,,Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea Credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă’’(Matei 17, 20). Cuvintele acestea ale Mântuitorului nu sunt o metaforă sau vreo altă figură de stil; ele sunt, realmente, un fapt posibil celor care au nestrămutată Credinţă.
Astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Marcu de la Muntele Fracesc. Acesta a învăţat filozofia la Atena, dar s-a lepădat de cele ale lumii şi a mers să petreacă într-o peşteră, în Etiopia. Nouăzeci şi cinci de ani s-a nevoit Cuviosul în acel munte. Aşa l-a găsit Avva Serapion când a venit să-l cerceteze. Sfântul nu mai văzuse faţă omenească de când s-a retras în loc pustiu, de aceea l-a întrebat pe Avva Serapion: ,,Mai sunt, oare, Sfinţi în lume, ca să facă minuni precum a zis Domnul în Evanghelie: Veţi zice muntelui acestuia: mută-te… Şi în acel moment s-a produs minunea Dumnezeiască: muntele s-a mişcat din locul său şi a pornit spre mare, ca la cinci mii de coţi. Atunci Sfântul Marcu a făcut semn cu mâna spre munte: ,,Ce ai făcut tu, munte? Nu ţi-am zis să porneşti, ci am vorbit cu fratele; deci tu stai la locul tău’’.Şi muntele s-a oprit, spre mirarea Avvei Serapion, care nu mai văzuse o asemenea minune, de aceea Cuviosul a plâns şi i-a spus: ,,Amar pământului, că pe el creştinii numai cu numele se numesc creştini, iar cu faptele nu sunt!’’
Apropiindu-se vremea despărţirii sale de trup, Cuviosul Marcu a rostit aceste îndemnuri: ,,Mă duc din viaţa aceasta vremelnică, iar tuturor celor ce rămân pe pământ, le doresc să se mântuiască. Mântuiţi-vă, pustnicilor, care rătăciţi în peşteri şi în munţi pentru Dumnezeu! Mântuiţi-vă, nevoitorilor, care pentru împărăţia cerurilor cea cu anevoie, răbdaţi toată nevoia! Mântuiţi-vă, lavre, cele ce slujiţi lui Dumnezeu ziua şi noaptea! Mântuiţi-vă Sfinte Biserici, cele ce sunteţi curăţire a păcătoşilor! Mântuiţi-vă, preoţii Domnului, mijlocitori către Dumnezeu pentru oameni! Mântuiţi-vă, fiii împărăţiei lui Hristos, care v-aţi făcut fii ai lui Hristos prin Sfântul Botez! Mântuiţi-vă, iubitorilor de Hristos, cei ce primiţi pe străini ca pe Însuşi Hristos!… Mântuieşte-te, tot pământule. Şi toţi cei ce vieţuiesc pe tine în pace şi întru dragostea lui Hristos’’
Avva Serapion i-a văzut sufletul înălţându-se spre cer, pentru a primi răsplata ostenelilor sale (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 68-76).
Presbiter Ioviţa Vasile
Dna Senator Diana Șoșoacă filmare de excepție din mașină, îndreptându-se spre Parlament, în ziua când Președintele Zelenski va ține un discurs on line în fața Parlamentului României
https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/556271999054028
Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât dragoste faţă de Dumnezeu
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
Un tânăr monah de la Sfântul Munte a venit odată la Părintele să-l înveţe tehnica rugăciunii:
– Părinte, spuneţi-mi ceva despre rugăciune, cum trebuie făcută corect, în ce fel? Unii ne sfătuiesc să ne ţinem respiraţia, alţii, să şedem pe un scaun, înclinând puţin capul şi adunându-ne mintea. Vreau să-mi spuneţi şi sfinţia voastră cum să procedez, căci sfinţia voastră aveţi experienţa rugăciunii.
Bătrânul i-a răspuns:
– Copilul meu, eu nu ştiu nimic din ce-mi spui. Ştiu un singur lucru, şi ca să-l înţelegi, îţi voi povesti o întâmplare:
Era odată o fată, o fiică duhovnicească a mea, care mă iubea foarte mult, mereu mă asculta şi-mi cerea sfatul. Într-un timp, a dat la facultate şi a reuşit. A venit într-o zi la mine şi mi-a zis: „Părinte, ieri am fost la aniversarea unei prietene şi am cunoscut acolo un băiat care mi-a plăcut foarte mult. Nu pot să-l uit, mă gândesc să merg să-l găsesc şi să-i spun că aş vrea să ne cunoaştem mai bine şi să ne căsătorim. De aceea am venit acum la sfinţia voastră să mă sfătuiţi ce să fac!”
Eu în schimb am protestat: „Draga mea, nu te băga cu aşa ceva, că o să-ţi neglijezi studiile. Mai bine ai răbdarea şi termini facultatea, şi vei avea, după aceea, o viaţă întreagă pentru astfel de lucruri.” A primit sfatul şi a plecat.
După o săptămână vine iarăşi: „Părinte, am încercat să mi-l scot din minte pe băiatul acela, dar nu pot, numai la el mi-e gândul.”
I-am dat iar nişte poveţe, am întărit-o, dar după încă o săptămână numai ce o văd că vine iară şi-mi zice: „Părinte, de data asta, nu am mai venit să vă cer sfatul. Am venit să vă înştiinţez, că mă duc chiar astăzi să-l caut, fiindcă fără el nu mai pot să trăiesc. M-am îndrăgostit nebuneşte de el, nu mai pot citi, nu mai pot învăţa, nu mai pot găti, nimic nu mai pot face fără să-mi amintesc mereu de el. Am încercat atâta, dar pur şi simplu n-am reuşit să mi-l scot din minte.”
Ai văzut? Fata asta îl văzuse o singură dată pe băiatul acela, şi i-a intrat în inimă şi-n minte, că n-a mai putut să-l scoată de acolo, deşi s-a luptat mult pentru asta. Dar noi, astăzi, ca să-L iubim pe Hristos, Care ne-a făcut atâta bine, căutăm fel şi fel de metode cum şi-n ce fel!!!
Eu nu cunosc metode cu scaunul, cu respiraţia sau cu celelalte. Felul în care-mi place mie să-L iubesc pe Dumnezeu e acela despre care tocmai ţi-am povestit acum.
Extras din Părintele Porfirie- “Antologie de sfaturi şi îndrumări” Editura Bunavestire, Bacau, p.351-352
Să-I spunem lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
Să nu vorbim despre alţii și să nu încercăm să-i controlăm. Îmi amintesc vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, dacă cerţi pe cineva vinovat, ce va face? Nu doar că nu te va asculta, dar se va și apăra și va încerca să-ţi demonstreze contrariul, iar sufletul lui se va închide încă și mai mult; în schimb, dacă îl lași în pace, nu-l mustri și nu-l controlezi, sufletul i se înmoaie și deveniţi prieteni. încet – încet, va ajunge și el să-ţi spună ce i-ai fi spus tu”.
De aceea, să-I lăsăm lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca aproapele nostru să se schimbe, să se transforme, să se pocăiască? Atunci să lăsăm asta în seama lui Dumnezeu, iar noi să îl iubim.
De aceea, să-I spunem lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca bărbatul nostru să se schimbe, să se căiasca, să-i spunem asta lui Dumnezeu, iar noi să-l iubim. Să facem răbdare şi răbdarea, după cum spuneau cei din vechime, le biruie pe toate.
Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 137
Când îţi alegi un duhovnic, este suficient ca el să-L iubească pe Hristos
Odată i-am adresat Părintelui Sofronie următoarea întrebare: „Care este legătura dintre duhovnic şi fiul sau fiica sa duhovnicească?” Răspunsul său a fost succint, constând dintr-un singur cuvânt „împreună-călătorirea”.
Părintele Sofronie a subliniat însemnătatea atitudinii pe care se cuvine să o avem faţă de duhovnicul nostru. Dacă avem o atitudine critică, atunci şi cel mai iscusit părinte duhovnicesc nu va fi suficient de bun pentru noi, în vreme ce dacă ne apropiem de duhovnic cu credinţă în Dumnezeu şi rugăciune, atunci oricare duhovnic poate să ne dea cuvânt de la Dumnezeu. Părintele Sofronie spunea că: „Hristos, Care este mai presus de toţi oamenii, îl va călăuzi pe Părintele tău duhovnicesc şi va îndrepta orice slăbiciune duhovniceasca ar fi având el. Roagă-te în felul următor: „Doamne, sunt neştiutor, călăuzeşte-mă la cunoaşterea Ta prin mijlocirea acestui sfânt Părinte duhovnicesc”. Apropie-te de duhovnicul tău cu credinţă şi încredere. Nu te încrede în propria ta raţiune şi judecată, pentru că atunci vei pătimi ce a pătimit şi luda şi nu vei spori duhovniceşte.”
Atunci când trebuie să facem faţă unei anumite probleme sau când ne vine greu să mărturisim un anumit lucru la spovedanie, Părintele Sofronie m-a încurajat să-i cer duhovnicului să se roage pentru mine în legătură cu acea problemă, pentru că, după cum spaune Sfântul Siluan: „Mare putere au rugăciunile duhovnicului”.
Pentru a-mi insufla încredere în duhovnicul meu, Părintele Sofronie mi-a vorbit despre atitudinea monahilor greci din Sfântul Munte Athos. El consideră întotdeauna că mănăstirea lor este cea mai bună mănăstire din lume, iar despre stareţii lor zic: „Toţi stareţii sunt sfinţi, însă stareţul meu este cel mai sfânt dintre toţi”.
Când îţi alegi un duhovnic, este suficient ca el să-L iubească pe Hristos. Poate să fie un om foarte simplu – mi-a spus Părintele Sofronie.
„Arhimandritul Sofronie Saharov – experienţa unei întâlniri”, Editura Doxologia, 2018
„Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul”
Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu?
Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia? Cercetează-ţi întreaga viaţă: este ea, oare, pe de-a-ntregul în conglăsuire cu poruncile lui Dumnezeu? Să deplângi şi să urăşti toate lucrurile potrivnice lui Dumnezeu, hotărând ca de-acum înainte să nu te mai întorci la ele. Dacă vei face astfel, înţelept vei fi; iar dacă nu, nu vei fi nicidecum.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, 2011, p. 19
Sfântul Ambrozie de la Optina: Fără ajutorul Lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic bun
„A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţii să fii respectuos. Pentru mireni (creştinii din lume), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.“
„Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.“
„Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului. Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi, prin boli şi gânduri.“
„Cuvântul nu e ca vrabia: zboară, dar nu poţi să-l prinzi. Foarte des, din cauza cuvintelor nesocotite, se întâmplă mai multe necazuri decât din cauza faptelor. De aceea este numit omul cuvântător, ca să pronunţe numai cuvintele gândite şi chibzuite.“
„Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10, 16). şarpele când trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor Evangheliei.“
„Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: „De ce e aşa, pentru ce e aceasta?“ Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoşătoarea Judecată a Lui Dumnezeu“.
Îndepărtează-ţi fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu sârguinţă Lui Dumnezeu, ca El singur să te ajute în acest lucru. Deoarece fără ajutorul Lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic bun, după cum Domnul Însuşi ne spune: „Fără de Mine nu puteţi face nimic“. Păzeşte-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmaşul aşa îi prinde pe oameni în plasa lui şi se străduieşte să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru şi ce e negru în alb, aşa cum a procedat şi cu strămoşii Adam şi Eva în rai“.
http://orthodox-traditional.forumers.ro/
Omul înţelept urmează tăcerea
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat.
Mulţi au căzut de ascuţişul săbiei, dar mai mulţi din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăişuri, care pe nesimţite înjunghie trupul şi sufletul vorbăreţilor în deşert din adunările deşarte.
O, limbă, duşmanul evlaviei mele. O, limbă, pierzătorul meu şi duh satanic. Cu mare greutate făureşte omul lăcaşul duhovnicesc (mântuirea) iar tu, limbă, cu un singur cuvânt într-un ceas îl dărâmi şi-l nimiceşti. Omul înţelept urmează tăcerea.
Din Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ, Crinii țarinei sau Flori preafrumoase adunate pe scurt din Dumnezeiasca Scriptură, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, Orhei, 1995, p. 16
Din Patericul Egiptean – Să nu plângem ”morții” altora
E greu să ne abținem să criticăm și chiar să-l urâm pe cel de alături, în special dacă ne pare că acesta face rău. Ca și creștini, să știm însă, că puțină este osteneala de a ne lupta cu răul din noi, și de-a pururea odihna, cu darul Domnului.
A întrebat fratele:
– Iată, omul bate pe robul său pentru greşeala ce a făcut. Ce va zice robul?
Zis-a bătrânul:
– De este robul bun, va zice: „Miluieşte-mă, am greşit!”
I-a zis fratele:
– Nimic altceva nu zice?
I-a zis bătrânul:
– Nu, căci dacă va pune prihană asupra sa şi va zice „Am greşit”, îndată se milostiveşte spre dânsul domnul lui. Iar sfârşitul tuturor acestora, este a nu judeca pe aproapele. Căci când mâna Domnului omora pe tot cel întâi născut în pământul Egiptului, nu era casă în care să nu fi fost mort.
I-a zis fratele:
– Ce este cuvântul acesta?
I-a răspuns bătrânul:
– De vom lua seama la păcatele noastre, nu vom vedea păcatele aproapelui nostru. Căci nebunie este omului ce are mortul său, să-l lase pe el şi să se ducă să-l plângă pe al aproapelui. Iar a muri faţă de aproapele tău, aceasta este: a purta păcatele tale şi a nu avea grijă de tot omul, că acesta este bun sau acesta este rău. Să nu faci rău nici unui om, nici să gândeşti rău în inima ta asupra cuiva, nici să defaimi pe cineva când face rău, nici să te pleci celui ce face rău aproapelui tău şi să nu cleveteşti pe cineva, ci zi: Dumnezeu ştie pe fiecare. Să nu te îndupleci cu cel ce grăieşte de rău, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici urî pe cel ce cleveteşte pe aproapele lui. Şi aceasta înseamnă: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Nu avea vrajbă cu vreun om şi nu ţine vrajbă în inima ta. Să nu urăşti pe cel ce vrăjmăşeşte pe aproapele său. Şi aceasta este pacea, cu acestea pe tine mângâie-te pe sine-ți. Puţină vreme este osteneala şi de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu, Cuvântul, Amin.
Din Patericul Egiptean, Pentru Avva Moisi.