Sfantul Cuvios Nichita Mărturisitorul a pătimit pentru Sfintele Icoane

Sfinții și Părinții Bisericii din vechime și-au pus viețile pentru a apăra Sfintele Icoane și dreapta învățătură despre acestea. Ecumeniștii de azi, care au pus stăpanire pe Biserici, defilează braț la braț cu iconoclaștii moderni, pictează imagini batjocoritoare, adevărate sacrilegii, zicand că sunt Icoane, și le așează în sfintele biserici.

Cuviosul Nichita Mărturisitorul a trăit în vremurile de grea prigoană din partea iconoclaştilor, adică a acelora care dispreţuiau sfintele icoane. Aceştia au găsit sprijin la curtea imperială şi au câştigat de partea lor pe împăratul Leon Armeanul, om viclean, care se prefăcea că iubeşte icoanele, dar în ascuns lupta împotriva celor dreptcredincioşi. A chemat la curtea sa pe Patriarhul Nichifor şi un sobor numeros de episcopi pentru o confruntare cu ereticii iconoclaşti pe care-i ocrotea în ascuns. Unul dintre ei, Sfântul Teodor, l-a sfătuit pe Leon cu multă înţelepciune: ,,Nu strica, o, împărate, rânduiala cea bine aşezată a Bisericii, pentru că Sfântul Apostol Pavel zice: Dumnezeu a dat în Biserică pe unii Apostoli, pe alţii Prooroci, iar pe alţii propovăduitori şi pe alţii păstori şi învăţători, spre săvârşirea Sfinţilor, însă n-a adăugat acolo Apostolul şi pe împăraţi. Deci ţie, o, împărate, ţi s-a încredinţat ca să îndreptezi cele mireneşti, lucrurile cetăţilor şi puterile oştirilor. Pentru acelea să te îngrijeşti tu, iar bisericeştile îndreptări să le laşi păstorilor şi învăţătorilor, după învăţătura Apostolului’’. Această înfruntare n-a plăcut împăratului. La scurtă vreme episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi în exil.

Socotind că nu va avea nici un câştig din surghiunirea episcopilor, Leon Armeanul a adus pe egumeni şi episcopi la locurile lor de păstorire şi i-a întemniţat. Iconoclaştii au găsit o cale de a-i amăgi pe cei care doreau mai bine să moară, decât să lepede sfintele icoane: le-au cerut să se împărtăşească în biserică, împreună cu patriarhul eretic şi mincinos, Teodot, urmând ca după aceea să-i slobozească din temniţă. Mulţi s-au învoit şi l-au îndemnat şi pe Cuviosul Nichita să primească. După ce s-au împărtşit cu ereticii, Cuviosul Nichita s-a întristat de această faptă necugetată.

Adus în faţa împăratului, a mărturisit: ,,Eu, o, împărate, nici la mănăsirea mea nu mă voi duce, nici Credinţa mea nu o voi lăsa, ci în mărturisirea mea petrec şi voi petrece, în care au petrecut şi părinţii mei, Sfinţii Episcopi cei dreptcredincioşi, care au pătimit izgonire şi închisori cu nedreptate de la tine şi la multe primejdii s-au dat, apărând Biserica cea dreptcredincioasă, în care stăm şi ne lăudam întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi să ştiţi de la mine cu adevărat, că nici de moarte nu mă tem, nici viaţa aceasta vremelnică nu o iubesc. Dumnezeu îmi este martor, că am făcut ceea ce nu mi se cădea să fac. Ci, pentru ascultare m-am supus bătrânilor şi nevrând, şi împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul partiarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc’’.

După asprimile surghiunului şi ale temniţelor, Cuviosul Nichita Mărturisitorul s-a dus la Domnul, într-o zi de 3 aprilie (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 30-43).

 Presbiter Iovița Vasile