Despre vama imaginației zicea Părintele Cleopa: „Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ți închipui nimic când te rogi. Că imaginațiile sunt de trei feluri: rele, bune și sfinte. Să nu primești nici un fel de imaginație. Că dacă te oprești la imaginație, nu poți intra cu mintea în inimă, în vremea rugăciunii.
Aceasta este prima stație. Sfântul Nil Ascetul zice în Filocalie: Fericită este mintea aceea care a ajuns să se roage lui Hristos, fără imaginație, fără formă! Mintea Mântuitorului n-a avut imaginație, spun toți sfinții teologi. Pentru că El era Noul Adam și a venit să restaureze pe vechiul Adam, exact cum a fost în Rai. Adam, când a căzut, prin gândire a căzut. Ce i-a zis satana? Nu vei muri, ci vei fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Și, cum și-a închipuit el că va fi ca Dumnezeu, a căzut prin imaginație, din darurile date, și apoi a fost izgonit din Rai. De aceea, dumnezeieștii Părinți numesc imaginația „pod al demonilor”. Nici un păcat nu trece de la minte la simțire (la inimă), dacă nu și-l închipuie întâi omul cu mintea.
Deci, în vremea rugăciunii, n-ai voie să-ți închipui nimic. Nici imaginații sfinte, nici pe Hristos pe Sfânta Cruce, nici pe scaunul Judecății. Nimic. Că toate imaginațiile sunt afară de inimă și dacă rămâi să te închini la acestea, nu te închini lui Hristos.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 780-781)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Inechitate
Av. Elena Radu 03 Aprilie 2022
Dacă nu vreau să îi permit recenzorului să între pe scara blocului unde locuiesc (care e spațiu comun și am și eu o cotă parte drept de proprietate pe el), primesc amendă și pot fi dusă la pușcărie, în cazul în care nu o plătesc.
Dar cel care a aprobat legea care prevede că e contravenție dacă nu îl las pe recenzor pe scara blocului, el încălcând art 27 alin. 1 din Constituție care prevede: „Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”? El nu pățește nimic, nu are niciun risc să meargă la pușcărie.
Am obligația să plătesc impozite la bugetul de stat. Dacă nu o fac, mă aleargă fiscul și mă execută. Cine refuză să îmi pună la dispoziție contractele de achiziție a vacccinurilor, invocând-mi confidențialitatea, dar încălcând art 31 alin 1 din Constituția României potrivit cărora „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”, nu pățește nimic.
Nici cei care gestionează banii publici și fac politicile publice într-o asemenea modalitate în care nu beneficiez de un trai decent, nu pățesc nimic. Asta în condițiile în care încalcă art. 47 alin 1 din Constituție : „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”.
Se emite un act administrativ normativ în mod nelegal, sunt lipsită de libertate în baza lui, carantinată la domiciliu. Mă adresez instanței cu o contestație impotriva carantinei. Mă adresez instanței și cu o acțiune în anularea actului normativ administrativ, dar îmi stabilește termen la sfintele calende.
Între timp, execut măsura privativă de libertate a carantinei și ulterior se constată ca actul administrativ era nelegal, ba chiar nu există.
Deci, eu mi-am executat „pedeapsa”, dar cel care a adoptat actul administrativ normativ nu răspunde cu nimic și nici ăla care nu mi-a permis accesul eficace la instanță, în condițiile în care art. 21 din Constituție prevede: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.
Și exemplele pot continua.
Întrebarea mea este: pe cei din puterea legislativă, executivă și judecătorească, pe cei care mă sancționează pe mine pentru că ei nu și-au respectat propriile obligații, pe ei cine ii sancționează?
Nu ar trebui sanctionați, totuși, înainte de a fi eu sancționată pentru ca eu să pot dovedi că nu am de ce să fiu sancționată, deoarece presupusa faptă nu există, fiind vorba de un abuz de putere a celui care mă obligă?
Parcă așa trebuiau să funcționeze lucrurile în statul român: toată lumea să răspundă și nimeni să nu fie mai presus de lege și să nu aibă privilegii.
Art. 16 din Constituția României: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege”.