Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecta acestor Martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod.
Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo (la Aiud) înseamnă a recunoaşte Martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor ’48-’64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.
Dragul meu, or face ei ce-or face, dar să facă măcar şi biserică. Că biserica este şi centru cultural. Ce a fost mănăstirea Neamţ? N-a fost centru de cultură? Să fie biserică, să fie pomeniţi Martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.
Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne! Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate. Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea!
– Şi ce cuvânt ne-aţi putea da pentru vremurile acestea, Părinte?
– Nici un cuvânt, decât să ne rugăm. Nimic nu mai salvează sau nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea. Acum e timpul să ne punem cenuşă în cap pentru păcatele noastre. Ni s-a dat mare bogăţie, mari valori, şi noi n-am reuşit să le stăpânim! Le-am pus paşaportul în palmă ca să intre pe mâini străine. E vânătoare mare de creştini! Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini!
– Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?
– Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.
În Ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în Ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este Ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.
– Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate?
– Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă. A zis cineva: „trebuie să fim precum dacii aceia milostivi”. Trebuie să fim şi noi ca dacii! Aici e o rădăcină specifică, o vână specială, care trece prin noi. Acum vrăjmaşii au prins o anumită libertate de a stăpâni, de a sufoca această valoare spirituală a Ortodoxiei. Exact ca la pecetluirea lui Hristos. „Spun că în trei zile va învia? Păi aveţi acolo pietre, întăriţi paza”. Şi atunci au zis şi pentru poporul nostru: „faceţi ca poporul acesta să nu
mai gândească. Trebuie să moară în închisoare”. Mai bine să moară un neam decât să moară un om… Ei bine, omul acesta îl caută Occidentul. Ei se tem să şi vorbească cu deţinuţii, cu victimele comunismului.
– Eu cred că vor să amâne, gândindu-se că se vor petrece din viaţă cei ce pot mărturisi, ca după aceea să-şi facă lucrarea.
– Bineînţeles. În închisori, caralii nu aveau voie să discute cu deţinuţii. În mină era unul mai apropriat. Aşa aveau ăştia: oameni de apropriere, oameni de tortură, oameni mai blânzi, mai ataşaţi, aveau diferite categorii în paza asta a lor. Şi mergeau până acolo încât să-ţi aducă câte-un ziar. Vă daţi seama ce însemna în închisoare un ziar… Ei bine, ăştia căpătau încredere, deţinuţii discutau cu ei, le spuneau ce se petrece în lagăr, ce gândesc, încât la un moment dat erau informaţi până la ultima mişcare. De unde erau toate astea? Erau din fariseismul lor. Diabolismul ăsta! Veneau şi-ţi aduceau şi vinul pentru împărtăşanie, ne aduceau prescuri…
Aşa e şi acum. Când sunt puşi în situaţie, nu dau un răspuns categoric: da, dom’le, asta e situaţia şi asta facem. Nu. Se încheie şedinţa, trece timpul… Ăsta e sistem iudaic. Dar se tem.
Ştii zicala lor: „cu maţele ultimului preot trebuie să spânzurăm pe cel mai bun creştin”. Cumpără închisorile după cum au cumpărat şi toate izvoarele, toate apele. Nici n-are cine să se opună. Ce să faci cu politicienii noştri?
– Părinte, ce credeţi că ar fi de spus despre Mişcarea Legionară?
– Cum să nu fie împotriva Mişcării Legionare o întreagă lume iudaică? Ei vor să scoată din firea românilor şi umbre de gândire, măcar. D-apoi să mai faci vreo acţiune, ceva? Acum câteva săptămâni erau în faţa chiliei două femei. Şi zice una către cealaltă: „Tu, aşa s-au năpustit asupra mea, ca nişte legionari!”. Asta a fost expresia ei. A intrat aici, am stat de vorbă cu ea. “Ştiţi ce înseamnă Mişcarea Legionară? Aiudul, martirii, tineretul român interbelic?”. „Da, Părinte, am auzit”. „Păi atunci cum ziceţi că sunt ucigaşi şi răi?”. „Păi, dacă aşa spune lumea”. Şcolile, Biserica, familia, toate sunt dezmoştenite de orice valoare spirituală. Nici nu mai vorbesc despre naţiune şi naţionalism.
– Spun unii că problema cipurilor este una politică, nu una de credinţă.
– Păi, hai să desfiinţăm Noul Testament, Biblia, toate textele şi facem ca sectarii – luăm numai ce ne convine nouă. Ăştia au confiscat Biserica şi le spun numai ce trebuie să facă. Ştiu că poporul ăsta mai e oleacă credincios şi au hotărât cedarea Bisericii în favoarea politicului. Au băgat Biserica în faţă. Dacă Biserica spune să luăm cipuri, luăm cipuri. Poporul merge sub semnul ascultării…
(A consemnat Florin Palas- profesor și jurnalist, fost președinte al Ligii Studenților Brașov, fondator al Centrului Rezistenței Anticomuniste
Interviu realizat în August 2009)
ȘTIRE
În urmă cu 2-3 ani, pseudo-episcopul Petroniu al Sălajului și suita sa au reclamat autorităților o infracțiune gravă comisă de Părintele mărturisitor Cantor Mihai, aceea a purta reverenda preoțească prin oraș și în alte împrejurări, după ce, în 2017, a fost ,,caterisit’’. Pretinsa ,,caterisire’’ a survenit după o altă infracțiune, gravă: A avut curajul să se ridice împotriva adunării tâlhărești din Creta.
Ieri, Parchetul a comunicat clasarea dosarului. Demersul pseudo-episcopului este o mostră de ranchiună arhierească, răutate și răzbunare.
„Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri.
Dar Maica Domnului cu Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului ”
https://www.youtube.com/watch?v=NWrTvSvBTiE
CIMITIRUL DEȚINUȚILOR DE LA TÂRGU OCNA
https://www.youtube.com/watch?v=bR-aQ1idmxc
Nu uita de El ca să nu uite nici El de tine în vremea războaielor
Sfântul Isaac Sirul
Pomeneşte pe Dumnezeu, ca şi El să te pomenească totdeauna.
Şi pomenindu-te şi izbăvindu-te, vei lua de la El toată fericirea.
Nu uita de El, împrăştiindu-te în cele deşarte, ca să nu uite nici El de tine în vremea războaielor tale.
În vremea când îţi merge bine, fii ascultător Lui, ca să ai în necazuri îndrăzneală faţă de El prin rugăciunea neîncetată către El, făcută din inimă.
Extras din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, cuvântul V în Filocalia, vol. X, pag. 52.
Dacă nu poți să iubești, măcar să nu urăști
SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL
Înfrânează iuțimea sufletului cu dragostea; vestejește partea poftitoare a lui cu înfrânarea; înaripează partea rațională a lui cu rugăciunea. Și lumina minții nu se va întuneca niciodată.
Cele ce risipesc dragostea sunt acestea: necinstirea, păgubirea, defăimarea, fie că sunt îndreptate împotriva credinței, fie împotriva vieții; apoi bătăile, rănirile și cele următoare. Și acestea fie că se întâmplă cuiva personal, fie vreunuia dintre rudele sau prietenii lui. Prin urmare, cel ce stinge dragostea prin vreuna din acestea încă n-a cunoscut care este scopul poruncilor lui Hristos.
Silește-te pe cât poți să iubești pe tot omul. Iar dacă nu poți încă, cel puțin să nu urăști pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei disprețui lucrurile lumii.
Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăști pe el, ci blestemul și pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăști pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om și ai călcat porunca. Și ceea ce a făcut acela cu cuvântul, tu faci cu fapta. Iar dacă păzești porunca, arată semnele dragostei; și de poți face ceva ajută-l, ca să-l izbăvești de rău.
Hristos nu vrea ca tu să porți vreunui om ură sau supărare, sau mânie, sau să ții minte răul în niciun chip și pentru niciun lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru evanghelii.
Mulți suntem cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Dar nimeni nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija proprie, ci să-și mărturisească neputința sa, nu să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne fecem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, IV, 80-85, în Filocalia II, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 110)