Despre nepomenire și nepomenitor

Cineva pe un grup a spus că ar căuta un preot nepomenitor, dar îi este frică să nu rătăcească drumul spre mântuire, deoarece a văzut dezbinare între unele  grupuri de nepomenitori. I-am înțeles temerea, deoarece pot să apară greșeli și aici mai ales din cauza unor patimi sufletești prin care dezbinătorul ne dă război fiecăruia dintre noi.

Deoarece am fost de curând în Grecia și am auzit cât de simplu și firesc explică părintele Teodoros Zisis aceasta realitate apărută după trădarea Ortodoxiei la Creta, i-am scris o explicație pe care am supus-o atenției și parintelui-duhovnic care ne-a condus în acest pelerinaj de neuitat:

,,Un răspuns echilibrat în privința întreruperii pomenirii îl dă părintele-profesor Teodoros Zisis. Părintele spune cum se face întreruperea pomenirii corect pentru a nu fi acuzați pe bună dreptate de schismă. Practic, prin întreruperea pomenirii ierarhului, preotul trage un semnal de alarmă că episcopul greșește. Atât. Nu acuză pe nimeni că este eretic. Aceasta o poate face doar un sinod. Nu face o structură paralelă cu Biserica oficială.

Dacă ierarhul își recunoaște greșeala, preotul reia pomenirea. În felul acesta, dispare duhul de judecată asupra altora, iar cei care au făcut acest pas se concentrează pe despătimirea proprie necesară în vederea mântuirii. Iar la ierarhi, în locul unui nume, pomenesc ,,pe toți ierarhii care drept învață cuvântul adevărului”. Practic, ierarhul care nu este pomenit nu are de ce să se supere dacă știe că învață drept cuvântul adevărului.

Nepomenirea ierarhului se face în limitele unui canon (15), doar pentru erezie, nu pentru alte păcate personale. Unii preoți nu au avut curajul de a întrerupe pomenirea, de teama caterisirii, dar nici nu propovăduiesc ecumenismul. Ei continuă să conducă spre mântuire suflete. Unii chiar semnalează și ei greșelile care se fac. Nu e corect ca aceștia să fie considerați eretici. Dar li se poate imputa faptul că încurajează erezia. Și tăcerea poate fi un păcat atunci când biserica este amenințată de erezie.

Se greșește atunci când întreruperea pomenirii se face de către oameni care nu sunt căliți în războiul duhovnicesc cu patimile. Mântuirea se poate pierde din multe cauze. E necesară o maturitate duhovnicească pentru a întrerupe pomenirea fără a face jocul celui viclean.

Cel care întrerupe pomenirea se îngrădește de erezie, nu de Biserică. Știm că la  Sfânta Liturghie nu pot fi pomeniți cei cu păcate mari. Dar nu i se pune nimănui eticheta de păcătos, deoarece el se poate corecta. Iar erezia este un păcat. În momentul când omul se pocăiește, pomenirea este reluată, dar ierarhul nu poartă în acest timp nicio etichetă. Numai un sinod poate da un astfel de verdict.”

Prof. Lucreția P.