Când avea un an, i-a murit tatăl și el a rămas în grija mamei, a bunicii și a unui unchi. Acest unchi, Constantin Cantacuzino, s-a îngrijit să primească o bună educație, astfel că tânărul a învățat, printre altele, greaca, latina și slavona. A avut, de-a lungul timpului, funcții publice importante care l-au pregătit, într-un fel, pentru a-și conduce țara.
2. UN SFERT DE SECOL DE STABILITATE
Avea 34 de ani când – la rugămintea boierilor – a urcat pe tron. A condus țara între 1688 și 1714, într-o vreme în care conducătorii se schimbau cam o dată la trei ani. Cei peste 25 de ani de domnie au adus echilibru și statornicie într-o țară „supervizată” din punct de vedere politic de către turci.
3. SUSȚINĂTOR AL CULTURII
În tot acest timp, a înființat școli și biblioteci; a tipărit cărți; a construit mănăstiri și palate: Cine nu a auzit, de pildă, de Palatul de la Mogoșoaia? A creat un stil de arhitectură original, numit stilul brâncovenesc sau stilul românesc.
În 1688, la începutul domniei sale, s-a finalizat tipărirea Bibliei de la București – prima traducere integrală a Bibliei, în limba română. A colaborat strâns cu Mitropolitul Antim Ivireanul – cunoscut tipograf și om de cultură devenit, la rându-i, Sfânt. A încurajat tipărirea cărților bisericești pe care le-a răspândit atât în țara sa, cât și în Transilvania, aflată sub stăpânire habsburgică sau în alte țări vasale otomanilor.
Lui i se datorează înființarea în 1694, la Mănăstirea „Sfântul Sava” din București, a Academiei Domnești, „strămoașa” Universității din capitală. Instituția a fost construită mai apoi în centrul Bucureștiului exact în locul vechiului lăcaș.
Multe mănăstiri și Biserici brâncovenești dăinuie până astăzi. Printre ele – Mănăstirea Hurezi din județul Vâlcea; Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Făgăraș; sau Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, din București.
4. TRĂDAT DE APROPIAȚI
Turcii, care aveau influență în Țara Românească, l-au recunoscut domn pe viață, dar tot ei l-au destituit, acuzându-l de trădare și de alianțe cu habsburgii și rușii, dușmanii lor. Unii dintre cei care l-au pârât îi erau rude și îi susținuseră accesul la tron.
Dar cum a fost el dat jos din scaun?
25 martie, 1714. Era o dimineață ca oricare alta aceea în care domnitorul a fost arestat. Constantin Brâncoveanu s-a trezit, s-a spălat, s-a rugat. La curtea lui venise, cu o seară înainte, un fel de ambasador turc pe care îl cunoștea, deci apariția lui nu i-a stârnit îngrijorarea. Părea că musafirul nu are niciun motiv de ostilitate, dar a doua zi, când au stat de vorbă, l-a acuzat pe voievod că e trădător și rebel, după care l-a mazilit. Semnul destituirii era punerea unei eșarfe negre pe umărul celui vinovat. Apoi, turcul a ordonat soldaților să îl aresteze.
Brâncoveanu a înțeles că era victima unor uneltiri, dar nu a protestat nicicum. În locul lui, a fost numit finul său. „Finule Ștefan, i-a zis atunci voievodul, dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-Se voia Lui. Dacă însă sunt fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă și răzbunătoare a judecății divine”.
5. ÎNCHIȘI, TORTURAȚI SAU EXILAȚI
Constantin Brâncoveanu, doamna Maria, copiii lor și sfetnicul Ianache Văcărescu au fost duși la Istanbul, iar toate bunurile familiei au fost confiscate. Patru luni, Brâncovenii au fost torturați, până când, într-un final, domnitorul, cei patru băieți și sfetnicul au fost condamnați la moarte. Soția și cele șapte fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda) au fost cruțate. Au mai stat un an în închisoare, apoi au fost trimise în exil.
6. FIII MARTIRI ȘI SLUJITORUL CREDINCIOS
Băieții lui Constantin Brâncoveanu erau în floarea vârstei, în momentul execuției. Constantin împlinise 31 de ani, Ștefan – 29 și amândoi aveau deja familiile lor. La cei 24 de ani Radu urma să se căsătorească, iar Matei, la 12 ani, era în pragul adolescenței.
Despre Ianache (Ienache sau Enache) Văcărescu se vorbește foarte puțin. Descendent al unei familii vechi, boierești, slujise la curte încă de pe vremea lui Șerban Cantacuzino. Când Constantin Brâncoveanu i-a urmat la tron, l-a păstrat aproape. Unii istorici spun că a devenit chiar ginerele voievodului.
Ianache Văcărescu a fost, printre altele, comandantul unităților de ostași care păzeau capitala; mare paharnic; administrator al curții domnești. A ridicat și a restaurat Biserici și mănăstiri. A supravegheat zidirea unor lăcașuri precum Biserica „Sfântul Nicolae – dintr-o zi”, ctitoria doamnei Maria. A rămas devotat Brâncovenilor până în clipa morții și a pierit primul, sub ochii domnului său.
7. OMORÂT CHIAR DE ZIUA LUI
În 15 august, când Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, iar creștinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului, a avut loc execuția.
Brâncovenii și sfetnicul Ianache au fost obligați să meargă pe jos prin oraș până la locul de execuție. Desculți, îmbrăcați doar în cămăși, au străbătut Istanbulul printre privitorii avizi de senzațional. „Prințul aurului” (cum fusese numit Brâncoveanu) înainta acum spre locul de pierzanie ca un criminal de rând. Acolo, se aflau sultanul însuși și câțiva diplomați străini. Conducătorul turc i-a cerut de mai multe ori să renunțe la credința creștină și să devină musulman. De fiecare dată Brâncoveanu a refuzat categoric.
Atunci, sultanul a dat poruncă să-i fie uciși, pe rând, slujitorul și copiii. Durerea pe care a simțit-o în acele momente trebuie să fi fost copleșitoare, dar bărbatul i-a încurajat încontinuu: „Fiii mei, fiți curajoși – îi îmbărbăta voievodul. Am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puțin să ne salvăm sufletele noastre și să ne spălam păcatele cu sângele nostru. Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit…”
8. UN MOMENT ZGUDUITOR
Diplomatul venețian Andrea Memno, martor al evenimentului, relatează astfel momentul în care a fost executat mezinul: „Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnului, Beizadea Mateiaș, acesta se îngrozi de spaimă; sărmanul copilaș, văzând atâta sânge se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele înfruntă pe fiul său și zise: «Mai bine să mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ!» Copilașul ascultă și ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creștin. Lovește!»”
9. DUREREA ȘI SFÂRȘITUL
Firește că pe tatăl său nu-l va fi lăsat indiferent atâta suferință. De aceea, reacția domnitorului imaginată în „Balada lui Constantin Brâncoveanu” mi se pare verosimilă: „Apoi el se-ntuneca,/ Și turbând apoi striga:/ -Alelei! Tâlhari păgâni!/ Alei! Voi feciori de câini/ Patru fii eu am avut,/ Pe toți patru i-ați pierdut!/ Să dea Domnul Dumnezeu/ Să fie pe gândul meu:/ Să vă ștergeți de pe pământ/ Cum se șterg norii de vânt,/ Dar să știți c-a murit creștin/ Brâncoveanu Constantin!”
Deci oricât de mare i-a fost durerea, nu a cedat și la urmă a fost pedepsit și el. Trupurile celor șase au fost aruncate în mare, capetele au fost înfipte în prăjini și au stat trei zile în văzul lumii. Mai târziu, corpurile au fost recuperate și duse la o mânăstire bizantină din apropiere.
10. ADUS ÎN SECRET, ÎN ȚARA NATALĂ
În 1720, prin grija doamnei Maria, Moaștele lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse la București și au fost îngropate la Biserica Sfântul Gheorghie Nou, unde se află și azi. Plăcuța mormântului a rămas multă vreme fără inscripție, însă pe candela de argint de deasupra criptei erau gravate cuvintele: „Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ţi Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domnu Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Marii Sale Măriia…”.
Se spune că abia după 200 de ani oamenii și-au dat seama că domnitorul martir se odihnește aici. În 1992, a fost trecut în rândul Sfinților români, mai ales că în conștiința urmașilor Constantin Brâncoveanu se așezase, de multă vreme, ca un exemplu de demnitate, de curaj și de credință.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul : Învățați copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu
„Părinții sunt responsabili mai întâi pentru eșecul copiilor în viață , iar educatorii și profesorii în al doilea rând”.
Medicina și marele secret al progresului copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă siguranță absolută. Dumnezeu este totul. Alt mod de a gândi întărește ego-ul. Dumnezeu vrea ca noi să-i învățăm pe copii smerenia. Nici noi, nici copiii noștri nu vom face nimic fără smerenie. Este nevoie de mare atenție atunci când încurajăm copiii.
Nu trebuie să-i spui copilului: „Vei reuși, ești grozav, ești tânăr, ești curajos, ești perfect!…”. Copiii nu au nici avantaj daca sunt lăudați în acest mod. Dar le puteți spune să se roage. Spune-i: „Copilul meu, Dumnezeu ți-a dat toate darurile pe care le ai. Roagă-te ca Dumnezeu să-ți dea putere să înveți și să reușești. Dumnezeu să vă dea harul Său.” Aceasta este calea cea bună. În toate problemele, lăsați copiii să învețe să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
Lauda este dăunătoare copiilor. Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu ? „Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi femeile domnesc peste el. Poporul meu! Cei care te conduc te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi.” (Isaia 3:12). Cine ne laudă, ne induce în eroare și strică cărările vieții noastre. Cât de înțelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu pregătește copiii pentru feluritele dificultăți pe care le vor întâlni în viață. Și ies inadaptați și pierd toate și în cele din urmă eșuează. Acum lumea este împrăştiată. Băiețelul este lăudat tot timpul. Nu îl certați, nu vă opuneți, și nu îl obligați să facă anumite lucruri. Învațați-l însă, căci altfel nu va reacționa corect nici măcar la cea mai mică dificultate. De îndată ce cineva i se va opune, se va prăbuși, nu va avea putere.
Părinții sunt responsabili în primul rând pentru eșecul copiilor în viață, iar educatorii și profesorii în al doilea rând. Îi laudă tot timpul și le cultivă egoismul. Ei nu-i aduc la Duhul lui Dumnezeu. Îi înstrăinează de Biserică. Când copiii cresc puțin și merg la școală cu acest egoism, părăsesc religia și o disprețuiesc, își pierd respectul față de Dumnezeu, față de părinți, față de toată lumea. Ei devin neascultători, cruzi și critici, fără respect pentru religie sau pentru Dumnezeu. Am modelat niște oameni egoiști și nu creștini.
„Viața și Cuvântările” Sfântului Stareț Porfirie Kavsokalivitul
Sfânta Mănăstire Chrysopigi Chania 2003
Traducere:
https://katanixi.gr/agioy-porfyrioy-kaysokalyvitoy-mathe/