Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Peste puţine ore, anul civil (şi astronomic) se va încheia. Să încheiem şi noi acest an, cinstite cititorule, învăţându-ne din pilda frumoasă a Cuvioasei Maicii noastre Melania Romana.

Era din neam bun şi bogat, dar adevărata sa bogăţie era cea nepieritoare, din ceruri. Între multele avuţii avea şi o moşie pe malul mării cu un palat deosebit de frumos, cu grădini pline de roade. Odată şi-a pus în gând să o vândă şi banii să-i împartă săracilor. Peste acestea i-a venit gândul cel străin, care-i spunea că este mai bine ca măcar această moşie să o păstreze pentru desfătarea sa. Sfânta a cunoscut că gândul este de la diavolul şi atunci a grăit: ,,Nu mă vei împiedica prin aceasta în drumul meu, diavole. Căci ce sunt toate acestea, care astăzi sunt şi mâine vor fi stricate de barbari, sau de ploi, sau de timp, sau de altă împrejurare, faţă de comorile veşnice, care sunt aşa pururea şi rămân în veacuri nesfârşite, şi care se cumpără cu preţul acestor bunuri stricăcioase?’’

A vândut moşia şi a dat banii lui Hristos, adică năpăstuiţilor care trăiau acolo. N-a trecut multă vreme şi barbarii au năvălit şi au pustiit cumplit Italia, risipind şi moşia Cuvioasei Melania. Atunci a slăvit pe Dumnezeu ,,căci ceea ce era să se piardă în zadar, fără nicio răsplătire de la Dumnezeu, aceea s-a făcut lor spre plată însutită, întru viaţa cea veşnică’’.

Altădată, fericita Melania a ajuns la chilia unui bătrân sfânt şi a vrut să-i dăruiască nişte galbeni. Bătrânul n-a vrut să-i primească. Când însă a lipsit, Cuvioasa Melania a intrat în chilia sărăcăcioasă, a ascuns galbenii într-un vas cu sare şi a plecat. Fapta n-a rămas tăinuită şi bătrânul a alergat să-i înapoieze aurul. Nevrând să-l ia înapoi, bătrânul l-a aruncat în râu şi s-a întors la chilia sa, căci părinţii îmbunătăţiţi ,,fugeau de aur ca de muşcătura de şarpe’’.

Fiind odată în biserică la Sfânta Liturghie, Cuvioasa Melania a auzit preotul pomenind, împreună cu cei adormiţi, numele unei femei despre care ştia că a fost eretică şi s-a mâniat încât a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi mai împărtăşi din jertfa ta’’. Spunea aceasta deoarece ştia că pomenirea ereticilor la Dumnezeiasca Slujbă este o încălcare a Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Când Dumnezeu a adus vremea trecerii ei din viaţa pământească, singură şi-a pus mâinile pe piept, în semnul Crucii, şi sufletul ei sfânt s-a ridicat spre ceruri, fără nicio împiedicare de la diavolii vrăjmaşi. Pentru sfintele sale rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească de împărăţia Sa cea veşnică (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 590-613).

Presbiter Iovița Vasile

8 comentarii la „Sfânta Cuvioasă Melania Romana

  1. Ciprian spune:

    La mulți ani bucuroși

    Purtând în suflet pe Dulcele Iisus Hristos ;

    An nou binecuvântat ,

    Jugul cel bun de luat

    Și povara cea ușoară de purtat

    Asa cum Domnul Iisus ne-a îndemnat,

    De acum și până în veac ….
    ☦️

  2. Constanta Florea spune:

    Sfântul Ioan Gură de Aur

    >

  3. Constanta Florea spune:

    Sper sa se afișeze l…

    Sântul Ioan Gură de Aur

    >

  4. Constanta Florea spune:

    Sărut dreapta, părinte!
    Sfântul Vasile să mijloceasca lângă Tronul Preasfântei Treimi pentru mântuirea Sfinției Voastre.
    La mulți ani duhovnicești, cu sănătate și nădejde de mântuire vă doresc!
    Doamne, ajută!

  5. Constanta Florea spune:

    Încă o tentativa.
    Sfântul Ioan Gură de Aur

    Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.

    Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

    Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.

    Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.

    Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.

    Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.

    Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.

    A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.

    Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.

    De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.

    Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.

    Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31)

  6. Duhul Capitanului spune:

    La mulți ani, părinte Vasile. Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani!

    1. iovita_vasile spune:

      La mulți ani, Părinte Gabriel.
      Cand veți avea ocazia, spuneți-i lui I. să nu se mai mandrească cu faptul că a fost citat de Macarie de la Oituz. Acesta nu reprezintă nimic pentru cei îngrădiți de erezie. Dimpotrivă, e pomenitorul de nădejde al lui Ioachim. Fie sănătos.

  7. Duhul Capitanului spune:

    Amin!

Răspunde-i lui Ciprian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *