Aproape toți datorează întoarcerea lor la Dumnezeu unei încercări.
Mâhnirea este un lucru rău. Însă în spatele acestui rău, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării, se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, se ascunde nașterea din nou, replăsmuirea omului, a familiei. Aproape toți datorează întoarcerea lor la Dumnezeu unei încercări. Li se pare că toate merg bine și nu-și mai aduc aminte de Dumnezeu. Însă Dumnezeu le ia copilul. Să vezi atunci bocete, durere, plânsete și celelalte. După acestea toate vine Harul lui Dumnezeu și adumbrește, iar oamenii se liniștesc, se apropie de Biserică, vin la spovedanie, se apropie de preot. Datorită copilului lor merg la Biserică. Durerea îi face să caute, să se roage pentru odihna lui, să plătească Liturghii. Inima, care mai înainte era împietrită și nu primea nimic, acum, înmuiată de durere, se face primitoare a cuvintelor lui Dumnezeu. Gândește-te la un om în vigoarea tinereții. Diplome, slăviri, sănătate, toate frumoase. Dar când îl doboară la pat o boală, atunci începe să gândească diferit. „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune. Se poate să mor. Și atunci ce folos din toate acestea?”. Se apropie de el un om și-i dă o carte, spunând: „Citește această carte și vezi ce spune!”. Aude și un cuvânt al lui Dumnezeu, dar de data aceasta îl ascultă cu atenție. Durerea i-a pregătit deja inima și a făcut-o potrivită pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu. Și astfel se face replăsmuirea omului. Iar după ce se face bine, se ridică din patul durerii și de acum înainte își trăiește viața cu luare aminte, nemaitrăind ca mai înainte cu mândria și închipuirea de sine pe care o avea.
Boala și mâhnirea sunt, prin excelență, medicamentul purtării de grijă a lui Dumnezeu, necesar pentru a-l aduce pe om lângă El și a-i spori virtutea. Iov era cel mai bun om de pe pământ, însă Dumnezeu a voit să-l facă încă și mai bun. Și a fost slăvit de atunci de când a fost încercat. Era un om bun, evlavios etc., dar fără încercarea pe care a suferit-o, Iov nu era cunoscut. Însă din clipa în care a fost încercat și s-a luptat și s-a nevoit și s-a încununat și s-a îmbogățit, de atunci înainte a început slava sa și s-a întins și răspândit până astăzi. Pilda sa este strălucitoare și-l întărește pe orice om care este încercat. Dacă el, fiind sfânt, a fost încercat, cu atât mai mult vom fi încercați noi, care suntem păcătoși. Și rezultatul a fost că încercarea l-a sfințit și mai mult, i-a dat iarăși ani de viață și l-a binecuvântat cu bunuri îndoite și întreite față de acelea pe care le pierduse, făcându-se astfel pildă luminoasă peste veacuri pentru fiecare om îndurerat, care să se ajusteze potrivit pildei, să se sprijine pe ea și se ușureze și el și să spună: „Precum a binevoit Domnul, astfel a și făcut. Fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21). Își pleacă capul și spune: Domnul a dat, Domnul a luat. Și dacă mi-a luat copilul, oare nu El mi l-a dat? L-a luat. Unde este copilul meu? În Cer? Dar ce face acolo? Se odihnește…În spatele fiecărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu, iar folosul – pe care în acea vreme se poate să nu-l vadă – însă odată cu trecerea vremii îl va cunoaște.
Există foarte multe pilde de acest fel. Cum ar fi cea a Sfinților Andronic și Atanasia. Aceștia erau căsătoriți. Andronic era meșter aurar și avea multă bogăție. Cu o parte din ce câștiga își întreținea familia, o parte o dădea la săraci, iar a treia parte din câștigul său o dădea, fără dobândă, la oamenii care nu aveau bani. Aveau două copile binecuvântate. Dar într-o zi au murit amândouă din pricina unei boli. Le-au îngropat pe amândouă deodată. Atanasia, sărmana, plângea nemângâiată deasupra mormântului celor două fete ale ei. Plângea și Andronic, dar după o vreme a plecat spre casă. A rămas acolo sărmana Atanasia, plângând lângă mormânt. „Copiii mei” și „copiii mei”. Era spre apusului soarelui, când deodată vede venind un monah, care i-a spus:
– Soro, de ce plângi?
– Cum să nu plâng, Părinte? Mi-am îngropat amândoi copii, îngerașii mei. I-am pus în mormânt, iar eu și bărbatul meu am rămas singuri. Nu avem nici o mângâiere.
– Copiii tăi sunt în Rai cu Îngerii. Sunt în fericirea și bucuria lui Dumnezeu, iar tu stai și plângi? Mai ești și creștină.
– Cu adevărat, trăiesc copiii mei? Sunt Îngeri?
– Sigur că sunt Îngeri copiii tăi.
După acestea, Adronic și Atanasia s-au făcut monahi și s-au sfințit.
(Sursa: Starețul Efrem Filoteitul, Sfaturi duhovnicești pentru dobândirea sănătății sufletești și a mântuirii noastre. Editura „Orthodoxos Kypseli”, Thesalonic)
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
Cuvânt selectat și editat de Sora Gabriela Naghi
Ce să-i cerem lui Dumnezeu atunci când ne rugăm?
Cuviosul Părinte Sofian Boghiu
Să-I cerem sănătate trupească și sufletească. Să-I cerem luminarea minții și înțelepciune, pentru a nu greși calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii, căci spune Domnul:
„Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.”
Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea ca atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecății lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viața pe pământ.
Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înțelegerea lor și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt și mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El și cele pe care El ni le poate da; numai El ni le poate da.
Să-i cerem ajutor ca, în toată viața noastră, să căutăm mai întai Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adauga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.
Ne vorbește Părintele Sofian, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 16
Schengen!
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ
Plătim astăzi pentru marea trădare de acum 33 de ani.
„Ai văzut că nu ne-au primit în Schengen?”, mă interpelează o vecină. „Asta nu-i bine, așa-i?”.
„Schengenul” a ajuns ca „Lerul” din colinde: e pe buzele tuturor, dar puțini știu ce înseamnă.
Ce să-i spun? Bâigui câteva cuvinte despre politicile de securitate a frontierelor, dar vecina pare să nu audă. Are gândurile ei care o frământă.
Spune cu amărăciune ca pentru sine: „Mare bătaie de joc, maică” și se îndepărtează clătinându-și broboada.
Cele cinci cuvinte ale femeii mi s-au părut cea mai exactă definiție a mizeriei în care ne aflăm.
Pentru că „Schengenul” care ni s-a refuzat înseamnă infinit mai mult decât cuțitul în spate înfipt de Austria.
E doar partea văzută a unui buboi, a cărui infecție s-a întins ani la rând până ne-a cuprins tot organismul. Este puroiul cu care am fost otrăviți sistematic, din 1989 încoace. Și pe care noi l-am acceptat. L-am înghițit
„Schengen” este clasa politică trădătoare: de la Ion Iliescu la Klaus Iohannis, de la Petre Roman la Nicolae Ciucă, de la Virgil Măgureanu la Eduard Hellvig și de la Mugur Isărescu la Mugur Isărescu.
„Schengen” este vânzarea la fier vechi a industriei, a flotei și a sistemului de irigații lăsate de Ceaușescu.
„Schengen” este înstrăinarea bogățiilor pământului: petrol, gaze, cupru, cărbune etc. Și înstrăinarea pământului însuși. Și privatizările dubioase ale tuturor capacităților de producție și surselor de venit rentabile, care ne-au sărăcit sistematic și ne-au transformat în colonie.
„Schengen” este sabotarea timp de trei decenii a unirii cu Basarabia.
„Schengen” este tratatul bilateral cu Ucraina, prin care am semnat încă o dată pentru ruperea Bucovinei de Nord, a Herței și Bugeacului.
„Schengen”este renunțarea la moștenirea Gojdu, cu o valoare materială de peste un miliard de euro dar cu o valoare spirituală inestimabilă, și cedarea ei către Ungaria.
„Schengen” este steagul Ucrainei, al NATO și al UE, de care nu mai are loc steagul românesc.
„Schengen” este mormanul de fiare vechi – fregate, F-16, rachete – cumpărate cu sute de milioane de dolari pe post de șpăgi pentru admiterea în NATO și apoi ca taxă de vasalitate.
„Schengen” este viza pe care America ne-o tot flutură pe la nas, ca un morcov pe la botul asinului, pentru a-l face să tragă. Geaba am lustruit clanțele, am lins podelele și am pupat licuriciul. Pe Potomac s-a înțeles că măgarul dâmbovițean merită doar două lucruri: paie și bătaie.
„Schengen” este „Plandemia” care ne-a omorât de inimă rea părinții și bunicii, zăvorâți în case și izolați ca niște ciumați.
„Schengen” este distrugerea copiilor, lipsiți timp de doi ani de învățătură și lăsați să se ofilească între patru pereți, tânjind după joacă și după prieteni.
„Schengen” este genocidul împotriva bolnavilor cronici, cărora li s-a blocat accesul la tratament.
„Schengen” este distrugerea sistemului sanitar și pervertirea doctorilor, transformați în unelte ale morții.
„Schengen” este duhul demonic care ne-a închis bisericile și cimitirele și i-a îngropat pe dragii noștri în saci negri de plastic, fără a le putea cânta „Veșnica pomenire”.
„Schengen” este teroarea oficializată ca instrument de guvernare; armata scoasă în stradă cu armament de război; sirenele urlând zi și noapte și ambulanțele goale gonind bezmetic ca niște muște fără cap; oamenii săltați de pe stradă și internați cu forța în spitale sau ospicii.
„Schengen” este Arafat-Tătaru-Rafila-Mahler-Craiu-Marinescu-Jurma-Imbri…
„Schengen” sunt milioanele și milioanele de euro aruncați pe „vaccinuri” letale, măști inutile, izolete de carnaval și turnee ale „imunizării” cu mici și manele.
(Apropo: știți care este singura țară din Schengen, din UE și din lume care a votat o lege a vaccinării obligatorii pentru TOATĂ populația? Exact: Austria. Nu a mai apucat să o aplice pentru că a început cealaltă etapă a Resetării: Războiul din Ucraina.)
„Schengen” este trădarea presei: sămânța vânzării a fost sădită încă din 1990, când TVR nu a transmis mitingul anti-FSN „din cauza ceții”; după câteva luni, minerii erau aclamați când zdrobeau țeste în centrul Bucureștiului. – Aceeași presă, ajunsă azi un megafon al terorii sanitare și un mijloc abject de propagandă și minciună, a aplaudat vânzarea țării și a promovat supunerea la ordin și umilința față de străini, ca singurul mod de viață sănătos ce li se potrivește românilor.
„Schengen” este clătinarea Bisericii în fața buldozerelor COVID și a duhului acestei lumi: lingurița de plastic și masca la altar, Învierea fără credincioși, ierarhi și purtători de cuvânt transformați în propagandiști-vacciniști, având acum mii de morți pe conștiință.
„Schengen” este boicotarea Referendumului pentru Familie, după o vizită intempestivă a lui Jean-Claude Juncker la București.
„Schengen” este mutilarea sufletului românilor și pervertirea copiilor încă din grădiniță cu „valorile” progresismului sub semnul mincinos al „Educației”.
„Schengen” este încă o sumedenie de lucruri – mai multe și mai toxice decât lista de E-uri de pe eticheta unui pateu de post.
Dar „Schengen” înseamnă în primul rând trădarea de către noi a mucenicilor din Decembrie 1989. Pruncii nevinovați care au ieșit cu piepturile goale în fața gloanțelor, strigând asemenea martirilor din primele veacuri de creștinism: „Vom muri și vom fi liberi!”
„Schengen” înseamnă cozile uriașe la ness, brânză, carne, kent și whisky, atunci când încă se mai trăgea și sângele lor nu se uscase pe caldarâm.
„Schengen” înseamnă aburcarea noastră pe cadavrele acelor copii în goana disperată de a ne pune singuri cătușe mai aurite decât robinetele lui Ceaușescu.
Am vândut pe un pumn de arginți darul fără de preț făcut nouă de mucenicii din Decembrie: Libertatea. Acesta este păcatul nostru originar.
„Schengen” este sângele lor pe capetele noastre. Este Răs-Plata trădării.
Au trecut 33 de ani de atunci. Vârsta lui Iisus pe Cruce.
A venit momentul să ne întoarcem. Să ne răscumpărăm Păcatul. Să ne luăm înapoi Libertatea.
Știm Calea. Ne-au arătat-o Copiii. Golgota este înaintea noastră și nu o mai putem ocoli.
Bucurați-vă: a sosit ceasul Învierii!
. Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli.
14. Pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, şi pe Iacov, şi pe Ioan, şi pe Filip, şi pe Vartolomeu,
15. Şi pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul,
16. Şi pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător.
17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.
20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.
24. Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.
25. Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui.
26. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor.
27. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;
28. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.
29. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
30. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
31. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
34. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
35. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
36. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
37. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.
38. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.
39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?
40. Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.
41. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
42. Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
43. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.
44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.
45. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.
46. Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?
47. Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:
48. Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră.
49. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.
S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui : spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul : ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis : voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul : zice Evanghelia : de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui : nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul : de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui : nici aceasta nu putem. Zis-a batranul : daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei : nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau : fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.