Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în acoperământul Maicii Domnului şi sub oblăduirea Puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”.
După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă.
Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocular cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor.
Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.
Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!
(Interviu din revista Atitudini nr. 35)
Extras de Sora Gabriela Naghi
Asta a fost valabil până la Creta.Dupa Creta,fiecare este pe cont propriu…
As vrea sa va spun ceva si nu vreau sa ma credeti in mod gresit.Multi ziceti ca Dumnezeu e cam absent din viata omului si nu e asa.Se intampla minuni in viata obisnuita de zi cu zi numai ca noi nu le bagam in seama.Scriu cu scopul de a ii ajuta pe oamenii care se cred eronat parasiti de Dumnezeu.Imi aduca aminte de o intamplare cu tenta banala daca ar fi cum zic unii si m-am gandit sa trec peste rusine ca sa povestesc pentru ca se apropie necazurile mari.Nu stiu daca imi ajunge timpul sa povestesc.daca nu azi atunci pe altadata.Si e adevarat ce va povestesc;nu e nalucire ori iluzie optica.Era in carne si oase si in chip de om absolut obisnuit si priveam si ma minunam contemplandu-l.Cantam la strana unei manastiri de hram pe 15 august 1997.Mi-am adus aminte azi de acea intamplare.L-am vazut pe Sfantul Arhanghel Gavriil printre oameni.Sa vi-l descriu:inalt de 2 metri ,slab,cu umerii lati,cu mainile lungi si degetele mainilor foarte lungi si fine;este foarte blajin si afectiv,iubitor.Avea ochii albastri,fata perfecta,capul perfect pozitionat si gatul lung,parul lung saten cu carare pe mijloc si legat la spate cu codita si ajungea parul pana mai jos de umar la mijlocul cutiei toracice.Stia Noul Testament pe de rost si stia mai multe despre Buna-Vestire.Nu stia ce este aia rautatea si era pecetluit cu smerenia.Vocea era angelizata.Ca varsta avea 30 de ani.In biserica atunci cand se afla in timpul slujbei oricare ar fi fost statea mereu in genunchi cu capul in jos,cu mainile incrucisate pe piept tot timpul,cu ochii deschisi care ii sclipeau in forma de cruce si era de o pace si o degajare care ii tradau lumea de unde provenea.nu m-a interesat ca nimeni nu observa asta.Cand se intona de fiecare data imnul Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevarat” sau „Aparatoare Doamna”sau in timpul acatistului Maicii Domnului era in picioare.Atat pe azi.