Merg la Inter, să mă întâlnesc cu cineva. În față era un grup de 3 persoane, două femei și un bărbat. Ceva oficiali după ținută, poate ăia de la Omeseu. Vorbeau în engleză. Tare. Despre noi, disprețuitori. Deodată una dintre coțofene (că ele așa păreau, iar el un libidinos) spune că „românii sunt un popor de proști mizerabili”. Am numărat până la zece și mi-am înghițit toate cuvintele urâte care dădeau să iasă. Și i-am spus doar atât: Shame on you! Ea, cu tupeu, deși a înțeles: Sorry? Și i-am spus încă o dată să îi fie rușine. Toți au zâmbit cu superioritate. Dar au intrat în hotel.
M-am întâlnit cu cine trebuia, apoi m-am așezat pe o bancă. Pe cealaltă stau doi tineri. Vorbesc despre viitor, unul frumos. Poate că ei sunt generația care nu va permite unor lepădături să ne insulte. Noi le-am permis prea multe.
(Preluare de pe ActiveNews)
O mica completare cu reiterarea unor idei ale unor autori inspirati:
Sursa fricii este în viitor, iar cine este eliberat de viitor nu are nimic de teamă.
….
Te vei supune crezând că se va sfârși, dar nu se va sfârși tocmai pentru că te vei supune!
Populatia a dovedit – prin faptul că nu s-a revoltat (și prin altele, cum ar fi grămădirea la mall a celor cu “certificat”) – se dovedește că majoritatea românilor sunt oi și prin urmare vor merge pe ideea că capul ce se pleacă, primește un os de ros. În plus, să ai aspirații mai mărețe sau principii e problematic, deci mai bine cu certificatul și ascultarea de Cezar decât revoluție și rebeliune. Or populatia a dovedit că se lasă violata de globaliști și acceptă să fie decimata de boli, vaccinuri, foamete și tot ce va urma…
Iata ce scria Parintele Nicolae Steinhardt in acest sens:
Taina libertãtii nu-i alta decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul (si datoria) sã se apere, a ceda agresiunii ori santajului. (certificatului verde n.n.) nu înseamnã altceva decât a te învoi cu sclavia. Faimoasele „împrejurãri” (subînteles: atenuate, justificative) nu-s decât pretexte, scuze ori siretlicuri ale miseliei (în întelesul vechi al cuvântului, ba si în cel nou), frazeologie cu iz si pretentii sociologice, vorbe frumoase menite a încurca lucruri simple.
Santajul, dintre toate, e fãrãdelegea cea mai odioasã si mai respingãtoare (alãturi de turnãtorie), a-i face jocul e tot una cu a-l aproba, a-l rãspândi, a i te face pãrtas. Hegel si Platon au deplinã dreptate, formularea lor este asprã însã diagnosticul lor e lucid. Poporului care nu rezistã când e atacat ori individului care pentru a scãpa cu viatã (ori nerãnit ori nebãtut) dã ascultare pretentiilor unui bandit li se potriveste de minune calificativul care lui Popper i se pare exagerat. Nu si lui Brice Parain, filologul francez pe care nu mã satur a-l cita: „Trebuie sã stii sã plãtesti: dacã vrei sã fii liber se impune sã nu-ti fie fricã de moarte.”
Dar întelepciunea? Nu-si însuseste ea adagiul „capul plecat sabia nu-l taie”? Nu cred cã întelepciunea – care este mai bunã decât pietrele pretioase si locuieste împreunã cu prevederea si stãpâneste stiinta si buna chibzuialã – va fi propovãduit vreodatã asemenea ineptie, care e si falsã. Istoria ne aratã cã de nenumãrate ori capetele plecate au fost tãiate, nãpristan ori cu oarecare întârziere.
Plecãciunea” (închinarea, cedarea, capitularea imediatã) iscã – de data aceasta fãrã gres – alt rezultat: mãreste pretentiile adversarului, îi dã acestuia un surplus de energie, de nerusinare, de tupeu. Totodatã ea semnificã pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte. O lege inexorabilã se aplicã în toate cazurile de cedare: neluptãtorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilectie, departe de a-si fi asigurat linistea va ajunge, ca si consumatorul de stupefiante, la o stare de totalã dependentã si-si va sfârsi mizerabila viatã ca sclav al unui gangster obraznic si nesãtios, la consolidarea puterii cãruia va fi contribuit si el, victima.
A ceda santajului ori a negutãtori compromisuri cu el e totuna cu pregãtirea bilantului unde în debit va figura pierderea totalã a libertãtii poporului sau omului care nu au vrut sã reziste si sã grãiascã rãspicat: nu. Mai existã o lege a santajului care trece neluatã în seamã: cã de foarte multe ori santajistul nu depãseste stadiul amenintãrilor si cã în fata împotrivirii se fâstâceste si dã cu bâta-n baltã. Santajistul are nevoie de asentimentul, de complicitatea santajutului, santajul e o piesã (neagrã ar zice Anouilh, blakmailzic englezii) care nu se poate juca de unul singur. Opresorul si oprimatul alcãtuiesc un cuplu. De aceea defectiunea amenintatului rãstoarnã situatia cu desãvârsire si îl pune pe agresor într-o situatie disperatã.
Dar legea fundamentalã a tãrãseniei (cine ar putea sã o conteste?) sunã tragic: într-adevãr, a rosti nu a te împotrivi, implicã asumarea unor riscuri grave si o dispozitie spiritualã eroicã: hotãrârea de a-ti hazarda viata mai bine decât a te lãsa ferecat în lanturi mai mult sau mai putin vizibile, a-ti „pierde fata”, a merge de bunã voia ta în piata unde se vând sclavi si suflete moarte. (Cãci batjocoritul, „îmblânzitul”, cãlcatul în picioare îsi pãstreazã trupul , sufletul desigur nu, sufletul se lasã pãgubas de atare sot.)
Bine este a lua aminte la încã un fapt: chiar dacã santajul nu se va repeta (ceea ce e putin probabil, dat fiind cã tinde a se transforma în obicei), cedantul rãmâne în primejdie – în conditie de receptivitate de-a pururi sensibilizat – pentru cã si la el lasitatea se face regulã de purtare si reflex conditionat. O singurã cedare e deajuns ca sã-l inoculeze pe respectivul ins: din clipa aceea si pânã la cea din urmã el rãmâne sclav virtual.
Unica armã de nãdejde împotriva santajului (de orice fel) e refuzul, e repetarea vorbelor ducelui de Wellington cãtre ziaristul care-l ameninta cã va tipãri niste scrisori de dragoste compromitãtoare pentru duce: publicã-le si du-te naibii.
Dar când treaba nu se mai exprimã în parole de vodevil ci e de-adevãrat pe viatã si pe moarte? Când pistolul e lipit de tâmplã ori de ceafã? Ei, atunci regula jocului nu se schimbã, doar miza, brusc devenitã hamletianã, cumpãnitã între existentã si contrariul ei. Iar câstigãtor nu va iesi decât cel cãruia nu-i e teamã de moarte ori este în orice caz destul de tare ca sã actioneze ca si cum nu l-ar cerca spaima, biruinta putând fi obtinutã de cele mai multe ori si în felul acesta.
Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu
Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.
V-am trimis rugăciunile, din care veţi învăţa cum şi ce trebuie să cereţi de la Dumnezeu. Dacă veţi citi aceste rugăciuni cu luare-aminte, pacea vă va coborî în suflet şi, odată cu ea, va veni uşurarea întru toate. Nu vă uit şi mă rog pentru voi. Să vă dea Dumnezeu răbdare şi deplină încredinţare în Dumnezeu. În aceasta este mântuirea noastră.
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieţii sale. Domnul, cunoscând viaţa noastră, ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă. În viaţă nimic nu este întâmplător. Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti.
Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013
Important de vizionat:
https://www.facebook.com/www.Aurelian.RO/videos/435025154938602/
Sfântul Ierarh Ioan Maximovici din Shanghai și San Francisco: Viața de apoi
Mâhnirea noastră pentru cei care mor, ar fi fost nelimitată și fără mângâiere, dacă Domnul nu ne-ar fi dat Viața veșnică.
Viața noastră ar fi inutilă dacă s-ar termina cu moarte. Care ar fi atunci folosul virtuții și al faptelor bune? Așa că ar avea dreptate să se spună: „Să mâncăm și să bem, că mâine vom muri!”. Dar omul a fost creat pentru nemurire și, prin învierea Sa, Hristos a deschis porțile către Împărăția Cerească, către fericirea veșnică pentru cei care au crezut în El și au trăit în dreptate.
Viața noastră pământească este o pregătire pentru viața viitoare, iar această pregătire se încheie cu moartea noastră. „Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,” (Evrei 9:27). Atunci omul părăsește toate grijile sale pământești; corpul se descompune, pentru a reveni la viață în învierea generală. Adesea, această vedere duhovnicească începe la moarte chiar înainte de moarte și, în timp ce îi văd pe cei din jur și chiar vorbesc cu ei, ei văd ceea ce alții nu văd.
Dar când părăsește trupul, sufletul se regăsește printre alte duhuri, bune și rele. De obicei duhul este înclinat să meargă la cei cu care se seamănă mai mult, iar dacă în corp a fost sub influența unora, va rămâne dependent de ei atunci când părăsește trupul, oricât de neplăcuți ar fi ei, atunci când îi întâlnește.
Timp de două zile sufletul se bucură de libertate relativă și poate vizita locuri de pe pământ care îi erau dragi, dar în a treia zi se mută în alte sfere. În acest moment (a treia zi), sufletul trece pe lângă legiuni de duhuri rele care îi împiedică calea și îl acuză de diverse păcate, cu care ei înșiși l-au ispitit.
Conform diverselor revelații, există douăzeci de asemenea obstacole, așa-numitele „taxe de aer”[vămi ale văzduhului-n.m.], în fiecare dintre ele fiind testată o formă de păcat; după ce a trecut printr-una, sufletul trece la următorea și numai după ce a trecut cu succes prin toate aceste vămi, sufletul poate merge mai departe. Că acești demoni și vămile lor sunt cu adevărat înfricoșătoare, se vede în faptul că însăși Maica Domnului, anunțată fiind de Arhanghelul Gavriil de moartea ei iminentă, însuși Domnul Iisus Hristos, răspunzând rugăciunii ei, s-a arătat din cer pentru a primi sufletul Preacuratei Maicii Sale și a o conduce spre Împărăția Sa. Îngrozitoare este într-adevăr a treia zi pentru sufletul adormitului și, din acest motiv, are o nevoie specială de a i se face rugăciuni pentru sine.
Apoi, după ce a trecut cu succes prin vămi și s-a închinat în fața lui Dumnezeu, sufletul mai vizitează încă 37 de zile locuințele cerești și abisurile iadului, neștiind încă unde va locui și nu va afla decât în cea de-a patruzecea zi, locul său desemnat până la învierea de obște a celor adormiți.
Unele suflete se găsesc (după cele patruzeci de zile) într-o stare în care gustă bucuria și fericirea veșnică, iar altele se tem de chinurile veșnice care vor veni după Judecata de Apoi. Până atunci sunt posibile schimbări în starea sufletelor, în special prin împărtășirea lor cu Jertfa fără sânge (pomenire la Sfânta Liturghie), dar și prin alte rugăciuni.
Importanța pomenirii la Liturghie se remarcă în următorul eveniment: Înainte de descoperirea moaștelor Sfântului Teodosie de la Cernigov (1896), cunoscutul Stareț Alexie al schitului Goloseyevsky, din Lavra Pecerska a Kievului, (care a murit în 1916) care a îmbrăcat moaștele, fiind obosit stând lângă moaște, a ațipit și l-a văzut pe sfântul Teodosie de la Cernigov, înaintea lui, care i-a spus: „Mulțumesc că m-ai pomenit și pe mine. Te rog , când vei sluji Liturghia, să pomenești și pe părinții mei”- și le-a dat numele (preotul Nikita și Maria). „Cum poți, sfinte, să-mi ceri rugăciunile, când tu însuți stai lângă Tronul ceresc și dai oamenilor mila lui Dumnezeu?” întrebă ieromonahul. „Da, este adevărat”, a răspuns Sfântul Teodosie, „dar jertfa la Liturghie este mai puternică decât rugăciunea mea”.
Prin urmare, panihidele (adică rugăciunile Trisagion pentru adormiți) și rugăciunea de pomenire acasă pentru cei adormiți sunt binefacatoare pentru ei, la fel ca faptele bune făcute în memoria lor, cum ar fi pomana sau darurile la Biserică. Dar pomenirea la Sfanta Liturghie este cea mai importanta jertfa pentru ei.
Au existat numeroase apariții ale adormiților și alte evenimente care confirmă cât de benefică este pomenirea lor. Mulți dintre cei care au murit fiind în pocăință, dar nu au putut să o manifeste în timpul vieții, au fost eliberați de tortură și au obținut odihnă. În Biserică, rugăciunile sunt întotdeauna făcute pentru toți adormiții, iar în ziua coborârii Duhului Sfânt, în rugăciunile de la vecernie, există chiar și o cerere specială „pentru cei care sunt în iad”.
Fiecare dintre noi, care dorim să ne arătăm dragostea pentru cei adormiți și să le oferim un ajutor real, putem face acest lucru cât mai bine, rugându-ne pentru ei și, în special, prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, când miridele care sunt scoase pentru cei vii și cei adormiți cad în Sângele Domnului cu cuvintele: „Spălă, Doamne, păcatele celor care sunt aici. Nu putem face nimic mai bun sau mai mult pentru cei răposați decât să ne rugăm pentru ei, oferindu-le o pomenire la Liturghie. Întotdeauna au nevoie de ea, și mai ales în aceste patruzeci de zile când sufletul adormitului se îndreaptă spre locuințele veșnice. Atunci trupul nu simte nimic: nu își vede rudele care s-au adunat, nu simte mirosul miros de flori, nu aude discursurile, dar sufletul simte rugăciunile aduse pentru el și este recunoscător celor care le fac și care le sunt aproape duhovnicesc.
O, părinți și rude ale celor adormiți! Faceți pentru ei ceea ce este de trebuință și stă în puterea voastră. Folosiți-vă banii nu pentru podoaba exterioară a sicriului și a mormântului, ci pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, în memoria celor dragi adormiți, pentru bisericile, unde se fac rugăciuni pentru ei.
Arătați milă adormiților, aveți grijă de sufletele lor.
Și noi ne vom dori când vom pleca să fim pomeniți în rugăciune! Așa deci să fim milostivi cu cei adormiți.
De îndată ce cineva a adormit, chemați sau înștiințați imediat un preot, pentru ca acesta să poată citi rugăciunile destinate a fi citite asupra fiecărui creștin ortodox după moartea sa. Încercați, dacă este posibil, să faceți o înmormântare la biserică și să citiți psaltirea pentru cel adormit până la înmormântarea sa.
Organizați atât parastasul de patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie timp de patruzeci de zile. (NOTĂ: Dacă înmormântarea are loc într-o biserică unde nu există slujbe zilnice, trebuie ca rudele să aibă grijă să comande pomenirea de patruzeci de zile oriunde sunt slujbe zilnice.) De asemenea, este bine să „trimiteți contribuții pentru pomenirea sufletelor la mănăstiri, precum şi la Ierusalim, unde se face rugăciuni neîncetată şi în alte locurile sfinte.
Să avem grijă de cei care au intrat în lumea veşnică, să facem tot ce putem pentru ei, amintindu-ne de Cuvântul care spune: „Fericiți cei milostivi, că aceea se vor milui”.
https://orthodoxologie.blogspot.com/2021/11/saint-jean-de-changhai-et-san-francisco.html
Creştinul nu trăieşte „în nori”, el surprinde realitatea şi o trăieşte
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
În Sfântul Munte, la chilia mea, uşa are o clanţă veche. Trebuie apăsată bine ca să se deschidă uşa, şi atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva, făcea „craaaac!”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu puteau deschide fără să facă gălăgie. Deşi era uşor, şi le arătam, şi încercau şi ei, iarăşi făceau zgomot.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viaţă. Cu cât vă apropiaţi de Dumnezeu, cu atât sunteţi mai atenţi, fără să urmăriţi asta, în toate lucrurile, dar şi în cele duhovniceşti. Fiind atenţi la sufletul vostru, deveniţi prin harul dumnezeiesc mai înţelepţi.
Creştinul nu trebuie să fie molâu, nu trebuie să doarmă. Oriunde ar merge, trebuie să zboare, şi cu rugăciunea şi cu imaginaţia. Şi, într-adevăr, creştinul care Îl iubeşte pe Dumnezeu poate să zboare cu imaginaţia sa. Să zboare în stele, în taină, în veşnicie, la Dumnezeu. Să fie „astronaut”. Să se roage şi să simtă că devine şi el Dumnezeu după har. Să devină puf şi să zboare cu cugetul său. Acest cuget nu este o fantezie pură. Când spunem „zboară”, nu este vorba de fantezie, este realitate, nu născocire.
Creştinul nu trăieşte „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea şi o trăieşte. Cele pe care le citeşte în Evanghelie şi la Părinţi le îmbrăţişează, le trăieşte, intră în amănunte, le adânceşte, face din ele viaţă. Devine un fin primitor al vestirilor de la Dumnezeu.
Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 239-240
Sfântul Paisie Aghioritul: Strig mereu: «Simplificați-vă viața și stresul va fugi».
Omul stăpânit de o grijă plină de neliniște nu poate simți dragostea lui Dumnezeu. Spune Părintele Paisie: „Când un copil se joacă și este absorbit de jucării, nu-și mai dă seama dacă tatăl său este alături și-l mângâie. Dar dacă-și va întrerupe puțin joaca, atunci își dă seama. Tot astfel și atunci când avem vreo grijă, nu putem simți dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, dar noi nu simțim. Ia aminte să nu risipești puterile tale prețioase în griji de prisos și în lucruri deșarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Așa te obosești și trupește, și mintea ți-o împrăștii fără rost, iar după aceea Îi dai lui Dumnezeu oboseala și căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain”.
După ce atrage de multe ori atenția în cadrul convorbirilor asupra lipsei de liniște, asupra neliniștii lăuntrice ce îl caracterizează pe omul contemporan, vădindu-i, desigur, grija plină de frământare, îi îndrumă pe oameni să agonisească atmosfera sfintei isihii. Îi sfătuiește să nu-și cheltuiască viața fără rost.
Spune: „Nu vă risipiți timpul fără folos, fără să-l valorificați în cele duhοvnicești, pentru că veți ajunge să vă sălbăticiți mult și nu veți mai putea lucra cele duhovnicești. Veți dori să vă îndeletniciți numai cu treburi sau să discutați sau veți urmări să aflați subiecte de vorbă ca să vă aflați în treabă. Prin neglijarea rugăciunii și a îndatoririlor duhovnicești, vrăjmașul ne ocupă înălțimile noastre duhovnicești și ne războiește atât trupește, cât și prin gânduri. (…) și la mireni insist mult asupra simplității, pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuință și îi mănâncă stresul.
Le vorbesc de cumpătare și nevoință. Strig mereu: «Simplificați-vă viața și stresul va fugi». Cele mai multe divorțuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri, și astfel se amețesc. Lucrează amândoi, tata și mama, și își lasă copiii de izbeliște. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari –, apoi divorț fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă și-ar simplifica puțin viața, ar fi și odihniți, și veseli. Acest stres este o catastrofă”.
Chiar și munca de fiecare zi trebuie făcută în așa fel încât să ne păstrăm inima liberă pentru cele duhovnicești și să I-o dăruim lui Hristos. Spune: „Să nu vă dați toată ființa, toată puterea dimpreună cu mintea voastră celor materiale. În felul acesta omul devine închinător la idoli. Pe cât puteți, nu vă dăruiți inima treburilor; să dați numai mâinile și mintea. Să nu vă dați inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare. Căci după aceea cum va sălta inima pentru Hristos? Când inima este la Hristos, atunci și treburile se sfințesc, există și o continuă odihnă sufletească lăuntrică. Un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneți inima în valoare! Să n-o risipiți!”.
Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, traducere din limba neogreacă de Protosinghel Teofan Munteanu, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 342-345
Mici indicii privitoare la pregatirea celui de al Treilea Razboi Mondial…
Numărul soldatilor implicati va fi de cel putin 200.000.000 (200 miloane) de oameni.
Aceasta este profetia biblica, fragment a Apocalipsei Sfantului Ioan Teologul, in care se vorbeste despre o armata imensa, numarand „douazeci de mii de ori cate zece mii de calareti” care va trece Eufratul secat, invadand Orientul Mijlociu. Printr-un calcul simplu aflam ca este vorba de 200 de milioane de oameni:
15. Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau gătiţi spre ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, ca să omoare a treia parte din omenire.
16. Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor.
Apocalipsa 9:15,16,17 si 18
Cel mai probabil China poate aloca astazi intr un razboi acum 200.000.000 de militari….
Satellite images show China built mock-ups of US warships
https://www.msn.com/en-us/news/world/satellite-images-show-china-built-mock-ups-of-us-warships/ar-AAQrcN2
Confirmând situația care se deteriorează rapid din Israel și Marea Britanie, expertul în boli infecțioase profesorulChristian Perronne
a declarat:
Persoanele vaccinate ar trebui puse în carantină și ar trebui să fie izolate de societate.
El a continuat:
„Nevaccinați nu sunt periculoși, oamenii vaccinați sunt periculoși pentru alții. S-a dovedit acum în Israel. Sunt în contact cu mulți medici din Israel. Au probleme mari, cazurile severe în spitale sunt printre persoanele vaccinate, și, de asemenea, în Marea Britanie, aveți un program mai mare de vaccinare și, de asemenea, există probleme.”
Mucenicul’s Blog – „Cei care pot renunța la libertate pentru a obține o siguranță temporară nu merită nici libertate nici siguranță.” Benjamin Franklin
https://mucenicul.wordpress.com/
Senator Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial was live.
7 hrs ·
DECLARAȚIE POLITICA 10.11.2021…De câți oameni este nevoie sa moara pentru a numi un Guvern?
https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/4733629280035057/